ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Dr.”Y” a fost probabil cel mai controversat personaj întâlnit în activitatea mea profesională. Ceace mă uimit la el era abilitatea nebisnuita de a-şi maximiza veniturile băneşti, abilitate neobişnuită la un om de ştiinţă. Repet faptul că Dr.”Y” avea o putere hipnotică de convingere, putere care iniţial am crezut că l-a ajutat în obţinerea diverselor avantaje economice. Dar nu era numai asta…Read more…
Pe Júlia Szegő (1893-1987) sau cum îi spuneam noi copiii, Uli néni, o cunoşteam de când mă știam. Venea des în casa copilăriei mele, fiind prietenă de familie. Era o femeie mică de statură, dar cu o personalitate uriașă, care te fascina din prima clipă.
De la ea am învăƫat “cântarea”. Ȋn casa de pe str. Republicii, aproape lipită de vestita Grădină Botanică din Cluj, dădea ore de “cântare” copiilor preșcolari sau celor din primele clase. Aceste lecƫii existau și înainte de război. Acolo, la Uli néni, învăƫaseră primele noţiuni de muzică și cei doi fraƫi ai mei, Peter și Ştefan, pieriţi la Auschwitz… Şi tot acolo am învăƫat și eu, în anii 1950. Acolo a învăƫat și sora mea, Zsuzsi.
Monica Berger era o fată extrem de talentată, deșteaptă și iute la minte, oricând gata de o replică înțepătoare dată colegilor de liceu care încercau s-o tachineze pentru lipsa ei de interese atletice și poate și pentru cele câteva kilograme în plus, nu multe. Monica era cu totul excepțională la matematică, fizică dar și la limba şi literatura română. Devora nu numai literatura obligatorie, dar și cea opțională, recomandată la școală sau aleasă de ea. Vocabularul ei bogat intimida anumiți colegi, dar îi încânta pe profesori. Bineînțeles, aceste atribute ale Monicăi au provocat multă invidie, dar cei care erau nu numai invidioși ci și profitori inteligenți, în loc să o tachineze sau să o saboteze, se linguşeau pe lânga ea și copiau temele de casă sau primeau ajutor de tot felul, pe care Monica îl dădea cu generozitate. Monica participa la olimpiadele de matematică, fizică și limba română, clasându-se la toate pe primele locuri. După două medalii de aur consecutive la Olimpiada Națională de Limba Română, spre sfârșitul liceului, a venit timpul deciziei foarte importante legate de viitorul ei profesional și anume la ce facultate să se înscrie. Read more…
Ierusalimul este un oraș extraordinar, diferit de toate celelalte orașe din lume. De ce? Există o infinitate de răspunsuri, eu aș vrea să propun cititorilor pe unul din ele. În majoritatea orașelor europene, fie că este vorba de Paris sau Praga, sau de Arad sau Cluj, centrul datează din în sec. al XIX-lea, ceea ce conferă multora dintre ele o atmosferă asemănătoare. Ierusalimul este mult mai vechi. Partea veche nu seamănă cu nimic din ce există în Europa. Partea nouă este foarte frumoasă, dar ea se limitează aproape numai la sec. XX-XXI. Iar între partea antică și cea nouă există foarte puțin. Explicația este simplă: în sec. al XIX-lea Ierusalimul era un oraș neînsemnat de la periferia Imperiului Otoman, unde nu se întâmpla nimic. Tocmai de aceea puținele clădiri rămase de atunci au în ochii mei un farmec deosebit. Și multe dintre ele au în comun numele arhitectului: Conrad Schick (1822–1901).Read more…
Moses Wilhelm Shapira a fost un personaj pitoresc și controversat – unii l-au admirat, mulți l-au denigrat. A fost un mare savant și arheolog? Sau a fost un falsificator fără scrupule? Despre el s-au scris articole și cărți, s-a făcut chiar o expoziție la Muzeul Israel. Despre primii 25 de ani ai vieții sale se știe foarte puțin, doar că s-a născut în 1830 la Kamenețk-Podolsk (azi Ucraina), într-o familie evreiască. În 1856 a plecat spre Ierusalim, iar pe drum, la București, s-a convertit, devenind luteran. Aș fi vrut să aflu mai multe despre studiile lui și despre motivul convertirii, dar nu se cunosc amănunte. La Ierusalim s-a alăturat comunității anglicane, reunite în jurul bisericii Christ Church. La început a condus prăvălia de suveniruri a bisericii, iar în 1861 și-a deschis propria prăvălie în apropierea Bisericii Sfântului Mormânt. S-a căsătorit cu o infirmieră protestantă și a avut două fiice, dintre care cea mică a devenit mai târziu scriitoare. Romanul ei autobiografic, Fetița din Ierusalim, publicat sub pseudonimul Myriam Harry, este una din sursele mele de inspirație. În ochii fetiței, prăvălia tatălui ei era o lume magică. Read more…
Cred că nu sunt singura care are nostalgii privind mâncăruri, gusturi, obiceiuri de familie, multe rămase definitiv doar în amintire, azi nemaiavând acces la ele, fie și doar pentru că nu mai există ingredientele din vremea aceea, fie pentru că nimeni nu mai are abilitățile de a le prepara. Bunica mea, Magda, nu mi-a pregătit nicio masă la wok, nu mi-a făcut budincă de chia sau guacamole. Dar mi-a pregătit zi de zi, ani la rând, mâncărurile cele mai savuroase, așteptându-mă cu masa delicat aranjată, întotdeauna cu șervețel lângă farfurie și având pe masă o vază cu flori sau măcar o floare într-un pahar. La micul dejun primeam porția zilnică de miere pe o farfurioară iar oul fiert moale mă aștepta în suportul lui special, lângă care bunica mea Magda tăia felia de pâine în fâșii pe care le înmuiam în gălbenușul auriu. Acestea erau însoțite de obicei de cacao cu lapte sau, și mai grozav, de ceaiul cu esență de rom. Mai bea oare cineva azi ceai cu esență de rom?Read more…
Când mai aveam rude la Beer Șeva, treceam adesea pe lângă orășelul Kiriat Malahi și apoi pe lângă satul Kfar Warburg. Mă întrebam de unde vine numele acestui sat, dar nu m-am interesat, fiindcă pe-atunci încă nu era internet…Otto Heinrich Warburg a fost unul dintre cei mai importanți fiziologi ai primei jumătăți a secolului XX, datorită cercetărilor revoluționare în domeniul metabolismului celulelor canceroase și a rolului nefast pe care îl joacă glucoza în alimentarea acestora. Studii recente confirmă în mod indirect teoria lui Warburg despre legătura dintre carbohidrați, obezitate și cancer. Cum scopul acestui articol nu este o dezbatere științifică asupra teoriei propuse de acest savant genial, cititorii curioși să afle mai multe despre studiile științifice ale lui Warburg sunt invitați să facă în acest scop o incursiune în Google. În cartea sa publicată anul acesta, intitulată Ravenous: Otto Warburg, the Nazis, and the Search for the Cancer-Diet Connection (Lacom/vorace/avid: Otto Warburg, naziștii și căutarea legăturii dintre cancer și dietă), autorul Sam Apple descrie personalitatea complexă, “compromisă moral”, a savantului, precum și tematica studiului pentru care a primit premiul Nobel în fiziologie-medicină.Read more…
În familie i se zicea Misica. mama ei era sora cea mare a mamei mele, iar ea era cea mai mică dintre cei trei copii. În copilărie, când locuia cu familia la Siret, eu nu am cunoscut-o, eram mai apropiată de sora și de fratele ei. Familia era destul de înstărită, dar când tatăl, unchiul Șmil Herș, a murit într-un accident de mașină, eveniment neobișnuit pentru acel timp, mătușa s-a mutat cu copiii la Botoșani. Nici atunci nu am cunoscut-o pe Misica, nu mă jucam cu ea. Noi veneam la Botoșani numai în vacanțe și eu nu aveam timp pentru Misica cea mică. Când m-am întors din Transnistria la Botoșani, în mai 1944, mi-am dat seama că mai am și alte rude în afară de bunici și atunci am cunoscut-o mai bine pe Misica. Era deja la școală, dar idealurile și preocupările noastre erau diferite și nu aveam despre ce să vorbim. Read more…
Am avut mulți prieteni în viața mea și despre ei am scris și în Baabel. Mulți au fost prietenii soțului meu și după decesul lui au devenit prietenii mei. Am avut prieteni și în copilărie, dar e mai puțin obișnuit să te împrietenești cu cineva la bătrânețe. Dar iată că se poate. Este vorba despre Tania Lovinescu. Auzisem numele ei, dar nu o cunoșteam. Era o persoană pe care multă lume o cunoștea, și nu numai evrei. Iată ce spune despre ea Denise Teodoru, în anul 2011, la România Actualități: Scriitoare, poetă, textieră de muzică ușoară și om de radio, de peste 30 de ani la microfon, reporter, nume de referință pentru literatura română. Dragostea pentru limba română a dus-o pe Tania și în Israel și după 12 ani, în 1988, a adus-o înapoi în România, deoarece nu s-a putut desprinde de țara în care s-a născut. Ea a fost foarte apreciată peste tot unde a lucrat, nu numai la radio. Despre talentul ei de poetă și scriitoare au apărut numeroase cronici deosebit de favorabile. Dar eu nu am cunoscut-o când era activă și în acest articol nu mi-am propus să scriu despre Tania, poeta și scriitoarea, ci despre Tania, prietena mea la bătrânețe. Read more…
Zilele trecute, cotrobăind printre vechile discuri, am găsit un disc Electrecord al pianistului Gheorghe Halmos: Piese mici de compozitori mari. Pe disc o dedicație din luna august 1966: “Lui Vass János cu multă prietenie, Halmos György”. Născut la Oradea exactRead more…
Anul acesta se împlinesc 230 de ani de la dispariţia fizică a lui Moses Mendelssohn (1729-1786), însă numele şi opera lui trăiesc şi astăzi, fiind considerat primul evreu modern notabil. În România numele lui începe să fie cunoscut în secolul al XIX-lea. În anul 1880 Lazăr Şăineanu publică o primă broşură pe care o intitulează „Moisi Mendelsohn viaţa şi activitatea sa. Studiu biografic”. Deşi ca întindere studiul se reduce la o broşură, din punctul de vedere al conţinutului se bazează pe o profundă cunoaştere a operei lui Moses Mendelssohn şi a bibliografiei de referinţă despre el.Read more…
Wilhelm Filderman s-a născut în 1882 într-o familie de bucureşteni de condiţie modestă, dovedind încă din timpul studiilor liceale aptitudini deosebite, iar după specializarea în drept la Universitatea din Paris obţine un doctorat cu o teză privind succesiunea în dreptul comparat, publicat în 1909. La vârsta de 27 de ani, revine în ţară şi se cuprinde într-o activitate socială tumultuoasă. Debutul publicistic şi-l făcuse cu mult timp înainte: la vârsta de 19 ani publicase sub pseudonimul Vişan „Lecţiuni de agricultură practică, cu 165 de gravuri intuitive” remarcată de Spiru Haret pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice, iar în 1910 a publicat în ”Bulletin de législation comparée” studiul ”De l’unification des lois et d’une union législative en matier des proces entre étrangers ”. Revenit în ţară, obţine cetăţenia după mari stăruinţe şi începe o strălucită carieră de avocat. Aderă la organizaţia Uniunea Evreilor Pământeni (UEP), condusă de avocatul Adolf Stern este ales în Comitetul Central al acesteia în 1913 iar imediat după război, ca preşedinte.Read more…
Reuven Feuerstein a înființat și a condus Centrul Internațional pentru Intensificare a potențialului de învățare (ICELP) la Ierușalayim. Pentru mai mult de 50 de ani teoriile lui au fost implementate în clase de elevi și grupe de studenți, precum și în clinici pe tot globul, în mai mult de 80 de țări. Teoriile lui despre maleabilitatea inteligenței au deschis noi trasee de cercetare în optimizarea funcțiilor cognitive ale persoanelor studioase, valorificate de un număr de peste 2000 de cercetători ai acestui domeniu. Reuven Feuerstein s-a născut la Botoșani pe data de 21 August 1921, fiind al cincilea dintre cei nouă frați care s-au născut în această numeroasă familie evreiască. A învățat o vreme în yeșiva (școală evreiască religioasă) în Chișinău. În anii 1939-1941, când au apărut legile rasiste contra evreilor în România, s-a mutat la seminarul evreiesc din București, unde a dobândit calitatea de licențiat ca educator. Între anii 1940-1944 a fost directorul școlii pentru copiii cu dificultăți de învățare.Read more…
Anul acesta s-au împlinit 50 de ani de la moartea celui de al treilea prim-ministru al Israelului, Levi Eșkol (1895-1969). Din 1951 a deținut diferite funcții de ministru, iar prim-ministru a fost din 1963 până în 1969.Levi Eșkol s-a născut în 25 octombrie 1895 în târgușorul Oratov, astăzi în Ucraina, sub numele de Levi Yițhak Șkolnik. A învățat la heder (grădiniță și școală primară religioasă evreiască) și a continuat la Gimnaziul Evreiesc din Vilnius. S-a stabilit în Palestina (Ereț Israel) în 1914, făcând parte din al doilea val de imigranți, în rândurile căruia se aflau mulți dintre întemeietorii statului Israel: Ben Gurion, Yițhak Ben Țvi, Zalman Șazar… Înainte de 1948 a activat în diferite organizații ale populației evreiești din Palestina, precum Sochnut și Histadrut. În timpul celui de al Doilea Război Mondial a fost trezorierul organizației Hagana, unitatea paramilitară premergătoare armatei israeliene. Printre activitățile lui înainte de 1948 trebuie amintită în primul rând dezvoltarea așezărilor evreiești în Ereț Israel, în special programul intitulat „Homa Umigdal” („Zid și Turn”), prin care au fost înființate zeci de kibuțuri într-o singură noapte. Ele au fost prima linie de apărare în Războiul de Independență, punând bazele granițelor Israelului, stabilite mai târziu prin armistițiul cu țările arabe.Read more…
În 17 iunie 2020, la ora 12.25 a încetat din viață scumpul meu tată, Ezri Ladislau –Laci (Abraham Ben Israel Hacohen), la vârsta de 93 de ani și șapte luni. Nu a suferit mult în spital, doar o zi. Aparent este un părinte ca toți ceilalți și sunt convins că în această povestire nu puțini cititori își vor identifica, cel puțin parțial, propriii lor părinți. Totuși tatăl meu a fost un om special, care a suferit mult, dar a și contribuit mult societății ca simplu muncitor, cetățean incoruptibil și familist de excepție. Deși aceste calități sunt subînțelese de către mulți dintre noi, societatea în care trăim ar fi, cred eu, mai bună, dacă toți am fi buni la suflet, conștiincioși la muncă și cinstiți, la fel ca tatăl meu. În ultimii lui ani, tata, care a ținut în el toată viața amărăciunile pe care le-a suferit în adolescență, a început să ni le dezvăluie mamei mele și mie și în timp ce povestea, plângea mocnit și reținut. Deși unele detalii sunt strict familiale (“Rufele murdare se spală acasă”), simt nevoia să povestesc mai departe ceea ce a trăit tata, având ca adolescent o mamă vitregă, fiindcă tata nu avea unde sa “spele rufele murdare”,,,Read more…
Pandemia de coronavirus a răpit una dintre personalitățile prestigioase ale comunității evreiești din România – inginerul Iancu Țucărman, penultimul supraviețuitor al ”trenurilor morții” de la Iași din 1941. Avea 98 de ani și urma ca la sfârșitul lui iunie anul acesta, la marcarea a 80 de ani de la pogromul din Iași, să deschidă ceremoniile de comemorare. Nu a fost să fie, boala nemiloasă a pus capăt unei vieți dedicate pentru două țeluri. Primul a fost prezentarea pentru generațiile tinere a ororilor Holocaustului românesc, respectiv pogromul și ”trenurile morții” și legată de acestea avertismentul cu privire la reapariția și proliferarea antisemitismului și combaterea lui. Cel de-al doilea obiectiv izvora din dragostea lui Iancu Țucărman pentru muzică, descoperirea și sprijinirea tinerelor talente, prin fundațiile la care a participat sau le-a înființat. Fundația Sterlin și Asociația culturală Țucărman-Popa a contribuit la promovarea acestor talente. De asemenea, emisiunea lui muzicală la Radio Șalom a Centrului Comunitar Evreiesc a contribuit la cunoașterea și înțelegerea muzicii clasice. Am fost bună prietenă cu Iancu. Nu-și arăta vârsta, era vioi și fizic și intelectual.Read more…
În anul 1998, la editura Hartung-Gorre din Konstanz a apărut o carte în limba germană, pe care am scris-o împreună cu cumnatul și prietenul meu, dr. Beno Hoișie, cu titlul: Die Letzten vilelleicht: Alte jüdische Menschen in Bukarest und Jassy 1898-1998 (Ultimii poate: Evrei vârstnici la București și la Iași 1898-1998). Editorul, profesorul Erhard Roy Wiehn, ne-a sugerat să scriem despre pacienții noștri. Amândoi eram medici pensionari și lucram la Comunitate, eu la București și el la Iași, După discuțiile purtate cu pacienții care au dorit să răspundă la întrebările noastre, eu am scris douăsprezece portrete și el şase. Am mai scris despre acest subiect în 2017 (https://baabel.ro/2017/11/povestea-unui-fost-pacient/ ) când am ales un portret al unui pacient care mi s-a părut atunci emblematic pentru evreii care au rămas în România. Ce m-a determinat să revin acum asupra acestor portrete? Întâmplător am pus mâna pe carte și am recitit titlurile. I-am revăzut în minte pe cei despre care am scris. Niciunul dintre ei nu mai este în viață, dar toți ar merita să fie cunoscuți. Cred că niciunul nu are urmași care să-l pomenească. De aceea vreau să fac cunoscută cel puțin povestea domnului Willy H., foarte mulți ani cantorul templului Coral din București, pe care multă lume l-a cunoscut și l-a admirat, dar despre care nu se mai pomenește deloc.Read more…
Localitatea Vác se află la 34 km spre nord de Budapesta. Ca urmare a unei donații a grofului Cházár András, în 1802 s-a înființat aici cel mai vechi institut pentru surzi din Ungaria, institut care funcționează și azi. La 22 octombrie 1895, la un an de la venirea lui Róboz József la Budapesta, Ministerul Învățământului l-a numit directorul acestui institut, fără a-i anula vechile funcții – el a rămas inspector ministerial, conducător al învățământului pentru surdomuți (trebuia să facă anual minimum două inspecții la fiecare unitate și să le asigurare profesori calificați), conducător al cursurilor de formare a specialiștilor în corectarea defectelor de vorbire și responsabil cu evoluția legislativă a învățământului pentru surzi. Institutul de Surdomuți din Vác era compus din trei unități: școala generală de 8 clase, școala profesională și cursurile de calificare de 2 ani în domeniul învățământului special/terapeutic. Pe acestea trebuia să le administreze, să le aprovizioneze, să predea elevilor și studenților. Nu și-a întrerupt nici activitatea de scriere a unor manuale de specialitate. Oare cum făcea față?Read more…
În articolul despre kibuţul Hazorea (https://baabel.ro/2023/02/amintiri-din-kibutul-hazorea/ ) am amintit despre muzeul dedicat lui Wilfrid Israel. În acest articol voi vorbi despre cine a fost acest om şi ce legătură avea cu kibuţul. La Berlin, în anii 1930, Wilfrid Israel se bucura de o situație specială. Toată lumea știa că e evreu, dar autoritățile naziste nu îndrăzneau să se atingă de el, pentru că avea dublă cetățenie, germană și britanică. S-a născut la Londra, mama lui era nepoata lui Nathan Marcus Adler, rabinul șef al Imperiului Britanic, iar familia tatălui trăia de generații în Germania. Afacerea familiei, care a început ca un mic magazin de textile, a devenit cu timpul cel mai mare magazin universal din Berlin, cu peste 2000 de angajați. Toată protipendada nazistă se afla printre clienții lui și un mijloc de a-i mitui a fost să-i invite să-și ia din magazin tot ce doreau fără să plătească. Pașaportul britanic i-a permis să călătorească liber. Din Extremul Orient și-a adus colecția de artă care se află astăzi în muzeul care îi poartă numele. Dar multe călătorii, aparent „de afaceri”, erau numai o fațadă în spatele căreia se ascundeau încercări de salvare a evreilor din Germania. Caracterul său a fost influențat și de faptul că era homosexual, astfel că a învățat foarte devreme să acționeze cu cea mai mare discreție.Read more…
Henry Kissinger, cel care spunea că “diplomaţia este jocul lui preferat”, s-a stins la sfȃrşitul lui octombrie 2023. Avea 100 de ani. Acest diplomat de excepţie, considerat unul din marii diplomați ai istoriei, s-a născut în 1923 în oraşul Fürth, din Bavaria, într-o familie evreiască. A povestit mai tȃrziu că numele de Kissinger a fost dat familiei de către stră-străbunicul Maier Löb în 1817, după numele unei localităţi balneare – Bad Kissingen, unde îşi petrecea verile (Kissinger – din Kissingen). După ce Hitler a ajuns la putere în 1933, viaţa familiei Kissinger a devenit din ce în ce mai dificilă. Tatăl său, Ludwig (sau Louis cum i se spunea acasă) a fost demis din funcţia pe care o deţinea, iar tȃnărul Heinz. nu a fost admis la gimnaziul din oraşul natal. În autobiografia sa, Kissinger aminteşte cum a fost bătut de tinerii nazişti din Hitlerjugend. În 1938 familia a emigrat în Statele Unite. Era printre ultimele şanse pe care evreii le mai aveau de părăsi Germania. Familia s-a stabilit la New York, iar tȃnărul Heinz, care şi-a schimbat prenumele în Henry, a primit cetăţenia americană în 1943.Read more…