Evrei români care au contribuit la construcția Israelului – Prof. Reuven Feuerstein

Oct 25, 2018By

Reuven Feuerstein a înființat și a condus Centrul Internațional pentru Intensificare a potențialului de învățare (ICELP) la Ierușalayim. Pentru mai mult de 50 de ani teoriile lui au fost implementate în clase de elevi și grupe de studenți, precum și în clinici pe tot globul, în mai mult de 80 de țări. Teoriile lui despre maleabilitatea inteligenței au deschis noi trasee de cercetare în optimizarea funcțiilor cognitive ale persoanelor studioase, valorificate de un număr de peste 2000 de cercetători ai acestui domeniu. Reuven Feuerstein s-a născut la Botoșani pe data de 21 August 1921, fiind al cincilea dintre cei nouă frați care s-au născut în această numeroasă familie evreiască. A învățat o vreme în yeșiva (școală evreiască religioasă) în Chișinău. În anii 1939-1941, când au apărut legile rasiste contra evreilor în România, s-a mutat la seminarul evreiesc din București, unde a dobândit calitatea de licențiat ca educator. Între anii 1940-1944 a fost directorul școlii pentru copiii cu dificultăți de învățare.Read more…

Oct 25, 2018 3 comments

„Chestiuni organizatorice”

Oct 25, 2018By

„Chestiuni organizatorice” – sub acest titlu se putea ascunde orice; de regulă mai mult rele decât bune. A fost convocată toată suflarea studențească din Universitatea de Medicină şi Farmacie București (la acea vreme se numea Institutul de Medicină şi Farmacie București; voi folosi în continuare acronimul de atunci, IMF). Din câte îmi amintesc, adunarea a avut loc la mijlocul lui noiembrie 1956, în sala Floreasca. Niciun amfiteatru din IMF nu avea capacitatea să primească miile de studenți din cele patru facultăți: medicină generală, pediatrie, farmacie şi medicină militară – de fapt tot medicină generală, doar că aparțineau de Ministerul Apărării (pe atunci MFA) şi purtau uniforme kaki.

De ce atâția studenți? La admiterea din 1954, după nefericita reformă a învățământului din 1948, s-au prezentat trei serii de absolvenți: cu 10, 11 şi 12 clase, la care s-a adăugat și mulți restanțieri. Aşa se face că promoția 1960 a fost printre cele mai numeroase din istoria școlii de medicină bucureştene. Cred că şi promoţia 1959 a fost cam la fel, adică șase sute de studenți în două serii, conform capacitații celui mai mare amfiteatru din facultate, adică 300 de locuri. Așteptam înfriguraţi să vedem cine va conduce adunarea; „trei furi”, toți cunoscuți.Read more…

Oct 25, 2018 4 comments

Evreii din Surinam – o comunitate în toate culorile curcubeului

Oct 25, 2018By

Surinam este cel mai mic stat din America de Sud, cu numai o jumătate de milion de locuitori. Se află aproape de Venezuela, lângă Guyana Franceză (de unde se lansează misiunile spațiale europene). Înainte de 1975 a fost cunoscut sub numele de Guyana Olandeză. A fost descoperit în 1498 de Cristofor Columb, dar pentru că nu avea aur și argint, spaniolii și portughezii nu au fost interesați să-l ocupe. Teritoriul a fost la început colonie engleză, fiind apoi cedat Olandei, în schimbul insulei Manhattan!Primii coloniști evrei au venit în Surinam în anii 1630, încă înaintea oricărei stăpâniri europene. Erau originari din Portugalia, refugiați de teama Inchiziției. Ei s-au stabilit pe malul râului Surinam, au întemeiat colonia Thorarica și au început să cultive trestia de zahăr. Al doilea grup a venit în 1652, împreună cu englezii care au colonizat teritoriul în numele Angliei. Ei s-au stabilit lângă pârâul Cassipora. Al treilea grup de vreo două sute de evrei au venit în 1664 din Cayenne (în actuala Guyana Franceză). Și ei s-au așezat pe pârâul Cassipora. Drepturile civile și religioase pe care le-au primit de la administrația britanică au fost menținute și de cea olandeză.Read more…

Oct 25, 2018 5 comments

O emigrație improvizată și primul an petrecut în Germania

Oct 25, 2018By

În aprilie 1970 am părăsit împreună cu mama Viena cu trenul de noapte. Mama mai avea o singură rudă în viață, pe bătrânul Sándor-bácsi, care locuia la Budapesta, acolo unde adepții „Crucilor cu săgeți” i-au împușcat singurul fiu și l-au aruncat în Dunăre. Când mama i-a spus că nu mai plecăm în Australia, ci în Germania, el a declarat că rupe relațiile cu noi. Împotrivirea lui era o lovitură destul de serioasă și în același timp neașteptată – pe noi ne critica, în vreme ce el însuși trăia mai departe în mijlocul ucigașilor fiului său. Ca urmare a acestei discuții eram destul de deprimați când ne-am urcat în trenul spre Frankfurt, prima oprire pe drumul emigrației noastre modificate la repezeală. Acest pas era necesar pentru că tatăl meu aflase pe neaștepate că diploma lui nu va fi recunoscută în Australia. Am optat pentru metropola de pe Main pentru că abia cu o săptămână în urmă tatăl meu s-a întâlnit acolo cu un fost coleg de școală, ca să se sfătuiască cu el asupra unei posibile emigrări în Germania. Informațiile fiind atrăgătoare, el ne-a telegrafiat să venim imediat cu tot calabalâcul: șase valize, câțiva saci uriași și două lăzi de tablouri pe care intenționam să le vindem, dar nu am reușit niciodată.Read more…

Oct 25, 2018 2 comments

Amintiri din Timişoara anilor ’38-’40. Despre imnuri.

Oct 25, 2018By

La un moment dat, în anii celui de al Doilea Război Mondial, după Anschluss şi anexarea unei mari părţi din regiunea sudetă din Cehoslovacia, locuită de germani, când noi, evreii, am fost obligaţi să predăm autorităţilor aparatele de radio, iar apoi şi bicicletele, în mod paradoxal, în centrul Timişoarei mai funcţiona sala de lectură de la Institut des Institut des Hautes Études Françaises. Era o adevărată oază de pace unde puteai găsi presa franceză şi ni se permitea şi nouă, elevilor de liceu, să răsfoim paginile revistelor de satiră din Franţa, mai ales vestita Marianne. De altfel, acest lucru nu necesita un efort deosebit întrucât pagini întregi erau înnegrite, prin bunăvoinţa cenzurii, fiind considerate ostile regimului de atunci, din România. Totuşi, uneori – ca prin miracol – mai găseam fragmente care scăpaseră ochiului ager al cenzorului Read more…

Oct 25, 2018 1 comment

Timpul se comprimă. Rezonanţa Shumann

Oct 25, 2018By

Timpul se comprimă, a devenit un loc comun “impresia” că “nu mai avem timp”, orele, zilele, anii trec mai repede, nu ştim când a trecut săptămâna, serile ne surprind mirându-ne că nu am făcut nici jumătate dintre lucrurile pe care ni le propusesem. Zilele au tot 24 de ore, orele tot 60 de minute etc., dar totul trece prea repede, mai repede ca niciodată, uzura fizică, a sentimentelor, a situaţiilor profesionale etc. este mai rapidă, devenim vulnerabili în raport cu ziua de mâine. Dăm vina, adeseori, pentru astfel de stări, pe ritmul vieţii cotidiene, prea dens, care ne solicită mai mult ca oricând sau pe modificările de percepţie a realităţii, spunem că timpul se comprimă şi credem că este vorba de un mod de evaluare subiectiv, într-o epocă în care mijloacele de comunicaţie fac ca procesul acţiune vs. reacţiune să fie aproape instantaneu. Cui nu i s-a întâmplat să evoce o întâmplare ca şi cum a avut loc ieri şi să constate că au trecut săptămâni sau poate chiar luni de atunci.Read more…

Oct 25, 2018 5 comments

Și atunci s-a făcut pace

Oct 25, 2018By

Cu ocazia primei vizite a unui șef de stat din Coreea de Sud în Coreea de Nord, cele două țări au semnat acordul de la Phenian, în care se renunță la forță și la arme nucleare. În locul stării de război de până acum, cele două părți vor o colaborare pașnică și nu ar fi o utopie ca ele să se unifice într-un viitor apropiat. După 65 de ani de conflicte s-a hotărât ca pentru Olimpiada de Vară din 2032 Coreea să-și depună candidatura ca stat unic. Am senzația de „déjà vu”: 1978, Acordul de pace de la Camp David dintre Egipt și Israel; 1989, căderea Zidului Berlinului, care a pus capăt cel puțin pentru o vreme conflictului dintre cele două mari puteri și cele două pacturi militare; septembrie 2018, semnarea acordului de pace dintre Etiopia și Eritreea. Pesimiștii dintre cititori vor da din mâini dezaprobator și mă vor numi optimist feroce. Recunosc că nu vor greși.Read more…

Oct 25, 2018 1 comment

Complicitate

Oct 25, 2018By

Zilele trecute, poate una din ultimele zile calde ale sezonului, am luat bicicleta și m-am dus într-unul din parcurile mele preferate. După câteva ture prin parc am hotărât să fac o pauză și să mă odihnesc pe o bancă de unde să pot observa ceva interesant. Am găsit banca ideală la încrucișarea dintre un drum pentru mașini și o potecă de biciclete. În fața băncii era parcată o dubiță albă Mercedes, nouă și frumoasă. În spatele meu pe iarbă stătea o familie mare de pakistanezi, un bărbat mai în vârstă cu turban, o femeie mult mai tânără cu hijab, o fată de vreo 11 ani și trei băieți de vreo 10, 8 și 5 ani. Stăteau cu toții în cerc și patriarhul citea încet dar emfatic din Coran. Toată familia părea să-l asculte, doar cel mic se foia plictisit. Eram curios cât timp patriarhul va fi în stare să le mențină atenția fără admonestări sau violență verbală sau fizică. Cel mic era tot mai nervos. Era clar că nu avea răbdare să asculte poveștile sau versurile pe care oricum nu le înțelegea.Read more…

Oct 25, 2018 3 comments

Maroul – vedeta toamnei 2018

Oct 25, 2018By

Schimbam sezonul, schimbam culoarea-vedetă. În toamna asta nu e vorba nici de roșu, nici de galben muștar, nici măcar de violet, albastru-petrol sau oranj terracota. Culoarea toamnei 2018 este (surprinzător?) maroul. Culoarea scorțișoarei, a ciocolatei, a castanelor, a ceaiului englezesc. Culoarea canapelelor cumpărate în anii ’70, a pungilor de hârtie, a frunzelor moarte. Nu suna deloc glamorous. Cu toate astea, întreaga industrie a modei a decretat că le choix du jour este maroul, în toate declinările lui: ciocolatiu, tabac, ruginiu, caramel, acaju, castaniu, cafeniu… A fost omniprezent pe podiumuri (la Chloé, Rochas, Marni, Fendi, Jacquemus, Alberta Ferretti, Derek Lam, Max Mara şi multi alţii), pentru ca acum colecțiile din magazine să ni-l propună în nenumărate juxtapuneri, texturi, materiale, alăturări de culori, reinterpretări în cheie retro sau modernă.Read more…

Oct 25, 2018 0 Comments

NU votez pentru că interesează doar votul meu, NU opţiunea mea!

Oct 4, 2018By

Cetăţenii români sunt chemaţi la urne, timp de două zile – 6 şi 7 octombrie 2018 – pentru a decide răspunsul la o întrebare sibilinică legată de o chestiune deja soluţionată atât în Constituţie, cât şi în Codul Civil actual: definirea căsătoriei. În consecinţă, în urma acestui plebiscit va apărea doar o precizare suplimentară în textul Articolului 48 (I) care reglementează căsătoria, în sintagma „între soţi” fiind înlocuită cu „între un bărbat şi o femeie”. Practic în realitatea socială nu se va schimba nimic, în schimb se deschide o breşă în relaţia dintre majoritari şi minoritari. Odată cu victoria acestui referendum, se deschide calea pentru ca majoritarii să decidă, prin vot, adoptarea unei legi antiminoritare, prin simplul fapt că sunt majoritari, adică mult mai mulţi. De data aceasta calul de bătaie îl constituie cuplurile de acelaşi sex (aflate într-o minoritate infimă)Read more…

Oct 4, 2018 23 comments

Votul meu!

Oct 4, 2018By

A vota este un drept stipulat în Constituție și noi, cei care am fi marea majoritate a celor cu drept de vot, am votat totdeauna. Da, am votat de câte ori am fost chemați să o facem. Chiar dacă nu a ieșit ce am votat, totuși fiecare dintre noi am simțit că ne-am făcut datoria și am mers la urne. Acum suntem în fața unui referendum care ne-a băgat în ceață pe toți, mai informați sau mai puțin, mai interesați sau mai puțin interesați, obișnuiți ai urnelor sau absenți din varii motive. Din păcate, tocmai tineretul pentru care se presupune că votăm ca să le fie mai bine, tocmai ei nu se prezintă la vot! Marea masă votează fără să știe ce sau pe cine și asta s-a demonstrat în multele răspunsuri hilare luate de pe la cetățeni. Paradoxal este că acest referendum este o încălcare a drepturilor omului și este făcut de către un partid care se declară social democrat! Să nu o lungim! Să trecem la o simplă analiză logică! Celor mulți care au afișat pretutindeni că boicotează referendumul și nu se vor prezenta la vot, le spun că se amăgesc crezând că asta va invalida referendumul.Read more…

Oct 4, 2018 2 comments

Supraviețuitoarea misterioasă

Oct 4, 2018By

Cartea cu care m-am întâlnit întâmplător, poartă titlul Viață, reprimește-mă, a fost scrisă de Nora Diamantstein și publicată la Editura Universul în 1948

Nu este nici prima şi nici singura carte care are ca subiect deportarea evreilor din Transilvania de Nord, cedată ( sau retrocedată) Ungariei prin Dictatul de la Viena, în 30 august 1940.Nina Diamantstein autoarea ”misterioasă” a cărții a cărei eroină principală a fost ea însăși și-a încheiat volumul, scriind cu optimism nedisimulat că a ajuns să-și revadă pământul natal ”Clujul copilăriei…Un Cluj liberat, renăscându-se…” Am folosit, poate impropriu termenul de ”supraviețuitoare misterioasă”. Am vrut doar să subliniez nedumerirea și surprinderea mea de amator în studiul și cercetarea literaturii atât de bogate care se ocupă de tema sensibilă și încă foarte dureroasă a Holocaustului, că nu am putut regăsi (cel puțin nu în sursele limitate pe care am reușit să le accesez) nici titlul cărții ”Viață reprimește-mă” și nici numele autoarei Nora Diamantstein, în afară de o vagă mențiune a numelui ei într-o listă anodină a ”tinerilor prozatori” dintr-o publicație din 1968. Cu atât mai mult mi se pare nefiresc anonimatul în care a s-a păstrat această carte cu cât scrierile în limba română despre deportarea evreilor din Transilvania de Nord erau rare chiar ”rarissime” în acei ani care au urmat imediat după război (explicabil prin faptul că marea majoritate a evreilor din Ardeal care au supraviețuit deportării erau de cultură maghiară și cei puțini care scriau despre ororile trăite scriau în limba maghiară)Read more…

Oct 4, 2018 16 comments

Andrei Oişteanu: « Nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie »

Oct 4, 2018By

Nu mi-am făcut un bilanţ propriu-zis dar, dacă mă uit în urmă, sunt mulţumit. Am făcut şi fac ceea ce-mi place şi ăsta e un mare dar de la Dumnezeu. De aceea, nu privesc înapoi cu mânie. Mai degrabă cu mândrie. Mai ales deoarece în domeniul meu am fost un self-made man, un autodidact. Am urmat Universitatea Politehnică din Bucureşti, Facultatea de Energetică. Dar nu Politehnica m-a determinat să fug către un alt domeniu, ci epoca în care am trăit. Era sfârşitul anilor ’60, începutul anilor ’70, în plină Mişcare hippy, în plină epocă flower power. Aveau loc mari schimbări în lumea largă. Anul 1968, când eu aveam 20 de ani, fiind predispus să fiu maleabil, să fiu format, a devenit un an de referinţă. Generic vorbind, acest an, acea epocă a schimbat lumea: Statele Unite, prin drepturile şi libertăţile acordate afro-americanilor, minorităţilor în general; în unele ţări s-a dat drept de vot femeilor (în Elveţia în 1971); a fost Paris – mai 1968, Primăvara de la Praga – 1968, dar şi ecourile acestora la Bucureşti, în acelaşi an, A fost o perioadă care a creat un sistem de valori etice şi civice care mă reprezintă.Read more…

Oct 4, 2018 5 comments

Există sindromul locului natal?

Oct 4, 2018By

Nu din întâmplare sunt descrise în istorie impresii puternice ale turiștilor în vizita lor la Paris, Delhi, muntele Fuji și multe alte locuri de importanƫă religioasă și artistică. Aceste trăiri au primit numele de sindrom pentru că seamănă între ele prin manifestări de exaltare extremă, senzaƫie cerească, religioasă la bucurie. Unii oameni “mai săraci cu duhul”, ajung la situaƫii extreme și rupâdu-se de realitate, se identifică cu personaje istorice și religioase, ca de exemplu Napoleon. În Israel se manifestă “sindromul Ierusalim”, definit prima dată de profesorul de psihiatrie Yair Bar-El, personalitate colorată și cultă. Primele semne ale sindromului au fost descrise de psihologul Herman Heinz in anii ’30 ai secolului trecut și în scrierile lui Felix Faber, care a fost în pelerinaj la Ierusalim în Evul Mediu.Read more…

Oct 4, 2018 6 comments

Războiul meu de Yom Kipur. Amintiri dintr-un coșmar trăit

Oct 4, 2018By

La 6 Octombrie anul acesta se împlinesc 45 de ani de la declanșarea celui mai cumplit război cunoscut până astăzi în statul Israel: Războiul de Yom Kipur 1973. Acest război a ținut 19 zile și a avut consecințe dezastruoase pentru Israel: 2673 de morți, 7251 de răniți, 294 de prizonieri. Pierderi în armament: 102 avioane, sute de tancuri, zeci de tunuri. Singurul război care a fost mai greu dar, paradoxal, mai puțin traumatizant, a fost Războiul de Independență. Chiar dacă a fost foarte lung, din 1947 până în 1949. Chiar dacă au fost 6373 de morți (iar dintre ei cam 4000 de civili). În rândurile acestea nu vreau să descriu războiul sau să analizez politica dusă, nici măcar nu intenționez să vorbesc despre morți și răniți, ci despre ce au văzut și au simțit cetățenii aflați acasă sau pe front și ce am văzut eu însumi înainte și după.Read more…

Oct 4, 2018 8 comments

Iată cum stau lucrurile la noi. Dar pe cine interesează??!!

Oct 4, 2018By

Populația Israelului de azi se apropie de 9 milioane locuitori, 75% evrei, 21% arabi și 4% nici una nici alta – aceasă grupă reprezintă în mare parte emigranții din fosta Uniune Sovietică și care nu și-au putut dovedi apartenența la religia mozaică.
Sondajul efectuat de un cunoscut ziar israelian (de orientație „post-sionistă”, cum o numim noi aici, drept pentru care eu nu-l mai citesc, dar uneori îmi mai cade în mână un exemplar), se referă numai la populația evreiască din Israel. Deci sondajul are o valoare relativ restrânsă. Nu înțeleg de ce populația arabă a fost exclusă, poate doar pentru că el a fost efectuat în preajma Anului Nou evreiesc. Iată despre ce e vorba: La întrebarea legată de credința în Dumnezeu, 54% din evreii Israelului au răspuns pozitiv, procentul fiind de 64% printre tineri (18-24 ani) și 22% printre cei de peste 65 ani. 44% au fost de acord că omul se trage din maimuță. Șabatul (sâmbăta) e respectat total de 25% și parțial de alți 14%. Alimentația kașer (preparată după regulile religioase evreiești) e respectată total de 45% din populație și parțial de 14%.Read more…

Oct 4, 2018 13 comments

Tezaurul din Erfurt

Oct 4, 2018By

Erfurt, capitala Turingiei, este unul din orașele importante ale fostei Germanii de Est. (Poate că cititorii cunosc mai bine orașele vecine, Weimar și Jena.) Este un oraș cu o istorie foarte lungă: menționat în anul 742 și împrejmuit cu ziduri în sec. al XII-lea, orașul s-a afirmat din vremuri vechi ca un important centru comercial. Comunitatea evreiască a înflorit din sec. al XI-lea și până la „Moartea neagră”, marea epidemie de ciumă din 1350. În urma unificării Germaniei, regiunile din răsărit au primit fonduri de dezvoltare, astfel încât prin anii 1990 peste tot în fosta Germanie de Est se renova și se construia. Și în centrul vechi al orașului Erfurt au fost demolate un numări de clădiri pentru a lăsa loc înnoirii și bineînțeles s-au făcut cercetările arheologice de rigoare. Pe parcela din strada Michaelis 43-44 arheologii au cercetat o suprafață de aproape 4000 m2 și au găsit cioburi, oase – nimic senzațional. După încheierea săpăturilor s-a deschis o mică expoziție cu obiectele găsite în zonă.Read more…

Oct 4, 2018 4 comments

Ce mică e lumea asta mare !!

Oct 4, 2018By

Din anul 2002, de când am început să cunosc, cu greutate și foarte încet, calculatorul și mai târziu internetul, mi-am dat seama pe parcurs că lumea noastră mare s-a micșorat și că aproape nu mai există limite de distanță de niciun fel. Skype mi-a mijlocit ceea ce părea o poveste și Whatsapp au întregit tot ce eram în stare să-mi imaginez cu mintea mea veche de pe la începutul secolului trecut. Am încercat să le asimilez pe toate și mi-au plăcut. Dar niciodată nu mi-aș fi putut închipui că-mi vor putea înbogăți viața cu o rudă de care habar nu aveam că există și că de fapt lumea mea, pe care o credeam mare, este de fapt foarte mică. La mijlocul anului trecut am primit un email foarte curios. Un mesaj lung, aproape o scrisoare, iscălită Werner W., care suna cam așa: Sunt la Berlin. Partenera mea a citit din întâmplare revista online Baabel la care colaborați și în articolul pe care l-ați scris a dat de numele de familie Merdler, nume pe care l-a purtat străbunicul meu David și fiica lui, bunica mea. Cred că suntem rude.Read more…

Oct 4, 2018 3 comments

„Gulyas” … la Limassol

Oct 4, 2018By

Micuţ şi cochet, restaurantul se afla la doi paşi de plaja unde ne coceam la soare şi ne îmbăiam în apele spumoase care – cu câteva zeci de kilometri mai încolo, la Paphos – dăduseră naştere Zeiţei Frumuseţii. Restaurantul ne-a ispitit tocmai prin numele promiţător înscris pe firmă: Gulyas (denumirea maghiară a îndrăgitului gulaş, o tocăniţă de carne cu găluşte). Iată un restaurant unguresc, ne-am spus şi i-am trecut pragul, Când colo inscripţiile în limbile rusă şi engleză ne anunţau că la acest restaurant se servea mâncare rusească şi uzbecă. Am citit rapid specialităţile: pelmeni (colţuneşi cu carne), vareniki (colţunaşi cu cartofi şi brânză), okroşka (supă rece cu chefir), vinegretă şi altele. Gulaşul lipsea cu desăvârşire! Ne-a ieşit în întâmpinare, surâzând, o chelneriţă scundă, bondoacă şi cu o căutătură de tătăroaică. Am întrebat-o de gulaş, arătându-i firma. A început să râdă şi ne-a spus că nu suntem primii care facem confuzia, dar nu e vorba de „gulyas”, ci de Gulya’s adică Restaurantul Gulyei. „Eu sunt Gulya, patroana restaurantului” ne-a explicat ea.Read more…

Oct 4, 2018 5 comments

Din culisele realităţii virtuale

Oct 4, 2018By

Unul dintre proiectele în care Google investește masiv este explicat chiar de către directorul departamentului său de Dezvoltare Tehnologică, Ray Kurzweil: „Până în 2030, vom avea deja tehnologia necesară pentru a introduce în corpul omenesc milioane de nanoboți (mini-roboți, de dimensiune moleculară). Prin intermediul nanoboților vom conecta creierul la internet, vom conecta neocortexul la Cloud!”…
…Cu alte cuvinte, Google investește masiv pentru a dezvolta ceea ce adepții sectei tehnologice transhumaniste de la Silicon Valley numesc „Omul 2.0”. Pentru conducerea Google, omul viitorului este… omul-cyborg. Unul dintre domeniile în care și Facebook (În 2014, Facebook a cumpărat Oculus VR – compania lider în industria Realității Virtuale – cu DOUĂ MILIARDE de dolari… Iată un citat din Mark Zuckerberg: „Dezvolt Realitatea Virtuală pentru că realitatea reală nu mi se pare satisfăcătoare. Realitatea Virtuală este mai bună decât lumea reală, cea din urmă fiind limitată!”…Sunt multe lucruri aproape inimaginabile pe care este bine să le cunoașteți. Însă abia actualul scandal Facebook a reușit să producă scurtcircuitul care îi face dintr-odată, pe foarte mulți, cu adevărat receptivi…

Read more…

Oct 4, 2018 1 comment