Re-Descoperim America de Sud

În croaziera noastră (ca de altfel aproape în toate croazierele care înconjoară America de Sud (prin… sud) am avut ocazia să vedem toate cele trei strâmtori. Am amintit că părăsind prima noastră escală pe coasta Patagoniei, am urmat doar pe o porțiune relativ scurtă coasta americană, căci ne-am îndreptat făcând un ocol respectabil spre insulele Falkland (Malvine) și abia după ce am vizitat aceste insule (acum:) liniștite, ne-am îndreptat spre Capul Horn trecând prin Pasajul Drake. Denumirea pasajului nu sugerează o apă cuminte în care s-ar poate bălăci vreun rățoi (”drake”- engl.) – dimpotrivă, este un loc cu ”valuri și vânturi” furioase, care au zgâlțit puternic și vaporul nostru uriaș – ci provine de la numele lui Francis Drake, un corsar englez care a fost înnobilat de marea regină Elisabeta I a Angliei. Drake făcea parte din corpul de elită al ”piraților de stat”:). Ei îndeplineau misiuni de piraterie cu acordul și sprijinul statului englez, cu împuterniciri în toată regula primite chiar de la regină. După un raid reușit prin porturile Franței, urmat de o tâlhărie cu succes pe coasta istmului panamez la Nostra Dios – locul pe unde se transfera aurul peruan în corăbiile spaniole – Sir Francis Drake a primit de la Regină misiunea de a ataca (și de a jefui:) coloniile spaniole din California, de pe coasta Pacificului. Read more…

Trasee britanice

Turnul Londrei este cel mai vechi palat, fortăreaţă şi închisoare din Europa. Imensa construcţie a fost creată de Wilhelm Cuceritorul pe locul unde, cu un mileniu înainte, împăratul roman Claudius construise un fort, ale cărui ziduri se pot vedea până azi. În continuare regii care s-au succedat la tron au construit noi ziduri, turnuri şi alte elemente arhitecturale, cu care nu doresc să încarc memoria cititorilor. În piaţa centrală, Trinity Square, se afla pe vremuri un eşafod, unde numeroase sus-puse persoane din complicata istorie a Angliei au fost expediate într-o lume mai bună, prin decapitare.Read more…

Canada 3-19 august 2001

Între 3 şi 19 august 2001 am participat la o excursie organizata în Canada, în insula Newfoundland şi peninsula Labrador, care, împreună cu Nova Scotia, New Brunswick şi alte câteva insule, fac parte din Atlantic Provinces. M-am înscris în această excursie pe urmele unei persoane, nespus de dragă, Z., cu care am fost şi în excursia de anul trecut în Pirineii spanioli. Când am întrebat-o la un moment dat ce a determinat-o să vrea să ajungă în aceste locuri, răspunsul ei, inedit ca şi dânsa, a fost „Aurora Boreală“. Nu mai reţineam atunci definiţia exactă a acestui fenomen natural, pe care, ulterior, l-am regăsit în Larousse, dar instantaneu mi-a revenit în memorie a povestea lui Fram, ursul polar, scrisă de Cezar Petrescu. De altfel, pot spune că n-am văzut Aurora, care nici nu poate fi vazută la acel timp al anului, ci doar spre iarnă, când temperatura aerului este cu mult mai scăzută. Când, în cele din urmă, m-am hotărât să plec, am constatat că biletul de avion e foarte scump şi de aceea, am dorit să mai adaug excursiei, alte câteva puncte atractive. La început, aş fi dorit să ajung cât mai departe înspre Cercul Polar, spre Iquit, localitate din Insula nordică a Canadei, numita Baffin. Read more…

Însemnările unui filatelist meloman. Turist la Roma

Într-o vară soția mea Eva și cu mine am făcut o excursie de câteva zile la Roma, Orașul Etern, plin cu locuri de interes turistic, istoric, religios, de muzică, arhitectură etc. În mitologia romană, fondatorii Romei și a Regatului Roman au fost gemenii Romulus și Remus. Sculptura “Gemenii alăptați de lupoaică” (La Lupa Capitolina) a devenit emblema Romei. Cunoșteam această emblemă încă din Timișoara, unde o copie a sculpturii se află în centrul orașului, un cadou de la Benito Mussolini. Am stat la un hotel de pe Via delle Quattro Fontane, lângă Piazza Barberini. În această piață se află fântâna Tritone, sculptată de Bernini. Este una din cele patru fântâni descrise de Ottorino Respighi în poemul simfonic Fontane di Roma. Cea mai cunoscută este Fontana di Trevi, una din cele mai frumoase fântâni din lume. Sute de turiști o vizitează în toate orele zilei. Unii aruncă monede în apa fântânii, pentru a reveni la Roma sau în speranța de a găsi o dragoste adevărată. Episoade cu Fontana di Trevi apar și în câteva filme, printre care La Dolce Vita de Fellini și Sub Soarele Toscanei. Read more…

Ploieştiul de altădată (I)

În acest articol voi povesti despre locuri, oameni şi întâmplări din Ploieştiul meu natal.M-am născut și am trăit primii patru ani de viață în clasica clădire construită de arhitecții Socolescu. Hotelul a aparținut tatălui meu, Avram Toivi, până în anul 1940, când a fost “confiscat” ilegal de legionarul Davidescu și am fost nevoiți să ne mutăm cu chirie. În toamna anului 1944, revenind în oraș, am privit uimiți clădirea avariată de bombele americane. În timpul războiului, când bombardierele americane se apropiau de Ploiești, germanii emiteau o ceață densă asupra orașului menită să mascheze rafinăriile. Americanii bombardau la întâmplare, transformând o mare parte din locuințe în ruine. Orașul era plin de afișe în culori: „Marii noștri aliați: Stalin, Churchill și Roosevelt”. În anii comunismului, ruina a fost demolată și în locul ei s-a clădit noul centru administrativ orășenesc, poreclit “Casa Albă”.Read more…

Călătorind așa cum am visat mereu 5. Micul principat alpin Liechtenstein, cu capitala Vaduz

Venim din Elveția, unde am poposit puțin și nu am avut acces nici la telefon şi nici la internet, navigând pe baza indicatoarelor rutiere spre micul principat Liechtenstein pe care, dacă te iei cu vorba, poți ușor să-l ratezi din goana mașinii, de mic ce este. Va fi o nouă țară pe lista mea de țări vizitate și încă una dintre cele foarte mici în care am fost, alături de San Marino și Monaco. Liechtenstein este o ”țară sandviș” întinsă pe o fâșie de 160 km pătrați între Elveția și Austria, toate fără ieșire la mare, și fiind pe locul patru în Europa ca micime, după Vatican, Monaco și San Marino. Relieful alpin, ridicol de frumos, este aidoma celui al Elveției de unde ne îndreptăm spre Vaduz, localitate atestată documentar pentru prima dată în anul 1150. Capitala cu 5300 de locuitori este de fapt un soi de ”comună regală”, obscen de bogată, situată pe valea Rinului. Ea găzduiește reședința familiei regale, precum și sediile guvernului și parlamentului. Abia așteptăm să ajungem, pe o ploaie subțirică dar cam sâcâitoare, și ne cuprinde entuziasmul când vedem primul indicator pe care scrie Vaduz și, cocoțat pe o culme de munte, castelul principelui Hans-Adam al II-lea de Liechtenstein și al principesei Maria.Read more…

München – Expresionism în halba cu bere

În piața Max Joseph, pe treptele Operei de Stat a Bavariei, îmi dau seama că acest oraș este predestinat bărbaților și nu pot scrie despre München nimic ce ar putea fi pe placul cititoarelor. Nici măcar Der englische Garten nu poate trezi interesul doamnelor – în toate ghidurile turistice arealul înmiresmat de flori este evaluat la dimensiunea a 640 de terenuri de fotbal. Bayern München și Franz Beckenbauer sunt parte a patrimoniului din Bavaria. Din reclamele marilor case de modă sau bijuterii mă privesc cu autoritate, în poze înscenate în duritatea peliculei alb-negru, actualele staruri ale celebrei echipei de fotbal. Pe străzi sunt „caii putere” al unui alt arhetip bavarez: nenumărate modele BMW și Audi pe care eu le-aș sintetiza astfel: automobile cu trei intrări (portiera față stânga, față dreapta și portbagaj), eventual cu încă două în spate.  Chiar la Bayerische Staatsoper, deși este prezentată opera Norma, pe afiș sunt numai bărbați cu cagule. În weekend se joacă Scarpia, aș spune, voi vedea mâine ce a mai rămas din Tosca lui Puccini. Deci nu-mi rămâne decât să scriu despre München și bere, două substantive legate între ele încă din 1487, printr-o lege care reglementează strict ingredientele pentru fabricarea berii locale: apa numai din fântâni adânci și cel mai bun malț și orz. Folosirea drojdiei a fost permisă mult mai târziu. Berea blondă, clară și translucidă, cu un guler înalt de spumă albă la gura halbei, a apărut abia la sfârșitul secolului al XIX-lea și este cea mai fadă. Băutura tradițională în Bavaria este, de fapt, berea brună a cărei culoare și consistență variază în funcție de rețeta producătorului. Ea este puțin tulbure și are gustul mai voluptuos, pregnant, la fel de fermecător ca al ciocolatei amărui, Read more…

Mazel Tov mesager în ţările baltice

Formaţia klezmer “MAZEL TOV” din Cluj a fost invitată să susţină , în cadrul acestui eveniment , organizat la iniţiativa ambasadorului României la Vilnius , dl. Dan Adrian Bălănescu şi graţie strădaniei inimoasei doamne Simona Botezatu , secretar doi la ambasadă , şef secţie consulară , două concerte klezmer , unul la Riga , capitala Letoniei , în 28 iunie 2016 , altul la Vilnius , capitala Lituaniei , în 29 iunie 2016. Totul s-a petrecut în contextul în care în acest an România se află la preşedinţia IHRA.Read more…

La baie Des Anges

– Ascultă, tu ai auzit de Nisa? Am găsit ceva avantajos pentru zilele următoare !
– Bineînţeles, răspund eu fără să fiu mirat de întrebarea tânărului coleg de serviciu. Nu ezita, du-te… şi continui indicând câteva informaţii turistice. Nisa era de altfel o destinaţie tipică a oamenilor bogaţi din România antebelică.
– Dar tu nici nu existai în perioada respectivă, de unde ştii toate chestiile acestea?
Omul s-a întors din Nisa încântat, aratându-mi printre altele fotografii de cucoane top-less pe plaja de lângă Promenade des Anglais şi menţionând bazarul din Ventimiglia, aflat nu departe, în Italia, obiectiv pe care, din neştiinţă, am omis să-l amintesc iniţial, alături de Monte-Carlo sau Cannes.
Uitasem episodul, vara era pe sfârşite, când tânărul apare zâmbind în spaţiul meu de lucru:
– Ţi-am găsit un zbor la Nisa cu 199 de dolari!Read more…

Cu condeiul și lupa prin Balcanii de azi (II)

Călătoria prin Balcani poate fi realmente o experiență hedonistă, o sărbătoare senzorială pentru văz, auz și gust. Frumusețea peisajului, a plajelor, insulelor, munților, pădurilor, lacurilor şi râurilor, este absolut copleşitoare. Iubitorii de fructe de mare îşi vor găsi acolo paradisul, pentru că prospețimea, gustul şi rafinamentul în gătirea și servirea mâncării sunt toate excelente. Regiunea abundă în zone viticole, sursa unora dintre cele mai bune vinuri europene. Adăugând la asta și muzica omniprezentă atât în localuri, cât și cântatul la reuniuni cu prieteni, ne putem forma o imagine reală a vieții gastronomice şi sociale din Balcani. Dacă în prima parte a acestei călătorii cu „condeiul şi lupa” am ajuns la punctul 8 din cele 36, în care mi-am sintetizat experienţa de turist, vă invit să parcurgeţi următoarele zece:Read more…

Žatec Un orășel ceh… cu surprize

În primăvara aceasta ne pregăteam să facem o nouă călătorie în Cehia, dar bineînțeles că în condiții de pandemie, ea a fost anulată, iar planul de a vizita orășelul Žatec (pronunțat Jateț), împreună cu prietenul nostru din Praga, s-a amânat. Pregătind această excursie am aflat însă o sumedenie de lucruri interesante, pe care aș dori să le împărtășesc cititorilor. Orășelul, cu vreo 20.000 de locuitori, se află la vreo oră de drum spre vest de Praga, aproape de granița cu Germania. (De fapt aparține regiunii Sudeților, care a fost ocupată de Hitler în 1938.) Orășelul este menționat în cronici încă de prin anul 1000; centrul este din Renaștere și Baroc, casele cu arcade amintind în mare măsură ansamblul Sugălete din Bistrița. Orășelul are o tradiție de sute de ani ca un centru de cultură a hameiului, folosit în prepararea berii; există o vestită bere locală și un festival al recoltei de hamei. Comunitatea evreiască este atestată de pe la 1350 și a existat până la pogromul din 1541, când evreii au fost izgoniți. S-au reîntors abia în a doua parte a sec. al XIX-lea, ponderea populației evreiești ajungând la aproape 1000 de suflete, sau cca. 10% din populațiea de atunci a orășelului. Erau activi mai ales în comerț și în exportul de hamei. Prosperitatea se poate vedea din sinagoga grandioasă, a doua ca mărime din întreaga țară, precum și din clădirile comunității și din cimitirul evreiesc. Din păcate din întreaga comunitate a rămas doar o singură familie de evrei. Ceilalți au fost deportați și supraviețuitorii au plecat. Sinagoga a fost incendiată în Noaptea de Cristal. Noroc că vecinii, care se temeau să nu ardă și casele lor, au stins focul, astfel încât a ars numai interiorul, dar clădirea a rămas. Acum este renovată și datorită acusticii ei deosebite servește uneori ca sală de concert. Dacă ar fi fost numai atât, nu aș fi scris articolul…Read more…

Haifa, cel mai frumos oraș

Voi încerca să vorbesc despre felul cum văd eu orașul în care trăiesc de peste 40 de ani, orașul Haifa, cel mai important port israelian la Marea Mediterană, aflat în partea de nord-vest a Israelului, pe o limbă de pământ care înaintează în marea Mediterană. Frumusețea orașului se datorează în primul rând poziției sale geografice, între munte și mare. Punctul cel mai înalt e situat la 495 m deasupra nivelului mării. Privit de sus, venind dinspre Universitate, orașul se desfăşoară ca o pâlnie, sau ca suprafaţa unui con cu vârful pe drumul care trece lângă înalta antenă radio care domină peisajul. Porțiunea de drum din apropierea antenei, care coboară spre Universitate (drumul 672), permite călătorului să privească marea atât înspre vest, cât şi spre est. Într-o zi senină, ea este una din cele mai frumoase privelişti naturale pe care le-am văzut vreodată.Read more…

Revenirea la Bucureşti după Corona. Prima întâlnire: cu Lya Benjamin

Drumul de întoarcere de la Bucureşti la Tel Aviv, în ziua începutului de Pesah, 15 aprilie 2022, s-a petrecut la doi ani şi o săptămână, după data lansării cărţii mele, la Bucureşti, la 7 martie 2020. Revenisem în frumosul – de această dată, destul de necăjitul oraş – ca să-mi preiau cărţile rămase în custodie la biroul fundaţiei Academia Civică, condusă de Ana Blandiana. Ca şi altă dată, am avut prilejul unor întâlniri cu oameni aparţinând diferitelor generaţii, prieteni şi cunoştinţe, a căror apropiere m-a îmbogăţit sufleteşte, ca de altfel în toate situaţiile asemănătoare în care mă aflasem în trecut. Prin revenirile mele la Bucureşti pot să realizez, spiritual vorbind, o situaţie imaginară, pe care mi-aş dori-o în realitate, dar ştiu bine că acest deziderat nu va fi împlinit niciodată. Este vorba de comprimarea timpului, atunci când mă regăsesc faţă în faţă cu persoane sau locuri, pe care le-am rvăzut sau le-am parcurs în anii în care am trăit la Bucureşti, copil sau adolescent, sau chiar tânără, la începutul maturităţii sale, acum mai bine de o jumătate de veac. Voi încerca să-mi reorganizez în memorie aceste momente petrecute în doar cinci zile şi voi povesti câte ceva din impresiile pe care le-am avut alături de oamenii dragi pe care i-am întâlnit, marcându-mi trecutul, prezentul şi, de ce nu, chiar viitorul. Marţi 12 aprilie, înainte de ora prânzului, am sosit în Bd. Averescu nr. 11 la apartamentul Lyei Benjamin, o doamnă care învinge în mod admirabil timpul şi lumea din jur, desfăşurând pe o întindere lipsită aparent de margini, o acţiune de creativitate nesfârşită.Read more…

O excursie pe insula dragonilor sângeroși

Așa cum se obișnuia în familia mea, sunt și eu mare amator de călătorii. Poate că e și un fel de evadare de mine însumi. Uneori reușesc să mă deplasez până la o distanță de un braț de mine. În plus, de vreo zece ani plec în Asia de Sud-Est, împreună cu soția care îmi este și ghid turistic. Particip la congresul anual al anesteziștilor indonezieni, care are loc la Jakarta spre sfârșitul lunii februarie. Cunoscătorii spun că este unul din ultimele evenimente organizate după moda de odinioară: cu mese delicioase și seri de gală spectaculoase în atmosfera elegantă a unui hotel cu 5 stele. De data aceasta însă, desfătarea nu a prea funcționat, fiindcă amândoi ne-am îmbolnăvit pentru a doua oară de Covid tocmai în timpul congresului, așa încât, vrând-nevrând, am fost nevoiți să ne distanțăm de grup. Nu am mai putut participa nici la mesele delicioase, nici la programele de divertisment. În plus, a plouat destul de mult, din cauza musonului care de data aceasta s-a prelungit ceva mai mult ca de obicei. Criticii ar putea să spună „Așa vă trebuie, dacă nu stați locului!” Ei bine, să stăm locului nu a fost niciodată o opțiune pentru noi. După cele șase zile de congres am făcut de fiecare dată excursii interesante. La urma urmei, nu ajungi în fiecare zi într-așa un capăt de lume.Read more…

Cinema Esther

Adesea scriu despre Ierusalimul de altă-dată, dar acum a dori să prezint o filă din istoria orașului Tel Aviv.  Întâmplarea a făcut că un coleg al soțului meu să vină în Israel și să stea câteva zile la Tel Aviv – un pretext cât se poate de nimerit să dăm o raită și să îl vizităm.  Până când cei doi au avut niște discuții de specialitate, eu m-am plimbat prin holul hotelului – și nu m-am plictisit deloc.  Așa un hotel n-am mai pomenit!  E un adevărat muzeu.  Este vorba de hotelul Cinema din Piața Dizengoff. Locul însuși are în ochii mei un farmec aparte.  Am mai scris despre Piața Dizengoff. Este, cred, singura piață din lume construită în întregime în stil Bauhaus și formează un tot unitar.  Una din clădirile care o înconjoară este hotelul Cinema.  Ea adăpostea cel mai elegant cinematograf din Tel Avivul anilor 1940: Cinema Esther.  Nemaifiind rentabil, cinematograful a fost închis în 1992.  Actualul proprietar, Danny Goldsmith, a moștenit clădirea de la bunicii săi.  El a renovat-o și a reamenajat-o ca hotel. Și pentru a desăvârși impresia de cinematograf, în hol, pe perete, se află un ecran unde rulează fragmente din filme vechi și după cea mai bună tradiție americană, spectatorii sunt tratați cu popcorn. Read more…

Nu căuta internet în Italia

Pentru proprietarul de la care ai închiriat casa de vacanță ești un monomaniac cerând întruna parola de Wi-Fi. Într-un final ți-o aduce, complicată foc și fircălită pe spatele unui modem portabil. În timp ce-ți explică modul de funcționare, dă din cap dezaprobator, mormăind ceva despre tinerii din ziua de azi. Și pentru că i se pare că un pic a exagerat cu dojana, îți lasă seara pe terasă drept ofrandă coșuri cu roșii de grădină, piersici zemoase și lămâi culese cu mâna lui. Ba chiar și un prosecco și o sticlă de vin roșu.Read more…

La Monte Carlo

Întrăm în Principatul Monaco, împărţit în mai multe cartiere: Monaco-Ville, unde se află conducerea statului, La Condamine, asociat cu portul Hercules, în care este ancorat iahtul princiar, Fontvieille, unde se află stadionul, universitatea şi celebrul club sportiv AS Monaco FC şi desigur Monte-Carlo cu renumitul Casino. În următoarele minute am pătruns în Monte Carlo şi am introdus cu abilitate Mazda în parcarea subterană din centrul neobişnuitei aşezări. Traversăm încântătorul parc cu statui şi fântâni şi realizăm cu emoţie că ne aflam în Place du Casino, inima oraşului. În fine, oarecum coplesiţi de evenimente, ne aşezăm să bem ceva la o masă în aer liber, de unde admirăm exterioarele cazinoului şi ale nu mai puţin celebrului Hotel de Paris. Clădirile din faţa noastră sunt fără îndoială un succes al arhitecturii din secolul 19. În partea frontală a pieţei tronează clădirea în stil baroc a cazinoului, creată în anul 1878 de Charles Garnier, autorul Operei din ParisRead more…