Am abuzat, împrumutând, cu ușoare adaptări, acest fragment de vers scris de Eminescu, într-o altă epocă și într-un alt context, eu gândindu-mă să scriu ceva despre Comunitatea Evreiască din Viena, pe care am avut șansa s-o vizitez de curând. EminescuRead more…
Serena Adler : ANUL ACESTA la DACHAU
Ca în fiecare an din ultimii 12 ani, am participat şi în 2014 la ceremoniile comemorative care în prima duminică din luna mai marchează momentul eliberării lagărului de la Dachau. Cu acest prilej se depun coroane de flori şi auRead more…
George Farkas: EVENIMENTUL
Planeta și-a continuat nederanjată traseul,Papa Francisc şi-a terminat vizita in Ţara Sfântă, Crimeea a rămas ocupată,războaiele au mai adăugat câteva sute de victime la întunecatul lor palmares. Însă pentru noi, cei atraşi la Cluj de un eveniment despre care lumea n-a prea auzit,Read more…
Mike Klein: VIZITĂ în TRANSILVANIA
La începutul anului am aflat de la Andrea Ghiţă, editoarea revistei Baabel, că primăria Clujului a aprobat bugetul pentru ridicarea unui monument în Cluj cu ocazia comemorării a 70 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord. Ne-amRead more…
Monica Noveanu: DARUL ȚĂRII SFINTE
În toamna anului 2013, Liceul de Muzică ,,S.Toduță” – Cluj – Napoca, a încheiat un parteneriat inedit, cu o țară dinafara Europei. Începutul a fost vizita unui grup de elevi și profesori de la Conservatorul de Muzică din Tel AvivRead more…
Mike Klein: AUSCHWITZ 2014
La ieşirea din Birkenau m-a surprins priveliştea unui frumos lan de grâu înconjurat de copaci mari şi verzi. Ştiam că o parte din cenuşa din crematorii a fost aruncată pe terenurile din jurul lagărului, dar nu am mai vrut să-miRead more…
Andrea Ghiţă: COMEMORAREA HOLOCAUSTULUI la EPISCOPIA EVANGHELICĂ-LUTERANĂ din CLUJ
În preajma Zilei Memoriale a Holocaustului din România, în zilele de 7 şi 8 octombrie, Episcopia Evanghelică-Luterană din România a organizat o serie de manifestări dedicată memoriei Holocaustului. Evenimentul a început prin dezvelirea statuii Inocenţei. Sculptura (creată de Endre Adorjáni),Read more…
Andrea Ghiţă: COMEMORAREA HOLOCAUSTULUI la EPISCOPIA EVANGHELICĂ-LUTERANĂ din CLUJ
În preajma Zilei Memoriale a Holocaustului din România, în zilele de 7 şi 8 octombrie, Episcopia Evanghelică-Luterană din România a organizat o serie de manifestări dedicată memoriei Holocaustului. Evenimentul a început prin dezvelirea statuii Inocenţei. Sculptura (creată de Endre Adorjáni),Read more…
Salvador Dali şi Ochiul Londrei – impresii de călătorie
Am ajuns în faţa intrării expoziţiei Dali Universe din County Hall Gallery, în mod absolut întâmplător. În timp ce încercam să înregistrez pe peliculă siluetele crenelate ale parlamentului şi Westminster Abbey, am remarcat prin obiectivul aparatului Cannon un element distonant care apărea în mod sistematic. Abia după ce am traversat Tamisa peste renumitul pod din faţa parlamentului britanic, am realizat că elementul disonant era o roată gigantică, denumită Ochiul Londrei, echivalentă cu ceea ce se poate vedea în Praterul vienez, dar diferită de aceasta prin tehnologia modernă de acţionare hidraulică şi mai ales prin amplasarea urbanistică total neadecvată…După sfertul de oră de rigoare în care am examinat cu spirit critic dar şi cu oarecare invidie profesională partea tehnică a problemei, am părăsit roata, nu fără a remarca nişte tineri vorbitori ivrit aşteptându-şi rândul la casa de bilete.Read more…
Trei arhitecți din Ierusalimul interbelic 3. Spyro Houris
Dacă Erich Mendelsohn era o vedetă de renume internațional (și a stat la Ierusalim numai 6 ani), iar Austen Harrison era o figură importantă a mandatului britanic (și cu greu a rezistat 15), Spyro Houris era localnic. Era un arhitect obișnuit, care proiecta case obișnuite în care locuiau oameni obișnuiți. Am dat peste el din întâmplare, când pregăteam articolul despre Romema https://baabel.ro/2022/02/o-plimbare-prin-romema/ Cea mai frumoasă casă din cartier, Vila Hamon, este opera lui. Acest lucru mi-a trezit interesul și, căutând material, am dat peste cartea Adinei Hoffman despre cei trei arhitecți și așa s-a înfiripat proiectul de față…Dacă Adina Hoffman nu ar fi făcut o adevărată muncă de detectiv, probabil că numele lui ar fi fost dat uitării. Însă clădirile pe care le-a lăsat în urmă le cunosc și le admir de multă vreme, mai ales pe cele decorate cu ceramică armeană. Și totuși cine a fost Spyro Houris? Că a existat aievea o dovedesc inscripțiile pe care le-a lăsat pe unele dintre clădirile lui.
Dacă Mendelsohn și Harrison au lăsat în urmă o bogată corespondență și au fost pomeniți în amintirile multor contemporani, despre biografia lui Houris nu se știe decât foarte puțin. S-a născut în 1883 la Alexandria, în Egipt – dacă nu era chiar „localnic”, era dintr-o provincie apropiată din cadrul Imperiului Otoman și făcea parte din aceeași cultură. Familia aparținea Bisericii Ortodoxe Grecești. Tatăl său, Gavriil Houris era arab creștin (Houris, scris mai adesea Khoury, este un nume arab foarte comun), mama era grecoaică. Iar numele de Spyro l-a primit pentru că s-a născut… în ziua Sfântului Spiridon. Vorbea araba, greaca și franceza.Read more…
La Salzburg, în sfârșit
De ani și ani de zile îmi doresc să ajung în acest oraș austriac, îmi pierdusem aproape speranța, fiindcă împlinirea acestei dorințe se tot amâna. Salzburg este orașul lui natal al lui Mozart, îmi doream mult să văd casa în care se născuse și grădinile Mirabell unde se plimba ca distracție și deconectare zilnică. Cu 20 de ani în urmă îi citisem corespondența și aflasem din scrisorile lui că nu iubea acest oraș, se simțea încătușat și plictisit, chiar grădinile Mirabell îl plictiseau, dar nu avea altceva mai bun, iar eu eram curioasă să văd locurile din care Mozart își dorea să scape. Toate detaliile pe care le știam despre viața lui mă atrăgeau, îl consider adăpostit în sufletul meu pentru totdeauna, îl ador de-a dreptul pe genialul zăpăcit și copilăros…La Salzburg, în casa în care s-a născut, pe Getreidegasse nr. 9, în încăperea unde este semnalată data nașterii sale, 27 ianuarie 1756, am fost din nou foarte emoționată. De fapt, în toate călătoriile mele, asta caut – emoția adevărată pe care n-o mai uit, cea care îmi va încălzi inima pentru totdeauna când îmi voi reaminti acele momente spunând ” am fost și eu acolo”.Read more…
Păpuşile de odinioară
Unul dintre motivele principale pentru care am ales să poposim la Székesfehérvár a fost Hetedhét Játékmúzeum (Muzeul de jucării „Peste mări şi ţări”), cunoscut și ca „muzeul păpuşilor”. Cred că în fiecare femeie, indiferent de vârstă, sălăşluieşte – chiar dacă bine ascunsă – fetiţa de odinioară, îndrăgostită de păpuşi… Cred că dorinţa de a-mi bucura ochii cu jucării îşi are rădăcinile în acei ani când priveam cu nesaţ jucăriile pe care ştiam că nu le puteam avea, dar asta nu-mi afecta încântarea de a le vedea. Această plăcere, rămasă nealterată de-a lungul deceniilor, m-a determinat ca în scurtul răstimp petrecut la Székesfehérvár să optez fără preget pentru muzeul păpuşilor, în detrimentul Muzeului Încoronării (cu deplinul acord al soţului meu – un împătimit de jucării). Intrăm în frumoasa clădire barocă din centrul oraşului – casa Hiemer-Font-Caraffa – care găzduieşte muzeul păpuşilor. E o zi lucrătoare de mijloc de septembrie, înainte de masă. Elevii sunt la şcoală, adulţii la muncă şi la ora aceea niciun alt vârstnic nu pare dornic să viziteze muzeul păpuşilor, astfel încât suntem singurii privilegiaţi care pătrund în această lume fermecătoare. În încăperile spaţioase de la parter, vitrinele dispuse cronologic prezintă scene de viaţă casnică sau socială. Păpuşile de mărimi diferite întruchipează mămici, domnişoare, fetiţe, băieţei şi chiar taţi, în sufragerie, salon, camera copiilor, bucătărie sau baie, respectiv la băcănie, la modistă sau chiar la spital. Păpuşile, mobilierul, uneltele şi obiectele de decor din micile interioare au o vechime considerabilă: începând din veacul al XVIII-lea şi până în perioada interbelică.Read more…
PROIECTUL ELEFANT pentru MEMORIA EVREILOR DIN VIŞEU DE SUS
Contextul. În luna iulie a acestui an am fost într-o splendidă excursie cu” Mocănița “ pe Valea Vaserului la Vișeu de Sus (Maramureș). Mergând cu o zi înainte la Stația CFF (Calea Ferată Forestieră) pentru formalitățile de rezervarea biletelor, amRead more…
S-a întâmplat la Nisa
În ziua în care am sărbătorit aniversarea noastră de 50 de ani de căsnicie, ne-am aflat (nu întâmplător:) la Nisa, frumoasa ”capitală” a Coastei de Azur. Nici că se putea un loc mai potrivit pentru un asemenea eveniment, de regulă unic în viața unui om. Păi da, poți să ai mai multe căsnicii în viață (sau niciuna cum este mai nou la modă:) dar să ai mai mult de un jubileu, e cam greu. Așa că dacă nu am avut parte de o nuntă ”adevărată” – așa au fost pentru noi vremurile atunci – am hotărât să ”o facem și mai și mai lată” după 50 de ani.
Read more…
Praga – o poveste de dragoste (3)
Odată trecut podul, puhoaiele de turiști continuă drept înainte, pe strada Karlová, către Piața Mare a Orașului Vechi (Staroměstské náměstí), eu însă propun să o luăm la dreapta, pe malul Vltavei, spre Hotelul Smetana (Str. Karoliny Svetle 34). Îndărătul unei fațade cât se poate de obișnuite se ascunde o perlă pe care am descoperit-o abia în primăvara aceasta, citind o biografie a lui Mozart: palatul Pachta. (Fig 3-1) Se povestește că după ce contele Pachta l-a invitat pe Mozart la cină, în loc să-l primească în sufragerie l-a încuiat într-o cameră, cerându-i să compună ceva înainte de cină. Așa au fost scrise cele „Șase dansuri germane” K. 509 – dar se pare că Mozart nu a apreciat purtarea contelui. Cum de nu am descoperit până acum palatul Pachta? Foarte simplu: palatul s-a păstrat în toată splendoarea lui de pe la 1750, dar de pe stradă nu se vede nimic. Vizitatorii interesați pot intra liber în curtea hotelului.Read more…
Ce se întâmplă dacă te-ai născut clujean ?
Cred că afirmația conform căruia “Poți să l scoți pe clujean din Cluj, dar nu poți să scoți Clujul din el” e foarte adevărată. Cu toate c-am plecat de aici, de mai bine de treizeci de ani, îl simt ca orașul meu dintotdeauna . Nu mi-a devenit străin chiar dacă nu mai văd fețe cunoscute pe stradă sau in magazine. Mă plimb cu aceeași plăcere pe străzile lui; zidurile vechii cetăți, casele, parcul mi-s familiare, pe Matei Corvin îl consider membru de familie, intrând în librăria Universității, mă bucur la fel ca-n tinerețe de cărțile apărute și cumpăr fără să mă gândesc că voi plăti la aeroport surplusul de greutate a valizei. Fațada renovată a celor mai vestite clădiri ale orașului, cu amestecul natural al stilurilor arhitecturale, de la goticul desăvîrșit al Biserici Sfântul Mihail, la barocul Palatului Bánffy, la clasicismul Casei cu Coloane și al Casa Hintz, până la eclectismul clădirii Continental, mă fascinează totul. Clujul are atmosfera unui oraș cu suflet tânăr, cosmopolit și, din ce în ce mai mult european. Festivalul Internațional de Film, concertul de sfîrșit de an al filarmonicii Transilvania , spectacolul de o înaltă calitate artistică „Cel mai iubit dintre pămînteni” după Marin Preda, la Teatrul Național , au contribuit la imaginea unui puternic centru cultural. Din păcate , n-am reușit să ajung la nici unul reprezentațiile a celor două opere ale Clujului. Într-o săptămână nu poți vedea totul, m-a consolat un prieten.Read more…
Călătorind prin Austria: Kapruner Tal și Salzburg
Părăsim Zell am See și după 15 minute intrăm în Kaprun, pe pitoreasca Kesselfalstrassee. Trecem de câteva teleferice care urcă spre masivul Kitzsteinhorn (3.000 m), precum și de staţia trenului alpin Gletscherbahn, asupra căruia voi reveni mai jos. Dar eu nu mă las amăgit de niciun teleferic şi continuăm sinuoasa Kesselfallstrasse până la capăt, unde parcăm automobilul și cumpărăm biletele spre Stausee Mooserboden. Suntem organizaţi ad-hoc într-un grup şi îmbarcaţi într-un autobuz care pătrunde într-un tunel dubios, urcând în viteză, timp de circa 20 de minute, până la Wasserfallboden, unde coborâm (cam palizi!), admirând lacul de acumulare inferior, prima staţie a călătoriei. Urcăm din nou în autobuz și finalmente o platformă imensă trasă de cabluri ne urcă la barajul lacului de acumulare superior, denumit Stausee Mooserboden. Read more…
Wellness – o distracție potrivită în epoca de pandemie
«Wellness să fie!» spuneau grecii antici, iar grecii cotemporani o mai spun și astăzi. Numai că la ei sună puțin diferit, și anume „ά άνεση θέλει να είναι”, care se pronunță „I ánesi thélei na eínai”, dacă puteau ține capul deasupra apei suficient de mult. Cam așa răsuna de pe pereții împodobiți cu mozaicuri, atunci când scăldătorii eleni își confirmau reciproc convingerile despre beneficiile acestor activități relaxante. După ei, romanii de toate vârstele și-au scufundat membrele obosite în apa caldă a izvoarelor termale pentru a se simți bine, sau pentru a găsi alinare după marșurile lor forțate. Acolo unde nu exista apă termală naturală, romanii au construit așa-numitele hipocausturi, cu care au generat artificial mult râvnita apă caldă. Dar helveto-daco-romanilor de azi nu le mai ajunge apa fierbinte de la robinet, pe care oricum o au acasă în fiecare zi. Nu, în zilele noastre e nevoie de peisaje elaborate, cu palmieri de plastic, cu saune și jeturi de apă caldă pentru a atrage consumatorii din baia de acasă și a-i convinge să folosească centrele generos amenajate. Contra cost, bineînțeles. În mod normal nu alerg după tentațiile oferite în mass-media, în broșuri ilustrate, în reviste publicitare și videoclipuri cu sirene care se bălăcesc fericite. Read more…
Farmacia Rodia – Muzeul Farmaciei din Oradea
Pe strada Republicii, pietonala care străbate centrul orașului Oradea începând din dreptul Teatrului Regina Maria și ducând până la Gara Mare, la numărul 33 se află clădirea unei farmacii care a funcționat ca atare nu mai puțin de 250 de ani – farmacia Rodia. Deși era una din cele mai vechi și mai cunoscute farmacii din Oradea, în urmă cu vreo zece ani ea și-a închis ușile și așa a rămas până de curând când, în anul 2019, în această incintă s-a deschis Muzeul Farmaciei. În minutele petrecute aici suntem purtați în trecut și ajutați să ne facem o idee despre modul cum se tratau oamenii odinioară, ustensilele folosite în laboratoarele farmaciilor de dinaintea epocii industriale, modul de păstrare a materiilor prime și a preparatelor farmaceutice și ambalajele vechi ale medicamentelor. Chiar neavând studii în acest domeniu, locul este fascinant vizita este o incursiune în istoria farmaceutică a orașului nostru. Existența primei farmacii din Cetatea Oradiei a fost consemnată în anul 1598, sub numele latin domus specierum et aromatorum. Locul găzduia plantele și condimentele necesare fabricării leacurilor și era dotat cu mojare, cu vasele trebuincioase și cu cuptoare. La vremea respectivă Cetatea găzduia și un spital.Read more…
Festivalul Euroiudaica din Oradea
Foarte recent, între 3 și 9 septembrie, Oradea a avut privilegiul de a găzdui o manifestare complexă, extraordinară se poate spune – și asta fără a exagera – intitulată Festivalul Euroiudaica. Au fost șapte zile de început de toamnă pline de manifestări și evenimente culturale de o mare diversitate și de o înaltă ținută calitativă. Însuși cuvântul ”festival” înseamnă sărbătoare sau timp sărbătoresc și, de această dată, poate mai mult ca în alte ocazii în care se folosește acest termen, am simțit sărbătoarea apropierii locuitorilor orădeni de toate etniile prin intermediul activităților desfășurate pe parcursul acestor șapte zile, începând de dimineață și continuând uneori până târziu în noaptea caldă de sfârșit de vară. Locațiile alese au fost de asemenea reprezentative pentru istoria iudaică a orașului.Read more…














