Îndeobşte, la început de decembrie, lumea se întreabă oare cum va fi Crăciunul „alb sau negru”? Alb dacă va ninge, negru dacă va lipsi zăpada.
Pentru mine cele două ipostaze au mai degrabă altă semnificaţie: Crăciunul e alb dacă e luminos şi împăcat. Crăciunul e negru dacă e încrâncenat sau chiar îndoliat… Cu câteva zile în urmă, în 20 decembrie, un atentator s-a năpustit asupra Târgului de Crăciun din Magdeburg, ucigând 5 oameni şi rănind 200. Nu a fost primul act terorist criminal îndreptat împotriva sutelor de cetăţeni paşnici care s-au adunat pentru a se bucura de ghirlandele luminoase, decorurile sclipitoare, de gustul fursecurilor de sezon, de aroma ciocolatei fierbinţi şi vinului fiert, specifice acestei sărbători mult-aşteptate. Se dovedeşte că răzbunarea e mai dulce atunci când distrugi bucuria altora! Frustrarea, zgura amară care colcăie în tenebrele sufletului omenesc erupe cu forţă mai mare atunci când e în preajma semenilor care se bucură, se simt – vremelnic – fericiţi, împărtăşindu-se din lumina şi starea de bine a sărbătorilor. E un război surd împotriva luminii lăuntrice care dacă nu poate să fie stinsă de tot, atunci măcar să pâlpâie de teamă! Şi totuşi, spiritul luminos şi plin de iubire al Crăciunului a putut stăvili moartea chiar şi în vreme de război.
Mă gândesc la aşa-numitul „armistiţiu de Crăciun” care a avut loc în timpul Primului Război Mondial, e drept doar în primul an, 1914, când încă domnea spiritul cavaleresc.Read more…
