Un filosemit de excepţie: Baronul János Kemény

Holocaustul are multe aspecte. Unul dintre ele este atitudinea unor oameni adevăraţi, din păcate nu prea mulţi, care au fost alături de evrei în vremuri de restriște. Un astfel de Om a fost Baronul János Kemény (1903-1971). Deși era transilvănean get-beget, originar dintr-o veche familie de nobili, s-a născut la Pittsburg, în America. Tatăl său, István, plecase acolo ca să-și încerce norocul, din păcate fără prea mult succes. Pe deasupra a murit foarte tânăr, iar soţia lui, o actriţă americană, a venit în Transilvania cu János și fraţii lui. La începutul anilor 20 ai secolului trecut, soarta a făcut ca baronul János Kemény să moștenească o mare avere, precum și castelul Kemény din Brâncovenești (Marosvécs), județul Mureș. Așa se face că baronul s-a îmbogățit peste noapte, dar el nu a uitat niciodată de unde a plecat. Ȋn perioada de după Dictatul de la Viena baronul a fost directorul teatrului Thália din Cluj. El s-a împotrivit legilor rasiale impuse de autorităţile hortyiste și a încercat prin marea lui autoritate să îmblânzească aceste legi. Ȋn momentul în care actorii evrei nu au mai avut voie să joace pe scenele clujene, baronul i-a ajutat să înfiinţeze un teatru evreiesc la Clubul CFR, teatrul Concordia, pe care l-a dotat din recuzitele Teatrului din Cluj, iar salariul actorilor l-a plătit din propriul buzunar.Read more…

Oare a mai rămas ceva de scris sau de spus?

În general medicii scriu ficțiune, adică povești, cele mai multe fără legătură cu meseria lor. Poate doar că inspirația provine din legătura nemijlocită cu ființe umane, dar majoritatea subiectelor sunt cel mult tangențiale cu ocupația de zi cu zi. De multe ori scriu și materiale inspirate din meseria lor, dar nu beletristică, ci subiecte legate de situația medicinii în zilele lor, problemele îngrijirii bolnavului în sistemul medical în care trăiesc, sau abundente propuneri de îmbunătățire, venite din partea unor indivizi care de zeci de ani trăiesc și activează în mediul medical și încearcă să se facă folositori. Excepție la cele de mai sus o fac trei volume, care mi-au căzut în mână la intervale mari unul de celălalt, provenind din surse foarte îndepărtate, cel puțin geografic. Sunt trei publicații în care subiectul e medicina, medicii și pacienții, doar modul în care este tratat diferă complet de tot ce s-a scris în domeniu. Subiectul pare banal, dar stilul este complet neașteptat: este un amestec de satiră, amărăciune (și sinceritate) sufletească, critică, și pe undeva deznădejde. Citind cele trei cărți vezi imediat că nu e nevoie de mulți ani pentru a înțelege că problemele medicinii de azi, de ieri și bineînțeles de alaltăieri pot fi tratate în modul cel mai serios, dar că uneori e nevoie să te ridici deasupra realității de zi cu zi, să privești în jos și să încerci să nu te pufnească plânsul, sau râsul, depide în ce mood ești.Read more…

Supraviețuitoarele

În Ianuarie 1945 Armata Roșie se apropia de lagărul de concentrare Auschwitz-Birkenau. S-a hotărât evacuarea tuturor deținuților capabili de muncă. În 20 ianuarie coloana a ieșit pe poarta lagărului spre o destinație necunoscută. Era dis-de-dimineață, întuneric, frig, zăpadă peste tot…Eva, kapo-ul din baracă s-a apropiat de Clara. “Dacă nu fugim acum, nu avem nicio șansă să supraviețuim” ” E plin de SS-iști în jurul nostru, ne vor împușca cu siguranță”, răspunse Clara. “– Dacă continuăm marșul în coloană ne vor termina și așa. Uită-te la ei, sunt neatenți, nesiguri, le e frică de sovietici. Acum drumul trece prin pădure și nu e imposibil să dispari”, spuse Eva. Au reușit… S-au ascuns în pivnița unei case părăsite dintr-un sat de la marginea pădurii…Read more…

Opinii privind prăbușirea partidului Ha’Avoda la numai 6 locuri în Kneset…

Partidul Ha’Avoda a avut în trecut conducători excelenți care au creat Statul Israel, au apărat țara în Războiul de Independență, cel de Șase Zile sau de Yom Kipur, au înființat kibuțuri, așezări în Cisiordania și ani de zile au condus țara cu succes. Din această generație de aur a conducerii partidului Ha’Avoda (Partidul Muncii) amintim pe Ben Gurion, Golda Meir, Yitzhak Rabin, Shimon Peres, ș.a.m.d. Cauza principala a căderii partidului Ha’Avoda în ultimii ani o constituie liderii actuali, complet diferiți de generația de aur care a condus partidul cu ani în urmă. Cine conduce acest partid azi? Avocăței, foști ziariști, studenți protestatari, tipi care au traversat mai multe partide, tipi fără familie și fără ideologie, feţe palide care niciodată nu au pus mâna pe ciocan, plug sau… pe cărțile lui Karl Marx. Pot fi ei comparați cu generația de aur? Voi fi explicit, folosind informații din Wikipedia.Read more…

O întâmplare din prima mea călătorie în SUA și Canada

Am fost de mai multe ori peste ocean și fiecare călătorie a avut farmecul ei. Au fost vreo 5-6 cred și din toate mi-au rămas amintiri deosebite, dar ce mi s-a întâmplat la prima nu pot uita. Mă întreb și acum cum m-am descurcat singură, cu puținele mele cunoștințe atunci de limbă engleză, într-o lume străină, care atunci mi se părea imensă. Azi, prin posibilitățile noi de comunicare, lumea cea mare s-a micșorat mult; tot ce mi se părea atunci departe e mai aproape și mai puțin străin ca atunci când m-am aventurat în SUA și Canada ca să-mi cunosc rudele. Este o întâmplare veche de peste 40 de ani și e foarte posibil că acum aceste amintiri mi se par nostime și inedite. Era cu mult înaite de decembrie 1989 și o astfel de călătorie părea o adevărată aventură. Read more…

Amintiri din Ramat Hagolan

La începutul anilor 60 am fost în armată. În prima parte a serviciului militar am aparținut batalionul 82 din brigada a 7-a, care a fost instituit încă în 1948, când s-a format armata israeliană. De la începuturile ei și până azi ea a fost una dintre cele mai combative unități blindate israeliene. Cazarma noastră era în sud, nu departe de orașul Așkelon. Aproape în fiecare săptămână eram trimiși în nordul țării, în Galilea, pentru că sirienii bombardau aproape toate orașele și satele din nordul Israelului. Era greu de trăit în nordul Israelului. 140 de persoane au murit din cauza acestor bombardamente. În anii 50, sirienii au cucerit câteva zone care aparțineau Israelului, cum ar fi malul răsăritean al lacului Kinneret și Hamat-Gader, situat între Siria, Israel și Iordania. Să nu uităm că sirienii nu se aflau numai pe platoul Golan, ci și jos, pe malul de est al lacului Kinneret și posedau o parte din lac. Pescarii erau amenințați și adesea atacați. Credeți-mă că nu era plăcut, era un coșmar. Dacă nu eram noi pe Golan, în zilele noastre ISIS și celelalte grupuri teroriste s-ar fi bălăcit în lac și ar fi organizat de acolo ambuscade!Read more…

Martha Waldmann

Lothar Hermann, evreu german, a fost deținut în lagărul Dachau în perioada 1935-1936. Bătăile repetate primite acolo i-au cauzat pierderea vederii la un ochi; câțiva ani mai târziu și-a pierdut vederea și la celălalt. A plecat din Germania în Olanda, unde s-a căsătorit cu Martha Waldmann – nemțoaică. Împreună au emigrat în America de Sud, stabilindu-se la Buenos Aires. Pe fiica lor, Sylvia, născută în 1941, au crescut-o ca nemțoaică. Integrarea în societatea argentiniană a fost ușurată de prezența a numeroși germani, la care s-au adăugat apoi refugiați evrei din Germania și mai târziu, după război, numeroși naziști vinovați de crime de război. Unul din aceștia era Adolf Eichmann, care acum se numea Ricardo Klement și era căsătorit cu Vera, cu care avea trei băieți, născuți în Germania și care continuau să poarte numele de familie Eichmann. În urma unei vizite a celui mai mare dintre băieți, care s-a împrietenit cu Sylvia, Lothar a ajuns la concluzia că tatăl lui nu este altul decât Adolf Eichmann.Read more…

De ce mint oamenii? (Cu referințe speciale la minciunile medicale)

Acest text constituie preambulul unui ciclu de articole despre minciună. Minciuna este un fenomen universal. Oamenii şi chiar şi unele animale mint adeseori. Copiii şi adulții, indiferent de vârstă, mint în mod frecvent. Ma întreb uneori care este motivul că noi mințim. Oare există o cauză antropologică la originea acestui fenomen sau obicei? Este ceva înscris în ADN-ul nostru? Este oare o reacție instinctivă de autoconservare şi supraviețuire? În acest ciclu de articole voi dedica un capitol special şi detailat minciunii medicale. Voi încerca sa găsesc răspunsuri la nenumăratele probleme neelucidate legate de minciuna în medicinăRead more…

Amintiri

Aveam vreo 7-8 ani și mă jucam în curte cu Moișele, un băiat de vârsta mea din vecini. – Nu există Dumnezeu – i-am spus.– Ba există. – Ba nu. Tata mi-a spus că nu există. – Atunci cine a făcut lumea și tot ce e în ea? – Natura.
– Și cine a făcut natura? Aici n-am mai știut ce să-i răspund și am schimbat subiectul. Pe bunicii mei nu i-am cunoscut, au murit înainte de a mă naște. Dar știam că au fost foarte religioși. Printre diferite alte ocupații, bunicul din partea tatălui a fost și melamed, pregătea băieții pentru ceremonia de bar mitzva. Bunicul matern ținea o cafenea în centrul orașului, sâmbăta și zilele de sărbătoare le petrecea însă la curtea rabinului său unde se ospăta, bea, cânta, dansa și se ruga împreună cu toți ceilalți hasizi. La începutul secolului trecut generația părinților s-a depărtat treptat de religie și de tradiție până ce le-a părăsit cu totul. Read more…

Alegeri și prelegeri…

În cei 71 de ani de existență a primului stat modern evreiesc s-au succedat la conducerea lui 32 de guverne, acceptate de 32 de legislaturi parlamentare, după 21 de alegeri la intervale normale de 4 ani și câteva mai scurte. Guvernele au fost conduse de 11 prim-miniștri, numiți de 10 președinți. Acest exercițiu democratic a fost realizat riguros cu toate că între timp Statul Israel a purtat 15 războaie mai mici sau mai mari (din care nu a pierdut niciunul, deși nu toate s-au ”lăsat” cu câștig). Alegerile pentru parlamentul israelian sunt considerate ca foarte importante de către electorat, dovadă rata înaltă de participare la vot: 70-80 %. La primele alegeri precum și la cele care aveau o miză considerată importantă, procentul de participare a ajuns la 85% (bineînțeles nu procente de tip comunist!). De regulă odată la 4 ani se organizează alegeri pentru Knesset, un parlament unicameral cu 120 de deputați, păstrând tradiția iudaică a Sanhedrinului, corpul ”legislativ” evreiesc din antichitate. Parlamentul reprezintă o multitudine de partide mari și mici, evreiești și arabe, de stânga sau de dreapta, religioase sau laice. Președintele Statului are numai competențe reprezentative, adevărata putere se află în mâna prim-ministrului. Pragul de intrare în parlament este de 3,25% din totalul alegătorilor. De regulă partidele mici se unesc în coaliții cu partidele mari, negociind condiții politice conform intereselor propriului electorat. Read more…

Cât de importante sunt alegerile pentru Parlamentul European?

Doar cinci săptămâni ne mai despart de un moment decisiv – alegerile pentru Parlamentul European. Dacă în urmă cu patru sau opt ani ele ne-au trezit interesul doar aproximativ, acum capătă o importanță majoră. Nu exagerez, nu-mi place să folosesc astfel de cuvinte, dar de această dată cred că reflectă în mod realist dimensiunea evenimentului. Alegerile europene și campania electorală se desfășoară în condițiile în care în Europa suntem martorii unor atacuri furibunde din partea unor state membre ale Uniunii Europene și partide politice împotriva Uniunii însăși, în ansamblul ei, a politicii și ideologiei pe care le reprezintă. Prima impresie pe care ți-o dă această încrâncenare este că lumea a uitat ce a însemnat și ce înseamnă organizația pentru o mare parte a Europei, respectiv pentru cele 28 de state membre (până la Brexit). În cei 67 ani de existență sub o formă sau alta, de la șase state membre la 28, această structură a jucat cel puțin două roluri importante. În primul rând, prin includerea de la bun început a două state inamice din punct de vedere istoric, implicate în trei războaie în ultima sută de ani – Franța și Germania, – s-a reușit evitarea unui nou nod de conflicte. (Amintim că în prima sa formă, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului din 1952 cuprindea Belgia, Franța, Germania Occidentală, Italia, Luxemburg și Olanda). În al doilea rând, prin extinderea sa treptată și principiile acceptate, a contribuit la o dezvoltare fără precedent a unor țări rămase în urmă, iar Europa comună a ajuns una dintre cele mai mari puteri economice.Read more…

Max Bourcart – o figură aproape uitată din istoria sionismului

Căutând material pentru articolul despre canalul spre Marea Moartă, apărut recent, am recitit romanul lui Theodor Herzl Altneuland (Țara Veche-Nouă) și am găsit un pasaj enigmatic. Un personaj al romanului povestește că proiectarea canalului dintre Mediterană și Marea Moartă s-a făcut cu ajutorul unui inginer elvețian, creștin, care devenise un sionist atât de înflăcărat încât s-a convertit la iudaism, luând numele de Abraham. Pasajul nu are nicio legătură cu restul romanului, este singura mențiune a acestui inginer elvețian. Ce rost o fi având? O cercetare mai atentă a scos la iveală că inginerul elvețian nu este un personaj de roman, ci o persoană cât se poate de reală, inginerul Max Bourcart, iar pasajul cu pricina era un mod prin care Herzl își exprima recunoștința pentru contribuția acestuia la scrierea romanului și la cauza sionistă. Informațiile despre el sunt puține. Wikipedia nu a auzit de el, pe Google există numai câteva referiri sumare, un portret nu se cunoaște. În schimb la Arhiva Sionistă din Ierusalim se păstrează un pachet de scrisori pe care el le-a trimis lui Herzl în perioada 1899-1901.Read more…

La Buchenwald, pe Appellplatz

În fiecare an, la 11 aprilie, avea loc Întâlnirea Buchenwaldiştilor, un eveniment important de care am luat cunoştinţă încă din copilărie, dar la care aveam să particip abia peste decenii, când îi ţineam locul tatei, care nu mai era printre noi…A fi buchenwaldist însemna nu numai să fi trăit experienţa dramatică a lagărului de concentrare nazist, ci şi de a fi făcut parte dintr-un colectiv în care primau solidaritatea şi ocrotirea celor vulnerabili, în faţa animalicei lupte pentru supravieţuire. Însemna să împărtăşeşti idealurile antifasciste şi să respecţi întreaga viaţă cele cuprinse în Jurământul de la Buchenwald depus de cei douăzeci de mii de supravieţuitori, adunaţi pe Appellplatz, de îndată după eliberare, când încă războiul nu se încheiase. An de an am marcat ziua de 11 Aprilie, la Cluj, şi abia acum, în primăvara lui 2019, am ajuns să trăiesc emoţiile acestei aniversări la Buchenwald, pe Appellplatz. Şi nu oricum, ci alături de doi oameni foarte apropiaţi…Read more…

Hagada de Pesah – o nouă ediţie în limba română

”Hagada de Pesah”, povestea ieșirii lui Israel din Egipt, este cea mai răspândită carte de iudaism după Tora. După unele afirmații, ea a cunoscut circa 3000 de ediții până în prezent. Aproape că nu există comunitate evreiască mare în care să nu fi fost publicată o ediție a acestei cărți. Ea este și cea mai tradusă carte de iudaism. Această difuzare largă a ”Hagadei de Pesah” se datorește importanței sărbătorii de Pesah (Paștele Evreiesc). Ea este regina sărbătorilor evreiești, cea mai mare sărbătoare a poporului evreu, sărbătoarea eliberării din robie. Se poate spune că poporul lui Israel a devenit popor cu adevărat după ieșirea lui din Egipt. Eliberarea din robie a fost eliberarea națională, urmată de eliberarea spirituală, prin predarea Torei (de Șavuot) și eliberarea socială, prin stabilirea egalității sociale (prin egalitatea stabilită de Sucot). Pe această bază s-a născut civilizația iudeo-creștină. Pesah a devenit un simbol. Lectura ”Hagadei de Pesah” în prima seară a sărbătorii (în Diaspora în primele două seri) a devenit obligatorie pentru fiecare evreu, pentru ca fiecare să știe că a fost eliberat din robie de către Dumnezeu Însuși…Aceste gânduri m-au cuprins și atunci când am răsfoit noua ediție a ”Hagadei de Pesah”, apărută acum un an, în ajunul sărbătorii de Pesah, epuizată imediat și reapărută acum circa două luni. Este o ediție de lux a ”Hagadei de Pesah”, însoțită de o nouă traducere în limba română, precum și de ”Legi de cult, comentarii și tradiții”, de ilustrații bogate.Read more…

Două linii paralele care (totuși) se întâlnesc (uneori).

Doctor tânăr în Buhușul anilor 30, părintele meu a devenit curând medicul curant al marelui rabin Friedman, cu care a întreținut timp de ani o relație unică în felul ei. El era medicul care,după ce consulta pacientul și rezolva (bine înțeles în măsura posibilităților de atunci) problemele medicale ale acestuia, se așeza la taifas cu rabinul cărturar și discuta subiecte având ca origine Vechiul Testament și Tanahul și scrierile lui Rambam. Medicul ateist (și erudit) și înțeleptul rabin găsiseră la acea vreme o platformă comună care le permitea să discute, uneori în contradictoriu, acele scrieri care stau până în ziua de azi la baza a ceea ce mie îmi place să denumesc iudaismul perenial. Această imagine, care s-a întruchipat în mintea mea datorită poveștilor tatei, s-a redeșteptat în memorie în momentul când bunul meu prieten beerșeevian Strul Moisa mi-a propus o întâlnire (pe scenă!) cu unul din cei mai cunoscuți teologi ai României de azi, părintele Prof. Ioan Chirilă, președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai din Cluj. De la bun început această propunere mi s-a părut ca o foarte reușită glumă. De ce glumă?! Pentru că eu, evreul ateist, știam foarte puțin despre ce s-a scris în ebraică acum câteva milenii , iar distinsul teolog român e știut ca un recunoscut specialist în domeniul Vechiului Testament (ca să nu mai vorbim de Noul Testament, de care doar am auzit pe ici si colo)! El a petrecut un timp în Israel, citește curent în ebraică, a scris cărți despre Israel, iudaism și iudeo-creștinism, și chiar se exprimă în limba care de cincizeci de ani a devenit prima mea limbă.Read more…

După doi ani

Cred că au trecut peste doi ani de când am scris în Baabel despre casa mea, despre parcul învecinat, „ghetoul” meu, așa cum îi spun, spațiul din ce în ce mai restrâns în care mă mai pot mișca. Și totuși, cu un efort în primul rând de voință, dar și cu un efort fizic, uneori chiar peste puterile mele, încerc să-l mențin în aceleași limite, știind că dacă renunț, aceasta va fi pentru totdeauna. Nu mi-e ușor să scriu acest articol. La hotărârea mea de a-l scrie a contribuit și articolul intitulat „Frica de bătrânețe”, apărut în ultimul număr din „Dilema”. De fapt nu vreau să vorbesc despre bătrânețe în general, ci despre felul în care mă lupt cu manifestările ei și despre cei doi ani care au trecut peste mine. Nu e ușor să privești conștient ceasul, cu timpul redus pe care-l mai ai înainte și să încerci totuși să duci o viață normală, o viață de om fără obligații, care își găsește bucurii în lucruri mărunte, banale, neînsemnate pentru cei mulți, într-un spațiu limitat de neputințe. Read more…

Omul cu supa

Prin anii cincizeci – șaizeci, o dată pe lună, de obicei duminica, veneau să ne viziteze un bărbat de vreo 30 de ani cu soția lui. Erau din Oradea. Károly Fried, Karcsi bácsi cum îi spuneam și Paula, o femeie deosebit de frumoasă. Îi arătau tatălui meu un respect ca unui părinte, lucru care m-a uimit când i-am cunoscut. La început eram preocupat mai mult de jucăriile pe care mi le aduceau și nu l-am întrebat pe tata care e explicația. Mai târziu, când am avut doisprezece ani, el mi-a povestit – Karcsi e ca un fiu al meu. – Am un frate! am strigat fericit. – Nu e cu adevărat copilul meu. L-am luat sub tutela mea în lagărul din Buchenwald, când eram prizoneri. La sfârșitul războiului, aflând că părinții lui au fost uciși la Auschwitz, l-am adoptat definitiv. Nu, n-a locuit niciodată cu noi, îi sunt doar părinte spiritual și mi-e drag ca și cum ar fi al meu…Read more…