Kurzii care numără între 25 și 35 de milioane de persoane, sunt o națiune fără țară. Ei trăiesc răspândiți în Turcia, Siria, Irak și Iran. În timpul Primului Război Mondial, kurzii au luptat împotriva turcilor, aliații Germaniei iar la terminarea războiului, țările învingătoare le-au promis, prin tratatul de la Sèvres din 1920, un stat care urma să cuprindă numai teritoriile locuite de kurzi, în Turcia. Războiul turc de independență a schimbat radical situația, Tratatul de la Sèvres a fost înlocuit cu cel de la Lausanne, iar prevederea privind un stat kurd a dispărut. Singurii care într-un fel s-au apropiat de visul statalității au fost kurzii din Irak cărora, în 1958 – prin noua constituție – li s-a recunoscut naționalitatea, dar li s-a respins cererea de autonomie pe un teritoriu cu populație majoritar kurdă.Read more…
Brăila este frumoasă nu numai din cauza Dunării. Acele clădiri maiestuoase, din fericire o parte restaurate, evocă trecutul ”glorios” al orașului, unul în care pulsa viața, erau tot felul de locuitori – de la foarte bogați, așa cum arată casele despre care am amintit, până la cei foarte săraci, descriși de Panait Istrati sau de Fănuș Neagu. Era orașul armatorilor, comercianților de grâne, al exportatorilor, marinarilor, dar și al pescarilor sau vagabonzilor dornici să plece în lumea largă. De cinci ani vin în fiecare toamnă la Brăila la Festivalul ”Mihail Sebastian”. Trebuie să recunoaștem că ideea a fost a Federației Comunităților Evreiești. La 100 de ani de la naștere, revista ”Realitatea Evreiască” a realizat, prin eforturile istoricului literar Geo Șerban și al redactorului-șef, Dorel Dorian, patru sau cinci ediții speciale despre Sebastian. A fost prilejul ca cititorii să-și dea seama că Sebastian nu este numai cel care a scris ”Steaua fără nume” și ”Jocul de-a vacanța” sau ”Orașul cu salcâmi”, ci un mare publicist și eseist, autorul romanelor-manifest ”De 2000 de ani” și ”Cum am devenit huligan” și mai presus – al ”Jurnalului” Read more…
După absolvirea facultăţii de medicină am fost repartizat în comuna Gherţa Mică din Ţara Oaşului, judetul Satu Mare. Era un sat izolat, cu drum de ţară neasfaltat, n-avea nici măcar indicator de localitate, aşa c-am numit-o cu mătuşa mea – care mă însoţise în această primă vizită – ”Greaţa Mică”, în ciuda protestelor tatălui meu. La Direcţia Sanitară a judeţului Satu Mare, mi s-a adus la cunoştinţă că era localitatea cu cea mai ridicată rată a mortalităţii infantile, dar şi cu cea mai mare rată a natalităţii, din Ţara Oaşului . Tata încerca să mă liniştească şi mi- a dat să citesc romanul Garnizoana din Siberia, scris de Rodion Markovits (1884-1948), un scriitor evreu, de limbă maghiară, născut la… Gherţa Mică.Read more…
Pe aeroportul de la Madeira, aşteptând avionul spre Madrid, s-a apropiat de mine un om între doua vârste, afro-american.
– Sunt Raul Santos, medic anestezist la Havana, şi vă cunosc de la prezentarea dumneavoastră la simpozion.Ştiu că veniti din “Ţara Sfântă” . Iertaţi-mi îndrăzneala, dar n-am vorbit niciodată cu un israelian, putem vorbi? Desigur, i-am răspuns, cu plăcere, nici eu n-am avut ocazia să vorbesc cu un cubanez, mai ales cu un anestezist.Read more…
În urmă cu câteva zile, cineva m-a întrebat de ce frazele mele încep cu ”eu”? Desigur că întrebarea era nuanțată, adică lăsa portița deschisă interpretărilor de orice fel. Cred că nu sunt exagerat de sensibilă dacă spun că întrebarea m-a pus pe gânduri. Totdeauna am învățat câte ceva de la orice interlocutor, așa că am luat in serios întrebarea și prin urmare i-am dat răspunsul, fără să stau prea mult pe gânduri. Mi se pare firesc ca frazele mele să înceapă cu ”eu”, fiindcă ne formulăm propriile opinii, viziuni despre viață, percepții, exemple din propria experiență. Cu alte cuvinte ne referim la ce am face noi într-o anume situație, cum am acționat în trecut într-o situație similară. Adică, ne dăm exemplu pe noi înșine și nu dăm sfaturi, ci spunem ceva trăit de fiecare dintre noi.Read more…
Punem fructele la fiert în apă rece cu puțină sare și zahăr după gust. După ce s-au fiert, adăugăm la supa răcită o spumă făcută dintr-o lingură de făină și 1 decilitru de lapte. Supele de fructe pot fi asezonate după gust cu scorțișoară sau coajă de lămâie. La supa de agrișe adăugăm puțin pătrunjel mărunțit . Supa servită vara la rece are un efect răcoritor. Iarna astfel de supe se pot prepara din compoturi.Read more…
Plănuisem să fiu la Stockholm in ziua de 27 ianuarie. ”Atmosfera e mai solemnă, numărul participanților la ceremonie ar fi fost mai mare, ca și cel al evreilor prezenţi la eveniment” – îmi spuneam. Știam și că Yehuda Bauer, celebrul istoric, fusese invitat, urmând să ia cuvântul la Sinagoga cea Mare a capitalei. Aș fi vrut să-i văd. Am rămas insă la Linköping, convins de o pornire de patriotism local (sentiment care, mărturisesc, îmi este străin de obicei), cam sceptic ce-i drept la gândul perspectivelor. Ca prin minune însă, când am ajuns in Piața Wallenberg, torțele luminau deja statuia salvatorului de evrei, adăugând o misterioasă strălucire ochilor celor câteva sute de oameni sosiţi la eveniment. Făcliile pâlpâiau, încercând să risipească întunericul, dar și frigul aspru din acea după-amiază târzie a Zilei Memoriei Holocaustului.Read more…
Nu se prea vorbea în România comunistă despre Basarabia. Subiectul era semitabu, pentru că orice discuție pe această temă putea avea consecințe neplăcute pentru cei ce îndrăzneau să discute despre ceea ce fusese timp de 22 ani parte integrantă din România după mai bine de 100 ani de înstrăinare…Dar eu ştiam ce se întâmplase cu buncii mei, acolo, departe de noi, în acei ani. Știam că bunicul fusese directorul gimnaziului evreiesc din Soroca, o așezare în nordul Basarabiei, că decedase cu două săptămâni înaintea intrării trupelor sovietice – iunie 1940 – și că fusese înmormântat în acea urbe, reședința lui Petru Rareș. Despre bunica mea lucrurile erau mult mai puțin clare. Supraviețuitorii tragediei transnistriene povestiseră tatei cum că bunica Milca fusese ucisă de un ofițer român, cam prin anul 1942, pe marginile unui drum cu pulbure, între două lagăre de concentrare. Cu un singur foc de armă… Și aruncată într-un șanț. Și mai știam că cei doi fii – tatăl meu și fratele său – puseseră o placă funerară pe mormântul bunicului, în amintirea celei ce le fusese mamă și nouă bunică pe care n-am cunoscut-o niciodată. Cu aceste date în minte m-am întâlnit pentru prima oară, în anul 2000, cu medici anesteziști ”moldoveni” la un congres în București…Read more…
Pe a fişul expoziţiei „Martori evrei ai unui secol românesc” – găzduite de Institutul Cultural Român din Tel Aviv în perioada 22 – 28 februarie 2018, apare fotografia a doi copii surâzători. O fetiţă cu chip angelic, cuminte şi ascultătoare, şi un băiat ceva mai neastâmpărat, lucru dovedit de basca aşezată puţin într-o parte şi privirea pusă pe şotii. Cine sunt cei doi copii şi în ce fel au fost martorii istoriei? – îşi poate pune întrebarea un privitor iscoditor care caută legătura dintre aspectul şi subiectul afişului. Răspunsul îl veţi afla de la semnatara acestor rânduri, legatara fotografiei originale.
Cei doi copii din fotografie sunt frate şi soră: Rifca şi Iţu Geller, verişorii primari ai mamei mele Sara Székely, născută Tabák. Erau copiii lui tanti Frida, mătuşa mamei dinspre tată, croitoreasă de meserie.Read more…
Dar acum Paștele a trecut. Dnei Stoenescu și celorlalte citititoare (și cititori) interesate le propun o variantă: clasica budincă de pâine a mamei mele. Se face din pâine albă normală, dar cel mai bine iese din chifle sau din challah, colacul împletit care se consumă sâmbăta. Este un mod reușit de a întrebuința resturile de pâine care nu mai sunt proaspete. Ingrediente (pentru 4 persoane): 100 g unt, 100 g zahăr, 2 ouă întregi (nu se bate spuma de albușe), ½ litru lapte, 250 g pâine albă / chifle sau ½ de cozonacRead more…
“Am o formă ușoară de prosopagnosie!” De abia aștept să văd mutra înterlocutorului meu la auzul acestei remarci. Promit cititorului să încep un studiu legat de reacțiile ”publicului” la fraza de mai sus. Sunt convins că mă voi distra copios urmărind nedumerirea pe care o voi citi (sper) cu ușurință pe fața celui care în mod normal ar trebui să-mi dea replica. Și acum o veste, in ochii mei foarte interesantă. Nu există niciun mijloc sau test obiectiv care să confirme existența maladiei de care vorbim! Cu alte cuvinte orice individ poate anunța pe cine vrea că e atins de boala asta, deci poate explica cu ușurință diverse situații în care ultimul lucru pe care l-ai dori e să recunoști pe cel pe care îl ai în față.Read more…
Ceremonia schimbării gărzii la Palatul Regal era și un prilej de manifestare a prețuirii și a respectului pentru familia regală. Este foarte greu de explicat acest sentiment azi, după 45 de ani de comunism, urmați de alți vreo douăzeci în care neocomuniștii au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a mânji monarhia, pe regii noștri, gesturile lor. Motivul era foarte simplu: se temeau de revenirea monarhiei, înlăturată prin forță la 30 decembrie 1947. Când am intrat în clasa întâia primară, în septembrie 1940, știam deja cine este Regele, știam din presa care venea acasă și pe care tata ne-o citea, știam de la biserică, știam din povestirile celor mari. Evenimentele erau comentate în fiecare casă din București și nu numai. Cei mai bătrâni îi spuneau VODĂ, așa rămăsese de-a lungul vremii, de când principele Carol, devenit apoi Regele Carol întâiul, pusese piciorul pe pământul celei ce urma a se numi România.Read more…
La un moment dat am trecut pe lângă un magazin de pantofi de lux şi de marcă pentru bărbaţi, şi nu m-am putut abţine să nu admir vitrinele aranjate cu gust şi iluminate foarte atrăgător. Am observat din nou ceea ce am constatat de mult că este regula generală pentru prezentat încălţămintea într-o vitrină. Mărimea de pantofi pentru bărbaţi este maximum 40, iar pentru femei 35. La aceste mărimi , proporţiile estetice par ideale, şi pantofii arată atrăgători. În decursul anilor am fost dezamăgit de fiecare dată când am cerut numărul meu 45, şi vânzătorul mi-a adus o cutie enormă din care am scos două broaşte ţestoase imense, care erau de fapt aceeaşi pereche de pantofi pe care am văzut-o în vitrină, dar mărime Yetti, omul zăpezilor. Am intrat în magazin şi imediat mi-au picat ochii pe o etajeră specială cu pantofi foarte frumoşi de marcă, cu preţuri triple sau cuadruple faţă de ce eram în general dispus să cheltuiesc pe pantofi, dar pentru că aveau doar o singură pereche din anumite modele, preţurile erau reduse cu 50%. Perechea care mi-a plăcut cel mai mult, era numărul meu, 45, aşa că i-am încercat şi se potriveau de minune şi erau şi foarte comozi.Read more…
Ȋncă de la sfârșitul anilor ’70, când am început să mă preocup de psihiatrie, mi-au rămas în memorie scene impresionante, văzute la Clinica Psihiatrică din Cluj. Una dintre imagini este aceea a pacienƫilor care primeau șocuri electrice fără anestezie (asemănător procedeelor din filmul controversat “Portocala mecanică”). O altă imagine care mi-a rămas întipărită este aceea a unei femei machiate exagerat (boite în mod ridicol), purtând o coroniƫă mare de flori pe cap și zguduind gardul clinicii psihiatrice în timp ce recita versuri din Dante.Read more…
Maladiile la modă în timpul războiului la Iași erau vătămătura la ficat și tuberculoza. Tuberculoza bătea recordul. Unde te duceai, tot timpul auzeai: „Uite la doamna Barash, cum tușește și ține batista la gură”, sau „Ai auzit? Domnul Shuster a murit. Tuberculoză.” Nu e de mirare deci că mama s-a speriat. Vecinii și rudele arătau cu degetul spre mine și spuneau, „Nu vezi ce mititel e și ce slăbuț? Trebuie să aibe tuberculoză.” La nouă ani chiar eram mic pentru vârsta mea și slab de mi se vedeau coastele prin cămașă. Mama, săraca, a pus repede un cazan de apă la încălzit, m-a spălat bine cu cenușă, că nu aveam săpun și m-a dus la spitalul Ghelerter, spital evreiesc, că doctorii români nu tratau copii evrei.Read more…
Am făcut cursuri de specialitate, studii post-universitare și doctorale, dar nu vreau să le înșir aici, pentru că nu fac un curriculum vitae și nici nu vreau să par lipsită de modestie, ci vreau doar să evoc o amintire dintre cele mai dragi sufletului meu. Este o amintire complexă, care printre altele a atras după ea un beneficiu personal, pentru că atunci m-am lăsat de fumat. Chiar dacă nu am fost o mare fumătoare, totuși fumam de prin anii de facultate. Poate că vroiam să părem interesanți sau consideram că era ceva șic. Cred că voiam doar să nu par altfel decât ceilalți, asta fiindcă pe vremea studenției mele se fuma mai mult poate decât astăzi. Să pornesc cu începutul experienței acelei veri toride! Era în 1995, atunci am fost selecționată pentru un curs de instruire privind variante de atenuare a schimbărilor climatice. Era tema de care mă ocupam. Vorbim de perioada în care s-a lansat Mandatul de la Berlin, cel care pregătea ceea ce avea să devină în 1997, Protocolul de la Kyoto, la a cărui formulare am participat. Atunci, la Berkeley, am studiat ceva destul de complex și nespecific celor studiate în facultatea din țară.Read more…
A fi la vârsta medie înseamnă, în primul rând că ai dat lovitura! Mai ales ca bărbat. Pentru că bărbații mor mai tineri. Pentru că se duc la războaie, pentru că conduc mult mai des automobilele, pentru că sunt mai îndrăzneți (adică mai aventurieri). Și nu pentru că se spune (oare voi fi scuzat de feministele ce vor citi aceste rânduri?!) că femeia trăiește mai mult pentru că se hrănește cu zilele bărbatului-pură expresie de clar șovinism masculin. Deci în momentul când ai ajuns la vârsta medie, care variază de la o țară la alta, dar e similară în țările așa zise evoluate, înseamnă că ai reușit ceva ce mulți, foarte mulți, mult prea mulți, n-au reușit. Asta înseamnă că toată viața ai trecut ca printre picături de ploaie fără să te uzi. N-ai dispărut în lupta pentru apărarea patriei, n-ai trosnit în mod fatal un vehicul ce se afla în fața ta pe șosea, și nici nu te-ai îmbolnăvit de o boală care are drept urmare curmarea eforturilor tale pentru a ajunge la vârsta medie. Cu alte cuvinte, ești un fel de erou. Căci nu degeaba (și asta o spun și o scriu cu atât mai des cu cât mă apropii de media de vârstă amintită mai sus) limba ebraică alocă o expresie specială doar vârstei de 80 ani: ”legvura”, adică o vârstă eroică. Ebraica nu se referă în niciun fel la vârsta de 70, sau 90 sau chiar 100Read more…
Cum am devenit traducătoare? Aproape aș putea spune că a fost… din greșeală. Toate împrejurările pledau în defavoarea mea. În liceu îmi plăcea franceza, dar când mi-am exprimat dorința să „dau” la filologie, tata s-a împotrivit din răsputeri, explicându-mi că în primul rând nu am destulă protecție ca să intru, iar dacă printr-o minune aș fi intrat, aș fi rămas mai târziu muritoare de foame. Sunt curioasă cine s-ar fi putut împotrivi logicii de fier a tatălui meu – eu în orice caz nu! Deci, am început medicina la Timișoara. După numai un an am emigrat în Israel, m-am transferat la farmacie și toată viața am lucrat (cu multă plăcere!) ca farmacistă la Ierusalim. Deci studii de filologie nu am, în casă s-a vorbit dintotdeauna limba germană, pentru mulți ani contactul cu limba română a fost întrerupt aproape total; situația s-a schimbat abia în era televiziunii pe cablu și apoi a internetului. Singurul meu avantaj este faptul că am absolvit Colegiul Național Moise Nicoară din Arad, ceea mi-a dat, sper, o cunoaștere solidă a limbii române.Read more…
David Judelovitch s-a născut la Iași, în 25 iunie 1863, într-o familie ultrareligioasă de cohanim și rabini. A primit o educație religioasă, a învățat la heder, dar a învățat și limbi străine în particular. În anul 1883 a făcut aliya, cam în același timp cu grupul Bilu, care se afla la Mikve Israel, o școală agricolă nu departe de Yafo, înființată de Karl Netter și care există până astăzi. El li s-a alăturat. După moartea lui Netter, ei s-au răspândit care încotro. Majoritatea s-au dus la Rișon LeZion, iar o altă parte au plecat la Ierusalim ca să învețe o meserie. David Judelovitch s-a hotărât să meargă cu ei și cu toții au fost trimiși la Yafo să învețe fierăria cuțitelor la un templier german. Ziua lucrau, iar noaptea învățau limba și literatura ebraică. În 1886 David Judelovitch a plecat la Paris pentru a lucra în noua sa meserie și în același timp a fost discipolul rabinului Israel Levi. În anul 1888, îndrumat de Eliezer Ben Yehuda, s-a întors în Palestina ca să se dedice educației și limbii ebraice. Despre îndrumătorul său trebuie să știm că Ben Yehuda, originar din Bielorusia, venit în Palestina în 1882, este cea mai importantă personalitate în renașterea limbii ebraice și în dezvoltarea educației și jurnalismului în Israel.Read more…
De patru ani, în fiecare primăvară, Departamentul de Asistență Socială al Universității Babeș-Bolyai din Cluj organizează “Olimpiada Voluntarilor”, prin care invită liceenii activi ca voluntari în domeniul social să își descrie experiențele trăite în acțiuni de într-ajutorare a semenilor. Citind reflecţiile adolescenților sunt întotdeauna impresionată cu cât entuziasm și speranță în viitor se dăruiesc acestei activități în folosul altora și cât de multe semnificații desprind în urma ajutorului acordat. În acest an am fost impresionată de eseul unei liceene din Mediaș, Timea Beatrice David, care a (re)adus în discuție o valoare adesea uitată sau voit omisă azi: cunoașterea diversității comunității și a aportului minorităților la viața comunității. Cu cuvintele lui Timy, „am ales diversitatea … cu scopul cunoaşterii mai multor grupuri de oameni şi al intrării în contact cu diferite probleme cu care se confruntă aceştia”. Modalitatea prin care ea și colegii ei au intrat în contact cu „diversitatea” a fost și el special: a petrecut câteva ore săptămânal la sinagoga din Mediaș unde, în absența unei comunități evreiești care să organizeze activități de menținere ale propriilor tradiții culturale, o fundație vieneză, alături de fundațiile Casa de lângă sinagogă și Hosman Durabil au mobilizat liceenii să salveze „lucrurile rămase în biserică, inclusiv bunurile cele mai de preţ – sutele de cărţi uitate de timp”.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
