Wilhelm Filderman, un lider necontestat al evreilor din România

Wilhelm Filderman s-a născut în 1882 într-o familie de bucureşteni de condiţie modestă, dovedind încă din timpul studiilor liceale aptitudini deosebite, iar după specializarea în drept la Universitatea din Paris obţine un doctorat cu o teză privind succesiunea în dreptul comparat, publicat în 1909. La vârsta de 27 de ani, revine în ţară şi se cuprinde într-o activitate socială tumultuoasă. Debutul publicistic şi-l făcuse cu mult timp înainte: la vârsta de 19 ani publicase sub pseudonimul Vişan „Lecţiuni de agricultură practică, cu 165 de gravuri intuitive” remarcată de Spiru Haret pe atunci ministru al Instrucţiunii Publice, iar în 1910 a publicat în ”Bulletin de législation comparée” studiul ”De l’unification des lois et d’une union législative en matier des proces entre étrangers ”. Revenit în ţară, obţine cetăţenia după mari stăruinţe şi începe o strălucită carieră de avocat. Aderă la organizaţia Uniunea Evreilor Pământeni (UEP), condusă de avocatul Adolf Stern este ales în Comitetul Central al acesteia în 1913 iar imediat după război, ca preşedinte.Read more…

Gusturi de vacanță

O livadă imensă de meri tineri, bătrâni, răsuciți, cuprinși de mușchi și de licheni. Sus de tot, un leagăn suspendat între doi pini înalți. Și soare blând, cald. Câini care se aud lătrând în depărtare. Și mere care atârnă peste tot în copaci. Nimeresc unul pădureț și mi se face gura pungă. De parcă aș lua startul pentru o poză de profil pe Facebook și mă antrenez pentru un duck face reușit. Încă un gust de arhivat pe ziua de azi. Gust de pădure și de pământ și de umezeală.Read more…

AMINTIRI DESPRE Dr.”Y”.

Dr.”Y” a fost probabil cel mai controversat personaj întâlnit în activitatea mea profesională. Ceace mă uimit la el era abilitatea nebisnuita de a-şi maximiza veniturile băneşti, abilitate neobişnuită la un om de ştiinţă. Repet faptul că Dr.”Y” avea o putere hipnotică de convingere, putere care iniţial am crezut că l-a ajutat în obţinerea diverselor avantaje economice. Dar nu era numai asta…Read more…

Ce-ar spune azi Venus din Milo?

Odată venită vara, multe femei cu care discut încep să evalueze din ochi brațele tuturor celorlalte femei. Pe cele care poartă mâneci scurte, la metrou. Pe cele care au îmbrăcat o rochie cu bretele subțire, în parc. Pe cele care au ales o bluză fără mâneci, la birou. Pe cele care poartă o bustieră, la un party. în general pe toate cele care, atunci când au mâinile pe lângă corp, continuă să aibă un spațiu gol între braț și corp. Fără excepție, nici una dintre cele cu care am vorbit nu își mai cumpără bluze fără mâneci și refuză să îmbrace rochii cu bretele (sau orice alta varianta vestimentara care le dezgolește brațele).
Departe de mine gândul de a le forța să îmbrace o haină care le creează o stare de disconfort. Nu mi-am propus nici să le conving rațional, cu orice preț, că nu au motive de îngrijorare (pe nimeni nu interesează brațele lor, toate celelalte femei sunt preocupate tot de propriile membre superioare!)Read more…

Evreii, Ardealul și ”Unirea”.

În 1526 – pe fondul insistenței Imperiului Otoman, condus de sultanul Suleyman Magnificul, de a extinde cuceririle sale din Europa – a avut loc funesta Bătălie de la Mohács, în care ungurii aliați cu austriecii au fost învinși fără drept de apel. Regatul Ungariei practic a fost desființat. Partea de sud-est a devenit un grup de eyalete turce, Transilvania un principat vasal Înaltei Porți (la fel ca celelalte două principate românești ) iar partea de vest – dincolo de Dunăre –,cu capitala la Bratislava, a ajuns sub ocupație habsburgică. Evreii au devenit supușii a trei stăpâniri diferite, cu atitudini și comportamente diferite. Cel mai tolerant mediu pentru evrei a devenit Transilvania, multietnică, multiconfesională, (inclusiv protestantă, reformată și unitariană) care era mult mai dispusă și interesată să folosească abilitățile evreilor în schimbul acordării unor minime drepturi cetățenești. În timpul domniei lui Gabriel Betlehen, statutul evreilor a fost garantat prin ”privilegiile” acordate în anul 1623. Read more…

Jurnalul meu din vremea deportării

De ziua mea, de Roș Hașana în 1941, am primit de la prietenul meu B. un cadou deosebit: un album cu coperți de piele maronie și foi de hârtie mai groase, de culoare crem, ușor marmorate și cu o foarte frumoasă dedicație scrisă în colțul din stânga, de jos al primei pagini: Ție, Mimi, adevărată prietenă în bune și în rele. B. Caietul era menit să fie un album de amintiri – cum aveau pe atunci fetele – în care prietenele îți scriau ocazional amintiri în versuri. Nu am apucat să înnoiesc albumul cu nici o amintire. Peste numai 10 -12 zile, în 12 octombrie 1941 toţi evreii din Câmpulung Moldovenesc au fost deportaţi în Transnistria. Nu pot să-mi explic de ce – poate numai pentru că era frumos – am luat albumul în puținul meu bagaj, după cum am luat și partitura transcripției pentru pian a baladei lui Ciprian Porumbescu… dar asta e altă poveste. Albumul de amintiri a devenit în ghetoul din Transnistria jurnalul meu, căruia i-am încredințat primele mele gânduri după ce am ajuns acolo.Read more…

Pepeni

De o bună bucată de vreme s-au instalat și la Cluj, vânzătorii de pepeni: în piețe, la colț de stradă sau în unele curți, oameni sosiți din sudul țării, adăpostiţi în culcușuri improvizate, păzesc munții de lubenițe și cantalupi, descărcați cu râvnă din camioane, și-i îmbie pe clujeni să le cumpere marfa, de Dăbuleni și numai de Dăbuleni, așa cum scrie cu buchii strâmbe, pe cartoanele înșirate pe tarabe. – Din păcate, nu au prea mare spor cu vânzarea, pentru că pepenii autohtoni și din import se vând și în rețeaua de magazine de legume-fructe, precum și în supermarketuri, la prețuri comparabile. Unde sunt verile de altădată, când toate se întâmplau la vremea cuvenită și pepenii apăreau pe piața clujeană în miez de vară, la ”Piața de pepeni”, de pe malul Canalului Morii? Cumpărarea lor era un adevărat ritual.Read more…

Despre xenofobie în 2017

Este paradoxal că cei care vor citi aceste rânduri știu ce este xenofobia, pe când cei care nu vor citi, oricum nu știu și cred că nici nu-i interesează. Cum oare să contribuim la înțelegerea unor termeni, a unor tendințe care au produs probleme de-a lungul istoriei omenirii, dacă tocmai cei aflați în confuzie nu le citesc? Cum să stopăm tendințe extremiste, atâta vreme cât cei care le au și le propagă nu pot gândi decât în propriile clișee? Am văzut oameni inteligenți căzuți pradă cuvintelor și lozincilor patriotarde declarate de ei și alții patriotism! Cum să știe omul de bună credință unde este adevărul, atâta vreme cât vocile prezente la tv ”lasă să scape” anumite cuvinte stereotip. Sunt oameni care citesc doar un anumit gen de scrieri care le cultivă tocmai latura extremistă, iar ce citesc nu se filtrează, ci se înțelege prin prisma unei gândiri deja xenofobe. Am ezitat în ceea ce privește modul de a introduce această temă atât de complexă. Cred că încă ezit, dar contez pe buna credință a cititorului care mă va înțelege.Read more…

120 de ani de la Primul Congres Sionist. Participarea evreilor din România

Trecerea mişcării sioniste mondiale la sionismul politic este marcat de Primul Congres Mondial Sionist întrunit la Basel la sfârşitul lunii august 1897. Mişcarea sionistă din România a fost reprezentată de Karpel Lippe şi Samuel Pineles; Lippe fiind ales preşedinte de vârstă al Congresului. În discurul său a făcut o incursiune în istoria multimilenară a poporului evreu, arătând că viitorul impune intoarcerea în Ţara Sfântă. „Şi noi ca şi străbunii noştri nu voim să mai aşteptăm pe Mesia – spunea Lippe – ci voim să ne întoarcem în Palestina pe temeiul unui tratat internaţional ..Despre atmosfera din timpul Congresului şi despre personalitatea lui Th. Herzl şi a lui Max Nordau; despre contribuţia delegaţiei din România la lucrările Congresului relatează pe larg S. Pineles„Când, la primul congres din 22 august 1897 au apărut pe estradă Dr. Herzl, Dr. Nordau şi ceilalţi membrii ai prezidiului, sala a izbucnit în torente de aplauze, aclamaţii şi fluturări de batiste, era un moment delirant care nu se poate descrie, numai acei care au avut norocul să participe la aceste emoţionante momente au putut să le înţeleagă.” Îşi amintea S. Pineles în anul 1927. Şi istoriseşte în continuare;Read more…

America, prin ochii unui liliputan

…aflat la New York de la data de 1 Decembrie 1998, ca “ permanent resident “ .

Oamenii mi s-au părut mulţumiţi – era o atmosferă de stabilitate economică (preţuri mici la alimente şi la articole de bază) şi de securitate. Oraşul pavoazat se pregătea de sărbători – la televizor apărea foarte des preşedintele Clinton, numai zâmbet anunţând cu entuziasm o nouă creştere la bursă, ca un semn şi o garanţie că economia e pe drumul cel bun şi că viitorul e luminos. “ Măi să fie, chiar aşa ? “ îmi spuneam, dorind să cred, dar înţelegând dorinţa preşedintelui de a culege lauri. De fapt am considerat că situaţia bună a Americii era în contextul prăbuşirii sistemului comunist (şi crizei din Asia), prăbuşire la care şi-a adus contribuţia Bush Tatăl (şi Reagan desigur), Clinton fiind cel care a cules roadele.Read more…

Gettysburg

Aici, la Gettysburg, în urmă cu aproape un secol şi jumătate, mai precis în iulie 1863, a avut loc bătălia hotărâtoare între cele două tabere participante la războiul civil american: Nordul Statelor Unite sau Uniunea, pe de o parte, şi Statele Confederate ale Americii, mai pe scurt Confederaţia sau Sudul, pe de altă parte. Localitatea Gettysburg prezintă interes pentru numeroasele relicve ale războiului civil, inclusiv un mare cimitir unde se odihnesc victimele ostilităţilor. Pe aleea principală vedem tunurile părţilor combatante şi statuile ecvestre ale comandanţilor care s-au înfruntat aci: ambiţiosul general Robert Edward Lee, comandantul trupelor Confederate, şi generalul George Gordon Meade, comandantul trupelor Uniunii.Read more…

Garderoba de birou pentru zile cu debandadă meteo

„Magazinele sunt pline-ochi de topuri cu umerii decupaţi şi pantaloni scurţi, dar la prezentarea mea de joi vreau să am şi umerii, şi picioarele acoperite; ce să fac, cum să mă îmbrac? Şi ce fac dacă în ziua aia plouă, cum s-a mai întâmplat?,Îmi scrie disperata o clientă: „Nu-mi doresc decât o pereche de sandale frumoase, comode şi cu un toc rezonabil, o rochie care să nu fie nici prea decoltată, nici transparentă, şi un sacou subţire. De obicei, în birou îngheţ de frig, iar când ies în oraş mor de cald. N-am noroc, nu găsesc nimic potrivit, aşa că ori transpir din greu toată vara, ori sunt răcită din iulie până în septembrie”, mi-a spus o amică avocata, chinuită de un cod vestimentar formal.Read more…

Să închinăm un pahar, la 5 ani în Baabel!

Dacă la aniversările anterioare îi invitam pe baabelieni și pe cititorii lor, la o felie de tort, cred că acum, când împlinim 5 ani, merităm un pahar de șampanie sau…pe aproape. Am ajuns la jumătate de deceniu de existență, măsurată cu apariții bilunare, ceea ce mi se pare remarcabil, având în vedere că Baabel nu este rezultatul vreunei agende sau constrângeri de orice fel și nu urmărește nici un fel de profit, întemeindu-se doar pe dorința și plăcerea de a scrie, de a ne împărtăși gândurile, ideile, amintirile și reacțiile la realitățile vieții din proximitatea noastră sau de mai departe. De fapt, în era digitală totul e în proximitatea noastră. Numai alienarea ne poate face să ne simțim departe chiar și de ceea ce este în preajma noastră, or – îndrăznim să sperăm – că Baabel este un antidot și pentru alienare, însingurare.Read more…

Cinci ani de Baabel – o aniversare dulce

Nu se poate vreo aniversare fără ceva dulce. De obicei un tort – preferatul meu este tortul de ciocolată și dacă este împodobit cu vișine e și mai bine , frișcă nu vreau că e prea mult. Dar de această dată, la cea de a cincea aniversare a revistei noastre Baabel care la anul intră în clasa pregătitoare, mi-am adus aminte de una dintre zilele mele de naștere, nu de cinci ani, atunci nu prea ne duceam la cofetărie, cred că evreii nu aveau voie și era puțin înainte de 23 august, în sfârșit nu contează anul dar țin minte că , spre deosebire de alte dăți când eram sărbătorită acasă, de această dată ne-am dus la cofetăria Malka din Arad. Era una dintre cele mai vechi cofetării din oraș, în concurență cu încă alte două-trei, dar mie îmi plăcea acolo fiindcă se găsea pe bulevardul central, vizavi de Primărie și avea scaune și băncuțe din catifea roșie. Pe atunci a te duce la cofetărie era un eveniment, mai ales pentru noi, copiii. Pentru următoarele generații, această ieșire s-a banalizat, probabil că părinții și bunicii deveniseră mai indulgenți și cedau rugăminților copiilor. În schimb azi, cel puțin în București, cofetăriile s-au împuținat iar în cele care există, rareori poți sta jos, de obicei comanzi pentru acasăRead more…

Evreu fără frontiere :)

Pentru această aniversare a tinerei noastre reviste ”BAABEL” contribui doar cu o ”promisiune”. Anume cu coperta unei cărți needitate încă ,dar pe care un grup de prieteni și foști colaboratori mi-au pregătit-o. Deci coperta există trebuie doar să îmbrace cartea care și ea a fost scrisă ce-i drept cu obișnuitele chinuri și uneori complicații ale ”facerii”. Cumva a fost momeala cu care m-a convins inimoasa și ambițioasa noastră ”Șefă”, Andrea să-mi iau ”curajul în dinți” și să devin un ”jurnalist de ocazie”. În cursul vieții mele lungi și animate, am încercat de multe ori să fac lucruri la care nu mă pricepeam și – incredibil – de cele mai multe ori mi-au reușit. Înarmat cu această inedită experiență și cu vanitoasa speranță că voi reuși cu adevărat să scriu de o carte, am ”pornit la drum” și am scris articolul meu de debut intitulat de circumstanță ”un altfel de sfârșit de an…” în care era vorba de ”minuni” căci nu se poate numi altfel tripla aventură pe care am trăit-o la acel sfârșit de an 5774 (adică pe românește 2012:) când am aprins prima lumânare de Hanuca la Brașov, a opta lumânare la New-York și am săvârșit prima mea ”erezie” de presă scriind la ”Baabel”:).Read more…

Cu ocazia aniversării

Mărturisesc că nu-mi plac aniversările, de nici un fel, nici măcar cele personale. Poate fiindcă ele marchează trecerea vremii, cu consecinţele – uneori nefaste – ale fenomenului, poate din cauza unei experienţe traumatice pe care o voi descrie acum, chiar dacă nu este cea mai potrivită dintre ocazii.
S-a întâmplat la Numărul 10 (nu Downing Street,ci Liceul de pe Horea), în timpul glorioşilor ani-lumină. Cu ocazia uneia dintre frecventele aniversări, sărbătorite în careu în curtea şcolii, mi-a revenit sarcina de a recita o poezie despre Tovarăşul. Cu chiu cu vai, am ajuns la capătul capodoperei, am răsuflat probabil prea uşurat, la care o tăcere chinuitoare a tulburat atmosfera sărbătorească de până atunci. Tăcerea a fost întreruptă de însuşi tovarăşul director, care a dat încruntat verdictul: ,Încă o dată, Farkas, dar cu intonaţie!”. Read more…

La mulţi ani, Baabel!

Andrea mi-a povestit că redactează un ziar pe internet – Baabel – După ce am pus jos receptorul, m-am gândit: de ce n-aș scrie și eu în Baabel? Doar în studenție scriam la ziarul UMFCluj (anii 70), redactat atunci de cunoscutul Ion Cristoiu. Mai târziu, am scris și la publicații israeliene în limba română și maghiară. Am început să scriu la Baabel. Ȋn ultimii 3 ani am scris despre personalități medicale, despre artiști plastici și de scenă, despre muzicieni clujeni, despre comercianți vestiți și despre aviatori eroi. Am scris despre oameni care au murit de tifos în Holocaust, cu câteva ore înainte ca Auschwitz-ul să fie eliberat…Read more…

Mijloacele de comunicare digitală și impactul lor asupra mea, adică… Baabel

Când în urmă cu mai bine de 20 ani Viața Medicală, cunoscutul săptămânal, mi-a propus să devin colaborator permanent, ideea mi s-a părut potrivită cu intențiile mele de a continua să scriu și să public. Adică eu scriam , ei primeau textul pe adresa electronică și articolul se publica și se vindea prin abonamente sau la chioșcuri. Adică pe hârtie, așa cum eram obișnuit ”din fragedă pruncie” scriitoricească. Și deodată apariția revistei electronice Baabel!!! Iată momentul meu de criză! Aveam în cârca mea mai mult de 7 decenii de viață terestră și eram perfect conștient că vremurile s-au schimbat și că mijloacele de comunicare au căpătat niște forme de care nu auzisem și de care mi-era chiar frică să mă ating.Read more…