În ultimii ani eram convins că văzusem – ca turist – cam tot ce era de văzut în acea parte a lumii, adică în țara numită oficial Republica Moldova, dar care pentru mine rămâne Basarabia. De douăzeci de ani mă aflu acolo de vreo 2-3 ori pe an, iar amfitrionii mei și ai celor care vin împreună cu mine au grijă să ne ducă peste tot. Am vizitat locuri istorice, am cutreierat peste tot, inclusiv în Transnistria (o fâșie de pământ care nu are nici în clin nici în mânecă cu Basarabia istorică), am fost în nord spre Soroca și în sud spre Comrat, capitala găgăuzilor, am fost la Orheii Vechi, am vizitat locurile legate de istoria evreilor basarabeni. Am vizitat și cele mai cunoscute crame din acele locuri și din tot ce am băut, am rămas cu convingerea că Negrul de Purcari e cel mai potrivit gusturilor mele, deși crama mea preferată e Cricova. Cu fiecare ocazie m-am întâlnit cu folclorul moldovenesc, cu muzica a cărui sunet îl cunoșteam din copilărie, din partea cealaltă a Prutului. În acea după-amiază, după ce am terminat prima parte a treburilor și ne pregăteam pentru următoarea dimineață, tot foarte ocupată, ni s-a spus că vom merge la Strășeni. Read more…

În continuarea articolului din numărul trecut, revin cu relatarea vizitei la parcul expozițional din orășelul austriac Wattens, parc numit atât de potrivit Lumea Cristalelor, o lume dedicată produselor fabricii Swarovski. Am încercat să nu exagerez cu adjective precum extraordinar, excepțional, cuceritor, încântător, uluitor sau altele asemenea care, folosite prea des, se banalizează și nu mai exprimă starea pentru care au luat naștere. Evident, când vizitezi un loc, te aștepți la experiențe ieșite din comun, doar pentru asta bați drumul. Locul pe care îl voi descrie, după puterile mele, este pe deplin conform cu o experiență inedită, departe de banal. Așa cum spuneam, acest spațiu expozițional a fost deschis în 1995. Pentru a marca centenarul fabricii de cristale Swarovski, artistul André Heller a imaginat, a proiectat și apoi a realizat un loc magic care a primit deja aproape 17 milioane de vizitatori. Sunt convinsă că au fost fermecați, căci fiecare poate găsi ceva pe placul său. André Heller s-a inspirat din castelul Ambras, un edificiu renascentist din Innsbruck, oarecum învecinat deci, unde arhiducele Frederic al II-lea a adunat o colecție de obiecte considerate miraculoase la vremea aceea, în secolul al XVI-lea…Read more…

Orice călătorie are și o componentă de învățare. Atunci când descoperi lucruri pe care nu le știai despre locul pe care-l explorezi, e ca și cum ai avea acces la o lecție care nu se desfășoară într-o sală de clasă, printre elevi sau studenți, ci îți este livrată doar ție, iar tu trebuie s-o observi, s-o reții dacă dorești și să te îmbogățești. Poți să înveți în câteva minute despre lucruri pe care trebuia să le cauți poate în zeci de cărți și, unde mai pui că lecția îți este ”predată” în modul cel mai direct, chiar pe… teren! Riviera Franței are ca ”perlă a coroanei” orașul Nisa, situat în Golful Îngerilor, pe malul mării azurii, de o culoare uluitoare în lumina blândă a mijlocului de septembrie, o culoare de o frumusețe care aproape m-a făcut să gândesc, ardeleancă ce sunt, că ”așa ceva nu există”…Read more…

La 12 ani, deci, m-am îndrăgostit iremediabil de operă și până azi creația mea favorită este La Traviata. Când am împlinit 50 de ani, mi-am făcut cadoul unei reprezentații la Viena, în legendara Staatsoper. Mi-am luat un bilet undeva ”la cucurigu”, aproape de candelabrul uriaș de cristal în stil secession, de unde vedeam perfect sala și scena și emoția mea a fost atât de mare încât am scăpat, cu toată discreția de care am fost în stare, câteva lacrimi. Acesta rămâne pentru mine un moment de colecție, candidat la neuitare. Oradea nu are instituția operei, așa încât destul de rar avem privilegiul de a ne bucura de câte un spectacol, atunci când Clujul, Iașiul sau Timișoara fac turnee. Dar avem trupele de teatru, chiar două, una în limba română și cealaltă în limba maghiară, iar acestea își pun amprenta pe viața culturală a orașului, îmbogățind-o magistral. Teatrul orădean este apreciat de localnici, este un reper cultural al trecutului și al prezentului urbei, acesta fiind motivul pentru care doresc să-l prezint aici în mod succint, considerând că povestea lui, legată organic de aceea a orașului, este de interes. La intersecția Pieței cu strada Independenței, în 1714 se afla Hanul Vulturul, numit uneori și Berăria Orașului. Acesta găzduia frecvent evenimente culturale, printre care se numărau și spectacolele de teatru. Read more…