Darul identităților multiple

Când cineva afirmă că „se caută pe sine însuși”, nu-mi pot stăpâni un zâmbet. Această căutare de sine mi-o imaginez cam așa: individul copleșit de îndoieli descoperă la un moment dat că nu mai știe cine este, pornește în căutări, deschide disperat toate sertarele… Și deodată, într-un moment de inspirație, descoperă cu uimire că se află în propriul său trup! Să se fi văzut în oglinda din baie? Pe scurt: o tâmpenie! O fi așa, n-o fi, dar nu este nici chiar atât de simplu cum apare în imaginația mea hiperrațională. De când mă știu soarta m-a dăruit cu o serie întreagă de identități lingvistice, etnice, socio-culturale… În asemenea condiții siguranța de sine este practic exclusă. Încă din copilărie mă deprinsesem să trec instantaneu de la o identitate la alta, în funcție de situația în care mă aflam și cu cine aveam de-a face. Eram ca Zelig, protagonistul filmului cu același nume al lui Woody Allen. Nu e de mirare că Zelig a apărut în mediul intelectual evreiesc din Manhattan. Nu pot să-mi închipui un grup etnic mai potrivit schimbărilor continue de identitate ca evreii așkenazi, neurotici, care trebuie să se afirme într-o majoritate diferită, uneori chiar ostilă. Ei bine, Oradea copilăriei mele nu era chiar New Yorkul marelui cineast, dar se pot găsi totuși anumite paralele.Read more…

Cine este Louise Glück, laureată a Premiului Nobel pentru Literatură 2020?

De multe ori s-a întâmplat să ne supărăm pe alegerea Comitetului Nobel a laureatului premiului pentru literatură. Consideram, și nu este numai părerea mea, că uneori opțiunea era motivată politic (ceva adevăr este în această afirmație), că opera celui ales nu se ridică la pretențiile noastre, sau că este complet necunoscută opiniei publice. Nu cunosc criteriile după care se decernează premiul, dar cu siguranță unul dintre ele este și popularizarea unor culturi, opere din continente mai îndepărtate, scrise într-o limbă mai greu accesibilă dar valoroase, ceea ce, chiar dacă nu ne place, chiar dacă avem lista noastră de prorități de care Comitetul Nobel nu ține cont, nu este un lucru rău. Pe de altă parte, Nobelul ne atrage atenția asupra unor artiști excepționali dar care, prin preocupările lor, prin tematică, stil, gândire, sunt mai puțin cunoscuți, mai dificili de abordat, de ce să nu recunoaștem, mai greu de înțeles, dar care merită pe deplin distincția supremă. Și cred că în această categorie am putea să o includem pe poeta americano-evreică Louise Glück, laureată a premiului pentru literatură din acest an. Subiectiv vorbind, pentru mine Louise Glück este valoroasă și din cauza originii ei – este evreică, iar familia tatălui ei este originară din Valea lui Mihai. Read more…

Gy. Szabó Béla și revoluţia gravurii în lemn

Ȋntr-una din seri, ieșind de la servici împreună cu un coleg mai în vârstă, i-am povestit că scriu la Baabel, ziar online, și că în ultimul timp am luat pe rând colecţia de autografe a familiei și am scris despre artiști cunoscuţi. Pe unii i-am cunoscut bine, cum e cazul lui Gy. Szabó Béla, pe alţii i-am văzut doar câteva minute, în timp ce îmi dădeau autograful, iar pe alţii nu i-am cunoscut personal, dar sunt mândru să am autografele lor. Colegul m-a ascultat și apoi mi-a spus: – Ȋn vremurile grele pe care le trăim, ar trebui să scrii despre coronavirus, despre suferinţele oamenilor, despre catastrofa economică sau despre alegerile americane…I-am răspuns că dacă voi scrie despre un violonist celebru și cititorul va putea asculta o piesă interpretată de el sau dacă voi scrie despre un grafician vestit, voi adăuga un strop de frumusețe în viaţa cititorului. Iată rezultatul: pe Gy. Szabó Béla, artistul plastic care a devenit celebru în toată lumea, l-am cunoscut pe când eram copil, adolescent și tânăr.Read more…

Până ce politica ne va despărți

S-a terminat. După două reprize de prelungiri și una de penaltiuri. Chiar dacă Trump a vrut să oprească meciul în minutul 35, la 1-0 pentru el și să spună in cel mai pur stil trumpian „Dacă nu mă lăsați să câștig îmi iau jucăriile și vă dau în judecată.” Țin minte că citisem odată despre efectul fluturelui. Am fost sceptic. Cum poți să crezi că fâlfâitul aripilor unui fluture pe o plajă din Brazilia poate provoca un tsunami în altă parte a lumii? Acum. după ce un liliac bolnav dintr-o piață din China a provocat căderea președintelui Americii, am început să cred. Ca cetățean israelian poate aș fi avut motive să-mi doresc alt deznodământ. Nu sunt pe planeta asta prea mulți cei care ne iubesc, iar Trump este unul din aceștia, chiar dacă motivele lui și ale evangheliștilor care-l susțin sunt eronate. Dar, vorba unui amic – prefer pe cineva care ne iubește greșit, decât pe cineva care ne urăște corect. Iar dinspre Partidul Democrat suflă un vânt rece, aș putea spune chiar un ger siberian. Căci cel care, sub presiunea BDS, boicotează ceremonialul de comemorare al primului ministru Rabin, așa cum a făcut-o noua stea de pe firmamentul albaștrilor, Alexandra Ocassio Cortez, poate fi capabil și de ticăloșii mult mai mari. Read more…

Chez Robert

Chioșcul lui Robert se afla la intersecția dintre două străzi principale ale orașului. Era spațios, avea o terasă mare și era foarte aproape de locul meu de muncă. Cu mulți ani în urmă, când eram nou venit în țară și oraș, îmi aduc aminte că am intrat pentru prima dată la Robert ca să cumpăr țigări. Robert, un om spre cincizeci de ani, cu sprâncene stufoase și arcuite, m-a primit jovial.
– Cu ce vă pot servi? m-a întrebat cu un vădit accent de sud-american.
– Un pachet de Europa (țigări israeliene ieftine și aromate), vă rog.
– Europa? Aproape nimeni nu fumează țigări de astea. Sunt prea aromate. Fumează mai bine și dumneata Time, sau Marlboro. De fapt nu are importanță, a continuat. Vă invit la o cafea pe contul meu. Un espresso tare, cum le place europenilor, spuse zâmbind.Read more…

Cât cântăreşte votul meu?

Potrivit cifrelor disponibile pe pagina Autorităţii Electorale Centrale, (comunicatul din 2 dec. 2020) în Registrul Electoral sunt înscrişi 18.191.396 de alegători cu domiciliul sau reşedinţa în ţară şi încă 740.367 cu domiciliul în străinătate. Adunând cele două numere găsesc că pe listele electorale vor fi maximum 18.931.763 alegători. Apoi, luând în considerare prezenţa la vot la alegerile din ultimii patru ani: parlamentare în 2016: 39.49%, europarlamentarele din 2019: 49.02%, şi 49,87% în turul al doilea, voi face media aritmetică pentru a estima prezenţa maximă la vot la alegerile din 6 decembrie 2020: 46,51%. Comparând prezenţa la vot la alegerile locale din 2016 (48.44%) cu cea din 2020 (în condiţii de pandemie): 46% şi aplicând regula de trei simplă, pot estima că la alegerile parlamentare din 06 decembrie 2020 va fi o prezenţă de 47,35%. Mai exact, se vor prezenta la urne şi vor introduce buletinele de vot 8.964.190 de persoane. De aici rezultă că votul meu are o pondere de 1/8.964.190. Câtul acestei împărţiri ne dă o valoare infimă: 0, 00000011! Read more…

Joe Biden – la un pas de a deveni președintele Statelor Unite

În ziua de 14 decembrie Colegiul Electoral a confirmat victoria în alegerile din noiembrie a democratul Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA. Aceasta după ce fiecare stat a certificat voturile exprimate, respectiv rezultatele pe baza votului popular. Biden a obținut 306 voturi ale marilor electori, iar președintele în exercițiu, Donald Trump, 232 de voturi. Pentru a fi confirmat președinte, un candidat are nevoie de 270 de voturi ale electorilor care reprezintă statele americane. Aceste rezultate au fost stabilite după zecile de contestații făcute de Donald Trump în diferite state și după renumărarea unor voturi, președintele american, echipa și susținătorii lui vorbind despre o fraudare masivă a alegerilor de către democrați, acuzații care s-au referit și la statele unde conducerea aparținea republicanilor. Analiștii politicii americani au afirmat că niciodată în istoria Statelor Unite nu s-a înregistrat vreo fraudare a alegerilor. Luând cuvântul după comunicarea rezultatelor, Joe Biden a vorbit despre victoria democrației americane ”Democrația americană a funcționat. Deși a fost pusă la încercare, a rezistat”, a constatat el, referindu-se la încercările lui Trump de a contesta rezultatul și de a pune la îndoială corectitudinea votului. ”Read more…

Viața la țară

Amintirile mele privind viața la țară au început în anii triști ai celui de al Doilea Război Mondial. Evacuați din Ploiești, ne aflam la Brașov, unde tatăl meu presta muncă obligatorie la întreprinderea municipală. Eu frecventam clasa a II-a primară a școlii evreiești, când au început bombardamentele aviației anglo-americane asupra orașului. Lumea privea îngrozită fumul des care se ridica din clădirea gării și a fabricii Nivea. La confluența străzilor Carmen Sylva (acum Dobrogeanu Gherea) și Castelului, noi copiii care locuiam în apropiere, priveam uimiți victimele arse, scoase dintr-un adăpost anti-aerian unde explodaseră câteva bombe. Ținta avioanelor fusese probabil o baterie germană de tunuri anti-aeriene, amplasată pe muntele Tâmpa, câteva sute de metri mai sus. Sirenele sunau aproape în zilnic, alarmând populația de iminența unei noi incursiuni a aviației americane. În aceste condiții, tatăl meu a decis ca mama și cu mine să ne mutăm deocamdată la țară, feriți de primejdia bombardamentelor. Cu modestele lor rezerve financiare, părinții au închiriat o cameră la o familie de țărani unguri din comuna Tărlungeni.Read more…

Primul vaccin din istorie – ce s-a schimbat în cei peste 200 de ani?

În viață apar întâmplări și coincidențe pe care ne-ar fi greu să le inventăm dacă am dori. Așa putem descrie și crearea primului vaccin anti-COVID prin cooperarea celor două companii, Pfizer și BioNTech. Realizatorii acestui vaccin au fost patronii firmei BioNTech, o pereche de cercetători germani, prof. Uğur Şahin, președintele companiei și soția sa, dr. Özlem Türeci, vice-președinte. Într-un interviu acordat după aprobarea vaccinului, el a povestit că deja în ianuarie 2020, când boala produsese doar o epidemie locală în China, ei au înțeles că acest virus va deveni o problemă mondială și au început imediat să lucreze la prepararea unui vaccin. În martie s-au aliat cu uriașul concern Pfizer și până în decembrie au ajuns printre cei mai bogați oameni din Germania, valoarea companiei crescând într-o singură zi cu 20 de miliarde de Euro. El a ajuns în Germania la vârsta de 4 ani, cu familia lui de imigranți turci, iar soția lui s-a născut în Germania, tot într-o familie de imigranți turci. Am adus în atenţia cititorilor această poveste, luată parcă dintr-o carte de basme, pentru a sublinia asemănarea uluitoare cu primul vaccin din lume, al cărui principiu a ajuns în Anglia tot din Turcia. Și atunci, la fel ca astăzi, au apărut teorii ale conspirației, unii oameni au negat eficiența vaccinului și chiar au inventat tot felul de primejdii. Istoria nu se repetă, putem însă compara procesele, pentru a le înțelege mai bine. Read more…

Calul maiorului

1941, Satu Mare. În clădirea din vecinătatea casei lui Bernath și Eugenia, bunicii mei, s-a mutat jandarmeria horthystă. (Conform Dictatului de la Viena din 1940, nordul Transilvaniei a fost anexat Ungariei). Bunicul era medic veterinar, specializat mai ales în patologia cailor. În timpul Primului Război Mondial a fost căpitan în armata austro- ungară, la serviciile veterinare de pe frontul italian. Pentru actitvitatea sa a fost decorat cu ordinul Crucea de Fier. La scurt timp după venirea noilor vecini, a fost solicitat să trateze caii bolnavi din grajdurile jandarmeriei. O dată a fost chemat noaptea să trateze de urgență calul unui ofițer. Maiorul Sándor Perényi dorea să-i mulțumească personal medicului veterinar pentru tratamentul acordat calului său preferat, drept care l-a invitat la o întâlnire. – Dr. Bernath Roth, s-a prezentat bunicul meu. Maiorul știa totul despre el. După cuvintele de apreciere, a continuat: – Am auzit că ați primit Crucea de Fier pentru activitatea deosebită pe front și ați fost avansat la gradul de căpitan.Read more…

Moartea se numește Covid-19

Cred că aveam șapte sau opt ani când am auzit pentru prima oară cuvântul „cancer”, sau poate atunci am devenit conștient de el. Am întrebat-o pe mama și ea mi-a explicat că este o boală, în cele mai multe cazuri mortală. M-am întrebat de ce nu auzisem termenul până atunci. Și după un timp de gândire, am decis că viața trebuie să fie în straturi și că o vezi doar pe orizontală. La vârsta mea de atunci, în stratul în care se afla capul meu, nu exista cancer, de aceea nu puteam să-l văd sau să aud despre el. Dar pe măsură ce cresc și devin tot mai înalt, continua raționamentul meu, voi intra cu capul în straturi superioare, unde voi întâlni tot felul de lucruri noi. Cam tot în aceeași perioadă am început să mă gândesc mult la moarte și eram terorizat. Locuiam în zona cimitirului orașului și vedeam adesea trecând cortegii funerare. Mă mira de fiecare dată liniștea, smerenia, stoicismul, chiar fatalismul cu care era acceptată despărțirea definitivă de cel sau cea din sicriu. Cum acceptă așa fără să protesteze, fără să urle, fără să spargă sau să rupă totul în bucăți? Cum acceptă această uriașă nedreptate? Și cum a acceptat defunctul moartea? De ce a lăsat-o să-i închidă ochii? De ce nu s-a împotrivit? Nu puteam accepta nicicum ideea morții. Așa cum nu-mi puteam imagina cum poate exista „o mare fără fund”, cum nu puteam concepe infinitul, tot așa nu puteam accepta neantul, dispariția eu-lui meu.Read more…

Vânzarea la bucată a evreilor din România, în timpul regimului comunist

Pentru a înțelege profund, fără umori, emotivitate și chiar resentimente explicabile de altfel, cum a devenit populația evreiască din România o minoritate muzeală, voi aminti rezultatele a trei recensăminte oficiale: cel din 1930 – 756.930 evrei în România Mare, cel din 1945 – 410.000 evrei pe teritoriul fostei Românii Mari, din care aprox. 350.000 de evrei pe teritoriul actualei Românii și cel din 2011 – 3271 evrei. Practic, dintr-o minoritate importantă a națiunii române, cu un aport însemnat mai ales în economie, comerț, stiință, artă și cultură, fapt acceptat până și de antisemiții cei mai înverșunați, evreimea română a ajuns un grup etnic în curs de extincție. Un proces în parte criminal, în parte condus de interese economice și financiare meschine și de scurtă durată, în parte autogenerat, în parte inițiat și întreținut de însăși evrei, care au văzut în sionism sau pur și simplu în părăsirea definitvă a României, o soluție individuală salvatoare după decenii de inegalitate…Read more…

Lumea nu se schimbă, doar peisajul…

Toată: lumea civilizată se află în alegeri. Ori înainte, ori după, or în timp de. În unele țări, mai stabile din punct de vedere politic, alegerile au loc la un termen fixat prin lege și foarte puține evenimente, de obicei cruciale, pot schimba ziua deschiderii localurilor de vot. În altele, mai multe și răspândite pe toată suprafața globului, alegerile pot surveni în orice moment, mai ales atunci când cei aflați la putere consideră că își pot îmbunătăți poziția politică, oferind cetățenilor o nouă ocazie de a se prezenta la vot. Alegerile sunt însoțite de o mulțime de efecte negative, în primul rând financiare, dar nu numai. Ele ”oferă” o șansă tuturor celor implicați de a-și împroșca cu noroi adversarii politici, și din această cauză în mod teoretic (dar și practic) alegerile adâncesc disensiunile în rândurile populației, creând o stare de tensiune care de multe ori rămâne, sau chiar se accentuează, și după ce rezultatele scrutinului au fost anunțate. Read more…

O întâmplare cu totul întâmplătoare

Cu ce ocazie povestește omul o poveste? Sau mai bine zis, de unde provin poveștile pe care le auzi aproape zilnic, de la diverse persoane care fac parte din cercul tău intim, sau din contră, indivizi pe care i-ai întâlnit cu totul întâmplător, și care-ți vor dispărea din viață la fel de repede cum au apărut? Eu povestesc (și scriu) povești legate de propria mea persoană, de lucruri care mi s-au întâmplat, sau de ființe cu care am contact mai mult sau mai puțin constant, de fapt prieteni sau cunoscuți apropiați. Nu-mi mai aduc aminte ca în ultimii ani să fi reprodus o poveste auzită de la altcineva. De data asta m-am hotărât să pun pe ”hârtie” o întâmplare care mi se pare că poartă în spate un tâlc deosebit, o întâmplare a altuia, povestită ca un fapt divers, dar care a căpătat în mintea mea o interpretare care justifică ideea de a o face publică.Read more…

Un cuvânt numit ”speranță”

Eugen Stein a sosit în lagărul de concentrare Buchenwald în 9 iunie 1944. Era împăcat cu soarta care îl aștepta, n-avea iluzii. După ce a ajuns pe peronul gării și a avut loc selecția, fiind tânăr în bună condiție fizică, a fost trimis la muncă. În timp ce erau organizați în coloane pentru duș, unul din deținuții care îi număra, cu un triunghi roșu pe piept (comuniștii aveau aceste triunghiuri cusute pe hainele vărgate), îi șoptea în limba germană fiecărui nou venit care trecea pe lângă el: “Trupele aliate au debarcat în Normandia, nu mai e mult și ne vor elibera”. Eugen a rămas uimit, nu credea că mai există totuși o speranță în acest infern. Pentru o clipă și-a imaginat chiar că un tanc cu o stea albă ar intra pe poarta principală a lagărului. De acum avea să facă totul ca să supraviețuiască, așteptând întâlnirea cu tancul cu steaua albă. Comuniștii germani erau cei mai vechi prizonieri, care organizau viața de zi cu zi a lagărului. Îi ajutau pe cei slabi cu ce se putea: mâncare, haine etc. În lagăr erau deținuți din toată Europa: comuniști și social-democrați germani, preoți, mai ales catolici, polonezi și francezi, din rezistența antifascistă, soldați sovietici, aviatori americani, romi etc. Pe toți îi unea dorința de supraviețuire.Read more…

Prințul Filip, Duce de Edinburgh, soțul reginei Elisabeta a II-a încetat din viață.

Prințul Filip, soțul reginei Elisabeta a 2-a a încetat din viață la vârsta de 99 de ani. Nu voi menționa datele sale biografice pe care le puteți găsi ușor. Doresc să menționez că mulți și-l vor aminti ca membrul familiei regale care făcea uneori gafe și ignora regulile corectitudinii politice. Cei care l-au cunoscut însă știu că prințul nu făcea niciodată gafe ci spunea exact ceea ce voia să spună, spunea lucrurilor pe nume. Avea și un foarte dezvoltat simț al umorului. Dar ceea ce nimeni nu-i va nega vreodată este abnegația cu care și-a îndeplinit rolul de prinț consort, sprijinul solid și permanent pe care l-a acorda reginei și celorlalți membri ai familiei sale. După Al Doilea Război Mondial prințul Filip s-a concentrat asupra activității de reclădire a țării secătuite de război. A încurajat adoptarea metodelor științifice moderne în design-ul industrial, planificare economică, educație, etc. În ultimii ani a avertizat adesea în legătură cu impactul societății de consum asupra mediului. Am avut privilegiul rar să-l cunosc personal în cursul vizitei de stat a președintelui Ceaușescu la Londra în 1978.Read more…

Doliu după bucurie: Lag Baomer 5781 la Meron

Ce este LaG BaOmer și cum sărbătorim această zi din calendarul ebraic? Este a 33-a zi a numărătorii „Omer-ului”, ziua în care încetează doliul păstrat în amintirea celor 24.000 de învățăcei ai lui Rabi Akiva, aflați în armata lui Shimon bar Kochba. Conform tradiției talmudice, se consideră că ei au murit într-o epidemie care i-a lovit din cauza conflictelor între ei, fiindcă nu se respectau reciproc. Răscoala, îndreptată împotriva stăpânirii romane în Iudeea, a avut loc în anii 132-135 ai erei noastre. Rabi Akiva a fost ideologul ei. Tot de LaG BaOmer este ziua morții lui Rabi Shimon bar Yochai, marele învățat în Tora, considerat autor al cărții Zohar. Rabi Șimon bar Yochai este înmormântat pe muntele Meron, în nordul Israelului, iar ziua morții lui este celebrată ca zi de bucurie de către evrei, ca ziua înălțării acestui mare învățat („hilula”). An de an, evrei religioși vin să se roage la mormântul lui, pentru sănătate și bucurie. Conform tradiției, la mormântul lui sunt aprinse trei ruguri de către mari rabini hasidici, în seara de ajun de LaG BaOmer. Anul acesta, rugul principal a fost aprins de rabinul ieșivei „Toldot Aharon” din Ierusalim. Tot anul acesta a fost un fenomen care se petrece o dată la 13 ani: ziua de LaG BaOmer a căzut într-o vineri, respectiv în noaptea de joi spre vineri și în cursul zilei de vineri, iar festivitățile trebuiau să dureze mai puțin pentru a nu intra în Șabat. Anul trecut, din cauza epidemiei de Corona, festivitățile nu au putut avea loc. Anul acesta festivitățile au avut un caracter special și au venit să participe circa 100.000 de oameni, evrei din Israel și și din comunități ultra-religioase din străinătate. Nimeni nu se gândea că s-ar putea întâmpla ceva trist… Cine merge la o asemenea festivitate religioasă are încredere în puterea rugăciunii, în puterea lui Dumnezeu și a „țadikului”.Read more…

DUF şi năduf sau singurătatea utilizatorului online

De vreo patru ani încoace, în luna mai, depun online la aşa-numitul DUF – Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice. Este un formular stufos care trebuie completat cu mare băgare de seamă pentru că are mai multe nivele de control. Dacă faci totul cum scrie la carte (mai exact în instrucţiunile de completare[1]) rubrica pe care scrie nevalidat (cu roşu) se schimbă în validat (cu verde) şi ţi se dă permisiunea să depui (submit) online formularul. În urma depunerii apare nu mesaj că vei primi recipisa prin email. Am aşteptat o zi întreagă emailul cu recipisa şi neprimindu-l, am apelat la o cunoştinţă care lucrează la administraţia financiară. I-am explicat că deşi mă anunţaseră că voi primi recipisa, nu am primit-o. “Cine v-a anunţat, când v-au anunţat?” – m-a întrebat contrariată, “Ei. După ce au validat formularul”. – am răspuns eu. “Nimeni nu v-a validat formularul! Şi nimeni nu v-a trimis niciun anunţ! Totul merge automat Nu pricepeţi că ei nu există! Nu există nimeni, nu dialogaţi cu nimeni! Sunteţi singură cu computerul!” Read more…

Zborul unui corb alb spre infinit – In memoriam Csaba Szabó

Clubul Media Corbul Alb s-a identificat cu Csaba Szabó, idealistul care a reușit să coaguleze în jurul conceptului de conviețuire româno-maghiară oameni dedicați demersului de a topi neîncrederea. Corbii albi aveau menirea de a deschide o poartă prin care românii să se apropie de maghiari tocmai prin elementul esențial al oricărei relații: cunoașterea celuilalt. Dispariția prematură a celui care se declara autoironizându-se „salvator al minorităților” sau „dirijor al relațiilor” ne cheamă la o altfel de întâlnire cu Csaba Szabó, una în care nu vorbim doar despre jurnalistul, ong-istul, exploratorul și salvatorul de cărți, ci despre acțiunile sale întreprinse pentru o cauză generală: binele comun. Csaba Szabó a iubit încă din copilărie ruinele. Simțea și știa că în spatele acelor carcase părăsite există povești extraordinare ce merită descoperite, altfel, imaginea este una dezolantă și amenințătoare. Așa vedea și relațiile dintre români și maghiari: necunoașterea de către români a culturii maghiare părea să nască stereotipuri disfuncționale…Read more…

Am pus o piatră

Niciunul dintre noi, oricât ne-am dori, nu putem îndrepta răul absolut care s-a făcut unor oameni, unor milioane de oameni, cu nimic diferiți de toți oamenii de pe Pământ, în deceniul al patrulea al frământatului și tragicului secol XX. Nu se mai poate schimba nimic, nu se mai poate alina și nici reface ceea ce s-a distrus definitiv. Se poate însă rememora, se poate onora și prețui existența unei comunități valoroase în orașul Oradea, o comunitate care a contribuit major la istoria și dezvoltarea lui -comunitatea evreiască. În anul 1722 este atestată istoric existența a 22 familii de iudei în Oradea, deși nu ar fi greșit să se ia în considerare prezența lor în cetatea Oradea încă de la atestarea ei documentară, din anul 1113, aceasta fiind reședință episcopală catolică. Legile vremii permiteau evreilor să locuiască doar în orașe episcopale. Totuși, probabil numărul lor era atunci foarte mic. În zilele noastre este acceptată așadar prima menționare a evreilor în oraș în anul 1722. În 1731 s-a creat Hevra Kadișa (Confreria Sacră), ceea ce presupunea prezența unei comunități numeroase și distinct conturate.Read more…