Jacob Sadé – Opt povestiri: 5. Ambasada britanică din Istanbul

După Primul Război Mondial, după ce Turcia și-a pierdut imperiul și înainte ca ei să fi mutat capitala la Ankara, a sosit la Istanbul un nou ambasador britanic. Ambasadorul era însoțit de o suită considerabilă, printre care și medicul său personal, un gentleman în vârstă, fără familie. Ambasadorul a fost cazat în palatul mare al ambasadei, iar medicul într-un palat mai mic. În prima zi, doctorul a plecat de dimineață cu trăsura spre cabinet, ca să-și ia în primire postul. Lângă poarta ambasadei, a observat un băiețel. Era desculț, purta o jalabiyeh subțire și în fața lui se afla o lădiță pentru lustruit pantofi. Cu răbdare și cu o detașare orientală, copilul își aștepta mușteriii – dar mușterii… ioc. În fiecare zi doctorul trecea prin fața copilului la plecare și la întoarcere. De pantofii lui se îngrijeau servitorii palatului, pentru ce să ceară serviciile micului lustragiu? Dar într-o dimineață s-a îndurat de copil. I-a cerut vizitiului să oprească, a coborât din trăsură și și-a pus piciorul pe lădiță. Chiar dacă pantofii străluceau de curățenie, băiețelul i-a lustruit plin de zel. Când a terminat, doctorul i-a întins bănuții cu un zâmbet cald și apoi și-a văzut de drum.Read more…

Noima lui Alexander Fuhrmann

De curând am primit în dar o carte din partea unui vechi și drag prieten, Alexander Fuhrman. Cartea se numește Noima și a apărut prin intermediul și bunăvoința Editurii Integral, în luna februarie a acestui an. Matematician de formație, analist și gânditor, Alex este originar din Turda, oraşul unde și-a petrecut copilăria și adolescența și de unde a plecat apoi în ’70 să cutreiere lumea. A studiat matematica în Israel, apoi au urmat cursuri în Germania, USA pentru ca să revină în România în anii ’90, la București, ca director al unei celebre multinaționale. Ulterior a decis să-și urmeze pasiunea de coaching/training pe comunicare și și-a construit propria firmă, Eureka. Deși colaborează cu companii de prestigiu, preocuparea sa dominantă se îndreaptă spre tineri, spre formarea acestora, și este exprimată într-o formă de voluntariat pe care o denumește Ora de dirigenție. Ieșit din comunismul în care s-a format, autorul a trecut în societăți cu democrație cristalizată, cu sisteme de educație performante și cu angrenaje sociale funcționale, în care ulterior s-a maturizat. Revenirea în România, într-o țară care parcurge de 30 de ani statusul post-comunist într-un sistem quasi-fanariot, pe care politicienii îl denumesc cu emfază democrație, cred că a fost șocantă, dar nu surprinzătoare.Read more…

DANIEL STEIN, TRADUCĂTOR – o carte pentru noi, toţi

Trudind de peste două decenii în breasla traducătorilor, fiind mereu în dubiu dacă am înţeles destul de bine ceea ce am avut de tradus şi îndoindu-mă dacă am reuşit să găsesc versiunea cea mai potrivită a transpunerii – devenind la rândul meu mijlocitor şi verigă de legătură – am fost direct interesată să aflu ce conţine o carte cu un astfel de titlu.

Citisem doar câteva cărţi ale apreciatei autoare şi nici una nu m-a cucerit pe de-a-ntregul. În schimb în „Daniel Stein, traducător” – am descoperit scriitoarea care ştie să citească şi să asculte, este interesată de poveştile oamenilor, se transformă în rezervorul amintirilor lor, intră în pielea povestitorilor şi apoi ştie să gestioneze excelent comoara care i-a fost încredinţată, găsind locul potrivit pentru fiecare ciob de istorie personală din epoci şi locuri diferite – relatat în fragmente de scrisori, istorisiri, memorii, documente oficiale şi…denunţuri – pentru a-l integra în mozaicul policrom şi dinamic al istoriei contemporane.Read more…

Am fost la târgul de carte Bookfest

Vineri, 3 Iunie, am fost la târgul de carte Bookfest, la invitaţia primită de la un scriitor despre care am mai scris, Cătălin Mihuleac, referitor la cartea sa din 2014, America de peste peste pogrom, carte care a fost pentru mine o mare surpriză. “Ultima ţigară a lui Fondane” e titlul noii sale cărţi şi a apărut la Cartea Româneacă, foarte recent, în 2016, cu subtitlul „Istorii despre Holocaust” şi o copertă splendidă, o reproducere după Mark Chagall, Homme-coq au dessus de Vitebsk, din 1925.Read more…

Un model românesc de management

Capitolul 23 al tratatului pe care îl facem cunoscut este dedicat managementului comunitar evreiesc , considerat fiind ca întregitor al locului acordat manageriatului minoritar . Axarea materialului doar pe experienţa acestei etnii i-a condiţionat un sumar în care să intre trimiteri la: forme incipiente de management comunitar; organizare conducere şi patrimoniu ; ideea şi practica manageriatuui la evrei; FCER şi problemele sale manageriale; elemente ale analizei SWOT; modelul mozaic al întrajutorării; liderul comunitar; evoluţii în curs. Tematica de mai sus a determinat titlul capitolului 23. Managementul Comunitar Evreiesc:Tradiţii Culturale Religioase şi Existenţiale. Relevarea unor raporturi timpurii între stat şi o structură centralizată cu funcţiuni religioase şi administrative în acelaşi timp sugerează o preferinţă de ambele părţi pentru un tip de manageriat în care organizarea internă, centralizată a etniei să se dovedească necesară. Altfel spus, „un model evreo-românesc” de management, deşi la începuturi, doar. . . de import . Ea începe încă de la secolul al XVII-lea, cu relaţia dintre breasla jidovilor, care îndeplinea funcţia de reprezentant al evreilor şi administraţia Ţărilor Române.Read more…

Colaps – actualitatea destinului vikingilor din Groenlanda

Admir optimismul lui Andrei Schwartz, dar nu pot să spun cu mâna pe inimă că mă convinge. Da, e adevărat, subiectele de actualitate de obicei mă lasă rece, sunt printre acei (puțini) oameni care ascultă de obicei un singur buletin de știri pe zi, uneori nici atât. În mod normal cu așa o bază de cunoștințe nu aș îndrăzni să contrazic pe nimeni. Dar în cazul acesta nu mă bazez pe actualități, ci pe o carte pe care am citit-o cu mult interes: Collapse de Jared Diamond. Cartea se găsește pe internet. Jared Diamond este autorul meu preferat de cărți de popularizare a științei. Este un fel de „geniu universal”, după tradiția renascentistă. A început ca profesor de fiziologie la Facultatea de Medicină de la UCLA. În paralel s-a specializat în ornitologie și ecologie. A petrecut mai mulți ani în Noua Guinee, studiind nu numai păsările, ci și băștinașii. În zilele noastre este profesor de geografie și istorie ecologistă tot la UCLA. Am citit mai multe din cărțile lui și nu pot decât să le recomand cu căldură. Subiectul la care vreau să mă refer este așezarea vikingilor în Groenlanda în Evul Mediu. Read more…

Întoarcerea lui Hans Fallada

Kleiner Mann, was nun? sau „Încotro, omule?” a fost prima carte a autorului Hans Fallada pe care am citit-o în anii de liceu și pe loc m-am îndrăgostit de el. Acțiunea se petrece în 1929, în vremea când criza economică era în toi. Ea a avut efect și în Germana. Bineînțeles că evreii au fost învinuiți de această criză. Cum nu? Suntem încă înainte ca Hitler să fie numit cancelar, nazismul își caută drumul, cartea are succes și nu e cenzurată. Este povestea unei perechi de tineri din clasa mijlocie, care prin dragostea care îi leagă răzbat într-o lume nesigură, o lume de azi pe mâine, în ciuda șomajului, a promiscuității și a mizeriei. Ce poate fi mai romantic? Dar nu știam despre Fallada ce știu acum. Au trecut anii, am ajuns în Israel și am uitat de ea. Într-o bună zi am dat de cartea „Singur în Berlin”, în traducere ebraică. Fallada a scris-o la sfârșitul anului 1946, în ospiciu. Cinci săptămâni mai târziu, în februarie 1947, a murit. Acum vreo 10 ani am văzut în programul Teatrului Cameri din Tel Aviv că se joacă piesa Încotro, omule?, regizată de unul dintre cel mai talentați tineri actori și regizori din Israel, Itay Tiran. Hans Fallada în Israel? Oare o fi știind el acolo sus, de unde ne privește, că noi i-am dat din nou viață? Read more…

O carte foarte valoroasă. Femei și fete evreice în timpul Holocaustului

La editura Hartung-Gorre din Konstanz a apărut foarte recent, în 2021, o nouă carte în limba germană, cu subtitlul Texte alese din ediția Schoah & Judaica. În decursul a 36 ani, din 1984 până în 2020, în această ediție cu bine-cunoscutele coperte negre, au apărut în total 330 de cărți, 52 dintre autori fiind femei. Profesorul Erhard Roy Wiehn, inițiatorul ediției Schoah și Judaica, a ales din ele paragrafele cele mai semnificative și le-a însoțit cu un comentariu cât se poate de actual. Ultimul imbold pentru a scrie cartea de față a fost un volum asemănător, apărut în toamna anului 2020, tot la Hartung-Gorre, scris de Christel Wollmann-Fiedler, cu titlul Hedwig Brenner und ihre Künstlerinnen jüdischer Herkunft (Hedwig Brenner și artistele ei de origine evreiască), bazată pe cele 6 cărți scrise de autoare pe această temă între 1998-2013 (dans, pictură, muzică și teatru). Cartea actuală este o antologie a cărților scrise de femei și de aceea mi s-a părut interesantă și foarte valoroasă. Unele autoare apar cu 2-3 titluri. Din nefericire, unele dintre ele au părăsit această lume.Read more…

Cartea lui Mike Klein, “From Gherla to Washington”, – mai mult decât o cronică de familie

Mike Klein nu este primul reprezentant al generaţiei noastre care ţine să povestească nepoţilor despre rădăcinile transilvănene ale familiei şi parcursul vieţii sale, despre trecutul recent. Câţiva prieteni – obiceiul e mai încetăţenit în Israel – şi-au multiplicat memoriile redactate şi tehnoredactate de ei înşişi, alţii le-au încredinţat editurilor. Cele pe care le-am citit cuprind valoroase informaţii de familie şi constituie relatări oneste şi preţioase. Probabil, dorinţa bunicilor de a lăsa moştenire o cronică de familie este universală, dar ea se manifestă şi mai pregnant (după cum am constatat) în cadrul generaţiei G2, poate şi ca o reacţie la faptul că părinţii – supravieţuitori ai Holocaustului – au povestit mult prea puţin. Peste timp am înţeles că după infernul deportării şi tragediei prin care au trecut, părinţii noştri şi-au putut reface viaţa spulberată doar concentrându-se asupra viitorului ce le stătea în faţă, în schimb noi, copiii lor – pe care s-au străduiască să-i ferească de relatarea evenimentele cumplite pe care le înduraseră – ne simţim datori să cercetăm trecutul, să-l reconstituim, nu numai pentru a ne alina dezrădăcinarea, ci şi pentru a-l transmite urmaşilor noştri. Mike Klein şi-a început cartea din acelaşi imbold, acutizat poate de o experienţă personală traumatizantă, şi a profitat de calmul răstimp al pandemiei pentru a-şi ordona amintirile şi a le depăna pe îndelete.Read more…

Cu trenul expres spre moarte – note de lectură

Autorul volumului Cu trenul expres spre moarte, Leonard Zăicescu, a văzut lumina zilei în anul 1927, într-o familie de evrei gospodari, cu mulţi copii, într-un Iaşi întroienit încă de omătul unei ierni lungi şi geroase. Şi-a petrecut copilăria în partea de jos a străzii Păcurari, lângă Şcoala Primară de Fete Petru Poni. În curtea lungă de la nr.133 locuiau şi convieţuiau în bună înţelegere vecini de diverse naţionalităţi (români, ruşi, evrei, turci, unguri, etc.) care se ajutau reciproc şi erau mereu alături, la bine şi la greu. De strada Păcurari sunt legaţi cei mai frumoşi ani ai copilăriei lui Leonard. Curtea lor a fost o „oază a păcii şi a bunei învoiri într-un ocean al duşmăniilor şi al patimilor oarbe”. Leonard Zăicescu nu a uitat niciodată anii petrecuţi la şcoala primară Regele Carol I, o şcoală de elită situată nu departe de Copou, pe strada Pojărniciei, şi nici pe primul său dascăl, domnul Niculiu, care i-a îndrumat primii paşi în „lunga şi fără de sfârşit călătorie pe drumul cunoaşterii, cel ce se asemăna cu Domnul Trandafir căruia Mihail Sadoveanu i-a dedicat rânduri şi gânduri de aleasă preţuire”.Read more…

Ea citea o carte…

Aș dori, de la bun început să evit o senzație de dezamăgire ce ar putea fi declanșată cititorilor din cauza titlului de mai sus. De aceea declar de la bun început: nu e vorba de o relatare cu iz de romantism! Ea nu cuprinde nimic din care ar putea reieși că e vorba de un personaj de sex femenin care m-a impresionat (dintr-un motiv sau altul) în asemenea măsură încât să-i dedic aceste rânduri. Ba mai mult, n-am idee cine era femeia din poveste și sunt convins mie la sută că nu am nici cea mai mică șansă de a o reîntâlni, cu atât mai mult cu cât nimic din ce aș fi putut deduce din simpla privire asupra ei nu m-a făcut curios să aflu amănunte suplimentare. Dar ea se afla în fața mea, absorbită de cele pe care le citea, fără să ridice privirea și fără să facă pauze în citire, așa, cam vreo 30 minute dacă nu mai mult.Read more…

O călătorie la Ierusalim acum 600 de ani

De sute de ani Ierusalimul are o influență aproape magică asupra imaginației oamenilor, atrăgându-i ca un magnet. Așa se face că pe vremea când majoritatea oamenilor nu ieșeau din satul natal sau se aventurau cel mult până în târgul vecin, se găseau totuși îndrăzneții care să plece la Ierusalim. Motivele erau bineînțeles religioase, iar călătoria era un pelerinaj. Eroina noastră este Margery Kempe (cca. 1380-1450, date exacte nu se cunosc). Tatăl ei era primarul orașului King’s Lynn, iar soțul era un negustor înstărit. Cu toate acestea Margery era analfabetă, educația ei limitându-se la gospodărie și la codul bunelor maniere. În schimb era foarte cucernică. Religia era preocuparea ei de bază, uneori avea vedenii, fiind convinsă că Fecioara Maria sau Isus Christos i se adresau direct – deci era tocmai persoana potrivită să plece în pelerinaj. Cu ani mai târziu a angajat un cleric ca să-i scrie memoriile după dictare. Manuscrisul a fost publicat în zilele noastre, iar pe baza lui, precum și a altor mărturii ale vremii, a apărut cartea ”Memoirs of a Medieval Woman”. Un pelerinaj la Ierusalim în Evul Mediu era o aventură de proporții greu de imaginat astăzi. Echipamentul pelerinului era o mantie cenușie cu glugă (pelerină!), o pălărie cu boruri largi, purtând semnul crucii, un toiag, o desagă pentru provizii, o ploscă cu apă. Și mai ales bani. Mulți bani. Margery a fost nevoită să vândă o parte din proprietatea familiei pentru a-și finanța călătoria. Cine nu avea destui bani era nevoit să cerșească pe drum.Read more…

Acuzaţie: Calomnia de omor ritual într-un oraș american

“În 22 septembrie 1928, într-un orășel al statului New York, aproape de granița cu Canada, a dispărut o fetiță de patru ani”. Așa începe cartea istoricului Edward Berenson de la Universitatea New York The Accusation: Blood Libel in an American Town. Abia spre sfârșitul cărții vom afla despre soarta surprinzătoare a fetiței; dar cartea nu spune povestea ei, ci povestea condițiilor istorice care au putut, la doar câteva ore după dispariția copilului, să-i ducă pe orășenii din Massena, poliția statului și chiar pe primarul localității, la presupunerea că a fost răpită și ucisă de evrei într-un omor ritual, fenomen supranumit uneori ¨calomnie de sânge¨.Read more…

“20000 de nume” – o carte cu date despre supravieţuitorii Holocaustului din Transilvania de Nord

Recent a apărut cartea lui Gidó Attila cu titlul 20.000 de nume. Evidenţa deportaţilor din Transilvania de Nord rămaşi în viaţă (Editura Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităţilor Naţionale, Cluj-Napoca, 2020, 635 p, ISBN 978-606-8377-67-4). Redăm aici câteva fragmente din studiul introductiv: Au trecut şaptezeci şi şapte de ani de la deportarea evreilor din Ungaria şi din Transilvania de Nord şi şaptezeci şi şase de ani de la eliberarea lagărului de la Auschwitz. În epilogul volumului Cartea lagărelor (Táborok könyve, 2017), o carte despre deportările din Ungaria şi despre viaţa celor deportaţi, semnată de Zoltán Vági şi Gábor Kádár, doi autori consacraţi pe plan internaţional, citim următoarele: „[D]upă o perioadă de mai bine de 70 de ani […] nu am reuşit să aflăm foarte multe informaţii despre identitatea şi destinul victimelor lagărelor de concentrare. […] Condamnate la anonimat, victimele – evrei, romi, deţinuţi politici, cu alte cuvinte maghiari – rămân în continuare fără destin”. Constatarea e valabilă şi pentru populaţia evreiască din Transilvania de Nord.Read more…

Jacob Sadé – Opt povestiri: 6. Tübingen, Germania

ianuarie 1989. La aeroportul din Stuttgart m-a întâmpinat un medic ORL-ist tânăr, pe care nu îl cunoșteam.  Purta un palton gros de stofă, un fular cald și mănuși de piele, pe când eu, care nu mă gândisem la diferența de temperatură dintre Tel Aviv și Germania, dârdâiam de frig.  După câteva cuvinte de bun venit, mi-a deschis portiera mașinii, s-a scuzat că drumul va dura peste o oră, dar cel puțin mașina are încălzire.  M-am așezat lângă el, bucuros că nu trebuia să conduc și puteam urmări în liniște peisajul.  Luna plină ne privea din cerul senin.  Farurile mașinii aruncau înaintea noastră o fâșie de lumină; pe marginea drumului se ridicau mormane de zăpadă.  Copacii erau acoperiți cu un strat alb strălucitor, crengile abia suportau povara.  Liniștea și frumusețea peisajului erau năucitoare.  Drumul era învăluit într-o mantie albă ca-n povești, darul minunat al iernii.  Ce bine este să ai parte de patru anotimpuri!  Și ce încheiere pentru o zi începută la Tel Aviv, unde soarele arde aproape tot anul! chiar mi s-a lăudat că el a văzut pentru prima oară orașul New York prin periscopul submarinului pe care slujea în armata celui de al Treilea Reich. mea și-a dres vocea: – Știu că e târziu, dar soția mea ar dori să veniți la noi la un păhărel.Read more…

Confruntare cu fantomele trecutului

Trecutul nu dispare, dimpotrivă, în funcție de epoca istorică, revine și de multe ori ne bântuie. Se compune din episoade mai bune și mai puțin bune, pe acestea din urmă vrem să le uităm, dar nu se poate. Ca să ne eliberăm trebuie să ne confruntăm cu ele și apoi să vedem ce rămâne. Numai că unii nu vor să aleagă alternativa menționată și le consideră în mod nediscriminatoriu pe toate – bune, exemplare, fără să acorde atenție derapajelor. După 1989 fenomenul a luat amploare. În goana de a șterge cu buretele perioada nefastă a comunismului, au fost scoase în față personalități politice, din viața artistică, științifică, scriitori, filosofi, economiști, oameni de știință cu trecut îndoielnic din punctul de vedere al democrației la care aspirăm. Este adevărat, în domeniul lor au obținut rezultate remarcabile, dar în complexitatea vieții lor s-au strecurat și umbre, de multe ori cu consecințe nefaste. Pentru a nu le pierde, aceste personalități trebuie reconsiderate, aduse la cunoștința opiniei publice împreună cu momentele negative din viața lor. Astfel s-a întâmplat ca lideri politici importanți (chiar prim-miniștri) să elogieze legionari care între timp deveniseră luptători anticomuniști, ceea ce nu-i scutește, sau nu ar trebui să-i scutească de consecințele păcatelor tinereții. Institutul ”Elie Wiesel” se confruntă adesea cu astfel de situații și apelând la legislație – există una foarte bună, dar se aplică rar – a cerut, cu mai mult sau mai puțin succes, renunțarea la inițiativele de preamărire a acestor personaje, la ridicarea unor monumente, sau la botezarea unor școli, biblioteci, străzi cu numele lor. Cel mai dificil demers s-a dovedit prezentarea imaginii reale a unor talente foarte apreciate în cultura română din interbelic.Read more…