Pe timp de pandemie

Apr 2, 2020By

Se scrie atât de mult despre pandemie, încât m-am întrebat dacă este cazul să spun și eu ceva. O fac în felul meu, cu speranța că mai sunt oameni care gândesc ca mine și poate asta ne va ajuta să ne cunoaștem toți aceia care împărtășim valori umane comune. Da, mai avem valori comune și ne sunt prețioase. Prima dintre ele este să rămânem umani și să gândim nu doar în ceea ce ne privește, ci să vedem ce se întâmplă cu cei din jurul nostru, cu societatea și încotro se îndreaptă ea. Acum stăm în casă, ceea ce este bine pentru sănătatea noastră, așa că putem gândi mai mult decât în zilele aglomerate dinainte. Uite, de exemplu un simplu telefon poate face diferența între starea proastă și cea bună a unui om aflat singur, izolat în căsuța lui, în care poate se simte captiv, iar tu întrebi ce face și îi vorbești despre nimicurile cotidiene, pentru că viața este făcută din aceste mici lucruri și rutina lor. Vorbești cu un prieten și îi amintești că nu este singur. Cred că abia acum simțim cât ne îndepărtează de tare internetul de prietenii cu care vorbeam mai des înainte și ale căror probleme le cunoșteam și încercam să le aducem alinare. Unde sunt toate aceste sentimente umane? Read more…

Apr 2, 2020 4 comments

A saluta sau a nu saluta? Aceasta-i întrebarea.

Aug 20, 2020By

Zilele trecute m-a sunat o prietenă, cu panică şi mâhnire în glas şi întrebarea ei suna cam ca titlul de mai sus. Mi-a povestit că la sfârşit de săptămână a mers să-şi viziteze mama într-o altă localitate, iar cum a ieşit din supermarketul de acolo, cu masca pe faţă şi cu o eşarfă înfăşurată în jurul capului, ca eventualele particule (posibil contaminate) din aer să nu-i ajungă în păr, a dat nas în nas cu un coleg de serviciu, un familist liniştit, foarte harnic, considerat sursă de informaţii şi ajutor de nădejde (prin urmare îndrăgit şi respectat) – cu braţul petrecut strâns în jurul taliei unei roşcate cu forme îmbietoare… şi care părea cu vreo 20 de ani mai tânără, decât soţia respectivului, şi „nu semăna nicidecum nici cu copiii familiei” (de altfel băieţi cu toţii). Cum stătea ea acolo împietrită, cuplul a trecut pe lângă ea fără să-i acorde nicio atenţie, amândoi şi-au pus măştile pentru a intra în magazin, dar nu înainte de a-şi da un pupic. Pe ea, prietena mea, n-au băgat-o în seamă, cel mai probabil masca şi eşarfa au făcut-o de nerecunoscut pentru colegul cel familist şi atât de respectat, şi ea mă întreba acum, dacă ar fi trebuit să-l salute sau nu. Iar pe mine m-a pufnit râsul. Abia am putut să-i explic că nu râdeam de dilema ei, nici de situaţia în sine, ci de faptul că mi-am amintit de o scenă similară, când cică împărăteasa Eugenia, soţia lui Napoleon al III-lea, s-ar fi prefăcut că nu-şi recunoaşte fostul duhovnic, pe Marie-Bernard Bauer, care i-a ieșit în cale, la braţ cu o frumoasă dansatoare, mult mai tânără.Read more…

Aug 20, 2020 9 comments

Cum se traduce ”generation gap”?

Feb 25, 2021By

Povestea cu ”decalajul dintre generații” n-ar trebui să ne preocupe, deși fenomenul există. De mult sunt convins că o generație nu seamănă cu cealaltă, chiar și pentru simplul motiv că nu te poți aștepta ca realități diferite să ducă la rezultate similare. Și deși, în bună măsură, generațiile se întrepătrund și coexistă, viața te învață foarte repede că ce crezi că ți se potrivește ție nu prea seamănă cu dorințele celor mai tineri ca tine. Cu cât ajungi mai repede la concluzia că mult prea des sfaturile pe care le dai celor tineri nu prea au trecere, cu atât divergențele și disputele se vor rezuma la subiecte periferice și fără importanță și nu se vor transforma în conflicte aspre. Când doar mă gândeam să mă concentrez asupra acestui subiect, mi-am zis că e bine să caut o definiție a acestui ”gap” de care se vorbește tot timpul.Read more…

Feb 25, 2021 12 comments

Prezentator, ziarist, comentator, eseist – vedeți vreo diferență?

Aug 12, 2021By

Hotărârea de a discuta acele aspecte care diferențiază sau, mai bine zis, ar trebui să diferențieze ocupațiile de mai sus, provine din realitatea de zi cu zi, în care toate mijloacele de comunicare la care am acces – ziare, radio și televiziune – se află în mâinile unor așa-ziși specialiști în domeniul știrilor și care de la o zi la alta, și uneori de la o oră la alta, trec dintr-o ”specialitate” la alta. Ba mai mult, uneori, chiar deseori, individul (sau individa) își permite să prezinte o știre, în calitate de prezentator, dar să treacă imediat la un alt tip de activitate și să o discute, transformându-se în mod magic în comentator. În felul acesta amatorismul își pune amprenta pe amalgamul de noutăți care ne sunt prezentate pe tavă, iar pericolul e înclinația noastră de a le absorbi telles quelles. Într-o lume în care știrile false (ceea ce americanii numesc fake news) reprezintă o nouă industrie, cu un înalt procentaj de credibilitate, mijloacele de comunicație așa-zise ”clasice” nu au decât un rol secundar în combaterea minciunii organizate. Să fiu bine înțeles. Într-o lume liberă dreptul de a avea o părere e inalienabil, însă ceea ce e interzis e de încerca să-ți transformi propriile tale opinii în adevăruri absolute.Read more…

Aug 12, 2021 11 comments

Singurătatea lui Nicușor Dan

Dec 30, 2021By

Mi-aș fi putut întitula articolul și Singurătatea alergătorului de cursă lungă, după nuvela din 1957 a scriitorului britanic Alan Sillitoe, respectiv ecranizarea ei. Nu numai că Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, este un alergător de cursă lungă singur, dar i se potrivește ceea ce a declarat Sillitoe despre scrierea ei: „Deşi Singuratatea alergătorului de cursă lungă este despre un tânăr închis la școala de corecție, la fel de bine ar putea fi despre un scriitor și despre reacția lui în fața presiunii societății și a mass-mediei. Întotdeauna e ceva care te împinge să spui: N-am nevoie de lingușelile voastre, de recompensele voastre.”Întotdeauna l-am simpatizat pe Nicușor Dan și ceea ce și-a propus să facă, mai ales în prima parte a carierei sale, când voia să salveze monumentele istorice ale Bucureștiului, puținele care mai erau, de ofensiva dezvoltatorilor setoși și fără scrupule. În parte a reușit, iar eu l-am votat când a candidat pentru postul de primar general al Capitalei și, mai târziu, pentru a intra în parlament împreună cu mișcarea sa, Uniunea Salvați Bucureștiul, devenită apoi Uniunea Salvați România. Totuși, mi-am dat seama că felul în care dorea să abordeze viața politică, imaginând un partid fără ideologie care să susțină propunerile altor formațiuni politice care se potriveau gândirii lui, nu va avea șanse de succes. Colegii lui de partid nu l-au aprobat, au apărut mai multe conflicte. Nicușor Dan a crezut că programul său, lansat încă în perioada Uniunii Salvați Bucureștiul, va obține un sprijin larg al bucureștenilor, ceea ce a determinat Partidul Liberal să-l folosească drept pion în alegerile pentru funcția de primar general al Capitalei, opunându-l Gabrielei Firea, fost primar și candidat PSD.Read more…

Dec 30, 2021 4 comments

Reflecții la moartea unui corespondent de război

May 19, 2022By

Săptămâna trecută, în timpul unui schimb de focuri între soldați israelieni și palestinieni înarmați în orașul Jenin din Cisiordania a murit Shireen Abu Akleh, o jurnalistă cunoscută a postului de televiziune Al Jazeera. Avea cincizeci de ani și o dublă cetățenie, israeliană și americană. Numele ei se leagă de transmisiile directe ale intifadei, precum și ale numeroaselor conflicte armate israeliano-palestiniene. Este un eveniment regretabil. Războaiele răpun viața multor jurnaliști care lucrează pe front. Numai în ultimele două luni, în timpul războiului ruso-ucrainean, au murit 10 jurnaliști din diverse țări. În timpul războiului civil din Siria au murit 139 jurnaliști! Niciunul dintre aceste evenimente tragice nu a ajuns pe prima pagină a ziarelor și nicidecum în dezbaterile Organizației ONU pentru Drepturile Omului. Cazul jurnalistei palestiniene Shireen Abu Akleh a ajuns să fie discutat de Comisia de Securitate a ONU, pentru prima oară în istoria acestei organizații. moartea jurnalistei. Patologul palestinian care a autopsiat-o pe Shireen Abu Akleh nu a ajuns la o concluzie clară. Israelul a propus Autorității Palestiniene o anchetă comună, în prezența unei a treia părți neutre, în cazul de față SUA, dar s-a lovit de un refuz de la Ramallah.Read more…

May 19, 2022 5 comments

Miniatură cu jucărie uitată

Dec 15, 2022By

Când mă întorc din oraș spre casă trebuie să trec printr-o porțiune de parc unde mă întâlnesc adesea cu bunici care-și plimbă și își distrează nepoțeii. Pe jos sau pe triciclete viu colorate, micuții aduc în parc voia bună, glasurile cristaline, micul lor univers în expansiune, cu care umplu locul și-l înveselesc. Deunăzi, pe acest drum am asistat fără intenție la o conversație delicioasă între o bunică și nepoțelul ei. Erau orele după-amiezii. Bunica îl scosese pe copil de la sistemul after school și îl conducea spre casă. Băiețelul avea vreo șase sau șapte ani și era grozav de necăjit, fiindcă își uitase în bancă mașinuța roșie de jucărie. Urmau câteva zile libere și el era neliniștit că mașinuța lui va fi de negăsit când se va întoarce la școală. Bunica încerca să-l consoleze cum putea mai bine, dar cum băiatul se lamenta în continuare, bunica și-a cam pierdut răbdarea și a întors-o spunând că, din capul locului, el nu ar fi trebuit să-și ducă jucăria la școală. Read more…

Dec 15, 2022 9 comments

Troița

Aug 10, 2023By

După cum am mai spus în povestirea Islazul (https://baabel.ro/2023/06/islazul/), am petrecut multe zile de vară pe meleaguri vâlcene împreună cu cei trei nepoți, fiind găzduiți în casa de vară a bunicilor din partea mamei a doi dintre copii. Le consider cele mai frumoase momente din viața noastră de până acum, dar și cele mai grele; răspunderea era foarte mare. Încă de la început mi-am dorit ca verii să devină prieteni buni nu doar pentru perioada copilăriei, ci pentru toată viața. Nu știu dacă am reușit, dar sunt semne încurajatoare, acum, când sunt aproape toți trecuți de vârsta adolescenței. Cum spuneam, îi supravegheam non-stop, ca să nu se întâmple ceva nedorit. Celor trei li se adăuga, aproape zilnic, un al patrulea năzdrăvan, nepotul unei familii din sat, venit în vacanță. Fiind din partea locului (stătea în orașul apropiat), el ne era și un fel de ghid în deplasările noastre. Nepoții mei erau veniți mai de departe. Deseori ieșeam cu toții din curtea gospodăriei, mai ales spre seară, când soarele se mai domolea. O plimbare preferată era la râul Otăsău care străbate comuna, foarte aproape de terminarea proprietății cuscrilor noștri.Read more…

Aug 10, 2023 17 comments

Imposibil?! Uite că se poate…

Jan 25, 2024By

Nu de puține ori în viață am simțit că mi-aș fi dorit o pregătire oricât de sumară în domeniul psihologiei pentru a înțelege mai bine atitudinea unora dintre cei / cele cu care împart aerul atmosferic de mai bine de opt decenii. Aceasta a fost senzația mea după primul episod al scurtului serial intitulat Bad surgeon. Ceea ce nu mi se întâmplă prea des, mi-era de la bun început clar care e sfârșitul acestei povești, de aceea mă interesa mai ales cum ajunge un individ ”normal” să se transforme într-un monstru din punct de vedere uman, intelectual, sufletesc, dar mai ales cum se face că societatea din jur s-a lăsat indusă în eroare timp de ani de zile de unul din cele mai serioase falsuri care au avut loc pe una din platformele cele mai umane ale societății, și anume grija pentru omul bolnav. Dar imediat mi-am zis: în cazul de față tu nu trebuie să fii psiholog, ajunge că ești… medic anestezist! Pentru că ”eroul” poveștii adevărate, devenite serial, e un chirurg, și cine-i cunoaște mai bine pe chirurgi, dacă nu noi, anesteziștii?! În mai multe din conferințele mele eu amintesc gluma cu un ușor iz de adevăr, după care medicul rezident se crede adjunctul lui Dumnezeu, specialistul se crede chiar Dumnezeu, iar cel ajuns pe vârful meseriei sale (profesor, etc.) consideră că Dumnezeu e adjunctul său. Până acum consideram că această expresie e doar o glumă, o teribilă îngroșare a realității, dar în cazul de față ea prezintă adevărata față a lucrurilor, o situație din fericire foarte rară. Tragica poveste de înșelătorie a așa-zisului doctor, Paolo Macchiarini, absolvent al Facultății de Medicină din Pisa, dovedește cu prisosință că dușmanul omului nu trebuie căutat nici în ceruri și nici sub pământ, el e alături de noi.Read more…

Jan 25, 2024 9 comments

Happy Nation

Aug 22, 2024By

De la vârsta de 10 ani urmăresc jocurile olimpice, în anii 1960 la radio, mai târziu la televizor, alb-negru, în culori, pe ecrane mici, apoi din ce în ce mai mari. Sunt un pasionat al sportului, fiecare olimpiadă era o sărbătoare pentru mine. Aceste jocuri, urmărite de milioane de oameni din toată lumea, au înlocuit pe parcursul lor știrile despre politică, reportajele de război din Vietnam, Afganistan, Irak etc., umplând de bucurie inimile spectatorilor. Olimpiada de la Paris, recent încheiată, am urmărit-o altfel ca pe cele dinainte – pe de o parte cu interes, pe de altă parte cu îngrijorare din cauza războiului în care se află țara mea. Mă uitam cu invidie la publicul de pe stadioane, care urmărea degajat și fericit spectacolul deosebit oferit de acest eveniment sportiv. Delegația israeliană și-a făcut pe deplin datoria, s-a întors cu șapte medalii – a fost cea mai bună performanță pe care a realizat-o de când participă la jocurile olimpice… Din păcate, pe canalele de sport din Israel, aproape toate transmisiunile olimpiadei au fost umbrite de apariția pe ecran a culorii portocalii, cu lista localităților atacate de rachetele organizației teroriste Hezbollah. Și erau multe. Mă gândeam la melodia formației Ace of Base, Happy Nation și îmi doream ca și țara mea să facă parte din aceste națiuni fericite.Read more…

Aug 22, 2024 4 comments

Între O NU și O da!

Dec 1, 2016By

La Istanbul a avut loc, în luna octombrie a.c. ședința ordinară a unei instituții aflată în subordinea UNESCO. Instituția se numește World Heritage Committee (WHC) care, după cum îi arată și numele, se ocupă de Moștenirea Culturală a lumii.WHC analizează an de an starea monumentelor UNESCO și aprobă an de an lista vestigiilor în pericol.Pe lista aprobată în 26 octombrie 2016 apare, alături de alte situri importante şi ”Orașul Vechi Ierusalim cu zidurile sale” menționat ca Al Haram Al-Sharif ”muntele sfânt al musulmanilor”…Read more…

Dec 1, 2016 3 comments

Reflecţii despre „Kibli” sau şansa în situaţii limită

Nov 9, 2017By

Kibli ca șansă trebuie să apară, deci nu e ceva garantat ; Kibli nu e pentru oricine, ci numai pentru cei ce au primii „sclipirea“ de moment, ei fiind cei care beneficiază de posibilitate – deci Kibli, chiar dacă apare, nu e pentru cei multi. Cei multi trebuie să considere Kibli ca pe un miracol, iar pe miracole nu trebuie sa te bazezi . Kibli poate apărea atunci când oamenii sunt puși în situații limita; situatiile limită pot apărea din senin – catastrofe naturale de ex. – sau se dezvolta treptat ca bolile aduse de bătrânețe la orice ființă, cum este şi cazul cu societățile care „îmbătrânesc “ Read more…

Nov 9, 2017 5 comments

Eminescu în zilele noastre, aici

Jun 14, 2018By

Îmi aduc aminte de parcă s-a întâmplat acum câteva zile. Profesorul nostru de literatură română ne vorbea de Eminescu, noi notam totul în caiete. Era o după amiază de primăvară bucureșteană. Prin geamurile deschise sufla un vânt călduț, care te îmbia să părăsești clasa și s-o iei razna, spre parcul Carol zis al Libertății. Profesorul ne vorbi despre cel mai mare poet al națiunii române, un talent ieșit din comun, dublat de un puternic sentiment patriotic românesc (asta era voie pe vremea aceea!). Și ca exemplu, el cită versurile de mai sus. “Iată”, spunea el , “numai un adevărat patriot e legat de glia lui, de natura ce-l înconjoară, de tot ce-i oferă pământul pe care trăiește, el și copiii lui. Numai un adevărat patriot poate iubi tot ce vede în fața lui și ca să fii patriot nu trebuie să fi bogat sau educat, un singur lucru e necesar: să iubești și să respecți tot ce vezi în jurul tău și e al tău, pe vecie”. Și acum să revenim la oile noastre, adică la realitatea ultimelor săptămâni, care mi-a readus în minte versurile celebrului poet. Pentru cine nu urmărește evenimentele de la granița Israelului cu fâșia Gaza, (oare câți dintre cititorii acestei publicații sunt la curent cu ce se întâmplă acolo/aici?) de mai bine de două luni e vorba de o serie de manifestații violente la graniță…Read more…

Jun 14, 2018 9 comments

Și atunci s-a făcut pace

Oct 25, 2018By

Cu ocazia primei vizite a unui șef de stat din Coreea de Sud în Coreea de Nord, cele două țări au semnat acordul de la Phenian, în care se renunță la forță și la arme nucleare. În locul stării de război de până acum, cele două părți vor o colaborare pașnică și nu ar fi o utopie ca ele să se unifice într-un viitor apropiat. După 65 de ani de conflicte s-a hotărât ca pentru Olimpiada de Vară din 2032 Coreea să-și depună candidatura ca stat unic. Am senzația de „déjà vu”: 1978, Acordul de pace de la Camp David dintre Egipt și Israel; 1989, căderea Zidului Berlinului, care a pus capăt cel puțin pentru o vreme conflictului dintre cele două mari puteri și cele două pacturi militare; septembrie 2018, semnarea acordului de pace dintre Etiopia și Eritreea. Pesimiștii dintre cititori vor da din mâini dezaprobator și mă vor numi optimist feroce. Recunosc că nu vor greși.Read more…

Oct 25, 2018 1 comment

De ce mint oamenii? (3, 4)

May 30, 2019By

Acum vreun an, când m-am gândit să scriu acest articol ca un neprofesionist în psihologie, mi-a venit ideea să “colorez” minciunile în patru culori, în funcție de gravitatea repercusiunilor minciunii. S-a dovedit că ideea colorării minciunilor a fost deja publicată, așa cum mi s-a întâmplat câteodată și cu unele idei de cercetare științifică în domeniul anesteziei și terapiei intensive, idei pe care inițial le consideram originale. Într-un articol apărut în anul 2015 psihologii americani Warneken și Orlins “colorează” minciunile în alb (cunoscute în egleză ca white lies), albastru și roșu. Ei dau ca exemplu de minciună albastră, depoziția falsă a unor ofițeri de poliție cu scopul de a-și proteja colegii de meserie. Aceiași autori folosesc termenul de minciună roșie în cazul în care cineva minte ca să-și protejeze un membru de familie. Alții descriu patru culori ale minciunii: gri, albă, neagră și roșieRead more…

May 30, 2019 2 comments

Adio, septembrie!

Oct 3, 2019By

În luna septembrie am pornit într-un periplu mult mai scurt decât cele precedente. Am plecat din Brașov în 3 septembrie cu o oarecare strângere de inimă, pe un drum cunoscut, fără surprize și fără emoții, dar cu un obiectiv neobișnuit: lansarea cărții unui autor vârstnic și fără notorietate (acela fiind eu). La capătul drumului, mă aștepta capitala informală a Ardealului, Clujul, fieful democrației firave din România. Directorul Muzeului de Artă, reputatul istoric și neobositul om de cultură Lucian Nastasă – Kovacs, a avut amabilitatea și disponibilitatea să organizeze aici, împreună cu prietenii mei din Cluj, în frunte cu mereu activul colecționar și autor Andrei Klein, lansarea cărții Evreu fără frontiere. A fost un eveniment remarcabil (cel puțin pentru mine). Au participat personalități de seamă și numeroși prieteni din comunitatea clujeană. A venit chiar un fost coleg de liceu, pe care nu-l mai văzusem de vreo 70 de ani – nu l-am recunoscut, îmi aminteam doar de numele lui. Al doilea popas a fost la Debreţin. De 20 de ani particip împreună cu încă câțiva reprezentanți din România (mai ales din Transilvania) la întâlnirile anuale organizate de Comunitatea Evreilor din Debrețin. Tema majoră a întâlnirii de la Debrețin din 5-7 septembrie a fost turismul, în mod special turismul evreiesc. Read more…

Oct 3, 2019 3 comments

Povestea lui Dottir

Apr 16, 2020By

Aceasta este o poveste imaginară, care se petrece în anul 2119. Fatma este profesoară de istorie în Reykjabad, fosta Reykjavik, capitala Aslandiyei, care pe vremuri se chema Island (Islanda). Fatma s-a născut în urmă cu 30 de ani, în 2089, din părinți de origine creștină, tatăl Magnús Magnússon și mama Helga Ingimundardóttir. După declararea victoriei Jihadului mondial, în 2088, exact cu un an înainte de nașterea Fatmei, toți locuitorii insulei s-au convertit la religia musulmană și și-au schimbat numele, dar puteau să-și păstreze și numele de familie islandez. Fatma era măritată cu un bărbat de origine arabă, Hamed Ibn Farid, al cărui bunici imigraseră din Siria…Read more…

Apr 16, 2020 11 comments