ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
”Minian” este un termen familiar în viața comunităților evreiești. Fără a avea un ”minian” (o numărare de” zece”:) evreii credincioși nu se pot nici măcar ruga.Adică se pot eventual, dar fără să rostească cele mai ”sacre” rugi. În limba ”sfântă”Read more…
Probabil vă veți spune că sunt prea multe amănunte și teorii întortocheate în această relatare . Ea este de fapt doar o poveste adevărată despre două sinagogi: o Casa lui Israel în Diaspora și o Casă a Diasporei în Israel, precum și despre oamenii care fac ca legătura dintre ele, să fie și să țină…Read more…
Titlul de mai sus va avea, sunt convins, darul de a enerva pe unii din cei care se vor hotărî să citească aceste rânduri. El provine dintr-o povestioară din vremurile copilăriei mele, dar aspectul său hazliu va părea în ochiiRead more…
De ce tocmai logica unei dimineți de miercuri? S-ar potrivi la fel de bine ”unde dai și unde crapă”! Asta fiindcă plecăm cu un gând, pentru ca mai apoi, în funcție de firul logicii fiecăruia, să ajungem undeva departe. Pentru cine nu știe, poate să pară un salt la alt subiect, dar nu asta este. Este pur și simplu logica fiecăruia dintre cei care gândesc cu creierele lor. Mai mult chiar, un același individ poate gândi diferit o aceași situație, dacă se află în alte circumstanțe. Oare câți știu cât timp ne ia să ne simplificăm frazele scrise, să le facem mai ușor de citit, dar să rămână totuși inteligibile? De fapt, eu una încă nu am reușit în totalitate! Necesitatea de a proceda așa provine din dorința pur umană de comunicare. Limbajul actual a devenit scurt și concis, dar doar aparent mai clar. Câți mai citesc frumoasa literatură clasică, modernă sau contemporană? A scrie esența și a pătrunde cu ea prin modul actual de a citi, cel ”pe sărite sau pe diagonală”, pe care-l are marea majoritate a cititorilor, asta este o provocare reală a zilei de astăzi!Read more…
Am ajuns pe aeroportul din Saloniki și am înțeles că soarta zborului nostru se afla în mâna unei companii aeriene (ASTRA grecească) incapabile să facă față unor deficiențe/defecțiuni apărute în mod neașteptat. Ei bine, eu am folosit acele ore de așteptare și am cugetat. În primul rând am făcut o recapitulare a ceea ce era important pentru mine în acel moment. Deci, la anul trec în cea de a noua decadă a vieții (am mai amintit lucrul ăsta și îmi cer scuze), sunt relativ sănătos, adică sufăr de boli cronice ținute în frâu pe cale medicamentoasă, preocupat de o mulțime de lucruri, pentru că sunt ocupat cu diverse îndeletniciri care îmi fac plăcere și îmi aduc satisfacții. Dar imediat a urmat celebra întrebare pusă de Woody Allen într-unul din filmele sale: totul e in ordine, dar până când?! Cu alte cuvinte, cum facem ca treaba să continue? Mai ales că mai nimic nu depinde de mine. Și cu toate acestea, ceva îmi mai rămâne, mi-am zis eu în timp ce eram așezat pe un scaun incomod, pe care-l părăseam doar din când în când pentru a vizita acel loc în care până și regele merge singur… Acel ceva este planificarea, planurile de viitor.Read more…
Eseul despre Simcha Rotem, publicat în ediţia trecută a revistei Baabel l.a întitulat. ”Moartea unui om care a ieșit din turmă”. Aluzia mea era mai mult decât clară. Am asimilat milioanele de evrei care au fost duși în timpul Holocaustului spre o moarte sigură, cu turmele care sunt îndreptate, fără drept de apel, spre abatoarele unde-și își vor termina existența terestră. Și ca și turmele de animale, aproape nimeni din cele șase milioane de victime nu a încercat să se opună deznodământului, un deznodământ care a devenit din ce în ce mai clar pe măsură ce războiul continua și știrile despre atrocitățile naziste deveneau cunoscute lumii întregi. Excepțiile de la acest mod de a privi soarta ca ceva împotriva căruia nu poți face nimic, sunt de-a dreptul rare atunci când citim istoria barbariei naziste având drept scop, pentru prima oară în istorie, ștergerea de pe suprafața pământului a unei întregi națiuni. Alegerea expresiei ”turmă” (expresie care nu-mi aparține, ea a fost folosită de nenumărate ori în trecut) a provocat un întreg șir de comentarii. Folosind o manieră elegantă și corectă, mai mulți cititori și-au manifestat opoziția față de expresia de mai sus, unii încercând să aducă aminte încercări, în general nereușite, de opoziție față de mașina nemțească a morții, dar mai ales exprimându-și dezacordul pentru felul cum poate fi înțeles termenul de turmă, ca și cum ar fi existat și un alt fel de comportare în fața călăului cu arma în mână și pe drumul spre camerele de gazare și cuptoarele încinse. Ba mai mult, unii au considerat folosirea termenului de turmă ca o exprimare a obrăzniciei și aroganței unui israelian, care-și permite să critice o atitudine de masă, în fața unei situații fără ieșire. Se pare că nici autorul articolului și nici redacția nu s-au așteptat la asemenea reacții. Doar așa se explică faptul că, pentru a doua oară am fost rugat să mă întorc asupra subiectului și ….să mă explic.Read more…
În primele opt capitole am scris despre definiția minciunii ș a adevărului, motivele pentru care oamenii mint, categorii de minciuni, culorile minciunii, factorii care afectează tendința de a minți și felul de a minți, mincinoșii patologici, mijloacele de depistare a minciunii și a mincinoșilor, moralitatea minciunii și despre animale care mint. Pare destul de logic ca instinctul de a minți al unor animale să se transmită genetic la progeniturile lor. Oare caracterul mincinos este transmis genetic și la oameni? „Publici sau pieri!” (în engleza publish or perish) este sloganul care-i obsedează pe carieriștii cu potențial de ascensiune academică.După cum vom vedea în continuare, acest slogan a creat nenumăraţi mincinoși în academie. Read more…
Între locuința noastră, care se află într-o casă cu opt etaje, într-una din suburbiile Tel Avivului și supermarketul unde îmi fac cumpărăturile sunt cam 200 de metri. Pe distanța aceasta întâlnesc de obicei vecinii din cartierul meu, unii în drum spre diversele lor obligații, alții ieșiți din casă doar pentru a se așeza pe una din numeroasele bănci amenajate în mod special în mica piață a cartierului pentru „vârsta de aur” sau „vârsta a treia” – cum doriți să o denumiți. O întâlnire între doi oameni care se cunosc mai mult sau mai puțin din cartier se poate petrece în mai multe feluri. O posibilitate este ca să treacă unul pe lângă altul fără să se salute, lăsând impresia de a fi scufundați în propriile gânduri. O treaptă mai avansată de comunicare este salutul israelian „Șalom”, la care cealaltă persoană poate răspunde sau nu. A treia posibilitate, mai empatică, este întrebarea „Ma șlomcha?” (Cum te simți?) La această întrebare, pusă de una din persoanele în cauză, ar fi de așteptat ca cealaltă să răspundă – dacă are cu cine vorbi. Pentru că adeseori se întâmplă că imediat ce a pus întrebarea, persoana pășește mai departe și celălalt nu mai are cui să răspundă. Așa încât omul întrebat își vede de drum sau se scufundă în marile întrebări ale existenței umane… Read more…
SAVLANUT! (răbdare). Se spune că acesta e primul cuvânt care trebuie să-l învețe fiecare nou-venit în Israel. Tel Aviv, Aeroportul Ben Gurion. Aterizări. La difuzor se cântă Hevenu Șalom Alehem. Toată lumea din jur vorbește, dar tu nu înțelegi nimic. Înțelegi numai când se salută cu Șalom (pace). E pace în Israel? – întrebi. SAVLANUT!! ți se răspunde, pacea va veni… cu timpul. Primești un suc de portocale și te simți în al nouălea cer. Apoi te repartizează cu familia undeva… aproape de Tel Aviv. Totul e „aproape” de Tel Aviv. Și Carmiel și Beer Sheva și Or Akiva… chiar și Eilat. Imediat, încă două cotituri… răbdare, imediat ajungem. Ajungi. Undeva pe lângă deșert… dar ce importanță are? Ești în Ereț Halav u Dvaș (pământul laptelui și al mierii)… Ai un pat pe care să te culci și un frigider în care vei avea ce pune… Deocamdată nu ai, dar răbdare, asta nu merge așa, cu una cu două. Livada de portocale nu e departe și mirosul ei te amețește.Read more…
“Două lucruri sunt infinite: universul și prostia omenească …și nu sunt sigur în privința universului.” – Albert Einstein. Ideea acestui articol mi-a venit când actualul meu șef de la spitalul Kaplan, Dr. Alex Duhan, mi-a povestit despre legile de bază ale prostiei, scrise de C.M. Cipolla. În cariera mea de medic am întâlnit uneori oameni care gândeau strâmb, deși nu erau începători în meserie și aveau cunoștințe teoretice, alții care exact în momentele critice, când tratam câte un bolnav nestabil, veneau să-mi spună bancuri, ba chiar se încăpățânau că au dreptate. Iată câteva exemple de prostii, aș spune premeditate direct sau indirect (prin influență externă), care dăunează celor din jur, fără a aduce niciun folos prostului. Ele au fost alese pe baza legii a treia a lui Cipolla. Unii dintre ultra religioșii (Haredim) din Israel contestă existența virusului COVID 19 și fiindcă mulți dintre ei nu au televizor și telefoane inteligente, ei sunt rupți de realitate. Astfel ei nu respectă distanțarea, ceea ce până la urmă duce la răspândirea virusului înăuntrul, dar și în afara comunității lor. Read more…
Cu câteva zile în urmă am avut întâlnirea de 50 de ani de la absolvirea liceului, dar lucrul cel mai memorabil care s-a petrecut acolo nu se referă la anii de liceu, ci la cu totul altceva. O colegă mi-a înmânat cu carnet de culoare bej, de dimensiunea unei jumătăţi de caiet, pe care scria NOTES. Mi-a spus că l-a găsit printre lucrurile lăsate în urmă de mama ei (care trecuse la cele veşnice cu câţiva ani în urmă) şi nu l-a aruncat pentru că a observat că avea legătură cu mine. Colega mea locuieşte în străinătate şi abia acum, la întâlnirea de 50 de ani, a avut ocazia de a-mi da carneţelul. Am privit-o nedumerită, dar mama ei fiind ani de zile secretara catedrei unde am lucrat, nu era exclus ca acel Notes să aibă legătură cu mine deşi nu mi-l aminteam deloc. Dar deloc! L-am deschis. Pe prima foaie scria: CARNET PT. PCR, iar pe a doua Permanenţe. Am început să-l răsfoiesc şi am constatat cu uimire că tot carneţelul era completat cu scrisul meu de mână.Read more…
Holocaustul s-a întipărit în memoria colectivă a evreilor de pe mapamond. Evenimentul în sine a cutremurat omenirea imediat după terminarea războiului, dar odată cu trecerea timpului a început să fie uitat. Nu vreau să discut aici despre efectele acestei amnezii colective și despre consecințele ei. Cele povestite de părinții mei despre Holocaust și pericolul repetării lui m-au influențat mai ales în tinerețe. Cu ocazia turnării filmului românesc Pistruiatul, a cărui acțiune se petrece în timpul celui de al Doilea Război Mondial, unele scene au fost filmate la Cluj. În centrul orașului au fost plasate cuști de pază, cu actori îmbrăcați în uniforme de soldați naziști, vehicule blindate cu cruci și steaguri cu zvastică pe clădiri. Vederea lor m-a înfricoșat. Mi-au revenit în minte previziunile pesimiste ale mamei, fostă deținută la Auschwitz, despre posibilitatea repetării Holocaustului. Mulți părinți care au trecut prin coșmarul lagărelor de concentrare nu le povesteau copiilor lor despre cele trăite, ca să-i cruțe de povara amintirilor lor teribile. Dacă au avut dreptate sau nu, e un alt aspect al problemei, despre care nu mi-am propus să scriu în articolul de față.Read more…
Mă aflam deunăzi într-un supermarket, la coadă, ca să plătesc ce tocmai se adunase în coșul meu de cumpărături. În fața mea doi tineri: – Dacă-i așa, sună-mă mâine și spune-mi ce-ai făcut…– De ce să te sun? Nu-i păcat de timp?! Îți trimit un mesaj pe WhatsApp sau un SMS… centrală și apoi cabinele telefonice pentru convorbiri interurbane, dar mai ales imposibilitatea de a avea o conversație telefonică cu cineva din altă țară. Apoi am trecut prin perioada apariției primelor telefoane celulare, din acelea care cântăreau mai mult de o jumătate de kilogram și la care o convorbire normală cu cineva din același oraș costa cât un litru de ulei, sau două sticle de bere.Sunt mândru că am fost printre primii din cercul meu care au posedat un asemenea telefon, nu că aveam bani să-mi pot permite luxul, dar lucram după-amiezile la un spital particular și proprietarul a ajuns la concluzia că s-ar putea să aibă nevoie de mine în orice moment, așa că l-am primit în custodie și l-am ținut până la apariția telefoanelor celulare de mărime ”normală”, și care se vindeau la un preț pe măsura buzunarului meu. telefon.Read more…
De-a lungul istoriei au existat sute de genocide și crime împotriva umanității. După cum spunea Elie Wiesel, deosebirea dintre acestea și Holocaustul poporului evreu este că naziștii au planificat lichidarea întregului popor și pas cu pas, cu o precizie specific germană, aproape că au reușit să-și îndeplinească planul. Israelul a recunoscut masacrul de la Deir Yassin, în care 107 de arabi, inclusiv femei și copii au fost uciși de către organizații paramilitare evreiești în aprilie 1948, înainte de declararea independenței Israelului. Motivul aparent era deblocarea drumului care ducea spre Ierusalim, pentru a putea aproviziona orașul, dar nimic nu îndreptățește crimele împotriva civililor nevinovați. Holocaustul poporului evreu a fost recunoscut de Germania, principala vinovată, și de mulți dintre colaboratorii ei. Turcia însă nu a recunoscut genocidul împotriva poporului armean din 1915. Stalin a lichidat zeci de milioane de oameni a căror memorie rămâne îngropată în Gulag. Un popor nu poate trăi cu conștiința împăcată fără să-și recunoască păcatele împotriva propriilor cetățeni, sau altor popoare. M-am născut și am crescut în România comunistă. Nu am de ce să mă plâng, cu toate lipsurile materiale, am avut o copilărie fericită. Nu am ascuns niciodată că sunt evreu și am suferit de foarte puține aluzii antisemite. Eram fiul unor supraviețuitori ai Holocaustului. Din familia mea și a soției au fost ucise 65 de persoane în lagăre de exterminare. Toți au fost luați din Transilvania de Nord. Am trăit tot timpul cu informațiile primite de la părinți, de la oficialități și de la școală, că România nu a participat la Holocaust. Au fost doar unele mici pogromuri și atât. Pe atunci nu prea călătoream în Moldova și nici nu aveam rude acolo…Recent, University of Oklahoma Press a publicat cartea So they remember (Așa își aduc ei aminte). Autorul, jurnalistul american Maxym Groldenshteyn, este nepotul unui supraviețuitor al ororilor transnistrene. Read more…
În ultimul timp sunt ocupat cu traducerea în românește a manualelor mele, anestezie și terapie intensivă, scrise și publicate în ebraică în urmă cu mulți ani. Treaba nu e deloc ușoară. Medicina nu stă pe loc, se fac studii, cu rezultate noi, se introduc noi medicamente, noi aparate; ceea ce odată era adevărat și în vigoare devine desuet, ceea ce dădea rezultate probabile se înlocuiește cu metode ale căror avantaje au fost demonstrate, ceea ce se numește evidence-based medicine. Nu e o traducere mot à mot, ci dimpotrivă, o revizuire completă a textului; multe elemente dispar, fiind înlocuite cu date noi, complet necunoscute ieri. Uneori această realitate mă copleșește…Dar o idee mi-a străbătut mintea ca un fulger și mi-a ameliorat chinul. Într-o bună dimineață m-am hotărât să mă alătur personalului fostei mele secții de terapie intensivă și să-mi petrec câteva ore în mediul pe care l-am cunoscut și care-mi era mai mult decât familiar timp de o jumătate de secol. Zis și făcut. Am telefonat ”moștenitorului” meu, adică actualului șef de secție, un om pe care-l apreciez enorm dintr-o mulțime de motive, și am primit aprobarea. Deci, a doua zi, la ora 8.00 fix, eram în sala de ședințe, în fața unui ecran enorm…Read more…
Dacă un evreu este bătut, faptul în sine rămâne anonim, nu stârnește decât arareori reacții de simpatie sau solidaritate cu victima, ba mai mult, în sufletul multora încolțește o bucurie, o satisfacție tâmpă și veninoasă. Dacă însă un evreu bate un neevreu, fapta stârnește indignare și reacții vehemente, o furie și o furtună incontrolabilă. Acest ultim act devine un eveniment cap de afiș în mass media. Mitul invincibilității Israelului a pălit definitiv. Din această cauză Statul Evreu este constrâns să ducă acum un război existențial menit să reconstituie măcar nimbul puterii militare. În viitor, stabilitatea Israelului va fi funcție de frica indusă în mințile teroriștilor islamici, respectiv în conducerea Iranului și a statelor arabe radicale. Moartea nevinovaților trebuie răzbunată prin forță. O viitoare pace fragilă poate fi realizată doar printr-o victorie militară năucitoare. Ca urmare a recentului megaatac terorist din Israel, poporul evreu a devenit din nou simbolul victimei colective.Read more…
Nu credeam că voi continua seria de articole cu acest titlu, chiar dacă am multe de spus despre anii mei de școală, dar micile întâmplări cotidiene au făcut posibil acest lucru. Zilele trecute, în timp ce căutam o carte pe internet, privirea mi-a căzut pe un șir de manuale de matematică pentru clasa a II-a. Unul din ele avea ca autor pe Barbulea Nicolae, un nume cunoscut, profesorul meu de matematică din școala generală. Am făcut comanda și am primit cartea aproape intactă, nefolosită de niciun elev. Am resimțit emoția pe care o aveam când îmi găseam pe bancă snopul de cărți date gratuit pentru noul an școlar. Este un manual unic, editat în 1971, când, slavă Domnului, încă nu apăruseră ”manualele alternative” atât de controversate care au făcut să se disperseze baza de cunoștințe necesare înțelegerii unei discipline. Mult mai târziu am aflat și de ce au apărut manualele alternative: a fost salvată piața editorială din România (edituri și locuri de muncă). Nici vorbă de un interes major pentru calitatea învățământului românesc. Dar asta e altă poveste. La o privire mai atentă am observat că numele autorului era Bărbulea nu Barbulea, detaliu pe care nu-l remarcasem la început. Nu cunoșteam întreaga activitate pedagogică a fostului meu profesor, dar nu m-am mirat că a fost și autor de manuale.Read more…
Sunt încântată și, în egală măsură, amuzată de o simpatică istorioară care i s-a întâmplat unui bun prieten și am așezat-o imediat în categoria ”subiecte de scris sunt peste tot în jur, uită-te doar cu atenție”.
Știam de mai multă vreme că prietenul meu își făcuse o firmă axată în special pe proiecte culturale sau aflate în apropierea domeniului cultural, sub toate aspectele lui. Nu știam cum se numește firma lui până când el mi-a povestit, ca pe o situație hazlie, cum numele firmei l-a ajutat să încheie un parteneriat important. Ne mai amintim oare de numele celor nouă muze din mitologia greacă? Eu le cunosc încă din copilărie, din Legendele Olimpului ale lui Alexandru Mitru, carte pe care o adoram. Muzele, fiice ale lui Zeus, sunt patroane ale artelor și ale unor științe. O fi fost tatăl lor ”șeful cel mare” din Olimp, dar să n-o uităm nici pe mama lor, Mnemosyne, zeița memoriei, cea care și-a înzestrat fiicele cu puterea cunoașterii tuturor lucrurilor. Legendele atât de îndrăgite ne spun că fără muze oamenii nu ar fi găsit inspirație pentru diferitele forme de artă cărora ei se dedică;Read more…
Am auzit fraza asta de nenumărate ori, uneori ca o urare pentru cei care nu trebuie să afle chiar tot ce se întâmplă (uneori e mai bine să nu știi!) dar, mai ales, ca un ”contra” la expresia nu mai puțin celebră „cine are carte are parte”. problemă să răsfoiesc cărțile părintelui meu medic. De acolo am învățat multe lucruri pe care un copil de vârsta mea nu avea cum să le știe. Cartea Mужчина и женщина (Bărbatul și femeia) din biblioteca tatălui meu m-a ajutat să înțeleg la o vârstă de-ajuns de fragedă tainele anatomiei comparate dintre cele două sexe și modul cum vine copilul pe lume. Prima informație clară despre existența unor cărți care niciodată nu vor ajunge în mâna mea am primit-o pe la vreo 20 ani de la profesoara mea de engleză, dna Sfarti, care preda la Ministerul de Externe, pregătind viitorii diplomați. Ea mi-a deschis ochii: nu-ți poți închipui cât de mult se publică în străinătate și cât de mult pierzi pentru că niciodată nu vei obține cărți scrise acolo, decât dacă autorul e ”pe linie”. Nimic mai adevărat. În acei ani citeam numai ce se potrivea propagandei oficiale, sau, cel mult, scrieri din timpurile când comunismul încă nu exista.Read more…
Şi a fost Pesach. au fost sărbătorile pascale la catolici și protestanți de toate denominațiunile (și sunt multe..). Sfântul Părinte, Papa Francisc a spus obișnuitele cuvântări ”urbi et orbi” dar cu aluzii mai apăsătoare căci situația e complicată și curgeRead more…