Un semn, printre multe altele, că îmbătrânesc ar fi preocuparea relativ nouă cu chestiunea ce să fac cu invitațiile la aniversarea a X zeci de ani de la terminarea liceului și a facultății. Sunt patru invitații, două ale mele și două ale soției. Cum să le onorăm, dacă vrem să participăm sau cum să le refuzăm, dacă nu vrem sau nu putem? Organizatorii celor patru evenimente nu se cunosc între ei, sunt din localități diferite, Baia Mare, Dej, Cluj și București, nu au niciun motiv să-și coordoneze activitatea între ei și cu atât mai puțin cu cei stabiliți în străinătate ca mine, în Israel, și cu alții care ar trebui să sosească din Brazilia sau Canada, Franța sau Statele Unite. Pe la începutul acestui an mi s-a clarificat faptul că întâlnirile din Dej și București vor avea loc la sfârșitul lunii mai și începutul lunii iunie, pe când cele de la Baia Mare și Cluj, în septembrie și octombrie. Din diverse considerente am decis că mergem doar la primele două. Așa am ajuns noi anul acesta la București la mijlocul lunii iunie. Nici guvernul Israelului nu a coordonat atacul în Iran cu noi, care trebuia să ne întoarcem în 15 iunie. Așa că, vineri dimineața, 13 iunie 2025 (cum să nu devii superstițios cu astfel de dată??) ne-am trezit că spațiul aerian al Israelului este închis… O pereche de pensionari blocați într-o țară cu prețuri rezonabile, a cărei limbă o cunosc, fără convocare la armată, care nu sunt medici sau surori medicale, nu au copii minori lăsați în grija vecinilor, nici măcar nu erau clienții uneia din cele câteva companii de zbor israeliene, nu sunt un caz umanitar care să justifice acordarea de prioritate la întoarcerea acasă. Timpul ne-a permis să ne plimbăm și să observăm și schimbările din limba română vorbită și scrisă în zilele noastre. Sunt pasionat de cuvinte. Cuvântul este un termen a cărui definiție variază de la o limbă la alta, dar, comparând diversele definiții, nu se poate deduce că ar fi vorba de același termen.Read more…
CIMITIRUL MULTICONFESIONAL MIROGOJ…
Note de drum din Croaţia Ne-am alăturat fără ezitare micului grup care şi-a manifestat interesul pentru vizitarea Cimitirului Parc Mirogoj din Zagreb. Probabil cel mai mare din Europa, acest loc de veci a fost construit, între anii 1879 şi 1929,Read more…
Plimbări cu istorii
Liguria este o denumire veche a acestui ținut frumos al Italiei de Nord care înnoadă Munții Alpi cu Marea Tireniană. Un ținut binecuvântat cu peisaje minunate și cu locuri pline de istorie. Sanremo este ultimul oraș important al Liguriei la granița cu Franța. Articolul caută conexiunile acestui oraş faimos pentru muzica uşoară cu istoria în general şi istoria evreilor în special.Read more…
”Ride4Solidarity with Israel70”
Totul a început în 2017, când, ca vicepreședinte al Asociației Sioniste din România, am organizat și condus o altă cursă de motociclete,“Ride4Solidarity with Israel”, de la Londra la Ierusalim. 14 motocicliști creștini și evrei, sioniști din Statele Unite, din Israel, din România, din Ungaria, din Germania și din Elvetia, am traversat Europa și Israel pentru a sărbători 50 de ani de la eliberarea și unificarea Ierusalimului. Apogeul acelei curse a fost la Ierusalim, unde am participat la deschiderea jocurilor “Maccabiah 20”, aducând de la Londra torța cu care a fost aprinsă flacăra olimpiadei sportivilor evrei din toată lumea. Atunci și acolo s-a născut idea cursei “Ride4Solidarity with Israel70”, cursă care ne-am dorit să marcheze lungul și anevoiosul dar fantasticul drum făcut de Statul Israel, de israelieni, în cei 70 de ani de existență modernă. Împreună cu bunul meu prieten, “fratele” meu, Pastorul Gary Burd din Amarillo, Texas, șeful echipei de motocicliști americani care au participat la cursa din 2017, am stabilit ca noua cursă să aibă loc în octombrie 2018. Hotărârea fiind luată, am împărțit responsabilitățile între noi. Pastorul Burd a stabilit itinerariul și etapele cursei. În timp ce el a contactat comunitățile creștine, eu am indentificat și contactat fiecare comunitate evreiască, fiecare sinagogă Chabad din calea noastră. Am contactat Ministerul de Externe Israelian și prin el consulatele aflate de-a lungul drumului. Am contactat cluburile de motocicliști evrei și-am invitat pe membrii lor să ni se alăture. La fel a procedat Pastorul Gary Burd cu motocicliștii creștini. Spre deosebire de Pastorul Burd, care cunoștea mii de motocicliști cu care efectua curse caritabile de zeci de ani, eu cunoșteam în Statele Unite un singur motociclist evreu, israelian: pe Sam Schwartz, pe care îl știam de mulți ani din Romania. Doream să ne oprim în fiecare comunitate pentru a prezenta realizările Statului Israel, pentru a discuta și pentru a răspunde la întrebările legate de societatea israeliană și de situația tensionată din Orientul Mijlociu.Read more…
Pe întinderi pitoreşti de apă (III)
Trecând prin Pasul Brenner şi stupefiantul Drum al Dolomiţilor, am ajuns la Cortina d’Ampezzo unde am urcat cu telefericul maiestuosul masiv Tofana di Mezzo (3243 m.), privind impresionați extraordinara panoramă înconjurătoare şi Monte Cristallo aflat vizavi. Textul indicatoarelor întâlnite pe traseu au adus o notă de umor drumului, datorită asemănării cu limba română: “Attenzione caduta pietre!” sau săgeata cu: “Scorciatoia în Cortina!”…Urmând seria unor oameni inteligenţi cum ar fi Galileo sau Goethe, ne-am urcat în “Campanile di San Marco”, cunoscutul turn roşu cu ceas înalt de 100 de metri, construit în secolul al XII-lea care şi-a căpătat forma actuală în veacul al XVI-lea. Am cumpărat aici (încă pe vremea lirelor!) un deschizător pentru sticle de bere cu emblema oraşului, dispozitiv pe care îl folosesc până în ziua de azi…Read more…
Purim la Bucureşti, acum zece ani
Se apropie sărbătoarea de Purim care, aici în Israel, în perioada sumbră în care ne mai aflăm, va crea nenumărate probleme sociale, prin faptul că lumea religioasă, dar probabil şi alţii care se împotrivesc regulilor impuse în mod oficial, vor determina din nou o creştere a ratei de îmbolnăvire. Şi totuşi, Purimul ar trebui să fie un prilej de sărbătoare, potrivit tradiţiei şi obiceiurilor care se repetă an de an (în afara anului trecut şi anul acesta, din păcate). Mi-am amintit că în urmă cu 10 ani, da e de necrezut că e vorba de un întreg deceniu, mă aflam la Bucureşti şi am scris, exact în ziua de Purim povestea, întitulată « Purim etern – mereu aici ». Titlul de atunci era menit să sublinieze ideea că Purimul a rămas în tradiţia evreiască o sărbătoare eternă, veselă şi că, atunci, viaţa evreiască din Bucureşti (pe vremea aceea făceam destul de des drumul de la Haifa la Bucureşti) mi-a părut mai efervescentă ca niciodată. Această poveste se numără printre cele publicate în volumul EPPUR ŞI MUOVE… şi totuşi continuă, lansat în7 martie 2020, la librăria Eminescu din Bucureşti, vizavi de facultatea unde mi-am petrecut cinci ani din viaţă: Facultatea de Matematică.Read more…
Toamnă fără iarnă
Suntem în plină toamnă și se simte. E anotimpul pregătirilor pentru iarnă. Gospodinele îşi rânduiesc cu grijă pe rafturile din cămară, în dulapurile din bucătărie sau în balconaşe borcanele cu castraveciori muraţi, gogonele şi zacuscă. În nordul SUA, Canadei, Rusiei și Ţărilor Baltice, urşii se pregătesc și ei pentru şase luni de hibernare, în felul lor… adică acumulând tone de grăsime ca să supravieţuiască până la primăvară din aceste “provizii.” Ajunge să compari aspectul unui urs în primăvară, când îşi părăseşte bârlogul, cu acelaşi urs în toamnă și ai să înţelegi anvergura pregătirilor febrile pentru sezonul de inactivitate. Îţi va veni greu să crezi că este vorba de acelaşi urs! De ani de zile, un aparat de filmat se concentrează asupra câtorva urşi din Parcul Naţional şi Rezervaţia Katmai, o regiune mai izolată și greu accesibilă din Alaska de sud. Se captează imagini inedite ale urşilor pescuind somoni în râul Brooks, în perioada cunoscută ca Fat Bear Week. Read more…
Migdal, pe malul Mării Galileii
Articolul pe care l-am scris despre vizita lui Moshe Novomeysky în Palestina otomană, în 1911, a avut unele urmări neașteptate. Mi-a rămas în amintire vizita pe care a făcut-o la prietenul său Glikin din colonia Migdal, căldura infernală, țânțarii… Am fost și eu la Migdal acum vreo trei ani, am petrecut un sfârșit de săptămână într-un apartament de vacanță și a fost foarte plăcut și confortabil – e drept că era iarna – dar oricum, în zilele noastre, cu aer condiționat, nu mai e același lucru… Nu știam că acolo s-au făcut printre primele culturi de grepfrut, știu doar că fructul cules din grădina casei de vacanță a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Despre istoria locului nu știam mare lucru, dar cum am o vecină originară din Migdal, i-am povestit ce citisem și am întrebat-o cum își amintește ea viața la țară și dacă numele de Glikin îi spune ceva. Desigur! Bunicul ei s-a stabilit la Migdal la începutul anilor 1920 și a cumpărat pământul de la Moshe Glikin. Iar condițiile de viață din copilăria ei erau perfect suportabile. Te obișnuiești… După această conversație m-a prins curiozitatea, oare ce mai pot afla despre Moshe Glikin și despre colonia Migdal?Read more…
Cedrii Libanului
Dacă răsfoim Biblia, observăm că cedrii Libanului sunt amintiți de nenumărate ori. Ei apar ca material de construcție foarte apreciat, folosit în palatul regelui David și în Templul lui Solomon: Solomon a trimis să spună lui Hiram, împăratul Tirului: “Fă-mi și mie cum ai făcut tatălui meu, David, căruia i-ai trimis cedri, ca să-și zidească o casă de locuit. (2Cron. 2:3). Cedrii sunt atât de prezenți în conștiința colectivă, încât ei apar și ca un simbol în limbajul poetic, de exemplu în psalmi: Glasul Domnului sfărâmă cedrii; Domnul sfărâmă cedrii Libanului (Ps. 29:5). Totuși, din punctul de vedere al Bibliei, cedrii erau „marfă de import”, relativ rară, cum se explică această prezență? Contrar imaginii pe care poate ne-am format-o, Semiluna Fertilă este în mare parte o zonă semiaridă sau aridă, unde pădurile sunt o raritate și lemnul a fost dintotdeauna greu de obținut. (Pădurile pe care le cunoaștem astăzi în Israel sunt în mare parte plantate artificial.) Copacii care cresc aici sunt în general de dimensiuni mici. Palmierii, chiar dacă sunt înalți, au un lemn de calitate proastă, care se rupe ușor. Pentru construcții se pot folosi pinii și chiparoșii, dar lemnul de cedru este fără doar și poate cel mai bun. Și cum cedrii sunt arbori falnici, lemnul este numai bun pentru construcții monumentale și pentru corăbii. Dar ei cresc numai în munți, de la vreo 1000 m în sus, și singurii munți înalți din întreaga regiune sunt Munții Libanului, care ajung la peste 3000 m. Așadar cedrii erau o resursă de importanță capitală pentru întreg Orientul Antic și ei au avut o influență covârșitoare asupra dezvoltării Libanului.Read more…
UNDEVA DEPARTE… în AZERBAIDJAN.
Cobor scara avionului. Pătrund deodată într-o masă toridă de abur, contrastând în mod violent cu aerul condiţionat din TU-114. Aerul rece al Moscovei, respirat în seara precedentă, se află acum în urmă, departe, la 4.500 km. nord-vest.În acel sfârşit deRead more…
Amintiri din Catalonia
Am început vizita coborând celebra arteră pietonală Las Ramblas din dreptul teatrului Liceum, unde era plasat hotelul nostru, spre portul turistic. Pitoreasca stradă, lungă de aproape doi kilometri, este înconjurată de magazine cu suveniruri, restaurante, baruri şi multe vânzatoare de flori, fiind supra-aglomerată de o lume cosmopolită sosită din cele patru puncte cardinale, în majoritatea tineret. Ajungem la marea piaţă situată la malul Mediteranei şi imortalizăm giganticul monument Colon, memorialul marelui explorator Cristofor Columb..Read more…
În vizită la Moby Dick
La European Cafeteria Tia Maria, unde îmi beam cafeaua la New Bedford, Massachusetts, a intrat un om masiv și bărbos și s-a așezat lângă masa mea. A cerut un ceai și rom separat, a turnat alcooholul în ceai, după care s-a uitat împrejur.
– Ce scrie în ziar? – m-a întrebat uitându-se la mine. Toate-s bune și frumoase, nu-i așa? M-am săturat să-l mai citesc, îmi ajunge să văd știrile o dată pe zi la televizor. Mă numesc Ralph, se prezentă, și sunt pensionar.
Pesemne că avea chef de vorbă, dar eu stăteam la îndoială dacă să mă angajez în discuție sau nu.
– Nu arăți ca unul din partea locului, continuă el.
– Da, ai dreptate.
– Ai auzit de Moby Dick?
– Am citit cartea demult, cu ani în urmă și nu-mi aduc aminte decât foarte vag.
– Știai că acțiunea cărții începe chiar aici, la New Bedford?
– Nu, i-am spus.Read more…
Consemnări de azi și de ieri
Când veți arunca ochii pe acest articol, va fi ultima zi a sărbătorii de Pesach dar și Joia Mare în care creștinii ortodocși încep pregătirile pentru sărbătorile pascale. În tot acest răstimp și încă cine știe cât, vom sta în „izolare voluntară” privind cu interes, îngrijorare și nedumerire informațiile zilnice de la ora 13.00, ale Grupului de Comunicare Strategică. De altfel, ziua în care veți arunca ochii pe acest articol, coincide cu împlinirea unei luni de izolare pentru noi. În lipsa unei perspective ”strategice” încerc să trag concluzii logice din cifrele publicate de Worldometer care este un comunicat on-line zilnic al OSM (Organizația Mondială a Sănătății). M-am uitat la statisticile referitoare la insulele pe care le-am vizitat în februarie când încă pandemia era în fașă. Ciudat. Am poposit (câteva ore) pe șapte din cele câteva zeci de insule și insulițe care alcătuiesc grupul insulelor ”spre vânt”, din arhipelagul Antilelor Mici. Viața insulelor va fi și ea afectată câtva timp, fără îndoială. Dar oamenii insulelor, partenerii sau guvernanții lor, folosind experiența istorică și natura generoasă, vor găsi cu certitudine soluții de supraviețuire. Așa cum au găsit de-a lungul câtorva secole agitate, folosind curajul, ingeniozitatea și voința unor întreprinzători, printre care și câțiva evrei.Read more…
Impresii andaluziene
În cronicile vechi de familie se menționa că am descins dintr-un trib de evrei nomazi ce aveau o vastă experiență în pornirea pripită în călătorii. Adesea erau nevoiți să-și împacheteze bunurile în mare grabă și să plece în lumea largă. După cum relatează scripturile, o dată chiar, nici nu au mai avut timp să lase aluatul de pâine să crească cum se cuvine. De multe ori, strămoșii și-au schimbat locul de reședință din cauza circumstanțelor nefaste, ca foametea, seceta sau pentru că șeful era prea dur și sindicatele inactive. Uneori erau urmăriți de inchizitori, alteori de cazaci, situații care ii îngrozeau peste măsură, încât preferau să se mute în zone mai pașnice…Poate din această cauză eu sufăr incurabil de dromomanie. Pulsează în mine o dorință constantă de rătăcire, pe care nici măcar restricțiile epidemiologice actuale nu le pot suprima. Iată motive suficiente pentru a porni într-o noua călătorie, de această dată spre Spania.Read more…
De data aceasta fără pușcă pe umăr…
Pentru cine nu mă cunoaște bine, încep cu o mărturisire: eu sunt un om ordonat (pe cât posibil). De exemplu, eu notez în calculator fiecare călătorie în străinătate, un obicei bazat pe obsesia individului care timp de zeci de ani n-a avut cum să viziteze o țară vecină. De zeci de ani îmi doresc să mă urc în mașină, s-o iau spre nord și în câteva ore să ajung la Beirut, într-o după-amiază de duminică primăvăratică, și să beau o cafea turcească într-o cafenea din centrul orașului căruia până nu de mult i se spunea ”Parisul Orientului Apropiat”. Până una-alta, mi-am pus pofta-n cui. Aici trebuie să fac o corectură care să explice și titlul. De fapt, de-a lungul a aproape două decenii eu am fost în țări arabe, în Liban, în Siria și în Iordania. Nu ca vizitator, sau turist, sau ca participant la vreun congres, ci ca medic militar, cu arma în mână, îngrijind răniți, și tot timpul cu speranța să ajung acasă, dar nu cu picioarele înainte… Și ăsta numai turism nu este! Ei bine, ”tradiția” a fost încălcată!Read more…
Impresii canadiene (partea I)
Cele trei săptămâni pe care le-am petrecut în Canada au reprezentat finalul unui lung proces de conștientizare a mai multor dorințe. Ca să precizez de la început: invitația de a o vizita exista de aproximativ 30 de ani, de când nepoata mea Andreea, soțul ei și cumnata mea, mama Andreei, s-au stabilit acolo. Dar recunosc, ani de zile mi-am spus: dacă mă decid totuși să fac o călătorie atât de lungă, măcar să mă duc la New York, oraș pe care aș fi vrut să-l vizitez. Dar nu am avut condiții, nu aveam la cine să stau și numai costurile cazării mi-ar fi depășit resursele. M-am gândit apoi să combin Canada cu New York, dar s-a dovedit complicat, trebuia să obțin viza americană și ca să stau la New York nu mai mult de două-trei zile (din motivele enumerate anterior), nu merita. Așa că după vreo trei ani de speculații, s-au copt condițiile ”mentale”, m-am decis pentru Canada și cred că am făcut bine. Despre diferitele avataruri ale drumului București – Londra – Toronto și retur nu vreau să scriu acum – am ajuns din nou la concluzia la pomul lăudat să nu te duci cu sacul. Am avut tot felul de probleme cu British Airways, Heathrow este imens și dacă nu aș fi cerut asistență, nu știu dacă aș fi prins legătura cu Toronto. De aceea recomand tuturor celor din „generația de aur” să facă apel la acest serviciu (dar bănuiesc că nu mulți îl cunosc). Este foarte bine organizat și de mare ajutor. Avatarurile mi s-au terminat în clipa în care am ajuns la Toronto și m-am întâlnit cu familia nepoatei mele. Trei săptămâni nu am avut niciun fel de grijă, am fost alintată, iubită, cum nu mi s-a întâmplat din copilărie. Read more…
Despre zahăr şi nu numai…
Tuturor le plac dulciurile, cred că oamenii sunt „programați” astfel. Dovada: cel mai simplu mijloc de a câștiga încrederea unui copil mic este să-i oferim dulciuri. (Din păcate și infractorii au descoperit acesta adevăr.) Dar înaintea perioadei moderne, mulți oameni nu aveau acces la dulciuri decât foarte rar sau chiar deloc, pentru că dulciurile erau foarte costisitoare. Tot ce exista ca îndulcitor era mierea și fructele, mai ales cele uscate (stafide, smochine, curmale etc.) și, eventual, sucul de fructe concentrat prin fierbere. Totuși trestia de zahăr se cunoaște de foarte multă vreme… Trestia de zahăr a fost domesticită în urmă cu cel puțin 6000 de ani în Papua Noua Guinee. Triburile care au populat insulele din Pacific au luat-o cu ei. Un al doilea centru de domesticire a fost Taiwan. Mai târziu a ajuns în China și în India. Dar ea era folosită ca „zarzavat”, ca plantă medicinală și… la îngrășat porcii. Procesul de extracție a zahărului a fost inventat abia mult mai târziu, în urmă cu vreo 2500 de ani, în India. (Așa se explică faptul că în multe limbi europene și în arabă, cuvântul pentru zahăr este foarte asemănător, pornind de la sanscritul śárkarā.) Romanii îl cunoșteau, dar era mult mai scump decât mierea și se folosea cel mult ca medicament. În secolul I e.n., Dioscoride scria: „Există un fel de miere solidă numită sakharon, obținut din trestii în India și în Arabia Felix (Yemen). Arată la fel ca sarea și cristalele pot fi sparte între dinți. Dizolvat în apă e bun pentru intestine și stomac, precum și pentru dureri de vezică și de rinichi”.Read more…
ÎN VIZITĂ LA CASA lui AXEL MUNTHE
Motto: Ceea ce păstrezi pentru tine vei pierde, iar ceea ce dăruieşti, al tău va rămâne pe vecie. Dr. Axel Munthe Drumurile ducându-mă în această vară la Neapole, am făcut o vizită mai de durată la Capri, la casa DoctoruluiRead more…
Prima mea vizită în Israel
Din inițiativa părinților am învățat mulți ani limba ebraică pe care o înțeleg și acum destul de bine, dar fără un scop deosebit. Făcea parte, credeam eu, din cultura mea generală. Astfel că ne-am urmat liniștiți soarta care ne-a dus în deportare timp de 3 ani și apoi ne-a reîntors la viață. Poate dacă am fi fost împreună cu ceilalți evrei din Câmpulung cu precădere la Șargorod și am fi – noi cei rămași în viață- revenit la Câmpulung, am fi emigrat în Israel așa cum au făcut-o aproape toți, chiar foarte repede chiar după întoarcere. Dar noi am mers la Botoșani și acum, când părerea mea și a surorii mele conta pentru decizia părinților, am preferat să învățăm și să reușim, deși cu mijloace materiale foarte precare, să devenim oameni folositori…Read more…
Corăbii pe Marea Moartă?
Sunt convinsă că majoritatea cititorilor, chiar cei care nu locuiesc în Israel, au fost la Marea Moartă. A văzut cineva vreo corabie? Că eu una, nu! Totuși subiectul nu este chiar atât de absurd pe cât ar părea. Ilustrația de mai sus reprezintă pe Lot și fiicele sale, care părăsesc în grabă Sodoma în timp ce …Domnul a făcut să plouă peste Sodoma şi peste Gomora pucioasă şi foc… (Gen. 19: 24) Deci pe fundal se află Marea Moartă, iar pe ea se văd două bărci! Gravura este dintr-un volum de Flavius Josephus, apărut la Amsterdam în 1665. Veți spune că artistul a lucrat din imaginație. E foarte probabil. Și totuși au existat ambarcațiuni pe Marea Moartă. Împrejurimile Mării Moarte au fost locuite din cele mai vechi timpuri. Ierihonul a fost locuit fără întrerupere din neolitic până în ziua de azi. Vechiul Testament pomenește cinci orașe: Sodoma, Gomora, Adma, Țeboim și Țoar, dar s-ar putea să fie locuri mitice, rămășițele lor nu au fost găsite. (Numai Țoar/Zohar a fost o așezare reală și chiar destul de importantă, în sudul Mării Moarte, locuită până în epoca bizantină.) Ein Gedi a fost locuit din neolitic până în epoca bizantină (cu o pauză în epoca bronzului) și e locuit din nou în prezent. Au mai fost și alte oaze locuite. Au existat așezări chiar și în afara oazelor. La Masada, de exemplu, aprovizionarea cu apă se făcea prin apeducte care aduceau apa torenților și umpleau o serie de rezervoare săpate în stâncă.Read more…