Nu demult a început școala și mi-am amintit cum eram eu la începutul școlii, cum m-am dus cu bucurie în clasa întâi. Abia mai târziu mi-am dat seama că sunt bănci de lemn, nu fotolii tapițate ca la CFR, și mi-a mai scăzut elanul. La început mă pasionau rechizitele școlare. Îmi doream o numărătoare cu rândunici din plastic, nu cu bile de lemn, penare colorate, radiere parfumate și chiar un stilou Parker cu peniță de aur, dar nu am primit nimic: ba nu se găsea, ba era prea scump, ba era numai pentru fetițe… Tata mi-a adus de la București un creion mecanic chinezesc și în prima zi l-am și folosit ca „pușcă”. Am deșurubat mecanismul, am pus înăuntru un bob de orez, am suflat din toate puterile și am nimerit cu precizie ținta, urechea unei fetițe care s-a înroșit și a început să țipe. După aceea am primit numai creioane din lemn și o ascuțitoare „fără rezervor”. De ciudă, două zile nu mi-am scris temele.Read more…
Strada nu se mai numeşte Rákóczi, ci Eremia Grigorescu, dar numărul casei a rămas neschimbat: 28. O clădire burgheză, solidă, cu un etaj, cu ferestre mari şi frontispiciul decorat cu o ghirlandă de stucatură, după cum se obişnuia la cumpăna secolelor XIX şi XX. Trec des pe această stradă aflată sub dealul Cetăţuii, pentru că face parte din traseul cel mai scurt de acasă până „în oraş”, dar şi (mai ales) pentru că îmi face plăcere să revăd casa de la numărul 28. Apropiindu-mă de ea, mi se alătură, pe nesimţite, o fetişcană (imaginară) de vreo 13 ani (mai exact 12 ani şi 3 luni) îmbrăcată cu un paltonaş vernil (cumpărat în rate de la Magazinul Universal), ciorapi de nailon „de domnişoară” (care nu stau întinşi, ci se răsucesc pe gambele de copil) şi încălţată cu pantofi de lac cu baretă. Ştiu că sub pardesiu poartă o fustă albă de tergal[1] plisat (cumpărat în rate, tot de la Magazinul Universal) şi o bluză de catifea roz (cusută dintr-o rochiţă care-i rămăsese mică). Ţine în mână o carte învelită în foiţă de mătase: cadoul pentru D., colegul ei de clasă (a VI-a B) care o invitase la ziua lui de naştere. D., un băiat deştept şi dezgheţat, înalt (crescuse peste vară şi depăşise 1.80), cu vocea în schimbare, i-a mai spus: „Vom fi trei băieţi şi trei fete”. Această precizare dăduse o turnură specială aniversării care se arăta altfel decât celelalte zile de naştere, cu un cârd de copii neastâmpăraţi şi gălăgioşi care se înghesuie la joacă, dau iama în sendviciuri şi se îndoapă cu feliile de tort…Read more…
Se moare din orice. Se moare de boală și se moare de ”bătrânețe”. Se moare în război și se moare (rareori) că așa vrea omul, să moară. Dar se moare, foarte mult, din accidente de circulație. După datele Organizației Mondiale a Sănătății, în 2016 (nu am date mai recente) 1.350.000 pământeni au murit din cauza accidentelor de circulație (sau o persoană la fiecare 26 secunde!), nemaivorbind de numeroșii ghinioniști rămași invalizi. Și numărul vehiculelor e în continuă creștere. În Israel, la aproximativ 10 milioane de locuitori, dintre care 7 milioane au peste 18 ani, circulă 3,7 milioane mașini particulare sau mai mult decât un automobil la două persoane! Procentajul deceselor rutiere diferă enorm de la o țară la alta. Harta de mai jos prezintă, în mare, situația în diferite țări ale lumii, raportat la 100,000 locuitori. În anul 2024, statisticile indică pentru România 10 decese rutiere la 100.000 locuitori, iar în Israel 3,63. O privire superficială asupra cifrelor poate duce la o concluzie în principiu corectă, dar ca peste tot, există și excepții. Numărul de decese în accidente rutiere pare să depindă de situația socioeconomică. Read more…
Eram la San Francisco. Am ieșit din hotel pe Union Square, ca să-mi scot bani dintr-un bancomat, dar mi-a ieșit în cale o demonstrație pro-palestiniană. Nu voiam să mă amestec în mulțimea de demonstranți “înarmată” cu drapele palestiniene și ale Hamasului, așa că am intrat în prima cofetărie care mi-a ieșit în cale. În local era multă lume. Mi-am comandat o cafea, m-am așezat la o masă cât mai departe de fereastră și m-am uitat în jur. Majoritatea consumatorilor erau tineri; cei câțiva oameni cu părul cărunt păreau să fie turiști. La un moment dat, privirea m-a fost atrasă de un tânăr cu keffieh, care bea un ceai. Un demonstrant care face o pauză scurtă, mi-am spus, și am început să-mi consult harta turistică. – “Puteți să-mi dați un plic cu zahăr brun, am uitat să-mi iau”, mi s-a adresat demonstrantul. L-am servit și m-am întors la harta mea. “Dumneata ești turist?” – l-am auzit pe omul cu keffieh într-o engleză fără accent. “Da” i-am răspuns scurt. Nu aveam niciun chef să stau la taifas cu el. Ultimul lucru care mi-l doream era să intru într-o discuție cu un demonstrant pro-palestinian. “De unde ești?” – nu s-a lăsat omul. Am tăcut o vreme, nu știam dacă să-i răspund sau nu. “După înfățișare pari grec sau italian, mi-a spus omul cu keffieh. Sau poate că ești verișorul meu evreu?”Read more…
De curând am văzut filmul Nuremberg, o ecranizare a romanului The Nazi and the Psychiatrist de Jack El-Hai, în regia lui James Vanderbilt. Procesul de la Nürnberg este un moment de cotitură în rearanjarea morală a lumii după cel de-al Doilea Război Mondial. Russel Crowe ca Hermann Göring și Rami Malek ca psihiatrul Douglas M. Kelley își interpretează magistral rolurile. Nu insist asupra acțiunii filmului, îl recomand pasionaților de cinema, de istorie și, mai ales, de meandrele minții omenești. Chiar din primele scene ale filmului apare încă un personaj. El îl așteaptă la gară pe medicul psihiatru și se recomandă simplu: Howard Triest. Este un tânăr subofițer care trebuia să servească drept translator, dat fiind că inculpații nu vorbeau engleza și Dr. Kelley nu vorbea germana. Deși personaj secundar, Howard Triest este un liant important în acțiunea filmului. Însă, dincolo de ecran, puțini ar bănui că a fost o figură reală, a fost într-adevăr translator în procesul de la Nürnberg. Și persoana reală este chiar mai interesantă decât personajul literar / cinematografic. El s-a născut în 1924 la München, într-o familie evreiască. Era fiul lui Berthold Triest și al Linei, născută Westheimer. Băiatul se numea Hans Heinz Triest și avea și o soră mai tânără, Margot. Tatăl era om de afaceri și familia avea o situație materială destul de bună. În vara anului 1939, chiar cu o zi înainte de invazia Poloniei, familia Triest s-a refugiat la Luxemburg. De fapt, plănuiau să plece cu toții în Statele Unite, dar cum acest lucru nu era posibil, l-au trimis întâi pe Hans, iar pe Margot au trimis-o pentru moment în Elveția. Când trebuiau să plece și ei în America, din portul Rotterdam, Hitler a invadat Olanda, iar ei au rămas blocați. Au fost arestați, trimiși într-un lagăr din Franța și apoi la Auschwitz, unde și-au găsit sfârșitul.Read more…
La Ierusalim, și poate nu numai acolo, omul de pe stradă e în permanentă goană, probabil el își împarte timpul altfel decât mine, trebuie să ajungă peste tot și, din păcate, și la Ierusalim ziua are numai 24 ore. Orașul prezintă semne clare de sărăcie, mai ales în cartierele periferice. Capitala statului Israel este considerat unul din orașele cele mai sărace din țară, mai ales în ceea ce privește populația ultrareligioasă (haredim) și cea arabă, fiecare reprezentând cam o treime din cei care respiră aerul sacru al Ierusalimului. Nu intru în amănunte, nu acesta e subiectul rândurilor de față. Din fericire, chiar și turistul ateu găsește o mulțime de locuri care să-i satisfacă și curiozitatea, dar și dorința de a se simți bine într-un loc care nu e pe lista celor mai ieftine din lume. În centru, restaurantele și magazinele care nu respectă prescripțiile religioase se întâlnesc la tot pasul și cine vrea să se bucure de o cină reușită, pregătită cu tot dichisul și fără îndrumarea rabinatului, să vină la Ierusalim. Așa se explică ușurința cu care mi-am convins soția și cuplul de prieteni apropiați (geografic, dar mai ales sufletește) să profite de ocazie și să mă ajute să transform evenimentul în ceva plăcut, adică cu iz turistic. Și uite-așa am ajuns la… Barul Basarabia.Read more…
Cofetăria Corso era raiul pe pământ în Brăila copilăriei mele. O clădire veche, boierească, oglinzi mari în care mă maimuțăream până când așteptam să-mi fie adusă la masă prăjitura. Mirosul care se strecura printre ușile batante ale laboratorului, aflat chiarRead more…
Situaţia politică din Statele Unite e unică, cel puţin dacă analizăm istoria recentă a acestei ţări. Preşedintele e democrat, iar Senatul şi Congresul posedă majorităţi republicane. Cele două partide de mult nu mai cooperează, iar preşedintele e practic nevoit săRead more…
Combaterea, stăvilirea şi eradicarea antisemitismului sunt obiectivele oricărei societăţi democratice, fiind consfinţite şi în legislaţia acestora. Orice cetăţean, orice Om responsabil este dator să semnaleze, să-şi ridice glasul împotriva manifestărilor antisemite – dar şi rasiste, xenofobe, ostile faţă de oamenii aparţinători unor grupări etnice, religioase – pe care le sesizează în spaţiul public, fie el real sau virtual. Pe de altă parte, aceste acţiuni implică responsabilitate şi discernământ în identificarea antisemitismului, a expresiilor sale şi a antisemiţilor care le dau glas, incitând la ură şi acţiuni duşmănoase îndreptate împotriva evreilor. Constat, din păcate, că eticheta de „antisemit” este aplicată cu uşurinţă în conflicte sau vendete politice şi personale, fiind o acuzaţie menită să stigmatizeze, să scoată din luptă un rival, un inamic. A acuza de antisemitism preşedintele statului – care se bucură de respectul şi aprecierea evreimii din România şi a celor mai importante organisme evreieşti internaţionale – pe motiv că nu-ţi ies pasienţele politice şi a argumenta acest fapt prin martiriul strămoşilor, mi se pare un comportament imatur şi iresponsabil care duce la demonetizarea, bagatelizarea unei primejdii reale, grave, care de-a lungul istorie s-a dovedit generatoare de moarte.Read more…
Dacă nu trăiţi în Israel sau în Africa de Sud, precis nu v-aţi întâlnit cu acest nou cuvânt devenit universal. Cuvântul sună haios şi în acelaşi timp interesant, fiind folosit aici, în America, pentru prima oară într-unul din filmele pseudo-poliţiste,Read more…
A murit Maia Plisețkaia, la München, în vârstă de 85 de ani. Printre stelele baletului rus, dar și internațional, ea a izbucnit ca o supernovă, uimind Europa și America cu grația și detenta ei. Maia Plisețkaia era evreică. Veți spune,Read more…
A fost cu totul întâmplător că filmul ”Fiul lui Saul”, al regizorului maghiar –evreu Nemes Jeles László a fost prezentat la Cannes și a câștigat un prestigios premiu – Marele premiu al Festivalului – care, ca importanță urmează distincției ”PalmeRead more…
Am ezitat mult până am început să scriu acest “remember” pentru sora tatălui meu, Tante Eva, cum îi ziceam în familie. După ultimul număr din revista Baabel, pe care o citesc de la un capăt la altul, am realizat căRead more…
La mijloc de vara, când căldura e toropitoare, iar lumina mă îndeamnă să îmi petrec tot timpul afară, ultima chestie de care am chef este statul la nesfârşit în faţa dulapului propriu, făcând brainstorming de ţinute.
Îmi este greu să găsesc cuvintele cu care să descriu emoţiile, sentimentele şi gândurile care m-au însoţit în călătoria pe care am făcut-o, alături de motocicliști din Israel, Canada, Australia, Grecia, Cehia, Germania şi Ungaria. Nucleul acestui grup de evrei,Read more…
După o întrerupere a ascencensiunilor de câţiva ani, în acest August 2015, am petrecut o săptămâna de neuitat în staţiunea elveţiană Leukerbad…Drumul spre Leukerbad nu este simplu. Din aeroportul Zurich-Kloten trenul ne-a transportat prin Berna şi Thun timp de 2Read more…
Orice femeie visează o bucătărie mare şi bine utilată, iar când o are preferă să fie în altă parte! Să nu uităm că aici plutesc fantomele multor prânzuri insipide, fripturilor arse, crème tăiate, murături prea acre şi mai ales aleRead more…
În urmă cu 14 ani, când în Israel era o perioadă de atacuri criminale, am scris: „ Când ziarele sunt colorate în negru – culoarea doliului și în roșu -culoarea sângelui, simțim nevoia să fim împreună!”. Din nou nu esteRead more…
Cândva, cu ani în urmă, (de ce par oare decenii?) eram oarecum mulţumit de relativa claritate cu care reuşeam să văd prin ceaţa actualităţii, prognozele întocmite în gând adeverindu-se cu aproximaţii rezonabile. De la un timp încoace, situaţia a luatRead more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
