Zilele trecute făceam ordine printre hârtiile mamei și am dat peste un manuscris… care mi-a amintit de o veche poveste de familie. Bunica mea, mama mamei, era originară din satul Seletin din vestul Bucovinei – astăzi se află în Ucraina, în imediata apropiere a graniței cu România.  Sora ei mai tânără pe nume Frieda, o mare frumusețe, s-a căsătorit cu un farmacist din Maramureș, Gara József, și a locuit la Halmeu.  Au avut un singur fiu, Miklós. Părinții lui Miklós au pierit în timpul Holocaustului, Jóska a fost ucis chiar în farmacia lui, iar Frieda a fost deportată la Auschwitz.  Numai Miklós, care nu era acasă, ci la internat, a scăpat cu viață.  După război s-a stabilit la Budapesta. Şi-a întemeiat o familie, a avut doi fii cam de vârsta mea.  Cu toate că Budapesta nu e departe de Arad, am avut foarte puțin contact, deoarece călătoria era dificilă în anii comunismului și mai era și bariera de limbă: soția și fiii lui vorbeau numai ungurește și nu puteam comunica.  Legătura mea cu fiii lui Miklós s-a stabilit abia mult mai târziu. Și iată că acum zece ani, fiul mai mare, Ivan, a venit să ne viziteze la Ierusalim cu soția și cu fiica lui, Alexandra.Read more…

Michelle va avea o nuntă de basm. Luxoasă, plină de farmec, unică. Fără îndoială, oaspeții s-au pregătit cu săptămâni înainte pentru a fi la înălțimea eleganței la care se așteptau. Trebuia să-mi aleg cele mai frumoase bijuterii. La început Ariel mi-a oferit adevărate minunății în aur și pietre prețioase, dar când și-a dat seama că o mașină pentru atelierul meu îmi face mai multă plăcere decât un colier sau o brățară, a încetat să-mi mai ofere bijuterii la zilele de naștere și la aniversări. Niciodată nu mi-a plăcut ostentația. Nu port nici inele, nici brățări, doar cercei de dimensiuni modeste. Mi-am făcut găuri în urechi sub presiunea soțiilor asociaților, desigur complice ale lui Ariel. Am simțit nevoia să deschid cutiuța cu cele câteva bijuterii pe care le-am moștenit de la mama. Am găsit verigheta ei. E un inel foarte simplu, subțire. Data gravată nu coincide cu data nunții mamei. Mi-am amintit de povestea lui. După ce a fost eliberată din lagărul de concentrare și ca prin miracol l-a regăsit pe tatăl meu, a avut o surpriză extraordinară: tata a scos din buzunar un inel de aur și i l-a pus pe deget. Read more…

În 1982, unuia dintre participanții la un prestigios turneu de șah din Budapesta i se propune să joace un meci în afară de concurs. Adversar îi va fi o fetiță roșcată în vârstă de șase ani. Maestrul acceptă ușor amuzat. Fetița cu genunchii juliți, pentru că e nevoită să stea pe scaun în poziția cerșetorului, cu genunchii îndoiți sub ea, căci altfel nu ajunge la tabla de șah, îl face mat în doi timpi și trei mișcări. Fetița se numește Judit Polgár. Domnul László Polgár, psiholog și profesor de șah budapestan, are două concepte educaționale de bază. Unul este că niciun copil nu se naște geniu, dar orice copil poate deveni un geniu dacă i se acordă suficientă atenție și încredere. Al doilea este că noțiunea de geniu are și feminin. Soarta îi acordă ocazia să demonstreze cele două principii „pe materialul clientului”. El și soția sa, profesoară de limbă rusă, originară din Ucraina, sunt blagosloviți cu trei fete – Susan, Sofia și Judit. Părinții Polgár nu au încredere în sistemul de educație rigid al vremii și vor să facă homeschooling – un concept foarte inovator pe vremea aceea. Cele trei fete învață acasă limbi străine și matematică superioară, dar domeniul în care simt că pot excela este șahul. Pentru asta una din camerele modestului apartament budapestan este transformată în cameră de șah. Sistemul de învățământ maghiar este la început refractar. Familia are noroc însă că domnul inspector de raion iubește șahul, așa că fetelor li se permite să învețe acasă, cu condiția să se prezinte la școală pentru teze. Read more…