¡No Pasarán!

Mar 9, 2023By

De trei săptămâni am hotărât să particip la demonstrațiile împotriva reformei judiciare pe care guvernul, dominat de extrema dreaptă și de religioși, preconizează s-o ducă la capăt. Nu pot să stau liniștit atunci când guvernul vrea să excludă Tribunalul Suprem din viața politică și atentează la democrația Statului Israel. Ca să explic, sunt nevoit să dau date suplimentare. În Israel nu există constituție. În 1948, imediat după dobândirea independenței, în tratativele duse cu Ben Gurion pentru recunoașterea Statului Israel, religioșii au pus condiția ca Biblia Ebraică să fie acceptată ca un echivalent al constituției. Însă ei au acceptat rolul Tribunalului Suprem în păstrarea democrației liberale, aceasta fiind singura instituție care poate să se opună măsurilor guvernamentale care ar aduce prejudicii țării, să se opună discriminării pe criterii de sex, naționalitate, religie sau concepții politice. Din 1948, când s-a publicat Declarația de Independență a Israelului ca stat evreiesc și democratic, care asigură egalitatea în drepturi a minorităților, până în zilele noastre, viața s-a desfășurat în condiții normale, în condițiile existente în Orientul Apropiat.Read more…

Mar 9, 2023 19 comments

Herman

May 4, 2023By

Dacă eu am 73 de ani, Herman ar trebui să aibă 87-88 de ani. Mi-aș dori mult să mai fie încă în viață. Spre sfârșitul anilor ‘50, când eu de-abia începusem școala, venea la noi, deseori, un coleg de clasă al unchiului meu. Se numea Herman. Seara, după o zi de muncă la serviciu, mergeau amândoi la Școala Medie Nr. 23 (acum, Liceul ”Dimitrie Bolintineanu”), cartierul Rahova, București, pentru a urma cursurile liceale, la seral. Trecând pe la noi, Herman lungea drumul de la casa lui până la liceu. Era îmbrăcat întotdeauna frumos, în contrast cu hainele unchiului meu, mai sărăcăcioase. Eu provin dintr-o familie foarte modestă, iar mama își adusese fratele mai mic din zona Mehedinți, să învețe o meserie. Ce știu este că unchiul meu primise în primii 7 ani de școală bursă de merit pentru că învăța foarte bine, iar bunicul, adică tatăl lui, era foarte sărac și, fără acest ajutor, nu l-ar fi putut ține la școală.Read more…

May 4, 2023 16 comments

Visul american al lui Andy Markovits

Jun 15, 2023By

Una din cele mai recente apariții la Editura Hasefer este volumul intitulat Casa din pașapor (The Passport as Home) al lui Andy Markovits, profesor universitar american originar din Timișoara. Andy Markovitz a moștenit visul american de la tatăl său, Lajos. La faimosul meci de fotbal Germania-Ungaria din cadrul Campionatelor Europene din 1954, acesta i-a spus fiului său: ”Pe noi nu ne interesează cine a câștigat, pe noi ne interesează că s-a jucat la 4 iulie, ziua declarării independenței Americii”. Era o subtilă explicație a antipatiei, justificate de altfel de istorie, față de cele două țări care i-au prigonit pe evrei, trimițându-i în lagărele morții. Fiind timișoreni, membrii familiei Markovits au scăpat de Holocaust și subiectul nu a fost abordat foarte frecvent nici în familie, nici în cercul de prieteni, dar el nu putea fi evitat, deoarece chiar sora tatălui, mătușa Manci, care trăise la Oradea, a fost deportată și a avut norocul să supraviețuiască. Abia mai târziu, în adolescență, la Viena și în America, Andy a aflat despre ce a însemnat Holocaustul și despre consecințele pe termen lung ale acestuia pentru supraviețuitori, despre sentimentul de vinovăție pe care l-au avut mulți dintre ei, inclusiv tatăl lui, că au scăpat cu viață. Visul american al tatălui lui Andy își are și el originea în Holocaust, în teama ca acesta să nu se mai repete în Europa. Andy și-a petrecut adolescența la Viena împreună cu tatăl său (mama murise la Timișoara). Nu a avut niciodată probleme de limbă, fiind de cultură germană și urmând școala germană, și-a însușit chiar accentul vienez. Dar garanția supraviețuirii evreilor, spunea Markovits Lajos, este America, țara democratică unde evreii sunt acceptați și pot să se integreze.Read more…

Jun 15, 2023 8 comments

Muzeul viu

Jul 27, 2023By

Am convingerea că cititorii mei și-au dat până acum seama cât de mult iubesc orașul Oradea în care trăiesc de 35 de ani și pe care îl consider al meu. Ca atare, sunt încântată să văd că aici demersurile culturale primesc răspunsuri entuziaste din partea localnicilor, dovedind astfel că public interesat ar fi, trebuie doar să i se ofere ocazii. O astfel de ocazie de a ne bucura de frumusețe ne este oferită la Muzeul Art Nouveau ”Casa Darvas – La Roche”, muzeu situat în centrul orașului, în imediata apropiere a parcului Libertății, lângă Crișul Repede. Acum câteva zile a avut loc aici vernisajul expoziției temporare de pictură cu titlul Baia Mare – Natură și culoare”, care reunește 16 pânze ale unor pictori evrei aparținând celebrei Școli de pictură de la Baia Mare. Aceștia sunt: Béla Iványi-Grünwald, József Klein, Sándor Ziffer, Dávid Jándi, Márton Katz, Hugó Mund, Lazăr Zin (Singer), Pál Imre Erdős și Endre Vadász, reprezentanți ai diferitelor perioade de creație specifice grupului de pictori de la Baia Mare. Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Județul Bihor (Oradea Heritage) și Muzeul Județean de Artă ”Centrul Artistic Baia Mare” oferă orădenilor această superbă posibilitate de a se bucura de câteva lucrări ale unor pictori celebri, unul dintre ei numărându-se chiar printre fondatorii Centrului Artistic Baia Mare, care a fost înființat în 1896 și a devenit un fenomen artistic complex și unic, funcționând până azi. Este vorba despre Béla Iványi-Grünvawald a cărui lucrare cu titlul La târgRead more…

Jul 27, 2023 14 comments

Operațiunea Damocles

Sep 28, 2023By

Evenimentele istorice petrecute curând după întemeierea statului Israel sunt învăluite într-o aură de aventură și de romantism. Acest lucru însă nu trebuie să ne inducă în eroare: era vorba despre interese vitale ale tânărului stat care lupta pentru supraviețuire. Operațiunea Damocles a fost campania Israelului pentru a-i împiedica pe inginerii germani să dezvolte arme moderne în serviciul Egiptului, în special rachete balistice și avioane de luptă. Înfrângerea suferită în războiul din 1948-49 l-a determinat pe conducătorul egiptean Nasser să caute modalități de modernizare a arsenalului care consta în mare parte din stocuri britanice rămase după al Doilea Război Mondial. Părea logic ca arabii, care erau nu numai antisemiți, ci și mari admiratori a tot ce era german, să se adreseze constructorilor de arme din fosta Germanie nazistă, printre care oricum mulți erau șomeri. Prin urmare, între sfârșitul anilor 1950 și mijlocul anilor 1960, industria de armament egipteană a angajat câteva sute de specialiști germani. Ei au fost recrutați de comerciantul de arme Hassan Sayed Kamil, fiul unui egiptean și al unei elvețience. Ca multimilionar, Kamil locuia într-o vilă elegantă cu o priveliște încântătoare asupra orașului Zürich și își împărțea timpul liber între partide de vânătoare în Carpați și excursii de pescuit în Canada. Era inginer mecanic, absolvent al prestigiosului ETH Zürich și lucrase în industria elvețiană de armament, la firma Oerlikon-Bührle. Avea legături directe cu Nasser și la cererea acestuia a contribuit la întemeierea industriei egiptene de armament.Read more…

Sep 28, 2023 6 comments

Mea culpa în traducere liberă

Nov 1, 2023By

De mai bine de patru decenii mă ocup, ca parte din practica mea particulară, de întocmirea unor expertize judiciare în cazuri medico-legale judecate în instanță. În acești ani am adunat o ”colecție” de cazuri suficient de largă și de pestriță ca să-mi iau inima-n dinți și să creez o prezentare profesională despre aspectele medico-legale în specialitatea mea. În majoritatea cazurilor e vorba de plângeri și acuzații aduse modului în care medicul ATI și-a făcut datoria față de pacientul/pacienta său/sa, respectând normele și protocoalele impuse de practica corectă și literatura în vigoare. De multe ori plângerea era neîntemeiată, medicul făcându-și cu prisosință datoria, în mod corect, dar în ciuda acestei realități deznodământul a fost negativ, pentru că așa e în medicină, nu întotdeauna când ai făcut tot ce trebuie, rezultatul e cel dorit. Am întâlnit însă și situații de a dreptul scandaloase, în care împricinatul a găsit tot felul de explicații infantile, ireale, pentru a scăpa de belea…Un medic care a inițiat o analgezie epidurală la naștere și a părăsit lehuza imediat după ce și-a dat jos mănușile sterile, fără să supravegheze situația câteva minute bune, așa cum ”scrie la carte”; un șef de secție care a cerut unui rezident să efectueze o anestezie la un pacient extrem de grav, fără a ține cont că acesta nu avea experiența necesară pentru a duce sarcina la bun sfârșit; un medic de gardă care nu a găsit de cuviință să rămână lângă patul unei paciente care sângera, lăsând tratamentul pe seama asistentelor medicale – iată doar câteva din numeroasele exemple pe care le am în minte și în care cei acuzați de neglijență au încercat prin toate mijloacele să justifice vorba care merge aici, pe la noi, cum că mea culpa în traducere liberă înseamnă: ”cu toții sunteți vinovați”!Read more…

Nov 1, 2023 6 comments

Vasul

Dec 28, 2023By

Am descoperit. Iată ce facem în fiecare zi! Strângem cioburi de emoții pentru a compune un vas întreg. Atunci și numai atunci când el e gata, vasul face posibil să fie îndeplinite condițiile ca în următorul somn să vină visul. El vine doar când vasului nu-i lipsește nici măcar o câtime infimă și dacă l-am umple cu apă nu s-ar scurge nimic din el. În sprijinul încrederii în afirmațiile de mai sus, azi-noapte am avut un vis. Se făcea că erau adunați prieteni și cunoștințe la un eveniment care urma să aibă loc. Centrul evenimentului eram eu și m-am așezat lângă omul pe care-l iubeam. Parcă era prima oară când îi arătam iubirea mea și tot prima oară când el mi-a dat dovada că mă iubește. Stăteam fiecare din noi așezați pe câte un scaun, dar ne atingeam brațele. Părea că mă certa pentru ceva, dar mie îmi făcea bine critica lui. Îi apăsam ușor brațul pentru orice dojană, de altfel, toate întemeiate. Am simțit parcă, aproape material, ce înseamnă să sorbi pe cineva din privire. Din partea persoanelor invitate veneau săgeți de invidie, dar și de admirație care mă făceau și mai fericită. Asta era percepția mea. Apoi, cineva mi-a dat o oglindă. M-am privit în ea și m-am văzut altfel decât mă știam de-a lungul întregii vieți. Eram tânără și frumoasă. Nu o frumusețe de revistă, ci o frumusețe blândă, venită din interior, așa cum ne dorim cu toții să arătăm când suntem priviți.Read more…

Dec 28, 2023 18 comments

Supă de chimen

Mar 7, 2024By

Femeia care face curățenie în apartamentul meu se numește Șoșana. Nu e tânără, are 76 de ani. Are părul alb și poartă ochelari fumurii. A fost responsabila unui magazin de confecții. După ce s-a pensionat, a hotărât că nu poate sta inactivă acasă, are nevoie de o ocupație. A ales să fie menajeră. Nu are mulți clienți, e mulțumită cu munca ei. Am moștenit-o de la niște “români de-ai noștri”. La mine vine o dată pe săptămână, de obicei joi. Mi-a povestit de nepoții ei care sunt mărișori și spre regretul ei nu mai au nevoie de bunică, decât în vacanțe. – Nu e tânără, mi-au spus prietenii mei, lucrează încet, dar frumos. Prima dată când a venit la mine, după ce-a inspectat locuința, a trecut în revistă toate ustensilele şi toţi detergenţii pe care-i aveam acasă. – Domnule dragă, îți fac o listă cu tot ce am nevoie pentru bunul mers al lucrului. Prietenii au avut dreptate, Șoșana lucra frumos, e drept, încet, chiar foarte încet, dar eram mulțumit. Ca să n-o deranjez în munca ei, am ales ca în zilele de joi să lucrez la spitalul la care și așa lucrez câteva zile pe săptămână. Fiul meu o dădea ca exemplu soției sale, arătându-i cât de curate erau geamurile. Curând după venirea ei am început să primesc pe WhatsApp fotografii cu diverse alimente cu termenul de valabilitate expirat. Trebuia să-mi dau acordul să le arunce.Read more…

Mar 7, 2024 7 comments

O vizită La Vichy

May 2, 2024By

La Vichy, în partea centrală a Franței, în stațiunea care își leagă numele pe vecie de o tristă și grea perioadă a Republicii Franceze, am ajuns în anul 2012, ca membră a unei delegații cu caracter profesional. Am scris destul de multe impresii despre Franța, oamenii, locurile, curiozitățile ei și totuși, iată, încă mai găsesc ascunse în memorie amintiri despre alte locuri ale acelei țări prin care am umblat, nu numai ca turistă sau prietenă în vizită. E ciudat cum amintirile se cheamă parcă unele pe altele. În 2012 eram într-un grup de vreo 30 colegi, proveniți din administrațiile mai multor județe din nord-vestul țării, reuniți într-un generos proiect, ajunși în Franța pentru diferite vizite și împărtășirea experienței colegilor francezi, petrecând la Vichy o săptămână întreagă, la început de primăvară. Nu numai că activitățile la care luam parte erau interesante, șederea noastră în stațiunea franceză arhicunoscută a fost realmente plăcută. Am fost acolo și în prima zi de mai și am avut plăcerea să observ un foarte frumos obicei al francezilor, acela de a folosi lăcrămioarele, florile albe, delicate cu parfum paradisiac, ca simbol și porte-bonheur al primei zile de maiRead more…

May 2, 2024 12 comments

O poveste fără minciună e ca o salată fără sare și piper

Jun 13, 2024By

Iată unul din ultimele mele panseuri: un film, o piesă de teatru sau un roman nu poate avea cu adevărat succes dacă nu include în acțiune și o minciună! O minciună mică, sau chiar una mai mare, dar evidentă, un secret care odată dezvăluit poate avea efecte grave, o înșelătorie, una romantică sau una de afaceri, sau un act falsificat, sau un nume pe care eroul și l-a însușit, dar nu era al lui, sau o mărturie falsă la poliție sau la tribunal, sau chiar o trădare, care prin ea însăși e o înșelătorie față de cei trădați?! Adică e nevoie de ceva suficient de important ca să schimbe cursul acțiunii, în caz că minciuna, falsul, înșelătoria, trădarea ar fi descoperite. Gândiți-vă la ultimul film vizionat sau roman citit. Aduceți-vă aminte de acțiune și încercați să vă închipuiți cum ar arăta totul dacă minciuna, falsul sau înșelătoria nu ar fi apărut la momentul oportun? Ah, am uitat să pomenesc de promisiuni! Da, promisiunile, bineînțeles celeneîndeplinite, se află pe primul plan al minciunii absolut necesare pentru obținerea unei acțiuni care să te țină treaz, să te oblige să citești mai departe sau să nu închizi televizorul, așa cum faci când ceva te plictisește sau / și te adoarme.Read more…

Jun 13, 2024 12 comments

Într-o zi…

Oct 3, 2024By

Era primăvară și ploua mărunt. Era o zi lucrătoare, dar părinții m-au luat cu ei într-o deplasare cu trenul. Nu mergeam încă la școală și nici la grădiniță. După câteva stații, am coborât și am mers pe jos, destul de mult. Am ajuns într-o zonă mai înaltă. În depărtare se vedea un șir lung de oameni. Era un cortegiu format din săteni. Duceau la mormânt o fetiță care murise după un malpraxis petrecut la spitalul din Periș. Cauza decesului fetiței: la operația de scoatere a apendicelui, medicul chirurg a uitat în abdomen ceva din instrumentarul folosit la intervenție, lucru pe care aveam să-l aflu mai târziu. Era singurul copil al familiei din Periș, familie atât de greu încercată. Fetița era de o vârstă cu mine și o cunoșteam. Ne întâlniserăm cu câteva luni înainte, la serbarea de Pom de Iarnă, la uzina unde lucrau tații noștri: Atelierele Grivița Roșie din București. Într-o sală mare, cu scaune multe din lemn, primiserăm de la Moș Gerilă, în niște pungi, câteva daruri. Ea primise o păpușă și eu o priveam cu mare invidie. Ce mult mi-aș fi dorit păpușa, dar în locul ei primisem câteva rechizite școlare și o jucărie din lemn, neinteresante pentru mine. Eu nu am avut până atunci nicio păpușă. Desigur, împărțirea pungilor fusese aleatorie, dar eu nu știam acest lucru și mă simțeam nedreptățită.Read more…

Oct 3, 2024 16 comments

Binecuvântată fie amintirea numelor lor necunoscute!

Jan 23, 2025By

După cum s-a dovedit, majoritatea covârşitoare a cetăţenilor neevrei au dat dovadă de ostilitate sau, în cel mai bun caz, de indiferenţă faţă de concitadinii lor evrei (chiar vecini şi cunoştinţe) supuşi prigoanei, spolierii, ghetoizării şi deportării în lagărele de exterminare. Totuşi, în mai toate ţările unde funcţionau legile rasiale şi evreii erau în primejdie de moarte, s-au găsit şi Oameni (cu O mare) care s-au împotrivit acestui curent, ajutându-şi semenii evrei să supravieţuiască, chiar dacă asta însemna înfruntarea unor riscuri importante, precum pedeapsa capitală sau deportarea în lagărele naziste. Acum, în preajma zilei de 27 ianuarie,  Ziua Internaţională de Comemorare a Holocaustului e bine să ne amintim de salvatorii evreilor. Titlul de Drept între Popoare a fost instituit pentru a-i onora pe aceşti ne-evrei temerari şi este acordat de către Memorialul Yad Vashem din Ierusalim, fiind o îndatorire înscrisă printre obiectivele acestei instituţii, încă de la înfiinţarea sa, în 1952. Punerea efectivă în practică a acestei directive a început în 1963, după procesul lui Eichmann, când Israelul a dorit să arate că alături de descoperirea şi pedepsirea celor care s-au făcut vinovaţi pentru exterminarea evreilor, doreşte să-i omagieze pe cei care, în cele mai negre vremuri ale istoriei, şi-au păstrat omenia, ajutându-şi semenii evrei. Conferirea titlului se face în urma unei propuneri nominale, însoţite de o mărturie a celui salvat, dovedită de documente oficiale sau alte probe concludente. Potrivit statisticii din 2023, de-a lungul celor şaizeci de ani de când se acordă acest titlu, el a fost conferit unui număr de 28.486 de persoane, din 47 de ţări. Cu siguranţă au fost mai mulţi salvatori care ar fi corespuns criteriilor şi ar fi intrat în panteonul Drepţilor între Popoare, dar nu mai există martori, nici documente suficiente care să ateste acţiunile lor şi, uneori, nu li se mai cunoaşte nici măcar numele. Este şi cazul pe care îl voi relata în continuare.Read more…

Jan 23, 2025 19 comments

Victor Rusu, un ziarist evreu din Botoșani, prea puțin cunoscut

Jul 20, 2017By

Pe Victor Rusu l-am cunoscut la mijlocul lunii mai, 1944. Atunci numele lui era Isac Cotiugaru. Și l-a schimbat în Victor Rusu, la scurt timp după ce a devenit ziarist. Încă de la începutul adolescenței era cel mai bun prieten al viitorului meu soț, Israil Bercovici, pentru mine, Izu. Era mai tânăr decât Izu cu un an, deci născut în 1922. Din cele povestite de fiecare dintre ei, am reținut că era unicul copil la părinți, iubit și cocoloșit, în măsura posibilului, ei fiind foarte săraci, locuind în „calicime” – cartierul evreilor săraci din Botoșani, unde locuia și Izu. După absolvirea școlii primare, părinții lui au reușit să-l dea la liceul comercial unde a urmat câteva clase, ceea ce i-a permis să lucreze ca un fel de contabil la rude, încă din fragedă tinerețe. Tatăl lui era căruțaș și lucra și el la rudele care aveau o făbricuță de săpun și care, după cum îmi amintesc, profitau din plin după munca celor doi. Mama lui era încă frumoasă, când am cunoscut-o eu, era o gospodină exemplară în unica lor cameră de locuit, știa să citească și o preocupau și evenimentele din afara casei. Nu știu exact cum s-au cunoscut cei doi băieți. Victor activa încă din adolescență la BETHAR (sioniști de dreapta) și chiar era în grupul lor de conducere. Izu frecventa casa rabinică și nu era implicat în nici o grupare sionistă, de stânga sau dreaptaRead more…

Jul 20, 2017 3 comments

Nedumeriri legate de “Operaţiunea finală”.

Oct 25, 2018By

Acum vine la rând o situație cu care eu personal nu m-am mai întâlnit până acum. E vorba de a prelua existența de odinioară a unei ființe umane și a o transfera alteia!!! Nu mă credeți? Ei bine, vă invit să vizionați unul din ultimele filme hollywoodiene, ”Operațiunea finală”. El are ca temă celebra răpire a călăului nazist Adolf Eichmann. Nu, nu vă așteptați la o capodoperă cineastă. Dimpotrivă, filmul e siropos, plin de inexactități istorice, de fapt nimic neobișnuit. Dar în film apar personaje reale, cum ar fi David Ben Gurion și Isser Harel, celebrul șef al Mosadului în acei ani. Celelalte personaje reprezintă echipa Mosadului care a reușit să-l aducă pe Eichmann în Israel și în felul acesta să intre în istorie ca participând la cea mai reușită răpire din vremurile noastre. Pentru a ajunge la miezul poveștii mele e nevoie de încă unul sau două amănunte. Planul, care a reușit pe deplin, a inclus ideea genială de a-l aduce pe Eichman la avionul EL AL care aștepta pe aeroportul din Buenos Aires, mascat în pilot israelian beat, susținut de doi colegi. Aceștia s-au scuzat în fața grănicerilor argentinieni pentru comportarea urâtă a ”colegului” care a exagerat cu ingestia picăturii amare… Pentru a putea duce la bun sfârșit misiunea era nevoie de un specialist care să-i administreze răpitului droguri sedative, a căror influență mimează cea a alcoolului.

Și acum să trecem la fapte.

În film specialista în domeniul sedării a fost jucată de o actriță tânără și reușită (din punct de vedere fizic), foarte convingătoare în rolul de medic și de îndrăgostită de unul din membrii echipei. Iarăși ceva cu totul și cu totul banal. Numai că s-a ignorat faptul că în realitate ”omul cu seringa” nu era o ”ea” ci un ”el”, Read more…

Oct 25, 2018 12 comments

„Anul trecut la Marienbad”

Mar 14, 2019By

Localitatea, cunoscută iniţial sub numele de Marienbad, a fost o staţiunile balneară foarte renumită. Numeroşi oameni proeminenţi din lumea artistică sau conducători ai lumii au revenit mereu în acest loc. Amintesc scriitori ca Johann Wolfgang Goethe, Mark Twain, I. S. Turgeniev, R. Kipling, N. V. Gogol şi H. Ibsen, compozitori ca Frédéric Chopin, Johann Strauss, F. Liszt, C. M. Weber şi A. Dvorak, inventatorul Thomas Alva Edison…, Au fost prezente în staţiune şi numeroase personalităţi evreieşti, din care îi amintesc doar pe compozitorul Gustav Mahler, scriitorii Sigmund Freud şi Franz Kafka şi nu în ultimul rând pe filozoful Theodor Lessing, care în 1933 a fost ucis de naziştii sudeţi, chiar aici la Marienbad. Lessing, care era sionist, a lăsat posterităţii opera sa clasică “Der jüdische Selbsthass”, în care a încercat să explice fenomenul urii de sine a unor intelectuali evrei. Din nefericire această operă, deşi datează din 1930, este actuală şi în prezent!Read more…

Mar 14, 2019 2 comments

Ce nu face omul pentru o campanie electorală!

Jul 4, 2019By

Ca să explicăm aserțiunea, vom preciza că ”omul” este președintele Trump, iar campania electorală ar trebui să fie cea pentru alegerile prezidențiale din 2020, (pe care Trump a început-o deja), scrutin în care actualul președinte american speră să mai obțină încă un mandat. Iar actul în sine este întâlnirea neașteptată și neplanificată (oare?) cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. Dar nu numai atât. În fond Trump s-a întâlnit de două ori cu Kim pe teren neutru. Acum el a fost chiar în Coreea de Nord, e drept doar câțiva metri și câteva minute, la Panmunjom, dar trecând dincolo de no man’s land. Astfel se poate lăuda (și a și făcut-o) că este primul președinte american care a pășit pe teriroriul nord-coreean. Și nu oricum. De la Panmunjom până în Coreea de Nord a fost întâmpinat de Kim Jong-un, zâmbitor, au urmat strângeri de mâini călduroase și complimente reciproce, toate însoțite de fotografi, reporteri de televiziune, imagini și fotografii care au umplut mediile din întreaga lume. Nu știu dacă această întâlnire a fost chiar atât de spontană cât a vrut să ne convingă președintele SUA, care publicase un mesaj pe Twitter și vezi Doamne, Kim i-a răspuns imediat. (De unde se deduce că este un fan Twitter.) Oricum este o lovitură reușită de PR, tocmai când Statele Unite se pregătesc de alegerile din 2020. Analiștii americani au interpretat acest gest ca o asigurare dată de președinte alegătorilor lui că îl preocupă securitatea și liniștea americanilor, că încearcă să atenueze pericolul nord-coreean, țară care, se pare că dispune de mai multe arme nucleare decât Iranul (care teoretic nu le are) iar expresia lui Kim sugerează publicului că a fost cucerit de farmecul lui Donald Trump și mâine se va așeza la masa negocierilor. Or nici pe departe lucrurile nu stau așa.Read more…

Jul 4, 2019 5 comments

Miculaşul cel Adevărat

Dec 5, 2019By

Printre copiii mai mari circula zvonul că Miculaşul nici nu există şi cadourile ar fi puse de părinţi şi bunici. Nevăzându-l niciodată, intrasem şi eu la bănuieli aşa că mi-am propus să-i dau ceva în dar, poate astfel am să-l determin să rămână la noi şi să-l cunosc personal. După îndelungi cugetări şi o ofertă destul de subţire, am decis să-i împachetez într-un şerveţel de damasc un pumn de zahăr cubic, mai exact câteva batoane alcătuite din mai multe cuburi de zahăr lipite între ele. Am anunţat-o şi pe bunica să nu se mire de dispariţia şerveţelului şi a zahărului (cumpărat pe cartelă). Ea mi-a spus că gestul meu e demn de laudă, dar se îndoia că Miculaşul, grăbit să ajungă pe la toţi copiii, ar avea timp de zăbavă. Era sigură, însă, că zahărul îl va ajuta să prindă puteri pentru a-şi continua drumul pe la casele altor copii. Am stat ce-am stat de veghe, dar până la urmă m-a cotropit somnul şi pe când m-am trezit Miculaşul trecuse de mult pe la fereastra mea. Sandalele, pantofii, ghetele, şoşonii, papucii şi pantofiorii Tamarei erau doldora de cadouri, iar pe mine mă aştepta o scrisoare pe care mi-a citit-o Bunica. „Mulţumesc mult că te-ai gândit la mine! Miculaş” . Aveam dovada scrisă care spulbera orice suspiciune privitoare la existenţa Moşului Niculae. Read more…

Dec 5, 2019 11 comments

Croaziera

Mar 5, 2020By

– Ți-am spus să nu luăm oferta acesta de croazieră, spuse Iair, vorbind cu Ilana, soția lui. E prea lungă și am presimțiri sumbre. – Probabil că-ți lipsesc prietenii și meciurile de fotbal, îi răspunse Ilana. Eu sunt încântată, vom avea atât de multe lucruri interesante am văzut! Erau plecați de șaisprezece zile într-o excursie în Orientul Îndepărtat, pe bordul vaporului italian Perla Asiei, împreună cu încă trei mii de turiști din toate colțurile lumii. Erau singurii israelieni. Repartiția cabinelor la același preț s-a făcut în ordine alfabetică a țării de origine și astfel Ilana și Iair au ajuns vecini cu o familie iraniană și cu una din Islanda. În ziua a șaisprezecea ajunseră la Yokohama, dar în loc să coboare pentru a vizita orașul, la bordul vasului s-au urcat mai mulți japonezi îmbrăcați în haine de protecție și i-au anunțat că toți pasagerii vasului Perla Asiei sunt în carantină pentru o perioadă de paisprezece zile, nu au voie să părăsească vasul și sunt rugați să stea în cabinele lor. Ilana și Iair n-au prea urmărit emisiunile de știri și nu știau despre proporțiile epidemiei cu noul tip de coronavirus CoViD 19.Read more…

Mar 5, 2020 7 comments

America văzută prin ochii mei

Jun 11, 2020By

Citind amintirile din America, publicate în numărul trecut de Tiberiu Ezri, m-am gândit că am și eu amintiri din America și sunt cum nu se poate mai diferite! În perioada 1982-1984 soțul meu a făcut postdoctoratul în America. Am petrecut cu el un an și jumătate în Urbana, Illinois. Însăși plecarea a fost o aventură. În 1982 soțul meu a participat ca rezervist la Războiul din Liban, era sanitar într-o unitate de artilerie. Războiul a început în iunie, noi am plecat la sfârșitul lui august, iar între una și alta el a fost de două ori concentrat. Cu două săptămâni înainte încă nu știam dacă plecăm sau nu. Trebuia să găsim chiriași pentru locuință, trebuia să ne pregătim pentru o ședere îndelungată. Fiica noastră, Dina, avea trei ani și jumătate. A fost aproape o minune că totul s-a rezolvat la timp. Îmi amintesc de parcă ar fi fost ieri. Războiul a început în 6 iunie, într-o duminică, dar cu câteva zile înainte era deja clar că se pregătește ceva. În noaptea de joi spre vineri ne-au bătut la ușă câțiva soldați (încă nu aveam telefon) și l-au luat cu ei pe soțul meu. Vineri, la spital, ni s-a cerut să facem ore suplimentare, să pregătim rezerve de soluții pentru perfuzie, cremă pentru arsuri – pe atunci toate acestea erau de producție proprie. O vecină a luat-o pe Dina de la grădiniță, iar eu am lucrat până la epuizare. Între timp nu aveam nicio veste de la soțul meu și mă perpeleam de neliniște…Read more…

Jun 11, 2020 19 comments