ISSN 2734-4967, ISSN-L 2734-4967
Revista Baabel este concepută sub semnul diversităţii. Dorim ca această publicaţie să fie un loc generos şi prietenos destinat cunoaşterii Celuilalt – apropiat sau îndepărtat, vorbitor de altă limbă, împărtăşind altă credinţă, respectând alte obiceiuri şi tradiţii, ciudat, marginalizat, stigmatizat sau pur şi simplu altfel – şi cunoaşterii fiecăruia dintre noi care suntem Celălalt pentru Alţii.Read more…
Această poveste vorbeşze despre un om simplu, Faivel Merdler. Eu cred că l-am cunoscut, dar din păcate nu am nici o fotografie și îl știu numai din povestea care circula în familie: Locuia în satul Breaza, la aprox. 30 km. de Câmpulung cu soția lui, tanti Babi și cei 5 copii, cel mai mic fiind doctorul, Berl, mai sus pomenit. Se ocupa cu de toate (mică negustorie, creșterea și comerț cu vite, dar deși sărac, era foarte iubit și apreciat pentru cunoștințele sale, de felcer, posibil dobândite în armatăRead more…
Săptămâna trecută președintele Donald Trump i-a primit, rând pe rând, pe Emmanuel Macron, președintele Franței, și pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Pe lângă multe alte probleme care, de la instalarea președintelui american, au devenit surse de conflict între Europa și Statele Unite, miza cea mare a fost acordul nuclear cu Iranul, în mod paradoxal inițiat de Washington. Este adevărat de către președintele Obama, a cărui politică în Orientul Mijlociu a ridicat și atunci și mai mult acum – din cauza consecințelor ei – multe semne de întrebare. Pentru SUA și marile țări europene și nu numai, a apărut ca o necesitate vitală temperarea pericolului iranian, țară care era pe cale să ajungă un membru al ”clubului nuclear”. Adevărul este că Teheranul a reușit să învăluie în mister stadiul în care se găsea în procesul de fabricare a armei nucleare. Existau mai multe elemente concrete care indicau că procesul este în curs de desfășurare, dar nimeni nu știa unde se găsea Iranul, care va fi data probabilă în care va reuși să finalizeze arma letală. Iar dacă regimul iranian susținea (firesc) că intenția lui este folosirea uraniului în scopuri pașnice, nu exista posibilitatea de a constrânge țara să semneze acordurile nucleare existente în care statele posesoare de arme nucleare se angajează să nu le folosească.Read more…
Ungaria, sub regimul Horthy, era condusă de guverne antisemite, printre cele mai zeloase din Europa în adoptarea și aplicarea a peste 300 de legi antievreiești. După ocuparea Ungariei de către Germania, la 19 Martie 1944, experții exterminării evreilor din Europa s-au instalat la Budapesta, în frunte cu Adolf Eichman și au consiliat guvernul maghiar condus de Dome Sztoyai ” în organizarea eficientă ” a deportării celor peste 400.000 de evrei din Ungaria, spre lagărele de exterminare din Polonia și Germania. Deportarea a fost planificată minuțios, primele victime ale zelului jandarmeriei maghiare condusă de călăii Endre Laszlo și Baky Endre, au fost evreii din Ardealul de Nord.
Dintre toate crimele odioase comise de antisemitismul hitlerist, acesta a fost cel mai dement și s-a petrecut în cel mai scurt timp. La presiunea ocupanților germani ai Ungariei, guvernul maghiar a ”reușit” – cu concursul activ al autorităților locale, al jandarmeriei și a unei părți însemnate a populației – adunarea celor peste 150 de mii de evrei în 12 ghetouri improvizate. Această barbarie s-a petrecut în mai puțin de 30 de zile. Cam tot atâta a durat și încărcarea lor în 1500 de vagoane de vite care au plecat, toate, spre lagărul de exterminare din Auschwitz-Birkenau. Uciderea celei mai mari părți a celor deportați s-a făcut prin înfometare, boli, maltratare, schingiuiri , munci de sisif, experiențe medicale, împușcare și gazare. Cenușa rămasă din corpurile lor chinuite, arse în crematoriile din Auschwitz-Birkenau a fost risipita pe întinderea lagărelor. Zeci de mii de morți, fără morminte, așteaptă câte o piatră să fie așezată, de către cei care le-au fost apropiați, pe pământul care a fost martorul supliciului lor. Măcar o lumânare pentru fiecare să fie aprinsă pentru sufletul și amintirea lor. Din cei puțini care au supraviețuit, mulți au reușit sa facă acest gest…poate odată… Din cei puțini care au supraviețuit dar care nu au ajuns sa aşeze acea piatră au ramas și mai puțini…Read more…
În ultimii ani se declanșează adesea conflicte armate între Israel și organizația teroristă Hamas din fâșia Gaza. Ele se soldează cu atacuri cu rachete, mai ales asupra părții de sud a țării, dar nu numai. Imediat după lansarea lor se declanșează „Alarma Roșie” (alarma din timpul unui atac aerian.) Motivele sunt diferite, dar țelul este întotdeauna același, de-a omorî israelieni, de-a distruge bunurile locuitorilor, de a le deranja viața de zi cu zi, de-a crea panică, de a-i determina să-și părăsească casele și așezările în care trăiesc. Oamenii locului s-au obișnuit deja ca în timpul scurt care le stă la dispoziție, de la cinsprezece secunde la Sderot până la un minut la Tel Aviv și împrejurimi, să se adăpostească într-o cameră de beton care se închide ermetic și care îi protejeză de consecințele bombardamentului. Magazinele, mallurile, marea majoritate a restaurantelor, spitalele și policlinicile sunt înzestrate cu asemenea încăperi, în plus există și adăposturi publice. De câțiva ani există un sistem anti-rachetă numit „Cupola de de Oțel”, dezvoltat de industria aeronautică israeliană, care din fericire distruge cam optzeci la sută din aceste obiecte‚ „prietenești”. Rămân „doar” bubuiturile rachetelor sau a contra-rachetelor și șuieratul sfâșietor al sirenelor. Nu întotdeauna se termină cu „happy end”. Uneori sunt nimerite case și locuitorii supraviețuiesc numai pentru că au ajuns la timp în adăposturi. Nu toți sunt atât de norocoși și din nefericire sunt și morți sau grav răniți.Read more…
Cred că am mai scris, dar acest subiect nu poate fi repetat îndeajuns: medicul din zilele noastre a devenit sclavul propriilor sale unelte, ceea ce face ca pacientul din fața lui să se bucure doar de o privire fugară, de o frază spusă pe jumătate și de o mulțime de hârtii produse de printerul calculatorului de biroul medicului. O statistică publicată în Statele Unite în 2012 raporta că timpul consacrat de medic direct pacientului era doar 12% din totalul activității sale! În termeni tehnici o asemenea situație este rodul a ceea ce americanii numesc production pressure, adică activitatea profesională impusă de goana după timp, pentru că time is money. În Israel, din câte știu (sper să nu greșesc și să fiu tras în țeapă de colegii mei) medicul de policlinică este remunerat în funcție de numărul de pacienți care îi intră în cabinet, iar personalul chirurgical care efectuează operații în orele de după amiază este plătit după numărul de proceduri executate. În această atmosferă de permanente încercări de ”îmbunătățire” a eficienței, nu este de mirare că pacientul nu poate spera să fie lăsat să-și spună păsul și mai ales să fie ascultat, nu numai auzit.Read more…
Citind excepționalul articol al Havei Oren despre gniza din Cairo chiar în ziua când am amintit-o în articolul meu, mi s-a părut important să adaug câteva date. Descoperirile făcute în gniza folosesc în primul rând cercetătorilor. Ei caută opere inedite ale poporului evreu, care să ne dea o imagine mai clară asupra originii și istoriei noastre. Dar ele sunt utile fiecărui evreu care vrea să înțeleagă mai bine textele sacre. Astăzi este clar că nu este numai o singură gniza – cea din sinagoga Ben Ezra, ci mai multe. Voi prezenta câteva din aceste comori pe care le folosim în cercetarea științifică zilnică. Avraham Ben Shmuel Firkovich (1787-1874) a fost un înțelept carait din secolul al XIX-lea. Caraiții aparțin unei secte evreiești înființate în secolul al VIII-lea la Bagdad. Aceștia sunt evrei care nu acceptă nicio scriere religioasă în afară de Vechiul Testament. Această grupare s-a înființat sub influența unor secte asemănătoare din Islam, care au înflorit în aceeași perioadă în Orientul Mijlociu și care nu acceptau nicio scriere în afară de Coran. Așa de exemplu caraiții țin sărbătoarea de Purim, care apare în Tanah (Vechiul Testament), dar nu țin Hanuca, pentru că aceasta nu este amintită. Sărbătorile majore sunt practicate exact așa cum apar în Tora, la fel ritualurile de căsătorie, divorț, înmormântare, etc. În zilele noastre majoritatea caraiților trăiesc în Crimeea, Ucraina, Polonia și Israel. Cândva existau comunități mari și în Siria, Irak și Egipt. Read more…
Adeseori, puţin obosit de dramatismul muzicii clasice sau de necazurile cotidiene mă refugiez – în faţa calculatorului, prin intermediul programelor youtube şi a unor căşti sau difuzoare fidele – în lumea mirifică a melodiilor relaxante care m-au fascinat nu o dată…Avantajul youtub-ului este faptul că mă scuteşte de drumul cu automobilul până la sala de spectacole, dificultățile parcării precum şi de situatia de a fi blocat câteva ore pe scaunul sălii respective… Pentru amatorii de muzică în limba franceză şi prezenţe feminine atrăgătoare, propun clipurile lui Patrick Sebastien cu admirabilele spectacole de Anul Nou, încheiate cu “Comment ca va”, 2012 şi “ Les Sardines”. Read more…
Germania se confruntă cu o problemă deosebit de sensibilă, ținând cont de trecutul ei nu prea îndepărtat. În ultimii ani s-au înmulțit episoadele care ilustrează prezența grupărilor de extremă-dreaptă neonaziste în armata germană. Ani de zile oameni politici și șefii serviciilor de securitate au respins ideea infiltrării extremei drepte în aceste servicii și când se descoperea câte ceva, era etichetat ”caz individual” și se respingea eventuala lor organizare în rețele. Ofițerii celor expuși ca extremiști erau protejați. Problema a devenit mai serioasă odată cu crearea partidului Alternativa pentru Germania, care a legitimizat o ideologie de extremă dreaptă.Read more…
Organizarea independentă a societăților (confreriilor) de înmormântare reflectă grija și preocuparea religiei mozaice pentru asigurarea respectării întocmai a preceptelor biblice și a ritualurilor de înmormântare legate de acest ultim act din viața enoriașului evreu. Cu timpul atribuţiile Hevrei Kadisha s-au diversificat, astfel că la Cluj ele au avut următoarele activități principale: pregătirea și apoi înmormântarea enoriașilor, gestiunea cimitirelor, acțiuni de binefacere pentru săraci, bolnavi, bătrâni, văduve și orfani. La Cluj au funcționat două societăți Hevra Kadisha. Cea ortodoxă (care după 1923 a fost numită Reuniunea Ortodoxă Hevra Kadisha Cluj) a funcționat în perioada 1836 – aprilie 1944 și apoi 1945 – 1949, iar cea neologă în perioada 1921 – aprilie 1944, apoi 1945 – 1949. Ambele au fost desființate, împreună cu celelalte instituții comunitare evreiești, în iulie 1949, ca urmare a aplicării Decretului nr. 589/1949 emis de Ministerul Justiției (nepublicat).Read more…
Locul meu de totdeauna este foarte aproape de scenă și fiind chiar în faţa orchestrei, am de fiecare dată un timp destul de lung, mai bine de două ceasuri, pentru a-i privi de aproape pe cei care stau în faţa mea, partida violoniştilor. Cu ei m-am “împrietenit”, pe ei îi observ de aproape, îi ascult şi trăiesc vizual, prin imaginea fiecăruia, experienţa lor de a fi pe scenă, perechi-perechi, fiecare având o anumită sarcină. Desigur că în decursul timpului instrumentiștii s-au mai schimbat, unii au mai întinerit, sau din contră, au devenit mai bătrâni. Am privit timp de mulţi ani acele tinere graţioase, care apăreau la fiecare parte concertantă, îmbrăcate de obicei în negru, afişând o eleganţă aproximativă, purtându-şi vioara şi câteodată o mică gentuţă, pe care o aşezau alături, pe podea. Spre sfârşitul anilor ’90, sau la începutul anilor 2000, mi-e greu să fixez în timp această legătură realizată doar printr-un contact vizual, am băgat de seamă că la majoritatea concertelor de la Haifa, printre violonişti se afla o tânără înaltă şi slăbuţă, cu un păr lung şi blond care îi cădea pe umeri şi pe spate, cu faţa albă şi pomeţii de culoarea laptelui.Read more…
În 22 iunie s-au împlinit 80 de ani de la izbucnirea celui mai mare atac armat din istorie „Operațiunea Barbarossa”. De-a lungul unui front de 3800 de km s-a întins o armată de 3,6 milioane de soldați cu 3600 de tancuri și 2700 de avioane, pentru a cuceri enormul teritoriu al Uniunii Sovietice. Hitler și generalii lui credeau că va fi simplu și că obiectivul va fi atins în câteva luni. În realitate atacul s-a terminat cu căderea celui de al Treilea Reich și cu steagul roșu pe acoperișul distrus al Bundestag-ului. Data, la fel ca numele acestei operațiuni sunt bine-cunoscute. Mai puțin cunoscut este faptul că în același timp a început încă o operațiune numită de naziști „soluția finală”, apogeul holocaustului, în care au fost uciși 11 milioane de oameni dintre care peste șase milioane de evrei. În perioada 1933-1941, înaintea implementării „soluției finale”, naziștii căutau metoda cea mai practică de a se debarasa mai ales de evrei, dar și de alte grupuri minoritare cum ar fi țiganii, handicapații, homosexualii, comuniștii etc.. În cartea lui Hitler Mein Kampf chestiunea evreilor este un subiect marginal, amintit doar în câteva rânduri. Fără o politică pusă la punct, holocaustul a început cu diverse încercări de a scăpa de evrei. S-a dovedit că singura cale eficientă era exterminarea în masă, dar și gestionarea unei exterminări de asemenea proporții punea probleme enorme. Soluția a fost uciderea prin gaze și arderea cadavrelor. Până și cenușa reprezenta o problemă majoră, care nu a fost rezolvată până la capăt.Read more…
Léber Gyula az úgynevezett “békeidőkben” született, amikor Erdély az Osztrák-Magyar Monarchia része volt, és a zsidók az emancipáció után megszerzett jogokat élvezték. A Léber család nyolc gyermeke közül (négy lány és négy fiú) Gyula volt a legfiatalabb. Gyula kitanulta az ékszerészetet és egy kis műhelyt nyitott Kolozsváron. Rövid időn belül egyik legismertebb és legelismertebb ékszerésze lett a kincses városnak, kiváló szakember aki példás tisztességgel viszonyult kuncsaftjaihoz. 1939 -ben nősült meg Leőb Ibolyával és 1940-ben megszületett a család első gyermeke: Zsuzsika. Kolozsvár 1943. Léber Gyula behívót kapott a magyar hadsereg kötelékében létező munkaszolgálati osztagban. Ezek a fegyvertelen és egyenruhás katonák nemcsak a hideg és az éhség, hanem testi és lelki megaláztatás is gyötörte. Egysége árkokat ásott a magyar hadsereg számára. Családja otthon maradt, támogatás nélkül. A jövőkép nagyon borusnak mutatkozott…1944, május 3-án megkezdődött a kolozsvári zsidóság gettósítása, a téglagyár területén, ahova több mint 16000 zsidó lakost zsúfoltak össze. Május végén-június elején bevagonirozták és Auschwitzba deportálták öket…Read more…
Într-un articol anterior, în care scriam despre ouăle imperiale de Paști găzduite de muzeul Fabergé din Sankt Petersburg, făceam apologia nevoii omului de frumusețe și de poveste. Nu sunt nevoile cele mai importante, cele de bază, dar ele există, sunt în mod sigur nevoi reale care, atunci când sunt împlinite ne luminează viețile. Am avut șansa de a-mi împlini aceste necesități sufletești petrecând, de curând, o oră dintr-o după-amiază de iarnă timpurie în cafeneaua considerată una dintre cele mai frumoase din lume, New York Kávéház (New York Café) din Budapesta. Așez amintirea acestei după-amiezi în colecția mea de momente strălucitoare, visate îndelung și apoi trăite cu încântare adevărată. Cunoșteam de pe internet splendoarea locului, cât și faptul că anumite ierarhizări din domeniu pun această cafenea pe primul loc în lume, sau în orice caz pe unul din primele. Read more…
“Dacă cineva mi-ar pune pistolul la tâmplă și m-ar obliga să-i spun într-un singur cuvânt care e subiectul cărților mele, i-aș răspunde: familiile. Şi dacă m-ar pune să-i spun asta în două cuvinte i-aș spune: familiile nefericite. Familiile, chiar și cele mai banale, ascund în ele cele mai tulburătoare secrete. Nu în regate, imperii ori în cancelariile așa-ziselor conspirații mondiale, ci în familii se află cele mai necunoscute taine ale lumii” Așa spunea în cadrul unui interviu marele scriitor Amos Oz, cu puțin timp înainte de a pleca dintre noi. o suferință autentică, spun cei care au citit-o. Ceilalți doi frați, Fania și Daniel, îi contrazic. “Nu am fost o familie nefericită. Din cartea Galiei reiese că am fi avut un tată abuziv, aproape un sadic. Noi am cunoscut un alt Amos Oz.” În această dispută nici nu mai contează cine are dreptate. La fel ca în gluma cu rabinul, probabil că există adevăr în afirmațiile ambelor părți. contează însă un amănunt care a fost necunoscut tuturor și a fost descoperit pur întâmplător printre manuscrisele lui Amos Oz, după moartea acestuia.Read more…
Potrivit lui Freud, egoul este un element al personalității individului, servind ca integrator al lumii interne și externe. Am mai scris, și o repet, nu sunt psiholog, nici măcar amator. Dar cred că fiecare ființă umană dispune de propriul ego, ca făcând parte din armamentul psihologic cu care individul se postează în societate și își face loc printre ceilalți muritori. Cu alte cuvinte, egoul e o necesitate a omului ca animal social. familiei mele, istoria ei așa cum o cunosc eu, care începe cam pe la 1870 și aduce povestea până în zilele noastre.Read more…
Înaintea promulgării legilor rasiale din 1938, câteva sute de evrei erau simpatizanți ai fascismului italian. Membri ai rezistenței evreiești din Palestina mandatară se antrenau în Italia, punând bazele marinei militare evreiești. Sprijinind sionismul, Mussolini spera să obțină influență în Orientul Mijlociu în locul britanicilor. În favoarea italienilor trebuie menționat faptul că până în 1943, când Italia a fost ocupată de Germania, evreii nu purtau steaua galbenă și nu au fost deportări masive. Dacă papa Pius al XI-lea a condamnat antisemitismul, urmașul său, Pius al XII-lea (1939 – 1958) a fost o personalitate controversată, care se pare că nu a făcut nimic sau prea puțin ca să condamne Holocaustul și să salveze evrei. Deportările masive de evrei au început în 1943 sub comanda germanilor și cu cooperarea fasciștilor italieni. Spre deosebire de atitudinea dușmănoasă și chiar criminală a multor ucraineni, lituanieni, unguri, etc., mulți italieni au ascuns evrei, sau i-au ajutat să fugă. Și totuși, mulți au terminat la Auschwitz.Read more…
„Trăim într-o eră cu totul nouă”, ne avertizează Henry Kissinger într-un interviu recent, referindu-se la evenimentele actuale, care par să schimbe fața lumii, poate pentru totdeauna. Cine ar fi crezut cu doar câteva luni în urmă că eroii lui Isaac Babel din Cavaleria Roșie se vor transforma în „agresori”, iar conducătorul lor suprem va deveni idolul mișcărilor ultra-naționaliste, inamicul nr. 1 al democrației occidentale? O astfel de organizație, care a adoptat cu deosebit entuziasm acest popular și proaspăt gen de ideologie, este cea numită Mișcarea Imperiului Rus, în rândurile căreia sunt mobilizați adepții ideilor extremiste de dreapta, ai antisemitismului și supremației rasei albe. Este vorba despre o grupare paramilitară a cărei activitate include întregul meniu al ideologiei neo-naziste, la auzul căreia ne înfiorăm, urmăriți fiind de spiritele trecutului, încă prea apropiat pentru a fi uitat. „Luptătorii” organizației despre care vorbim reprezintă cu o deosebită convingere, atât în patria-mumă cât și peste hotare, noile ambiții inspirate din istoria țarilor.Read more…
Mă aplec ca hipnotizată asupra unei hărţi aşternute pe masă. O netezesc cu grijă şi în timp ce mă orientez printre semne, hârtia îmi vorbeşte cu sunetele auzite sau imaginate ale meleagurilor reprezentate, îmi proiectează imagini înregistrate în subconştient – reale sau imaginare – și mă răsfaţă cu o adiere proaspătă de brad, sau cu briza salină a mării. Ce mult reprezintă pentru mine această foaie de hârtie presărată cu semne, simboluri şi denumiri! De câte ori am încercat aceleaşi sentimente de nerăbdare în anticiparea plăcerii unei călătorii, revederii unor prieteni, sau nostalgie în cazul când semnele magice îmi readuceau în memorie momentele unei excursii reuşite și care, poate, ar trebui repetată. Încărcătura emoţională a unei hărţi nu poate fi exprimată întotdeauna în cuvinte. În acest sens, o compar cu un emoji…Nu sunt unică în a considera că rolul unei hărţi nu se reduce la scopul ei de a te orienta în spaţiu; sunt atrasă tocmai de atributele care îi depăşesc rolul utilitar.Read more…
Scrierea autobiografică My Father’s Suitcase are trei personaje: un tată, un fiu şi un geamantan. Într-o zi, cu vreo doi ani înainte de a se stinge din viaţă, tatăl autorului i-a făcut o vizită neaşteptată fiului. Ţinea în mână cu stângăcie un geamantan. Nu se putea hotărî unde să-l plaseze. În cele din urmă, i-a găsit un loc într-un colţ mai ferit al încăperii. Stânjenit, i-a cerut fiului să deschidă geamantanul numai după ce el va fi părăsit această lume. Dar odată ce l-a depus în camera de lucru și s-a eliberat de povara fizică şi sufletească pe care o implica acest obiect, tatăl a redevenit persoana jovială cunoscută fiului, discuţia a redevenit caldă și agreabilă și geamantanul nu a mai fost menţionat. Acest geamantan îi era bine cunoscut fiului. Îşi amintea din anii copilăriei, cum tatăl dispărea din când în când din oraş, pleca la Paris şi se închidea într-o cameră de hotel ca să scrie poezii – întotdeauna în compania acestui geamantan cu colţuri rotunjite. Dar perspectiva de a deveni poet într-o ţară săracă, unde putea găsi numai un număr redus de cititori și sacrificiul inerent unei asemenea existenţe de privaţiuni, atât pentru el cât și pentru familia lui, nu i-a surâs tatălui. Deşi avea mult talent, el a renunţat la visurile literare, s-a apucat de afaceri și s-a înconjurat de mulţi prieteni. S-a bucurat de o viaţă socială bogată, care aparent i-a produs multă plăcere. S-ar putea afirma că a savurat viaţa din plin. Din contră, fiul, din momentul când s-a hotărât să devină scriitor, a optat pentru o viaţă de solitudine dedicată în întregime muncii laborioase de creaţie literarăRead more…