Ziua a noua a lunii Av – o zi de „doliu național” în Israel

Ziua a noua a lunii Av din calendarul evreiesc, este socotită ziua tuturor catastrofelor care s-au abătut asupra poporului evreu de-a lungul anilor.În această zi se păstrează toate obiceiurile de doliu. Este cea mai lungă și mai severă zi de post a anului, cam 25 de ore și jumătate fără mâncare, dar mai ales fără băutură, într-o căldură infernală. Este unul din cele cinci posturi anuale pe care evreii sunt obligați să le țină, în afara postului de Iom Kipur. Patru dintre ele apar în Vechiul Testament. Porunca ne este dată de profetul Zaharia și toate sunt legate de aceleași evenimente istorice cutremurătoare de care poporul evreu este șocat până astăzi – distrugerea primului și celui de al doilea Templu în aceeași zi a anului, la o distanță de peste 500 de ani. Al cincilea post ne este poruncit în Talmud și este legat de un eveniment din Vechiul Testament – Estera și unchiul ei i-au salvat pe evrei de la distrugere. Primele patru sunt legate de o catastrofă, pe când al cincilea este legat de o salvare. Semnele de doliu încep cu câteva zile înainte: oamenii nu fac petreceri sau nunți, nu ascultă muzică, nu poartă haine noi și mai ales pantofi noi, nu se bărbieresc, nu se tund, nu mănâncă carne. De ce postul și doliul din această zi sunt atât de aspre? După Mișna (o parte din Talmud), poporul evreu a suferit cinci catastrofe majore, bineînțeles până la apariția acestei cărți în jurul anului 185 e.n.Read more…

„Despre ce nu se uită” – o apariţie editorială recentă

Recent am primit o carte care mi-a trezit interesul în mod deosebit: un dialog între profesorul Jean-Jacques Askenasy, de la Universitatea din Tel Aviv, medic specialist de renume internațional în neurologie, membru de onoare al Academiei Române – și scriitoarea Cleopatra Lorințiu, director adjunct al Institutului Cultural Român din Tel Aviv. Este o conversație între doi intelectuali din două generații diferite și de formații diferite. Primul este un profesor israelian originar din România, născut în anul 1929, care a trecut prin perioada Holocaustului ca elev și prin perioada dictaturii comuniste ca student și tânăr medic neurolog, om care a luptat mulți ani pentru a primi aprobarea de plecare și a ajuns în Israel la intervenția fostului premier Golda Meir în 1972, după 12 de ani de așteptare. Vizavi de el se află o intelectuală română născută în anul 1957, care a crescut în condițiile regimului de dictatură comunistă și nu a cunoscut regimul de dictatură legionară și antonesciană în mod direct, cu numai din lecturi, iar după revoluția din decembrie 1989 a funcționat în diplomația culturală românească și a fost căsătorită cu un intelectual evreu din Franța. Read more…

No, Sir, when a man is tired of London, he is tired of life!

(În traducere liberă: Nu domnule, când un om s-a plictisit de Londra, înseamnă că s-a plictisit de viață.) Este replica pe care i-a dat-o marele cărturar englez Dr Samuel Johnson prietenului și biografului său James Boswell în 1777, în timp ce discutau dacă, mutându-se din Scoția la Londra, Boswell nu s-ar putea plictisi la un moment dat de tot ceea ce avea de oferit orașul. Întâlnind din nou fraza, acum câteva zile, mi-am reamintit cea mai vie și mai pertinentă exemplificare a ei pe care mi-a fost dat să o cunosc în cei peste 50 de ani de când locuiesc la Londra. S-a întâmplat în urmă cu vreo douăzeci de ani la Royal Opera House Covent Garden, unde mă aflam împreună cu soția mea, la o reprezentație a operei La Bohème de Puccini. După primul act, am luat de la bar două pahare cu vin alb și ne-am așezat la o masă pe una din terasele Operei. La un moment dat, s-a apropiat de noi un bărbat în vârstă, îngrijit îmbrăcat, care ne-a cerut permisiunea să se așeze la masa noastră, deoarece nu se mai găseau nicăieri locuri libere. Evident, l-am poftit să ia loc. A sorbit din paharul său, după care ne-a întrebat dacă venim des la Covent Garden.Read more…

Proștii nu sunt de vină

Un procentaj semnificativ al populației țărilor civilizate (mă refer doar la cele în care decizia stă la îndemâna oricărui cetățean) refuză să se vaccineze împotriva virusului COVID 19. De exemplu în Statele Unite, 50% din populația adultă (cifra se referă la luna iunie a.c.) refuză vaccinarea, sau încă nu e hotărâtă. În discuții particulare, dar și în comentarii pe care le aud la radio sau la televizor, cei care refuză vaccinarea sunt considerați incapabili să ia o hotărâre, primitivi, posesori ai unei filozofii absurde, indivizi care nu au nicio legătură cu realitatea, cu alte cuvinte persoane cu probleme de IQ. Ei bine, nimic nu e mai puțin adevărat. Experiența mea personală m-a învățat că proștii sunt proști pentru cei din jur, dar nicidecum pentru ei înșiși. Așa-zisul prost își cunoaște interesul mai bine ca oricare altul, el știe foarte bine ce-i trebuie, și pune în funcțiune toate mecanismele posibile pentru a-și transforma planurile într-o realitate favorabilă (lui!). Și atunci, dacă recalcitranții vaccinului nu sunt cei cu probleme de inteligență, cine sunt cei care consideră că numai ceea ce știu ei/ele e adevărat, și în felul acesta își justifică decizia? Read more…

Un poem sinagogal recitat în seara de Iom Kipur

Ziua de Kipur (Iom Kipur), cea de a zecea zi a lunii Tișrei, este ziua expierii, a mărturisirii păcatelor și a iertării lor. Mărturisirea păcatelor este făcută în fața lui Dumnezeu, în rugăciunile recitate în această zi. Ea are loc în ajun, la rugăciunea de Minha (în amurg); apoi în seara de ajun de Iom Kipur, la rugăciunea de Maariv; la rugăciunea de dimineață (Șaharit) și la rugăciunea suplimentară (Musaf); la rugăciunea de Minha, precum și la rugăciunea de Neila (încheierea zilei de Kipur). Iom Kipur este o zi de post și rugăciune. Evreul îl roagă pe Dumnezeu să-i ierte păcatele, știute și neștiute. Dar ruga nu este numai pentru iertarea individuală, ci și colectivă, pentru întregul popor al lui Israel. În cadrul rugăciunii sunt recitate (respectiv cântate) o serie de poeme sinagogale (piyutim), de o frumusețe literară deosebită.Read more…

Portocale, pisici și un elefant verde

Acum că stau și mă uit pe geam și afară plouă, grădina aia mi se pare îndepărtată, dacă nu de-a dreptul ireală. Grădina aia umbroasă, cu gard vopsit în verde și cu portocale căzute pe jos. Pe care m-aș fi repezit să le culeg și să le mănânc cu nesaț. Copilăria în care am jinduit după portocale și banane pare că n-o să mă părăsească niciodată. În curând la piață o să găsesc portocale. Dar nu vor fi la fel de ademenitoare ca cele trei căzute pe jos într-o grădină moleșită de căldură din Dubrovnik. Și oricât o să caut, n-o să găsesc nici aroma celor două caise culese de la margine de șosea. Pline de praf, aproape strivite, dar calde, moi și atât de aromate. Acolo, pe șoseaua aia îngustă unde ne opriserăm ca să căutăm curba perfectă a unui deal. Și să ne odihnim pe rotocoalele mari de paie ieșite din batoză.Read more…

Iudaism și islam în secolul al XIX-lea

În Europa medievală islamul era destul de puțin cunoscut, trezind mai ales reacții de ostilitate și de teamă. Nu e de mirare. Răspândirea fulgerătoare a islamului s-a făcut cu sabia: „Convertește-te, sau te omor!” (În secolul XX avea să devină: „Proletari din toate țările, uniți-vă, sau vă împușc!”). Mai târziu islamul le amintea europenilor de cruciade, de Reconquista spaniolă… Cel mai bun exemplu se află chiar la noi. Istoria Țărilor Române până în sec. al XIX-lea ar putea fi rezumată în patru cuvinte: „am luptat cu turcii”. Ciocnirea dintre lumea creștină și cea musulmană. Situația s-a schimbat radical la sfârșitul sec. al XVIII-lea. Iluminismul și apoi romantismul au adus cu ele curiozitatea, fascinația, admirația, urmată de încercarea de a înțelege islamul. Romantismul căuta să accentueze splendoarea islamului și să amintească Europei cât de mult îi datorează islamului și implicit și iudaismului. Romanticii subliniau faptul că evreii au jucat și ei un rol de seamă la înflorirea civilizației islamice atât de admirate.Read more…

Radhaniții

De data aceasta aș vrea să-mi invit cititorii pe urmele celor 1001 de nopți, așa cum mi le amintesc din copilărie, istorisite de Eusebiu Camilar… Nu mă refer însă la Șeherezada și la Riar Șah, ci la curtea legendarului Harun al-Rașid, la Califatul Abbasid cu capitala la Bagdad. În sec. al IX-lea Bagdadul era unul din marile centre ale culturii, comerțului și navigației. La curtea din Bagdad trăia un mare cărturar, numit Ibn Khordadbeh (820-912). Era directorul poștelor, al informațiilor și al poliției, omul de încredere și confidentul personal al califului. A lăsat posterității câteva cărți, cea mai importantă fiind Kitab al-Masalik wa al-Mamalik (Cartea drumurilor și a ținuturilor), un compendiu despre diversele popoare care locuiau în Califatul Abbasid și mai ales despre drumurile comerciale și stațiile caravanelor care îl străbăteau. Este nu numai un document important despre geografia și cultura Califatului, ci și principala sursă de informație despre radhaniți. Read more…

Cafeaua noastră cea de toate zilele

Recunosc, sunt un cafegiu inveterat, aș putea spune dependent, și dacă vreodată mi-ar veni în cap năstrușnica idee de a înceta – chiar și pentru o zi sau două – obiceiul ăsta, pe care l-am căpătat foarte devreme, odată cu începutul studiilor medicale, fără discuție că aș da de belea. De fapt obiceiul l-am moștenit odată cu numele de familie, întrucât în casa părinților mei se bea cafea, deși cred că băutura preferată a părinților mei era, totuși, ceaiul. Pentru mine cafeaua a devenit o a doua natură chiar din primii ani ai tinereții. Nu am început să beau cafea ca să-mi prelungesc orele de activitate pe contul celor de somn. Ba mai mult, îmi amintesc perfect că într-o seară, în plină sesiune de examene, hotărâsem să beau două cești de cafea, una după alta, sperând că voi putea continua să învăț după miezul nopții, și m-am trezit la un moment dat dintr-un profund și binefăcător somn, cu capul pe tratatul care trebuia parcurs cu atenție și seriozitate.Read more…

Suntem în plin război mondial – al treilea

M-am născut în anul izbucnirii celui de al Doilea Război Mondial i tot ce știu despre calamitățile provocate de acest măcel, care a dat 75 milioane de jertfe, pe toate continentele, și care a schimbat complet fața lumii, am aflat doar după aceea, din cărți, povești, filme. Pe scurt, pot spune că am căpătat noțiunile necesare pentru a fi in stare să judec cele întâmplate atunci, timp de numai șase ani, și să am curajul de a susține că actualmente suntem din nou în plin război care se duce pe mai multe fronturi și pe toate continentele, și spre deosebire de cel din anii 1939-1945, el afectează fiecare țară și bucată de pământ de pe globul pământesc. Dacă veți căuta pe internet acest link: https://www.worldometers.info/coronavirus/, veți afla că în zilele noastre această conflagrație se desfășoară în nu mai puțin de 223 state și teritorii, în numai 18-19 luni ea a provocat peste 5 milioane de victime și, cum se spune pe la noi, socoteala încă nu s-a încheiat. Ca în oricare măcel mondial nu e vorba numai de morți, ci și de ”răniți”, adică indivizi afectați în mod serios de boală chiar după ce au trecut de faza ei acută și au rămas în viață.Read more…

Nori de război deasupra Ucrainei

În ultimele luni în Europa s-au acumulat numeroase tensiuni, observatori politici mai sceptici și pesimiști considerând că ar exista premise care să indice izbucnirea unui conflict între Rusia și NATO, sau prieteni ai statelor occidentale. Așa cum se știe, Rusia se teme de extinderea NATO spre est, spre teritorii din fosta Uniune Sovietică, pe care ea le consideră ca aparținând spațiului ei geopolitic. În plus, Moscova își încordează mușchii și încearcă să demonstreze că a revenit, sau este pe cale să revină în categoria marilor puteri, motivată parțial de politica izolaționistă americană, preluată de actualul președinte, Joe Biden, de la administrația Trump. Cea mai recentă dovadă este retragerea forțelor americane din zona Orientului Mijlociu, ultima fiind cea din Afganistan, ale cărei urmări sunt cunoscute. Rusia încearcă să profite de acest vid de putere pentru a-și confirma intențiile de mare putere. Este greu de imaginat ca Rusia să-și înscrie în strategie un război european care, prin implicarea NATO, respectiv a Statelor Unite, ar deveni de fapt unul global. Pierderile rusești ar fi prea mari și pe lângă alte consecințe dramatice ar diminua popularitatea lui Vladimir Putin care dorește să rămână cât mai mult la conducerea țării. În fond, Rusia poate afecta Europa și prin alte mijloace care să nu ducă la pierderi de vieți, folosind așa-numitul război hibrid. Exemplul cel mai concludent este criza migranților de la granița Belarus-Polonia care pe undeva a lăsat fără răspuns Uniunea EuropeanăRead more…

Malaria şi Israelul

De-a lungul istoriei, malaria a fost una dintre amenințările majore pentru locuitorii de pe teritoriul Israelului actual. Ea a fost și o enormă piedică pentru recolonizarea țării de către evrei la sfârșitul secolului al XIX-lea. Malaria este o boală infecțioasă produsă de parazitul unicelular Plasmodium, transmis prin înțepătura țânțarului anofel. Cele mai răspândite specii ale parazitului sunt Plasmodium falciparum și P. vivax, dar există și altele. Țânțarul (interesant că numai femela!) primește parazitul când înțeapă un om bolnav. După opt zile parazitul ajunge în glandele salivare ale țânțarului, de unde este transmis la toți oamenii pe care țânțarul îi înțeapă în continuare. În organismul omului, parazitul primește un înveliș care îl „ascunde” de acțiunea sistemului imunitar, făcându-l foarte greu de combătut. Modul cea mai eficient de luptă împotriva malariei este distrugerea țânțarilor care o transmit, prin asanarea mlaștinilor, precum și prin diverse alte metode. La început m-am mirat de unde atâtea mlaștini și ape stătătoare, când în Israel problema pare a fi mai degrabă lipsa apei? Și totuși… Malaria exista pe aceste meleaguri de când lumea, ea fiind menționată și în Biblie: „Voi trimite peste voi groaza, lingoarea și frigurile, care vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi.” (Lev. 26: 16) Cuvântul biblic קדחת / kadahat este folosit și în ebraica modernă pentru malarie. Read more…

Întoarcerea tatălui risipitor

Cartofor pasionat, bunicul Sándor participase la concursuri de bridge până la o vârstă înaintată, fiind elogiat de organizatori și în calitatea de cel mai în etate competitor. În viața sa de toate zilele însă nu aducea bucurie celor apropiați. Revendicator și obișnuit să fie servit mereu, îngreuna viața familiei. Fuma țigări tari și rău mirositoare, care o exasperau pe bunica. De două ori pe lună partidele de bridge se țineau în casa bunicului, când cei patru fumători din jurul mesei transformau locuința într-o adevărată grotă de fum. În rest, partidele de cărți se țineau la ceilalți parteneri. De fiecare dată Sándor sosea acasă la ore târzii și trebuia să i se ofere de îndată o cină caldă. Era și risipitor; cheltuia pe sine la restaurante, atât pe mâncăruri sofisticate, cât și pe băuturi selecte. Deci titlul acestei evocări nu este eronat, fiind vorba nu despre Doctor bácsi, de care ne-am amintit în numărul trecut al revistei (https://baabel.ro/2021/12/memoria-lui-doctor-bacsi/), ci despre tatăl său, bunicul meu Sándor, care era personajul central al istorisirii mele scrise cu ani în urmă, întitulată Cafeaua abisiniană (https://baabel.ro/2012/10/daniel-lowy-cafeaua-abisiniana/). La apariția acestei scrieri, Doctor bácsi m-a felicitat într-un mod sugestiv: „ai reușit să scrii despre omul dificil al familiei”. Recent, redacția Baabel a primit o scrisoare neașteptată. Păstrată de inginerul Peter Freiberger, originar din Timișoara, cu domiciliul actual la Natania,…Read more…

Atachi, începutul coşmarului

Se spune că bătrânii trăiesc în trecut pentru că nu au viitor. Așa mi se întâmplă mie. Trează, ore în șir, sau în vis, îmi apar frânturi din trecut, în special cele trăite în deportare. Cred că acest lucru li se întâmplă și altora, dar poate că ei nu simt nevoia să-l împărtășească. Relativ recent am scris despre Câmpulung, orașul din care am fost deportată, sau mai bine zis alungată. Prima oprire mai lungă în drum spre Transnistria a fost la Atachi, (în ucraineană Otaci), pe malul drept al Nistrului, în actuala republică Moldova. Nu am intenția să repet ce am scris în jurnalul meu, devenit carte după 50 de ani, (Jurnal de ghetou). Vreau să vă relatez prin filtrul anilor mulți care au trecut de atunci cum am resimțit primul popas în drum spre Transnistria. Coborârea din tren m-a pus în fața unei realități pe care nu mi-aș fi putut-o închipui niciodată: ploaie rece, noroi și soldați români înarmați cu puști ne păzeau și ne grăbeau să coborâm din tren. Și unde să ne adăpostim? Așezarea părea pustie, nu se zărea niciun localnic, dintre casele care mai stăteau, majoritatea erau fără acoperișuri, parcă trecute printr-un incendiu și pline de evrei deportați la fel ca noi, dar veniți înaintea noastră: rădăuțeni, suceveni. Parcă erau acolo toți evreii din Bucovina de sud. Cu mare greutate am găsit și noi o casă fără ferestre și uși, parțial și fără acoperiș, în care să ne ferim de ploaia rece de toamnă. Oare ce se întâmplase cu cei care au locuit în acele case?Read more…

Reclamaţii nefondate la export, sau experienţa mea de inginerie-diplomatică

În 1977, la sfârșitul iernii, sunt invitat în biroul șefului serviciului Proiectări. – Ascultă, Toivi, pleci în Polonia pentru asistență tehnică la încheierea contractelor pe anul 1977. Dar este o problema mai importantă: polonezii reclamă că au primit acumulatoare hidraulice cu defecte de turnare. Este proiectul tău. Pleci urgent și rezolvi problema echipamentelor reclamate. Componenta principală a “comenzilor hidraulice” fabricate în uzina noastră era o sferă turnată din oțel, cu diametrul de peste un metru. Interiorul ei era umplut cu azot comprimat întâi la 70 atm Și apoi la 140 atm prin pomparea uleiului hidraulic destinderea pernei de azot evacua rapid uleiul sub presiune, acționând prevenitoarele de erupție. Mii de asemenea echipamente s-au livrat pe întregul mapamond, fără ca cineva să reclame vreo neregulă tehnică. În ultimele zile ale lunii februarie am plecat cu avionul la Varșovia.Read more…

„Ce a căutat Viktor Orbán pe strada Török”?

Este a doua oară, în două ediţii consecutive ale revistei, când titlul articolului pe care-l scriu se inspiră dintr-o o piesă de teatru. De astă dată, fiind vorba de liderul Ungariei, din piea unui autor maghiar. Poate că un cititor din generația mai vârstnică (chiar foarte vârstnică) îşi aminteşte de scriitorul și dramaturgul Ferenc Herczeg, foarte în vogă în prima jumătate a secolului XX. Cea mai cunoscută și des jucată piesă a sa a fost Kék róka [Vulpea albastră] (ecranizată foarte recent de postul de televiziune DUNA). Este vorba despre un triunghi amoros, eroina fiind Cecilia, iar întrebarea care se repetă de-a lungul intrigii este ”Ce a căutat Cecilia pe strada Török?” Ea afirmă că s-a dus să-și caute o vulpe albastră, deoarece pe strada incriminată se afla un blănar. Dar tot pe aceea stradă, vizavi de blănărie, locuia un presupus amant. Nici până la sfârșit nu aflăm unde a fost Cecilia cu adevărat. cu care Orbán are de multă vreme o adevărată relație amoroasă, vizitându-l frecvent și cu folos am putea spune, deoarece, cel puțin până acum, a găsit vulpea albastră, respectiv gazul rusesc și chiar la un preț rezonabil.Read more…

O simfonie aproape pierdută

În ultimii ani de viață sănătatea lui Beethoven s-a deteriorat considerabil. Schimba multe locuințe, atât în Viena cât și în împrejurimile ei: Mödling, Baden, Nussdorf și Heiligenstadt, locuri unde a scris și a compus. 15. Pe cealaltă parte a străzii locuiau Stephan von Breuning şi fiul său Gerhard, prieteni apropiați încă din Bonn. Ei l-au ajutat mult pe Beethoven în fazele finale ale bolii sale. loc în martie 1826, cu Cvartetul Schuppanzigh.Read more…

Tragedia ucraineană

Ceea ce se întâmplă azi în Ucraina este o tragedie. Clădiri rezidențiale, spitale, școli, grădinițe bombardate, alături de obiectivele strategico-militare (nu știu unde să situez centrala atomică de la Zaporoje care a fost cât pe ce să atragă peste Europa o iarnă nucleară), oameni obligați să se ascundă în adăposturi, subsoluri, stații de metrou, iar alții, de ordinul milioanelor, să fugă din țară, copii, femei și bătrâni mergând în necunoscut, neștiind ce-i așteaptă. Imaginile se aseamănă uimitor cu ceea ce au făcut rușii în războiul din Siria, unde armata rusă, pentru a sprijini regimul dictatorial al lui Assad, a bombardat fără discernământ totul. Ucrainenii care au ales calea bejeniei au avut mai puțin de suferit decât alte categorii de refugiați din alte părți, țările vecine deschizându-și larg porțile și sărindu-le în ajutor, chiar și cele care întotdeauna au avut granițele ferecate și a căror lozincă era ”niciun refugiat pe teritoriul nostru”. (Cum se pune problema refugiaților ar putea constitui subiectul unui alt articol). Problema esențială aici este că în secolul XXI ar trebui ca neînțelegerile dintre state să nu fie rezolvate prin războaie. Mai ales în Europa care a suferit două conflagrații mondiale și care după cel de-al Doilea Război Mondial și apoi, după căderea Cortinei de fier și disoluția unor state printre care și URSS, a încercat și în mare parte a reușit să garanteze securitatea și integritatea statelor prin acorduri și tratate internaționale. Respectarea lor este chezășia păcii pe continent, iar cel care încalcă prevederile lor, mai ales pe calea armelor, este agresor. Read more…

Dimineți cu miros de câmpie

Tata era contabil la Întreprinderea de îmbunătățiri funciare, adică la irigații, iar vara era detașat câteva săptămâni în Bărăgan. Se trezea foarte devreme, probabil în jur de ora 4, ca să poată ajunge la birou pe la 7. La serviciu avea o mașină de scris la care aveam voie să clămpăn oricât. La vremea aceea credeam că nu există pe lume ocupație mai grozavă. Pentru ea eram dispusă la multe sacrificii și acceptam cu bucurie să mă trezesc cu noaptea-n cap. Era de fapt o stare de semitrezie, pentru că Tata mă înfășura într-un cearceaf, mă lua în brațe și mă așeza binișor pe bancheta din spate a Daciei noastre de culoarea untului. Eu priveam printre gene, grijulie să nu-mi sară somnul de tot. Bancheta miroasea a praf, a căldură și a piele artificială. Pe geamul deschis pe jumătate intra mirosul de câmpie, de pământ negru și sfărâmicios, de grâu copt și buruieni zdrobite sub picior. De ierburi uscate, de pelin și de floarea soarelui cu capul încă plecat. Se auzeau păsări cântând, în mașină mergea radioul în surdină, iar motorul torcea pașnic. Dormeam doar pe jumătate, înhalând miresmele câmpului, nerăbdătoare să ajungem.Read more…

Câteva considerații cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare din Ungaria

Rezultatele alegerilor parlamentare din 3 aprilie din Ungaria au provocat o uriașă surpriză, nu din cauza desemnării învingătorului, ci a dimensiunii succesului. Sondajele de opinie de dinaintea scrutinului au prognozat victoria Fidesz și a aliatului său, creștin-popularii, dar diferențele față de Opoziția Unită erau de câteva procente. Se aprecia de asemenea că Fidesz nu va mai reuși să obțină două treimi din cele 199 de mandate pe care le deținuse în cele trei cicluri anterioare, cu ajutorul cărora a reușit să modifice o serie de legi, inclusiv prevederi ale Constituției. Aceste modificări au fost considerate antidemocratice și antieuropene, asigurându-i lui Orbán o concentrare exagerată a puterii. Orbán a fost adesea considerat că are trăsături autocrate și a fost comparat cu lideri care promovau aceeași politică – Vladimir Putin sau Alexandr Lukașenko. Victoria zdrobitoare a Fidesz – cu 135 de mandate, din nou două treimi, față de numai 56 obținute de cele șase partide de opoziție care au compus alianţa Împreună pentru Ungaria atrag atenția asupra persistenței, chiar dezvoltării pe scena politică ungară a modelului despre care am amintit – un sistem cu numeroase trăsături antidemocratice, antieuropene și populiste.Read more…