Îndeobşte, la început de decembrie, lumea se întreabă oare cum va fi Crăciunul „alb sau negru”? Alb dacă va ninge, negru dacă va lipsi zăpada.
Pentru mine cele două ipostaze au mai degrabă altă semnificaţie: Crăciunul e alb dacă e luminos şi împăcat. Crăciunul e negru dacă e încrâncenat sau chiar îndoliat… Cu câteva zile în urmă, în 20 decembrie, un atentator s-a năpustit asupra Târgului de Crăciun din Magdeburg, ucigând 5 oameni şi rănind 200. Nu a fost primul act terorist criminal îndreptat împotriva sutelor de cetăţeni paşnici care s-au adunat pentru a se bucura de ghirlandele luminoase, decorurile sclipitoare, de gustul fursecurilor de sezon, de aroma ciocolatei fierbinţi şi vinului fiert, specifice acestei sărbători mult-aşteptate. Se dovedeşte că răzbunarea e mai dulce atunci când distrugi bucuria altora! Frustrarea, zgura amară care colcăie în tenebrele sufletului omenesc erupe cu forţă mai mare atunci când e în preajma semenilor care se bucură, se simt – vremelnic – fericiţi, împărtăşindu-se din lumina şi starea de bine a sărbătorilor. E un război surd împotriva luminii lăuntrice care dacă nu poate să fie stinsă de tot, atunci măcar să pâlpâie de teamă! Şi totuşi, spiritul luminos şi plin de iubire al Crăciunului a putut stăvili moartea chiar şi în vreme de război.
Mă gândesc la aşa-numitul „armistiţiu de Crăciun” care a avut loc în timpul Primului Război Mondial, e drept doar în primul an, 1914, când încă domnea spiritul cavaleresc.Read more…
Să citești și să nu crezi!
Da, știam, doar am doi ochi și două urechi și pot citi în mai multe limbi. Știam că nu toată omenirea trăiește după același tipic și că nu toți au acces la tot ce și-ar dori. Știam toate acestea, pentru că le vedeam (și încă le văd) în jur și pentru că media nu te lasă să trăiești în ignoranță și-ți pune deseori în față niște știri care în niciun caz nu-ți pot crea o stare de bine. Dar nu știam că sărăcia merge atât de departe. Un articol publicat recent într-un distins jurnal medical american, cunoscut în întreaga lume, mi-a pus în față o realitate de care nu eram conștient. Dar după ce-am citit articolul, mi-am spus: te miri?! De ce te miri? Adică, ce credeai, că sărăcia se simte numai în alimentarea insuficientă, în îmbrăcămintea ponosită și în temperatura scăzută în casă în lunile de iarnă? Sărăcia atinge orice parte a existenței, ea nu face deosebiri între ce trebuie să se afle în frigider și ce trebuie cumpărat copilului pentru a face față nevoilor zilnice. Dar de aici și până la neputința de a acoperi costul absorbantului menstrual e un drum extrem de lung și, de fapt, inacceptabil. Iată ce scriu autorii susmenționatului articol: Un sondaj național efectuat în anul 2023 [în Statele Unite] arată că aproximativ 25% din adolescente și o treime din femeile tinere nu-și pot permite achiziționarea de absorbante menstruale!Read more…
Drepturi, păreri, îngrijorare, bucurie
Unul din argumentele doborâtoare cu care ești întâmpinat de israelieni când îți dai cu părerea despre situația din Israel este că nu poți avea o părere dacă nu trăiești acolo. Acest argument ar trebui aplicat, prin urmare, la întreaga planetă. E cu totul altceva când cineva din afară își exprimă compasiunea. Să admiri, să participi la doliu, să te bucuri pentru acorduri de pace sau armistiții este acceptabil. Desigur, conștiința anumitor evrei din diaspora nu este tocmai împăcată. Cel puțin a mea nu este. De câte ori ascult știrile, vorbesc cu vărul meu sau cu prieteni ai căror copii sau nepoți fac armata, mă cuprinde un sentiment de rușine, de părere de rău că nu pot pune umărul, că băieții mei nu sunt periclitați, nu apără țara în care probabil că s-ar simți cel mai în siguranță în ce privește prejudecățile și atacurile antisemite. De fiecare dată când se vorbește de succesele israelienilor în știință, în cercetare, când primesc vreun premiu Nobel, nu pot eluda sentimentul că mândria e nemeritată. Întotdeauna când se vorbește, se scrie, se țipă lucruri denigratoare în legătură cu țara al cărei cetățean mai sunt, mă cuprinde un sentiment de neputință. Cum aș putea face și eu ceva? Cum aș putea scădea, micșora prejudecățile față de evrei, de israelieni?Read more…
Perdeaua de fum
„Mass-media este alcătuită în general din prostănaci. Dă-le trei subiecte și le-ai distras atenția” spunea Steve Bannon, fostul consilier al lui Donald Trump. Și într-adevăr, Donald le-a dat trei subiecte pe care să le rumege: cumpărarea Groenlandei, reocuparea Canalului Panama și, ultima găselniță, relocarea celor din Gaza. Dar ca la circul Globus din copilărie, acestea sunt doar niște perdele de fum în spatele cărora Trump va face adevăratele scamatorii prin care să-l mulțumească pe cel mai important om din anturajul său. Nu, acesta nu se numește Binyamin Netanyahu, ci Elon Musk. Fără discuție, Musk este la momentul actual unul din cei mai bogați oameni ai planetei. Dar e totodată și cel mai important donator al lui Trump, a dăruit peste 250 de milioane de dolari în campania sa electorală. Și, orice s-ar spune despre Donald, el nu-și uită binefăcătorii. Astfel, alături de Trump, Musk vrea să devină nu doar cel mai bogat om al lumii, ci și cel mai influent. Sunt deja indicații, nu puține, că e pe drumul cel bun. În scurtul timp de când Musk se află în fruntea Departamentului pentru eficiență guvernamentală, el și-a demonstrat cu prisosință eficiența.Read more…
Genealogie și genetică: legătura dintre strămoși și trăsăturile ereditare
Acest articol își propune să discute despre sensul și nonsensul cercetării genealogice private. În zilele noastre mulți se implică în astfel de investigații sperând să descopere că sunt urmașii unei personalități de seamă, relevante din punct de vedere istoric sau artistic. Această restricție nu se aplică studiilor de genetică a populațiilor; acestea sunt, într-adevăr, interesante și semnificative în multe privințe, mai ales pentru reconstruirea unor mari migrații. Celor care își caută cu ardoare strămoși celebri le pot oferi o mică consolare: cu toții suntem descendenți ai unor personaje importante din Antichitate și din Evul Mediu (evident, cu condiția ca aceste personalități să fi avut copii) indiferent dacă știm specific sau nu acest detaliu. O altă condiție este ca urmașii lor să nu fi trăit mult timp într-o comunitate izolată. Cu alte cuvinte, putem afirma că evreii de astăzi sunt descendenți direcți ai lui Iosua, Debora, regele David și rabinul Hillel, poate chiar ai faraonului Ramses al II-lea sau ai lui Iulius Cezar și ai altor conducători prolifici de origine mai îndepărtată de Levant. Acest lucru este valabil mai ales dacă, după obiceiurile străvechi ale conducătorilor, aceștia aveau, pe lângă soția principală, și diverse concubine. Se știe că descendenții actuali lui Ginghis Han se numără în milioane, deși majoritatea sunt probabil de origine asiatică. Desigur, ar fi fost suficient un singur „pas greșit” al unuia dintre urmașii lui cu o parteneră occidentală prolifică pentru ca și noi să avem onoarea de a ne număra printre urmașii marelui han.Read more…
Legenda celor zece triburi pierdute II
În articolul trecut am încercat să demonstrez că legenda celor zece triburi pierdute chiar asta și este: o simplă legendă căreia i s-a atribuit o importanță exagerată, uneori chiar până la absurd. Cred că suntem cu toții de acord că probabilitatea de a-i mai găsi pe urmașii triburilor deportate acum 2700 de ani este practic nulă. Deja Rabi Akiva, prin anul 100 e.n., era convins că cele zece triburi sunt pierdute pe vecie. Și totuși…Au fost cazuri în istorie când grupuri de evrei au ajuns să fie izolați, până și existența lor a fost uitată. Un exemplu este comunitatea din Kaifeng, China, despre care am mai scris. Sunt și alte grupuri etnice, nu puține, care susțin că ar fi descendenți ai triburilor pierdute. Poate că unii sunt cu adevărat urmașii unor grupuri izolate de evrei, cine știe? De fapt, în această categorie intră și evreii care au fost convertiți cu forța, de exemplu cei din Peninsula Iberică sau din Iran și ei declară că au practicat iudaismul în taină. Se pune întrebarea cum trebuie să înțelegem aceste afirmații. Unele sunt la fel de absurde ca teoriile propuse de europeni. De exemplu, băștinașii maori din Noua Zeelandă spun că ei sunt urmași ai unora dintre cele zece triburi pierdute. De ce? Pentru că așa le-au spus misionarii. Nu zău! Read more…
Pianistul
În holul spitalului Soroka un pianist de culoare interpreta la un pian alb Sonata Lunii de Beethoven, în mijlocul unui du-te-vino, în toiului războiului cu Hamasul. Aparținători ai bolnavilor, soldați, personal medical, religioși care se rugau, voluntari care îți ofereau prăjituri, cafea și mai știu eu ce, toți se opreau pentru un moment să asculte această piesă de pian diafană și inimitabilă în frumusețea ei. Pentru un moment, muzica era mai importantă decât războiul și urletul avioanelor. L-am mai auzit și cu alte ocazii, în perioade mai liniștite ale războiului, interpretând Liszt sau Chopin. Într-una din zile m-am oprit să privesc cum își mișca degetele pe claviatură. Nu e un amator, mi-am spus. Nu mi-am terminat bine gândul, când am auzit că mi se adresează: – Dumneata cânți la pian? Mă studiezi ca cineva care cunoaște pianul.Read more…
Kibuţnici 2025
Felicitări tovarășă! – îi spune băiatul în tricou kaki fiicei mele. Ești de-acum havera cu drepturi depline. Fiica mea și soțul ei tocmai au fost admiși în kibuț. S-a votat prin vot secret – 77% din membri au fost pentru, 23% contra. Cei care s-au opus nu au făcut-o pentru că au ceva împotriva fiicei mele, ci pentru că resursele kibuțului vor trebui împărțite între mai mulți membri. Dar și așa e un procent frumos, mă asigură Ţvika. Ţvika e un kibuţnik vechi, are vreo 60 de ani de kibuţie. Ca unul venit din România anilor 80 – care era pe atunci un fel de kibuţ mai mare – eu sunt oarecum mirat că oamenii chiar vor să intre în kibuţ. Ţvika parcă îmi ghicește întrebarea. – Eu am intrat în kibuţ, pentru că eram proaspăt căsătorit și soției mele nu-i plăcea să spele rufele. Am aflat că în kibuţ există mașini de spălat rufe la colectiv. „Evreii ne-au adus comunismul pe tancurile rusești ”– spune o sintagmă veche pe care o folosesc mai mult antisemiții. Dar în cazul lui Ţvika, ea e adevărată. Lui Ţvika evreii i-au adus într-adevăr comunismul, dar nu pe tancuri rusești, ci pe mașini de spălat rufe de proveniență incertă.Read more…
Raţiunea a învins în România
E trecut de miezul nopţii, susţinătorii, în majoritate tineri, ai lui Nicuşor Daniel Dan, primarul Bucureştiului, care a câştigat alegerile prezidenţiale, îşi ovaţionează alesul în Cişmigiu, iar eu am impresia că totul e un vis, că nu poate fi adevărat. Privesc rezultatele matematice ale numărării voturilor: Nicuşor Dan 53,93% versus George Simion 46,07%, cel dintâi devansându-l pe adversarul său, cu câteva sute de mii de voturi. O victorie covârşitoare, la care – sincer – nu mă aşteptam deloc. Eram sceptică şi cei din jurul meu erau la fel de neîncrezători în viitor. Eram temătoare de ce s-ar fi putut întâmpla dacă un naţionalist-extremist, cu simpatii legionare, ar fi ajuns în fruntea ţării. Unele dintre cunoştinţele mele, aflate în poziţii importante, unde aveau acces la informaţii relevante pentru situaţia politică, îl dădeau câştigător pe naţionalistul George Simion. Mă întrebam ce va urma?Read more…
Septuaginta
Povesteam în numărul trecut despre colonia evreiască din Alexandria (Egipt). Adevărul este că israeliții au plecat de multe ori în Egipt, mai ales în vremuri de foamete, și poate că acest lucru stă la baza poveștii biblice a Ieșirii din Egipt. Dar poate ea fi considerată „adevăr istoric”? Acesta este până astăzi subiectul unor dispute încrâncenate. O prezență evreiască mult mai bine documentată exista de prin 450 î.e.n. Mercenari din Iudeea stabiliți în Insula Elefantina de pe Nil păzeau granița sudică a Egiptului. Ei și-au construit un templu propriu. (Încă nu se putea numi sinagogă, pentru că religia monoteistă încă nu era cristalizată.) O colonie evreiască masivă a existat în Egipt în perioada elenistică și apoi cea romană, centrul cel mai însemnat fiind Alexandria. Pe atunci fiecare evreu era dator să vină de trei ori pe an la Templul din Ierusalim. Dar dacă locuia departe? Așa se face că în Egipt s-au construit sinagogi – acolo nu se făceau jertfe, doar se dădea citire Torei și se țineau predici. Numai că… după câteva generații în Egipt, evreii au adoptat limba și cultura greacă și (la fel ca în diaspora zilelor noastre) nu prea mai înțelegeau ebraica. De unde știm? Apartenența la cultura greacă avea numeroase avantaje: grecii (sau grecii prin adopțiune) erau scutiți de anumite impozite, aveau posibilitatea să lucreze în administrația statului, în afaceri se folosea tot greaca… Și într-adevăr, inscripțiile găsite de arheologi în sinagogile egiptene de atunci erau în limba greacă. Era nevoie urgentă de o traducere a Torei în limba greacă. Acest demers a fost început pe la 250 î.e.n.Read more…
Un fel de memorii
Fiecare om este suma tuturor evenimentelor pe care le-a trăit, a locurilor pe care le-a văzut și, mai ales, a oamenilor pe care i-a cunoscut. Acestea sunt cuvintele unei bune prietene și eu tind să-i dau dreptate. Cine mă cunoaște a observat, desigur, că folosesc o serie de expresii caracteristice, unele ciudate, unele nostime, unele pur și simplu absurde, pe care le-am cules de-a lungul anilor de la tot felul de oameni: familie, prieteni, colegi. Nu o fac intenționat, nu le caut, ele vin singure, au devenit o parte din mine. Am început o colecție. Și cum am trăit între diverse culturi, ele vin într-o sumedenie de limbi; voi încerca, pe cât posibil, să le traduc / să le explic. Mama: Lang soll er leben und an der Wand soll er kleben! (Germană: Mulți ani trăiască și de pereți să se lipească!) Așa îi cânta fiecăruia din familie de ziua lui. Schwere Wissenschaft! (Germană: Ce știință grea!) Putea să se refere în aceeași măsură la o teorie complicată sau la o carte groasă: păzea, să nu-ți cadă pe picior!Read more…
„Marele filtru” – O explicație a Paradoxului lui Fermi
Ca cititor fidel al revistei Baabel și autor ocazional, m-am obișnuit să mă confrunt cu problemele politico-socio-culturale ale prezentului – adesea dintr-o perspectivă evreiască, româno-maghiară, destul de specifică. Să-mi fie iertat dacă le rezum, cu o notă de autoironie, prin formula „țores transilvanica”. (צורעס, țóres în idiș = griji). Totuși, nu strică să facem din când în când un mic zoom out – să atașăm un obiectiv cu unghi larg și să ne aplecăm asupra unei întrebări aproape galactice: ce se va alege din omenire pe termen lung? Nu mă refer doar la atitudinea umană, pacea mondială sau viitorul ecologic al planetei, ci – cu un pas și mai îndrăzneț înapoi – la însăși existența noastră în univers. Iar pentru cei care cred că întrebarea e prea largă, promit să rămân, cel puțin în teorie, în interiorul galaxiei noastre, Calea Lactee. Această întrebare fundamentală a fost formulată de nimeni altul decât laureatul Premiului Nobel pentru Fizică, Enrico Fermi (1901–1954), care, în 1949, în timpul unui prânz cu colegii săi din Los Alamos, a întrebat simplu: „Unde sunt toți?” Această întrebare avea să devină cunoscută drept „Paradoxul lui Fermi”.Read more…
Qatar – o țară cu politică… versatilă
Multe țări din lume au o politică duală, dar puține sprijină financiar grupări teroriste. Una dintre acestea este Qatar, unul dintre emiratele Golfului Persic. Fotografia de mai sus reprezintă chintesența comportamentului politico-economic dual al Qatarului: pe de o parte sprijinul financiar al teroriștilor Hamas, iar pe de altă parte negociator în războiul dintre Israel și Hamas. Această țară este considerată o monarhie ereditară(1), cu o suprafață cam cât jumătate din cea a Israelului și în care trăiesc aproape trei milioane de locuitori, aar numai puțin peste 10% sunt cetățeni al emiratului, iar restul muncitori străini. Între 1916-1971 Qatar a fost protectorat britanic. Țara era săracă și locuitorii ei se ocupau cu pescuitul de perle și extracția unor cantități mici de petrol. Timbru britanic din 1957, folosit în Qatar.
În 1995, Emirul Hamad bin Khalifa Al Thani l-a detronat pe tatăl său. El a început o oarecare modernizare a emiratului, printre care și acordarea dreptului de vot femeilor la alegerile municipale. În 2013, Emirul Hamad a fost urmat la conducerea statului de fiul său, Tamim bin Hamad Al Thani. Îmbogățirea rapidă a statului s-a datorat descoperirii unor zăcăminte uriașe de gaze naturale, Qatar devenind a treia mare producătoare de gaz din lume, după Rusia și Iran.Read more…
1988. La Moscova şi nu numai
Fiind inginer-șef la o firmă modestă din New Jersey, mă tot jucam cu ideea de a pleca la o companie mai mare, cu vizibilitate mai bună și șansa de a participa la proiecte mai prestigioase. Deși am făcut pasul mult mai târziu, ani la rând m-a ținut pe loc un avantaj irezistibil: călătoriile în străinătate, pe cheltuiala companiei. Pentru cineva care își petrecuse jumătate de viață dincolo de Cortina de Fier, perspectiva era prea bună ca să o ratez. Dintre numeroasele călătorii pe care le-am făcut, una e mai deosebită. În 1988, cu pașaportul în mână, am pornit spre Uniunea Sovietică (va rămâne „Uniune” încă patru ani). Compania mea obținuse un contract pentru livrarea unuia dintre produsele mele, iar eu mă alăturam unei echipe de ingineri de la firma principală contractantă. Cunoscând varianta românească de comunism, eram dornic să văd, în sfârșit, modelul original și nu am fost dezamăgit.Read more…
Alma Deutscher
Alma Deutscher a apărut deja în Baabel, Hava Oren a scris despre ea articolul intitulat „O fetiță cu codițe”. Pe atunci mai purta, într-adevăr, codițe și avea fața și ochii luminați de bucuria de a cânta la pian, la vioară, de a compune și de a improviza. Ea cânta încă dinainte de a vorbi, talentul ei pentru muzică este cu totul ieșit din comun, un adevărat copil-minune. Când ajung la maturitate, mulți copii-minune stagnează sau chiar regresează, dar nu Alma! De aceea aș dori să continui povestea ei după vârsta de 15 ani, unde se oprește povestea Havei Oren, îndrăgostită la fel ca mine de Alma și de muzică. Compozițiile ei amintesc într-un fel de cele de acum 200 de ani, este o muzică frumoasă, plăcută, în contrast deplin cu o mare parte a muzicii moderne și acest lucru nu a trecut neobservat.Read more…
Ce am căutat pe fundul Mării Moarte
Să începem cu sfârșitul: am găsit o lume întreagă! Dar asta încă nu știam în 2006, atunci când s-a născut ideea nebunească de a face scufundări în Marea Moartă. A durat trei ani până când visul îndrăzneț a devenit realitate și de atunci m-am scufundat în apele verzi ale lacului de aproape 150 de ori. Dorința mea de a face scufundări în Marea Moartă a pornit de la povestea biblică a prăbușirii Sodomei și Gomorei, două orașe plasate de arheologi în zona Mării Moarte. Patru mii de ani mai târziu, Michael Sanders, un căutător de comori, cercetător biblic și arheolog amator, a adus un submarin (galben!) și a pornit să caute ruinele celor două orașe pe fundul Mării Moarte. Iată o documentare a acelei expediții (deși unele lucruri trebuie privite cu rezerve). Submarinul a oferit o ocazie unică geologilor Zvi Ben Avraham și Michael Lazar să observe fundul Mării Moarte de aproape, nu doar cu sonare de la suprafață, și ei au descoperit ceva neașteptat: pe fundalul alb și sărat erau pete mari, roșii, la adâncimi de până la 200 m.Read more…
Un avion deturnat a pus Marghita pe harta disidenței
La mijlocul anilor 1960, echipa de lupte greco-romane a Marghitei, pe atunci o comună în județul Bihor, era în prima ligă a României. József Moka era campionul României la categoria semi-grea. Asistam la toate meciurile echipei. Dar ce legătură au luptele greco-romane cu deturnarea unui avion? József era fratele lui Béla (Adalbert) Moka, cel care a organizat deturnarea unui avion în 1971, în plină eră ceaușistă. În România a avut loc unicul caz de deturnare a unui avion aflat la sol, întrucât toate aceste acţiuni aveau loc după decolare. În 1971 eram student la Timișoara. Despre deturnare am aflat când am revenit la Marghita în vacanță, fiindcă știrea se transmitea numai în șoaptă, din gură în gură. Moka era, la fel ca mine, din Marghita. Era mecanic de profesie. La vârstă de 18 ani l-a călcat un tractor, abia a scapăt cu viață, dar a pierdut un picior, avea o proteză. Multă vreme a plănuit să fugă din România. A încercat prin toate mijloacele legale, s-a înscris pentru vizite la Istanbul, Roma, Iugoslavia (cu gândul să nu se întoarcă), dar a fost refuzat. Apoi s-a gândit să traverseze înot lacul Fertő, din Ungaria în Austria, dar nici în Ungaria nu putea pleca. Să încerce să treacă Dunărea înot?Read more…
Baabelieni, nu “baabelişti”
De curând, un articol din Baabel[1] a stârnit o controversă ceva mai furtunoasă şi, printre altele, s-a reproşat redacţiei că a publicat textul în cauză. „Articolul nu trebuia publicat.”, verdictul câtorva comentatori care au ridicat obiecţii atât asupra subiectului, cât şi asupra conţinutului, mi-a inspirat gândurile de faţă. Atunci când, împreună cu Eva Galambos, am lansat revista Baabel (iulie 2012) ne-am imaginat-o ca pe un spaţiu al diversităţii de idei menite să înlesnească cunoaşterea şi acceptarea Celuilalt, aşa cum am formulat în articolul de pornire:” Dorim ca această publicaţie să fie un loc generos şi prietenos destinat cunoaşterii Celuilalt – apropiat sau îndepărtat, vorbitor de altă limbă, împărtăşind altă credinţă, respectând alte obiceiuri şi tradiţii, ciudat, marginalizat, stigmatizat sau pur şi simplu altfel – şi cunoaşterii fiecăruia dintre noi care suntem Celălalt pentru Alţii. Căutăm să reunim în paginile revistei Baabel ştiri percutante, realităţi dure, amintiri impresionante, întâmplări inedite, poveşti duioase, imagini îndrăzneţe, savori îmbietoare menite să reflecte cât mai cuprinzător această lume a Oamenilor care, în noianul de informaţie care ne împresoară, ni se arată tot mai mult ca un iureş agresiv …” Au trecut anii şi – datorită componenţei majoritare a autorilor (peste o sută de semnatari în 13 ani), dar şi ponderii subiectelor abordate – revista a fost percepută drept una “evreiască”, devenind şi o sursă de referinţe în acest sens. Precizez că Baabel nu a avut şi nu are nicio agendă…Read more…
Klezmerii de la talcioc
Piața de vechituri din Jaffa este una din atracțiile turistice ale orașului. Nu o cunoșteam, așa că la invitația lui Ițhak, prietenul meu octogenar, am pornit la drum. Talciocul din Cluj îl știam mai ales din perioada de înaintea emigrării mele în Israel. Ce căutam acolo? Mai făceam niscaiva bani de care aveam nevoie înainte de plecare, mă delectam cu lucrurile văzute… Am și cumpărat câte ceva, de exemplu o pereche de ochelari de soare artizanali, care ulterior i-au distrat pe mulți vânzători din Beer Șeva – din când în când, lentilele pur și simplu săreau din ramă. Eram nou în țară, aveam o indemnizație mai mult decât modestă, nu-mi puteam permitea ochelari noi. Piața de vechituri din Jaffa e cu totul altfel ca cea din Cluj, seamănă mai mult cu un magazin de consignație în aer liber. Obiectele expuse sunt legate de istoria acestui colț al Orientului Apropiat și nu numai. Am văzut diverse obiecte pe care oamenii le moșteniseră de la strămoșii lor veniți din toate colțurile lumii unde trăiau sau trăiseră evrei; bineînțeles că erau și obiecte ale populației arabe. În mijlocul talciocului trona un pian negru al unei firme din Budapesta care fusese premiat la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900.Read more…
Aplicațiile inteligenței artificiale (IA) în medicină
În numărul trecut al revistei Baabel am scris despre avantajele și riscurile inteligenței artificiale. În medicină, IA analizează date complicate și îl ajută pe medic să stabilească mai rapid diagnosticul și tratamentul. IA este folosită și în medicina profilactică. Facultățile de medicină din SUA au început să introducă treptat IA, începând cu familiarizarea personalului universitar. Programele IA pot fi folosite în diagnostice, protocoale de tratament, în fazele experimentale ale preparării unor medicamente noi, monitorizarea pacientului, interpretarea examenelor radiologice (în ilustrație, IA arată vârsta fiecărui os al mâinii – informație utilă în diagnosticarea problemelor de creștere la copii), precum și medicina personalizată. În viitor, IA va putea ajuta în depistarea timpurie a bolilor și în dezvoltarea unor medicamente noi. Printre aplicațiile IA în medicină se numără și diagnosticele complicate și chiar prezicerea unor boli cum ar fi boala Alzheimer, cu avantajul că diagnosticul este pus rapid și la un număr mare de pacienți. Ajutorul dat de IA poate fi critic în secțiile de urgențe, mai ales prin crearea unor algoritmi care ajută la un diagnostic mai rapid și un tratament eficace, mai ales noaptea, când medicii de gardă sunt de obicei tineri și cu mai puțină experiență, iar deciziile lor pot fi cruciale. IA poate sprijini practic fiecare domeniu al medicinei clinice. În plus, IA poate ajuta în organizarea muncii din spitale, de exemplu programarea optimă a operațiilor.Read more…


















