Festivalurile au murit. Trăiască festivalurile!

“Another Round, cel mai recent film în regia lui Thomas Vinterberg, cu Mads Mikkelsen în rolul principal, a fost selectat la cea de 73-a ediție a Festivalului Internaținal de Film de la Cannes și va ajunge în cinematografele din România la finalul acestui an”. O astfel de știre, de curând difuzată de societatea de distribuție, poate deconcerta pe cititorul neconectat la știrile de ultimă oră din frământata lume cinematografică a lunilor din urmă. A 73-a ediție a Festivalului de la Cannes? Care? Cel care ar fi trebuit să aibă loc în mai? Oricât ar părea de ciudat, delegatul general al celei mai importante manifestări cinematografice din lume, Thierry Frémaux, a spus răspicat săptămâna trecută: “Nu putem să spunem la revedere tuturor, ne vedem anul viitor”. După ce a ținut pe jar întreaga suflare a filmului de pe mapamond, interesată de soarta marilor festivaluri, în timp ce multe au lăsat drapelul jos în lupta cu pandemia, acceptând trista realitate a renunțării, a anulării edițiilor în curs, (Avignon, Locarno, Karlovy Vary), în timp ce Mostra venețiană, cel mai vechi festival cinematografic, încă se mai gândește asupra modalității exacte în care ar putea ființa întâlnirea de la Lido din septembrie, Thierry Frémaux și Pierre Lescure (președintele festivalului de la Cannes) au hotărât: ediția cu numărul 73 va exista, și nu în format virtual. În niciun caz. Ce-i drept, nici fizicește, ca să spunem așa, nu e posibil. Unde-i lege nu-i tocmeală. Restricțiile sunt restricții pentru toată lumea. Read more…

RITA

“Rita” este un serial de TV danez modern, inteligent și provocator care se extinde pe trei sezoane și 24 de episoade, oferind în abundență un umor copios și provocând râsete în hohot cu o mulțime de surprize. De fapt, serialul urmărește îndeaproape voiajul unui fund de femeie spectaculos și magic cu așa o putere seductive încât e urmărit cu ochi holbați, fălci căzute, gâturi transpirate, respirație întretăiată, salivare abundentă și uneori cu distragere mentală. Pe deasupra, observatorii hipnotizați care urmăresc miracolul în mișcare legănată, mai pot observa și o “fisură” de penetrare a luminii prin spațiul creat de superba combinație a coapselor perfect conturate cu blugii foarte strânși și bine fixați. Exact cum se vede în reclamele de blugi cu modele de profesie, ale căror pulpe nu se ating la capătul de sus.Read more…

In memoriam

Institutul Internațional de Teatru sau ITI, cum era cunoscută această organizație în toata lumea, a fost înfiinţat în 1948 la Praga. Cu timpul centrul s-a mutat la Paris, unde era mai accesibil. Aceasta organizație a creat o platformă pentru a discuta și a rezolva probleme legate de – cum era de asteptat – teatru. Nu avea nicio culoare politică și nu făcea propagandă de niciun fel. Oameni de teatru, dramaturgi, regizori, actori din toate colțurile lumii se întâlneau o dată pe an, de fiecare dată în altă țară, pentru a se cunoaște și a dezbate probleme legate de repertoriu, stil de interpretare și pentru a aborda diferite probleme specifice artei dramatice. În 1963 congresul s-a ținut în Israel, la tânărul Teatru Municipal din Haifa, înființat cu doar 3-4 ani înainte, dar care raportase deja prestigioase premii internaționale cu producții precum Cercul de Cretă Caucazian de Bertolt Brecht, sau Rinocerii de Eugen Ionescu. Au sosit mulți delegați din toate colțurile lumii. Au venit din Franța, Anglia, Uniunea Sovietică și Statele Unite, ca să menționăm numai câteva țări. Din România au sosit doi delegați: cunoscutul actor Radu Beligan și regizorul de renume mondial Liviu Ciulei.Read more…

Invitaţie la film: „Maghiari în România – o sută de ani de istorie”

Ciclul de filme întitulat Magyarok Romániában – száz év történelem [Maghiari în România – o sută de ani de istorie] prezintă istoria frământată a unui „secol scurt” – din toamna anului 1918 şi până în zilele noastre – plasând în centrul atenţiei cele întâmplate cu populaţia maghiară din Transilvania în acest răstimp de război şi de pace, de alternanţă a imperiilor şi succesiune a regimurilor politice democratice şi totalitare. Proiectul a fost conceput de istoricul Nándor Bárdi, care este și coordonatorul științific al întregul ciclu documentar, la cererea Fundației Pentru Școală http://iskolaalapitvany.ro. Conform conceptului original, fiecare film are alt scenarist, de regulă istoric, un bun cunoscător al perioadei respective. Astfel, episodul care prezintă perioada 1918-1920 este semnat de istoricul János Fodor, scenariul părții a doua, despre perioada interbelică, poartă semnătura lui Nándor Bárdi. Partea a treia – care prezintă evenimentele din Transilvania de Nord, în timpul celui de Doilea Război Mondial – îl are drept autor pe Tamás Sárándi, partea a patra – referitoare la maghiarii din Transilvania de Sud, în perioada 1940-44 – a fost realizată sub îndrumarea istoricului Béni Balogh. Următoarele episoade ale serialului sunt în curs de producție, ele vor trece în revistă perioada comunismului în trei părți: instaurarea, epoca Dej și epoca Ceaușescu. Istoricii responsabili de aceste episoade sunt: Zoltán Mihály Nagy, Stefano Bottoni și Zoltán Csaba Novák. Episodul final al ciclului se dorește a fi o trecere în revistă a principalelor evenimente derulate din decembrie 1989, până în prezent.Read more…

De ce nu-l lăsăm pe Shakespeare în pace?

De mai multe decenii, în lumea teatrului și-a făcut loc ideea reevaluării unor piese clasice, de găsire a unor forme noi de prezentare, mai apropiate de percepția unui om al secolului 20 și 21. În general, formele vechi sunt apreciate ca prăfuite și poate că așa și este în unele cazuri, de aceea se încearcă tot felul de inovații, unele mai reușite, altele mai puțin. De ce trebuie regizorii să creadă că publicul este infantil și că nu înțelege?! Ce caută cuvântul ”politruc” sau ”ciuma roșie” în Roma antică?Read more…

Oscar 2019. Un mit în căutarea strălucirii pierdute

Văzută din fotoliile de acasă, “marea mesă catodică”, așa cum ironic numesc francezii noaptea Oscarurilor, pare să nu-și fi pierdut prea mult din aura vremurilor bune. Mai ales în ora de dinaintea marii ceremonii. Pe eternul și banalizatul covor roșu agitația, vânzoleala stârnite de sosirea nominalizaților, a vedetelor sunt aceleași, comentatorii specializți în astfel de întâmpinări sunt tot atât de guralivi, emoția reală sau jucată este la locul ei, chit că mai nimeni nu stă să asculte declarațiile invitaților, auzul fiind sabotat de privirile care au prea mult de lucru cu toaletele starurilor. Iar anul acesta chiar au avut ce vedea, moda zilei părând, în opinia omului normal, fie una a sugrumării sub strânsoarea textilelor, fie a imitării păsărilor rămase cu o singură aripă. Read more…

Jakob Mincinosul

Filmul Jakob mincinosul a fost făcut în 1974 la studiourile DEFA din RDG. El nu a stârnit niciodată mare interes în România, iar acum este aproape uitat, chiar și de bătrâni ca mine. Mie mi-a plăcut mult, dar nu aveam cu cine discuta despre el, deoarece chiar cei din lumea mea mică nu l-au văzut. Multă vreme mi-a rămas în amintire, fiind vorba despre evrei dintr-un ghetou în 1944 și la fel cum am adunat tot ce am găsit ca literatură sau document în legătură cu Holocaustul, astfel de filme erau preferatele mele. Au trecut anii și mai țineam minte doar titlul și subiectul în mare. Filmul lui Benigni Viața e frumoasă, din 1997, mi-a reamintit filmul Jakob Mincinosul și am putut compara modalitățile diferite de a aborda aproape același subiect: minciuna care salvează. Întâmplarea face că tocmai am primit un cadou de la un prieten din Berlin: un DVD, o ediție specială în cinstea aniversării a 60 de ani a casei de film DEFA, Berlin. Este tocmai filmul Jakob Mincinosul, ediție jubiliară unică. Și iată că am putut să revăd după atâția ani acest film, cu ochii și mintea vârstei actualeRead more…

Au şi filmele destinul lor – Festivalul de la Cannes (II)

Cu mai mult timp în urmă, fostul delegat general al festivalului, apoi președinte, Gilles Jacob, omul intrat în legendă, cel care a construit, în fapt, Cannes-ul așa cum este el, astăzi (cu secțiunile paralele Un certain regard, Cinéfondation, cu Caméra d’ Or), ne încredința o mărturisire: după părerea lui, o ediție bună apare cam odată la doi ani. Cam așa cum stau lucrurile și în materie de vinuri. Cum dă Dumnezeu sau, mai exact spus, în funcție de recolta, de producția internațională. Partea proastă este că nu am ținut seama de un amănunt: cam de când ar fi trebuit să începem numărătoarea pentru a urma legea din doi în doi, lege ce ar fi trebuit să ne conducă spre o mai armonioasă privire generală asupra unei selecții? Divergențele judecării ei, în funcție de inerentul subiectivisim al comentatorilor profesioniști, au rămas la locul lor și poate asta face și farmecul de moment al vieții unui mare festival cum este Cannes-ul. Ne încruntăm în fața unor judecăți care le contrazic pe ale noastre, ne nedumeresc unele patimi stârnite de filmul X, nu refuzăm nici bănuiala unor interese obscure etc. Pe urmă, apele se mai liniștesc și începem dacă nu să refacem ierarhiile, întrerprindere oricum riscantă, măcar să aruncăm o privire sine ira et studio. Atât cât se poate. Iar ceea ce constat că se poate acum, la o distanță de câteva săptămâni, este părerea generală că ne-am aflat în fața unuia din acei ani buni (să nu uităm numărătoarea, anul viitor). Oricât ar îndrăgi unii refrenul potrivit căruia Cannes-ul cultivă sistemul clienților, al cineaștilor veșnic abonați, a-i regăsi în selecție pe Almodóvar, pe Tarantino, Jim Jarmusch, Marco Bellocchio, pe inconturnabilii Ken Loach, frații Dardenne (ultimii, amintesc, deținători a două Palme d’ Or, iritanți poate și pentru că lucrează mult și repede), a-i reuni ori de câte ori au un film gata de start, nu indică un semn de slăbiciune, de inerție. Poate este doar un semn al sațietății celor amatori, în primul rând, de sânge proaspăt. “Cannes-ul se mișcă greu” – spun criticii americani, greu de mulțumit în privința prezenței cinematogarfului de peste ocean pe Croazetă. Read more…

Karlovy Vary 2019 – O ediție etalon

Ediția cu numărul 54 a Festivalului internațional al filmului de la Karlovy Vary a început pe cunoscuta melodie Cha ba da ba da. Suport muzical al unui montaj cu Un alt bărbat și o altă femeie. Refrenul avea să fie reluat și în seara închiderii. Neobișnuit pentru un mare festival. După cum neobișnuiți au fost și cei aflați dincolo de sintagma transferată din titlul faimosului film al lui Lelouch. Nu erau două vedete ci, pur și simplu, Bărbatul și femeia care, acum 25 de ani, au relansat festivalul, după ani de presiuni politice, l-au proiectat pe orbita regăsirii: Eva Zaoralova și Jiří Bartoška. Ea- critic de film, numită director artistic și selecționer. El – actor, acum președinte. Festivalul din acest an a omagiat cei 25 de ani ai unui cuplu profesional de excepție, care a preluat conducerea unei manifestări stagnante ce și-a regăsit, în libertate, calea unei identități moderne. Soarta putea fi întoarsă din drum, nu însă și numărătoarea. A trebuit să ne obișnuim cu ciudata matematică: deși s-a născut în 1946, deci odată cu festivalul de la Cannes, KVIFF, cum îl recomandă inițialele, a ajuns abia la ediția a 54-a. Și-a făcut repede loc pe hartă, drept care, în 1956, Federația internațională de specialitate (FIAPF) l-a inclus, în ierarhia sa, în clasa restrictivă festivalurilor de categoria ARead more…