Una (și nu neapărat cea mai importantă) din cauzele care au adus la situația dezolantă în care ne aflăm este structura demografică a populației israeliene. Aceste rânduri sunt destinate cititorului de limba română, mai puțin familiarizat cu peisajul demografic al acestei zone și cu multitudinea de fațete ale noțiunii de israelian. În Israel nu există israelieni. Israelianul se declară israelian doar după ce a trecut de punctul de control al frontierei și atunci de regulă străinilor. Cu toate acestea, vorbitorii de limbă ebraică cunosc expresia „poporul Israel”, o înțeleg și știu în ce context se folosește, chiar dacă nu toți o pot defini și explica cu ușurință. De asemenea cunosc deosebirea dintre această expresie și expresia „poporul evreu”. În statul Israel trăiesc 9-10 milioane de israelieni, plus câteva sute de mii care trăiesc în străinătate. Presupunând că majoritatea cititorilor cunosc expresia „cetățean român cu domiciliul în străinătate”, cred că e clar la ce categorie de persoane mă refer. Aceștia nu au drept de vot și nici dreptul să fie ales în parlament sau în consilii municipale sau locale. Dar ei fac armată, plătesc impozite, asigurare națională sau medicală – dacă instituțiile relevante reușesc să îi găsească. În aceeași situație sunt și israelienii plecați în excursii în străinătate, așa cum fac mulți tineri și tinere care și-au încheiat serviciul militar obligatoriu și pensionarii care își pot permite. Deci cine sunt israelienii? Read more…

Prima oară am fost la Iaşi, în vacanţa de după clasa a doua primară. Mama s-a dus într-o excursie-circuit cu studenţii ei de la filologie şi m-a luat şi pe mine. Călătoream cu un aşa-numit « vagon amenajat », adică un vagon de clasa a doua în care banchetele erau unite între ele cu nişte punţi atât în partea inferioară, cât şi în cea superioară. Pe aceste priciuri improvizate dormeau în total opt persoane. « Vagonul amenajat » era ataşat diferitelor garnituri de tren, iar în localităţile unde poposeam pentru o zi-două era campat pe o linie moartă şi servea drept dormitor comun. Nu beneficiam de cine ştie ce confort, întrucât WC-ul şi spălătorul vagonului puteau fi folosite doar în timpul mersului. În rest ne descurcam în gări sau locurile publice din oraşele vizitate. Prima oprire am făcut-o la Iaşi. Am vizitat Palatul Unirii şi Biserica Trei Ierarhi. Apoi am urcat în Copou, am văzut Bojdeuca lui Creangă, Teiul lui Eminescu şi monumentala clădire a Universităţii, unde am trecut, alene, prin Sala Paşilor Pierduţi. Denumirea m-a intrigat. Eram foarte curioasă să observ “pierderea paşilor”, dar nu am reuşit. Sala nu mi s-a părut decât o incintă lungă, boltită şi ternă, însă denumirea ei mi-a rămas întipărită în memorie, ca o şaradă.Read more…