Împerecheată, desperecheată

Acum vreo 15 ani, intrând într-o prăvălie de mărunţişuri, am văzut nişte cleme din material plastic de o formă neobişnuită şi l-am întrebat pe vânzător la ce servesc. „Să prindeţi cu ele şosetele înainte de a le pune în maşina de spălat, ca să nu se desperecheze”. Mi-am propus să revin şi să cumpăr vreo duzină din acele dispozitive ingenioase şi am părăsit magazinul. Aveam să mă întorc peste vreo câteva săptămâni când n-am mai găsit nici măcar magazinul, darmite clemele. Pe atunci locaţia micilor prăvălii se schimba frecvent, mai ales dacă afacerea mergea prost. Şi nu prea puteai da lovitura cu mărunţişuri, precum clemele anti-desperechere, pe care mi le amintesc, ori de câte ori…împerechez şosetele (bărbăteşti) adunate de pe sfoara de uscat rufe. Mă aşez comod în fotoliu şi încep operaţiunea de împerechere a şosetelor care seamănă foarte mult cu… bine cunoscutul joc Păcălici, din copilărie. Şi, de cele mai multe ori, are şi deznodământul acestuia, rămânând câte o şosetă desperecheată.Read more…

Nostalgie desuetă

Într-o seară de sfârșit de august, în 1955, am plecat cu tatăl meu la Facultatea de medicină pentru a vedea rezultatele examenului (de fapt concursului) de admitere. Când mi-am văzut numele pe listă, tatăl meu mi-a spus: ”Vezi, acesta e comunismul adevărat! Tu vei fii student, aici în România.” Fraza acesta avea ca fundal evenimentele petrecute în urmă cu exact 30 ani, când tatăl meu, student la medicină la aceeași facultate și în aceeași curte, fusese bătut crunt de legionari, nevoit să-și retragă actele și să plece la Praga, unde cu ajutorul rudelor din Argentina și-a terminat studiile în medicină la Universitatea Germană din capitala Cehoslovaciei de atunci. Lenin scria odată (voi fi scuzat că citez pe acest individ, urât de imensa majoritate a omenirii) că stângismul e boala copilăriei comunismului. Parafrazându-l, voi spune că pentru mine comunismul a fost boala copilăriei și adolescenței mele. De o asemena boală ori mori, ori rămâi handicapat pentru restul vieții, sau dacă ai noroc te vindeci și dezvolți anticorpi care nu-ți vor mai permite să te molipsești niciodată de microbul acesta. Din fericire eu m-am vindecat radical și definitiv.Read more…

Giurgiu – 21 august 1968

În 21 august 1968, la ora 4 dimineaţa, toate posturile de radio şi tv din Europ şi nu numai anunțau ceea ce se credea că nu se va mai întâmpla vreodată: trupele Tratatului de la Varșovia au invadat Cehoslovacia. La aceasta acțiune războinică, ”zburdalnicul“ Ceaușescu nu a participat. Era clar ca Bucureștiul, care simpatiza cu Cehoslovacia şi cu Dubček trebuia pedepsit. În acea vreme eram medic la Brigada de Grăniceri Giurgiu care avea în pază cea mai mare parte a frontierei fluviale a României, de la gura Jiului, până la Călărași. Pe toată frontiera erau răspândite pichete de grăniceri, asa cum sunt înșirate mărgelele pe aţă. Precizez că în arma „grăniceri” – azi Poliţia de frontieră – era singura din componenţa Armatei Române care făcea paza frontierei cu armament de război. Folosirea acestui armament se făcea numai la ordin, în caz flagrant de violare a frontierei. La reședința de la Giurgiu se afla comandamentul brigăzii şi locul de instrucţie militarii; după 3 luni de școlire plecau în frontieră, cu misiunea de a o păzi. Ce măsuri au fost luate? De o parte şi de cealaltă a podului prieteniei Giurgiu-Ruse s-au săpat tranșee pe o lungime de cca 300 de metriRead more…

Casa Szegő

Pe Júlia Szegő (1893-1987) sau cum îi spuneam noi copiii, Uli néni, o cunoşteam de când mă știam. Venea des în casa copilăriei mele, fiind prietenă de familie. Era o femeie mică de statură, dar cu o personalitate uriașă, care te fascina din prima clipă.
De la ea am învăƫat “cântarea”. Ȋn casa de pe str. Republicii, aproape lipită de vestita Grădină Botanică din Cluj, dădea ore de “cântare” copiilor preșcolari sau celor din primele clase. Aceste lecƫii existau și înainte de război. Acolo, la Uli néni, învăƫaseră primele noţiuni de muzică și cei doi fraƫi ai mei, Peter și Ştefan, pieriţi la Auschwitz… Şi tot acolo am învăƫat și eu, în anii 1950. Acolo a învăƫat și sora mea, Zsuzsi.

Read more…

Peter Finkelgrün – un destin evreiesc: Shanghai, Praga, Israel, Germania

Cine a citit în numărul trecut al revistei Baabel articolul despre Shanghai se va fi gândit că povestea, chiar dacă e interesantă, este foarte îndepărtată, în spațiu cât și în timp, parcă nu ne mai privește, este doar un „fapt divers” al istoriei. Adevărul este că se mai află printre noi oameni care au trăit ei înșiși în ghetoul din Shanghai. Prietenul meu Peter Rosenthal, mi-a atras atenția asupra lui Peter Finkelgrün, jurnalist și scriitor din Köln, Germania, pe care el îl cunoaște personal și care s-a născut în ghetoul din Shanghai. Biografia lui Peter Finkelgrün este (din păcate!) numai bună pentru un roman. Read more…

Shanghai 2015

Citind interesantul articol al Havei Oren (”Evreii din Shanghai”, Baabel 23.8.2018 https://baabel.ro/2018/08/evreii-din-shanghai/ ) m-am gândit că aș putea adauga câteva date, imagini și impresii de călătorie. Aflându-mă la Shanghai cu un grup de turiști israelieni am avut prilejul să vizitez Muzeul refugiaților evrei din cartierul Hongkou – fostul ghetou sau așa-zisa ”zonă restricționată” din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Pentru început m-a impresionat interesul localnicilor, care așteptau în număr mare să intre la muzeu. Frumos restaurată, clădirea sinagogii ”Ohel Moshe” domină peisajul. În interior ghizi localnici oferă explicațiile de rigoare. Sinagoga se mândrește cu o Tora primită în dar din Israel. Afară, în incinta muzeului, un basorelief evocă cu dramatism sosirea refugiaților evrei. Tot aici, pe un perete, sunt înscrise numele celor care au trecut prin ghettou. Din datele muzeului rezultă că între 1930 și 1940 au ajuns la Shanghai cca. 25000 – 30000 de refugiați. Dintre aceștia au fost identificați doar 13000.Read more…

Yom Kipur în familia mea!

Iată-ne la o zi după Yom Kipur, moment de mare însemnătate pentru evrei. Această sărbătoare este cea în care păcatele noastre mai mici sau mai mari sunt cântărite și noi suntem pecetluiți în Cartea Vieții pentru anul care a început în urmă cu câteva zile, la Roș Hașana, pentru că atunci am fost înscriși în această mare Carte. În timp ce zilele dinaintea sărbătorii de Roș Hașana au fost dedicate, măcar în parte, recunoașterii greșelilor, înțelegerii lecțiilor de viață, iertării și împăcării cu noi înșine. Iată de ce, din toate punctele de vedere Yom Kipur este considerată o sărbătoare estențială din parcursul anului evreiesc pentru familiile noastre, între care se numără și familia mea. Înțelesul de aici al cuvântului ”familie” este mai larg. Mă refer la familia mea directă, care de-a lungul anilor a trecut prin modificări datorate trecerii ștachetei de la o generație la alta, dar mă gândesc și la familia mea lărgită, cea a comunității evreiești din Romania. Familia fiecăruia este parte sau ar trebui să fie a unei familii mai mari, fie ea comunitate etnică, comunitate în sens de așezare, oraș sau țară, regiune geografică și fără a le înșira pe toate ajungem la întreaga lume, la oamenii care la un moment dat populează Pământul.Read more…

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului modern: Șmuel Cohen

Șmuel Cohen (sau pe numele purtat în Moldova, Samuel Kogan) s-a născut în anul 1870, în comuna Ungheni din Basarabia, nu departe de Iași, pe malul Prutului. La sfârșitul sec. al XIX-lea Ungheni era o așezare românească din Moldova de dincolo de Prut, cu o majoritate etnică evreiască. Rezultatele recensământului din 1897 au fost: 1136 evrei, 456 români, 72 ucraineni, 58 ruși și 17 polonezi. Evreii erau de două ori mai mulți ca toți ceilalți la un loc. În anul 1887 a făcut aliya și s-a așezat în moshava (colonia) Rișon LeȚion, unde a cumpărat un teren agricol de 22 dunam (2,2 hectare). A învățat să cultive vița de vie și aceasta i-a devenit meseria. Era cunoscut în moșava pentru talentul lui la muzică. Cânta la vioară și fusese poreclit Stempenyu, după un clarinetist de kleizmer. personajul unei nuvele a marelui scriitor idiș Șalom Aleichem. În moșava s-au făcut mai multe încercări de a pune pe muzică poezia Hatikva (speranța) a lui Naftali Herz Imber.Read more…

Maladia Alzheimer – alte aspecte

Maladia lui Alzheimer a devenit o boală globală pe măsură ce populaţia lumii îmbătrânește. Boala apare la vârste înaintate, dar în fazele incipiente semnele ei, greu de depistat, apar cu 15-20 de ani înainte de a ieşi la suprafaţă. În Statele Unite, două treimi din bolnavi sunt femei. Oare de ce? O explicaţie superficială ar fi că femeile trăiesc mai mult. Dar cercetări recente, făcute de un institut specializat din Chicago, efectuate pe aproape 15.000 de persoane, au arătat că importantă este istoria reproductivă a persoanei şi nu vârsta ei. Există o legătură între vârsta femeii, numărul ei cumulativ de saricini, cel de avorturi provocate şi spontane şi şansele de apariţiei a demenţei .Read more…

Truman

Vara atracția cea mare era Pomul Verde, grădina de vară unde se juca teatru evreiesc și care a revenit la viață în anii 45-46. Se juca un repertoriu destul de variat în limba idiș: comedii precum Di kaprizne kale (Mireasa capricioasă) de Avrum Goldfaden, tatăl și fondatorul teatrului evreiesc, sau drama clasică Der Oitzer (Comoara) de Șalom Aleihem. În toate străluceau vedetele Nușa Grup și Marcel Finkelescu, un tânăr care și-a întrerupt studiile de medicină în favoarea teatrului. Noi, băieții, ne pripășeam pe lângă teatru și dădeam o mâna de ajutor. Ștergeam băncile de rouă, căram decoruri, măturam scena și dădeam cu bidineaua. Câteodată ne pricopseam cu o intrare gratuită, o figurație sau chiar un rolișor mai acătării pentru cei care știau idiș. Într-o bună zi m-am pomenit cu o pleașcă neașteptată: un rol, un rol adevărat. Teatrul a decis ca în stagiunea din 1949-50 să pună în scenă un scheci umoristic, o parodie la adresa președintelui Statelor Unite Harry Truman, iar eu trebuia să joc rolul lui TrumanRead more…

Ce se întâmplă în Vegas rămâne în Vegas. Exceptând cele întâmplate mie

Tot nu sunt sigur dacă a vizita Las Vegas ar trebui să fie pe o listă personală de lucruri de făcut înainte de a da ortul popii. In jargonul american, această listă se numește “The Bucket List”, adică găleata pe care stă omul gata să fie spânzurat și căreia urmează să i se dea cu piciorul. Dacă da, poate pentru cei care au călătorit și au văzut deja foarte multe. Stațiunea a fost proiectată de niște oameni extrem de inteligenți, cu o viziune extraordinară și un simţ comercial dezvoltat, care au înțeles că un ”kitsch” de prost gust se vinde foarte bine dacă este prezentat corespunzător. Kitschul este încă pe un loc dominant și un producător de bani fabulos pe seama celor ce nu au dobândit niciodată o fărâmă de bun gust. Este greu de spus cine se distrează mai bine. Oamenii care cred cu adevărat că vizitând Las Vegas fac o călătorie cu o singură oprire care îi scutește de cheltuielile imense și efortul de a vedea lumea, atunci când Veneția, Paris, New-York, Luxor, castele medievale franceze și scoțiene se află strânse toate la un loc, la doar câțiva pași unul de altul? Sau oamenii care râd de cei ce cred că au văzut, simțit și mirosit lucrurile reale, adevărate?Read more…

Clauza națiunii celei mai favorizate

„Clauza națiunii celei mai favorizate” prevedea beneficii economice, împrumuturi cu dobânzi mici și accesul la tehnologie avansată. Ea a fost acordată României de către SUA în 1975, conform amendamentului Jackson-Vanik, în schimbul liberei circulații a oamenilor peste graniță, adică pentru o politică de emigrare mai liberală a cetățenilor români de etnie evreiască și germană (în schimbul câtorva mii de dolari plătiți de Israel și Germania, respectiv). În anii care au urmat, legea a fost câteva ori în pericol de a fi anulată. Înr-o zi, în decembrie 1986, postului de radio ”Europa Liberă” a anunțat la buletinul de știri că probabilitatea reînnoirii ”Clauzei națiunii celei mai favorizate” pentru România este foarte mică datorită încălcării drepturilor omului.Read more…

(Încă) o dovadă că stilul nu are legătură cu mărimea

Moda, în cele mai moderne, eclatante, flamboaiante, aspirațiunile şi comerciale forme ale ei, e omniprezentă: în feed-urile noastre de social media, în campanii publicitare, practic peste tot în offline şi online. Ceea ce numim street style – ţinute deseori intenționat construite pentru a fi imortalizate ca promovare de brand, prezente alteori firesc alcătuite şi dovezi de bun gust înnăscut – continuă să fie o direcție ultra-populară în fotografie pentru că, teoretic, înfățișează femei ca mine, ca tine, ca noi, „surprinse” într-o zi oarecare, cu deosebirea că primele sunt permanent splendid îmbrăcate.
IRINA0
Daca ar fi să o spun altfel, intenția celor mai multe dintre imaginile de street style e să ne prezinte umanitatea stilată şi trendy în ceva mai multe variante decât cele fotografiate în paginile revistelor. Cu toate astea, ele conțin, în majoritate, aceeași tipologie: femei albe, înalte, subțiri, de cele mai multe ori blonde (sau, en fin, cu părul în nuanțe relativ deschise). Lucrurile par însă să se schimbe, încet-încet. Așa cum la începuturile lui The Sartorialist, Scott Schuman fotografia anonimi şi anonime bine îmbrăcați, bloggeriţa Kellie Brown si-a dorit un cont de Instagram cu adevarat inclusive, dedicat tuturor celor cărora stilul, actul de a se îmbrăca, gestul de a construi cu intenție şi naturalețe o ţinută provoacă o bucurie reală. Într-un recent interviu, Kellie declara: „Cum ar fi dacă moda străzii ar redeveni ceea ce a fost, şi nu ar conta ce mărime poartă persoana fotografiată? Cum ar fi o fotografie cu o fată de mărimea 14 sau 24, într-o ţinută fantastica, alături de alta mărimea 6 sau 8 sau zero? Cum ar fi să apară fotografiate şi femei de culoare, alături de fete albe, asiatice, sud-americane şi orice altă tipologie…?”

IRINA 1

Demersul lui Kellie a prins viață în urmă cu 2 ani, când a lansat blogul (şi contul de Instagram) And I Get Dressed. Filosofia ei e simplă: stilul nu ar (mai) trebui segregat. La un pol, Kellie a observat existenţa conturilor clasice de street style, iar la polul opus sunt cele care susțin demersuri body-positive, prin imagini ale unor siluete supraponderale.
Acesta e unul din motivele pentru care am trăit cu entuziasm descoperirea lui And I Get Dressed: pentru că încearcă (şi reuşeşte) să aducă mai multe tipologii în același spațiu. Dacă vă faceti timp să îl studiați, veți găsi în feed şi imagini cu femei albe, dar şi femei de culoare, asiatice, magrebiene şi metise; imagini cu femei suple, dar şi obeze; imagini cu femei atletice, dar şi cu handicapuri fizice; imagini cu femei cu sâni mari şi voluptoși, dar şi imagini cu femei cu burtici şi pulpe masive; imagini cu femei înalte, alaturi de imagini ale unor femei mignone; imagini cu femei, dar şi câţiva cross-dresseri simpatici.
IRINA2
IRINA3
Insa motivul principal al încântării mele a fost altul: fotografie după fotografie, imaginile sunt pline de bucurie, de poftă de viaţă, de creativitate, de plăcere trăită deplin!
Fiecare dintre ipostaze transmite că stilul este cel care contează, nu dimensiunea persoanei care a îmbrăcat ţinuta respectivă. Pentru că dacă reuşiti să treceți de judecățile strict fizice făcute prin prisma conformismului social, veți descoperi diversitate, frumuseţe, spirit non-conformist, naturaleţe, asumare. Numitorul comun al tuturor este același: ţinute expresive, strălucitoare, dezinvolte, pur şi simplu vii. AIGD este o sărbătoare dedicată stilului personal şi bucuriei de a te îmbrăca – si, la urma urmei, nu asta ar merita să fie emoția cu care şi din care ne încărcam zilnic?
Well, sigur că la final profit de acest articol ca de o ancoră, pentru că şi eu cred din toată inima că stilul este o platformă de care poate avea parte orice femeie (indiferent de silueta, dimensiune, vârstă, buget şi stil de viață). Mai mult de atât, ar trebui să fie o bucurie pe care fiecare femeie ar trebui să şi-o ofere zilnic. Iar ca să nu lungesc povestea, vă aduc aminte că am deschis înscrierile la prima ediție de toamnă a cursului Style Masterclass, el va avea loc în Bucuresti în 29.09, aici aveti toate detaliile – inclusiv oferta de preț early bird! (promit că, până la finalul anului, să ne întâlnim la Brașov şi la Cluj pentru câte un Style Masterclass, aşa că stay tuned!)
Read more…

Mitinguri…degeaba.

Două mitinguri aparent fără nicio legătură între ele au avut loc în același weekend de început de august la București și la Tel Aviv. Am putea presupune că legătura s-a creat doar în imaginația noastră, a celor câteva mii de evrei din (sau originari din) România, care am urmărit cu interes aceste două mitinguri. Mai este încă o asemănare majoră între ele. Ambele au afișat idealuri nobile, dar în spatele vorbelor frumoase erau ascunse (nici măcar foarte meșteșugit) interese politice. Politica este o îndeletnicire veche. Ronald Reagan, actor și apoi politician de succes, a afirmat (în cunoștință de cauză) că ”politica a urmat imediat după cea mai veche dintre profesiuni, motiv pentru care și seamănă atât de mult cu ea”. După tot ce vedem în jurul nostru am putea fi tentați să-l credem.
În ciuda acestui citat delicios al unuia din marii președinți ai SUA, continuăm totuși să sperăm că politica este una din cheile esențiale în stare să deschidă poarta spre viitorul omenirii. Cochetăm cu ideea că politica ar fi instrumentul care ar putea să ne piloteze într-o ipotetică navigație în lumea plină de incertitudini care ne așteaptă, mai corect îi așteaptă pe urmașii noștri, uitând (sau doar prefăcându-ne) că deși este o invenție veche de peste două mii de ani, politica nu și-a demonstrat această vocație. Cele mai vechi dintre scrierile importante despre politică aparțin lui Aristotel, marele gânditor al Greciei antice. El a calificat omul, ființă socială, drept un ”zoon politikon”, un ”animal politic”…
Read more…

50 de ani de la înăbușirea ”Primăverii de la Praga”

Generația mea nu poate uita acea vară neliniștită a anului 1968 când, în vecinătatea noastră s-a făcut o încercare de a corecta, de a îndrepta eșecurile construirii așa zisei societăți noi, de a ”reșapa” unele dintre ideile sociale generoase pe care le puteai descoperi printre sutele de lozinci sau formulări în limbajul de lemn care reprezentau ideologia socialisto-comunistă.Dintre țările socialiste est-europene Cehoslovacia, care înainte de cel de-al Doilea Război Mondial a fost considerată una dintre cele mai importante democrații din regiune, a încercat, după un deceniu de stalinism și cult al personalității, o schimbare în ritm lent, cu inițiative pașnice, dar în rândul cărora s-au strecutat câteva deosebit de curajoase, concretizate într-o serie de propuneri ale lui Alexander Dubček, comunist reformist, ales secretar general al partidului în primăvara lui 1968. Este interesant de menționat că ideile de schimbare au venit de sus în jos, nu au fost consecințele unei masive mișcări populare, dar au avut o susținere destul de largă. Dubček a lansat în aprilie un program de liberalizări și reforme care includeau, printre altele, o libertate mărită a presei și posibilitatea unei guvernări multipartinice. Acest program includea, de asemenea, planuri pentru o federalizare a Cehoslovaciei în două națiuni cu drepturi egale.Read more…

La Bănişor, de Sfânta Maria Mare

De-a lungul anilor am fost de mai multe ori la Bănişor, dar de fiecare dată am mers direct la micul cimitir evreiesc de lângă islazul comunal, pentru a ne reculege la mormintele înaintaşilor, fără a ne opri în sat, considerând că singura noastră legătură cu aceste locuri era trecutul, istoria familiei. De Sfânta Maria Mare, aveam să revin la Bănişor, în urma invitaţiei spontane lansate de Artemiu Vanca, bănişorean din naştere, fondator al Asociaţiei „Fiii Satului Bănişor”, Cetăţean de Onoare al localităţii, iniţiator şi redactor al Anuarului asociaţiei, un entuziast promotor al valorilor acestei comune. Artemiu Vanca m-a impresionat atât prin interesul său faţă de istoria evreilor din Bănişor (a înaintaşilor mei), despre care a scris un articol amplu şi foarte bine documentat, cât şi prin firescul invitaţiei (ca între consăteni) de a participa la Ziua Satului Bănişor care are loc în fiecare an, de 15 august, când e şi hramul Bisericii Adormirea Maicii Domnului. Întâmplarea a făcut ca tocmai în acea perioadă să fie la Cluj un verişor de gradul II, din partea tatei (dar nu de pe ramura maternă, din Bănişor, ci din cea paternă, clujeană) care locuieşte în Luxembourg. Aşa că ne-am pornit cu toţii la drum către Bănişor, alegând să nu ne mergem via Zalău, ci să urmăm drumul parcurs de tata în vacanţele când se ducea la bunici.Read more…

Săpunuri

În mai 1944, cu câteva zile înainte de începutul strângerii evreilor din Satu Mare in ghetou, o vecină de pe strada pe care stăteau bunicii mei i-a spus mamei: ”Clara, ce săpun frumos o să facă din tine nemții”. Nici mama nici eu nu am uitat această frază. După sfârșitul războiului și eliberarea din lagărul de la Auschwitz, mama s-a întors la Satu Mare să-și caute familia. Nu a găsit pe nimeni în afară de fratele ei, toți ceilalți membri ai familiei au fost uciși în lagăr. A găsit-o însă pe vecina respectivă. ”Săpunul s-a întors acasă!” i-a spus. Din păcate nu cunosc restul conversației…Trebuie să recunosc că sunt preocupat de Holocaust, aparținând celei de a doua generații de supaviețuitori ai lagărelor naziste, atât la propriu cât și la figurat. Am citit nenumărate cărți, documente, am vizionat numeroase filme despre Holocaust și niciodată nu am simțit că m-am săturat de această temă. Am căutat și am găsit persoane care și-au păstrat omenia în acele vremuri tulburi. Ceea ce nu voi înțelege niciodată este indiferența majorității oamenilor din acele vremuri la tragedia semenilor lor evrei: vecini, colegi de lucru, poate prieteni.Zilele trecute am citit o nuvelă tulburătoare legată de Holocaust. A fost scrisă de scriitorul maghiar Szántó T. Gábor și se intitulează ”1945”. Cu permisiunea cititorilor îi voi face o scurtă recenzie.Read more…

Evreii din Shanghai

Este destul de puțin cunoscut faptul că au existat evrei în China din vremuri foarte vechi. Există documente care atestă prezența unor comercianți evrei pe Drumul Mătăsii în sec. VII-X. Pe una din stațiile de pe Drumul Mătăsii s-a găsit o scrisoare din sec. al VIII-lea, care se află acum la British Museum. Este scrisă pe hârtie (care pe atunci se fabrica numai în China), în limba iudeo-persană. La invitația împăratului, acești comercianți evrei persani s-au stabilit la Kaifeng, întemeind cea mai veche comunitate evreiască din China. Se presupune chiar că primii evrei ar fi ajuns în China după distrugerea Templului din Ierusalim de către romani (a.d. 70), dar nu există dovezi clare. La Shanghai s-a format o comunitate evreiasecă în a doua parte a sec. al XIX-lea. Erau comercianți veniți din Orientul Apropiat, cea mai importantă fiind familia Sassoon din Bagdad (căreia i se spunea și Rothschild ai orientului). Read more…

Calif pentru o zi

Așa că faptul că un medic anestezist scrie despre comunicarea dintre pacient și medicul său nu este întâmplător. Este un subiect de mare actualitate, care de la o zi la alta el devine tot mai ”fierbinte”.
Explicația se găsește în două date statistice opuse una alteia. Pe de o parte numărul populației care necesită îngrijire medicală crește în progresie geometrică. Oamenii trăiesc mai mult, sunt din ce în ce mai bolnavi și au nevoie de tot mai mult tratament și control periodic. Pe de altă parte, numărul medicilor activi crește doar în progresie aritmetică. Noi ieșim la pensie, unii mai și murim (poate nu știați?!), iar facultățile de medicină nu sunt în stare să-și mărească ”producția” în ritmul necesar pentru a acoperi nevoile. Rezultatul: un număr crescând de pacienți pentru fiecare medic și o teribilă lipsă de timp pentru a te ocupa de fiecare pacient, așa cum e nevoie și așa cum se așteaptă orice individ suferindRead more…

Povestea unei sinagogi rătăcitoare și a unei prietenii deosebite

Cu câtva timp în urmă, la începutul anilor șaptezeci și în a doua decadă a tinereții mele trăite în România, lucram în timpul verilor ca ghid internațional în stațiunile de vacanță de pe litoralul Mării Negre. Acolo am întâlnit o mulțime de oameni interesanți din toată Europa și faptul că vorbesc fluent mai multe limbi m-a ajutat să satisfac cu brio nevoile și interesele turiștilor mei, având și o recompensă suplimentară, aceea de a-mi face și mulți prieteni.M-am apropiat în mod special de un cuplu din Republica Cehă, venit să își petreacă luna de miere la Mamaia, un loc superb, de fapt nava amiral a stațiunilor României de la Marea Neagră. Mireasa era gravidă în luna a patra și cuplul era foarte fericit. Pavel, mirele, era un intelectual rafinat, sofisticat, ce poseda cunoștințe enciclopedice de istorie, muzică și arte. El era atât un profesor de istorie cehă și filozofie cât și un fin lingvist care a fost mândru și bucuros să cizeleze și să îmbogățească ceha mea în timpul conversațiilor noastre. Am petrecut multe seri plăcute, cu destul vin ca să ne relaxăm, dar să rămânem totuși coerenți. S-a creat o prietenie solidă, bazată pe aceste interese comune, și după terminarea vacanței lor am rămas în contact timp de zece ani, corespondând des.Read more…