Prietenie între Israel şi vecinii săi… în vremurile biblice

Jul 10, 2025By

Actualmente, Orientul Mijlociu traversează o perioadă „caldă”, cu zăngănit de arme și amenințările de distrugere Statului Israel cu bomba nucleară, venite din partea conducerii statului islamist Iran. În zilele trecute am participant la un circuit contra cronometru pe traseul locuință – adăpost și retur. Am primit multe telefoane, mail-uri și mesaje de la prietenii din străinătate, foarte multe și din România, după ce au văzut la televizor rezultatele rachetei căzute la spitalul universitar Soroca din Beer-Șeva. Și chiar în 24 iunie, la zece minute după încetarea ostilităților, o rachetă a aterizat într-un cartier de locuințe din Beer-Șeva. Au fost ucise patru persoane. În pauzele dintre salve, când nu îndrăzneam să mă îndepărtez de adăpost, am scris acest articol. În felul acesta am „evadat”, laptopul fiind permanent cu mine. Pe același teritoriu geografic, însă în urmă cu peste 2600 de ani, în textul biblic apare un fenomen opus: mă refer la împăratul persan Cirus și la mesajul său înscris în vestitul Cilindru. Cirus a domnit cu inteligență, omenie și empatie pentru toți supușii săi, deși deținea putere absolută. El nu și-a schimbat atitudinea nici după decenii de domnie. Datorită politicii sale, Cirus a lăsat o amprentă durabilă în iudaism, Biblia considerând-ul „aducător de lumină”. Textul biblic aduce și alte exemple care dovedesc că se poate și altfel.Read more…

Jul 10, 2025 6 comments

Insule grecești. Creta

Aug 7, 2025By

Creta a fost prima insulă pe care am fost vreodată, acum 20 de ani. Ea este cea mai mare și cea mai sudică insulă grecească, la distanță egală de Africa și de Europa, leagănul civilizației minoice și al celei europene, cu o istorie consemnată de peste patru mii de ani, un loc magnific de întâlnire a istoriei antice cu cea modernă, precum și a mitologiei cu realitatea. De-a lungul multor veacuri, peste Creta au trecut diverși stăpânitori care au lăsat diferite urme și ale căror influențe sunt încă prezente, așa încât insula este o îmbinare între moștenirea ei culturală și frumusețea naturală care o caracterizează. Aici sunt porturi venețiene cu influențe ale arhitecturii egiptene sau turcești, faruri legendare, plaje cu steag albastru și nisip roz unde e interzis șamponul, golfuri liniștite, ascunse de stânci, plantații de bananieri, muzee maritime sau arheologice, grădini botanice pline de calm și răcoare, sate tradiționale în care timpul s-a oprit parcă din curgerea lui, cafenele și restaurante pitorești cu bunătăți care au ajuns și pe la noi cu veacuri în urmă, via Fanar. La începutul secolului trecut, arheologul englez Arthur Evans a scos la iveală Palatul din Knossos al legendarului rege Minos, și pe parcursul a trei decenii a contribuit la restaurarea palatului.Read more…

Aug 7, 2025 18 comments

Întâlnirea din Alaska – un semieșec

Aug 17, 2025By

Cine și-a făcut iluzii că întâlnirea din Alaska dintre Trump și Putin va aduce soluții-minune pentru problemele conflictului din Ucraina, ale relațiilor ruso-americane și, în general, ale situației globale, a dat dovadă de o mare naivitate și încă asta este o exprimare blândă. Aici l-aș plasa în primul rând pe președintele Donald Trump. Mă întreb dacă el a crezut cu adevărat că, primindu-l pe Vladimir Putin în America și redându-i astfel ceva din prestigiul internațional al unui lider de mare putere care datorită politicii sale a ajuns în ochii multora un paria, va reuși să-l convingă să accepte abordările lui. Sau a fost un joc „care pe care”, doar-doar până la urmă va ieși ceva. Nu știu dacă a ieșit ceva, oricum nu pentru Donald Trump, în schimb Putin a putut reveni în Rusia aureolat de glorie. Pentru aceasta, pentru esența întâlnirii, scria un comentariu BBC, au fost suficiente cele două minute de pe covorul roșu, primirea pe care i-a făcut-o Donald Trump, urmată de călătoria celor doi în același autoturism. Că Donald Trump l-a numit pe Putin „mare prieten”, „un tip extraordinar”, contează mai puțin, expresia se poate schimba în câteva minute.Read more…

Aug 17, 2025 17 comments

You’ll Never Walk Alone

Sep 18, 2025By

Curând după venirea mea în Israel, l-am cunoscut pe George. Totul mi se părea ireal în orașul în care am ajuns. Abia începusem să învăț ebraica. Primisem un televizor alb-negru de la alți nou-veniți, dar nu înțelegeam transmisiunile singurului canal de televiziune existent în acea vreme și programe de sport erau puține. În jurul blocului unde locuiam erau multe terenuri virane, circulau mai multe cămile decât mașini, centrul vechi semăna mai mult cu un oraș turcesc (de fapt, chiar era). Cel mai mult îmi lipseau însă prietenii. Mi-e era dor de ei, precum și de spitalul unde lucrasem. George era un bărbat între patruzeci și cincizeci de ani, invitat și el la un prânz oferit de un emigrant din România. S-a apropiat de mine și m-a întrebat în limba română: – De când sunteți în țară? – De două săptămâni, i-am răspuns. – Nu e mult. Știu că nu ți-e ușor nici ție și nici familiei tale. George era în Israel de cinci ani, era contabil la o întreprindere particulară, era însurat și avea o fetiță de opt ani. El ne-a ajutat foarte mult să ne acomodăm la viața din Israel. – Îți dau numărul meu de telefon și când ai nevoie de sfaturi sau de ajutor, sună-mă.Read more…

Sep 18, 2025 2 comments

Fericiți cei săraci cu duhul…

Oct 1, 2025By

Am auzit fraza asta de nenumărate ori, uneori ca o urare pentru cei care nu trebuie să afle chiar tot ce se întâmplă (uneori e mai bine să nu știi!) dar, mai ales, ca un ”contra” la expresia nu mai puțin celebră „cine are carte are parte”. problemă să răsfoiesc cărțile părintelui meu medic. De acolo am învățat multe lucruri pe care un copil de vârsta mea nu avea cum să le știe. Cartea Mужчина и женщина (Bărbatul și femeia) din biblioteca tatălui meu m-a ajutat să înțeleg la o vârstă de-ajuns de fragedă tainele anatomiei comparate dintre cele două sexe și modul cum vine copilul pe lume. Prima informație clară despre existența unor cărți care niciodată nu vor ajunge în mâna mea am primit-o pe la vreo 20 ani de la profesoara mea de engleză, dna Sfarti, care preda la Ministerul de Externe, pregătind viitorii diplomați. Ea mi-a deschis ochii: nu-ți poți închipui cât de mult se publică în străinătate și cât de mult pierzi pentru că niciodată nu vei obține cărți scrise acolo, decât dacă autorul e ”pe linie”. Nimic mai adevărat. În acei ani citeam numai ce se potrivea propagandei oficiale, sau, cel mult, scrieri din timpurile când comunismul încă nu exista.Read more…

Oct 1, 2025 20 comments

Unde trăiesc eu oare?

Oct 30, 2025By

Trăiesc în Israel de patruzeci și ceva de ani. De fiecare dată când țara intra în gura lumii, destul de des în această perioadă, îmi promit solemn că atunci când am un pic de timp, voi face o cercetare, să caut un răspuns la întrebarea: unde trăiesc eu de fapt, în Orientul Apropiat sau în Orientul Mijlociu? Dar să fie o cercetare ca lumea, așa cum am învățat la școală și apoi la institutul de cercetări în care am lucrat. Să intru într-o bibliotecă universitară și să descopăr ce s-a publicat în acest domeniu, cine a mai studiat acest subiect, la ce nivel și în ce limbă. Să mă lămuresc când și unde s-au folosit prima oară aceste expresii, cum și de ce s-au schimbat zonele geografice definite de ele de-a lungul timpului. Anii au trecut și niciodată nu am găsit timp pentru o astfel de distracție intelectuală. Treptat au apărut internetul cu baze de date și browsere, rețelele de socializare și inteligența artificială (IA). Acum, deși sunt pensionar cu foarte mult timp liber la dispoziție și încă interesat să aflu unde trăiesc, îmi vine peste mână să folosesc o metodă atât de desuetă… Și atunci? Ce să fac? Să întreb lumea pe Facebook sau pe orice altă rețea de socializare, să întreb ChatGPT sau vreo aplicație echivalentă? Și în ce limbă? Nu sunt naiv, termenii sunt folosiți azi mai mult politic decât geografic și istoric. Iar politic răspunsul depinde în ce limbă trăiești.Read more…

Oct 30, 2025 6 comments

Școala mea din Arad

Nov 13, 2025By

Dintotdeauna am susținut că școala mea era cea mai bună și cea mai frumoasă din lume.  Știu, de obicei amintirile idealizează realitatea, dar spuneam același lucru și atunci când eram elevă.  Am fost cu adevărat norocoasă – și poate nu numai eu, ci Aradul însuși, care se bucură de școli remarcabile. Clasele primare le-am făcut la „Școala pedagogică”, azi Colegiul Național Preparandia – Dimitrie Țichindeal.  E adevărat că deasupra intrării principale era menționat anul 1812, dar pe vremea aceea asemenea amănunte nu mă interesau.  Nici nu învățam în clădirea centrală, ci într-o căsuță cu numai patru săli de clasă, aflată în curte – era „laboratorul” viitorilor învățători, dar pentru noi era o școală ca oricare alta, doar că uneori veneau studenți, se așezau în ultimele bănci și asistau la lecții.  Abia mult mai târziu am aflat că aceasta era urmașa „Preparandiei”, prima școală pedagogică română din Transilvania și, de fapt, una dintre primele din lume! Dar cea pe care o consider cu adevărat „școala mea” este Liceul Ioan Slavici, astăzi Colegiul Național Moise Nicoară.  Până astăzi, când mă prezint unui arădean sau fost arădean, adaug cu mândrie „Moise Nicoară, promoția 1971”.  Și într-adevăr, a fost un salt cât se poate de semnificativ.  Întreaga atmosferă s-a schimbat.  Read more…

Nov 13, 2025 7 comments

Șoseaua 232 – Drumul Morții

Dec 4, 2025By

Războiul s-a terminat, după doi ani terifiant de grei pentru toți, pentru toate comunitățile, pentru toate taberele, pentru toți soldații, pentru toți civilii, pentru noi toți. Ultimii ostaticii supraviețuitori au revenit acasă, la familiile lor, după o perioadă înfrigurată de speranță și așteptate. În ziua în care s-a semnat acordul de neagresiune și toți ostaticii rămași în viață au revenit la cuibul lor, am simțit cu toții o ușurare și o bucurie imensă amestecată cu o tot atât de mare tristețe. Ne doare sufletul pentru cei care nu au rezistat, pentru cei care au fost uciși cu cruzime în timpul detenției, pentru familiile care mai așteaptă cadavrele celor dragi ca să-i poată înmormânta așa cum se cuvine după datină. În plus, bucuria este umbrită și de o imensă grijă și teamă. Cum se va vindeca această rană vie și dureroasă, înfiptă adânc în credința și speranța noastră de pace reală și trainică? Cum vom reclădi ceea ce acești doi ani au incendiat și otrăvit? Suntem pierduți într-o mare de nedumeriri. Războiul s-a terminat, dar doliul continuă să ne copleșească. Oricât am vrea, este imposibil să ne întoarcem la situația dinainte de octombrie 2023 și, desigur, din perspectiva actuală nici nu este de dorit. Israelul este perturbat de conflicte interne și de o dezbinare fără precedent. Este greu de imaginat ieșirea din acest impas fără o schimbare radicală, strategică, nu un compromis tactic. Dorința să vin la fața locului, să simt tragedia confraților mei cât mai direct, nu doar prin mass media, am avut-o deja după câteva luni de la acest eveniment. Totuși nu am avut curajul și puterea fizică să întreprind nimic în mod individual.Read more…

Dec 4, 2025 36 comments

Matrioşka

Dec 25, 2025By

De o vreme încoace hoinăresc tot mai mult pe cărările trecutului dându-mi seama cu uimire că versiunile mele de la diferite vârste coexistă şi pot fi developate atunci când poposesc pe tărâmul diferitelor amintiri. De fapt, sunt ca o Matrioşkă ce nu poate fi deschisă decât cu parola introspecţiei sau cu cheia confesiunii. Prima matrioşkă am primit-o la vârsta grădiniţei şi purta într-însa 11 păpuşi mai mici, din care ultima, cea mai micuţă, era cât un bob de fasole. Am ţinut foarte multe la ea, o desfăceam adesea şi înşiram toate fiicele ei îmbrăcate în haine asemănătoare, de culori diferite, doar ultima era înfăşată ca un bebeluş. După ani şi ani am dăruit-o unei fetiţe. Mulţi ani nu am mai avut în casă nicio matroişkă, până la cadoul pe care mi l-a dat fiul meu, anul trecut, de Crăciun. Trebuie să recunosc că până la scrierea acestui articol nu am fost curioasă să aflu istoria şi, mai ales, semnificaţiile acestor păpuşi cuibărite una în cealaltă şi purtând diminutivul de la prenumele rusesc Matriona (care şi-ar avea sorgintea în cuvântul latinesc mater – mamă). Primul set de opt păpuşi introduse unele în altele a fost fabricat în 1890, la Manufactura de Jucării care funcţiona la Abramţevo, lângă MoscovaRead more…

Dec 25, 2025 6 comments

Filme care m-au făcut să plâng

Jan 8, 2026By

Nu sunt multe filme la care mi-au dat lacrimile, dar de trei sunt sigur. Pentru mine, lăcrimarea este atât un mod de ușurare, cât și o formă de exprimare a emoțiilor – uneori chiar a fericirii sau a bucuriei de moment. Acest fapt s-a întâmplat la filme de dragoste, atunci când, în cele din urmă, cuplul de îndrăgostiți se regăsește. Am plâns și din motive profund personale: moartea tragică a părinților mei. Am lăcrimat de bucurie la evenimente deosebit de emoționante, cum a fost momentul în care fiul nostru cel mare a fost distins de două ori dintre cei 15.000 de colegi ai săi sau când celălalt fiu a fost înaintat în funcție pentru merite deosebite la locul de muncă. Desigur, lacrimile pot apărea și din motive banale, de pildă atunci când curăț ceapa, când îmi intră ceva iritant în ochi sau în cazul unei infecții oculare, dar aceasta este cu totul altă poveste. Nu țin minte să fi avut vreodată „lacrimi de crocodil”, așa cum vedem uneori la moartea unui dictator. Plânsul este un fenomen complex, asociat cu stres sufletesc și / sau fizic, de pildă, o durere insuportabilă. El este însoțit de lăcrimare, de o anumită vocalizare (deși unii, ca mine, nu scot sunete când plâng), de modificări ale expresiei feței, ale ritmului respirator și ale posturii corporale.Read more…

Jan 8, 2026 22 comments