Timp de un an am fost șomer. Ȋn perioada aceasta am cerut de repetate ori revizuirea cererii de emigrare și de tot atâtea ori am primit răspunsuri negative; aveam un sertar plin de ele. O mare parte dintre rude, prieteni şi cunoscuţi plecaseră deja. Iată un episod interesant, care mi-a oferit multe cunoștințe și dragoste pentru muzică și mai ales pian: Încă din vremea Școlii Medii am observat că pe balconul casei vecine ședea o femeie mai în vârstă. Pianul meu era chiar sub fereastră și femeia mă asculta cu plăcere. O vecină mi-a spus că doamna de pe balcon este pianistă, dar e bolnavă și aproape tot timpul stă în pat. Într-o zi vecina m-a dus la ea. Am intrat într-o cameră unde se afla un pian și un pat. În pat stătea Doamna Ida Buchnyev (pentru mine Idus néni). Avea vreo 60 de ani. Suferea de tromboză la picioare, dar avea un suflet tânăr, era inteligentă, cultă. De la prima întâlnire m-a impresionatRead more…
Se spune că drumul cel mai scurt spre inima bărbatului este prin stomacul lui. Deși acest citat este atribuit actorului american Ian Somerhalder, se pare că subiectul a fost deja abordat de al doilea președinte al Statelor Unite, John Adams (1735 – 1826), care zicea că drumul cel mai scurt spre inimile bărbaților trece prin gât…Chiar și 85% din femeile care se consideră feministe mărturisesc că le face plăcere să gătească pentru partenerii lor. Există mult adevăr în această zicală. Oricât de “moderni” ne-am simți, majoritatea bărbaților rămân puternic ghidați de instincte, chiar rudimentare, menite să le satisfacă necesitățile momentane, trupești, carnale. Chiar în epoca noastră mai există bărbați care, la fel ca leii, își răspândesc “sămânța” și fac mulți copii, fără a-și recunoaște progenitura și fără a-i acorda sprijin financiar și moral, așa cum este de așteptat de la un tată uman. În copilărie, la Marghita, părinții mei erau nevoiți “să strângă cureaua”, mai ales când lucra numai tata. Uneori chiar ne culcam cu stomacul gol. Apoi au venit și lipsurile ceaușiste. Mama gătea bine, mâncare ungurească adevărată, dar nu prea avea din ce. Totuși, de sărbători reușea să ne surprindă pe tata și pe mine cu un gulaș bun, un păpricaș cu găluște (nokerli) și chiar cu un ficat de gâscă îndopată. Vara făcea niște supe reci.formidabile, mai ales de vișine.Read more…
Soția mea și cu mine avem călătoriile în sânge. Dacă nu ne mișcăm de acasă mai multă vreme, suferim amândoi in tăcere. Am vrea să evadăm spre tărâmuri îndepărtate, însă nu putem. Cu vocea înecată în lacrimi vorbim despre plaja fierbinte, străjuită de palmieri, excursiile pe potecile de munte şi de minunatele benzinării de pe autostrăzi, cu tăvile de la autoservire și automatele în care pui o monedă pentru a folosi toaleta. Câteodată stăm împietriți şi privim în gol, în spațiul infinit care se întinde dincolo de tapetele de pe pereți. Cu timpul, la melancolie se adaugă și primele semne de suferință fizică: tensiunea arterială o ia razna, ici-colo furnicături, înțepături, mâncărime, dar mai ales atacuri de somnambulism, în care visăm să fim purtați de valurile mării la reflux, în lumina apusului de soare. Și iată că de la călătoria noastră în Dubai s-a scurs deja mai mult decât o lună întreagă și simțim din nou dorul de ducă, de tărâmuri exotice, de limbi şi culturi străine, chiar și de boli infecțioase rare, pe care însă nu am dori să le încercăm pe propria piele, ci să savurăm în siguranță excursiile aventuroase până în cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. De atâta stat acasă, impulsurile subconștiente care ne apasă încep să ia forme grotești.Read more…
În anul 1527 Philipp, Prinț și Landgraf de Hesse, înființează la Marburg prima Universitate Protestantă din lume. Astăzi Universitatea Philipps din Marburg este reprezentată prin inovații deschizătoare de drumuri în domeniul medical. În anul 1889 Behring publica în Deutsche Medizinische Wochenschrift lucrarea Ueber das Zustandekommen der Diphterie-immunität und der Tetanus-Immunität bei Tieren (Despre apariția imunității împotriva difteriei și a tetanosului la animale), lucrare recunoscută ca originală și deschizătoare de drumuri în cercetare și în producția de medicamente. În 1895 postul de profesor de igienă la Universitatea din Marburg este ocupat de Emil von Behring. În anul 1901 profesorul Emil von Behring primește premiul Nobel pentru medicină, în semn de recunoaștere și apreciere a lucrărilor lui de cercetare și a realizării primului ser antidifteric „care deschide medicinei noi drumuri de cercetare, iar medicilor le oferă arme victorioase de lupta împotriva bolilor și a morții“Read more…
Cu prilejul Zilei Eroilor, la Cimitirul Eroilor din Satu Mare a fost amplasată o placă pe care sunt înscrise denumirile acestui aşezământ de odihnă veşnică, în toate limbile ţărilor de provenienţă ale militarilor înhumați aici. Fiind cunoscător al istoriei acestui cimitir, am contribuit la traducerea denumirii cimitirului, în toate limbile care apar pe această placă. Cimitirul Eroilor din Satu Mare s-a înființat în timpul Primului Război Mondial, la marginea orașului, lângă lagărul de prizonieri și spitalul militar instalat în barăci provizorii. Spitalul militar primea răniții transferați ai țărilor beligerante din apropiere, dar uneori și din depărtare. Aici primeau îngrijire medicală și răniții prizonieri de război. Printre militarii decedați și înhumați în cimitir îi găsim pe cei din armata austro-ungară (austrieci, maghiari, români, cehi, slovaci, polonezi, croați, sloveni, ruteni, bosniaci, evrei, italieni din Tirol), armata imperială germană (germani, polonezi, evrei), armata țaristă (ruși, ucraineni, kazahi, turkmeni, azeri, evrei), armata sârbă, armata română. Read more…
O mare parte a copilăriei mi-am petrecut-o la bunici, la Orăștie. Părinții erau plecați în străinătate, ca să se refacă după persecuția nazistă și apoi dictatura comunistă. Din cauza împrejurărilor și-au pierdut copilăria și se pare că niciodată nu s-au maturizat cu adevărat. Părinții mei au fost multă vreme plecați, iar între timp eu eram pe cale să devin o haimana, un hoț și un mincinos. Școala, adică școala românească de atunci, din timpul dictaturii, și-a pierdut complet sensul – pe care, la drept vorbind nu-l avea nici înaintea evadării părinților mei, dar cel puțin îmi stabilea rutina zilnică și mai ales îmi dădea posibilitatea ca în viitor să pot deveni medic, la fel ca tatăl și bunicul meu. – Lasă, te rog, perele, nu le culege, încă nu sunt coapte. – Nu, bunico, nu fac nimic!Read more…
O fi vârsta, bat-o vina? O fi pandemia care a hotărât să rămână aici pentru că se pare că se simte bine în mediul uman? O fi liniștea din jur, oarecum neașteptată pentru acest anotimp propice conflagrațiilor armate mici și mari? Cert e faptul că anul acesta remarc schimbările din jur într-un mod cu totul surprinzător pentru mine, eu, un individ pragmatic, lipsit de orice urmă de romantism, și care în lunga lui viață a scris doar un singur poem, care cuprinde un singur vers: ”Lună, lună, ești nebună”!! Aici, prin împrejurimile în care-mi duc existența de aproape 40 ani, adică în sudul care odinioară era deșert și acum e mai mult verde decât galben, toamna vine pe-ndelete, nicidecum nu se grăbește să-și pună amprenta pe tot ce e viu. Scăderea temperaturii e treptată, aproape imperceptibilă în cursul zilei, pentru că ce deosebire e între 35 grade și 32 grade la prânz? Ba mai mult, când ești în mașină, căldura provocată de puternicele raze de soare e la fel în august ca și în octombrie și singura soluție e să pui în funcțiune aerul condiționat aproape simultan cu pornirea motorului. Octombrie ca octombrie, dar pe la noi, noiembrie e o lună capricioasă. Ar vrea să fie ”umedă” dar nu prea reușește. Ar vrea să fie rece, dar soarele îi stă în cale și-i uzurpă intențiile.Read more…
Îmi propun să arăt că aceste familii, mândria Vienei și a Berlinului, aveau origine evreiască, rude și/sau colaboratori evrei. Johann Strauss a fost supranumit și „Părintele Valsului”, pentru că a scris peste 150 de valsuri, dar nu numai. Deci, să începem. Johann Strauss (tatăl) (1804-1849) a fost compozitor, dirijor și violonist, născut la Viena. Se trăgea dintr-o familie modestă – tatăl lui, Franz, era hangiu. Familia locuia în cartierul Leopoldstadt, în care de multă vreme obișnuiau să se stabilească evreii veniți din provinciile imperiului în capitală. Johann Strauss, cunoscut ca „Schani Negriciosul”, făcea tot ce îi stătea în putință pentru a-și ascunde originile evreiești. Totuși este documentat faptul că bunicul compozitorului, pe nume Wolf Strauss, se trăgea din Ungaria. În 1938 a avut loc anexarea Austriei de către Germania nazistă (Anschluss). Uniunea artiștilor naziști Reichskulturkammer, care apucase deja să distrugă carierele mai multor compozitori de operetă, a încercat să salveze familia Strauss de la „stâlpul infamiei” prin falsificarea registrelor parohiale ale Catedralei Sf. Ștefan. Read more…
Începem schimbul de noapte. La cantină e linişte şi pace. Parcă ne-am fi înţeles dinainte – cu toţii facem parte din acelaşi grup de prieteni. Încă o dovadă că echipa maghiară de la Centrul de tranzit de la gara din Cluj – organizată de asociaţia O masă caldă – este tot mai bine organizată. Ştim pe cine putem conta la anumite ore, ce sarcini ne aşteaptă şi cine le coordonează. Sala de odihnă e aproape goală, la cantină mai sunt doar câţiva refugiaţi. Majoritatea a plecat cu trenul de Viena, cei rămaşi aşteaptă rapidul Korona care va pleca în zori. Mai e o oră bună până la sosirea „trenului foamei”, care aduce vreo sutã de refugiati, deci schimbul de tură are loc într-o perioadă de acalmie. Trebuie doar să facem curăţenie şi să completăm stocul de alimente şi, desigur, să-i iniţiem pe voluntarii nou-veniţi. În aceste momente conştientizăm cât gunoi putem produce practic din nimic. Regula de bază este siguranţa alimentară şi de aceea totul se serveşte în ambalaj, în afara mâncării gătite (pe care o servim în farfurii de carton, cu tacâmuri de plastic de unică folosinţă). Dar nici vorbă de risipă, distribuirea hranei fiind raţională, în funcţie de necesităţi. Acest fapt este respectat şi de refugiaţi deşi alimentele sunt „la liber”.Read more…
Susținătorii lui Macron din Franța și din Europa au răsuflat ușurați luând la cunoștință rezultatele alegerilor prezidențiale din Franța care i-au conferit lui Emmanuel Macron un al doilea mandat și cu o diferență peste așteptări față de contracandidata lui de extremă dreaptă, Marine le Pen. Rezultatul a fost de 58% faţă de aproape 42%, din sufragii. Apelul de a face un zid împotriva ascensiunii extremei drepte și de a susține democrația a fost ascultat și de mulți dintre cei care nu îl simpatizează pe Macron și politica lui, dar care au fost conștienți că altfel Franța ar aluneca în rândurile statelor autoritare caracterizate de încălcarea principiilor europene democratice esențiale. Macron, care și-a dat seama cui îi datorează victoria, a promis, în discursul rostit la cunoașterea primelor rezultate ale exit-poll-urilor, că trebuie să acorde o mai mare atenție cerințelor unor mase mari de alegători care își văd amenințate puterea de cumpărare, deci categoriile de oameni săraci, aceasta ca să scape de aprecierea că ar fi președintele celor bogați. În același timp, a promis și o ”Franță verde”, cerință a ecologiștilor, neglijată până acum de Macron.Read more…
“Apoi într-o zi am văzut două fetițe blonde făcând roata într-un colț din curtea școlii. M-am apropiat și le-am privit de aproape, aveau ceva deosebit. Țrrr. Clopoțelul a sunat și fetițele au dispărut în clase. M-am dus să le caut din clasă în clasă și una dintre ele era Nadia Comăneci. Le-am spus să vină la Școala de Gimnastică din oraș.” Astfel relatează Béla Károlyi episodul inițiatic al primei întâlniri cu Nadia, istorisire care a fost apoi preluată și redată de presa vremii. Doar că, parafrazând un scheci cunoscut al lui Toma Caragiu, povestea asta are două hibe: „una că e prea siropoasă și a doua că nu conține nici măcar un sâmbure de adevăr”, căci omul care a descoperit-o cu adevărat pe Nadia Comăneci, care a așezat-o pentru prima dată pe bârnă, trăia atunci la mii de kilometri distanță, într-un complet anonimat. Se numea Marcel Duncan. Marcel Duncan era tehnician la Federația Română de Gimnastică. În 1958 a fost acuzat că întreține o atmosferă nesănătoasă printre gimnaste, fiindcă își încurajează elevele să aibă tendințe de vedetism. În limbajul de cărămidă al acelor vremi, aceasta însemna că nu era un dur precum alți antrenori. A fost detașat în orașul Onești, redenumit atunci Gheorghe Gheorghiu Dej, după numele liderului comunist al RPR.Read more…
Anul e 1973 și la Timișoara cerul e violet, Poli tocmai a promovat în A după foarte mulți ani, eu sunt doar un puști, dar aud galeria scandând în zilele acelea: Zi cu soare, fără soare, Noi la Poli toți venim, Să vedem meciul cel mare, Să vedem meciul cel mare …urmat de acel sacadat “Poli, Poli luptă pentru noi”. Da, cerul era violet în acele zile la Timișoara, dar cum te îndepărtai puțin pe linia 100 din Mersul Trenurilor, cerul devenea albastru, încă de după Caransebeș devenea albastru și alb și era încă alb-albastru mult după Caracal, aproape de București. Uneori era alb-albastru încă de la Lugoj, unde mergeam cu bunica în vacanțe și prietenul meu Raul, cel bănățean în buletin, dar oltean în cuget și în simțiri, îmi povestea despre Țarălungă și Deselnicu, iar eu credeam ca ăștia nici nu există, că sunt doar niște personaje dintr-o poveste în care ȚarăLungă e colegul lui SfarmăPiatră…Read more…
A percepe lumea din jurul nostru ca ființe umane implică un mecanism complex care include folosirea diferitelor simțuri, integrarea informațiilor primite de la senzori în creier, comunicarea prin limbaj și prin gesturi și alte procese care necesită inteligență, obișnuință și experiență. Diferite animale percep lumea în mod instinctiv, în funcție de căutarea hranei, instinctul de reproducere, apărare, atac, sau pentru a scăpa de un pericol. De exemplu, liliecii folosesc pentru orientare, alimentație, etc., ecolocația, bazată pe efectul Doppler, folosit și în ecocardiografie și în examenul ultrasonic. Bufniţa are un auz atât de dezvoltat, încât găsește șoarecele în întuneric, îar dacă șoarecele se mișcă, îl depistează chiar la sute de metri de distanță într-un tufiș, sau sub un strat de zăpadă. Șarpele vede foarte prost, dar poate detecta un șobolan sesizând căldură emanată de acesta, iar păianjenul este sensibil la vibrații.Read more…
Faptul că în Partidul Conservator britanic au apărut în ultimii ani, aproape de vârf, tot mai mulți lideri oarecum “neobișnuiți” din punct de vedere al tradiției partidului pare să-i fi nedumerit pe mulți. și nu e de mirare, căci schimbarea a fost pe cât de radicală pe atât de bruscă. Într-o încercare de a înțelege mai bine ce se petrece, ar fi de semnalat câteva fapte neîndoielnice. Mai întâi, în Partidul Conservator au avut loc epurări succesive. Au fost eliminați: 1. Cei care au fost anti-Brexit (foarte mulți politicieni grei din partid). 2. Cei care au fost pentru un acord care să țină UK cât de cât mai aproape de UE (oameni inteligenți care înțelegeau consecințele Brexit-ului). 3. Cei care au fost pentru orice fel de acord cu UE. (Aceștia din urmă au fost trecuți pe linie moartă, deși Boris Johnson a venit până la urmă cu un acord mai prost decât ceea ce propuneau ei.) Astfel în fruntea partidului au rămas numai cei care au fost, ori s-au declarat în mod oportunist, Brexit-iști turbați (Liz Truss, de exemplu, a votat anti-Brexit în 2016, ca mai apoi să se declare cea mai radicală Brexit-istă). Consecința epurărilor a fost că la vârful partidului au rămas foarte puțini oameni de calitate din categoriile tradiționale de politicieni conservatori, ba chiar au ajuns acolo niște non-valori ca Liz Truss (după cum s-a dovedit în modul cel mai clar), Jacob Rees-Mogg și alții. În această situație de criză se pare că a intervenit însă o înclinație a partidului spre meritocrație…Read more…
Pentru cine nu mă cunoaște bine, încep cu o mărturisire: eu sunt un om ordonat (pe cât posibil). De exemplu, eu notez în calculator fiecare călătorie în străinătate, un obicei bazat pe obsesia individului care timp de zeci de ani n-a avut cum să viziteze o țară vecină. De zeci de ani îmi doresc să mă urc în mașină, s-o iau spre nord și în câteva ore să ajung la Beirut, într-o după-amiază de duminică primăvăratică, și să beau o cafea turcească într-o cafenea din centrul orașului căruia până nu de mult i se spunea ”Parisul Orientului Apropiat”. Până una-alta, mi-am pus pofta-n cui. Aici trebuie să fac o corectură care să explice și titlul. De fapt, de-a lungul a aproape două decenii eu am fost în țări arabe, în Liban, în Siria și în Iordania. Nu ca vizitator, sau turist, sau ca participant la vreun congres, ci ca medic militar, cu arma în mână, îngrijind răniți, și tot timpul cu speranța să ajung acasă, dar nu cu picioarele înainte… Și ăsta numai turism nu este! Ei bine, ”tradiția” a fost încălcată!Read more…
De curând am vizionat un reportaj de televiziune despre sărbătoarea de Hanuka de la Cluj și filmul mi-a trezit niște amintiri nostalgice. M-am angajat la școala din Timișoara în toamna anului 1972. (Doamne, au trecut 50 de ani!) Școala Profesională a fost înființată în 1951, prin unirea fostei Școli ORT (o școală de recalificare a adulților care din cauza războiului nu învățaseră meserie și care a funcționat în clădirea fostului Liceu Israelit) cu Școala de Surdomuți. Aşa s-a întâmplat că majoritatea maiștrilor instructori și unii profesori erau evrei. În decembrie 1972, de Hanuka, aud o discuție: “Azi la templu va veni Mitropolitul.”Am făcut ochii mari și asta a fost remarcat, căci m-au întrebat: “Cum, nu știi că în fiecare an, de Hanuka, mitropolitul vine la noi la templu?” Nu. Nu știam. Acest obicei fusese introdus cu câțiva ani înainte de regretatul Mitropolit Nicolae Corneanu, bun prieten al Prim-rabinului Neumann, și el s-a permanentizat. De fiecare dată, predica ținută în fața comunității evreiești începea cu cuvintele: „Iubiți frați întru Dumnezeu Tatăl…” Read more…
Suntem în preajma zilei 27 ianuarie, Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului și în mintea mea se amestecă imagini legate de povestirile despre viața din lagăr cu imaginea unor versuri de dragoste așternute pe niște foi îngălbenite de vreme, recent descoperite, dar şi cu imaginea tatălui meu (de lângă care nu poate lipsi cea a mamei). În anii 1940, tată meu, Tiberiu Neumann, care locuia la Alba Iulia, a fost concentrat într-un detașament de muncă obligatorie în Basarabia, la săpat tranșee și a strecurat câte ceva din cele trăite de el acolo, în acel ianuarie geros, în care târnăcopul i se rupea, pur și simplu, în pământul înghețat. Mai povestea și despre mâncarea pe care o primeau în străchini de lut, ”curățate” în prealabil cu saliva celor care o aduceau. Dar în mod cu totul deosebit mi-a rămas în minte întâmplarea legată de participarea lui la salvarea vieții tovarășilor de suferință. Se pare că tatăl meu a îndurat ceva mai uşor toate greutățile din lagărul de muncă, cu gândul la tânăra lui soție, mama mea, rămasă acasă, prinsă și ea în plasa nenorocirilor declanșate de prigoana împotriva evreilor. Dorul de ea i-a călăuzit mâna să aștearnă pe hârtie, în clipele de răgaz, cuvinte de dragoste.Read more…
Iluziile colective au întotdeauna un preț tragic deosebit de ridicat. Nu va fi altfel nici în cazul războiului proxy din Ucraina: Occidentul și Kievul nu vor învinge Rusia pe câmpul de luptă, nu vor alunga trupele ruse de ocupație din Crimeea și Donbas și nici nu vor obține prăbușirea regimului de la Kremlin, chiar dacă Ucraina și Occidentul au avantajul moral al unui război relativ de apărare. Va rezulta o țară în ruină, depopulată, și un Occident mai sărac, mai vlăguit, mai degradat social și economic din cauza efortului militar și financiar inutil. Până și NATO și în special SUA vor ieși din crâncenul conflict cu un prestigiu super șifonat, precum după Iraq și Afganistan. O parte a Ucrainei va rămâne cu siguranță sub ocupație rusească. Încă un gând, sper cât se poate de clar: cum își pot imagina superprofesioniștii strategi geopolitici din think tank-urile occidentale că o eventuală dezagregare statală a Federației Ruse va fi benefică pentru restul lumii? Read more…
Nu știu de ce amintirile pe care le păstrez din orășelul copilăriei și adolescenței mele sunt legate mereu de vară. Așezat cuminte în câmpia transilvană, fizic aproape de mine, dar emoțional foarte departe, orășelul îmi trezește doruri cărora nu prea pot să le fac față. Foarte rar, când ajung în acele locuri, nostalgia mă sugrumă, pur și simplu. Dorul de oamenii iubiți pe care i-am pierdut este o senzație intensă, fizică. Pe vremea când încă nu primise statutul de oraș, în anii ‘60, Marghita era o comună cu aer patriarhal, cu clădiri vechi înșirate de-a lungul străzii principale, strada Republicii, care șerpuia alene prin centrul ei. Aveam 15 ani când casa noastră a fost demolată, pe locul ei construindu-se un bloc, așa cum se întâmplase deja peste drum de noi și în zonele apropiate, dar țin minte, de parcă aș vedea o fotografie, cum arăta strada Republicii când încă nu umblam la școală, dar eram destul de mărișoară ca să-mi amintesc locuri, întâmplări și oameni.Read more…
Toată lumea se pricepe la fotbal, femei și mai nou la politică. De o vreme încoace toată lumea e cunoscătoare în ale războiului și strategiei, ale milităriei în general, de când întreaga lume e cuprinsă de febra mistuitoare a eventualei autodistrugeri. Aflat și eu în rând cu lumea, mă dedau la o succintă analiză. Recompunerea strategică a lumii a început odată cu recucerirea Crimeii de către Rusia în 2014, urmată de retragerea precipitată a trupelor SUA și occidentale din Afganistan în 2021. Au mai fost două mișcări strategice importante și anume părăsirea Siriei și Irakului de către majoritatea trupelor americane, respectiv întărirea substanțială a flancului estic al NATO în Europa, mai ales în Polonia, Țările Baltice, Slovacia și România ca un preludiu la războiul din Ucraina. Exportul masiv de arme occidentale spre Ucraina și transformarea armatei Kiev-ului într-o forță armată eficientă, modernă, compatibilă cu forțele NATO a început încă din 2014, fiind accelerată după încheierea acordurilor de la Minsk din 2015. Din declarațiile ulterioare ale fostei cancelare Angela Merkel și ale președintelui Macron reiese clar că aceste acorduri au fost pentru Occident doar un paravan diplomatic pentru înarmarea până-n dinți a Ucrainei pentru susținerea ofensivei acesteia în Donbas, regiune practic autonomă, locuită de populație rusofonă și sprijinită natural de Kremlin. Din comoditate, lipsă de mobilizare și voință politică unitară, SUA și aliații ei occidentali au amânat la nesfârșit intervenția directă împotriva Rusiei în Crimeea. Marea ocazie și practic unica reacție posibilă a survenit odată cu agresiunea deschisă a Rusiei împotriva Ucrainei în 24 februarie 2022. În mod clar, excedat de întărirea Ucrainei și mutarea ei strategică univocă spre Vest, Putin a considerat că atacul este cea mai bună apărare. Din punct de vedere al dreptului internațional, Rusia este agresoare și vinovată de declanșarea unui prăpăd umanitar, ecologic, economic și financiar.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
