După eliberare, în drum spre noua libertate. Alegerile parlamentare din Ungaria

Rezultatul alegerilor din Ungaria în 12 aprilie înseamnă nu numai abolirea unui guvern, prin câștigarea a peste două treimi din voturi de către partidul de opoziție de dreapta moderată Tisza (138 de locuri în parlament, față de 55 obținute de Fidesz), ci abolirea unui regim întreg. În noul parlament vor fi trei partide, dintre care partidul pro-fascist Mi Hazánk (Patria noastră) cu 6% din voturi. În prezent nu există niciun partid de stânga sau liberal, nici în parlament, nici extra-parlamentar. De altfel, și Fidesz, care a pierdut alegerile, este membru al uneia dintre uniunile partidelor de extremă dreapta din UE – Patrioții. Partidul Tisza a pătruns în politica ungară doar de doi ani, la fel ca și liderul său, Péter Magyar (45), necunoscut publicului ungar până în februarie 2024. Absolvent al facultății de drept, el a fost un consilier de încredere în sistemul lui Orbán. Este și fostul soț al ministrei de justiție, Judit Varga. Într-un interviu dat televiziunii Partizán, el a întors însă spatele regimului corupt și în doi ani, cu un partid nou-nouț, a reușit să câștige alegerile în faţa lui Viktor Orbán și a partidul său, activ în parlament de treizeci și șase de ani.Read more…

Protestul Kufiyas in Buchenwald nu a mai avut loc

Am participat de două ori la manifestările festive de 11 Aprilie, în 2019 şi 2024, şi de fiecare dată am fost impresionată de empatia locuitorilor oraşului faţă de cele îndurate de prizonierii lagărului nazist de la Buchenwald. Pe străzile principale ale oraşului erau expuse portrete de mari dimensiuni ale deţinuţilor, sălile diverselor reuniuni publice erau ticsite cu localnici sau locuitori ai unor oraşe învecinate, cu tineri veniţi să-i cunoască pe supravieţuitori, să le asculte mărturiile, iar la festivitatea principală de pe Appelplatz participau foarte mulţi weimarezi dornici să onoreze memoria celor 56.000 de prizonieri pieriţi la Buchenwald şi eroismul celor din rezistenţă. Nu am sesizat ca participarea cetăţenilor Weimarului la activităţile comemorative să fi fost influenţată de convingerile lor politice. Dar, până la urmă, politica s-a făcut simţită şi aici. Rezultatele alegerilor, războiul din Ucraina şi, mai ales, protestele pro-palestiniene care au luat amploare în ultimii ani, intensificarea anti-israelismului şi antisemitismului pe plan mondial au adus după sine şi instalarea unei anumite prudenţe în rândul organizatorilor evenimentelor comemorative de la Weimar şi Buchenwald. În 2025 s-a instituit o regulă nouă privind regimul drapelelor în incinta parcului  memorial. Anul acesta însă s-a întâmplat ceva care m-a pus pe gânduri. Un grup pro-palestinian şi anti-israelian, care activează sub genericul Kufiyas in Buchenwald şi-a exprimat dorinţa de a organiza, în 12 aprilie 2026, pe Appelplatz, – în timpul festivităţilor oficiale– o acţiune în care să denunţe genocidul din Gaza. Orașul Weimar nu a permis organizarea unui astfel de eveniment în incinta Memorialului Buchenwald, considerându-l lipsit de respect faţă de cei care au pierit în acest lagăr, faţă de supravieţuitorii prezenţi la ceremonii, dar – respectând dreptul la liberă exprimare – a propus un alt loc public din Weimar unde să se desfăşoare această acţiune… Acţiunea de protest a celor de la Kufiyas in Buchenwald nu a avut loc pe Appelplatz şi se pare că nici în altă locaţie din Weimar. De fapt, ce urmăreşte această grupare?Read more…

Ca David și Goliat…

Am ascultat o discuție foarte interesantă pe Zoom, aici, în Israel, despre alegerile din Ungaria. Dacă alegerile ar fi fost un pasaj din Biblie, ar fi fost despre înfruntarea dintre David și Goliat, dacă ar fi fost un meci de șah, ar fi fost unul în care Magyar ar fi jucat toate partidele cu negrele, dacă ar fi fost o alergare de 1500 de metri, ar fi fost una în care Magyar ar fi pornit cu un handicap de o tură, dacă ar fi fost un meci de fotbal, echipa lui Orbán ar fi avut un om în plus, încă din minutul 2. Orbán și partidul său au avut toate premisele pentru a câștiga acest meci. Cu majoritatea lui covârșitoare din Parlament, Orbán a schimbat legile în favoarea lui, a transformat toate posturile de Televiziune în “Realitatea Plus”, a schimbat chiar și modul de reprezentare în alegeri, aplicând o formulă complicată în care cei din zonele rurale aveau mai multă influență decât budapestanii. Apoi, Orbán a pompat bani frumoși în zonele populate de secui din Ungaria. Și în plus, el a fost sprijinit de o formațiune pestriță de populiști din exterior, un fel de „Naționaliști din toate țările, uniți-vă!” Și totuși Orbán a pierdut.Read more…

Casa lui Simon Tăbăcarul

Cu ani în urmă m-a vizitat la Ierusalim o fostă colegă de clasă și bună prietenă.  După ce ne-am plimbat și am vizitat o sumedenie de lucruri, țin minte că am avut o discuție foarte interesantă.  Fiind licențiată în istorie (și fostă studentă a lui Lucian Boia), prietena mea a pus întrebarea în ce măsură monumentele istorice sunt autentice: dacă se bazează pe documente, pe legende, pe tradiții, sau poate că unele au fost „inventate” recent numai pentru a profita de pe urma turismului.  Și chiar dacă un monument a fost documentat cu secole în urmă, în ce măsură ceea ce vedem astăzi mai seamănă cu ce a fost atunci?  E foarte greu de răspuns la întrebarea ei.  Aș vrea să iau ca exemplu Casa lui Simon Tăbăcarul din Jaffa. Casa apare în Noul Testament, în Faptele apostolilor 9, 10.  Întâi se povestește că Apostolul Petru a venit la Iope (Jaffa) și a fost găzduit de un anume Simon Tăbăcarul.  Acolo Petru a avut o viziune, se făcea că i se îngăduie, ba chiar e îmbiat să mănânce din animalele considerate impure de tradiția iudaică.Read more…

Întâmplări hazlii pe timp de război

Actualul război al Statelor Unite împreună cu Israel împotriva Iranului a provocat multe suferințe, pierderi de vieți omenești, răniți, distrugeri de locuințe, tulburări psihice atât la copii cât și la adulți. Israelienii au încercat să adapteze condițiilor de război, să nu stea tot timpul acasă, în apropierea adăposturilor, ci să iasă la cumpărături, să-și viziteze rudele și prietenii, să-și continue activitățile sportive, ba chiar să meargă la cafenea. În cele patruzeci de zile cumplite ale războiului, oamenii nu și-au pierdut curajul și nici simțul umorului și pe parcursul acestor zile deloc vesele am avut parte, totuși, și de întâmplări hazlii. Într-o zi m-a prins alarma în oraș. Cum nu am găsit un adăpost în apropiere, am fost nevoit să parchez mașina pe o stradă lăturalnică, vizavi de Cimitirul Central (un loc bun, nu-i așa?) și, conform indicațiilor Comandamentului din Spatele Frontului, m-am culcat pe burtă pe peluza unui parc și mi-am apărat capul cu mâinile. După câteva secunde a pornit alarma și o dată cu ea și sistemul de irigație a peluzei.Read more…

Fiica lui Stalin

În joacă, micuța Svetlana i-a dat o poruncă tatălui ei, Stalin, iar el a acceptat-o. Ea a fost poate singura care îndrăznea să-i dea porunci. S-a scris mult despre Stalin, dar mai puțin despre familia lui. Stalin, născut și crescut în Georgia, a fost însurat de două ori. Cu prima lui soție, Kato Svanidze, a avut un fiu, Iakov Djugaşvili. Kato a murit de tifos la 22 de ani. Stalin a lăsat copilul în grija bunicilor materni și a plecat în Rusia să-și continue activitatea politică subversivă. Acolo a luat-o de soție pe Nadejda Alliluieva cu care a avut doi copii, Vasili și Svetlana, dar nici cu ea nu a trăit multă vreme. Convinsă că soțul o înșală, Nadejda s-a sinucis la 31 de ani. Stalin a fost un tată execrabil, doar față de Svetlana avea oarecare sentimente paterne. Ea a fost și singura care a ajuns la o vârstă înaintată (1926 – 2011). Iakov Djugaşvili (1907 – 1943), fiul lui Stalin din prima căsătorie, a fost luat prizonier de război. Nemții au propus un schimb de prizonieri, dar Stalin a refuzat să elibereze un mareșal german în schimbul fiului său, un simplu locotenent. Iakov a murit în lagărul Sachsenhausen.Read more…

Știați că…?

De câțiva ani buni primesc în mod regulat semne de viață de la Dr. N.C., un vechi prieten și coleg de pe vremea studenției, stabilit de zeci de ani în străinătate și cu care m-am văzut doar o singură dată în ultimii 70 ani. Ne scriem de-ajuns de des și de fiecare dată descopăr cât de apropiate sunt opiniile noastre în diverse subiecte care, până la urmă, afectează într-o măsură mai mare sau mai mică pe fiecare din noi. Menționez că prietenul meu este fiul unuia din cei mai reușiți umaniști de care am auzit și pe care i-am cunoscut. Și, cum se spune, așchia nu sare departe de trunchi. Unul dintre materialele recente primite de la amicul meu se intitulează Europeni cretini! Mi-am luat libertatea să-l reproduc aici, doar parțial, și apoi să fac anumite comentarii. Nu pun mâna-n foc că lucrurile stau exact așa cum sunt descrise mai jos, nu am timpul, energia și răbdarea să verific toate amănuntele. Dar, după părerea mea, chiar dacă luăm povestea doar ca pe un inventar, ea merită digerată și discutată…Read more…

Trei proroci și un bătrânel

În timpul studenției mele, mai cumpăram câteodată un bilet de Loto sau Pronosport, dar niciodată nu am câștigat o lețcaie. De atunci eu nu cred în pronosticuri. Într-una din zilele acestea călătoream cu trenul. Lângă mine ședea un bătrânel (de parcă eu aș fi tânăr!), iar în fața mea era un tânăr de vreo 30 de ani. Am intrat în vorbă cu ei despre situația precară a Israelului care luptă activ cel puțin pe trei fronturi împotriva dușmanilor care vor să ne arunce în mare și să pună stăpânire pe mica noastră țară, singură democrație (deocamdată) din Orientul Mijlociu. I-am povestit bătrânului că anul trecut trei politicieni, proroci vestiți, au dat pronosticuri incorecte după Războiul de Douăsprezece Zile. Primul proroc, să-l numim Cel Mare, zicea că aliații noștri americani au distrus complet capacitatea Iranului de a face o bombă atomică. Dar nu mult după această prorocire s-a dovedit că iranienii au reușit să ascundă 450 de kg de uraniu 60% din care, fără prea mare efort, vor putea fabrica mai multe bombe atomice.Read more…

Donald Trump – perdantul războiului cu Iranul

Deocamdată nu știm dacă, după cele două săptămâni de armistițiu, războiul efectiv cu Iranul va fi reluat sau nu și, în final, cine va câștiga din punct de vedere militar. Opinia strategilor militari este că Statele Unite și Israelul. De-acum aviația lor domină cerul Iranului, o mare parte a lansatoarelor de rachete au fost distruse, infrastructura deteriorată, importanți conducători asasinați. Dar dacă aruncăm o privire la situația globală, la obiectivele care și le-au propus cele două țări, dar mai ales la pretențiile Iranului, nu putem declara un învingător, în schimb putem nominaliza un perdant – Donald Trump. Când s-a alăturat Israelului în această aventură militară, președintelui american i s-a atras atenția că aici nu este vorba de Venezuela, că se poate aștepta la o rezistență înverșunată și la o replică puternică, deoarece Iranul are toate mijloacele militare moderne necesare și în plus, psihologia răzbunării care animă întreaga structură de conducere. Acest lucru s-a demonstrat chiar la negocierile americano-iraniene eșuate. Read more…

Strâmtoarea „Urmuz”

Îmi amintesc că în îndepărtata mea tinerețe comunistă, fiecare din noi aveam la îndemână un rezervor de bancuri, ca să ne mai îndulcim un pic din amarul vieții de zi cu zi. Eu aveam chiar două, unul evreiesc și unul românesc, care se asortau firesc cu cele două identități ale mele. În fiecare din aceste două recipiente aveam câte un banc preferat pe care îl aruncam în luptă atunci când mergeam la câte un chef care ținea toată noaptea. Pe la 3 dimineața cheful începea să lâncezească, dar limba devenea mai slobodă, ne apucam de ghidușii și atunci când îmi venea mie rândul, spuneam mai întâi bancul evreiesc și apoi pe cel românesc… Nu aș fi crezut că după aproape 40 de ani, aceste două bancuri vor deveni mai relevante ca oricând în contextul războiului cu Iranul. Dar să vedem bancurile şi contextul.Read more…

Ouă vopsite

Copil fiind și locuind într-o țară ortodoxă, nu se putea să nu fiu influențat și eu. Ei și, uite așa, aflându-mă în vacanță la bunici, într-un frumos oraș dunărean, am văzut că majoritatea vecinilor vopsesc ouă. Desigur, bunicii primeau și ei ouă de la vecinii cărora le dăruiseră prăjituri de Purim. Dar Machie și cu mine, buni amici, consideram că nu-i frumos să nu avem și noi propriile noastre ouă roșii.  Așadar Machie, tătar, și cu mine, evreu, am luat o „hotărâre istorică”: vom vopsi și noi ouă! Într-o zi când părinții săi erau la lucru și el rămăsese singur acasă, am cumpărat împreună douăzeci de ouă de la Alimentara din colț – pe vremea aceea în România se găseau de toate fără coadă sau cartele,  acestea ar fi fost de neconceput. Ne-am apucat de treabă acasă la Machie, am fiert ouăle și apoi le-am vopsit. Cum? Cu pulverizatorul și cu vopsea pe care am găsit-o la el în cămară.Read more…

Ouăle Haminados şi amintirile pe care mi le răscolesc

Gândul îmi zboară cu 24 de ani în urmă, pe 26 martie 2002 dimineaţa. Mama se stinsese din viaţă de aproape şase luni. Fata mea cea mare, Daita, plecase la doctorat, la Columbia University din New York, unde fusese admisă cu bursă, după absolvirea Facultăţii de Biologie la Bucureşti. Urma să nască o fetiţă pe care voiam s-o numim Claire, iar eu să plec o lună la ea. Mezina mea, Catrinel, era studentă şi locuia cu mine şi soţul meu la Bucureşti. Eram copleşiţi încă de tristeţe după moartea mamei. Era primul an în care, psihic, nu mă simţeam în stare să pregătesc pentru Seder ouăle Haminadus, cum le numeam noi, adică huevos Haminados, care ne umpleau casa cu mireasma lor unică, incredibilă, timp de două zile, atunci când le făcea mama. (După cum am mai scris, la noi în familie se ţineau şi se respectau ambele religii, mama, Marie-Claire, născută Birnberg, fiind evreică, iar tata, Mircea Ştefănescu, creştin ortodox.) Dar să vă povestesc despre această tradiţie care, în familia noastră, fusese păstrată doar de mama, însă va continua, cred, în generaţia nepoţilor. Bunicul meu matern era așkenaz, iar bunica sefardă. Mama învăţase de la mama ei (născută Cohen) cum să pregătească aceste ouă.Read more…

Atunci și acum…

M-am născut în martie 1944, în plin război în România. Când am crescut, mama ne-a povestit, mie si surorii mele, că veșnic erau alarme și atunci ne ducea în pivniță, adăpostul din acea vreme. Era frig în România în acel martie și mama nu avea lapte. Bunica, o femeie curajoasă, ieșea în timpul bombardamentelor să procure lapte de la o femeie care avea o vacă. Tata era temporar în Transnistria, ca medic. Bagajele erau pregătite în eventualitatea că vom fi deportați şi noi. Mama își cam închipuia care va fi soarta ei și a noastră în acest caz. Nu au apucat să ne deporteze. Dar oare ce au simțit părinții și bunicii noștri? Și de ce, auzind alarmele de acum, reînvie în fața mea acea pivniță și grija celor din jur? Și dacă pe atunci eu nu înțelegeam nimic, oare ce simt supraviețuitorii lagărelor naziste când aud alarma? Oare chiar există fenomenul eternal return care presupune că fiecare eveniment în viața unei persoane, fiecare bucurie, durere, gând și moment se va repeta mereu, iar și iar? Acum, la bătrânețe, nu ne mai sperie alarma, chiar dacă ne mișcăm mai greu și avem nevoie de ajutor. Copiii și nepoții noștri lucrează, uneori de acasă, uneori merg la locul de muncă. Dacă îi întrebăm ce fac, ei ne răspund: „Ce să fie? Totul e în regulă.”Read more…

O opinie personală despre un viitor îndepărtat

Astăzi am decis să scriu despre viitor. Dar, așa cum prea bine se știe, orice gând despre viitor are o bază în prezent. Așadar, să începem cu prezentul. De câteva săptămâni Orientul Mijlociu este din nou în plină conflagrație militară. Israelul și Statele Unite au atacat Iranul. Motivul este pericolul că acest stat terorist, fundamentalist și dictatorial ar putea deveni o supraputere nucleară. Încă niciodată nu mi-am citat propriul prim-ministru, dar de data acesta o fac. Într-o recentă conferință de presă, răspunzând unei întrebări, Netanyahu a afirmat: „Combinația între fanatism, o profundă ideologie demențială – nu există alt termen pentru a o defini – și cruzimea acestui regim, totul la un loc au transformat actualul regim iranian într-un sistem extrem de periculos, nu numai pentru Israel și Statele Unite, ci pentru toți (dangerous to everything in between and far beyond). Acest scenariu nu e deloc imaginar, Iranul are planuri foarte serioase de a crea un nou imperiu islamic, la peste 100 ani de la dispariția celui Otoman, la sfârșitul Primului Război Mondial.Read more…

Noroc și paradox

Noi, cetățenii Israelului, trăim într-o stare de tensiune, încă din 2020, de la izbucnirea pandemiei COVID-19, deci de șase ani. Conflagrația cu formația teroristă Hamas a început cu mulți ani în urmă, scurt timp după retragerea armatei israeliene din Gaza. Hamas trimitea în mod regulat rachete asupra civililor israelieni. Începând din 2018, au inventat o metodă nouă: când direcția vântului era potrivită, lansau înspre noi baloane sau zmei care duceau substanțe inflamabile sau explozivi pentru a distruge câmpiile roditoare din sudul Israelului. 7 octombrie 2023 ne-a lovit ca un fulger cu invazia teroriștilor și a unor civili din Gaza care au ucis și au jefuit în mai multe așezări din sudul Israelului. În paralel, frații lor din Liban, teroriștii Hezbollah, au bombardat nordul și centrul Israelului cu mii de rachete, vreme de aproape un an. La ordinul guvernului, sute de mii de israelieni din nordul și sudul țării au fost nevoiți să-și părăsească casele și fermele. Guvernul le-a promis despăgubiri cu care să-și reconstruiască viața în locurile de care erau legați de decenii. Tot atunci am suferit primul atac cu rachete balistice și drone de la a treia metastază a Iranului, Huthii din Yemen.Read more…

Golem

Până nu demult, dacă cineva mi-ar fi pus această întrebare i-aș fi râs în nas și i-aș fi spus că a citit prea multă literatură științifico-fantastică.  Roboți?  Care roboți?  Robotul de bucătărie care bate spuma de albușuri?  Sau roboții industriali, de fapt niște „brațe” programate să facă 24 de ore pe zi aceeași muncă, fără să obosească, să cârtească sau să facă grevă?  Dar de când au apărut roboții umanoizi conduși de inteligență artificială, parcă nu mai sunt chiar atât de sigură… „Roboții” (adică cei ce robotesc) au fost inventați de scriitorul ceh Karel Čapek în 1920, în piesa R.U.R.  Spre deosebire de cei de astăzi, roboții lui nu erau aparate, ci ființe vii, create artificial pentru a-i sluji pe oameni – erau mai degrabă sclavi decât roboții de astăzi.  Biologul care i-a creat era convins că roboții nu au suflet, dar s-a dovedit că nu avea dreptate.  Roboții s-au răsculat și în lupta care a urmat, umanitatea a fost anihilată.  A fost o idee cât se poate de modernă, formulată cu peste un secol în urmă și, după părerea mea, faptul că ea a apărut în Cehia nu este întâmplător.  După cum autorul însuși declară într-un interviu din 1935, piesa este o interpretare modernă a legendei evreiești a golem-ului din Praga.Read more…

Războiul – unul din câteva

Am venit în Israel imediat după terminarea facultăţii, în toamna anului 1975. A trecut de atunci mai bine de jumătate de secol, în care viaţa mea s-a derulat ca o sinusoidă, când mai sus, când mai jos, iar de la o vreme, datorită anilor care trec, am impresia că amplitudinea descreşte mereu. Nu mi-am închipuit că în partea descrescândă a sinusoidei ne vom petrece o parte din ceasurile vieţii în adăposturi, de teama de a nu fi aleşi de loteria morţii ca să dispărem sub atacul rachetelor care invadează Israelul din Liban sau din Iran. Actualul război a început la 28 februarie, într-o sâmbătă seara. Israelul împreună cu SUA au pornit furia „Răgetului de leu”. De atunci au trecut patru săptămâni. Zilele decurg ciudat, situaţii şi clipe se transformă în tipare interiorizate de majoritatea oamenilor din jur. Multe activităţi au încremenit pentru un timp, obligându-i pe cei implicaţi să-și modifice orarul. La început au fost închise magazinele și serviciile neesențiale, s-a rărit transportul public, s-au închis şcolile și unele companii, făcând să sporească munca de acasă. Au rămas deschise doar magazinele alimentare și pieţele.Read more…

Ioan Farcaş – un evreu înscris pe Monumentul Eroilor din Bănişor

Monumentul din Bănişor – localitatea natală a tatălui meu, Emeric Székely, a bunicii mele Malka Fischman, de fapt a trei generaţii din această familie –îl cunoşteam cu mult înainte să fi vizitat această comună frumoasă, aşezată printre dealurile molcome ale Sălajului. L-am văzut pe una dintre fotografiile care supravieţuiseră Holocaustului, păstrate în albumul familiei, mărturie a vremurilor dinainte de tragedia care avea să spulbere existenţa personajelor surprinse într-o zi din vara anului 1942, în proximitatea acestui monument. Atunci eram interesată mai degrabă de tinerii din poza de grup şi nu am dat atenţie semnificaţiei obeliscului de piatră din centrul comunei. Abia peste ani, când am vizitat Bănişorul şi am făcut şi eu o fotografie lângă monument, am citit înscripția: deviza Pro Patria şi numele fiilor comunei, patruzeci la număr, care pieriseră în Primul Război Mondial. Monumentul inaugurat de Ziua Eroilor Neamului, în mai 1936, este creaţia sculptorului Lucaci din Şimleu Silvaniei şi a fost realizat din donaţii publice. Alături de unele nume cunoscute din amintirile tatei, Cadar şi Gordan, de câteva nume ale unor bănişoreni pe care i-am cunoscut personal, Chifor, Bolog, Tarba, pe listă am găsit încă un nume cunoscut: Farcaş. Singura familie cu acest nume în satul populat din moşi-strămoşi de români era una evreiască. E drept că Aron Farkas, cel mai înstărit evreu din localitate, care avea casă în centrul comunei (vizavi de monument) îşi scria numele Farkas, după ortografia maghiară, dar asta nu m-a împiedicat să fiu încredinţată că Ioan Farcaş era o rudă de-a lui Aron, de fapt o rudă de a mea.Read more…

Confesiuni pe timp de război. Martie 2026

Am emigrat în Israel acum patruzeci de ani. Din primele zile am înțeles că această țară binecuvântată de D-zeu este un cuib amenințat permanent de războaie, măcinat de contraste, o rană dureroasă, cronică. La început mi-a fost foarte greu să-mi înțeleg destinul, să simt că aparțin acestei lumi atât de fascinante pe de o parte, dar în multe privințe atât de diferite și de turbulente. Și totuși, încetul cu încetul, după ce m-am apropiat de locurile ei legendare, de oamenii ei harnici, plini de viață și de căldură. Ei își spun țabar, ca fructul de cactus, țepos pe dinafară, dar dulce în interior, dar mie îmi place să-i numesc „oameni dintr-o bucată”. După ce mi-am crescut rădăcini noi, paralele cu cele românești care m-au definit ca om și cărora le-am rămas profund credincioasă, după aproximativ doi ani de acumulări complexe, am început să mă simt devotată acestei țări și să-i înțeleg valorile, chiar dacă adesea contrastele ideologice mă tulburau și mă nedumereau. Mi-a luat timp să înțeleg acest amestec de culturi și mentalități care se împletesc formând o națiune nouă, tânără, plină de vigoare și de încredere în propriile forțe și calități, dornică să EXISTE și să ofere un viitor sigur următoarelor generații. Ne-am educat cei doi copii în spirit românesc, dar în același timp în spiritul patriotismului și devotamentului față de Israel și israelieni. În ciuda îngrijorării inerente, amândoi au efectuat serviciul militar, fiul ca și comandant de tanc, iar fiica noastră la geniști. Noi, ca părinți, i-am sprijinit și i-am încurajat. În 1991, când băiatul avea nouă ani și fetița opt, în timpul Războiului din Golf, Irakul lui Saddam Hussein a atacat Israelul timp de două luni cu rachete care se presupunea că ar putea avea încărcătură chimică…Read more…