Afganistanul, lăsat de izbeliște de Occident

Jul 29, 2021By

În luna mai, când Statele Unite și-au reafirmat intenția de a se retrage până în septembrie din Afganistan, talibanii care au cucerit de-acum aproximativ 40 la sută din teritoriul afgan și-au intensificat ofensiva, anulând în acest fel o viitoare înțelegere între ei și guvernul afgan care ar fi trebuit să ducă la o pace cât de cât acceptabilă. A fost o condiție pusă încă de președintele american Donald Trump care declarase sfârșitul războiului din Afganistan, inițiativă preluată și de actualul președinte, Joe Biden. La întrebarea ziariștilor, ce se va întâmpla cu Afganistanul după retragerea tuturor forțelor (de menționat că alături de americani, la războiul din Afganistan au participat și militari din alte state NATO, inclusiv din România, care s-au retras împreună cu cei americani), Joe Biden a subliniat că principalul obiectiv al intervenției americane din Afganistan, anihilarea pericolului terorist, a fost atins și a răspuns: ”Nu ne-am dus în Afganistan ca să reformăm o națiune. Este în exclusivitate dreptul și responsabilitatea poporului afgan să-și decidă viitorul și cum vrea să-și conducă țara”. Poziția actualului președinte dă dovadă, ca să fim politicoși, de o memorie scurtă.Read more…

Jul 29, 2021 17 comments

Declarație de dragoste

Jul 29, 2021By

La început de iulie, călătoria mea de la Viena la Roman a fost un lung drum al copilului spre casa părintească. De la București m-au însoțit scrâșnetul nostalgic al roților unui tren vechi și legănatul monoton al vagonului pe calea ferată, gări părăsite, copaci și floarea soarelui care se înălțau din vagoanele uitate în triaje. Și cum ar fi fost o călătorie de plăcere cu trenul fără Domnul Goe? Un călător, supărat că Intercity a ignorat orașul Mizil, trase semnalul de alarmă. Ineditul momentului trăit m-a făcut să izbucnesc în hohote de râs, dar veselia mea a fost neînțeleasă de pasagerii furioși din jurul meu. Unii dintre ei au reușit să deschidă ferestrele înțepenite și să arunce toate invectivele limbii române asupra făptașului care confirmase omniprezența spiritului lui Caragiale. Era trecut de miezul nopții când trenul a oprit în gara din Roman. Am căutat cu privirea în lumina lampadarelor vechi silueta mamei mele, la fel ca acum patruzeci de ani, când coboram treptele liceului, după examene. Ne-am îndreptat spre casă, învăluite în răcoarea nopții, în parfumul dulce de tei. La sfârșitul secolului al XIX-lea o veche pădure de tei se întindea din estul orașului până la malul Siretului, dar ea a fost defrișată, lăsându-ne ca amintire doar Parcul Municipal și sute de tei în oraș. De câțiva ani am început să savurez insomniile, visele cu mintea clară alternând cu moțăiala și cititul cărților. Și astfel, cât mai rămăsese din noaptea sosirii mele, m-am putut lăsa prinsă în ispita derulării unor amintiri vechi despre poveștile, locurile și oamenii unui oraș, așa cum l-am cunoscut eu, nu cum arată el astăzi.Read more…

Jul 29, 2021 39 comments

Sorry

Jul 29, 2021By

Într-o lume ideală am trăi în asemenea fel încât să nu fim nevoiți să ne cerem scuze. Cunoașteți probabil dictonul: „Ești stăpânul cuvintelor tale nerostite dar sclavul celor care ți-au ieșit pe gură”, sau versiuni similare. În foarte multe cazuri, scuzele nu pot face să se uite o insultă sau să se repare o nedreptate. Îi auzi uneori pe copiii englezi recitând în curtea școlii sau la locul de joacă: Sticks and stones may break my bones but words will never harm me (bețele și pietrele îmi pot rupe oasele dar vorbele nu mă vor răni niciodată). Este un mod de auto-apărare al copiilor, să pareze insultele sau persecuțiile din partea altor copii, așa numitul bullying, dar după părerea mea, exact opusul corespunde realității. Vorbele ne pot provoca o mai mare suferință decât o rană cauzată de o piatră sau o bâtă. Pe de altă parte, deoarece cuvintele pot constitui cel mai complex material de construcție, și reversul medaliei este adevărat: nimic nu te poate face mai fericit decât vorbele care-ți merg direct la inimă.Read more…

Jul 29, 2021 13 comments

Bravo, Tokyo! Bravo, Japonia!

Jul 29, 2021By

La Olimpiada Tokyo 2020, care se ține în 2021, s-au întâmplat în două zile două evenimente „minore” care probabil nu s-ar fi putut petrece în Europa, nici chiar în SUA. Ele au legătură cu Germania și cu Holocaustul. Primul eveniment s-a petrecut joi, 22 iulie, cu o zi înainte de deschiderea Jocurilor Olimpice. Kentaro Kobayashi, regizorul ceremoniei de deschidere, a fost demis din cauza unei glume legate de Holocaust, glumă care data de mai bine de 20 de ani. Președinta comitetului Tokyo 2020, Seiko Hashimoto, a anunțat demiterea și și-a cerut scuze că acest lucru s-a petrecut în ultimul moment. În anul 1998, prefăcându-se că își imaginează o activitate de bricolaj în care era vorba de instalarea unor mici păpuși de hârtie, Kobayashi i-a spus partenerului său: „ultima oară ai spus ‘hai să ne jucăm de-a Holocaustul’”, declanșând râsetele publicului. Apoi cei doi s-au amuzat imaginându-și furia producătorului emisiunii din cauza referirii la Shoah. Un lucru și mai uluitor s-a petrecut a doua zi, în toiul ceremoniei din stadionul olimpic.Read more…

Jul 29, 2021 3 comments

O jumătate de veac, pentru un minut!

Jul 29, 2021By

Ankie Hacks s-a născut în Olanda la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. Erau ani grei, chiar și pentru olandezi, dar părinții ei s-au străduit să facă în așa fel încât să nu îi lipsească nimic. Este o fată inteligentă, sensibilă, iubește literatura, iar cartea care o impresionează cel mai mult este Jurnalul Annei Frank. Deși Ankie e catolică, visul ei este să vadă cu ochii ei țara în care Anna nu mai apucase să ajungă. în 1969 vede un mic anunț din care află că într-un kibuț din Israel se caută voluntari. Anunțul e însoțit de o poză romantică, cu băieți și fete dansând hora în jurul unui tractor și culegând portocale. „Aici e de mine”, își spune Ankie. Ajunge în kibuț în anul următor. Tractoare sunt prea puține, iar la portocale sunt deja prea mulți, așa că e trimisă la curățat ceapă la bucătăria kibuțului. Peste un an se întoarce în Olanda. Decide că ar trebui să practice un sport. Scrima ar fi o opțiune. E un sport elegant, dezvoltă agilitatea, formează caracterul. Se înscrie la Academia de Scrimă de la Haga. Antrenor îi e un băiat cu ochelari, care vorbește olandeza cu accent străin. „Probabil un balcanic”, gândește ea. Antrenamentele sunt grele, tânărul antrenor, deși politicos, o cam chinuie. La unul din antrenamente, Ankie are o răbufnire: Maspik (destul!), spune ea în ebraică!Read more…

Jul 29, 2021 7 comments

O plimbare virtuală prin Ierusalimul bizantin

Jul 29, 2021By

A fost odată… sau mai precis a fost în anii 1880. În cetatea Karak de pe actualul teritoriu al Iordaniei s-a iscat o ceartă între minoritatea creștină și locuitorii musulmani. (Da, la Karak mai trăiește și azi una din cele mai vechi comunități creștine din lume. Karak a fost episcopie bizantină și apoi cetate cruciată.) O parte din creștini au părăsit orașul, stabilindu-se la Madaba, nu departe de Amman. Stăpânirea otomană le-a permis să-și ridice o biserică nouă, dar numai cu condiția să fie pe ruinele uneia mai vechi. La Madaba se aflau ruinele unei biserici bizantine și când au început lucrările, au ieșit la lumină rămășițele unui mozaic. Părintele Cleophas, trimis de Patriarhatul Grec Ortodox din Ierusalim, a înțeles imediat că se afla în fața unei descoperiri unice și a făcut prima copie, pe hârtie milimetrică. Mozaicul, datat între 542 și 570 e.n., reprezintă o hartă detaliată a regiunii, din Liban și până la delta Nilului. La origine măsura cca. 21 X 7 m, dar s-au păstrat numai fragmente.Așa cum se cuvine, în centru se află harta cetății Ierusalimului (cca. 50 X 80 cm). Cel puțin din ce se știe până acum, aceasta este cea mai veche reprezentare grafică a Ierusalimului. Read more…

Jul 29, 2021 11 comments

Unchiul meu, Gyuri Kovács, actorul și omul

Jul 29, 2021By

Sunt oameni care colecţionează timbre, alţii care colecţionează cărţi poștale, alţii, monede…Eu am colecţionat de când mă știu tot ce e legat de György Kovács. De ce? Pentru că această personalitate m-a fascinat dintotdeauna: prin fizicul lui, prin umorul lui sarcastic, prin vocea lui inimitabilă, prin interpretarea rolurilor sale în “stil Kovács” care era totuși deosebit de la rol la rol. Nu a fost spectacol cu Kovács Gyuri, pe care să nu-l fi văzut; uneori mergeam la același spectacol de câteva ori. Nu a fost film pe care să nu-l fi văzut, iar când acum aproape 40 de ani am emigrat de la Cluj la Ierusalim și a trebuit să aleg între lucrurile pe care să le iau cu mine , am ales arhiva Kovács Gyӧrgy și am lăsat alte lucruri dragi, în urmă. Gyuri bácsi sau Gyuri, s-a născut la Cluj, în Zodia Peștilor, în februarie 1910 – o zodie de iubitori de artă și oameni foarte sensibili. Tatăl lui, Dezső, a fost fratele bunicii mele – Hermina.Read more…

Jul 29, 2021 10 comments

O nouă culme din viața unui aventurier: O călătorie în Israel în 2021

Jul 29, 2021By

Tocmai m-am întors dintr-o excursie de o săptămână în Israel; acum îmi fac ordine în amintiri și îmi ling rănile. În ultimii doi ani, de când cu pandemia, mi-a fost imposibil să ajung în Israel. Nu puteam decât să dau târcoale Țării Sfinte, tot mai aproape, din Indonezia în Dubai și din Creta în Peninsula Sinai – dar și de acolo mi s-a refuzat accesul spre destinația viselor mele. Mă simțeam aproape ca venerabilul nostru strămoș, cu documentele sale de călătorie săpate în piatră…În timp ce coronavirusul azvârlea peste noi un val după altul, în orășelul biblic Ra’anana fiica mea a născut un băiat. Cu tristețe priveam la firmament căutând semne cerești care să-mi arate calea, dar la urmă tot nu aveam permis de intrare pământean. Mă perpeleam de dorul de a-l vizita pe copilul nou născut și întreaga familie. Mă obseda problema ce să fac ca să-mi cunosc nepotul – pe cât posibil înainte ca el să ajungă la școală. În pofida tuturor obstacolelor birocratice, căutam un mijloc de a intra în Israel cât mai curând posibil.Read more…

Jul 29, 2021 12 comments

„Despre ce nu se uită” – o apariţie editorială recentă

Jul 29, 2021By

Recent am primit o carte care mi-a trezit interesul în mod deosebit: un dialog între profesorul Jean-Jacques Askenasy, de la Universitatea din Tel Aviv, medic specialist de renume internațional în neurologie, membru de onoare al Academiei Române – și scriitoarea Cleopatra Lorințiu, director adjunct al Institutului Cultural Român din Tel Aviv. Este o conversație între doi intelectuali din două generații diferite și de formații diferite. Primul este un profesor israelian originar din România, născut în anul 1929, care a trecut prin perioada Holocaustului ca elev și prin perioada dictaturii comuniste ca student și tânăr medic neurolog, om care a luptat mulți ani pentru a primi aprobarea de plecare și a ajuns în Israel la intervenția fostului premier Golda Meir în 1972, după 12 de ani de așteptare. Vizavi de el se află o intelectuală română născută în anul 1957, care a crescut în condițiile regimului de dictatură comunistă și nu a cunoscut regimul de dictatură legionară și antonesciană în mod direct, cu numai din lecturi, iar după revoluția din decembrie 1989 a funcționat în diplomația culturală românească și a fost căsătorită cu un intelectual evreu din Franța. Read more…

Jul 29, 2021 4 comments

Geamantane

Jul 29, 2021By

De când a împlinit șaizeci de ani, Mihai Kapel se gândea la pensionare. Nu că ar fi așteptat-o, dimpotrivă. Era medic anestezist și de terapie intensivă și îi plăcea profesia care și-a ales-o. Era o muncă grea, cu multă responsabilitate, însă și cu multe satisfacții. Era mulțumit de atmosfera din secție și cu colegii avea relații bune, era respectat, salariul îi asigura o existență demnă. Cel mai mult îl speria timpul liber pe care-l va avea la dispoziție, nu-și putea închipui cum o să și-l organizeze. Cititul, sportul și excursiile, nepoții, diminețile în care se va trezi cu razele soarelui în ochi, toate acestea îi făceau plăcere, dar numai la sfârșitul unei zile de muncă obositoare, în vacanțe și la sfârșiturile de săptămână. O dată pensionat, nu mai ești util societății, se gândea Mihai. La serbarea organizată în cinstea pensionării, a auzit numai cuvinte frumoase din partea colegilor. Parcă ar asista la propria înmormântare, i-a venit în minte, auzindu-l pe directorul adjunct cu care nu avuse cele mai bune relații și care îl lăuda cu zel. La sfârșitul ceremoniei a primit un geamantan mare, bej, împreună cu urările de bine și de călătorie plăcută..Read more…

Jul 29, 2021 4 comments

Operațiunea „Opera”

Jul 29, 2021By

Anul acesta s-au împlinit 40 de ani de la atacul israelian asupra reactorului nuclear irakian Osirak. În 7 iunie 1981, în ajunul sărbătorii de Șavuot, reactorul, aflat la 17 km spre sud-est de Bagdad, a fost bombardat și ras de pe fața pământului. Cele opt avioane F-16, însoțite de șase avioane F-15 pentru acoperire aeriană, au ajuns la țintă survolând Arabia Saudită și Irakul. Bombardamentul a durat trei ore, începând de la 17.30. Pe atunci Israelul încă nu avea posibilități de realimentare aeriană și pentru ca avioanele să parcurgă 2.200 de km (dus și întors) și să bombardeze ținta, era nevoie de o strategie specială. Fiecare avion ducea rezervoare suplimentare de combustibil, pe care le-a aruncat înainte de a trece granița în Irak. Bombardarea unui reactor nuclear nu seamănă cu bombardarea oricărui alt obiectiv. Bombele trebuie aruncate de la o înălțime foarte mică, iar avionul trebuie să atace în picaj, într-un unghi de 35 de grade. Numai așa bombele pot penetra cupola de beton. Fiecare avion a lansat o bombă de o tonă și peste cinci secunde încă una. Acțiunea s-a derulat exact după plan: din cele 16 bombe, numai două au ratat. După trei ore reactorul încetase să existe. Victimele s-au limitat la zece soldați și un consilier francez. Nu s-a produs nicio contaminare radioactivă, pentru că reactorul încă nu intrase în funcțiune.Read more…

Jul 29, 2021 3 comments

Podurile de pe Neva

Jul 29, 2021By

Era în anii nouăzeci ai veacului trecut, când încă republicile sovietice socialiste nici nu-și desăvârșiseră împrăștierea de sub marele URSS, când lucram ca translatoare la un ONG britanic, (CCF – Christian Children’s Fund, cu sediul la Londra și cu birouri în mai multe țări foste comuniste) cu activitate în domeniul protecției copiilor abandonați. Organizația avea colaborări și cu Rusia, mai exact cu Sankt Petersburg. Una din colegele mele, Mariana, asistentă socială, trebuia să participe la o conferință internațională taman la Sankt Petersburg și se afla în plin proces de căutare a căilor de a ajunge acolo. Mariana se tot frământa, o vedeam cu harta Europei sucită și învârtită, până când într-o zi, puțin mai libere, ne așezăm pentru o jumătate de oră la o cafea. Și atunci Mariana îmi dezvăluie enigma care o frământa: nu găsea pe hartă niciun oraș cu numele Sankt Petersburg! În toate căutările ei privitoare la avioane și legături de tren, găsea numai… Leningrad! Era pe vremea când Google încă nu exista, iar Internetul era folosit numai de armata americană. Noi abia aveam niște amărâte de modeme care ne ajutau să comunicăm prin e-mail, o chestie destul de avangardistă de altfel. Sunt genul de om care nu rezistă la posibilitatea de a face o glumă, așa că i-am spus Marianei: ”Ia-ți liniștită bilete pentru Leningrad că ajungi la Sankt Petersburg!”Douăzeci de ani mai târziu ajung și eu la Leningrad, într-o lună iulie cu nopți luminoase până spre trei dimineața. Aș vrea să vă pot face să simțiți senzația nopților albe, când crezi că amurgul nu vrea să te părăsească, dar simt că anumite trăiri nu pot fi împărtășite cu adevărat, ci trebuie verificate la fața locului. E uluitor cum te învăluie calmul nopții albe.Read more…

Jul 29, 2021 16 comments

Cazul Kasztner repovestit de Diane Armstrong

Jul 29, 2021By

Scriitoarea australiană Diane Armstrong este evreică originară din Polonia. Nu mi-a fost ușor să-i găsesc originea și numele anterior, fiindcă ea nu are un articol pe Wikipedia. Și totuși am găsit câte ceva, o viață care a început în 1939, în Polonia, la Cracovia. O viață în care după ocuparea Poloniei de către naziști, teama de exterminare era permanentă. În 1942, tatăl ei, Hirsch Baldinger, și-a mutat familia în satul Piszczac din estul Poloniei, de lângă granița cu URSS. S-au dat drept creștini. Tatăl și-a schimbat numele în Henek, iar pe fetiță a numit-o Danusia Boguslawski. Vecinii bănuiau că erau evrei și o întrebau pe fetița de trei ani: “Cum te numeai înainte? ” Dar ea o ținea morțiș că o chema Danusia. și totuși, cu sprijinul preotului local (căruia îi plăcea să joace șah cu tatăl Dianei), au reușit să supraviețuiască războiului. Diane și-a publicat majoritatea cărților în anii 2000, când trecuse de 60 de ani. Cartea Mosaic descrie cinci generații ale familiei Baldinger, începând din Cracovia în 1890. Cartea The Voyage of Their Life: The Story of the SS Derna and its Passengers descrie drumul lor cu vaporul spre Australia, în 1948, care a durat trei luni. Cartea Nocturne, distinsă cu multe premii, povestește despre revolta ghetoului din Varșovia și rezistența poloneză. Dar a publicat și multe alte cărți. Cartea The Collaborator (Colaboratorul) a apărut în 2019. Este un roman de mare succes, care îmbină date istorice reale despre cazul Rudolf / Rezső / Israel Kasztner, cu elemente imaginare.Read more…

Jul 29, 2021 20 comments

Serge și Beate Klarsfeld merită premiul Genesis

Jul 29, 2021By

În fiecare an Israelul acordă premiul Genesis unor personalități care și-au dedicat viața cauzelor evreiești.Lista laureaților cuprinde nume de răsunet, din Israel și din diferite țări ale lumii, ultimul laureat fiind Isaac Herzog, actualul președinte al Statului Israel. El a primit distincția în calitatea lui de președinte al Agenției Evreiești. Propunerile pentru acest premiu pot fi făcute indiferent de țară, de instituții, comunități evreiești sau persoane particulare. Printre cei care credem că ar merita acest premiu ar putea figura și soții Serge și Beate Klarsfeld care și-au dedicat întreaga viață descoperirii și sancționării criminalilor de război naziști și ajutorării copiilor victimelor Holocaustului. Serge Klarsfeld este un supraviețuitor al Holocaustului. Născut la București, familia a reușit să emigreze în Franța înainte de izbucnirea celui de-al doilea război mondial.Read more…

Jul 29, 2021 7 comments

Să înveți o limbă străină – sport sau necesitate?

Jul 29, 2021By

O pisică se postase în fața unei găuri de unde presupunea că trebuie să apară șoricelul pe care-l urmărea de mai multă vreme. Conform naturii ei, pisica mieuna tot timpul, ”miau, miau” și își mișca din când în când labele ca să se dezmorțească. Timpul trecea, dar prada nu apărea. La un moment dat i-a venit o idee, și în loc să miaune, a început să latre: ”hau-hau”. În câteva secunde șoricelul apăru din gaură, pisica îl apucă de coadă cu dinții și ronțăindu-l, se gândi cu plăcere: ”ce bine e să știi o limbă străină!” Știam gluma asta de foarte mulți ani, dar mi-am amintit de ea în urmă cu câtva timp, în fața calculatorului, unde încercam să-mi planific activitatea pentru următoarele zile. Aveam să fiu ocupat cu aducerea la bun sfârșit a unei sarcini pe care mi-o luasem și care de la bun început presupunea obligativitatea de a pune deoparte tot ce făceam în mod curent. Așa că hotărârea fu imediată: o oră dimineața și o oră după amiază vor fi dedicate unei complet alte activități, s-o numim intelectuală, dar alta decât cea care trebuia să-mi ocupe tot timpul liber în următoarele zile și săptămâni. Bineînțeles prima idee care mi-a răsărit în minte a fost reîntoarcerea la învățarea limbii spaniole.Read more…

Jul 29, 2021 17 comments

Festivalul de la Cannes are nevoie de legende (I)

Jul 29, 2021By

Nu știu cum se face, dar titlul, un împrumut din șirul avântatelor afirmații ale directorului artistic, Thierry Frémaux, parcă verifică – pentru a câta oară? – cunoscuta zicere: “Ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să se împlinească”. Chiar așa a fost. Cel puțin două legende se vor adăuga istoriei – mereu concurate de mitologie – a festivalului, văzut ca cea mai importantă manifestare cinematografică a lumii. Din nou, nu știu cum se face, dar s-a nimerit ca ambele întâmplări, istorice sau de pomină, cum vreți să le spuneți, să se petreacă la final, pentru a evoca și ele, de data asta în cheie cultă, dictonul potrivit căruia “Sfârșitul încununează opera”. Dezastrul a năvălit ex-abrupto, de îndată ce președintele juriului, Spike Lee, a prins să glăsuiască, anunțând, fără să ezite, la Palme d’or… de la bun început. Până să izbutească biata gazdă, maestra de ceremonii, Doria Tillier – pentru prima oară în acest difcil rol – să-l întrerupă, lumea bună, invitată la ceremonia de închidere din sala Lumière, și lumea jurnaliștilor care urmăreau din altă sală transmiterea spectacolului, au prins cine este marele câștigător. Primii, invitați distinși, s-au făcut că nu aud, probabil, pentru a nu strica atmosfera. Noi, dincolo, muream de râs, văzându-l pe bietul Spike Lee buimac, pierdut, neînțelegând de ce a greșit, din moment ce maestra i-a spus, în engleză,” Mister President, the first film to be announced is.. ” Oarecum anesteziați de neașteptatul prilej de veselie, criticii, ziariștii nu au mai primit ca pe o lovitură strigarea, cu o inutilă voce de tunet, a beneficiarului Palme d’ or: Titane de Julia Ducournau. Zvonurile, bănuielile, presupunerile circulă repede la Cannes, uneori chiar înainte să înceapă, iar de-a lungul zilelor ele înfloresc. Iubitorii speculațiilor de tot felul au lansat ideea, de altfel nu lipsită de temei în atmosfera ideologizantă de astăzi, cum că premiul suprem va reveni musai unei femei, la capătul a 23 de ani câți au trecut de la primul Palme d ‘or câștigat de o regizoare: australianca Jane Campion, în 1993, cu splendidul Pianul.Read more…

Jul 29, 2021 0 Comments

Disidența anticomunistă românească – 3

Jul 29, 2021By

Am ajuns la ultimul episod al trecerii în revistă al celor mai importante momente și al celor mai importanți actori ai acestui capitol esențial al istoriei românești, mai puțin cunoscut și mai puțin asumat. 1985-1988. Acțiunile protestatare ale tinerilor scriitori germani s-au intensificat în această perioadă. Spre finalul ei, reprimarea acestei mișcări s-a intensificat și s-a încheiat practic cu expulzarea din țară a membrilor „Aktionsgruppe Banat“ (William Totok, Richard Wagner) și a scriitoarei Herta Müller, viitoarea laureată a Premiului Nobel pentru Literatură (2009). Culmea este că toți acești tineri intelectuali germani din Banat, erau absolut de stânga, neomarxiști și se pronunțau pentru un comunism reformist cu față umană stil Primăvara de la Praga din 1968. Ei s-au opus doar regimului despotic de tip bizantin al lui Nicolae Ceaușescu. 1986-1989. În mod surprinzător, în 1985, diplomatul Dumitru Mazilu a fost numit Raportor special asupra drepturilor omului de către Subcomisia Națiunilor Unite pentru Combaterea Discriminării și Protecția Minorităților, cu sediul la Geneva. Serviciile secrete românești au depistat intenția lui Dumitru Mazilu de a-și publica raportul critic la adresa regimului ceaușist din România.Read more…

Jul 29, 2021 8 comments

Pinkasul din veacul al XIX-lea, scos la vânzare de o casă de licitaţii din New York, ar putea reveni la proprietarul său de drept: Comunitatea Evreilor Cluj

Jul 23, 2021By

În 15 februarie 2021, Revista Baabel semnala prezenţa pe site-ul unei case de licitaţii din New York, a unui manuscris de mare valoare, din veacul al XIX-lea, care a aparţinut comunităţii evreieşti clujene: Pinkas Klali d’Chevra Kadisha, Klausenburg – primul registru de înmormântare al Societăţii Sacre a Comunităţii Evreieşti Ortodoxe din Cluj/Kolozsvár/Klausenburg. De îndată după aflarea posibilei vânzări a Pinkasului, la New York, conducerea Comunităţii Evreilor Cluj a făcut primele demersuri internaţionale pentru a recăpăta acest registru foarte preţios atât din punctul de vedere al conţinutului informativ cât şi al realizării artistice. Mai multe articole publicate în revista noastră au ţinut la curent cititorii cu evoluţia lucrurilor, ultimul dintre ele informând despre faptul că licitaţia a fost oprită şi că World Jewish Restitution Organization a luat asupra sa acţiunea de recuperare a acestui manuscris de valoare inestimabilă, dar şi a altor documente evreieşti de mare valoare, provenind din spaţiul est-european, ale cărei comunităţi evreieşti numeroase şi înfloritoare au fost spulberate de Holocaust. Un comunicat emis ieri, 22 iulie 2021, de către Departamentului de Justiţie din Statele Unite ale Americii, Oficiul Procurorului General al SUA, Districtul de Est al New Yorkului, întăreşte speranţa evreilor clujeni de a-şi recăpăta primul registru de înmormântări, datând din veacul al XIX-lea. Spicuiesc din comunicatRead more…

Jul 23, 2021 12 comments

Doi miniştri din Guvernul Israelului sunt “înrudiţi” cu… cotidianul clujean Új Kelet

Jul 15, 2021By

Merav Michaeli, președinta Partidului Muncii, ministrul transporturilor este urmașa unor remarcabili foști redactori ai ziarului Új Kelet (dr. József Fischer și dr. Rezső Kasztner). Yair Lapid, președintele Partidului Yesh Atid (Există viitor), actualmente ministru de externe și peste doi ani prim-ministru, este fiul lui Tommy Lapid, cunoscut om politic, publicist și ziarist, care timp de mai multe decenii a colaborat la ziarul Új Kelet. Ei au fost deja pomeniți în Baabel – excelentul articol scris de Tiberiu Ezri, Nepoata lui Kasztner, precum și articole ale Evei Galambos și ale altora, privitoare la scrutinul din Israel. În continuare voi prezenta ascendenții lor, accentuând legătura acestora cu ziarul Új Kelet dar și cu unele evenimente colaterale legate de viața și activitatea lor.Read more…

Jul 15, 2021 15 comments

Unde sunt iluziile mele?

Jul 15, 2021By

Nu mai există, au fost îngropate încetul cu încetul pentru ca astăzi să dispară complet. Să nu credeți că sunt o fire care mă amăgesc, că mă entuziasmez repede. Încă înainte de 1989 am fost reținută în ceea ce privește evoluțiile viitoare, concret atunci mă gândeam la antisemitism. Eram convinsă că după căderea regimului ceaușist, antisemitismul latent care uneori ieșea la suprafață, va izbucni, nemaiexistând o stavilă pseudoideologică despre egalitatea tuturor. Din păcate, am avut dreptate, așa s-a întâmplat, este adevărat, încetul cu încetul s-a mai atenuat, prin strădania unor oameni politici cu gândire democratică și prin constrângeri din afară – condiționarea intrării noastre în NATO și UE, au apărut și legi care sancționau manifestările antisemite. Dar, mai ales odată cu izbucnirea pandemiei, ele au reizbucnit sub o formă sau alta în Europa chiar și în România. În ultimul timp, nu atât acest aspect mă îngrijorează cel mai mult, ci tabloul românesc pe ansamblu. Și aici intervin iluziile mele. Mi-am făcut iluzia și am dat de câteva ori câte un cec alb (cu rețineri, totuși la vârsta mea nu pot fi chiar atât de naivă) pentru personaje și ideologii despre care credeam că vor funcționa.Read more…

Jul 15, 2021 15 comments