Scutul fiecărei națiuni este suveranitatea. Scutul fiecărui individ sunt drepturile individuale ale omului, garantate de o constituție democratică. Libertatea personală a oricărui cetățean este garantată de banii săi cash. Toate cele trei elemente înșirate mai sus: suveranitatea, drepturile individuale și libertatea personală se află actualmente sub atac. Fără ele, fiecare din noi se află în plop. Și plopul în aer. Papagalii noilor narative globaliste îi tot dau înainte cu egalitatea de șanse și cu respectarea diversității. Atunci cum rămâne cu digitalizarea forțată, cu implementarea cu tot dinadinsul a inteligenței artificiale și a monedei digitale? Cetățenii în etate, marginalii, săracii, imigranții, bolnavii cronici, persoanele cu dizabilități reprezintă în medie cel puțin 30% din populațiile societăților dezvoltate. Cum vor avea acces la noile cuceriri tehnologice și informatice aceste categorii de cetățeni dezavantajați fără voia lor? Cum se aplică corectitudinea politică atât de mult trâmbițată față de minimum 30% din cetățeni? Acești năpăstuiți ai sorții sunt lăsați din start în afara oricărei șanse de dezvoltare personală și acces la noile realizări tehnologic-administrative ale noii rutine cotidiene. Read more…
Savanți autiști
Spectrul autist sau autismul este o tulburare de dezvoltare a creierului care afectează abilitățile de comunicare ale persoanei cu cei din jur și modul în care aceasta percepe și înțelege lumea. Spectrul autist cuprinde persoane cu manifestări diferite și de gravități diferite. De exemplu unii autiști nu vorbesc de loc, iar alții stăpânesc perfect una sau chiar mai multe limbi. De obicei, tulburarea este recunoscută înaintea vârstei de doi ani, dar uneori poate apărea abia la o vârstă adultă. Autismul nu este o „boală” propriu-zisă, el nu poate fi tratat și vindecat. Individul afectat poate fi doar ajutat să se descurce mai bine în viața de zi cu zi. Cauza exactă este necunoscută, dar probabil ea rezultă din combinația mai multor factori: genetici, prenatali, din timpul nașterii, precum și factori de mediu. Afecțiunea poate fi transmisă genetic, dar probabil contribuie mai multe gene, pentru că autismul este adesea însoțit de tulburare hiperactivă cu deficit de atenție (ADHD), epilepsie și diverse alte deficite intelectuale. Faptul că nu se cunoaște cauza acestei tulburări a fost folosit în mod nefast de șarlatani care ori au falsificat rezultatele unor cercetări, ori au exploatat prostia unor cercetători.Read more…
Anestezia în vremuri de război
Primele cercetări științifice și progresul în tratamente au fost încurajate de marile pandemii și epidemii din Europa. În schimb, progresele în chirurgie și anestezie datorează foarte mult războaielor. Printre pionierii anesteziei ca profesie de sine stătătoare au fost Joseph Priestley, Crawford Long, Horace Wells, William T. G. Morton și John Snow, cel care a dat reginei Victoria a Angliei prima analgezie obstetricală cu cloroform la nașterea celui de-al șaselea copil. Anestezia a progresat mult pe câmpul de luptă, unde era nevoie de amputații și oprirea sângerărilor, fără că bolnavul să sufere. Chirurgia a fost practicată încă din antichitate și tot de atunci a existat și nevoia de a alina suferința bolnavilor. Virgiliu scrie că atunci când Cicero a fost rănit de o săgeată, a fost tratat cu frăsinel (Dictamnus albus) pentru a-i alina durerea. Dioscoride era medic în armata romană pe timpul împăraților Nero și Vespasian. În tratatul său De materia medica el scrie că egiptenii, grecii și romanii foloseau cucuta (Conium maculatum), o plantă otrăvitoare care produce comă și paralizie. Cu ajutorul ei răniții puteau fi ținuți inconștienți până la trei ore, timp în care li se opreau sângerările și erau operați. După spusele lui, multe operații au reușit, dar nu mulți pacienți au supraviețuit…Read more…
Moartea unui mare diplomat – Henry Kissinger
Henry Kissinger, cel care spunea că “diplomaţia este jocul lui preferat”, s-a stins la sfȃrşitul lui octombrie 2023. Avea 100 de ani. Acest diplomat de excepţie, considerat unul din marii diplomați ai istoriei, s-a născut în 1923 în oraşul Fürth, din Bavaria, într-o familie evreiască. A povestit mai tȃrziu că numele de Kissinger a fost dat familiei de către stră-străbunicul Maier Löb în 1817, după numele unei localităţi balneare – Bad Kissingen, unde îşi petrecea verile (Kissinger – din Kissingen). După ce Hitler a ajuns la putere în 1933, viaţa familiei Kissinger a devenit din ce în ce mai dificilă. Tatăl său, Ludwig (sau Louis cum i se spunea acasă) a fost demis din funcţia pe care o deţinea, iar tȃnărul Heinz. nu a fost admis la gimnaziul din oraşul natal. În autobiografia sa, Kissinger aminteşte cum a fost bătut de tinerii nazişti din Hitlerjugend. În 1938 familia a emigrat în Statele Unite. Era printre ultimele şanse pe care evreii le mai aveau de părăsi Germania. Familia s-a stabilit la New York, iar tȃnărul Heinz, care şi-a schimbat prenumele în Henry, a primit cetăţenia americană în 1943.Read more…
Țara arde și baba se piaptănă?
Din nou mă lupt cu conștiința. În vremurile acestea, în care întreaga lume este zguduită, este un lux să mă preocupe problema LGBTQ+. Desigur nu sunt singura, precum am avut plăcerea să citim chiar în paginile Baabel, articolul echilibrat și interesant al doamnei Eva Galambos din 22.02.2024. Aș putea lăsa și eu un comentariu… mai ales că unele au aproape dimensiunile unui articol. Nu am pretenția că ceea ce scriu și simt este ceva exclusiv. Mai mult, sper să existe mulți care să simtă, chiar să judece ca mine. Să judece – am scris. Generația mea a crescut cu judecăți și cu prejudecăți. Am fost judecați începând cu grădinița (cine poate uita de punctele negre și roșii?) și terminând cu facultatea, unii chiar și în restul vieții. Acasă mi s-a spus că nu avem și nu trebuie să avem prejudecăți. Dar ele existau în mod latent. Fratele meu adoptiv și cu mine am fost învățați ca la întrebarea dacă suntem români, maghiari sau „alte naționalități” să răspundem simplu: suntem copii universali. (La acest răspuns învățătoarea mea m-a scos prompt din clasa ei, transferându-mă în cea paralelă, reușind să devină astfel regina absolutistă a unei clase curate etnic.)Read more…
Reflecții asupra dezastrului relațiilor publice ale Israelului
Este bine-cunoscut faptul că Israelul este perceput negativ în întreaga lume, iar oamenii s-au obișnuit cu această situație în forma sa tradițională, mai blândă. O noutate este valul vehement de ură globală împotriva Israelului, care nu s-a răspândit doar în țările și media tradițional anti-israeliene, ci a cuprins și o mare parte a presei occidentale. Aproape că nu trece o zi fără manifestații de masă pe străzile occidentale, manifestații care, deși la prima vedere își exprimă solidaritatea cu victimele palestiniene, inevitabil se transformă în ură împotriva Israelului și a evreilor. Ar fi prea simplu să atribuim acest fenomen incompetenței evidente a reprezentanților oficiali israelieni în domeniul informațiilor. Aceștia încearcă să argumenteze cu fapte, dar faptele sunt ultimul lucru care contează în această confruntare. Mult mai eficiente sunt imaginile, în special cele care arată gradul de distrugere din Gaza și suferința civililor care fug sau caută hrană. Eforturile Israelului de a arăta suferința propriului său popor, în special a familiilor celor răpiți, sunt mult mai puțin evidente. În trecut, manifestările anti-israeliene erau o formă voalată de antisemitism, dar acum, când antisemitismul a devenit o normă acceptată, el poate fi exprimat direct, fără a mai apela la anti-israelismul de fațadă. Există o serie întreagă de factori care îi favorizează pe opozanții Israelului.Read more…
Un igen pentru mai târziu. Poveste maghiară în doi timpi
Mătușa mea s-a născut demult, pe vremea când Timișoara se numea încă Temesvar și era parte din Imperiu. Toate schimbările care au intervenit de-a lungul veacului au surprins-o, nu s-a prea putut adapta la ele. Cel mai greu i-a fost cu schimbarea limbii. Limba ei maternă era maghiara și omul nu-și schimbă chiar atât de ușor limba maternă. După ce foștii vecini s-au mutat și au venit vecini noi, a fost nevoită să învețe și românește. Maghiara o vorbea mai mult în casă, cu unchiul. După ce unchiul s-a prăpădit, a rămas orfană de maghiară. A încercat cu noi, dar ne era rușine. Toți colegii vorbeau românește la școală și mie îmi era jenă de e-ul meu deschis și de o-ul spre u care suna comic. Și atunci mătușa a făcut ceva deosebit, și-a luat un câine. Animalele, pe lângă alte calități, au și această caracteristică: te ascultă în orice limbă le-ai vorbi. Și uite așa, timp de opt ani, mătușa mea și Bobby au conversat cât se poate de amical în limba maghiară. Au trecut anii. Aș vrea să vorbesc ungurește, dar nu mai am cu cine. Mi-e rușine de rușinea mea de atunci. Read more…
Ce ar trebui să ne preocupe pe noi azi
Dimineața citesc de toate, caut mai ales noutăți în anumite subiecte din specialitatea mea care continuă să mă intereseze, deși de câțiva ani nu mai am contact cu medicina clinică. Seara, însă, citesc cărți de tot felul. Așa se face că în deunăzi, în mintea mea s-au întâlnit diverse aspecte din realitatea de zi cu zi, pe care eu le credeam de mult apuse. Să mă explic. Ultimul volum al lui Ioan Pacepa, Dezinformarea, apărut în 2015, prezintă detalii privitoare la ”clasica” politică de origine moscovită, precizând că prăbușirea imperiului sovietic nu a schimbat cu nimic stilul și mai ales intențiile Kremlinului de a induce în eroare societăți, popoare și continente folosind minciuna, uneori totală, alteori plecând de la un fapt real, dar conducând la un fals construit în mod profesional. Cititul, pagină după pagină, îmi întărea părerea că numai cei care nu au trăit sub un regim comunist mai pot crede în poveștile, pseudoștirile și falsurile emanate de un sistem care, la fel ca lupul din poveste „și-a schimbat părul, dar năravul ba”. Noi, cei care am trăit în acele timpuri, am învățat să punem sub semnul întrebării orice poveste care pare să aibă un dedesubt construit în scopul denaturării adevărului, dar desigur mai există în lume mulți care nu au supt arta discernământului odată cu laptele mamei.Read more…
Povestea lui Harry Hes
Precum am mai povestit, soțul meu este originar din Olanda și însuși faptul că a venit pe lume este un miracol. Ambii părinți au trecut printr-o serie întreagă de peripeții și au scăpat cu viață, ascunși în casele unor oameni de omenie. De fapt, socrul meu a povestit foarte puțin, multe amănunte au ieșit la iveală abia mai târziu: că s-a prezentat la muncă forțată împreună cu fratele său mai tânăr, toți au fost închiși peste noapte în sala de sport a liceului și apoi au fost duși cu trenul în lagărul de tranzit Westerbork, de unde au reușit să evadeze…În toți anii săi de liceu, soțul meu a folosit aceeași sală de sport, fără ca tatăl său să-i spună măcar un cuvânt. Povestea cu sala de sport s-a aflat abia la începutul anilor 2000 și de atunci se organizează întruniri de comemorare a acelor evenimente tragice. Iată textul cuvântării ținute de Harry Hes (1934 – 2024), unul din foștii elevi ai liceului, la întrunirea din aprilie 2005. În mai sau iunie 1947, chiar în această sală, am dat admiterea la Gymnasium Celeanum. Eu veneam de la școala generală Nr. 1, condusă de dl profesor de Jong. În clasa a VI-a a fost selectat un grup dintre elevii mai buni, printre care și eu, și după orele de clasă ne-au pregătit pentru admitere. Se cereau cunoștințe în diverse domenii, erau întrebări de genul „Prin ce orașe va trece un tren care merge de la Groningen (în nord) la Middelburg (în sud)?” Dar oare prin ce orașe a trecut trenul cu vagoane de vite care i-a luat pe evreii din Zwolle la Auschwitz sau Sobibor, trecând prin Westerbork?Read more…
La Iaşi se comemorează 75 de ani de la pogromul din iunie 1941
COMEMORARE POGROM IAȘI
28, 29 iunie 2016
PROGRAM
28 iunie
9:30 – 14:00 Ceremonii comemorare la cimitirul evreiesc
9:30 – 11:00 Iași
11:30 – 12:15 Podu Iloaiei
12:45 – 13:30 Târgu FrumosRead more…
Prăjituri? Zâmbiṭi vă rog!
La vârsta de 20 de ani, am avut 68 de kilograme. 35 de ani mai târziu s-au mai adăugat încă 25 de kilograme, deci 92. Aşa o diferenţă, evident este foarte vizibilă, mai ales dacă e observată spontan, fără nici o continuitate, ca într-o revedere cu cineva cu care nu te-ai văzut de decenii. Aşa s-a întâmplat, că la apogeul meu gravitaţional mă aflam într-o delegaţie de servici în Germania, la Frankfurt, şi am avut un sfârşit de săptămână liber. Am hotărât să iau o pauză de la colegii de afaceri şi de la discuţii forţate pe teme asociate cu lucrul, ca să fac o seară “socială” şi să mă întâlnesc cu prieteni adevăraţi, cu care pot să mă relaxez, amuz sau cu puţin noroc, ambele.Read more…
Asaltul noutăților
Într-un fotomontaj pe care mi-am permis să-l reproduc din publicația on-line ”JTA” (Agenția Telegrafică Evreiască) veți recunoaște câțiva evrei celebri care au plecat spre veșnica odihnă în anul care a trecut. Dacă Amos Oz a recomandat scriitorilor să scrie cu precădere despre oamenii și locurile din jurul lor, binecunoscutul romancier evreu-american Philip Roth a aplicat riguros acest principiu. Din cele peste 40 de romane de succes pe care le-a scris, aproape toate își au eroii sau scena acțiunilor în New Jersey, statul unde s-a născut, a trăit și a murit, alături de cei peste o jumătate de milion de evrei care-l locuiesc. Într-o imagine alb-negru îl veți recunoaște pe Stan Lee (născut Stanley Martin Lieber), copilul unor imigranți evrei din România. Asemenea celor mai mulți copii ai proaspeților imigranți americani, el a încercat tot felul de meserii ca să câștige un ban cinstit. Atunci erau la modă benzile desenate (comics). Stan Lee a făcut carieră inventând personajul Spider- Man, eroul care a cucerit mințile și sufletele copiilor și adulților americani. A murit la 95 de ani, cu un impresionant palmares de reușite și cu o nu mai puțin impresionantă avere. Celebrul dramaturg evreu american Neil Simon a făcut săli pline și în România. A scris zeci de piese (Un cuplu ciudat, Băieții de aur, Desculț în parc, etc), scenarii de film și televiziune, a primit nenumărate distincții și premii. A ajuns la 91 de ani. Marele istoric Randolf Louis Braham s-a dedicat integral imortalizării memoriei holocaustului, mai cu seamă a suferințelor evreilor aflați sub stăpânire maghiară.Read more…
A murit omul care l-a prins pe Eichmann
Săptămâna viitoare se vor împlini 30 de zile de la moartea lui Rafael (Rafi) Eitan, unul din cei mai mari spioni (dacă nu cel mai mare) pe care i-a avut Israelul. El a murit în ziua de 23 martie la vârsta de 92 de ani, după o viață cu adevărat aventuroasă, o viață nebună, de care foarte puțini oameni pe lume au parte. Majoritatea operațiilor la care a participat sunt învăluite în cel mai adânc secret, nu se poate povesti despre ele nimic și probabil că toate detaliile acestora nu vor fi cunoscute niciodată. Dar două operații spectaculoase l-au făcut faimos în acest univers de fapte invizibile, explodând ca niște revelații capabile să schimbe lumea. Prima și cea mai vestită este arestarea și aducerea în Israel a celui mai mare criminal de război prins până astăzi, Adolf Eichmann.Read more…
De ce mint oamenii (13) – Eroarea umană
Adeseori negijența şi malpraxisul sunt greu de diferenţiat de greșelile umane, aproape de neevitat, ca de pildă coliziunea unei păsări cu un avion. Unele erori nu sunt cauzate de neglijență sau de lipsa de dedicație și profesionalism. Dacă însă vom aprofunda analiza acestor cazuri, care ni se par erori umane inevitabile, aproape întotdeauna vom găsi o problemă de sistem, cu deficiențe organizatorice. Un exemplu ar fi administrarea de sânge incompatibil unui pacient, o eroare care este de adeseori fatală. Eroarea s-a produs în ciuda faptului că numele pacientului și numărul său de identitate erau corecte și verificate, vis-à-vis de datele înscrise în fișa bolnavului și pe porția de sânge. Unele erori umane sunt comise din cauză că la locul de muncă (spital, policlinică, etc.) există condiții deosebit de neprielnice, cum ar fi numeroasele ore suplimentare, lipsa de personal medical, condiții fizice grele, etc. Alți factori contribuitori la greșeala umană sunt, așa cum voi arăta în continuare, oboseala, epuizarea sau stresul excesiv. Read more…
Sinagoga din Affaltrach
Affaltrach este un sat la cca. 50 km nord de Stuttgart. El aparține administrativ de comuna Obersulm, (fiind totodată reședința comunei), din Baden-Württemberg. Ca dovadă a prezenței locuitorilor evrei, cel mai autentic loc este cimitirul evreiesc. Cel mai vechi mormânt identificat aici datează din anul 1670. Ultimele înmormântări au avut loc în primăvara anului 1942. În conacul din Eschenau, unul dintre satele comunei, s-a constituit un azil de bătrâni, unde au fost aduși cu forța 122 de persoane. 11 dintre ei au murit și au fost înmormântați în cimitirul din Affaltrach, restul au fost deportați în lagărul de la Theresienstadt, de unde s-a întors o singură persoană, toți ceilalți au fost uciși.La început ei aveau o casă de rugăciune, unde se adunau de șabat și de sărbători. Unul din locuitorii mai înstăriți ai satului a donat comunității nu numai propriul său teren de casă, dar a făcut și o contribuție financiară importantă. Astfel a fost inițiată construcția unei sinagogi de țară, care a fost inagurată în 1851.Read more…
O insulă mică și o problemă mare
Am promis, mă țin de cuvânt, deși multora din prietenii mei care vor citi aceste rânduri s-ar putea să li se pară nepotrivit să povestesc despre călătorii de plăcere în împrejurările excepționale pe care le trăim. Am plecat de la București cu Turkish Airlines în 10 februarie și ne-am întors cu aceeiași companie în 10 martie. Am plecat fără nicio ezitare. Atât în România cât și în restul Europei părea că epidemia nu va avea urmări grave, ca cele de la Wuhan. Pentru noi China pare o altă lume și presupuneam senin că epidemia nu are nicio șansă să ajungă pe meleaguri europene. În plus croaziera noastră avea drept țintă zona cuprinsă între tropicul racului și ecuator, o zonă caldă prin excelență. Ori specialiștii din domeniu susțineau fără echivoc că acest virus nu rezistă la căldura verii. Iar din experiența noastră pe diferite vapoare de croazieră, noi eram convinși că nu există un mediu mai protejat, mai curat și mai igienic decât cel de pe vapoarele de croazieră ale marilor companii. În cazul nostru predicția s-a confirmat. Ne-am întors sănătoși, nici urmă de virus! Dar… Am avut noroc! Începând din mijlocul lunii martie, lumea știrilor a fost asaltată de tot mai multe vești alarmante. Mai multe vapoare sunt în carantină. Chiar vapoare ale companiei Holland America luptă cu dificultăți neașteptate….Read more…
Nici ţipenie de îndrăgostiţi
„Nu ştiu alţii cum sunt…, dar eu” de când mă ştiu am admirat îndrăgostiţii care treceau de mână sau îmbrăţişaţi, cuibăriţi într-un glob de tandreţe din a cărui lumină şi căldură se puteau împărtăşi şi cei din preajma lor. Am aşteptat cu sufletul la gură prima iubire şi am savurat plimbările prin Parcul Mare, de mână cu prietenul licean. Nu mă sfiam deloc să stau îmbrăţişată cu iubitul meu în autobuz, fără însă a ne permite libertatea (invidiată) a perechilor pariziene care se sărută pe săturate în metrou (de remarcat cât de apropiate sunt cele două cuvinte: a se săruta şi a se sătura…). În anul I de facultate când eram îndrăgostiţi până peste urechi (cu logodnicul meu) şi nu ne putea desprinde unul de altul, mama – care era îndrumătoarea de grupă a studenţilor din Vietnam – îmi explica (cu tâlc) că perechile de tineri vietnamezi nu se ating niciodată în public, mulţumindu-se să meargă alături la o…distanţă rezonabilă.Read more…
Cum se traduce ”generation gap”?
Povestea cu ”decalajul dintre generații” n-ar trebui să ne preocupe, deși fenomenul există. De mult sunt convins că o generație nu seamănă cu cealaltă, chiar și pentru simplul motiv că nu te poți aștepta ca realități diferite să ducă la rezultate similare. Și deși, în bună măsură, generațiile se întrepătrund și coexistă, viața te învață foarte repede că ce crezi că ți se potrivește ție nu prea seamănă cu dorințele celor mai tineri ca tine. Cu cât ajungi mai repede la concluzia că mult prea des sfaturile pe care le dai celor tineri nu prea au trecere, cu atât divergențele și disputele se vor rezuma la subiecte periferice și fără importanță și nu se vor transforma în conflicte aspre. Când doar mă gândeam să mă concentrez asupra acestui subiect, mi-am zis că e bine să caut o definiție a acestui ”gap” de care se vorbește tot timpul.Read more…
Adicția în lumea contemporană
“Quitting smoking is easy, I’ve done it hundreds of times.” (Este ușor să te lași de fumat. Am făcut-o de sute de ori.) Mark Twain. Poate că unii dintre noi am abuzat uneori mâncând prea mult, mai ales dulciuri, sau am abuzat cu băuturi alcoolice, țigări sau cu medicamente antidepresante, calmante, somnifere, sau pentru slăbit. În tinerețe eu fumam două pachete pe zi, dar m-am lăsat de pe o zi pe alta, acum 47 de ani. Câteva săptămâni am avut simptome fizice (transpirații și puls rapid) precum și psihologice. Luni de zile am mai visat că după prânz mă întindeam pe pat și aprindeam cu plăcere un Papatratos sau un Kent, țigări foarte scumpe pentru un student… Aceste vise îmi reveneau zilnic și în subconștient îmi ziceam că fumez o singură țigară, nu voiam să reîncep cu fumatul. Abuzul este folosirea exagerată a unor substanțe, care poate fi întreruptă în orice moment fără ca individul să sufere; cel care este dependent de o substanță nu poate întrerupe adicția, deși este conștient de dauna medicală, economică sau socială pe care și-o produce lui însuși și celor din jur. Read more…
Ziduri și destine
Imre Darvas a construit o casă la Oradea, acum mai bine de un veac. La fel au făcut mulți alții în orașul aflat în plină expansiune. Aruncând o simplă privire casei lui, încă înainte de a intra îți dai seama că ea este materializarea unui vis. Casa lui este absolut unică, spunându-ți parcă, ”eu am personalitate, tratează-mă cu respect, îți dau voie să intri și ai să-mi cunoști frumusețea”. Acum, această casă este un muzeu de o factură unică în România – Muzeul Art Nouveau ”Casa Darvas-La Roche”. A trecut un veac peste visul antreprenorului orădean Imre Darvas, un veac frământat de războaie, dureri și nedreptăți pe care omul care își dorea, în 1909, o casă superbă, nu le putea prefigura. Vreau să vă spun aici povestea acestei case și a oamenilor datorită cărora a apărut, mai ales pentru că, scriind despre ei, voi putea reda, sper, un moment dintr-un timp al belșugului, al inovării, al bunului-gust desăvârșit.Read more…