Costa Blanca: descoperirea unui tezaur metaforic

Jun 15, 2023By

Îmi amintesc foarte bine că în Oradea anilor ’60, mă lăsăm pradă romanticei idei de a găsi comorile ascunse de către pirați și de a fi recunoscut ca un căutător de comori de succes. Doream să descopăr ascunzătorile comorilor şi să mă delectez admirând  prada jefuită de la cine ştie ce regi şi prinţese. Monedele de aur, diademele încrustate cu perle şi nestemate, tabacherele din argint frumos ornamentate urmau să stabilească faima mea ca un aventurier de succes și, mai presus de toate, să impresioneze pe colegele mele pretențioase de la grădiniță și școală primară. Primele exerciții de căutare le-am făcut noi, copiii din Strada Pavel[1], în nopțile calde de vară, când am spart câteva lăzi găsite în podul casei noastre, habar neavând că aparțineau profesorului de chimie din apartamentul de la etajul doi. Din păcate, înăuntru nu am găsit decât vase de sticlă destinate experimentelor chimice. Cu toate acestea, cel puțin, aceste acțiuni au servit ca un bun exercițiu pentru aventurile viitoare, precum și pentru o corecție serioasă din partea proprietarului lăzilor. Urmele neplăcute ale acțiunii noastre au  adus după sine o scădere temporară a dorinței de a căuta comori și de a trăi aventuri similare. Nici după ce am intrat în binemeritata pensie  nu-mi puteam imagina că aveam să revin la fanteziile din copilărie. Și totuși, în scurt timp, acest lucru s-a întâmplat: am căutat și am găsit o adevărată comoară, și anume forma de viață neașteptat de fericită de pe coasta mediteraneană spaniolă. Acest eveniment a fost precedat de o căutare scurtă și intensă a unei noi rezidențe într-un loc însorit, pe care ne-o doream atât eu, cât şi soţia mea.Read more…

Jun 15, 2023 11 comments

O prietenie adevărată

Jun 8, 2023By

M-am născut și am crescut la Marghita, în județul Bihor, și am învățat medicina la Timișoara. După imigrarea mea în Israel, în 1978, la vârsta de 27 de ani, m-am specializat în anestezie și terapie intensivă. De atunci am fost de nenumărate ori în România, fie la rudele soției sau la un prieten din copilărie din Marghita, fie invitat la congresele și simpozioanele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă (SRATI). De orașul meu natal, Marghita, sunt profund dezamăgit, fiindcă spre deosebire de multe alte orașe din România, conducerea lui nu a catadicsit să comemoreze existența unei largi populații evreiești (o treime din populația orașului), care în majoritatea lor au fost exterminați de naziștii nemți și unguri. Nu au fost în stare, sau nu vor să pună o simplă placă în memoria lor. n schimb experiența mea cu membrii SRATI s-a transformat de-a lungul anilor într-o adevărată prietenie. Am să încep cu o succintă istorie a anesteziei româneşti. Prima anestezie “oficială” cu eter, care a devenit faimoasă, a fost efectuată la 16 octombrie 1846 la Boston de către William Morton. Aceasta a pus bazele anesteziei ca o specialitate independentă a medicinei. Ca urmare, 16 octombrie este considerată ziua internațională a anesteziei și a anesteziștilor.Read more…

Jun 8, 2023 33 comments

O amintire a mamei mele

Jun 1, 2023By

Mama mea și-a scris amintirile pe la vârsta de 80 de ani.  Au fost chiar publicate în Baabel, în mai-iunie 2016.  După aceea a mai readus uneori crâmpeie de amintiri, dar totul era deja scris, până când, într-o zi, mi-a relatat o poveste pe care nu o cunoșteam și care mi-a făcut părul măciucă. La Cernăuți, ordinul de ghetoizare a venit la sfârșitul lui septembrie 1941.  Mama avea 15 ani.  În ghetou înghesuiala era atât de cumplită, încât oamenii nu aveau loc să doarmă nici măcar pe podea.  Astfel că familia s-a prezentat „voluntar” pentru deportare în Transnistria, în primul transport.  Au fost duși cu trenul, în vagoane de vite, până la granița României, în satul Ataki (azi Otaci), urmând să fie apoi trecuți Nistrul spre Moghilev cu barca.  Între timp au fost „cazați” într-un lagăr înconjurat cu sârmă ghimpată, în niște barăci ude și pline de noroi după o inundație recentă.Read more…

Jun 1, 2023 26 comments

Activism bătrânesc

Jun 1, 2023By

Îmi cer de la început scuze dacă titlul poate conduce cititorul spre o concluzie greșită, după care o atitudine agresivă (în sensul pozitiv al expresiei) față de calitatea sănătății fiecăruia poate începe chiar și la vârsta senescenței. De aceea mi-e teamă că cele ce urmează vor ajunge prea târziu la unii dintre cititorii revistei Baabel. Multe din cele de mai jos sunt cunoscute dar, recent, organizații și societăți medicale din Anglia și Statele Unite au pus la punct împreună un număr de recomandări (suficient de mic pentru a fi luat în considerație, dar de-ajuns de mare pentru a enerva!) care doar luate împreună au șanse de a îmbunătăți starea sănătății fiecăruia. Din păcate, încep cu vești proaste, adică cu ceva care nu depinde de noi, și anume genetica. După cum se știe, nimeni nu a fost întrebat unde ar vrea să se nască și din ce părinți. Așa se face că purtăm în corpul nostru niște gene, bune sau rele, de care nu suntem cu nimic răspunzători. Iar tratatele de specialitate arată că 50% din ceea ce se întâmplă cu noi din punct de vedere medical se datorește moștenirii genetice de la strămoșii noștri, mai apropiați sau mai depărtați (pentru că unele caracteristici genetice pot sări peste generații – cel puțin așa am învățat eu acum vreo 65 ani).Read more…

Jun 1, 2023 18 comments

Oameni din lagăr (II). Merele

Jun 1, 2023By

Pe Tibor Lőrintz îl cunoștea bine, erau prieteni încă de la școală din Gherla. Tata era de aproape două săptămâni la Auschwitz când acesta a ajuns acolo. Când s-au întâlnit, Tibi nu l-a recunoscut pe tata, atât de mult slăbise. De la Tibi, care fusese adus cu unul dintre ultimele transporturi din Cluj, a aflat despre bombardarea Clujului în 2 iunie 1944 și deschiderea celui de al doilea front împotriva Germaniei în vest, odată cu debarcarea aliaților în Franța în 6 iunie 1944. Într-una din zile, încă la Auschwitz, la un apel, au fost chemați unul câte unul în fața unui deținut care vorbea ungurește și care a completat o fișă cu datele lor personale, iar ei au semnat-o. Tata a primit numărul de deținut 72001, iar Tibi numărul 72003. Aceste fișe au însoțit apoi primul convoi de evrei care a plecat de la Auschwitz în 15 iunie 1944 și a sosit la Kaufering cu trei zile mai târziu. Pe baza acestor fișe s-au creat listele de deținuți pe care apar numele și numerele lor.Read more…

Jun 1, 2023 7 comments

Vederi și viziuni din balon 7

Jun 1, 2023By

Confortul și lenea intelectuală ajută la instaurarea dominației absolute a inteligenței artificiale, a digitalizării excesive, a algoritmilor și protocoalelor din viața cotidiană. Nu mai e nevoie să calculezi, să-ți folosești memoria, să formulezi un text, să traduci, să concepi un plan de afaceri sau să faci un bilanț, să redactezi o cerere, adresă, rezoluție sau chiar sentință. Nu va fi nevoie să te deplasezi nicăieri să rezolvi o problemă, să mergi la bancă, la primărie, să plătești taxele la utilități și telefon, să mergi la școală ori la servici, să te întâlnești cu prietenii, ba nici la medic sau avocat în chestiunile simple. Vei rezolva totul de acasă, prin mijlocirea app-urilor miraculoase, de la muncă, administrație, cumpărături, învățământ, cultură, distracție, ba chiar turism. Vei obține totul în mod steril, virtual, fără contact uman. Stai acasă, că stai bine, important e să nu interacționezi în niciun fel cu semenii tăi, nici măcar cu rudele sau prietenii apropiați. Stai acasă în nodul tău de rețea, izolat, ca nu cumva să contribui la emisii nocive de carbon ori la propagarea pandemiilor. Stai acasă izolat, nu carecumva să-ți treacă prin cap să organizezi cu ceilalți ceva liber, spontan, fără aprobarea autorităților.Read more…

Jun 1, 2023 5 comments

Porumbelul

Jun 1, 2023By

În fiecare dimineaţă fac gimnastică. Asta numai de o vreme încoace, de când am nevoie de ceva timp să-mi adun oasele şi să pompez energie în braţe, picioare (și chiar în „cap”). Nu m-am dat niciodată în vânt după gimnastica de înviorare (impusă la şcoală cu geamul deschis, ba chiar şi la serviciu – într-o vreme era directivă de partid – unde ne coborau în curte şi ne comandau cum să ne mişcăm), dar iată-mă urmând „tradiţia” familiei. Sinceră să fiu, nu mă îndemn prea tare, dar a devenit deja un ritual. Mă duc în camera de zi, deschid geamul larg şi încep cu exercițiile pentru cap şi gât, numărând conştiincios în gând. Uneori îmi vine să „ciolesc”[1] şi să scurtez numărătoarea. În fond nu mă vede nimeni. Geamul nostru dă către dealul Hoia, prima casă locuită e ceva mai departe şi nu se vede până aici, în niciun caz, prin fereastra deschisă care dă spre balcon. Şi totuşi sunt supravegheată. Prima dată când am vrut să „scurtcircuitez” câteva mişcări de gimnastică, am simţit că cineva se uită la mine dezaprobator. Am privit pe fereastră şi am văzut un porumbel (porumbiţă) aşezat pe acoperişul casei vechi din proximitatea blocului nostru.Read more…

Jun 1, 2023 13 comments

József Árkövy – un pionier al stomatologiei moderne

Jun 1, 2023By

Cu ceva timp în urmă, citeam în Baabel articolul doctorului Tiberiu Ezri despre unguri eminenţi. Mi-a părut rău că printre aceştia nu figura şi numele lui József Árkövy, cel care a adus stomatologia modernă în Ungaria şi în estul Europei. În secolul al XIX-lea, în Europa răsăriteană stomatologia încă nu era o specialitate medicală de sine stătătoare. Nu era o disciplină obligatorie pentru studenţii medicinişti, dar, ceea ce era şi mai grav, stomatologia era practicată de indivizi care nu aveau nicio pregătire medicală de bază. Ei făceau anestezii, mici intervenţii chirurgicale şi extracţii dentare, periclitând viaţa pacienţilor şi provocându-le, uneori, decesul. Tehnicieni dentari şi chiar oameni fără nicio calificare făceau tratamente dentare prin tȃrguri sau alte locuri neadecvate, fără o minimă sterilizare a instrumentelor medicale. În 1851 se năştea la Pesta, într-o familie de evrei maghiari din clasa mijlocie, József Arnstein (care avea să-şi schimbe numele în József Árkövy). Tatăl său a fost tehnician dentar. Tȃnărul Árkövy a urmat medicina, având preocupări ştiinţifice încă din facultate, când s-a ocupat de transplantul de germeni dentari la pisici.Read more…

Jun 1, 2023 8 comments

A fi blând cu tine însuţi

Jun 1, 2023By

De două săptămâni mă aflu împreună cu soţul meu, pentru a treia oară, într-o staţiune balneoclimaterică din Slovacia. Se numeşte Piešťany. Staţiunea se găseşte la o distanţă de circa 90 de km de capitala Slovaciei, Bratislava, iar aceasta la doar 60 de km de Viena. Prima mențiune scrisă a orașului datează din 1113 sub numele „Pescan”, derivat din piesku (nisip), pentru că așezarea a fost întemeiată pe nisipul și pietrișul adus de râuri. În Evul Mediu localitatea aparținea unor moşieri maghiari, ba chiar şi lui Ludovic cel Mare (1342-1382) regele Ungariei (şi al Poloniei din 1370). Calităţile terapeutice ale apelor și ale nămolului au fost descoperite și documentate încă din 1571. În secolul al XVI-lea, la 2 km spre sud de vechiul Piešťany, vizavi de izvoarele termale, a fost întemeiat orașul balnear Teplice, iar zvonurile despre efectele vindecătoare ale izvoarelor locale nu au întârziat să se răspândească. În secolul al XVII-lea, o poezie a preotului Adam Trajan din Benešov aminteşte calităţile vindecătoare ale izvoarelor termale de la Piešťany.Read more…

Jun 1, 2023 19 comments

O viață ca în… serialele turcești

Jun 1, 2023By

Într-un articol recent promiteam că nu voi mai scrie despre rudele mele, dar m-am gândit totuși că merită cunoscută viața unei persoane care a emigrat în Israel din motive cu totul diferite de ale celorlalți veri ai mei. Poate că nu este un caz unic, dar viața acestei verișoare a fost cu totul deosebită, ea amintește de cele din serialele turcești pe care le-am văzut recent. Iată de ce m-am decis să scriu despre viața Cocăi. Nu pot defini exact gradul de rudenie dintre noi. Bunicul meu matern era văr cu tatăl ei și noi am numit-o dintotdeauna verișoară. Am cunoscut-o de când era copil. Eu eram elevă și de fiecare dată când plecam cu mama în vizită la Botoșani treceam şi pe la ei. Era o familie înstărită care locuia pe o stradă cu oameni avuți. Când m-am întors din Transnistria, tatăl ei a fost printre primii care au venit să mă vadă. După 23 August 1944, toată familia s-a mutat la București și de atunci primeam ştiri de la ei doar prin intermediul mamei mele. În 1947, când m-am măritat și m-am mutat la București, am revăzut-o și pe Coca, pe atunci elevă de liceu. Era frumușică și învăța bine, dar nu ştia ce drum dorea să-şi aleagă în viaţă. Spre surpriza mea și a soțului meu, am aflat de măritișul ei precipitat. În clasa a XI-a s-a căsătorit cu un băiat evreu pe care eu nu-l cunoșteam. Era muncitor la o fabrică. Această căsătorie mi s-a părut stranie. Pe noi nici nu ne-au invitat la nuntă. După câteva luni a urmat divorțul. Coca mi-a povestit că soțul ei voia să plece în Palestina, iar ea nu voia să-l urmeze.Read more…

Jun 1, 2023 3 comments

Imprimante miraculoase

Jun 1, 2023By

Deși sunt departe de a fi un specialist în computere, subiectul este atât de captivant, încât consider că merită un articol. Voi încerca să explic în mod schematic funcționarea imprimantei tridimensionale și aplicațiile ei. De-a lungul articolului voi folosi termenul internațional: 3D printing. În urmă cu câteva decenii această tehnologie părea o fantezie. Bazele ei au fost puse în 1971 de Johannes F. Gottwald care a patentat un injector capabil să scoată în mod continuu metal lichid. În anii 2020, 3D printing a ajuns la un nivel calitativ și la un preț care permite oricui să producă obiecte “printate” cu acest dispozitiv. 3D printing se mai numește și manufactură aditivă (AM, additive manufacturing), fiindcă se bazează pe adăugarea materialului strat după strat, până la obținerea modelului programat. Spre deosebire de imprimantele cu cerneală, unde foaia este tipărită în două dimensiuni (pe axele x și y), imprimantele 3D funcționează pe toate cele trei axe (x, y, z), creând unui produs tipărit în spaţiu.Read more…

Jun 1, 2023 28 comments

In memoriam: Academicianul Mendel Haimovici (1906 – 1973)

Jun 1, 2023By

De curând s-au împlinit cinci decenii de când academicianul Mendel Haimovici a plecat în împărăţia cerurilor, în lumea veşniciei. Dedicăm aceste rânduri, însoţite de omagiul neuitării, memoriei cunoscutului matematician şi mecanician, fondatorul Departamentului de Mecanică al Şcolii matematice ieşene. Mendel Haimovici s-a născut la Iaşi, în 30 noiembrie 1906, într-o familie evreiască. Studiile liceale le-a urmat la prestigiosul Liceu Naţional din orașul natal. În anul 1930 a absolvit Secţia de matematică din cadrul Facultăţii de Ştiinţe a Universităţii ieşene. Imediat după absolvire a fost numit asistent în cadrul facultăţii şi a devenit colaborator apropiat al foştilor săi profesori, Alexandru Myller şi Octav Mayer. În anul 1933 şi-a susţinut doctoratul în Italia, sub îndrumarea profesorului Tullio Levi-Civita, cu o teză din domeniul mecanicii fluidelor. În anul 1940, datorită aplicării legilor rasiale introduse în România de guvernul Ion Antonescu, a fost exclus din învăţământul românesc. În anii celui de-al Doilea Război Mondial a avut dreptul să predea doar la Liceul Evreiesc din Iaşi. La încheierea războiului a fost reintegrat în cadrul corpului didactic universitar ieşean, a fost numit profesor universitar şi a devenit şeful Catedrei de Mecanică de la Facultatea de Ştiinţe.Read more…

Jun 1, 2023 3 comments

Miniatură cu un motan iubit

Jun 1, 2023By

În urmă cu aproape douăzeci de ani, la vârsta maturității deja, am avut prima mea pisică. Ca să fiu riguroasă nici nu era chiar pisica mea, ci a fiului meu, atunci încă licean. Motănelul de rasă comună, europeană, cu blănița neagră pe spate și albă pe burtică și cu ”șosete” albe, a ajuns în casa noastră cu un nume care nu i se potrivea deloc: Pacoste. Fiindcă acest nume ni se părea exagerat și pentru că l-am iubit din prima clipă, nu i-am spus Pacoste, ci am scurtat în Pacos, apoi Pache, în câteva zile a devenit Păchiță și așa a rămas de-a lungul celor zece ani în care l-am avut în familie ca prieten, oferindu-i chiar rang de rubedenie. Desigur că îi i-am mai diminuat numele în fel și chip: Păchiduță, Păchișor, Paxi și câte și mai câte, fiindcă atunci când îndrăgesc pe cineva, eu îi dau pe loc nume de alint. Ei, acum aveam din plin pe cine să alint! Păchiță s-a dovedit a nu fi deloc o pacoste. El m-a învățat că iubirea nu se poticnește în detalii cum ar fi specia, iar adăpostul, hrana și siguranța nu sunt suficiente, e nevoie vitală de dragoste și de manifestarea ei, chiar și când vorbim despre o pisică, chiar dacă se știe că pisica este întruchiparea independenței și a nonșalanței. Mai presus de orice, Păchiță mi-a arătat cum se poate comunica și cum se pot înțelege nevoi și dorințe fără a rosti vreun cuvânt. Read more…

Jun 1, 2023 11 comments

Bookfest – un regal al cărții

Jun 1, 2023By

Nu știu în ce măsură sunt adevărate constatările actuale că cititul a devenit desuet și că, potrivit unor statistici, există persoane care citesc o carte pe an sau nu citesc deloc. Am mai scris pe undeva că din clipa în care am reușit să adun literele împreună și am văzut că ia naștere un cuvânt – să fi avut cinci ani și jumătate, poate șase, nu am mai lăsat cartea din mână. Încă nu eram la școală. (La grădiniță nu m-am dus pentru că era război.) Cred că am învățat să citesc de la fratele meu. Mi s-a părut o lume de vis, uneori ciudată, întâlneam cuvinte pe care nu le auzisem niciodată. Primele mele lecturi au fost în ungurește și abia mai târziu mi-am dat seama că nu știam cum se pronunță literele duble sz, zs, cs, așa că ele îmi sunau străin. Cititul a devenit pentru mine cea mai mare plăcere și așa a rămas până astăzi. Țin minte că pe la 14-15 ani, într-o societate s-a pus întrebarea ”Ce vă place mai mult să faceți?” Și fratele meu și cu mine am răspuns: ”Să citim.” Mie îmi place cartea sub orice formă. Nu mă deranjează să citesc pe calculator, pe telefon, am un e-reader și îmi descarc cărți în format electronic. Este foarte comod să plec în concediu cu mica mea cărticică electronică pe care o pot folosi și noaptea fără a deranja pe nimeni dacă nu sunt singură în cameră.Read more…

Jun 1, 2023 4 comments

Acrobaţii

Jun 1, 2023By

Îi vedeam la diverse intersecții din centrul orașului, de obicei doi tineri – ea și el – făcând acrobație în zona în care circulația era oprită de culoarea roșie a semaforului. De cele mai multe ori ea era cățărată pe umerii lui. Totul nu dura decât până când semaforul trecea pe verde şi abia mai aveau timp să umble cu pălăria printre mașinile care așteptau să-și continue drumul. Mărturisesc că şi eu abia apucam să-mi scot portofelul din buzunar și să le dau câţiva bănuți. Oare cine or fi tinerii aceștia? Studenți sau boschetari? Într-una din zile i-am văzut odihnindu-se pe insula dintre sensurile de circulație. Eram liber şi am parcat mașina în apropiere. Venise timpul să-i cunosc. – Scuzați-mi îndrăzneala, am spus, dar de când v-am văzut prima dată am fost curios să vă cunosc. Cum ați ajuns să faceţi acrobații în locuri atât de primejdioase? Iulia s-a grăbit să-mi răspundă: Suntem studenți la Școala de actorie din oraș. Părinții mei îmi plătesc studiile, dar n-au venituri suficiente ca să-mi plătească chiria, să-mi dea bani de cheltuială şi aşa mai departe. Acrobația aduce ceva bani (nu mulţi), dar mai lucrez și ca babysitter.Read more…

Jun 1, 2023 4 comments

Islazul

Jun 1, 2023By

Multe zile de vacanţă ale nepoţilor mei le-am petrecut împreună cu ei, pe meleaguri vâlcene. Deseori colindam dintr-un sat într-altul pentru a fi cât mai mult în natură. Într-o zi, în urmă cu 10-12 ani, am luat cu noi și doi copii localnici care ne-au strecurat cu dibăcie printre grădinile gospodarilor, ca să ajungem mai repede într-un loc foarte frumos numit islaz. Acesta e spațiul în care sunt lăsate în voie să pască multe vaci, boi, oi, chiar și cai, după un obicei străvechi, dar noi aveam ca obiectiv și tufele cu mure. Deodată vedem la liziera pădurii o săteancă ieșită cu o vacă la păscut, rezemată de o bâtă groasă. Însoțitorii noștri, conspirativ, ne anunță că acea femeie e o nebună a satului și că trebuie s-o ocolim, altfel riscăm să arunce cu bâta după noi sau, în cazul cel mai bun, să ne ocărască. Nu știu de ce, dar am pus la îndoială spusele băietanului mai mare. Cu un curaj dat de privirea insistentă a femeii către grupul nostru, gândindu-mă că deja știe ce ni s-a spus despre ea, ne apropiem cu pași firești de drumeție. Când avem contact vizual suficient de bun cu femeia, o salutăm, iar ea ne întreabă în chipul cel mai firesc cine suntem. Read more…

Jun 1, 2023 8 comments

Timișoara de pe Yarkon

May 25, 2023By

În ziua de vineri, 19 mai, timp de mai bine de trei ore, sala de festivități a muzeului ANU[1]  din Tel Aviv a fost gazda întâlnirii organizate de Institutul Cultural Român în colaborare cu Uniunea Evreilor Originari din România (AMIR) sub genericul Timișoara Evreiască. Au fost domni și doamne, unii trecuți demult de prima tinerețe, ba chiar și de a doua, pentru care Zsidlic[2] este un cuvânt emblematic, chiar dacă el nu figurează în dicţionare. Au fost persoane de toate profesiile, oameni care făcuseră o școală, căci așa era regula acolo, trebuia să ai carte ca să ai parte, prin Timișoara nu prea funcționau scurtăturile. Ei vorbesc cel puțin trei limbi. De fapt cam toate au funcționat sub semnul cifrei trei – Timișoara este orașul celor trei teatre și a celor trei sinagogi, iar vedeta incontestabilă a întâlnirii, László Roth, fostul dirijor al Operei Naționale din oraș, are și el trei ani, dacă nu i-am socoti pe cei 100 de dinainte. Tot trei este numărul de Campionate Mondiale la care a arbitrat un alt timișorean celebru, Abraham Klein, prezent și el la întâlnire.Read more…

May 25, 2023 10 comments

Scrisoarea Kieveană

May 18, 2023By

Am mai scris despre gniza din Cairo, acea „debara” din incinta sinagogii Ben Ezra, unde timp de aproape un mileniu s-au pus la păstrare texte sfinte deteriorate, dar și alte texte scrise în ebraică sau în celelalte limbi vorbite de evrei: iudeo-arabă, ladino, aramaică și chiar idiș.  Pot fi cărți uzate, dar și acte, scrisori, chitanțe și câte altele, chiar și exerciții scrise de elevi.  Multe sunt de proveniență locală, dar sunt și documente aduse de călători sau de negustori din toate colțurile lumii cunoscute pe atunci. Numărul manuscriselor este atât de mare încât după peste un secol de cercetare, încă se mai fac descoperiri noi. Dar ce legătură are așa-numita Scrisoare Kieveană cu gniza din Cairo??  Întâmplarea face ca cel mai vechi document care s-a păstrat din Rusia Kieveană este scris în ebraică și a fost găsit tocmai la Cairo!  Cum a ajuns acolo este o poveste destul de neobișnuită.  Scrisoarea datează din jurul anului 930, deci cam de pe vremea întemeierii Rusiei Kievene. Începuturile orașului Kiev sunt învăluite în legendă; chiar părerile istoricilor sunt împărțite.  Unii spun că a fost o veche așezare slavă, alții că a fost ocupat de triburi maghiare, alții că a aparținut Imperiului Khazar – și poate că toți au dreptate, pentru că ne aflăm în perioada migrației popoarelor și situația se putea schimba rapid.  Arheologii au găsit urmele unei așezări de prin anul 800. Fiind la confluența dintre râurile Nipru și Dezna, Kievul era un important centru comercial.  (Drumuri încă nu erau, principalul mod de transport era cu barca și râurile erau arterele comerciale ale vremii.)  Cândva, prin secolul al X-lea, cetatea a fost cucerită de varegi (vikingi), care au întemeiat Rusia Kieveană.  În orice caz cetatea Kievului exista și înainte. Scrisoarea, redactată în ebraică și descoperită în gniza din Cairo dovedește că pe vremea scrierii ei Kievul aparținea de Imperiul Khazar – precum se știe, la un moment dat khazarii, sau cel puțin unii dintre ei, s-au convertit la iudaism. Read more…

May 18, 2023 11 comments

Primavera lui Botticelli e și a mea

May 18, 2023By

Postul Radio France-Bonnes ondes îşi începe emisiunea dedicată picturii Primavera cu o afirmaţie care m-a uluit: primăvara, aşa cum o percep eu, îi aparţine de fapt lui Sandro Botticelli, viziunii lui despre acest anotimp. Adică, ochii mei nu observă în mod empiric realitatea din jur, ci au împrumutat în acest scop lentilele în culori pastel ale pictorului renascentist! Ceea ce m-a uimit nu este atât declaraţia despre influenţa artei asupra percepţiei realităţii, ci modul categoric, de necontestat al formulării acestei idei. Ştiam că arta – chiar în varianta ei cea mai abstractă – impregnează și afectează capacitatea noastră de a absorbi mediul înconjurător. Arta de toate felurile exercită o influenţă invizibilă şi transmisibilă, adesea vizând persoane care nici măcar nu cunosc sursa viziunii lor şi cred în mod eronat că ea le aparţine. O stradă pe care o parcurgem zilnic ne apare sub altă lumină când vedem un tablou sau chiar o fotografie a aceleiaşi străzi. Unghiul din care e luată fotografia, perspectiva unei picturi a străzii ne surprind ca o revelaţie: “O fi oare aceasta strada pe care mă plimb mereu? Eu nu am observat acest detaliu.” Arta are capacitatea de a prezenta ceea ce ne este familiar ca ceva complet nou. Emisiunea amplifică la maximum această noţiune. Te-ai uitat destul de atent la pictura lui Botticelli?Read more…

May 18, 2023 14 comments