O întâlnire neașteptată cu Nicu Covaci, Omul-Phoenix

Oct 31, 2024By

Anul 2022 mi-a adus schimbări mari în viață. După aproape 40 de ani în domeniul sănătății, la 1 ianuarie am intrat într-o nouă etapă, cea de pensionar. Lipsit de munca de zi cu zi, trebuia să mă gândesc cum să-mi petrec restul vieții. Trebuia să mă reorganizez ținând cont și de necesitățile vieții de pensionar. După o reflecție adâncă, mi-am formulat obiectivul principal: să caut un loc pe coasta Mediteranei unde să mă stabilesc și să mă dedic pasiunii scrisului într-un mediu care să mă inspire. Așa am ajuns într-un mod neașteptat la o întâlnire cu Nicu Covaci. Într-o călătorie de explorare pe coasta mediteraneeană a Spaniei, soția mea și cu mine am descoperit o perlă: Moraira. Această mică și fermecătoare stațiune este situată lângă mare, într-o vale de pe Costa Blanca, cam la jumătatea drumului între Valencia și Alicante. În jurul micului centru cu port, bănci, agenții imobiliare și restaurante, se întind cartiere de vile umbrite de vegetație, care oferă o atmosferă relaxantă. Spre deosebire de aglomerația din Benidorm, aflat la 30 km spre sud, Moraira este aproape necunoscută. În urmă cu mai multe decenii, Nicu Covaci și-a ales și el acest loc ca refugiu și locuință. În încercările mele literare, am publicat la Editura Integral o colecție de povestiri satirice traduse din germană, cu titlul Despre virtutea nerăbdării. Într-o discuție cu directorul editurii, Costel Postolache, am menționat orășelul de pe Costa Blanca unde aveam de gând să mă stabilesc. Imediat, Costel mi-a spus că, întâmplător, vechiul său prieten, Nicu Covaci, locuiește acolo de ani de zile și că ar fi o idee bună să-l cunosc.Read more…

Oct 31, 2024 5 comments

Printre Corbii Albi, la lansarea unei cărţi despre… Isus

Apr 22, 2017By

Am poposit în Ferestrele Deschise pentru Corbii Albi, timp de două ceasuri (16.00 – 18.00) moderate – în română şi maghiară – cu sensibilitate şi aplomb, de gazetarul şi realizatorul de televiziune Csaba Szabó, cel care şi-a imaginat şi a înfiinţat comunitatea Corbii Albi. În prima parte sau primul ceas al evenimentului a avut loc: „Mica Galerie a Bursierilor Corbii Albi”. Tinerii jurnalişti, îmbrăcaţi în tricouri imprimate cu câte un corb alb – emblematic pentru raritatea acestor „exemplare” de tineri de cultură maghiară care scriu în româneşte, despre societatea maghiară din Transilvania – şi-au împărtăşit experienţa gazetărească, cu atât mai incitantă, dar şi mai lăudabilă, cu cât este o dublă provocare: aceea de a te strădui să scrii cât mai corect într-o limbă, care nu e nici maternă şi nici cea în care înveţi la şcoală sau la facultate, şi a te prezenta comunităţii tale etnice în calitate de reporter…român.Read more…

Apr 22, 2017 1 comment

Am avut și eu o bunică?

Mar 22, 2018By

În anii cincizeci am locuit într-un apartament împreună cu altă familie, așa era „moda” pe vremea aceea. Ana, fiica mai mare a familiei cu care împărțeam locuința, era de vârsta mea și era mai băiețoasă decât mine și alți băieți. Mi-e era ciudă din cauza asta, de multe ori ne-am și ciondănit și nu întotdeauna am ieșit învingător. De două ori pe lună venea la ei tanti Zsófi, bunica Anei. Era o femeie micuță de statură, cu părul alb și cu ochelari cu lentile mari și groase. Venea de la Târgu Mureș și îmi aducea de fiecare dată cadouri. Mă bucuram tare de sosirea ei. Stătea de obicei două-trei zile și în fiecare seară ne citea povești. Avea o voce plăcută, caldă. Literele și desenele din cărțile de povești se reflectau în culorile curcubeului din lentilele ochelarilor ei. Mi-era foarte dragă și multă vreme am fost convins că era și bunica mea.Read more…

Mar 22, 2018 2 comments

Ceasul meu cu cuc

Aug 9, 2018By

Pe vremea când eram tineri căsătoriţi, ne distram cu soțul meu, povestindu-ne unul altuia dorințele. El era rațional și modest, nu prea spunea multe, îl interesau mai mult ale mele, care erau în număr de trei: o chitară, un ceas cu cuc și… o vizită la Băile Herculane. Să încep cu ultima. De ce Herculane? Citisem în adolescență un roman, nu mai știu despre ce era vorba, doar că acțiunea se petrecea în podgoriile Aradului, la Mehadia și la Băile Herculane. Din păcate am ajuns acolo doi ani la rând, de nevoie. La 40 de ani am suferit de o criză de lombosciatică, de care am scăpat numai după doi ani de tratament. Dar am fost la Herculane!

Chitara! Chitara a fost scoasă imediat de pe listă de către soțul meu care mi-a spus scurt: ce-ți trebuie chitară când nu ai voce și nu știi să cânți. El vedea chitara ca un instrument însoțitor al cântecului și în acest context avea dreptate, nu am voce.

A rămas ceasul cu cuc care m-a însoțit o viață. Aș fi putut să-l am, pe vremuri piața românească era plină de ceasuri cu cuc rusești, dar erau din plastic, iar eu vroiam unul adevărat, din lemn sculptat, cum erau cele elvețiene sau germane și spre ghinionul soțului meu, văzusem unul splendid la un fost șef de-al lui. Astfel de ceasuri nu se găseau la noi.Read more…

Aug 9, 2018 9 comments

Și lumina a biruit forțele întunericului. Urmare.

Jan 17, 2019By

Articolul despre soarta soacrei mele, publicat nu demult la Baabel, a fost citit (în traducere engleză) de diferite persoane din Olanda, care au o legătură cu evenimentele pomenite: câteva rude, mai mulți dintre frații de Jong, etc. Unii dintre ei mi-au scris. Printre ei a fost și o veche prietenă a soacrei mele, pe nume Liesbeth. Nu numai că i-a plăcut articolul, dar mi-a adăugat o sumedenie de detalii pe care și le amintește din povestirile soacrei mele. Astfel încât am hotărât să scriu o „urmare”. După câte își amintește Liesbeth, Ali și sora ei Janni nu au fugit de acasă. Probabil că primiseră acte false pentru că într-o bună zi și-au scos stelele galbene și au pornit pe jos, împreună cu mama, lor până în orașul vecin, la gara cea mai apropiată. Despărțirea la gară a fost sfâșietoare, nu știau dacă se vor mai revedea; s-au mai revăzut o singură dată. Dar partea cea mai groaznică a fost alta: același tren transporta și prizonieri evrei, prinși în razii, spre lagărul de tranzit Westerbork. Cetățenii de rând aveau întâietate pe tren. Când Ali și Janni s-au urcat în tren, un număr de evrei au fost dați jos pentru a le face loc. Printre ei erau și cunoscuți. S-au privit, dar nimeni nu a scos un cuvânt.Read more…

Jan 17, 2019 3 comments

De-ar şti omul ce-ar păţi, dinainte s-ar păzi? (Din ciclul Bunicul)

Dec 19, 2019By

O întrebare recurentă la examenele şi chiar orele de limbă, un subiect îndrăgit de studiourile de filme din Hollywood: dacă te-ai putea întoarce în timp în propriul trecut să schimbi ceva, unde te-ai întoarce şi ce ai schimba? Desigur, aproape fiecare dintre noi regretă anumite lucruri pe care le-a făcut – sau tocmai nu le-a făcut, deşi ar fi trebuit… Şi ulterior suntem tare înţelepţi cu privire la cele mai bune soluţii, pe care de obicei considerăm că le-am ratat. Uneori credem că nici nu ne mai rămâne altceva de făcut, decât să dese(m)năm pe pereţi un „loc de dat cu capul”, cel puţin în sens abstract. Însă eu am cunoscut un om, unul singur, care doar îmi zâmbea, când îl întrebam de regrete, de acea dorinţă ruşinată, disperată, uneori chiar usturătoare, de a corecta cumva greşelile trecutului. Şi-şi clătina capul cu blândeţe. Nu că aş fi crezut pe atunci că bunicul – că doar despre el vorbesc – ar fi făcut vreodată ceva pentru care mustrările de conştiinţă să nu-i fi dat pace. Iar acum, după atâtea decenii, mi se pare foarte interesant faptul că tocmai un biet analfabet, un bătrân tăietor de lemne putea să trăiască cu atâta armonie senină în suflet, cu atâta împăcare calmă…Read more…

Dec 19, 2019 3 comments

De vorbă cu un boschetar

Jun 25, 2020By

Era într-o seară de iunie. Afară era plăcut, liniște. În parcul public câțiva boschetari se culcaseră. Unii aveau saci de dormit, alții doar o pătură. Mă întorceam acasă după o zi de muncă. Pe neașteptate un om înalt, cu barbă roșie, s-a ridicat din sacul lui de dormit și s-a apropiat de mine. – Dă-mi, te rog, o țigară, m-a rugat omul.
În prima clipă m-am speriat. Pe vremea aceea eram și eu fumător, așa că i-am întins două țigări. – De ce îmi dai două? – m-a întrebat omul cu barbă roșie. – Nu știu, i-am răspuns. De fapt mă gândeam să-i las întregul pachet. Nu eram prea obosit, timp aveam berechet, așa că am intrat în vorbă cu el.
– De unde ești? – l-am întrebat
– De aici, din oraș. Mă numesc Șai și am cinzeci și cinci de ani, continuă interlocutorul meu.
Am tăcut o vreme, mă întrebam cum să continui conversația, sau poate să-mi văd de drum. Între timp, văzându-l pe Șai că fumează, s-au mai adunat și alți colegi de „dormitor”. Le-am oferit lor pachetul de țigări.
– Ai lucrat vreodată undeva? – l-am întrebat pe noul meu cunoscut. – Am fost șofer de autobuz timp de douăzeci și opt de ani…Read more…

Jun 25, 2020 3 comments

Setul de pahare de Jena

Dec 10, 2020By

Máriskó, o femeie între două vârste de etnie romă, venea în fiecare miercuri, se așeza pe treptele din fața locuinței noastre și aștepta până când mama se întorcea de lucru. Purta o rochie pestriță, în culori țipătoare, care acoperea aproape două trepte, spre nemulțumirea vecinilor care urcau la etajele aflate deasupra apartamentului nostru. Mie îmi spunea „domnișorul mamei”, tatălui meu îi acorda un respect deosebit, se și temea puțin de el, mai ales că neavând chef să facă „comerț” cu Máriskó, el o mai și repezea câteodată. Mama mea era persoana de care se atașase de mulți ani. Legătura sufletească dintre ele mă uimea. În afară de „business”, vorbeau despre vrute și nevrute. Când eram mic, nicicum nu puteam înțelege de ce mama stă de vorbă cu ea. – Mami, nu vezi că Máriskó nu e decât o țigancă și trăiește în cort, nu-i frumos să te ocupi de ea. – În lumea asta trebuie să înveți că nu are importanță cine ești și cum arăți, toți suntem egali. Nimeni nu poate să-și aleagă părinții și nici unde să se nască, mi-a spus mama. Când aveam vreo zece-doisprezece ani, mi-a povestit despre bunicii care au pierit la Auschwitz, au fost uciși numai pentru că erau evrei. Printre victimele acestor lagăre de concentrare erau și mulți romi, mi-a povestit. Spectacolul era însă negoțul dintre mama și Máriskó. Dintr-un sac imens apăreau o sumedenie de vase, seturi de cești, pahare, tacâmuri de tot felul, inclusiv căutatele tacâmuri rusești suflate cu argint.Read more…

Dec 10, 2020 12 comments

Șapte frați

Nov 16, 2021By

Într-un moment al vieții mele, nu foarte îndepărtat de prezent, am făcut voluntariat la o casă de copii, un orfelinat de tip vechi, din cele puține rămase în sistemul românesc de ocrotire a copiilor abandonați sau orfani. Eram familiarizată cu funcționarea acestor instituții de când lucrasem pentru un ONG și, aflând din întâmplare despre o asociație care lucra în orfelinate și căuta voluntari, m-am înscris în programul lor. Eram într-un moment când doream să dau vieții mele un rost mai plin de semnificație și, știind că ”dăruind vei dobândi”, am început să merg săptămânal în singura casă de copii din orașul meu. Petreceam câteva ore, după amiază, cu copiii de acolo, în total 40, dintre care 25 erau de vârste pre-adolescentine, între cinci și doisprezece ani, și încă mai erau interesați de activități copilărești, de a se juca, de a desena sau colora și asculta povești citite din cărțile potrivite lor. Am continuat timp de câteva luni; din punct de vedere emoțional, acesta a fost cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată. Read more…

Nov 16, 2021 17 comments

Prietenie (5). După 30 de ani

Apr 7, 2022By

Prietenia dintre mine și Émilie rezistă de decenii până azi. Continuăm să fim în legătură, uneori prin scrisori, sau mai ales prin vederi pe care ni le trimitem din călătorii, dar și prin mijloacele actuale facilitate de tehnica avansată căreia îi suntem martore și beneficiare. Așa cum am început, continuăm să vorbim englezește, desigur cu multe inserții de cuvinte românești și franțuzești. Esențialul este că ne înțelegem, o româncă și o franțuzoaică, și putem depune mărturie că în prietenie, oamenii trec peste bariere impuse de distanță, cultură și timp. La un moment dat, acum vreo 15 ani, într-o convorbire telefonică, ne-am promis una alteia că în anul când vom împlini fiecare 50 de ani, ne vom întâlni negreșit. Suntem fete paroliste și așa se face că în 2011 Émilie și Pascal au venit din nou în România, tot cu trenul, la fel ca în tinerețe, făcând o călătorie foarte lungă, cu schimbări în patru locuri. Trecuseră aproape 20 de ani de când Émilie fusese la noi ultima oară șera încântată de schimbările în bine pe care le recepta mult mai acut decât suntem noi capabili să o facem. Ziua mea este în iunie, iar a ei în decembrie și, pentru că Émilie a putut să vină doar în luna septembrie, am stabilit o sâmbătă ca fiind ziua noastră și am instituit o zi comună de naștere, la fel cum făcusem cu celebrarea Crăciunului în august, în Franța, la prima noastră vizită. Fiul meu, Mircea, ne-a comandat un tort aniversar, pe care a cerut să fie scris Bonne aniversaire 100!Read more…

Apr 7, 2022 8 comments

Prietena mea, Saşa Feyer

Dec 15, 2022By

Pe Sașa am cunoscut-o în anul 1990 și ne-am împrietenit ca și cum ne-am fi știut din copilărie. Lucram încă la spitalul Fundeni și într-o bună zi mi se telefonează de la camera de gardă că mă caută cineva. Crezând că e o mamă sau o rudă a unui copil bolnav care solicită informații despre pacient, am spus, ca de obicei, că persoana să ia liftul și să urce la etajul VI, unde eu o voi aștepta. Surpriza mare a fost când mi s-a adresat în limba germană: ”Tu ești Mimi Korber; am vrut să te cunosc. Sunt Sașa Feyer, nepoata familiei Kreisel din Câmpulung.” Nu o cunoșteam, deoarece era cu șapte ani mai mică decât mine, dar i-am cunoscut bunicii, iar o mătușă de-a ei era prietenă cu verișoara mea, Sylvia pe care eu o adoram. Așa a început prietenia noastră, o prietenie de care amândouă am avut de profitat. Sașa era o persoană foarte inteligentă, cultă, răbdătoare, foarte de treabă și prietenia noastră a venit într-un moment prielnic, deoarece amândouă aveam nevoie de un om apropiat. La fel ca mine, a fost și ea deportată împreună cu familia în Transnistria, ajungând în cele din urmă la Șargorod, la vreo 60 km de Moghilev.Read more…

Dec 15, 2022 4 comments

Cădere liberă

Sep 21, 2023By

În cafeneaua unde mă duc de obicei sâmbăta era puțină lume, căldura îi speria pe oameni. Doi bărbați cu părul alb pe care îi întâlneam des, cu discuțiile lor interminabile, un bărbat mai în vârstă, care venea în fiecare șabat și citea, și un nevăzător cu un câine Golden retriever erau clienții permanenți. – Șalom, domnule, mi s-a adresat un bărbat înalt între două vârste care tocmai intrase în local însoțit de două femei. – Șalom, i-am răspuns, cu toate că nu mi-era cunoscut. – Ocupați o masă, le-a spus el însoțitoarelor lui, vin și eu imediat, după care s-a așezat la masa mea. – Nu mă recunoști? – mi s-a adresat. – Nu, i-am răspuns, de unde să te cunosc? – Sunt Şaul. Acum douăzeci de ani, în curtea interioară a unui bloc dintr-un cartier rău famat al orașului, ai sosit cu o ambulanță de terapie intensivă. Îmi pierdusem cunoștința, abia mai respiram, precum mi-ai povestit atunci. Îmi injectasem o doză masivă de heroină. Mi-ați administrat antidotul, după care mi-am revenit.Read more…

Sep 21, 2023 6 comments

Inimă frântă la tejgheaua de mezeluri

Apr 18, 2024By

Acolo, în spatele tejghelei, cu fața ei dulce și pistruiată, micuța mea Tania servește clienții cu atenție și generozitate. Privirea ei se îndreaptă către clienta care nu se poate decide între salam de vară dau parizer. Atitudinea ei este plină de răbdare, ca și cum ar vrea să spună: “Nu vă grăbiți, stimată clientă nehotărâtă. Cu plăcere vă aștept decizia, avem tot timpul, mai sunt încă șase ore și jumătate până la ora închiderii”. Încercând să-i vină în ajutor, ea indică cu furculița cu doi dinți câteva role de cârnați, gata să ia una din ele în mâinile ei delicate și să o așeze cu o mișcare elegantă pe scândura de tăiat. Brațele ei goale până la umăr se mișcă cu grație, ca doi leoparzi ai zăpezilor, deasupra vitrinei apetisante, pline cu produse proaspete. Durdulii și apetisante, ele sunt acoperite de o piele fină, pistruiată, și de minuscule fire de păr, atât de moi și de pufoase, încât îți vine să le mângâi ușor în ritmul sunetelor cristaline de pian ale melodiei lui Debussy, Arabesque, venite parcă din camera frigorifică a magazinului.Read more…

Apr 18, 2024 25 comments

Richard, Trump și subsemnatul

Nov 14, 2024By

– Vă cunosc de undeva, mi s-a adresat un om între două vârste, privindu-mă peste ochelarii groși de vedere. Eram în vestiarul piscinei YMCA din New Bedford MA, în costum de baie și cască de înot. Eu nu-mi aminteam să ne fi cunoscut, dar nu are importanță. Andrei, m-am prezentat. Richard, s-a prezentat și proaspătul meu cunoscut. După ce fiecare dintre noi s-a lămurit de unde este și cu ce se ocupă celălalt, ne-am dat întâlnire la un restaurant. Am ales un restaurant portughez, New Bedford are o populație numeroasă de origine portugheză. Richard era profesor de biologie și sociologie la Massachusetts University. Era tocmai înaintea alegerilor pentru președinția Statelor Unite. Nu îndrăzneam să-l întreb pentru cine votează, dar, parcă ghicindu-mi gândurile, el mi-a spus: Eu votez întotdeauna pentru democrați, însă anul acesta mă tem că Harris o să piardă alegerile. Pare de necrezut, dar Trump va fi încă o dată președinte și urmarea va fi sfârșitul democrației americane.Read more…

Nov 14, 2024 25 comments

Un băiat născut la Cluj a ajuns erou al Războiului de Şase Zile

Jul 6, 2017By

În dimineaţa de 5 iunie 1967, avioanele israeliene au atacat bazele aeriene egiptene si au distrus 308 avioane, 11 elicoptere si 16 statii radar, dar şi egiptenii au reuşit să doboare 8 avioane israeliene. Acțiunea aviației israeliene a asigurat victoria, chiar din prima zi a războiului. Vărul meu, Ițhak, a participat la această acţiune de anvergură. Ani de-a rândul am avut cu el lungi conversații despre subiecte diferite, dar niciodată, niciodată nu am vorbit despre trecutul lui ca aviator militar.Read more…

Jul 6, 2017 2 comments

Tenisul de masă din Cluj şi pleiada sa de campioni evrei

Apr 19, 2018By

Anul acesta Sala Polivalentă din Cluj va găzdui Campionatul European de Juniori/ Cadeți la tenis de masă. Un grup de prieteni ai tenisului de masă (foști jucători și ziariști sportivi) au elaborat o carte despre tenisul de masă clujean care de-a lungul timpului a obţinut rezultate naţionale și internaţionale excepţionale. “Monografia tenisului de masă clujean 1930 -2017 – Performanțe șI performeri” , va fi lansată, după toate probabilităţile, cu ocazia campionatului din iulie. Volumul va cuprinde palmaresul detaliat al sportivilor clujeni la: campionate mondiale, europene (seniori și juniori/cadeți) , cupe europene, campionate balcanice, competiții sportive de la Festivalurile Mondiale ale Tineretului, campionate naționale (7 probe la seniori și 2 probe la juniori). Vor fi prezentate o cronologie a principalelor evenimente, biografiile a 15 figuri legendare ale tenisului de masă din Cluj, sportivii paralimpici și o listă cu aproximativ 200 de jucători clujeni din toate timpurile. Numărându-mă printre autorii cărţii, mi-am propus să prezint în acest articol performanţele remarcabile, ale jucătorilor de tenis de masă evrei din Cluj… şi nu numai.Read more…

Apr 19, 2018 2 comments

Povestea unei sinagogi rătăcitoare și a unei prietenii deosebite

Aug 23, 2018By

Cu câtva timp în urmă, la începutul anilor șaptezeci și în a doua decadă a tinereții mele trăite în România, lucram în timpul verilor ca ghid internațional în stațiunile de vacanță de pe litoralul Mării Negre. Acolo am întâlnit o mulțime de oameni interesanți din toată Europa și faptul că vorbesc fluent mai multe limbi m-a ajutat să satisfac cu brio nevoile și interesele turiștilor mei, având și o recompensă suplimentară, aceea de a-mi face și mulți prieteni.M-am apropiat în mod special de un cuplu din Republica Cehă, venit să își petreacă luna de miere la Mamaia, un loc superb, de fapt nava amiral a stațiunilor României de la Marea Neagră. Mireasa era gravidă în luna a patra și cuplul era foarte fericit. Pavel, mirele, era un intelectual rafinat, sofisticat, ce poseda cunoștințe enciclopedice de istorie, muzică și arte. El era atât un profesor de istorie cehă și filozofie cât și un fin lingvist care a fost mândru și bucuros să cizeleze și să îmbogățească ceha mea în timpul conversațiilor noastre. Am petrecut multe seri plăcute, cu destul vin ca să ne relaxăm, dar să rămânem totuși coerenți. S-a creat o prietenie solidă, bazată pe aceste interese comune, și după terminarea vacanței lor am rămas în contact timp de zece ani, corespondând des.Read more…

Aug 23, 2018 10 comments

”Viitorul Memoriei” într-un album

Feb 14, 2019By

După succesul proiectului Viitorul Memoriei, inițiatoarea lui, Olga Ștefan, a decis să realizeze și un album cu materialele prezentate în orașele unde s-a desfășurat proiectul, acesta cuprinzând imagini şi documente evocatoare. Emigrarea din România, trecerea prin Zürich cu familia a copilului Olga Ştefan, stabilirea la Chicago şi reîntoarcerea într-o ipostază matură în acelaşi oraş din Elveţia după peste două decenii, au fost în parte motivul care a declanşat ceea ce autoarea povesteşte în Introducere: “revenirea în oraşul pe care-l respinseseră în trecut a dat naştere unei căutări a memoriei familiei sale”, odată cu încercarea de fixare a unei identităţi, cu rememorarea evenimentelor din timpul Holocaustului, ambele ramuri ale familiei fiind victime”. Desfăşurarea proiectului poate fi considerată un popas emoţionant şi documentat pe acel pod virtual între trecutul dramatic, reprezentat prin vestigiile Holocaustului, căutate cu ambiţie şi pricepere de către arhitecta “podului” şi viitor. Este un viitor la care cei de demult au visat, iar cei de astăzi încearcă să-l populeze în moduri diferite pentru a împlini un deziderat uman important: crimele împotriva umanităţii nu trebuie uitate. Pentru revigorarea memoriei trecutului Olga Ştefan a ales diverse modalităţi vizuale şi scrise mai puţin utilizate şi anume cele care aparţin artei. Popasul de pe podul amintit mai sus a fost făcut într-o formă originală, în cinci oraşe, încercând să aducă la lumină din trecut, persoane dispărute, unele în negura tristă a războiului şi a atrocităţilor sale, altele în cea a timpului scurs de atunci, dar care şi-au lăsat amprenta creaţiei lor asupra viitorului.Read more…

Feb 14, 2019 0 Comments