Textul de faţă s-a născut din dorinţa de a rectifica eroarea produsă de subsemnata în articolul publicat în numărul precedent al revistei (https://baabel.ro/2020/12/mandruta-si-cartea/). Pornind de la o ipoteză falsă mi-am exprimat uimirea că flăcăul dintr-un cunoscut cântec ardelean, în demersul său de a-i trimite carte mândruţei sale, se adresa primarului, notarului, pretorului, dar nicidecum învăţătorului sau preotului. Ba mai mult, insinuam că feciorul cu pricina ar fi fost neştiutor de carte. S-a dovedit că neştiutoarea (despre carte) eram tocmai eu care credeam că în cântec era vorba de o scrisoare trimisă mândruţei. Spre norocul meu, un comentator avizat – Tiberiu Viorel Coste care semnează şi în Baabel) – mi-a atras atenţia că în acest caz cartea nu însemna scrisoare (şi cu atât mai puţin „carte de vizită” cum o denumisem printr-un joc de cuvinte, judecând că mândruţa nu putea fi vizitată aşa tam-nisam) , ci avea o altă semnificaţie, specificată de altfel şi în DEX: „act scris, document, dovadă, şi se referea la un permis de călătorie, necesar pe teritoriul Transilvaniei, în perioada când a apărut cântecul (care, judecând după melodie, pare să fie de pe vremea imperiului habsburgic). Read more…
GOFER și fierul ”căzut din cer”: o legătură interesantă
Tema are rădăcini biblice, Arca lui Noe. Pornind de la gofer, materialul lemnos din care trebuia construită arca, articolul încearcă să stabilească materialului posibil de utilizat pentru îmbinarea bârnelor din lemn de gofer. În acest scop, este prezentat lanțul de ipoteze emise, verificarea valabilității lor și concluziile rezultate. Potopul și salvarea lui Noe de către Dumnezeu sunt descrise în Geneza (capitolul 6: Stricăciunea oamenilor): văzând Dumnezeu gradul de decădere al oamenilor, I-a părut rău că L-a creat pe om; drept consecință, a decis să distrugă tot ceea ce crease până atunci. Dumnezeu însă a realizat că Noe este om drept, bun și cinstit, unicul ce respecta poruncile Sale, motiv pentru care a hotărât să-l salveze pe el și familia sa, precum și o parte din animale, pentru ca după potop, aceștia să refacă viața pe pământ. Dumnezeu I-a dat indicat modul în care să construiască arca. În Geneza 6:14,apare un anume material lemnos, denumit gofer. E versetul în care Dumnezeu îi indică cu exactitate lui Noe elementele geometrice a arcei, inclusiv tipul de material: Fă-ți o corabie din lemn de gofer…. (ase leha teivat eței gofer ….. עֲשֵׂה לְךָ תֵּבַת עֲצֵי-גֹפֶר). Articolul își propune să răspundă la două întrebări: ce este acest material lemnos gofer și care a fost modul de îmbinare a bârnelor de gofer la construcția arcei.Read more…
Minime miracole de ianuarie
Tot albastrul ăsta nesfârșit mă umple de un fel de entuziasm mărunt dar încăpățânat. Rămâne cu mine și când mă uit la dealurile care ar trebui să fie gri sau cenușii, dar sunt vii și verzi. Și când privesc de aproape sumedenia de firișoare de grâu de un verde crud care răsar la picioarele mele. Și când descopăr că în zare se văd Munții Rodnei acoperiți de zăpadă. Și cerul senin și limpede, pe care nu mă mai satur să-l admir. Un uliu se leagănă agale pe o creangă în vârful unui nuc de lângă șosea. Pare liniștit, ne privește de sus, se înduplecă să fie fotografiat. Un pic mai departe, un fazan cu guler roșu și cu pene strălucitoare e mai timid și se ascunde într-un tufiș. Dar stă și el la poză cu un soi de cochetărie jucăușă. Read more…
Un șeic la Ierusalim
În piața de alimente Mahane Iehuda, cea mai populară piață de acest fel din Ierusalim, era forfotă mare. După mai bine de două luni de inactivitate datorită pandemiei de COVID 19, vânzătorii tocmai își deschiseseră dughenele. Șaul și Iakov erau zarzavagii. Erau prieteni din copilărie, și chiar dacă erau concurenți la comerț, era între ei o legătură puternică, amândoi erau suporteri ”înrăiți” ai echipei de fotbal Beitar Ierusalim, la fel ca majoritatea vânzătorilor din piață. Echipa avea fanii cei mai problematici din campionatul israelian de fotbal, intoleranți față de minorități, nu avea și nici n-a avut vreodată jucători arabi. Iusuf, un vânzător de falafel (mâncare specifică din Orientul Apropiat), avea taraba la mijloc între cei doi. – Ați auzit că noul sponsor al echipei, Moshe Hagag, se află în tratative cu un șeic din Emiratele Arabe Unite, pentru a-i vinde cinzeci la sută din acțiunile echipei Beitar, spuse Iakov. (În toamna lui 2020, Israelul și Emiratele Unite au semnat un acord de pace, acesta din urmă recunoscând existența statului Israel.)Read more…
Un safari în șifonier
Soția mea și cu mine avem călătoriile în sânge. Dacă nu ne mișcăm de acasă mai multă vreme, suferim amândoi in tăcere. Am vrea să evadăm spre tărâmuri îndepărtate, însă nu putem. Cu vocea înecată în lacrimi vorbim despre plaja fierbinte, străjuită de palmieri, excursiile pe potecile de munte şi de minunatele benzinării de pe autostrăzi, cu tăvile de la autoservire și automatele în care pui o monedă pentru a folosi toaleta. Câteodată stăm împietriți şi privim în gol, în spațiul infinit care se întinde dincolo de tapetele de pe pereți. Cu timpul, la melancolie se adaugă și primele semne de suferință fizică: tensiunea arterială o ia razna, ici-colo furnicături, înțepături, mâncărime, dar mai ales atacuri de somnambulism, în care visăm să fim purtați de valurile mării la reflux, în lumina apusului de soare. Și iată că de la călătoria noastră în Dubai s-a scurs deja mai mult decât o lună întreagă și simțim din nou dorul de ducă, de tărâmuri exotice, de limbi şi culturi străine, chiar și de boli infecțioase rare, pe care însă nu am dori să le încercăm pe propria piele, ci să savurăm în siguranță excursiile aventuroase până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. De atâta stat acasă, impulsurile subconștiente care ne apasă încep să ia forme grotești.Read more…
Mutațiile mass mediei. Orgolii și naivități din vremea tinereții
Iată un articol despre vremea tinereții mele. Deși pare elogios, poate chiar bombastic la adresa modestei mele persoane, aparent doritoare de publicitate, vă rog să-l interpretați ca pe o parte din istoria presei din vremurile de demult și a ceea ce a fost odată Uzina 1 Mai din Ploiești, unde mi-am petrecut jumătate din viață. Politica din anii 1960 practica popularizarea intensivă a realizărilor tehnice mai mult sau mai puțin importante și adeseori a celor implicați. Dacă autorii de inovații (mai rareori de invenții) erau muncitori, ingineri proveniți din rândul muncitorilor sau membri de partid, popularizarea era excesivă. Proiectele mele, odată realizate, au început să fie mediatizate de presa și televiziunea timpului. Inițial au apărut în gazetele de perete ale fabricii. Următorul pas a fost ziarul întreprinderii, Metalurgistul. Acest ziar, de circulație internă, publicat într-un format redus, relata toate succesele locale, inclusiv ale mele. Publicitatea
numelui se oprea însă la poartă fabricii! Popularizarea proiectelor mele fără a se menționa autorul mă întrista pe bună dreptate. Read more…
Misterul perpetuu al minunilor explicate stiințific
Prin anii ’50, savantul Immanuel Velikovsky a șocat lumea științifică printr-o serie de cărți în care explica o mulțime de evenimente din istoria mai veche și mai nouă a omenirii, printr-o îndrăzneață ipoteza: Sistemul solar a fost teatrul unor procese catastrofice (perturbații și coliziuni) în urma cărora Pământul a suferit transformări dramatice, parțial rămase în memoria colectivă orală (mituri și legende) dar și în cea scrisă a omenirii. A trebuit să treacă zeci de ani pentru ca „proscrisul” Velikovsky, din acea perioadă, să fie reabilitat treptat, dovedindu-se că o parte din ipotezele sale incredibile se adeveresc. În cartea sa „Ciocnirea lumilor” („Worlds in collision”) – carte despre care se spune că a fost găsită deschisă pe noptiera lui Albert Einstein în momentul morții acestuia din urmă, Velikovsky emite, printre foarte multe alte idei inedite, ipoteza ciocnirii tangențiale a lui Venus cu Terra.Read more…
Puloverul anti-anxietate
De când țin frâiele editoriale ale revistei Psychologies, îmi petrec şi mai mult timp observând, analizând, cercetând, discutând, scriind despre nuanțele care țin de psihologia stilului şi modei: ce face ca anume haine, culori, texturi, forme să trezească în noi emoții, stări, gânduri, reacții, comportamente?Întrebarea devine şi mai interesantă când mă gândesc la cum putem folosi hainele în scop terapeutic. Nu, nu mă refer la cămașa de forță, ci la ce piese, nuanțe, texturi şi materiale ne-ar putea sprijini când vrem să ne conectăm cu puterea noastră interioară, când dorim să ne eliberam de o tristețe apăsătoare, când căutăm o cale de a depăși o stare de anxietate. Poate are legătură cu sezonul sau cu anul acesta, dar cea mai la îndemâna “supă stilistică pentru suflet” pe care am găsit-o are legătură cu țesăturile moi, pufoase şi cu drapajele grele. Pe scurt, rețeta se rezumă la un pulover. Un pulover tricotat, mare, greu, pufos şi gros.Read more…
Sfârșitul incredibil al președinției Trump
Ziua de 6 ianuarie 2021 va rămâne pentru mult timp în memoria nu numai a americanilor, ci a milioane de telespectatori din întreaga lume care au urmărit, mai întâi uluiți, apoi îngroziți, scenele de violență desfășurate la Washington, atacul brutal împotriva simbolului democrației americane – clădirea Capitoliului. Nu era vorba numai de faptul în sine, ci și de momentul ales, nu întâmplător: confirmarea rezultatelor alegerilor prezidențiale, câștigate de contracandidatul lui Trump, democratul Joe Biden. Această situaţie incredibilă – considerată de unii analiști tentativă de lovitură de stat, dar apreciată de aproape toată lumea drept un act gratuit și de-a dreptul rușinos pentru imaginea Americii – a căpătat o notă suplimentară prin faptul că ”agentul provocator” a fost însuși președintele Trump. Demonstranții au sosit la Washington la chemarea sa, iar discursul rostit de el la mitingul acestora a declanșat violența. Președintele în exerciţiu al SUA, care avea mijloacele necesare să potolească haosul, atât printr-o luare de poziție pentru calmarea spiritelor, cât și prin chemarea unor forțe de ordine respectiv a Gărzii Naționale, s-a lăsat convins foarte greu, de apropiații săi, să apeleze la aceste contramăsuri. Read more…
FETIŢA din IERUSALIM
Fetița din Ierusalim se numește Siona Benedictus – Siona pentru că s-a născut pe muntele Sion, iar Benedictus, pentru că aparține unei familii de creștini reformați.
Siona trăiește într-o lume pestriță, exotică, plină de farmec, dar și de mizerie și cruzime, iar ea înregistrează cu fidelitate fiecare imagine, sunet, mireasmă… Într-adevăr, în Ierusalimul de acum 150 de ani trăiau arabi, evrei, creștini de diverse naționalități, printre care mulți preoți, călugări și misionari, iar peste toți domina stăpânirea otomană – singurul aspect care ne este oarecum cunoscut din istoria României. Iar copilăria ei se desfășoară în umbra locurilor sfinte, ea ajungând de pildă să se joace de-a v-ați ascunselea chiar în Biserica Sfântului Mormânt…
Mama, o femeie ștearsă și bigotă, este eclipsată de dădaca din Betleem, cea care o învață limba arabă, îi spune basme… Dar lumea ei este dominată de figura carismatică a tatălui, un adevărat erou romantic, care face expediții în deșert, este prietenul beduinilor, un mare învățat, arheolog și negustor de antichități.
Îndărătul personajului Siona se ascunde însăși autoarea, născută la Ierusalim în 1869, care își povestește cu multă duioșie, sensibilitate și umor propriile amintiri din copilărie. Tatăl autoarei, Moses Wilhelm Shapira, pe care se bazează personajul din roman, a fost o figură notorie și controversată la vremea lui, amestecat în mai multe scandaluri – ecoul lor apare și în roman. De fapt romanul este și un document al vremii, multe din lucrurile povestite fiind autentice, doar văzute prin ochi de copil.
Read more…
La mulţi ani 2021!
Fac și eu, ca tot omul, un scurt bilanț în luna decembrie, în anul Domnului 2020. Cincizeci la sută din timpu acestui an l-am petrecut spălându-mă pe mâini, cel puțin douăzeci de minute de fiecare dată, așa cum ne-a fost recomandat. Treizeci la sută m-am distanțat social, aproape rupându-mă de lume timp de cel puțin trei luni, după care m-am întâlnit pe furiș cu câțiva oameni care îmi sunt toarte dragi: copii, nepoți, prieteni. Restul l-am petrecut la supermarket, pe Zoom, sau cum i-am mai zis, am zoom-zăit cu toți cei amintiți, am participat la simpozioane îmbrăcat cu haine de casă, ba uneori chiar în pijama, am urmărit diferite emisiuni pe diverse canale de televiziune, unele interesante, altele mai puțin. În mod masochist am vizionat și câteva emisiuni turistice, revăzând cu jind locurile pe care le-am vizitat și de care mă leagă atâtea amintiri plăcute. E drept, am văzut și câteva spectacole ale celor mai vestite teatre de operă din lume, concerte, etc., etc. În tot acest timp, ori de câte ori m-am aventurat să ies din casă, am purtat mască și am trecut pe lângă tot felul de cunoscuți fără să-i recunosc. Am învățat să vorbesc cu ochii celor pe care îi întâlneam cu diverse ocazii și am confirmat faptul că ochii oamenilor spun întotdeauna adevărul. Read more…
La 23 martie 2021 israelienii se duc din nou la urne
Pentru patra oară în decurs de doi ani cetățenii israelieni se vor duce la urne pentru a-i alege pe cei 120 de deputați din Knesset. Necesitatea organizării din nou a alegerilor legislative anticipate demonstrează incapacitatea guvernului de coaliție de a conduce țara în condițiile extrem de dificile ale pandemiei de corona virus, Israelul fiind una dintre țările puternic afectate. Dar se pare că această situație nu a reușit să-i aducă pe liderii coaliției – premierul Benjamin Netanyahu, Likud și Benny Gantz, Alb-albaștri, la o gândire rațională, de a trece peste dificultăți și a face compromisuri pentru a menține coaliția și a oferi un buget și un program politic rezonabil pentru ambele tabere, care să scoată Israelul din impasul provocat de pandemie și de situația economică dificilă a țării. Ambițiile personale, orgoliile și interesele au fost mai puternice decât ideea de a salva țara. Astfel că la miezul nopții de 22 decembrie 2020 cel de-al 23-lea Knesset s-a dizolvat, acesta fiind termenul-limită pentru votarea unui buget al țării. Eșecul de a stabili un buget a avut loc la șapte luni după instalarea unui guvern de ”unitate” între Likud și formațiunea Alb-albaștri, când cele două partide au convenit formarea unui guvern comun cu un premierat rotativ între Netanyahu și Gantz. Deși s-au angajat să treacă peste divergențe și să se ocupe în comun de bătălia împotriva corona virusului, confruntările politice au continuat și în cadrul guvernului de coaliție, cu acuzații reciproce de încălcare a acordului de guvernare, scrie The Times of Israel.Read more…
Dacă nu mă duc la mall, parcă-n suflet simt un gol!
Ne aflăm în mijlocul celui de al doilea mare val de contaminări, internări în spitale și decese provocate de Covid-19 și autoritățile nu mai știu ce măsuri să ia. Cele pe care le-au luat până acum au fost de fapt, spun mulți, doar jumătăți de măsură. Politica de laissez-faire a Suediei, inițial lăudată pentru că ar putea duce la „imunitatea de turmă” s-a dovedit prost inspirată. Cea a țărilor care au adoptat sistemul „stop-start”, adică restricții urmate de relaxări, nu s-a dovedit nici ea mai eficace. Iar măsurile dictatoriale impuse în unele țări amintesc de o oală sub presiune, din care aburul țâșnește ori de câte ori ridici puțin capacul să vezi ce se întâmplă înăuntru. Virusul profită din plin de războiul continuu dintre interesele contradictorii ale principalilor actori din această dramă: oficialitățile, micii întreprinzători, patronii marilor companii industriale și comerciale și în sfârșit, marele public. Oficialitățile sunt datoare să protejeze populația în orice împrejurare și în fața oricărei amenințări. Asta încearcă să facă guvernele din întreaga lume. Că nu prea au mare succes, este poate de înțeles. Nu au fost confruntate până acum de o asemenea problemă, un inamic invizibil de o ferocitate și o viclenie aproape inimaginabile. Dar nici ezitările, șovăielile, contrazicerile, contramandările și măsurile anemice luate de politicieni nu au ajutat. Butada „În trecut am fost foarte nedecis, dar acum nu mai sunt așa de sigur” exprimă cât se poate de bine atitudinea multora dintre politicienii noștri. Read more…
Semnificația elefănțelului pentru valsul vienez
Din mai 1872, Filarmonica din Viena pregătește un mare proiect. Expoziția Mondială din 1873 este cel mai bun prilej pentru ca acest oraș să-și arate supremația muzicală. Dar visul se năruie curând, pentru că de la început expoziția stă sub auspicii nefaste. La 8 mai 1873 se prăbușește bursa vieneză, în iulie începe epidemia de holeră. Oaspeții din străinătate se lasă așteptați, Expoziția Mondială e un fiasco, o ruină financiară. Delegația chineză donează fabuloasa sumă de 10.000 de guldeni argint pentru o producție muzicală festivă, în semn de mulțumire vienezilor pentru organizarea evenimentului internațional. Sună cunoscut, poate acum ordinea e alta. Un an mai târziu apărea și Liliacul, celebra operetă scrisă de Johann Strauss-Fiul, care se cântă la Opera din Viena, an de an, în 31 decembrie. Dar cum holera, care a bântuit în vremea Expoziția Mondiale de la Viena, nu are același mod de transmisie ca și Coronavirus, muzicienii Strauss nu au fost nevoiți să-și schimbe stilul compozițional. Valsul, polca sau cadrilul nu pot fi adaptate conform ordonanțelor de păstrare a distanței între persoane, măsurată de vienezi, într-un mod inedit, în lungimea unui elefănțel. S-ar putea înțelege că în loc de câini și pisici, noi avem elefanți de casă. Nu. Însă cea mai vizitată instituție din Viena este grădina zoologică din Schönbrunn, cea mai veche și încă funcțională „menajerie” din lume.Read more…
Moses Wilhelm Shapira, savant sau șarlatan?
Moses Wilhelm Shapira a fost un personaj pitoresc și controversat – unii l-au admirat, mulți l-au denigrat. A fost un mare savant și arheolog? Sau a fost un falsificator fără scrupule? Despre el s-au scris articole și cărți, s-a făcut chiar o expoziție la Muzeul Israel. Despre primii 25 de ani ai vieții sale se știe foarte puțin, doar că s-a născut în 1830 la Kamenețk-Podolsk (azi Ucraina), într-o familie evreiască. În 1856 a plecat spre Ierusalim, iar pe drum, la București, s-a convertit, devenind luteran. Aș fi vrut să aflu mai multe despre studiile lui și despre motivul convertirii, dar nu se cunosc amănunte. La Ierusalim s-a alăturat comunității anglicane, reunite în jurul bisericii Christ Church. La început a condus prăvălia de suveniruri a bisericii, iar în 1861 și-a deschis propria prăvălie în apropierea Bisericii Sfântului Mormânt. S-a căsătorit cu o infirmieră protestantă și a avut două fiice, dintre care cea mică a devenit mai târziu scriitoare. Romanul ei autobiografic, Fetița din Ierusalim, publicat sub pseudonimul Myriam Harry, este una din sursele mele de inspirație. În ochii fetiței, prăvălia tatălui ei era o lume magică. Read more…
Fraţii Iuliu și Emil Haţieganu
Cluj. O seară târzie de iarnă rece în 1948. Un bărbat înalt, prezentabil, pășea lângă Parcul Mare spre str. Eminescu, spre “vila Haţieganu”. Cel care suna emoționat la ușa vilei era Aurel Moga, discipol al lui Haţieganau, șef de lucrări la Clinica Medicală I. Tânărul medic venea să-l roage pe maestrul său ca a doua zi, 7 decembrie 1948 să nu vină la clinică, deoarece comuniștii au hotărât “debarcarea” profesorului Haţieganu de la conducerea clinicii și excluderea lui din învățământul superior. Motivul: în perioada interbelică fratele său, Emil, fusese politician, ulterior deținut politic, iar Iuliu avusese funcții înalte în învățământul superior și fusese ministru al Sănătaţii în Guvernul Nicolae Iorga. A doua zi Moga a ținut un discurs împotriva profesorului și în aceeași zi a fost numit noul șef al Clinicii Medicale I, cel mai important centru medical al Clujului din acei ani. Aceasta este numai o imagine din biografia complexă a prof. Iuliu Haţieganu. S-a născut în 1885, în Imperiul Austro-Ungar, în comuna Magyarderzső (mai târziu Dârja), pe valea Someșului, în casa preotului greco-catolic Ioan Haţieganu. Ioan Haţieganu se trăgea dintr-o foarte veche și faimoasă familie românească din împrejurimile HațeguluiRead more…
Criza actuală a Occidentului și victoria sa viitoare
Criza Occidentului a fost prefigurată de gânditori de anvergură precum Oswald Spengler, Friedrich Nietzsche, Gabriele D’Annunzio, Luigi Pirandello și Arnold Tonybee, încă din anii 20 ai secolului trecut. Mai târziu, ideologii de marcă ai fascismului, nazismului și comunismului au proclamat sus și tare sfârșitul Occidentului putred până la măduvă. Însuși Lenin a folosit o reușită butadă pentru a ilustra caracterul pernicios și finit al capitalismului, afirmând că “un burghez este în stare să-și vândă chiar funia cu care va fi spânzurat“. Politicieni și ideologi fasciști și comuniști de marcă precum Goebbels, Suslov, Răutu, Gomulka, Honecker sau Gottwald au dus campanii înverșunate de ponegrire, de defăimare, de ură împotriva Occidentului în presă, învățământ și cultură. Masivele spălări de creier au încercat să inducă în mentalul colectiv dușmănia ireversibilă față de Occident, să creeze “omul nou”, fascist sau comunist, perfect manipulabil de către puterea absolută, aservit în totalitate acesteia, fără gândire independentă. Rezultatele nefaste ale acestor campanii propagandistice se resimt până azi în fostele state comuniste. Cu toate acestea, Occidentul a ieșit victorios din marile confruntări cu sistemele totalitare, mai precis cu regimurile dictatoriale care i-au cântat prohodul și au încercat să-l lichideze prin conflict armat sau război rece. Se cuvine menționat că prima mare victorie a Occidentului asupra fascismului s-a obținut cu sprijinul eroic și major al Uniunii Sovietice comuniste. Aliații, adică Marea Britanie, SUA și URSS, au repurtat o victorie deplină asupra puterilor Axei, forțând întâi Germania nazistă să capituleze necondiționat la 8 mai 1945.Read more…
Minorități și alte grupuri marginalizate în Israel. Templerii
În Israel trăiesc grupuri de oameni de diferite etnii și religii, care au venit pe aceste meleaguri din diferite motive, în ultimele două secole. Sunt evrei, creștini, musulmani și chiar de alte credințe. Ei aparțin unor etnii și chiar rase diferite, au culori diferite și au venit în scopuri diferite. Un aspect al profesiei mele fiind studiul limbilor etnice minoritare, atât în Israel cât și în restul lumii, aș vrea să prezint unele din aceste grupuri, care numără de la o familie sau două până aproape zece mii. Primul grup este cel al templerilor. Aceștia sunt membrii sectei protestante Tempelgesellschaft (Societatea Templului), din regatul german Württemberg (azi statul Baden-Württemberg). Ei înșiși și-au luat numele de templeri. Secta a fost înființată la mijlocul secolului al XIX-lea de către teologul evanghelic Christoph Hoffmann. Membrii ei credeau că trebuie să refacă „Regatul lui Dumnezeu” în Ereț Israel, pentru a pregăti cea de a doua venire a mântuitorului. Prin anii 60 ai secolului al XIX-lea au venit întâi câțiva coloniști solitari. Unii au întemeiat o așezare în sudul Galileei, în Valea Izreel, dar ea a eșuat. În 1868 a venit din Germania primul grup organizat de 454 de membri.Read more…
Ce urme lasă studiile? (2)
Pe atunci clasele nu se numerotau în continuare. După școala elementară începea liceul, cu clasele I-VIII. Liceul Principesa Ileana era situat departe de casa noastră, aproape vis-à-vis de Clinica Stanca. După cum s-a văzut, noi stăteam în spatele Grădinii Botanice, pe strada pe care se află acum Clinica de Boli Infecţioase. De aici eu nu mai veneam singură, ci cu tata, care mergea pe jos zilnic până la fabrica Dermata. Porneam la ora 7.00, eu ajungeam pe la 7:30 și el își continua drumul, parcurgând toată strada Paris ca să ajungă la timp, înainte de ora 8.00, la lucru. Ce am învățat în acest an școlar? În esență, faptul că sunt evreică și ca atare, sunt urâtă de oameni. Adică am făcut cunoștință cu antisemitismul. De exemplu, un vechi vecin și coleg de serviciu de-al lui tata, Rezső bácsi, cu care mergeam împreună în fiecare dimineață, într‑o bună zi a renunțat la noi pur și simplu, folosindu‑se de un pretext fals și străveziu. Îmi mai amintesc și alte semne, dar nu știu dacă au apărut chiar în timpul primului an de liceu sau mai târziu.Read more…
Mândruţa şi… cartea
Ce simplă e viaţa de când există Internet! Putem comunica în timp real cu cei de departe (chiar la mare depărtare), pentru că aceştia – practic – se află la “un click distanţă”. Poţi să-i auzi şi să-i vezi sau să le scrii instantaneu un text plin de prescurtări şi abundând de emoticoane sau stickere. Nu contest utilitatea acestei comunicări, de care mă folosesc şi eu, dar nu mă pot obişnui cu bagatelizarea comunicării. O scrisoare e altceva decât un email, şi nici un bileţel nu echivalează cu un sms sau un mesaj…cel puţin pentru mine. În limba română scrisoarea se mai numeşte şi „carte” (presupun că datorită faptului că era întocmită de ştiutorii de carte adică de cei care învăţaseră literele) şi apare ca atare şi în folclor, ajutându-ne să ne imaginăm însemnătatea ei în lumea de atunci. Am să mă opresc asupra unui cântec pe care-l cunosc (la fel ca mulţi alţii) de la petrecerile din studenţie: „De-ar fi mândra-n deal la cruce, de tri ori pe zi m-aş duce, dar mândruţa-i mai departe, nu pot mere făr’ de carte”.Read more…