Sacoșa

Încep cu un gând mai vechi. Într-o casă în care locuiesc oameni bătrâni, lucrurile par prăfuite, chiar dacă praful e luat zilnic, pentru că și lucrurile îmbătrânesc în felul lor. Odată cu trecerea anilor, toate capătă o tentă cenușie. Cu câteva luni în urmă, am avut prilejul să văd cu ochii mei ce se întâmplă cu lucrurile pe care le agonisim într-o viață. O prietenă apropiată m-a rugat să mergem în garsoniera unei rude care plecase într-o lume mai bună, zice-se, ca să-mi aleg ce doresc dintr-un vraf de cărți pe care urma să-l ducă la reciclare. Îmi doream să rămân cu o amintire de la ruda ei care decedase la o vârstă înaintată. Știam că va fi dureros să văd acel spațiu unde mai fusesem cu diferite ocazii, când posesoarea cărților era încă în viață. Deci, am acceptat invitația cu multă emoție. Mi-am ales câteva cărți după gustul meu și m-am bucurat să văd că un nepot al doamnei dispărute făcea același lucru. Bucuria lui era vizibilă că-i rămân amintiri de la mătușa sa. M-am asigurat că nu dorea nimic din cărțile alese de mine. Desigur, ca nepot avea dreptul să aleagă primul. În acea împrejurare am văzut concret ce se întâmplă cu lucrurile personale când nu mai suntem prezenți să hotărâm noi înșine pentru ele. Sunt aruncateRead more…

Croazierele noastre

Majoritatea persoanelor din jurul nostru nu au fost niciodată într-o croazieră. Unii nu sunt interesați în excursii în străinătate, sau preferă să zboare și să petreacă vacanța pe uscat, sau suferă de rău de mare. Alții consideră croazierele prea scumpe, fiindcă în afară de prețul croazierei e nevoie de un zbor până la portul de îmbarcare și cel puțin o zi la hotel înainte și după. Iar alții se tem de naufragii – pesemne trăiesc cu spaima istoriei Titanicului. Dar toate aceste temeri nu prea sunt relevante. Actualmente, cel mai mare vapor de croazieră din lume este Icon of the Seas (vezi ilustrația), al companiei Royal Caribbean Group. Vasul a fost construit în Finlanda în 2022 și a costat 1.86 miliarde de euro. Portul lui de plecare este Miami. Vasul are aproape 250.000 de tone, o lungime de 365 de metri și 20 de etaje, putând transporta 7.600 de pasageri plus 2.350 de membri ai echipajului, deci aproape 10.000 de persoane. Vasele de croazieră de astăzi sunt adevărate orașe plutitoare. Probabilitatea unui naufragiu este mult mai mică decât prăbușirea unui avion, care la rândul ei este mult mai mică decât a unui accident rutier. Cel mai mare dezastru al croazierelor moderne a fost în 2024 lângă Mexic: naufragiul vasului Symphony of the Sea care a fost lovit de o furtună tropicală. Vasul s-a scufundat și din cei 5.322 pasageri au fost 984 morți și 2.433 răniți… Prima noastră mini-croazieră a avut loc în 1995 cu Viking Line, pe Marea Baltică, de la Helsinki la Stockholm. Eram cu doi prieteni israelieni, originari din România. Îmi amintesc că vaporul a fost înconjurat aproape tot timpul de mi și mii de meduze. Să fi fost atrase de căldura motoarelor?Read more…

Arhitecți orădeni – cei doi Rimanóczy

De câțiva ani scriu destul de constant în paginile revistei Baabel despre Oradea, orașul meu pe care îl iubesc – cred că asta s-a înțeles deja – și pe care vreau să-l fac cunoscut pentru frumusețea și farmecul său deosebit. În numărul precedent al revistei m-am referit pe larg la vizita mea în orașul Subotica, din Serbia, și la rolul major al unui tandem de arhitecți, Jakab Dezső și Komor Marcell, precum și la influența muncii lor asupra aspectului orașului cu puternică amprentă Art Nouveau. Tandemul amintit a lucrat mult și în Oradea, lăsând urme superbe în tot ansamblul clădirilor din centrul orașului care îi dau aerul unic de oraș plasat între perlele Art Nouveau-ului european. Ca atare, mă simt oarecum datoare să scriu despre încă o pereche de arhitecți orădeni, tatăl și fiul: Kálman Rimanóczy sr. și Kálmán Rimanóczy jr., profesioniști de o valoare imensă cărora orașul nostru le datorează respectul și mulțumirile constante, deoarece au creat ceea ce ne încântă în Oradea de azi.Read more…

Un loc de muncă (nu) ca oricare altul…

Și în 1986 am ajuns la Beer Șeva, la spitalul Soroka. Au trecut de atunci 39 de ani și eu tot acolo sunt. Pensionar de 20 ani, dar acolo. Ani de zile, cu modestele mele posibilități de pensionar, am lucrat la proiecte pentru bunul mers al spitalului. Țin o permanentă legătură cu ”moștenitorii” mei, șeful anesteziei și șeful terapiei intensive, și îmi vizitez fosta secție cel puțin o dată la două săptămâni. De câteva luni, la inițiativa șefului anesteziei, am inaugurat un ciclu de conferințe pentru medicii anesteziști. O dată pe lună, la ora 7 dimineața, eu deschid ziua de lucru a celor peste 50 medici care vin să asculte cam ce mai are de spus un medic octogenar, aproape nonagenar. În plus… mă tratez. În anii de după pensionare am ”exploatat” mai multe servicii – din fericire, doar ambulatorii – și am primit o îngrijire pe care numai cei care au un gând bun pentru tine pot să-ți ofere (ca să nu folosesc termenul de ”protecție” în forma sa cea mai altruistă!). Cu alte cuvinte, la Soroka mă simt ca în a doua mea casă. Ieri am fost la spitalul Soroka. Era la 24 ore după ce o rachetă iraniană a distrus o parte a spitalului. Nu voiam să mă duc. Nu eram obligat și nici nu puteam să fiu de vreun folos. Stăteam la îndoială, la fel cum te întrebi dacă să vizitezi un prieten drag, internat cu o boală gravă, sau poate ai vrea să-l ții minte așa cum îl știai, nu cu tuburi, cu perfuzii și cu mască de oxigen. Totuși, m-am dus. Cu ecusonul de pensionar am putut intra peste tot unde, în ciuda distrugerilor, se mai poate intra.Read more…

La Iclod nu mai sunt semințe de pepeni

Comuna Iclodu Mare de pe Someş era un sat binecuvântat pentru hărnicia localnicilor: români, maghiari şi un însemnat număr de evrei. Printre aceştia se numărau şi fraţii Mendel şi Carol Rozenfeld. Mendel era însurat şi avea doua fete și un băiat. El coordona fabrica de spirt de la Iclod, dar mai avea și niște pământ, nu prea mult, unde cultiva pepeni din soiuri alese, nobile, aşa încât i-a mers vestea de bunătatea pepenilor lui.Read more…

AMINTIRI DIN MOSCOVA.

În drum spre Baku, am locuit atunci câteva zile în Moscova, fără să bănuiesc că proiectele generate de călătoria în capitala Azerbaidjanului vor crea ulterior ceea ce a fost pentru mine perioada moscovită. În consecinţă, începând cu anul amintit mai sus şi până în anul 1977, m-am deplasat frecvent la Moscova, totalizând aproape 90 de zile, din care puţinul timp liber face obiectul prezentelor note.Read more…