Un compendiu japonez despre putere

Aug 22, 2019By

Japonia este a treia cea mai mare economie a lumii după un indicator sintetic anume Produsul Intern Brut (PIB) și al cincilea mare exportator dar cu siguranță (chiar dacă nu este menționat în statisticile mondiale) Japonia ocupă primul loc la frumusețea și permanența zâmbetelor, pe care japonezii le poartă fără ostentație pe fețele lor… zise galbene. Am avut prilejul să mă bucur de seninătate zâmbetelor japoneze care însoțește ireversibil politețea lor proverbială dar mai ales profundă. Și la noi se (mai) obișnuiește ca după ce te înghiontește careva la o ”coadă” sau pur și simplu la o îmbulzeală să mai zică ”scuzați”, uneori chiar ”pardon” (deh..educația!).Dar japonezii nu se scuză…ei nu te înghesuie ! După cum în Japonia nu sunt coșuri de gunoi prin orașele super aglomerate dar super curate căci nimeni nu aruncă nimic pe jos!!! O fi asta datorită educației (nu a ministrului, ci a tradiției) sau modului de atribuire a puterii în statul japonez? Iată un subiect de reflecție. În cursul călătoriei de neuitat pe care am reușit s-o facem în Marea Chinei de Est am acostat de două ori în Japonia. Read more…

Aug 22, 2019 4 comments

Sunt copii, domnule judecător! Să fim oameni!

Aug 22, 2019By

O lucrătoare străină, filipineză, a rămas în Israel mai mult decât îi permitea viza de lucru. Adevărat. Dar a muncit cinstit. Și și-a dus viața ei personală. A iubit. A născut un copil, pe care îl iubește, care este ce îi e ei mai drag pe lume. Ține la el ca la lumina ochilor. Astăzi, copilul are 13 ani. Limba pe care o știe cel mai bine este ebraica. Singura țară în care a trăit, în care a învățat, în care și-a făcut prieteni este Israelul. Copilul visează să continue să învețe în Israel, să servească în Armata de Apărare a Israelului, să trăiască în Israel în viitor. Israelul este singura lui țară. Dar autorități israeliene obtuze au decis altfel. Pentru ele, mama copilului este o lucrătoare străină ilegală, iar copilul este ilegal. Se poate așa ceva? Poate fi ”ilegal” un copil născut în țară? Nimeni nu este ilegal, ci născut prin voința lui Dumnezeu. Poliția israeliană, probabil ”încălzită” de demonstrațiile (desigur incitate) vulgare și violente ale gloatei din sudul orașului Tel Aviv, s-a pus pe ”aplicarea legii”, ieșind la vânătoare de ”ilegali”. Polițiștii au arestat-o pe mama copilului, au trimis-o în fața tribunalului, au arestat și copilul, iar tribunalul a aplicat legea în mod mecanic, uscat, decizând expulzarea. Până la expulzare, deci până la ieșirea din țară, mama și copilul trebuie să rămână în arest. Fără circumstanțe atenuante. Fără ca judecătorii să-și pună problema unei decizii judecătorești bazată pe omenie, pe umanism. Fără să se gândească la faptul că respectivul copil este trimis într-o țară pe care nu a văzut-o niciodată și că ar putea căpăta o traumă psihică pentru toată viața. Mama copilului, urcată cu forța în avion, s-a opus și a fost arestată. Deocamdată, expulzarea nu a avut loc. Mama și copilul sunt în închisoare. Deocamdată. M-am îngrozit.Read more…

Aug 22, 2019 11 comments

Premiul Nobel

Aug 22, 2019By

În 1969, când s-au înființat la București emisiunile TV în limbile maghiară și germană (un gest de bunăvoință pe care mai târziu regimul avea să-l regrete) au fost recrutați mai întâi câțiva redactori de la Radio. Pentru partea artistică și de producție au început să caute prin studiouri cunoscători ai limbilor respective. Așa am ajuns să lucrez acolo. Ne străduiam, învățam unii de la alții, dar la început rezultatele au fost modeste. Lucrurile s-au mai schimbat când conducerea redacției a fost încredințată unor publiciști și scriitori de renume: Pál Bodor (1930 – 2017) și Hans Liebhardt (1934 – 2017). Tematica s-a diversificat, au apărut oameni noi, se stimulau creativitatea și legătura nemijlocită cu publicul spectator aflat mai ales în Transivania și Banat. În deplasările mele ajungeam deseori la Timișoara. Îndrăgisem orașul, atmosfera sa multiculturală. În 1972 luase ființă aici în mod independent cenaclul ”Aktionsgruppe Banat”, gruparea tinerilor autori de limbă germană. Făceau parte, printre alții, Richard Wagner, Johann Lippet, Rolf Bossert, William Totok. Dintre toți autorii Grupului de Acțiune Banat cel mai cunoscut era Richard Wagner. Devenise într-un fel purtătorul de cuvânt al grupului. Așa că în prima zi a filmărilor ne-am întâlnit ca să punem la punct detaliile. Îl însoțea o tânără firavă, tăcută și oarecum încruntată. A făcut prezentările: prietena mea Herta Müller…Read more…

Aug 22, 2019 6 comments

Bucovina revizitată

Aug 22, 2019By

Familia mamei este originară din Bucovina din ambele părţi, atât maternă, cât şi paternă. Despre familia tatei din păcate știu foarte puțin, dar despre familia mamei există destule informații. Atât amintirile bunicului meu, Moses Zwecker, cât și cele ale mamei mele, Erika Shaffer, pot fi găsite în arhiva revistei Baabel (mai 2016, respectiv septembrie 2016). Părinții mei s-au cunoscut după război, ca studenți la Timișoara. Eu m-am născut la Timișoara, am crescut la Arad, iar Bucovina mi s-a părut întotdeauna un loc îndepărtat, misterios, aproape legendar. Cu timpul am avut posibilitatea să o vizitez, întâi cu o excursie condusă de profesorul nostru de geografie și mai apoi cu familia. Dar au trecut de atunci peste cincizeci de ani. Chiar dacă am mai fost în România, aterizam la București și de acolo o luam bineînțeles spre apus, spre locurile natale. Abia în vara aceasta, cu ocazia unei călătorii făcute împreună cu soțul meu la Cluj, am închiriat o mașină și am revizitat locurile legate de istoria familiei mele. Țineam neapărat să revăd întâi de toate Cheile Bicazului. Îmi amintesc din excursia cu școala că peisajul mi s-a părut extraordinar; acum, după ce am mai văzut lumea, m-a impresionat în egală măsură. Fiind un drum periculos, șoferul autobuzului de elevi ne-a cerut să facem o parte din drum pe jos și îmi amintesc că, fiind încă de atunci interesată de botanică, am văzut acolo pentru prima dată în viață orhidee sălbatice. L-am avertizat pe soțul meu că drumul va fi greu, dar cred că în copilărie totul pare mai mare, mai deosebit, mai periculos – el a parcurs drumul cu ușurință. Ne-am oprit totuși și am făcut câțiva pași pe jos, pentru a admira în tihnă peisajul – am regăsit chiar și orhideele… unde s-a născut mama, nici în satele părinților eiRead more…

Aug 22, 2019 2 comments

O dispută în jurul ochiului meu (stâng)

Aug 22, 2019By

Părerile erau împărțite, dar veneau toate din surse demne de încredere. În majoritatea cazurilor era vorba de indivizi posesori ai unor experiențe personale, omeni cu judecată, prieteni buni și cunoscuți, cu alte cuvinte persoane în care puteai avea deplină încredere. O a doua categorie era formată din cei care ”vindeau” experiența altora. Eroii povestirilor lor erau oameni apropiați, membri ai familiei și chiar prieteni de o viață. Ei transmiteau cele auzite și trăite de alții, cu lux de amănunte, de parcă ar fi fost vorba de ei înșiși. În sfârșit, medicii, colegii mei de zeci de ani de zile, formau un al treilea grup…Opinia specialistului în materie, un medic împreună cu care lucrasem mulți ani și a cărei competență profesională nu o puteam pune la îndoială, mi-a recomandat cu căldură să nu pierd timpul și să fac tot ce e necesar pentru a-mi îmbunătăți calitatea vieții. Am plecat din cabinetul său cu ideea că voi mă gândi și că în curând voi lua o hotărâre.Read more…

Aug 22, 2019 21 comments

Capesius și Herskovits

Aug 22, 2019By

În anii dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial un tânăr farmacist german pe nume Victor Capesius îi vizita pe medicii din Cluj, făcând reclamă, împărţind prospecte și mostre din produsele farmaceutice ale firmelor germane I.G.Farbenindustrie și Bayer. Venea la Spitalul Evreiesc din Cluj, unde îi cunoștea bine pe șefii de secţie. Vizita și cabinetele particulare ale unor medici cunoscuţi – dintre care o parte erau evrei. După izbucnirea războiului s-a încadrat în Wermacht și apoi în SS, unde a ajuns până la gradul de farmacist maior (Sturnbannfürer). Ca ofițer SS a fost trimis mai întâi la lagărul de concentrare Dachau, iar în 1944 a ajuns fermacistul șef al lagărului de concentrare Auschwitz. Ȋn această calitate a colaborat cu Mengele la experienţele genetice pe cobai umani și a fost responsabil pentru administrarea gazului ucigător Zyklon B. Și mai important din punct de vedere istoric este faptul că farmacistul Capesius a participat la selecţia evreilor sosiţi la Auschwitz. Al doilea personaj al acestui articol este Dr. Isidor Herskovits (1894-1944), șeful secţiei de radiologie al Spitalului Evreiesc din Cluj, prieten și coleg de spital cu părintele meu…Read more…

Aug 22, 2019 7 comments

Comemorarea la evrei (Iarțait)

Aug 22, 2019By

Astăzi am fost la rugăciunea de dimineață, la sinagoga mică din Templul Coral din București. Am mers devreme, împreună cu fratele și fiul meu, pentru că aveam programată comemorarea după tata și mama, Otto și Lolita Adler, bunicii fiului meu Victor Marcusohn, care este nelipsit la aceste comemorări, indiferent ale cărui membru plecat din familie ar fi ele. El rămâne moștenitorul și păstrătorul obiceiurilor noastre evreiești. Pentru mine, comemorarea (Iarțait) are un impact emoțional special și este prilej de aduceri aminte, îmi liniștește sufletul și îmi dă voie să călătoresc cu gândul printr-un fel de culoar al timpului propriei vieți. Mă întorc în timp, în diverse momente și pare că se pot înfiripa dialoguri peste ani cu cei dragi. Această stare aduce răspunsuri care probabil că există în noi, dar care ies la suprafață în anumite împrejurări și într-un cadru potrivit. Uneori am răgazul să rămân mai mult în această zonă atemporală, alteori însă, viața cu activitățile ei curente mă face să revin rapid la treburile cotidiene. De această dată, am decis să las timpul să mă învăluie ceva mai mult în aduceri aminte. Aceste ocazii nu îmi par triste, ci îmi redau un fel de liniște specială, caldă și protectoare, de împăcare cu mine, cu noi, cei care suntem aici. Ar fi multe de povestit despre aceste comemorări în familia mea. Îmi amintesc că eram prin clasa a doua când a murit bunicul meu matern, tatăl mamei. S-a întâmplat să fie de ziua mea de naștere și nu înțelegeam de ce familia plânge cu un prilej care mie și lor trebuia să ne aducă fericire. ..Read more…

Aug 22, 2019 6 comments

Cum și când am învățat să dau primul bacșiș.

Aug 22, 2019By

Sunt foarte mulți ani de atunci – cred că peste 60 – de când am dat pentru prima dată un șperț. De fapt, cine n-a dat vreodată un bacșiș? De ce mi-am adus aminte acum de un fapt atât de banal și obișnuit nu numai în România? În vâltoarea evenimentelor din ultimul timp, când se discută despre impozitarea bacșișului la restaurant, de fapt pentru legalizarea lui, atunci când sunt atât de multe probleme grave nerezolvate, probleme de fond care de fapt le generează pe cele mărunte ca bacșișul uzual, eu mi-am amintit cum și când am învățat să fac ca toată lumea când are nevoie de un ajutor mărunt sau de un serviciu uzual, neplătit sau de cele mai multe ori chiar plătit. Nu cred că mai sunt mulți care-și amintesc de anii când alimentele de bază – pâine. zahăr, făină, ouă, lapte, mălai, etc. – le primeai pe cartelă. La început și îmbrăcămintea se dădea pe cartelă. Cred că tot pe cartelă am cumpărat și pe acel vestit „loden”, pardesiul anilor 50, pe care l-am purtat multă vreme. Dar toate le-am obținut după ce am reușit „să mă împrietenesc”, adică să atenționez cu un șperț mai mic sau mai mare pe cel sau pe cea de care depindea obiectul de care aveam nevoie. Read more…

Aug 22, 2019 10 comments

Dacă „ricanii” nu veneau…

Aug 22, 2019By

De curând președintele Franței, Macron, a criticat din nou guvernul american și a afirmat de că țara lui nu se aliniază cu politica Casei Albe de a izola regimul din Teheran, în vreme ce guvernul iranian face tot posibilul pentru a destabiliza regiunea și înceracă să distrugă Israelul! După cum se pare, Macron și guvernul lui sunt interesați mai mult să facă afaceri dubioase cu Iranul și să cumpere petrol la un preț redus, decât să respecte rezoluțiile acceptate de comunitatea țărilor civilizate pentru a-i pedepsi pe mullahs cu sancțiunile pe care le merită. Desigur nu este prima dată când Parisul a ales calea contrarie bunului simț și solidarității internaționale, nu numai din interese economice, dar și pentru a demonstra lumii că ei sunt în stare să se opună Washingtonului când le convine. Pentru cei mai în vârstă dintre noi, care își mai amintesc situația de la sfârșitul anilor 60, poziția lui Macron pare o copie a declarațiilor și acțiunilor lui De Gaulle în special împotriva războiului din Vietnam. De fapt nu a fost prima dată când francezii au avut nevoie de ajutor american după înfrângerile dezastruoase suferite în aventurile lor militare.Read more…

Aug 22, 2019 3 comments

Ultima redută în apărarea Ierusalimului în 1948: Notre Dame de France

Aug 22, 2019By

La prima vedere, în special pentru cine nu cunoaște orașul, titlul acestui articol arată ca un paradox. Dar în realitate este purul adevăr. Bătălia care s-a încheiat exact acum 71 de ani, mai mult ca oricare alta a decis ca Orașul Sfânt să fie împărțit în două: partea de vest evreiască și cea de est arabă. Aceasta a fost situația timp de 19 ani, din 1948 până în 1967, însă în realitate ea continuă până astăzi, chiar dacă pe hârtie orașul este unificat. Practic vorbind, oricine locuiește în oraș știe fără greș pe unde poate și pe unde nu poate să se învârtească. Această bătălie a început a doua zi după declararea independenței Israelului, adică în 15 mai 1948. Au participat în primul rând organizațiile paramilitare Hagana, Ețel și Lehi. Au fost mobilizați toți bărbații și chiar femeile nemăritate pâna la vârsta de 40 de ani. Mulți imigranți, încă traumatizați de Holocaust, au fost luați de pe vapor direct pe câmpul de luptă – și încă nu erau destui soldați. Înainte de a vorbi despre bătălia eroică, voi face o scurtă descriere a acestei mănăstiri care este, în fond, o parte dintr-un cartier mic, numit „cartierul franțuzesc”. Această zonă, pe care am numit-o „cartier” deși are doar câteva construcții, se află în inima Ierusalimului. Zona se află exact pe linia care desparte cele două părți ale orașului și de aici importanța ei strategică. Din această cauză încă înainte de plecarea englezilor din țară, în mai 1948, atât evreii cât și arabii au încercat să o ocupe.Read more…

Aug 22, 2019 4 comments

Cartea

Aug 22, 2019By

La sfârșitul săptămânii un tânăr evreu religios a fost ucis de către teroriști palestinieni. Din păcate evenimente asemănătoare au loc nu rareori în Israel. Ceea ce a fost însă ieșit din comun de această dată a fost faptul că victima, în vârstă de 19 ani, a fost găsită cu o carte în brațe. Autorul cărții, David Grossman, este unul din scriitorii cei mai cunoscuți în Israel și nu numai, cărțile sale fiind traduse în treizeci de limbi. În limba română au apărut: „Unul cu care să fugi de acasă”, „Un cal intră într-un bar“, „Până la capătul pământului”. Pe la începutul anilor 2000, la o expoziție a cărții la Tel Aviv, un cititor a plecat cu o carte fără să plătească. Autorul, binecunoscutul publicist și politician israelian Tomi Lapid, a fost de față. Într-unul din articolele sale el vorbește despre dilema în care s-a aflat, fiind martor la furtul cărții sale. Pe de o parte, scrie domnia sa, a fost măgulit că cititorul era atât de entuziast răsfoind noua lui nuvelă, încât a uitat să plătească, pe de altă parte a găsit că este de datoria lui să anunțe vânzătorul.Read more…

Aug 22, 2019 5 comments

Paradoxul

Aug 22, 2019By

Cred că Efraim Kishon, fostul ziarist din Budapesta și scriitorul, umoristul și regizorul de filme israelian, apoi elvețian a observat și a redat cel mai bine paradoxurile acestui petic de pământ înghesuit între zecile de state arabe și care a primit numele Israel, după strămoșul nostru Jakob-Israel. Este adevărat că de secole evreii sunt talentați la autoironie. Probabil că este un instinct de autoapărare născut din realitatea crudă a diasporei. Dar tot atât de adevărat este că până astăzi israelienii de baștină nu se văd în oglindă – deși nu poartă ochelari. Adică văd numai ce vor ei. Să zicem că au imaginație. Iar Kishon, venind din altă civilizație, putea observa detaliile. Read more…

Aug 22, 2019 3 comments

De ce mint oamenii (13) – Eroarea umană

Aug 22, 2019By

Adeseori negijența şi malpraxisul sunt greu de diferenţiat de greșelile umane, aproape de neevitat, ca de pildă coliziunea unei păsări cu un avion. Unele erori nu sunt cauzate de neglijență sau de lipsa de dedicație și profesionalism. Dacă însă vom aprofunda analiza acestor cazuri, care ni se par erori umane inevitabile, aproape întotdeauna vom găsi o problemă de sistem, cu deficiențe organizatorice. Un exemplu ar fi administrarea de sânge incompatibil unui pacient, o eroare care este de adeseori fatală. Eroarea s-a produs în ciuda faptului că numele pacientului și numărul său de identitate erau corecte și verificate, vis-à-vis de datele înscrise în fișa bolnavului și pe porția de sânge. Unele erori umane sunt comise din cauză că la locul de muncă (spital, policlinică, etc.) există condiții deosebit de neprielnice, cum ar fi numeroasele ore suplimentare, lipsa de personal medical, condiții fizice grele, etc. Alți factori contribuitori la greșeala umană sunt, așa cum voi arăta în continuare, oboseala, epuizarea sau stresul excesiv. Read more…

Aug 22, 2019 8 comments

Şapte ani în Baabel şi un tort de… “maximă audienţă”

Jul 28, 2019By

În 28 iulie 2012 era lansată în spaţiul virtual Revista Baabel, având la bord un singur articol: „Despre” – manifestul celor două fondatoare, Eva Galambos şi subsemnata (sau viceversa), care se încumetau să înfiinţeze o publicaţie, înfruntând inflaţia de reviste electronice din convingerea că cele scrise în Baabel aveau să-şi găsească ecou printre printre autori şi cititori. Acest demers nu ar fi avut sorţi de izbândă fără sprijinul substanţial al lui George Roth (între timp devenit autor în Baabel) – care ne-a pus la dispoziţie domeniul şi l-a găzduit în primii ani – şi al lui Vlad Cucereanu, cel care a realizat (pro bono) proiectul site-lui Baabel (în Joomla). În scurt timp am reuşit să adunăm în jurul nostru primii autori baabelieni, al căror număr a sporit an de an, la fel cum a crescut şi s-a extins şi aria cititorilor noştri. O retrospectivă statistică (foarte aproximativă) ne indică faptul că la pornire, în decembrie 2012, în lume existau circa 697 de milioane de site-uri, în timp ce în 25 iulie 2019 la ora 22.00 erau 1,703,000,000 (dar de atunci numărul lor a mai sporit cu câteva zeci de mii). Se pare că doar 20% dintre aceste site-uri sunt active, adică vreo 700 de milioane, astfel încât poziţionarea noastră între primele 2 milioane nici nu este atât de dezamăgitoare pe cât ar părea!…La împlinirea celor 7 ani de acasă…în Baabel doresc să-i îmbii pe baabelienii autori şi cititori să savureze câte o felie virtuală dintr-un tort care a întrunit un număr record de accesări…Read more…

Jul 28, 2019 13 comments

Boris Johnson –un brexitist pur și dur

Jul 28, 2019By

Dacă cineva credea că până la urmă Marea Britanie se va răzgândi și va renunța la Brexit, s-a înșelat. Alegerea lui Boris Johnson în fruntea Partidului Conservator, alegere prin care el devine premierul Marii Britanii, înclină balanța mult către decizia părăsirii de către britanici a Uniunii Europene. Iar plecarea cu orice preț la 31 octombrie, chiar fără acord, este opțiunea cea mai rea. Alegerea lui Johnson face parte dintr-o tendință politică ciudată care se manifestă în Europa și Statele Unite. Personaje mai ”colorate”, mai ieșite din tipic, care în discursul lor îmbrățișează și susțin populismul, sunt bine văzute și simpatizate. Discursul lor ”place”, chiar dacă nu este adevărat. Este plin de promisiuni frumoase, de cele mai multe ori neîndeplinite, sau dacă da, cu consecințe nefaste. Johnson face parte din marea familie a lui Trump, Salvini, Orban și alții. Așa cum am scris în titlu, Johnson este un brexitist pur și dur, iar noul său cabinet este înțesat de persoane care gândesc ca el. Este firesc, are nevoie de sprijinitori pentru politica sa. În primul său discurs în Camera Comunelor el a promis ”un viitor de aur” pentru britanici, ”recâștigarea măreției Marii Britanii”. Numai că britanicii cei mai raționali, analiștii politici și economici care se ocupă de multă vreme de diferitele variante ale Brexitului, sunt unanimi în părerea că un Brexit fără acord, acel ”no deal”, va avea cel puțin în prima etapă consecințe nefaste pentru Marea Britanie.Read more…

Jul 28, 2019 11 comments

Primii șapte ani

Jul 28, 2019By

Șapte ani de existență a revistei BAABEL, mii de articole publicate, (cred) peste o sută de colaboratori, cu toții angrenați în acestă activitate literară-publicistică și probabil mii de cititori. Și după această trecere în revistă, (foarte posibil) inexactă, două întrebări se cer a fi puse. Prima se referă la motivul care îi face pe toți acești prieteni să colaboreze la o apariție electronică, fiecare împins de la spate, cred eu, de cel puțin o cauză demnă de invidiat. Îmi închipui că unii se delectează în a-și publica ideile, gândurile și mai ales comentariile legate de viața de toate zilele, pe care fiecare o duce în colțișorul său de lume, mai ales când ajunge la concluzia că evenimentele care se deapănă în jurul său merită a fi prezentate și altora, cu scopul de a fi discutate, dezbătute, întoarse pe toate fețele, mai ales atunci când eseul lor primește comentarii ale cititorilor. Pentru că presa electronică oferă fiecărui cititor ocazia de a-și exprima părerea despre cele citite, on line. Această activitate duce uneori (poate prea rar) la adevărate dezbateri, conflicte de păreri, dar după părerea mea acest aspect dă savoare revistei și satisfacție autorului… La cea de a doua întrebare, la care eu nu am răspuns și mă îndoiesc că cineva are o imagine cât de cât clară. Cine deschide poșta electronică, cine intră pe Google și caută Revista BAABEL? Cine ne citește? Read more…

Jul 28, 2019 24 comments

Câteva cuvinte

Jul 28, 2019By

Sunt câteva cuvinte de mulțumire și recunoștință, cum se obișnuiește la începutul unei cărți, mai cu seamă dacă este cartea de debut a unui om de mult trecut de prima tinerețe. Demult utream dorința de a lăsa ceva în urmă, în afara multelor lucruri inutile și a puținelor utile, pe care le-am strâns într-o viață, împreună cu Vera, soția mea, Roby fiul meu și familiile pe care nu le mai avem. Acest ceva nu putea fi decât o carte, căci am avut șansa și neșansa să fi fost născut și trăit ca fiu al Poporului Cărții. Deci cartea are ca ”personaj” principal tocmai acest popor evreu. Cartea care o citiți acum (și pe care sper că veți avea răbdarea să o parcurgeți până la sfârșit) este o colecție de articole publicate într-o revistă online (așa este acum moda, dictată de preocupări ecologice și economice) cu incitantul titlu BAABEL, care include multe semnificații. Andrea Ghiță, talentata ei plăsmuitoare, mi-a oferit spațiul în care mi-am făcut debutul întârziat în ale scrisului. Tot ea, împreună cu Eva Galambos, m-au încurajat și m-au ajutat să depășesc tracul de început. După o longevitate remarcabilă de șapte ani de apariții bilunare neîntrerupte, revista BAABEL a dobândit o reputație lăudabilă. Cele 140 de articole (devenite capitole) le-am adunat în două volume cu sprijinul multor prieteni, cărora le mulțumesc din suflet. Apărute în revistă între anii 2013-2019, ele sunt un fel de eseuri, impresii de călătorie, incursiuni în diverse istorii și întâmplări cotidiene.Read more…

Jul 28, 2019 6 comments

Povestea porumbului

Jul 28, 2019By

Porumbul (la fel ca roșiile, cartofii, etc.) este originar din America – asta știe fiecare copil, presupun. Dar știe cineva mai mult? O scurtă documentare pe internet m-a făcut să mă îndoiesc. Eu cred că în țara unde mămăliga este considerată mâncarea națională, povestea porumbului merită să fie cunoscută mai îndeaproape. Elucidarea istoriei grâului a fost relativ simplă după ce s-a identificat strămoșul lui sălbatic. Dar porumbul a dat multă bătaie de cap cercetătorilor. Nimeni nu a găsit vreodată o plantă sălbatică asemănătoare cu porumbul, de aceea multă vreme s-a presupus că strămoșul sălbatic al porumbului ar fi dispărut. Totuși cercetări genetice au arătat că strămoșul porumbului este o plantă sălbatică foarte răspândită în Mexic, numai că… ea nu prea seamănă cu porumbul! Localnicii o numesc teosinte sau „grăunțele zeilor”. Poate că nu e o coincidență… Teosinte arată ca o tufă, cu multe ramuri laterale. Mai important e faptul că nu are știuleți. Cele 5-12 semințe (față de vreo 500 pe un știulete de porumb) sunt înșirate pe un fel de „spiculeț”. Când e copt, acesta se dezintegrează, iar semințele se împrăștie, ceea ce face culesul foarte anevoios. Mai rău, fiecare sămânță e învelită într-o coajă lemnoasă. E posibil ca oamenii preistorici să fi ales o plantă atât de puțin promițătoare pentru a o domestici?Read more…

Jul 28, 2019 3 comments

Familia Zabarata merită să fie cunoscută

Jul 28, 2019By

Mi-am propus să nu mai scriu despre Holocaust și iată că nu mă țin de cuvânt. Au trecut atâția ani și totul pare istorie, deși pentru cei care l-au trăit direct, totul e încă viu și nu poate fi uitat. Vizita sorei mele, făcută acum 6 ani la Moghilev, Șargorod și în special în fostul ghetou unde am ajuns noi, la Djurin, a fost consemnată și publicată cu titlul: Exkursionen in die Vergangenheit (Excursii în trecut), apărută la editura Hartung-Gorre în 2015. În carte sora mea povestește, printre altele, despre întâlnirea cu cei rămași încă în viață din familia de ucraineni care ne-au ajutat într-o foarte mare măsură să supraviețuim. Un fragment a apărut și în Baabel. Recent, probabil citind cartea, dr. Mariana H., cercetător, istoric, specializată în Holocaust, a observat că familia Zabarata care ne-a ajutat să supraviețuim nu este printre cei Drepți între Popoare și ne-a atras atenția că această cinste poate fi acordată și post-mortem. Ei au meritat-o pe deplin, pe când noi, cu regret o spun azi, nu am făcut nimic ca să punem în mișcare această acțiune. Este vorba de familia Zabarata, oameni simpli, foarte de treabă. Este cunoscută maxima evreiască „cine a salvat un om, a salvat o lume”. Nu știu dacă am fi supraviețuit sau nu în Transnistria fără familia Zabarata. Știu însă că le datorăm foarte mult și niciodată nu îi vom uita. Iată cum s-au desfășurat evenimentele și cum i-am cunoscut: Read more…

Jul 28, 2019 3 comments

S-ar fi putut întâmpla?

Jul 28, 2019By

Începând din 23 mai 1944, cei o sută de locuitori evrei din satul Boileşti, așezat undeva în Bihor, au fost obligați să poarte steaua galbenă a lui David, împreună cu toate restricțiile ordonate de autoritățile de ocupație maghiare. – Băi Ghiță, ai auzit ce vor să facă autoritățile cu evreii? – spuse Dumitru. Sunt zvonuri că vor să-i ducă în Germania sau în Polonia la muncă și se mai spune că pe mulți o să-i omoare. – Și eu ce pot să fac? întrebă Gheorghe, primarul comunei. – Cum adică, nu-ți pasă de oameni ăștia? Sunt vecini de-ai noștri. Cu Adam farmacistul și cu Moșe de la prăvălie sunteți chiar prieteni, spuse Dumitru. – Mitru, tu unde trăiești? Nu vezi că suntem sub stăpânirea ungurilor, nu noi decidem asupra destinului evreilor. – Pe tine te-au lăsat să fii mai departe primar cu toate că ești român, continuă Dumitru. Ai relații cu autoritățile de ocupație, poți măcar să încerci să-i ajuți pe sărmanii noștri consăteni…Read more…

Jul 28, 2019 2 comments