Prietenie între Israel şi vecinii săi… în vremurile biblice

Jul 10, 2025By

Actualmente, Orientul Mijlociu traversează o perioadă „caldă”, cu zăngănit de arme și amenințările de distrugere Statului Israel cu bomba nucleară, venite din partea conducerii statului islamist Iran. În zilele trecute am participant la un circuit contra cronometru pe traseul locuință – adăpost și retur. Am primit multe telefoane, mail-uri și mesaje de la prietenii din străinătate, foarte multe și din România, după ce au văzut la televizor rezultatele rachetei căzute la spitalul universitar Soroca din Beer-Șeva. Și chiar în 24 iunie, la zece minute după încetarea ostilităților, o rachetă a aterizat într-un cartier de locuințe din Beer-Șeva. Au fost ucise patru persoane. În pauzele dintre salve, când nu îndrăzneam să mă îndepărtez de adăpost, am scris acest articol. În felul acesta am „evadat”, laptopul fiind permanent cu mine. Pe același teritoriu geografic, însă în urmă cu peste 2600 de ani, în textul biblic apare un fenomen opus: mă refer la împăratul persan Cirus și la mesajul său înscris în vestitul Cilindru. Cirus a domnit cu inteligență, omenie și empatie pentru toți supușii săi, deși deținea putere absolută. El nu și-a schimbat atitudinea nici după decenii de domnie. Datorită politicii sale, Cirus a lăsat o amprentă durabilă în iudaism, Biblia considerând-ul „aducător de lumină”. Textul biblic aduce și alte exemple care dovedesc că se poate și altfel.Read more…

Jul 10, 2025 6 comments

Insule grecești. Creta

Aug 7, 2025By

Creta a fost prima insulă pe care am fost vreodată, acum 20 de ani. Ea este cea mai mare și cea mai sudică insulă grecească, la distanță egală de Africa și de Europa, leagănul civilizației minoice și al celei europene, cu o istorie consemnată de peste patru mii de ani, un loc magnific de întâlnire a istoriei antice cu cea modernă, precum și a mitologiei cu realitatea. De-a lungul multor veacuri, peste Creta au trecut diverși stăpânitori care au lăsat diferite urme și ale căror influențe sunt încă prezente, așa încât insula este o îmbinare între moștenirea ei culturală și frumusețea naturală care o caracterizează. Aici sunt porturi venețiene cu influențe ale arhitecturii egiptene sau turcești, faruri legendare, plaje cu steag albastru și nisip roz unde e interzis șamponul, golfuri liniștite, ascunse de stânci, plantații de bananieri, muzee maritime sau arheologice, grădini botanice pline de calm și răcoare, sate tradiționale în care timpul s-a oprit parcă din curgerea lui, cafenele și restaurante pitorești cu bunătăți care au ajuns și pe la noi cu veacuri în urmă, via Fanar. La începutul secolului trecut, arheologul englez Arthur Evans a scos la iveală Palatul din Knossos al legendarului rege Minos, și pe parcursul a trei decenii a contribuit la restaurarea palatului.Read more…

Aug 7, 2025 18 comments

Întâlnirea din Alaska – un semieșec

Aug 17, 2025By

Cine și-a făcut iluzii că întâlnirea din Alaska dintre Trump și Putin va aduce soluții-minune pentru problemele conflictului din Ucraina, ale relațiilor ruso-americane și, în general, ale situației globale, a dat dovadă de o mare naivitate și încă asta este o exprimare blândă. Aici l-aș plasa în primul rând pe președintele Donald Trump. Mă întreb dacă el a crezut cu adevărat că, primindu-l pe Vladimir Putin în America și redându-i astfel ceva din prestigiul internațional al unui lider de mare putere care datorită politicii sale a ajuns în ochii multora un paria, va reuși să-l convingă să accepte abordările lui. Sau a fost un joc „care pe care”, doar-doar până la urmă va ieși ceva. Nu știu dacă a ieșit ceva, oricum nu pentru Donald Trump, în schimb Putin a putut reveni în Rusia aureolat de glorie. Pentru aceasta, pentru esența întâlnirii, scria un comentariu BBC, au fost suficiente cele două minute de pe covorul roșu, primirea pe care i-a făcut-o Donald Trump, urmată de călătoria celor doi în același autoturism. Că Donald Trump l-a numit pe Putin „mare prieten”, „un tip extraordinar”, contează mai puțin, expresia se poate schimba în câteva minute.Read more…

Aug 17, 2025 17 comments

You’ll Never Walk Alone

Sep 18, 2025By

Curând după venirea mea în Israel, l-am cunoscut pe George. Totul mi se părea ireal în orașul în care am ajuns. Abia începusem să învăț ebraica. Primisem un televizor alb-negru de la alți nou-veniți, dar nu înțelegeam transmisiunile singurului canal de televiziune existent în acea vreme și programe de sport erau puține. În jurul blocului unde locuiam erau multe terenuri virane, circulau mai multe cămile decât mașini, centrul vechi semăna mai mult cu un oraș turcesc (de fapt, chiar era). Cel mai mult îmi lipseau însă prietenii. Mi-e era dor de ei, precum și de spitalul unde lucrasem. George era un bărbat între patruzeci și cincizeci de ani, invitat și el la un prânz oferit de un emigrant din România. S-a apropiat de mine și m-a întrebat în limba română: – De când sunteți în țară? – De două săptămâni, i-am răspuns. – Nu e mult. Știu că nu ți-e ușor nici ție și nici familiei tale. George era în Israel de cinci ani, era contabil la o întreprindere particulară, era însurat și avea o fetiță de opt ani. El ne-a ajutat foarte mult să ne acomodăm la viața din Israel. – Îți dau numărul meu de telefon și când ai nevoie de sfaturi sau de ajutor, sună-mă.Read more…

Sep 18, 2025 2 comments

Fericiți cei săraci cu duhul…

Oct 1, 2025By

Am auzit fraza asta de nenumărate ori, uneori ca o urare pentru cei care nu trebuie să afle chiar tot ce se întâmplă (uneori e mai bine să nu știi!) dar, mai ales, ca un ”contra” la expresia nu mai puțin celebră „cine are carte are parte”. problemă să răsfoiesc cărțile părintelui meu medic. De acolo am învățat multe lucruri pe care un copil de vârsta mea nu avea cum să le știe. Cartea Mужчина и женщина (Bărbatul și femeia) din biblioteca tatălui meu m-a ajutat să înțeleg la o vârstă de-ajuns de fragedă tainele anatomiei comparate dintre cele două sexe și modul cum vine copilul pe lume. Prima informație clară despre existența unor cărți care niciodată nu vor ajunge în mâna mea am primit-o pe la vreo 20 ani de la profesoara mea de engleză, dna Sfarti, care preda la Ministerul de Externe, pregătind viitorii diplomați. Ea mi-a deschis ochii: nu-ți poți închipui cât de mult se publică în străinătate și cât de mult pierzi pentru că niciodată nu vei obține cărți scrise acolo, decât dacă autorul e ”pe linie”. Nimic mai adevărat. În acei ani citeam numai ce se potrivea propagandei oficiale, sau, cel mult, scrieri din timpurile când comunismul încă nu exista.Read more…

Oct 1, 2025 20 comments

Unde trăiesc eu oare?

Oct 30, 2025By

Trăiesc în Israel de patruzeci și ceva de ani. De fiecare dată când țara intra în gura lumii, destul de des în această perioadă, îmi promit solemn că atunci când am un pic de timp, voi face o cercetare, să caut un răspuns la întrebarea: unde trăiesc eu de fapt, în Orientul Apropiat sau în Orientul Mijlociu? Dar să fie o cercetare ca lumea, așa cum am învățat la școală și apoi la institutul de cercetări în care am lucrat. Să intru într-o bibliotecă universitară și să descopăr ce s-a publicat în acest domeniu, cine a mai studiat acest subiect, la ce nivel și în ce limbă. Să mă lămuresc când și unde s-au folosit prima oară aceste expresii, cum și de ce s-au schimbat zonele geografice definite de ele de-a lungul timpului. Anii au trecut și niciodată nu am găsit timp pentru o astfel de distracție intelectuală. Treptat au apărut internetul cu baze de date și browsere, rețelele de socializare și inteligența artificială (IA). Acum, deși sunt pensionar cu foarte mult timp liber la dispoziție și încă interesat să aflu unde trăiesc, îmi vine peste mână să folosesc o metodă atât de desuetă… Și atunci? Ce să fac? Să întreb lumea pe Facebook sau pe orice altă rețea de socializare, să întreb ChatGPT sau vreo aplicație echivalentă? Și în ce limbă? Nu sunt naiv, termenii sunt folosiți azi mai mult politic decât geografic și istoric. Iar politic răspunsul depinde în ce limbă trăiești.Read more…

Oct 30, 2025 6 comments

Școala mea din Arad

Nov 13, 2025By

Dintotdeauna am susținut că școala mea era cea mai bună și cea mai frumoasă din lume.  Știu, de obicei amintirile idealizează realitatea, dar spuneam același lucru și atunci când eram elevă.  Am fost cu adevărat norocoasă – și poate nu numai eu, ci Aradul însuși, care se bucură de școli remarcabile. Clasele primare le-am făcut la „Școala pedagogică”, azi Colegiul Național Preparandia – Dimitrie Țichindeal.  E adevărat că deasupra intrării principale era menționat anul 1812, dar pe vremea aceea asemenea amănunte nu mă interesau.  Nici nu învățam în clădirea centrală, ci într-o căsuță cu numai patru săli de clasă, aflată în curte – era „laboratorul” viitorilor învățători, dar pentru noi era o școală ca oricare alta, doar că uneori veneau studenți, se așezau în ultimele bănci și asistau la lecții.  Abia mult mai târziu am aflat că aceasta era urmașa „Preparandiei”, prima școală pedagogică română din Transilvania și, de fapt, una dintre primele din lume! Dar cea pe care o consider cu adevărat „școala mea” este Liceul Ioan Slavici, astăzi Colegiul Național Moise Nicoară.  Până astăzi, când mă prezint unui arădean sau fost arădean, adaug cu mândrie „Moise Nicoară, promoția 1971”.  Și într-adevăr, a fost un salt cât se poate de semnificativ.  Întreaga atmosferă s-a schimbat.  Read more…

Nov 13, 2025 7 comments

Șoseaua 232 – Drumul Morții

Dec 4, 2025By

Războiul s-a terminat, după doi ani terifiant de grei pentru toți, pentru toate comunitățile, pentru toate taberele, pentru toți soldații, pentru toți civilii, pentru noi toți. Ultimii ostaticii supraviețuitori au revenit acasă, la familiile lor, după o perioadă înfrigurată de speranță și așteptate. În ziua în care s-a semnat acordul de neagresiune și toți ostaticii rămași în viață au revenit la cuibul lor, am simțit cu toții o ușurare și o bucurie imensă amestecată cu o tot atât de mare tristețe. Ne doare sufletul pentru cei care nu au rezistat, pentru cei care au fost uciși cu cruzime în timpul detenției, pentru familiile care mai așteaptă cadavrele celor dragi ca să-i poată înmormânta așa cum se cuvine după datină. În plus, bucuria este umbrită și de o imensă grijă și teamă. Cum se va vindeca această rană vie și dureroasă, înfiptă adânc în credința și speranța noastră de pace reală și trainică? Cum vom reclădi ceea ce acești doi ani au incendiat și otrăvit? Suntem pierduți într-o mare de nedumeriri. Războiul s-a terminat, dar doliul continuă să ne copleșească. Oricât am vrea, este imposibil să ne întoarcem la situația dinainte de octombrie 2023 și, desigur, din perspectiva actuală nici nu este de dorit. Israelul este perturbat de conflicte interne și de o dezbinare fără precedent. Este greu de imaginat ieșirea din acest impas fără o schimbare radicală, strategică, nu un compromis tactic. Dorința să vin la fața locului, să simt tragedia confraților mei cât mai direct, nu doar prin mass media, am avut-o deja după câteva luni de la acest eveniment. Totuși nu am avut curajul și puterea fizică să întreprind nimic în mod individual.Read more…

Dec 4, 2025 36 comments

Mama mi-a promis vise frumoase

Dec 25, 2025By

De la vârsta de șapte-opt ani știam că părinții mei au trecut prin iadul lagărelor de concentrare naziste, bunicii mei din ambele părți, la fel ca și frații lor, au pierit la Auschwitz, rudele mele din România s-au redus la un unchi (fratele mamei), o mătușă și o verișoară. La întrebările mele din acea perioadă cu privire la holocaust, mama îmi spunea că nu trebuie să mă tem și mi-a promis o viață frumoasă și vise frumoase. Am avut părinți atenți și iubitori care au făcut totul pentru ca mie să-mi fie bine, am avut o viață bună, dar holocaustul (pe atunci nu îi cunoșteam semnificația și proporțiile) mă obsedează până astăzi și nu fără motiv. Părinții mei credeau în ideologia comunistă și îmi spuneau că adevărata egalitate între oameni se poate înfăptui doar în comunism. La întrebările mele repetate în legătură cu holocaustul, mama îmi răspundea de fiecare dată la fel: – În zilele noastre e imposibil să se repete, dar dacă totuși se va întâmpla, n-o să te las să treci prin ce am trecut eu. Această frază a mamei mele mă urmărește încă din copilărie. A venit 7 octombrie 2023, când 1200 de israelieni au fost măcelăriți de hoardele de hamasnici îndoctrinați de o ideologie criminală. Mi-au revenit în minte cuvintele mamei despre posibilitatea unui nou genocid al evreilor. Din păcate, nu a avut dreptate. Și eu, la rândul meu, am crezut în dictonul Never Again. Bineînțeles că în zilele noastre el și-a pierdut total înțelesul!Read more…

Dec 25, 2025 43 comments

Al cui medic ești, domnule doctor?!

Jan 8, 2026By

În aparență întrebarea din titlu nu are nicio o noimă. Medicul e doctorul pacientului său, atât. El/ea a învățat să îngrijească pacienți și dacă nu s-a îndepărtat de-a lungul vremii de medicina clinică, asta o va face până când se va considera de-ajuns de vârstnic/ă pentru a înceta să aibă grijă de bolile altora. Și cu toate acestea, ca medic, în fața ta se pune un semn de întrebare: în ce măsură ești răspunzător de sănătatea rudelor şi prietenilor sau obligat să le oferi de fiecare dată sfatul? –”Săptămâna trecută mi-am făcut analizele, ieri au venit rezultatele, poți să arunci o privire și să-mi spui ce crezi? Ți le trimit pe WhatsApp…” Prima reacție este să-l trimiți la medicul de familie, dar o programare se poate primi doar peste o săptămână și el, prietenul tău din copilărie, e îngrijorat și dorește un răspuns cât mai rapid. Uneori răspunsul e ușor de dat, pe baza unor noțiuni însușite pe parcursul studiilor și apoi a practicii curente. Dar nu de puține ori, întrebarea este în afara cunoștințelor tale de medicină generală și atunci ce-i spui prietenului? Că nu știi?! Păi, toată lumea e convinsă că un doctor știe TOT, altminterea n-ar fi doctor! Problema aceasta, cunoscută tuturor colegilor mei de breaslă, cere o analiză mai amănunțită.Read more…

Jan 8, 2026 9 comments

Kis Pajtás – o revistă scrisă de copii, pentru copii, în urmă cu opt decenii

Jan 22, 2026By

Războiul Mondial se terminase și, treptat, viața culturală a Clujului și-a reluat cursul. Au reînceput spectacolele de teatru, operă și teatru de păpuși, au apărut ziare și reviste noi, în limbile română și maghiară. Printre acestea s-a numărat și Dolgozó Nő (Femeia muncitoare), o publicație lunară în limba maghiară, organ al Uniunii Femeilor Antifasciste. Revista a funcționat între anii 1945–1989, sub egida Uniunii Democratice a Femeilor din România și, mai apoi, a Consiliului Național al Femeilor din RSR. Era o revistă de interes public, cu rubrici din viața femeilor de la orașe și sate, care cuprindea reportaje puternic politizate, dar și rubrici de sănătate, literatură, sport, sfaturi pentru gospodine. Din anul 1947, revista Dolgozó Nő a înființat și un supliment pentru copii, intitulat „Kis Pajtás” (Micul Prieten), care avea o trăsătură deosebită (poate unică): autorii articolelor erau copii, care scriau sub îndrumarea unor redactori. Acest articol mi-a fost inspirat de câteva imagini reproduse dintr-un caiet de amintiri, în care „redactorii revistei Kis Pajtás” s-au iscălit cu prilejul aniversării prietenei și colegei lor întru ziaristică, Judith Diamantstein. Read more…

Jan 22, 2026 11 comments

Lulu – cel mai iubit nebun al Clujului

Feb 19, 2026By

Clujul avea mai mulți bufoni ai străzii, cel mai vestit dintre ei fiind Lulu. Era ușor de reținut după chip – odată văzut, nu-l mai uitai. Era mic de statură, grăsuț, cu fața ovală, cu nasul, gura și ochii mari. Avea o voce groasă, inimitabilă. Era uşor retardat, „sărac cu duhul”, dar nu râdeai de el, ci alături de el. “Dă-mi un leu de tri” Astea erau vorbele pe care ți le spunea când te întâlnea. Uneori, când era prost dispus, putea să-ți ceară și “un leu de cinci” și dacă nu-i răspundeai, se lua după tine cu “Mă ceacănăule (prostălăule), ai auzit?” Avea ceva foarte blând și fragil și mult umor. În tinerețea mea, Lulu era unul dintre cei mai populari oameni ai Clujului, mai cunoscut decât multe personalități ale orașului. Toți se opreau să vorbească cu el și îl ajutau. Pe paltonul lui lung până la glezne erau cusute ecusoanele tuturor școlilor din Cluj. Cel mai mult îi plăcea să circule între strada Napoca și Piața Libertății. Avea buzunarele pline cu bomboane pe care le împărțea copiilor mici. La “Croco” venea des și era întâmpinat ca un rege,Read more…

Feb 19, 2026 5 comments

Războiul din Iran. Întrebări fără răspuns

Mar 5, 2026By

De câteva zile, Orientul Mijlociu este în flăcări, după ce forțele americano-israeliene au lansat atacuri aeriene împotriva Iranului și, cu o lovitură de maestru, au lichidat o mare parte din conducerea religioasă și militară a țării. Aici se află și răspunsul la întrebarea justificată, pusă de redacția noastră, de ce Israelul a pornit războiul sâmbăta și a încălcat Șabatul. Atacul era programat pentru seara, la ieșirea din Șabat, dar între timp s-a aflat de adunarea liderilor iranieni la Teheran, sâmbătă dimineața, și atunci s-a decis că, în pofida Șabatului, posibilitatea de a lichida o parte a conducerii iraniene, inclusiv pe ayatollahul Ali Khamenei, justifica încălcarea legii. De ce s-au reluat bombardamentele, opt luni după ce atât Trump, cât și Netanyahu s-au lăudat cu distrugerea unei mari părți a infrastructurii de producere a bombei nucleare și cu amânarea pentru câțiva ani a programului nuclear iranian? Ei, aici nu există niciun răspuns oficial, nimeni dintre cei implicați în atacurile din 12 iunie 2025 nu-și asumă eticheta de mincinos. Poate că este o calificare prea dură, dar cred că se apropie de adevăr.Read more…

Mar 5, 2026 25 comments

Cerealele care ne-au „păcălit”

Mar 19, 2026By

Mă pasionează începuturile agriculturii, am scris deja despre domesticirea grâului și a porumbului. Recent am dat peste încă o poveste captivantă: unele cereale, ca secara, orzul și ovăzul, au fost domesticite… din greșeală! Cum adică din greșeală???  Să explic.  Grâul a fost domesticit în urmă cu peste 10.000 de ani, pornind de la grâul sălbatic din Orientul Apropiat.  Tot aici trăiesc și varietăți sălbatice ale altor cereale cultivate.  Chiar la Ierusalim, primăvara, pe terenuri virane apar spice de orz și ovăz sălbatic, iar secara sălbatică crește până astăzi pe muntele Hermon. Acestea au apărut ca „buruieni” în lanurile de grâu și, bineînțeles, țăranii făceau tot ce le stătea în putință să le stârpească: unde le vedeau, le smulgeau.  Dar un lan de grâu nu poate fi curățat în felul acesta – călcând pe spicele de grâu, paguba ar fi fost și mai mare.  În schimb, grâul de sămânță era ales cu grijă și boabele mici, care arătau ca semințe de buruieni, erau aruncate.  Și aici apare un fenomen interesant.  În fiecare populație există indivizi cu caracteristici diferite: mai înalți, mai scunzi, mai grași, mai slabi…  Și printre spicele sălbatice erau unele care făceau semințe mai mari, asemănătoare cu grâul, țăranul nu le observa și ele rămâneau.Read more…

Mar 19, 2026 11 comments

Strâmtoarea „Urmuz”

Apr 10, 2026By

Îmi amintesc că în îndepărtata mea tinerețe comunistă, fiecare din noi aveam la îndemână un rezervor de bancuri, ca să ne mai îndulcim un pic din amarul vieții de zi cu zi. Eu aveam chiar două, unul evreiesc și unul românesc, care se asortau firesc cu cele două identități ale mele. În fiecare din aceste două recipiente aveam câte un banc preferat pe care îl aruncam în luptă atunci când mergeam la câte un chef care ținea toată noaptea. Pe la 3 dimineața cheful începea să lâncezească, dar limba devenea mai slobodă, ne apucam de ghidușii și atunci când îmi venea mie rândul, spuneam mai întâi bancul evreiesc și apoi pe cel românesc… Nu aș fi crezut că după aproape 40 de ani, aceste două bancuri vor deveni mai relevante ca oricând în contextul războiului cu Iranul. Dar să vedem bancurile şi contextul.Read more…

Apr 10, 2026 40 comments

Soarta unui lac termal

Apr 30, 2026By

În județul Bihor, în apropiere de Băile 1 Mai, în zona stațiunii Felix de care sunt sigură că mulți cititori au auzit, a existat lacul termal Pețea sau Peța, pe o suprafață de peste 23 de ha. Se poate afirma fără exagerare că el a fost o minune geologică, un loc unde iarna puteai să te crezi într-o oază tropicală. Indiferent de temperatura aerului de afară, apa lacului se menținea la 30oC, fiind alimentat de izvoare termale care „pompau” în permanență apă caldă din adâncime. Când afară era ger, deasupra lacului erau vălătuci de abur. Lacul termal de la 1 Mai era o arie naturală protejată. Aici, în apa termală, trăiau specii endemice, care se regăsesc doar pe areale foarte restrânse, specifice. Fiind un habitat unic în lume, el a devenit un recipient spectaculos al memoriei unor vremuri extraordinar de îndepărtate, permițând supraviețuirea unor specii tropicale dispărute de pe continentul nostru odată cu ultima glaciațiune.Read more…

Apr 30, 2026 11 comments

JOI. UN AN. MAI (II)

May 14, 2026By

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse
18 mai Christi Himmelfahrt (Înălțarea Domnului)Read more…

May 14, 2026 2 comments

Etiopia la Ierusalim

Jun 11, 2026By

Atunci când am ajuns pentru prima dată la Ierusalim, în urmă cu peste o jumătate de veac, m-a impresionat enorma diversitate a oamenilor.  În Aradul anilor 1960 trăiau români și „naționalități conlocuitoare”, puținii turiști străini erau priviți ca niște curiozități.  La Ierusalim am găsit un adevărat caleidoscop de fețe, de costume, de limbi…  Israelul a fost și a rămas o țară de imigranți.  Apoi sunt arabii locali.  Lor li se adaugă (cel puțin pe timp de pace) puhoaie de turiști și de pelerini din toate colțurile lumii.  În plus, diverse rituri creștine își mențin o prezență la Ierusalim și pe străzi se văd fețe bisericești, călugări, măicuțe.  Printre figurile cele mai exotice se numără etiopienii. Etiopia este singura țară din Africa Neagră unde creștinismul nu a fost adus de colonialismul european, din contră, Etiopia este chiar una din primele țări creștine din lume.  După tradiția lor, regele Ezana (330 – 360 e.n.) fost convertit de învățătorul său, Sf. Frumentius, un misionar din Fenicia.  De atunci creștinismul a devenit religia națională, iar Frumentius a fost primul episcop.  Până astăzi, creștinii reprezintă cam 2/3 din populația țării.  Crezul lor este o variantă a religiei ortodoxe. Etiopienii se consideră urmașii Reginei din Saba și ai regelui Solomon.  Evident că acestea sunt figuri legendare, dar… parcă Saba era asociată cu Yemenul de azi!?  De fapt, Yemen și Etiopia / Eritreea sunt despărțite numai de o strâmtoare, între ele au existat dintotdeauna legături strânse și nu e de mirare că împart și legendele.  În orice caz, această „descendență” este luată foarte în serios, Leul Iudeei este simbolul suveranității naționale.Read more…

Jun 11, 2026 9 comments

Satisfacţia misiunii îndeplinite sau Povestea unei bănci

Jun 25, 2026By

Într-o zi, în urmă cu câțiva ani, ședeam pe o bancă, într-un parc din apropierea casei. Aveam la mine o carte bună, ca să-mi petrec timpul bucurându-mă de natura primăvăratică. Nu sunt genul de om care își petrece timpul şezând pe bănci, prefer să cutreier aleile sau străzile oraşului, dar o entorsă dureroasă la gleznă mă obliga să adopt temporar un regim de viaţă sedentar. Banca se afla lângă un loc de joacă, dar eu o alesesem pentru că era la umbră şi priveliştea era încântătoare. La acea oră parcul nu era aglomerat și te puteai delecta cu foşnetul frunzelor şi ciripitul păsărelelor. La scurt timp după venirea mea, o bunică şi nepoţica ei s-au aşezat pe banca din dreapta. Bunica a expediat urgent fetiţa la locul de joacă. Simţea nevoia să se relaxeze şi adusese un coșuleț din care se ițea o pereche de andrele. Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg și fetiţa, în loc să se joace, o asalta cu întrebări care începeau invariabil cu „de ce…?” În curând s-a ocupat şi banca din stânga mea, tot de o bunică însoţită de nepoţica ei care avea o vârstă apropiată de a celeilalte fetiţe.Read more…

Jun 25, 2026 17 comments

„Motanul încălțat”

Jul 16, 2026By

Pe la începutul anului 2024, Gergely Deli, rectorul Universității Ludovika din Budapesta, primește un telefon. La celălalt capăt al liniei se află un înalt oficial maghiar. – Am auzit că organizați o conferință pe teme ecologice. Avem o rugăminte, și anume ca la această conferință să-l invitați și pe fostul președinte iranian, Ahmadinejad. – Dar ce are Ahmadinejad cu schimbările climatice? – întreabă Deli stupefiat, aplicând varianta maghiară a vechiului dicton latin „Ce are sula cu prefectura?” – O să vă explicăm personal, răspunde oficialul și închide. Așa află năucitul Deli cum că simpozionul său va folosi, de fapt, ca acoperire a unei întâlniri ultra-secrete între fostul președinte al Iranului și șeful Mossadului israelian, David Barnea, în vederea unei eventuale schimbări de regim în Iran, într-o acțiune care avea să primească numele de cod „Motanul Încălțat”Read more…

Jul 16, 2026 60 comments