ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Am abuzat, împrumutând, cu ușoare adaptări, acest fragment de vers scris de Eminescu, într-o altă epocă și într-un alt context, eu gândindu-mă să scriu ceva despre Comunitatea Evreiască din Viena, pe care am avut șansa s-o vizitez de curând. EminescuRead more…
Ca în fiecare an din ultimii 12 ani, am participat şi în 2014 la ceremoniile comemorative care în prima duminică din luna mai marchează momentul eliberării lagărului de la Dachau. Cu acest prilej se depun coroane de flori şi auRead more…
Planeta și-a continuat nederanjată traseul,Papa Francisc şi-a terminat vizita in Ţara Sfântă, Crimeea a rămas ocupată,războaiele au mai adăugat câteva sute de victime la întunecatul lor palmares. Însă pentru noi, cei atraşi la Cluj de un eveniment despre care lumea n-a prea auzit,Read more…
La începutul anului am aflat de la Andrea Ghiţă, editoarea revistei Baabel, că primăria Clujului a aprobat bugetul pentru ridicarea unui monument în Cluj cu ocazia comemorării a 70 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord. Ne-amRead more…
În toamna anului 2013, Liceul de Muzică ,,S.Toduță” – Cluj – Napoca, a încheiat un parteneriat inedit, cu o țară dinafara Europei. Începutul a fost vizita unui grup de elevi și profesori de la Conservatorul de Muzică din Tel AvivRead more…
La ieşirea din Birkenau m-a surprins priveliştea unui frumos lan de grâu înconjurat de copaci mari şi verzi. Ştiam că o parte din cenuşa din crematorii a fost aruncată pe terenurile din jurul lagărului, dar nu am mai vrut să-miRead more…
În preajma Zilei Memoriale a Holocaustului din România, în zilele de 7 şi 8 octombrie, Episcopia Evanghelică-Luterană din România a organizat o serie de manifestări dedicată memoriei Holocaustului. Evenimentul a început prin dezvelirea statuii Inocenţei. Sculptura (creată de Endre Adorjáni),Read more…
În preajma Zilei Memoriale a Holocaustului din România, în zilele de 7 şi 8 octombrie, Episcopia Evanghelică-Luterană din România a organizat o serie de manifestări dedicată memoriei Holocaustului. Evenimentul a început prin dezvelirea statuii Inocenţei. Sculptura (creată de Endre Adorjáni),Read more…
Pe strada Republicii, pietonala care străbate centrul orașului Oradea începând din dreptul Teatrului Regina Maria și ducând până la Gara Mare, la numărul 33 se află clădirea unei farmacii care a funcționat ca atare nu mai puțin de 250 de ani – farmacia Rodia. Deși era una din cele mai vechi și mai cunoscute farmacii din Oradea, în urmă cu vreo zece ani ea și-a închis ușile și așa a rămas până de curând când, în anul 2019, în această incintă s-a deschis Muzeul Farmaciei. În minutele petrecute aici suntem purtați în trecut și ajutați să ne facem o idee despre modul cum se tratau oamenii odinioară, ustensilele folosite în laboratoarele farmaciilor de dinaintea epocii industriale, modul de păstrare a materiilor prime și a preparatelor farmaceutice și ambalajele vechi ale medicamentelor. Chiar neavând studii în acest domeniu, locul este fascinant vizita este o incursiune în istoria farmaceutică a orașului nostru. Existența primei farmacii din Cetatea Oradiei a fost consemnată în anul 1598, sub numele latin domus specierum et aromatorum. Locul găzduia plantele și condimentele necesare fabricării leacurilor și era dotat cu mojare, cu vasele trebuincioase și cu cuptoare. La vremea respectivă Cetatea găzduia și un spital.Read more…
Foarte recent, între 3 și 9 septembrie, Oradea a avut privilegiul de a găzdui o manifestare complexă, extraordinară se poate spune – și asta fără a exagera – intitulată Festivalul Euroiudaica. Au fost șapte zile de început de toamnă pline de manifestări și evenimente culturale de o mare diversitate și de o înaltă ținută calitativă. Însuși cuvântul ”festival” înseamnă sărbătoare sau timp sărbătoresc și, de această dată, poate mai mult ca în alte ocazii în care se folosește acest termen, am simțit sărbătoarea apropierii locuitorilor orădeni de toate etniile prin intermediul activităților desfășurate pe parcursul acestor șapte zile, începând de dimineață și continuând uneori până târziu în noaptea caldă de sfârșit de vară. Locațiile alese au fost de asemenea reprezentative pentru istoria iudaică a orașului.Read more…
Îmi amintesc de una din primele noastre călătorii la Londra. Stăteam în gazdă (bed and breakfast). Într-o seară ne-am întors obosiți și i-am povestit gazdei:
– Azi am vizitat Parlamentul. Am fost și înăuntru. Ce frumos este!
– Zău? Eu stau de cincizeci de ani la Londra și încă nu am văzut Parlamentul pe dinăuntru. Și eu stau de cincizeci de ani la Ierusalim, am trecut de nenumărate ori pe lângă Mănăstirea Sfintei Cruci, poate a venit timpul să o vizitez? Și nu că ar trece neobservată! Este o cetate impunătoare, se vede că e foarte veche. Până acum un secol se afla în afara orașului, de aceea avea într-adevăr nevoie de ziduri de apărare. Dar cum Ierusalimul a crescut, acum se află aproape de Parlament (Knesset), Muzeul Israel, campusul Universității. Este o zonă cu multă verdeaţă, un loc ideal de plimbare și, datorită mănăstirii, zona a primit numele de Emek Hamațleva (Valea Crucii). Locul unde s-a construit mănăstirea nu a fost ales la întâmplare: după tradiție, acolo a crescut copacul din care romanii au făcut crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul. Sf. Elena l-a aflat cu trei secole mai târziu printr-o revelație divină. Read more…
Au trecut trei ani de la sosirea în Ţara Sfântă şi, potrivit părerii unor rude şi colegi “clitarea” noastră era încheiată. Definitivaţi la mari instituţii, aveam un automobil şi părăsisem centrul de absorbţie din Kiriat Yam, pentru noul nostru apartamentRead more…
Nu are nicio importanță faptul că primele răpiri de avioane din istorie au fost rodul ințiativei unor dizidenți cubanezi care doreau să părăsească raiul lui Castro și să-l înlocuiască, definitiv și irevocabil, cu iadul capitalist din Statele Unite. N-am nici o îndoială că autorilor răpirii avionului cubanez în anul 1958 nici nu le-a trecut prin minte că vor avea ucenici atât de destoinici și doritori de a-și întrece profesorii.
Din anul 1968, anul primei deturnări al unui avion ELAL, lumea civilizată (și chiar cea mai puțin!) se organizează în vederea prevenirii răpirii de aeronave. Nu voi descrie aici tot ce se face peste tot, în orice colț al lumii (în care am fost, sau nu) pentru a-i împiedica pe pirații aerului să-și ducă planurile la bun sfârșit. Dar un lucru e clar: pe cât măsurile de securitate în aeroporturi devin mai complicate și mai drastice, tot atât de grea devine viața călătorului aerian.Read more…
Evreii de pretutindeni, cu rădăcini târgumureşene, păstrează memoria oraşului în amintirile lor sau amintirile moştenite de la părinţi. Dar cum păstrează şi, mai ales, cum va păstra oraşul amintirea evreilor care au avut un rol determinant în devenirea lui? Iată întrebarea la care a găsit răspuns Comunitatea Evreilor din Târgu Mureş, prin înfiinţarea unui muzeu. Acest lucru a fost posibil graţie eliberări unui spaţiu adecvat, în proximitatea sinagogii, şi donaţiei generoase oferite de medicul pediatru Etelka Tusa, supravieţuitoare a Holocaustului. Îndeobşte muzeele se confruntă cu lipsa de spaţiu, cu aglomeraţia obiectelor din depozite, cu dilema selecţiei obiectelor din expoziţia permanentă şi cu sarcina de a o reîmprospăta sau completa expoziţii temporare în care pot fi puse la lumină şi piese din depozit. Din păcate, muzeele evreieşti din Estul Europei spulberat de Holocaust se confruntă cu penuria de exponate cruntă şi frustrantă. Grupul de lucru, coordonat de dr.ing. Vasila Dub, președintele Comunității Evreilor din Târgu Mureș şi Gheorghe Diamantstein şi alcătuit din Iulia Negrea Iulia, Gheorghe Csorja, Ştefan Moldovan şi Elisabeta Lázár, a făcut faţă unei mari provocări: să vizualizeze istoria de peste un secol, a unei comunităţi alcătuite din multe mii de persoane, fără a avea la dispoziţie decât câteva obiecte disparate şi câteva zeci de fotografii salvate – în mod miraculos – de focul distrugător al Holocaustului.Read more…
naintea plecării spre Cehoslovacia socrul meu a avut două rugăminți. Cum trebuia să trecem prin orașul Brno, ne-a rugat să căutăm universitatea tehnică locală și să facem niște fotografii. El studiase acolo înainte de venirea naziștilor. Înființată încă în secolul XIX, pe timpul Imperiului Habsburgic, ea se numea la început Universitatea Tehnică Germană din Brünn (Brno) și învățământul se desfășura în limba germană. În 1945, după venirea sovieticilor, orice urmă de germană a dispărut și se folosește numai limba cehă. A doua rugăminte a fost să îi telefonăm deîndată ce ajungem la hotelul din Praga, rezervat și el din timp. Era neliniștit pentru că țara se afla într-o perioadă de tranziție, se mai auzeau povești curioase, iar noi conduceam o mașină ”neobișnuită”. A doua zi am pornit în zori ca să evităm traficul de dimineață. Speram să ajungem la Brno în cel mult trei ore, distanța fiind de vreo 150 de kilometri. Mare greșeală! Nu am luat în considerare faptul că mergem într-o țară cu o structură încă socialistă, unde nimic nu funcționează așa cum ar trebui. Deși urmam o șosea așa-zisă internațională, traseul trecea prin orășele și sate, unde concuram cu copii care umblau în mijlocul drumului, pe biciclete sau pe jos, alături de căruțe, tractoare și alte vehicule. La un moment dat am fost blocați timp de vreo 30 de minute pe un drum în lucru. Muncitorii tocmai făceau o pauză de cafea, mai bine zis de bere, “uitând” un excavator chiar în mijlocul drumului.Read more…
Subiectul acestui articol este muzica de operă pe care am savurat-o în excursiile noastre peste hotare. De obicei comandam biletele cu mult înainte, ca să fim siguri că găsim locuri. Când planificam o călătorie, căutam întâi programele culturale din orașul de destinație. De exemplu la Budapesta găseam de toate: teatru, operă, operetă, muzică clasică, balet. Prin 1998 am văzut Bal Mascat de Verdi, la celebra operă din Budapesta, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea după modelul operei vieneze. Din păcate în ultimii ani ea este în renovare, majoritatea spectacolelor de operă fiind prezenate pe scena teatrului Erkel. Acolo am văzut Bohema de Puccini și baletul Spăgătorul de nuci al lui Ceaikovsky, amândouă realizări fantastice. O întâmplare hazlie a fost legată de spectacolul La Traviata, pe care urma să-l vedem la Budapesta în decembrie 2018. În rolul lui Alfredo urma să cânte celebrul tenor peruan Juan Diego Flórez. Cu luni înainte am cumpărat patru bilete online. Biletele îmi păreau cam ieftine… Dar era prima ocazie pentru fiul nostru Ephraim și soția lui Hila, de a vedea live o operă întreagă. Afară era frig și ningea. Am ajuns la sala Urania. De aici încolo totul s-a pe trecut ca într-o opera bufă. Aveam locuri în rândul întâi și mă bucuram că-i vom putea vedea pe cântăreți de aproape. Sala era destul de goală… Apoi scena mi s-a părut ciudat de îngustă și în pe ea era un ecran enorm. După câteva minute am înțeles: era o transmisiune directă de la Metropolitan Opera în New York! Când s-au stins luminile, ne-am furișat afară. Abia atunci am înțeles de ce erau biletele atât de ieftine…Read more…
«Wellness să fie!» spuneau grecii antici, iar grecii cotemporani o mai spun și astăzi. Numai că la ei sună puțin diferit, și anume „ά άνεση θέλει να είναι”, care se pronunță „I ánesi thélei na eínai”, dacă puteau ține capul deasupra apei suficient de mult. Cam așa răsuna de pe pereții împodobiți cu mozaicuri, atunci când scăldătorii eleni își confirmau reciproc convingerile despre beneficiile acestor activități relaxante. După ei, romanii de toate vârstele și-au scufundat membrele obosite în apa caldă a izvoarelor termale pentru a se simți bine, sau pentru a găsi alinare după marșurile lor forțate. Acolo unde nu exista apă termală naturală, romanii au construit așa-numitele hipocausturi, cu care au generat artificial mult râvnita apă caldă. Dar helveto-daco-romanilor de azi nu le mai ajunge apa fierbinte de la robinet, pe care oricum o au acasă în fiecare zi. Nu, în zilele noastre e nevoie de peisaje elaborate, cu palmieri de plastic, cu saune și jeturi de apă caldă pentru a atrage consumatorii din baia de acasă și a-i convinge să folosească centrele generos amenajate. Contra cost, bineînțeles. În mod normal nu alerg după tentațiile oferite în mass-media, în broșuri ilustrate, în reviste publicitare și videoclipuri cu sirene care se bălăcesc fericite. Read more…
Pot să-mi închipui că un asemenea subiect va fi primit cu mirare. Aeroport la Ierusalim?? Probabil că majoritatea cititorilor au vizitat Ierusalimul cel puțin o dată în viață, dar nu cred că printre ei se găsește vreunul / vreuna care a aterizat la Ierusalim. Și totuși…Un aeroport primitiv, de fapt numai o pistă de aterizare / decolare s-a construit la Ierusalim în urmă cu peste un secol, în 1917. Era în plin război, generalul Allenby tocmai cucerise Ierusalimul, eliberându-l de sub stăpânirea otomană. Armata britanică și-a stabilit cazarma în sudul orașului și alături a construit pista, pe care doreau să o transforme cu timpul în aeroport. Numai că proiectul a eșuat. În 1922 s-a înființat în apropiere noul cartier Talpiot și locuitorii s-au plâns de zgomotul avioanelor. Până la urmă administrația britanică a cedat și a găsit un teren în afara limitelor (de atunci) ale orașului, lângă satul Kalandia, între Ierusalim și Ramallah. Construcția noului aeroport a început în 1924, acesta fiind primul aeroport din Palestina britanică. La început el a fost folosit numai în scopuri militare și pentru oaspeți de seamă – abia din 1936 a fost mărit și deschis pentru public. Tot de aici a plecat ultimul guvernator, Sir Alan Cunningham, odată cu retragerea forțelor britanice, în 1948. În timpul Războiului de Independență întreaga zonă a fost cucerită de Legiunea Arabă și alipită Iordaniei. Așezarea evreiască Atarot, aflată în apropierea aeroportului, a fost abandonată. Statul Israel a primit numai Ierusalimul de Vest, precum și un „coridor” care îl lega de restul țării. Cele aproape două decenii de stăpânire iordaniană au fost de fapt perioada de glorie a aeroportului Kalandia, rebotezat în 1950 Aeroportul Ierusalim.Read more…
Am pus în ghilimele „vecinii”, pentru că am fost într-adevăr vecini în spațiu, dar nu și în timp – familia Gaon a locuit în cartierul Beit Hakerem de la începutul anilor 1930 și cam până ce am venit eu la Ierusalim. Trebuie să fac un efort ca să-mi imaginez cum arăta pe atunci cartierul meu – fotografia de mai sus datează din 1931. Era o localitate rurală în afara orașului și un recensământ de atunci consemnează 550 de locuitori în 148 de case. „Centrul” era Beit Havaad (Casa comitetului) care slujea de primărie, sală de întruniri, băcănie și grădiniță. Așezarea era dominată de Seminarul David Yellin (încă neterminat în 1931, precum se vede în imagine), în jurul căruia s-au stabilit mulți profesori, intelectuali, scriitori… (Dacă în limba română seminar este o școală de pregătire a preoților, în ebraică este o școală pedagogică.) Moshe David Gaon (1889-1958) s-a născut la Travnik, fosta capitală otomană a Bosniei. Era fiul rabinului David Gaon. Nu mult înainte de Primul Război Mondial, Moshe David a venit la Ierusalim și în 1915 s-a înscris la Seminarul David Yellin. Clădirea nouă, cea din Bet Hakerem, încă nu exista, dar seminarul funcționa deja. Era printre primele școli pedagogice cu limba de predare ebraică, studenții săraci primeau sprijin material, dar după absolvire erau obligați să predea doi ani oriunde erau trimiși. (Sună cunoscut?) Moshe David a fost primul învățător în satul Moța din apropierea Ierusalimului. Read more…
În 2016 am vizitat Peru și insulele Galápagos. Peru ne-a impresionat mai mult, mai ales prin marea varietate de lucruri interesante pe care le oferă, de la relicvele civilizației incașe, inclusiv grandioasele lor construcții, natura (fauna și flora) și nu pe ultimul loc lacul Titicaca, cu interesantele sale insule. Lacul Titicaca își are numele din limba indigenă Aymara și înseamnă “pumă gri”. Lacul se află în Munții Anzi, se întinde între Peru și Bolivia și are o suprafață de 8.372 km2 (de 20 de ori mai mare decât lacul Razelm din România, de 40 de ori mai mare decât lacurile Garda, Como, Maggiore din Italia și de 50 de ori mai mare decât Marea Galileei. Are o adâncime maximă de 218 m și se află la o altitudine de 3.812 metri. Titicaca este cel mai înalt lac navigabil din lume. El are 41 de insule, unele dintre ele locuite. La acestea se mai adaugă și un număr de insule plutitoare, construite artificial. Am vizitat și noi două dintre ele. Am ajuns în orașul Puno, de unde urma să luăm vaporul. Înălțimea de peste 3.800 m nu ne mai deranja, fiindcă eram deja după o săptămână de aclimatizare în Peru. La Puno temperatura este constantă tot timpul anului, în jur de 10-15oC și bat vânturi puternice. Read more…