La Seder, cu camera de filmat

Acest articol nu putea fi scris dacă nu ar fi existat Beniamin Müller, fie-i memoria binecuvântată, ani de zile oficiantul de cult al Comunităţii Evreilor din Cluj, un om înţelept, energic, vesel şi curajos care mi-a permis să filmez în seara de Seder, nu o dată, ci chiar de două ori. Prima filmare a coincis şi cu prima mea experienţă completă de om de televiziune. Era în primăvara lui 1994 şi lucram de vreun an şi jumătate la Redacţia Maghiară a Studioului de Televiziune Cluj, în postul de redactor traducător. Se apropia sărbătoarea de Pesah şi mama a decis să participăm la ceremonia Ajunului de Pesah, adică a Sederului. Pentru mine era prima experienţă de acest fel. pătrunsă de nerăbdare, emoţie şi curiozitate, nu am putut rezista la imboldul jurnalistului abia dedulcit la această meserie (după 12 ani de predat fizica la Politehnică) şi i-am telefonat lui Beniamin Müller (fost coleg de clasă şi prieten al tatei) ca să-l întreb dacă am putea filma la eveniment. Prima lui reacţie a fost „Nu se poate. E sărbătoare şi nu e voie să munceşti!”. „Dar nu eu filmez, ci colegul meu, cameramanul,” am argumentat.Read more…

Povestea lui Dottir

Aceasta este o poveste imaginară, care se petrece în anul 2119. Fatma este profesoară de istorie în Reykjabad, fosta Reykjavik, capitala Aslandiyei, care pe vremuri se chema Island (Islanda). Fatma s-a născut în urmă cu 30 de ani, în 2089, din părinți de origine creștină, tatăl Magnús Magnússon și mama Helga Ingimundardóttir. După declararea victoriei Jihadului mondial, în 2088, exact cu un an înainte de nașterea Fatmei, toți locuitorii insulei s-au convertit la religia musulmană și și-au schimbat numele, dar puteau să-și păstreze și numele de familie islandez. Fatma era măritată cu un bărbat de origine arabă, Hamed Ibn Farid, al cărui bunici imigraseră din Siria…Read more…

Epilog la Pesah

Parcurgând ediţia de Pesah a publicaţiei Baabel, mi s-au redeşteptat nişte amintiri, vechi clişee din îndepărtata copilărie şi am simţit nevoia să aştern pe hârtie câteva gâduri şi impresii legate de această sărbătoare. Adunându-le într-un mănunchi, m-am gândit că ar putea fi un fel de “epilog” al sărbătorii de anul acesta. Desfăşurând filmul copilăriei, mă voi opri doar la două momente din acea perioadă. Închid ochii şi revăd casa în care a crescut mama mea şi unde am petrecut şi eu clipe minunate la bunici. Este Pesah şi în camera dinspre stradă a casei, învăluită în căldura plăcută emanată de impunătoarea sobă de teracotă dintr-un colţ (afară era răcoare şi s-a făcut focul), sub candelabrul ce atârna din tavan, luminând întreaga încăpere, în mijloc, trona masa acoperită cu o faţă de masă albă, brodată, pe care stau aşezate farfurii frumoase, pe care nu le-am prea văzut înainte. În capul mesei, bunicul, impunător (în ochii mei), într-un halat alb, cu tales-ul pe umeri, iar în jurul mesei – familia toată. Suntem deja la sfârşitul “programului”, totul s-a desfăşurat conform normelor seder-ului, dar pentru mine acuma a sosit momentul culminant. Isteaţa de mine, cea mai mică dintre nepoţi, am găsit afikoman-ul ascuns şi întrucât ceremonia nu se putea continua fără acesta, eu urma să-l înapoiez, primind ceva în schimb. În toamna acelui an urmând să devin şcolăriţă, dorinţa mea a fost să primesc un ghiozdan. Chiar l-am primit şi cu darul bunicului meu am trecut mândră pragul şcolii. Read more…

Gânduri frământate în timp liber

Dacă ai prea mult timp liber s-ar putea să te afli într-o situație la fel de periculoasă ca atunci când ai prea puțin timp liber. Când n-ai suficient timp să-ți pui în ordine gândurile ești în primejdie de a pereclita elemente importante din trepidanta viață pe care o duci, prin faptul că neglijezi judecata corectă, care să te conducă spre deciziile corecte. Dar și dacă ai prea mult timp liber, tot nu-i bine: gândurile îți joacă festa,. Rezultatul? Amintiri care se amestecă cu idei, unele deadreptul năstrușnice, altele enervante, și mai ales contradictorii. Și profesiunea își spune cuvântul, și trebuie să recunosc că la mine cei aproape 65 ani de când m-am logodit și apoi m-am însurat cu medicina, îmi oferă o mulțime de amintiri, unele fără nicio importanță, dar altele cu o conotație interesantă.Read more…

Virusul şi efectele lui pozitive. Câteva lecții învățate în perioada de pandemie.

În această perioadă cu știri în general negative există totuși şi câteva efecte pozitive ale virusului. Cum se poate aşa ceva ? Câteva exemple din experiența locală (şi nu numai). Atunci când guvernul luxemburghez a anunțat restricțiile devenite deja clasice aproape oriunde, companiile şi mai ales băncile, care reprezintă o parte importantă a economiei locale, au fost prinse destul de nepregătite. Puşi brusc în faţa acestei situaţii şi-au trimis angajații acasă, iar persoanele indispensabile – având un calculator mai mult sau mai puțin portabil, au început să lucreze de acasă. După cum relatam într-un articol anterior (https://baabel.ro/2020/04/luxemburg-si-paradoxul-coronavirusului/) , cam 50% din forța de muncă locală (circa 200.000) este formată din muncitori care vin zilnic din țările limitrofe (Franța, Belgia şi Germania). Ei sunt frontalierii. Infrastructura de transport (autostrada şi trenul) au fost construite cu ani în urmă, când Luxemburgul avea un număr mult mai redus de frontalieri…Read more…

To shop or not to shop? Aste e întrebarea

Departe de mine intenția de a critica o acțiune care naște bucurie temporară sau permanentă, însă un subiect de conversație tot apare în multe dintre discuțiile pe care le-am tot purtat: mai cumpărăm sau nu cumpărăm (haine, încălțăminte, accesorii, cosmetice şi altele) în această perioadă, când toate reperele ni se schimbă şi multe lucruri sunt incerte? Am discutat cu persoane cărora cumpărăturile a tot ce e inclus în categoria „fashion” le repugnă moral, punându-le în balanță cu grijile financiare şi de sănătate. Am vorbit şi cu cele pentru care shoppingul de la branduri românești sau ateliere locale sunt gesturi de solidaritate şi de sprijin economic. Am schimbat mesaje şi cu cele pentru care cumpărăturile sunt escapism şi relaxare, cale de evadare din anxietățile cotidiene şi din claustrofobia emoțională ale acestor zile. În sfârșit, am dat şi peste foarte multe persoane cărora perioada le-a oferit motivul ideal şi spațiul pentru a începe un stil de viață (mai) minimalist, de a-şi recicla întreaga garderobă, Read more…

Mike Klein relatează despre violenţele din Washington

Colegul nostru Mike Klein, care şi-a petrecut iarna (inclusiv perioada de „izolare”) în Florida, a revenit acasă, într-un Washington afectat de proteste şi violenţe. Iată ce ne-a relatat via messenger . Era mai bine dacă rămâneai în Florida? Nu, și acolo sunt demonstrații și azi am auzit că au închis șoseaua principală. Dar să nu crezi că cetățenii de rând sunt în primejdie. Asta se întâmplă doar în centrele comerciale, în fața posturilor de poliție sau a clădirilor guvernamentale. Ce părere ai de tulburările de acum?America este o țară violentă și ceea ce se întâmplă nu e nou, din când în când se repetă ceea ce s-a petrecut în 1968, dar la o scară mai mică. Rasismul este prevalent în societate și răspunsul este prin demonstrații urmate de jafuri, incendii, violență….un cerc vicios. Protestele nu sunt omogene. Vin oameni cu intenții pașnice să protesteze faţă de rasism, dar li se alătură şi elemente de stânga radicale care se dedau la violență, pe urmă vin agenți provocatori de dreapta, urmați de cei care vor să fure și asaltează magazinele. Intervine poliția și, în final, e un dezastru care apare zilnic şi la TV și se extinde de la un oraș la altul. În general, imaginile sunt mult mai senzaționale decât realitatea. Crezi că tulburările actuale ar putea afecta şansele lui Donald Trump la alegerile prezidenţiale?Read more…

Retragerea militarilor americani din Germania – o lovitură sub centură pentru NATO

Zvonul despre decizia președintelui Donald Trump de a retrage 9500 de militari americani din Germania dintre cei 35.000 staționați acolo este explicat de analiștii politici prin două motive. Pe de o parte, ca o reconfirmare a poziției critice, exprimate de mai multe ori de președintele american în ceea ce privește rolul Alianței Atlantice în menținerea păcii globale. Trump a calificat cu mai multe prilejuri NATO ca o structură desuetă, greoaie și mai ales costitistoare pentru americanii care suportă cea mai mare parte din cheltuielile militare ale Alianței. De la alegerea sa ca președinte, mantra lui Trump a fost o repartizare mai echitabilă a acestor cheltuieli. Mai mult, el a propus ca țara care dorește să fie apărată de militarii americani să plătească pentru aceste ”servicii”. Concret, SUA suportă 22 la sută din bugetul NATO, iar restul se împarte între celelalte state membre. Președintele american le-a cerut acestora să aloce cel puțin doi la sută din buget pentru cheltuielile militare, dar până la ora acesta doar vreo opt țări, printre care și România, au îndeplinit acest criteriu. Celălalt motiv ar fi relația proastă cu Germania. Trump și-a manifestat nemulțumirea mai ales față de faptul că deși Berlinul alocă cele mai mari fonduri dintre statele europene membre ale NATO, acestea reprezintă sub doi la sută din buget. Fostul ambasador american din Germania, Richard Grenell, a și declarat într-un interviu pentru Deutsche Welle că nu i se pare corect ca Germania, care anul trecut avea un excedent bugetar, să nu crească cheltuielile militare, lăsându-i pe contribuabilii americani să le suporte, iar ei să folosească banii pentru programe sociale interne.Read more…

Cum devine un evreu sfânt creștin, în cel mai popular roman al lui Kálmán Mikszáth

În urmă cu câteva săptămâni, butonând seara televizorul, am dat de un post unguresc de stat, V4, dedicat în mod special Grupului de la Visegràd – organizația central-europeană care include Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia. Se prezenta o piesă de teatru și spre bucuria mea am recunoscut dramatizarea unuia dintre romanele mele preferate din literatura maghiară – Umbrela Sfântului Petru a scriitorului Kálmán Mikszáth. (Romanul a fost tradus în românește încă în anii 60). Mi-am dat seama imediat de ce a fost aleasă această dramatizare. Acțiunea și personajele proveneau din mediul slovac, respectiv din Felvidék, sudul Slovaciei care până în 1918 aparținuse Ungariei. Nu a fost cea mai bună dramatizare, dar prezența ei mi-a declanșat niște gânduri, niște conexiuni, legate de modul în care apar etniile din cadrul Ungariei multinaționale, în literatura ungară a secolului al XIX-lea, până în 1918. Situația din Ungaria, unde etnia maghiară reprezenta mai puțin de 50 la sută din populație, nu putea fi ignorată nici de scriitori, nici de publiciști, istorici sau sociologi, nemaivorbind de oamenii politici, așa că nu este surprinzătoare apariția lor în literatura vremii. Problema se pune cum apar diferitele etnii și aici intră în joc marele scriitor și publicist Kálmán Mikszáth.Read more…

Prezentarea evenimentelor istorice precum s-au întâmplat

Articolul de faţă este o dezvoltare a unui comentariu privitor la comentariul postat de Andrea Ghiţă la articolul lui Gabriel Ben Meron “Între subiectiv şi obiectiv – eterna dispută” .Deşi comentariul iniţial era axat pe o idee care m-a preocupat în timpul vizitei mele la Berlin, în 2001, m-am simţit obligată să văd filmul ecranizat după cartea despre care relatează articolul. Filmul este expresia vizuală a jurnalului scris de femeia între 35 şi 40 de ani, cunoscută drept ”Anonima”. Motivele care au determinat-o să scrie le-am perceput chiar de la început. Femeia era jurnalistă, vizitase Moscova şi alte ţări şi oraşe europene, cunoştea limbi străine, franceza şi mai ales rusa, care i-a fost un nepreţuit ajutor. În condiţiile apocaliptice în care a trăit, instinctul jurnalistic a condus-o să pună pe hârtie cele trăite şi simţite în Berlinul sfârşitului de război. În scurtul timp care mi-a stat la dispoziţie am verificat unele lucruri. “Anonima”, autoarea Jurnalului, este Marta Hillers, E interesant de menţionat că la publicarea cărţii în Germania (1959), împotriva ei s-au ridicat voci care susţineau că ea ar fi încercat “să mânjească onoarea femeilor germane”. Read more…

Ivry Gitlis şi tinerii evrei din Cluj

Cluj – ianuarie 1980. Violonistul israelian-francez de talie mondială Ivry Gitlis sosește la Cluj pentru un concert extraordinar de vioară, la Casa Universitarilor. Concertul a fost într-o marţi seara; trebuiau făcute și repetiţii, dar Ivry a găsit timp să ia legătura cu tineretul evreiesc din Cluj. Unde îi putea întâlni? La Cantina evreiască de pe str. Paris. Aici a avut loc o primă întâlnire, iar după concert câţiva dintre tineri au mers la locuinţa doamnei Lily Wolheimer, văduva cunoscutului ginecolog de la Spitalul Evreiesc, Joska Wolheimer. Aici Ivry a mai dat un micro-concert. Locuitorii casei de pe strada fosta stradă Dr. Petru Groza, care auzeau Capriccio de Paganini nu știau cine e interpretul și nici faptul că el cânta pe o vioara Stradivarius din 1713.Read more…

Însemnările unui filatelist meloman: Revoluția Franceză și muzica

Revoluția Franceză a constat dintr-o serie de revolte sociale și politice radicale. Ele au avut loc între 1789-1799 și s-au desfășurat în mai multe faze. Pe plan intern, revoluția s-a radicalizat cu ascensiunea lui Maximilien Robespierere – Teroarea –, apoi Directoratul, care s-a prăbușit în 1799, prin lovitura de stat condusă de Napoleon. Napoleon a instituit Consulatul și apoi Imperiul. Au urmat războaiele Napoleoniene, până la exilul lui pe insula Elba, iar apoi pe insula Sfânta Elena. Ca orice alt eveniment important, Revoluția Franceză a inspirat muzica, teatrul, literatura, etc., cu opere care au rămas în tezaurul culturii universale. La Marseillaise a fost scrisă și compusă într-o singură noapte, în 24 aprilie 1792, la Strassbourg, de către Rouget de Lisle (1760-1836). Compoziția a fost scrisă ca un marș pentru Armata Rinului. Ea a fost cântată pentru prima dată în casa lui Dietrich, primarul Strassbourg-ului.Read more…

Operațiunea „Nunta”

În 15 iunie s-au împlinit 50 de ani de la tentativa unui grup de evrei extrem de curajoși de a evada din „raiul sovietic”. Pentru prima oară după Revoluția din Octombrie 1917, un grup de 16 evrei din Uniunea Sovietică au planificat o evadare eroică, prin deturnarea unui avion. Planul era pueril, ei nu au ajuns nici măcar până la avion. Totuși, însuși eșecul lor a avut un efect mai mare decât ne-am fi putut aștepta: începutul alialei din URSS. Totul a început în 1967, după victoria din Războiul de Șase Zile. Impactul ei s-a făcut simțit nu numai în Israel, ci și asupra evreilor din diaspora, mai ales cei din URSS și SUA, unde trăia pe atunci cel mai mare număr de evrei. Mulți au conștientizat doar atunci că Israelul este nu numai un refugiu, ci o țară puternică, unde vor putea duce o viață bună și prosperă. Această victorie a fost un semn de deșteptare că merită să lupți pentru a putea reveni în patria ta străbună. Ideea de evadare aeriană s-a născut într-un asemenea grup din Leningrad, la începutul anului 1970. După spusele participanților, ideea a fost a lui Mark Dymshits, un pilot de luptă dat afară din armata sovietică pentru că era evreu.Read more…

Reflecții

Chiar dacă nu vreau, gândurile mi se întorc la blestematul ăsta de virus. Mai bine zis de consecințele epidemiei provocate de el. Statisticile despre numărul celor infectați, grav bolnavi, cei ventilați, etc., etc., mă cufundă în apele învolburate ale psihicului meu. Sunt aceste date manipulate? Trăiască teoria conspirației! Găsim un vinovat, nu are importanță pe cine: chinezi, extratereștri, etc. și deja ne simțim mai liniștiți. Vestitul prim-ministru al Marii Britanii între 1866-1868, Benjamin Disraeli, spunea despre statistică că e cea mai mare minciună dintre toate speciile de minciuni posibile. Media e plină de covid, sub toate formele posibile, sanitare, economice, culturale, sportive, etc. Se va vorbi probabil și despre literatura covidului (sic!). A fost primul val, a venit apoi al doilea val, ca marea cu fluxul și refluxul. Read more…

Muzica etnică văzută prin prisma unui amator

Nu sunt muzicolog, nici măcar amator și cunoștințele mele muzicale sunt limitate, dar îmi place muzica și cândva am “zdrăngănit la troacă”, cum numea milițianul Țaplicu din Marghita cântatul la chitară. Cântam și într-o formație ad-hoc, ca să câștig ceva bani pe la nunți, în satele din jurul Marghitei. Îmi plăceau toate genurile de muzică, dar mai ales muzica pop și clasică. Se spune că aveam și o voce plăcută, până când, pe la 30 de ani, am început să sufăr de rinită alergică și sinuzită cronică, care mi-au cauzat o voce nazonantă. Cât despre muzica etnică sau folclorică, incorect numită populară, îmi plăceau mai ales cântăreții mai vechi, cum a fost Maria Tănase cu vocea și interpretarea ei deosebită, muzica țigănească română și maghiară și muzica sud-americană, pe care o cântam și cu formația noastră: Oscar, Radu, Mihály și Tibi, fratele lui Oscar.Read more…

Marius Tabacu – aşa cum l-am cunoscut

S-a stins din viaţă Marius Tabacu (ianuarie1952 – octombrie 2020), un spirit transilvan, muzician, gazetar şi traducător de beletristică, unul dintre reporterii cei mai valoroşi ai emisiunii maghiare de la TVR Cluj, din primele timpuri. În toate aceste ipostaze s-a străduit să întindă punţile înţelegerii dintre diferitele naţionalităţi, confesiuni, categorii sociale şi culturale din Transilvania. Punţi gazetăreşti, (revista bilingvă Puntea în anii 1990), punţile imaginilor (Studioul Video Pontes), punţile literaturii tălmăcite ( traducerea Cărţii Insomniilor, de Julia Szilágyi şi a amplei Trilogii Transilvane, de Miklós Bánffy) şi, în ultimii 13 ani, – în calitate de director al Filarmonicii Transilvania – punţile muzicale, poate cele mai generoase şi mai armonioase. L-am întâlnit şi apoi reîntâlnit pe Marius Tabacu în etape diferite ale vieţii mele şi am apreciat erudiţia, sinceritatea, curajul, devotamentul faţă de adevăr şi dreptate, echilibrul şi carisma care-l caracterizau. Am să evoc câteva întâmplări senine din timpurile în care cursurile vieţilor noastre s-a împletit.Read more…

Evreii între Israel și Diaspora. Episodul 3

Poate acum e momentul potrivit să explic de ce m-am aventurat să scriu un fel (mai exact, un alt fel) de înșiruire a principalelor evenimente ale istoriei poporului evreu. Am subliniat și în scurta introducere a acestui ”serial”. Nu sunt un istoric frustrat, nu vreau să rescriu istoria complicată a poporului al cărui simplu fiu – cu mândrie – am fost, sunt și voi fi, cât îmi vor îngădui anii pe care i-am primit cu dărnicie. Dar pe lângă această șansă (sau poate, destin) am luat și decizia, la 11 ani, de a deveni sionist. Din motive familiale și datorită împrejurărilor politice am ratat ocazia de pleca în 1949 în Israel și am rămas toată viața cetățean al României, păstrându-mi consecvent și convingerile sioniste. În această dublă calitate mi-am propus (chiar fără a avea o expertiză adecvată) să-mi exprim opiniile, dar și nedumeririle bazate pe informații disponibile public, în legătură cu fascinanta istorie, dar mai ales cu potențialul poporului din care fac parte, un popor care are la activ mii de ani petrecuți alternativ sau concomitent în țara sa proprie și în restul țărilor lumii, pe care grecii le-au denumit pentru ei diaspora. Proporția dintre evreii din Israel și cei din diaspora a variat de-a lungul secolelor, în funcție de interese străine. Aproape două mii de ani evreii nu au avut un stat propriu. Israel nu a existat pe harta lumii. Acum există.Read more…

Dincolo de curcubeu

Cântecul Somewhere Over the Rainbow (Dincolo de curcubeu), în interpretarea clasică a lui Judy Garland este probabil una din melodiile cele mai cunoscute ale secolului XX. Ea a fost scrisă pentru filmul-basm Vrăjitorul din Oz, apărut în anul 1939. Vreau să-i mulțumesc lui George Kun, care mi-a atras atenția că acest cântec ascunde mai mult decât s-ar părea. Atât compozitorul, cât și textierul au fost evrei. Compozitorul, Harold Arlen, era fiul unui cantor originar din Lituania. Iar textierul, Yip Harburg, a crescut la New York, într-o familie de evrei ortodocși, proaspăt veniți din Rusia și vorbitori de idiș. Citit cu atenție, textul cântecului pare să aibă implicații mult mai largi decât să ilustreze un film pentru copii. Cei doi, Arlen și Harburg aveau în comun memoria colectivă a pogromurilor suferite de înaintașii lor și fără îndoială că știau despre „norii grei” care îi amenințau pe evreii din Europa în anii consolidării nazismului. Citind versurile în acest context, nu mai este vorba de un basm, ci de supraviețuire. Din cuvintele lor răzbate dorul pentru o țară minunată, unde „necazurile să se topească ca bomboanele”, o țară care poate că nici nu se află atât de departe, e doar „dincolo de curcubeu”.Read more…

Ce-l așteaptă pe Joe Biden în noua sa funcție

Deocamdată ”președinte ales”, Joe Biden va primi confirmarea oficială în ianuarie, când electorii se vor pronunța asupra persoanei victorioase și sperăm că va fi doar o formalitate, iar demersurile de invalidare ale rivalului său vor fi sortite eșecului. Tranziția va avea loc în 20 ianuarie, iar dacă Trump nu ar fi Trump, de-acum formalitățile de predare a puterii ar fi început. Se spune că un adevărat gentleman știe să piardă. Dar cine spune că Trump este gentleman? Oricum nu știe să piardă, orgoliul lui nu-i permite să se comporte onorabil, dar trebuie să recunoaștem că e greu să renunți la putere, când ai primit mai multe voturi decât în 2016, numai că Biden a primit și mai multe. În orice caz, cu excepția republicanilor, toată lumea recunoaște rezultatul scrutinului, iar noul președinte ales își face planuri de viitor. Problema este că, așa cum s-a scris într-un comentariu la ”Washington Post”, este mai ușor să câștigi la alegeri decât să guvernezi. Acest dicton se potrivește perfect situației cu care se va confrunta Joe Biden, deoarece aproape toate obiectivele, toate promisiunile sale vor putea fi invalidate de adversarii lui.Read more…