Origini

Străbunicul meu din partea tatălui, Moșe Zwecker, era cunoscut ca Moișe Arelitzer, după târgul Arelitz din Galiția de unde era originar. În imaginația mea acel târg a fost dintotdeauna un loc mitic.  Timp de ani de zile acest lucru mi s-a părut absolut normal, dar de la o vreme a început să mă roadă curiozitatea. Întâi de toate ce e Galiția?  Aveam o vagă idee despre o fostă provincie a Imperiului Austriac, dar unde era?  În zilele noastre ea nu mai apare pe nicio hartă, dar cine caută găsește!  Este un teritoriu din vestul Ucrainei și sud-estul Poloniei. Privit pe o hartă modernă, el pare aruncat cam la întâmplare, dar nu este deloc așa, de vină este numai geografia simplistă pe care am învățat-o la școală.  Pentru noi, Carpații Orientali (numărul 3 pe harta următoare, cu maro) se întindeau din Maramureș și până la Valea Prahovei, dar în realitate ei ajung mult mai departe, prin Ucraina și sudul Poloniei, iar arcul Carpaților Orientali împreună cu dealurile și câmpia din afara lui formează Moldova, apoi Bucovina și în continuare Galiția. Și întemeierea Galiției este paralelă cu a Moldovei: Cnezatul de Halîci (Halych) a fost „descălecat” pe la 1100 de un prinț din familia lui Rurik, întemeietorul Rusiei Kievene.  (În litere chirilice se scrie Galîci, cu G, dar ucrainenii îl pronunță H.)  Iar după un secol, acesta s-a unit cu Volînia (ținutul vecin dinspre nord), formând un stat puternic: principatul, apoi regatul Galiția-Volînia care a dăinuit până pe la 1400, fiind apoi cucerit de Polonia. Read more…

Un stat evreu puternic nu este pe placul lumii

Absența Israelului la redactarea și semnarea Memorandumului de înțelegere americano-iranian și la negocierile de pace începute în Elveția a fost, după multe aprecieri, un moment nefiresc, ținând cont de participarea Israelului și contribuția sa la desfășurarea și rezultatele războiului. Șocantă a fost și dispariția a două din cele trei motive pentru care s-a lansat războiul cu Iranul, vitale pentru securitatea lumii și pentru supraviețuirea și securitatea Israelului: programul de rachete balistice și spronsorizarea de către Iran a organizațiilor teroriste Hezbollah, Hamas și Huthi. Mai mult, Iranul nu numai că nu renunță la finanțarea lor, dar consideră drept condiție pentru negocierile de pace retragerea armatei israeliene din sudul Libanului unde sunt concentrate forțele Hezbollah. Se pare că Washingtonul a uitat că fără participrea Israelului la război nu s-ar fi ajuns nici la semnarea Memorandumului, nici la negocierile de pace. Dimpotrivă, atât președintele Trump cât și vicepreședintele Vance acuză Israelul de lipsă de recunoștință și că pune piedici în calea procesului de pace. Ce se află în spatele acestor poziții?Read more…

La vârsta a treia nu mai ai nevoie de validare. Oare?

Zilele trecute, după ce am îndeplinit îndatoririle de reporter TV la un eveniment important, fiind atentă la tot ce se petrecea şi alergând după persoanele reprezentative ca să le „prind” la un interviu, mi-am tras sufletul şi m-am întrebat oare de ce mai fac munca asta la ani buni după pensionare. Mi-am amintit de o replică dintr-un film (sau o carte) rostită de un psiholog (sau un prieten) al protagonistului stresat (sau anxios): „Relaxează-te. La vârsta ta nu mai ai nimic de demonstrat nimănui. Ai făcut-o deja pe parcursul anilor care au trecut.” Şi mi-am spus: „Câtă dreptate avea acel sfătuitor”… După care m-am întrebat: „Oare avea într-adevăr dreptate?” Aşa că mi-am propus să dezbat subiectul, mai întâi cu mine însămi şi apoi – sper – cu cititorii acestui articol. Mai întâi am să încerc să demonstrez adevărul sfătuitorului. La o anumită vârstă începi să priveşti în urmă și vezi un şir lung de înfăptuiri. Nu vorbe, intenții sau proiecte, ci fapte. Ani de muncă, succese și eșecuri, decizii bune și erori din care ai tras (sau nu) învăţăminte. În anii tinereţii ai de dat multe „examene” la propriu şi la figurat, ca să-ţi dovedești inteligenţa, competenţa, sârguinţa, tenacitatea. Trebuie să convingi, să te afirmi, să accezi, să-ţi găseşti locul cel mai potrivit, aducător de satisfacţii şi beneficii. Apoi, la un moment dat, „dosarul vieții” este deja depus. Read more…

Răspunsuri la comentarii și nedumeriri

Recunosc că încercarea de a răspunde cât mai corect și mai sincer la obiecțiile, dezacordurile sau aprofundarea unor idei comune a fost mult mai complexă și mai grea decât m-aș fi așteptat. Cum spuneam, comentariile m-au îmbogățit (omul cât trăiește învață), în unele privințe m-au pus în fața unor îndoieli, iar în altele mi-au întărit convingerile. Mulți dintre cei mai mari creatori și gânditori ai istoriei au avut defecte morale serioase. Faptul că o persoană a creat opere extraordinare nu înseamnă că a fost un model etic. Greșelile lor nu anulează automat valoarea tuturor operelor pe care le-au produs. Știați că Jean Jaques Rousseau și-a abandonat copiii la orfelinat, că Pablo Picasso a avut o atitudine toxică și abuzivă în relații, Albert Einstein a avut o răceală sentimentală față de familie, un comportament problematic în viața personală, deși deosebit de etic în spațiul civic. Și Voltaire este văzut ca o figură contradictorie din punct de vedere moral, implicat în speculații financiare, a folosit stereotipuri negative despre evrei, la fel și Dickens. Knut Hamsun, laureat al Premiului Nobel în 1920, a susținut regimul nazist în Norvegia în timpul celui de al Doilea Război Mondial. A fost ulterior judecat și amendat – și totuși are statui și locuri comemorative. Avem și multe alte exemple: Richard Wagner, Richard Strauss, Herbert von Karajan, Martin Heidegger, Ezra Pound etc. Mulți intelectuali din secolul XX au fost atrași de ideologii radicale, din diferite motive: crize economice, războaie, deziluzie față de democrație, nu neapărat legate de apartenența etnică sau religioasă. Aceleași grupuri apar în toate taberele politice, inclusiv rezistență, liberalism sau disidență. Desigur pe noi ne interesează în primul rând greșelile care au afectat comunitățile evreiești referindu-ne în cazul de față la personalități din România. Read more…

Paradoxul Hester Street

La sfârșitul lunii mai, la ⁠Museum of Jewish Heritage din New York a avut loc un eveniment cultural de o însemnătate deosebită pentru istoria cinematografiei, pentru cultura și istoria evreiască: lansarea cărții Hester Street a Juliei Wagner. Cercetătoare de elită, critic de film și curatoare britanică cu un doctorat de la King’s College London, Wagner s-a specializat în analizarea modului în care identitatea evreiască, memoria Holocaustului și traumele dislocării și imigrației sunt reprezentate pe marele ecran. Volumul său nu e doar o cronică a unui vechi succes cinematografic, ci închide un cerc fascinant care conectează literatura secolului al XIX-lea, filmul independent din anii ’70 și analiza academică contemporană. Dincolo de mitul cultural, Hester Street este o stradă reală din Manhattan. Ea păstrează o istorie veche, complexă și extrem de vie, care continuă să atragă cercetători și turiști deopotrivă. Însă în memoria colectivă universală, Hester Street este titlul unei capodopere a cinematografiei independente, lansată în urmă cu peste o jumătate de secol, în 1975. Pe atunci, pentru majoritatea producătorilor de la Hollywood, acest proiect părea rețeta perfectă pentru un eșec comercial și artistic absolut: era regizat de o femeie, filmat alb-negru din lipsă de fonduri, realizat cu un buget infim și vorbit în cea mai mare parte într-o limbă considerată pe moarte, idiș. În ciuda tuturor acestor previziuni sumbre, filmul regizat de Joan Micklin Silver este considerat astăzi o adevărată bijuterie cinematografică, inclusă în National Film Registry al Statelor Unite pentru valoarea sa „semnificativă din punct de vedere cultural, istoric și estetic”.Read more…

Ziua mașinii de cusut

În 13 iunie a fost Ziua mașinii de cusut și m-am gândit la familia mea, la străbunica Malca Aizenberg care, pe la 1875, primise de zestre o mașină de cusut Singer. Pe atunci era un cadou foarte valoros, pentru care stră-străbunicii făcuseră mari sacrificii financiare. Era produsă tocmai în America și adusă cu vaporul până la Galați, pe atunci principalul port al României. Astfel mașina a intrat în familie și în următorii ani a cusut haine și hăinuțe pentru cei 11 copii ai familiei, atât băieți cât și fete. În timpul Războiului de Independență a României, Malca a fost voluntară de acasă: spăla, repara și călca lenjeria și pijamalele soldaților care reveneau de pe front. Mai târziu a cusut chiar trusourile fetelor mai mari – era în primii ani ai secolului XX. În timpul Primului Război Mondial, mașina a lucrat non-stop. Casa străbunicilor a fost transformată în „vestiar” și chiar ei, aflați deja la o vârstă înaintată, ajutau după puteri. În casa lor se reparau uniformele militarilor care apărau orașul. Erau de origini etnice diferite: români, evrei, turci, găgăuzi și chiar germani care blocau atacul din zona lacului Cătușa. Ciudat, nu? Soldați de etnie germană sau turcă, îmbrăcați în uniforma armatei române, luptau împotriva armatelor germane sau turce, apărând orașul. Îmi vine destul de greu să-mi închipui situația, puțini dintre ei aveau „supușenie” (adică cetățenie), dar dragostea pentru pământul unde s-au născut și unde familiile lor trăiau de generații era mai puternică decât apartenența etnică.Read more…

Folosirea inteligenței artificiale (IA) și a dronelor în războaiele moderne

În 28 februarie 2026, aviația israeliană împreună cu cea americană au atacat Iranul. Nu discut motivele atacului, nu acesta este subiectul articolului. Dar oare cum au reușit în numai 24 ore (1) să atace și să distrugă 1000 de ținte iraniene, răspândite pe un teritoriu imens? Ar fi, în medie, una la fiecare minut și jumătate – apărarea antiaeriană iraniană, baze militare, fabrici de rachete balistice, zeci de comandanți din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) și lideri politici în frunte cu Ali Khamenei. Au fost distruse unsprezece nave militare iraniene. Din păcate, au fost și victime civile, inclusiv copii. Avioanele americane și israeliene zburau nestingherite deasupra Iranului. E greu de imaginat că o asemenea performanță a fost executată numai de piloți. Cum a reușit acest atac-fulger să identifice țintele și să-i vâneze pe conducători? Oare numai Mosadul și CIA au contribuit la acest succes sau a fost și altceva? La baza succesului aviatorilor se află, printre altele, o schemă de luptă formulată de colonelul american John Boyd încă la începutul anilor 1970.(2) Ea este aplicabilă și în alte domenii: în comerț, justiție, apărarea cibernetică, finanțe, cercetări, etc., dar mă voi limita la folosirea IA în aviație.Read more…

Satisfacţia misiunii îndeplinite sau Povestea unei bănci

Într-o zi, în urmă cu câțiva ani, ședeam pe o bancă, într-un parc din apropierea casei. Aveam la mine o carte bună, ca să-mi petrec timpul bucurându-mă de natura primăvăratică. Nu sunt genul de om care își petrece timpul şezând pe bănci, prefer să cutreier aleile sau străzile oraşului, dar o entorsă dureroasă la gleznă mă obliga să adopt temporar un regim de viaţă sedentar. Banca se afla lângă un loc de joacă, dar eu o alesesem pentru că era la umbră şi priveliştea era încântătoare. La acea oră parcul nu era aglomerat și te puteai delecta cu foşnetul frunzelor şi ciripitul păsărelelor. La scurt timp după venirea mea, o bunică şi nepoţica ei s-au aşezat pe banca din dreapta. Bunica a expediat urgent fetiţa la locul de joacă. Simţea nevoia să se relaxeze şi adusese un coșuleț din care se ițea o pereche de andrele. Dar socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg și fetiţa, în loc să se joace, o asalta cu întrebări care începeau invariabil cu „de ce…?” În curând s-a ocupat şi banca din stânga mea, tot de o bunică însoţită de nepoţica ei care avea o vârstă apropiată de a celeilalte fetiţe.Read more…

Un editor inovator

Frunzărind colecțiile de ziare digitalizate de pe site-ul Arcanum încercând să aflu cine și când a introdus în România colecția romanului de 5 lei, am dat peste Ignaț Hertz, numele unei librării și al unei edituri. Evident că a existat și o persoană, dar biografia sa nu e cunoscută. Cum și de ce m-am ocupat de această întrebare e altă poveste. Numele mi-a atras atenția nu din cauza unității de măsură a frecvenței, Hertz (Hz), nici datorită fizicianului după care a fost numită unitatea. Hertz era porecla mea, colegii și prietenii au folosit-o în școli, la facultate și încă mulți ani după aceea. Nu puteam să nu observ lipsa de consecvență în notarea sunetului /ts/ în cele două nume, Ignaț Hertz, dintre care niciunul nu pare românesc. Printre miile de apariții ale celor două nume în presa de epocă, am găsit nenumărate variante. Aplicația care descifrează textele scanate are o capacitate destul de limitată în identificarea textului căutat, atunci când acesta este scris cu litere gotice, chirilice, cu sau fără diacriticele limbii maghiare și chiar cu litere latine în diferite fonturi…Read more…

Podul Intel din MATAM – un simbol al „Văii Siliconului din Haifa”

Pentru miile de angajați care intră zilnic pe porțile MATAM, podul de deasupra străzii Andrei Saharov face parte din rutina cotidiană. Pentru Haifa, acest pod a devenit unul din simbolurile orașului tehnologic care a luat naștere în partea sa sudică – un oraș al companiilor bazate pe cunoaștere și al centrelor de cercetare și dezvoltare, supranumit „Valea Siliconului din Haifa”. Originile parcului MATAM (Centrul Industriilor Științifice și Tehnologice) se afla în viziunea primarului Haifei, Aba Huși, și a lui Uzia Galil, inginer de origine română, fondatorul companiei Elron și unul din pionierii industriei high-tech din Israel. Împreună cu Ministerul Comerțului și Industriei, la sfârșitul anilor 1960 cei doi au promovat înființarea primului parc al industriilor științifice din Israel. Proiectul urmărea să creeze o legătură între cercetarea academică desfășurată la Technion – Institutul Tehnologic al Israelului – și industriile avansate ale viitorului. Primele clădiri au fost ocupate la începutul anilor 1970, iar MATAM a devenit astfel primul parc high-tech din Israel. De-a lungul anilor, complexul s-a extins și s-a transformat în cel mai mare centru de ocupare a forței de muncă de acest tip din nordul țării. Compania Gav-Yam Ltd. a avut un rol central în dezvoltarea și administrarea sa timp de decenii. Centrul de dezvoltare din Haifa a fost primul centru pe care compania Intel l-a înființat în afara Statelor Unite (1974), devenind o piatră de hotar în relațiile dintre companie și Israel. De-a lungul anilor, Intel a investit miliarde de dolari în centre de dezvoltare și de producție din țară și a devenit una dintre cele mai influente companii tehnologice străine din economia israeliană. Alegerea Haifei nu a fost întâmplătoare. Apropierea de Technion a oferit companiei o sursă excelentă de ingineri și cercetători, iar parcul MATAM a pus la dispoziție un mediu de lucru avansat, inovator pentru vremea sa.Read more…

Inteligent/ă poți fi, dar frumos/frumoasă?! (2)

„Epidemia” chirurgiei de înfrumusețare s-a întins în toată lumea, chiar în unele țări unde nu te așteptai. Un exemplu e China. Nu demult s-a vorbit despre un chinez care, după decesul mamei sale a descoperit că aceasta cheltuise o sumă mare pentru mai multe intervenții chirurgicale estetice. „Mă doare nu numai că a cheltuit mult, dar nici măcar nu am văzut vreo schimbare în bine în fizionomia ei”, ar fi declarat fiul ei. Pe același subiect am întâlnit o știre la care nu mă așteptam. Deși Franța este printre primele 10 țări pentru „consumul” de chirurgie estetică, există o tendință crescândă de a respecta elementele care trădează vârsta omului, mai ales a femeii, de unde expresia „une femme d’un certain age”, în spatele căreia se află o apreciere pozitivă a unei femei elegante, inteligente, cu o experiență de viață valoroasă și cu o încredere de sine demnă de remarcat. Fără discuție, o asemenea femeie nu are nevoie de niciun artificiu estetic, oricum ea provoacă invidie și respect. În prima parte a eseului spuneam că și bărbații au devenit treptat clienți devotați ai chirurgiei de „corectare” anatomică.Read more…

JOI. UN AN. IULIE (I)

Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022.  Peter este „medicul-condeier” prin excelență.  Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit…  Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 6 iulie   Standby. Vara se revarsă peste dealuri, peste văi și pășește fastuos prin străzile aproape goale ale orașului.  A început vacanța mare.  Pe toate zborurile spre Turcia, Italia, Grecia, Mallorca și Croația demult nu se mai găsesc bilete.  Autostrăzile sunt ticsite de mașini care își caută un locșor printre tiruri; familii întregi, cu cățel și cu purcel, năvălesc spre destinațiile de vacanță, de parcă ar fi o chestie de viață și de moarte. Eu mă îndrept, șontâc-șontâc, spre stația de tramvai și mă bucur că vagonul e gol, că pot să-mi întind picioarele și să mă întorc la viața mea cotidiană, cam răblăgit, e drept, dar acceptabil, după toate cele prin care am trecut. Read more…

Ruleta americană

Orice jucător de noroc începător știe că la ruletă există o regulă de bază: nu-ți pune toate jetoanele pe o singur pătrățel. În limbaj matematic asta se numește gestionarea riscurilor. Domnul Netanyahu nu este nicidecum un cartofor începător și totuși a ignorat această regulă, mizându-și toate resursele pe un singur pătrățel. El a hotărât să renunțe la ruleta europeană, mai ales după ce Europa nu i-a fost prea prietenoasă, arătându-i calea spre Haga și a decis să joace doar la ruleta americană cu pătrățele albastre și roșii. Netanyahu și-a pus toți banii pe pătrățelele roșii. Și-a pus toți banii e un fel de a spune, banii nu erau ai lui, ci ai noștri. O vreme i-a mers. În 28 februarie pătrățelul roșu / portocaliu din vârful ruletei i-a adus potul cel mare – războiul cu Iranul. În sfârșit, el, Netanyahu se va putea redefini ca salvatorul națiunii și va putea șterge din memoria colectivă ororile acelui 7 octombrie. Doar că socoteala de acasă nu se potrivește cu cea de la cazinou. Sigur că piloții israelieni au făcut o treabă extraordinară. Au nimerit cu precizie țintele. Au decolat și au revenit cu o precizie matematică. Dar regimul iranian nu a căzut, așa cum speram. Și atunci pătrățelele roșii din jurul președintelui au început să-și schimbe culoarea. Întâi a fost Tucker Carlson, un influent om de media și suporter MAGA. Apoi a fost însuși vicepreședintele Vance. Și la un moment dat, chiar în pătrățelul portocaliu din vârful ruletei a spus că își dorește un acord cu Iranul.Read more…

Confesiuni legate de un subiect delicat – antisemitismul

Ceea ce scriu pornește dintr-o adâncă și foarte îndelungată amărăciune și frustrare, cu nuanțe chiar depresive. Hotărârea de a vorbi sincer despre un subiect atât de delicat a venit după un lung proces de conștiință, după o confruntare complicată cu mine însămi, amestec de luciditate și emoție, pornind de la ideea că poziția existențială pe care o ocup îmi acordă poate o platformă mai apropiată de obiectivitate. Antisemitismul crește înfricoșător, direct proporțional cu strădania noastră pătimașă și zgomotoasă de a-l combate. Este ca un cerc vicios. Poate că modul în care ne „luptăm” cu el se întoarce împotriva noastră ca un bumerang. Am o strângere în stomac de fiecare dată când citesc sau aud acest cuvânt și am încercat să înțeleg de ce. Acest val mă poate atinge direct, mă sperie și mă îngrijorează. Cuvântul în sine îmi creează un sentiment de separație, de respingere când, de fapt, în opinia mea, suferința, persecuția, genocidul sunt otrava întregii umanități, nu cred că trebuie să creăm noi un monopol al durerii. A privi într-o singură direcție poate deveni periculos. Din păcate, în percepția multor conaționali ai mei, lumea se împarte în două categorii distincte: iubitorii de evrei și antisemiții.Read more…

Încotro ne îndreptăm?

La prima vedere, titlul e cam eliptic, dar cred că toată lumea, sau cel puțin cititorii din țara noastră, știu că este vorba de România. Iar răspunsul este simplu: spre catastrofă. Și vreau să prezint, deși nu sunt originală, alții mai deștepți au făcut-o înaintea mea, cam cum se va desfășura scenariul. Deocamdată, pe scena politică nu există decât două opțiuni: una destul de proastă și una foarte proastă. La ora la care scriu articolul, a avut loc o rundă de convorbiri a premierului desemnat, Eugen Tomac, deocamdată cu partidele proeuropene, minoritățile naționale și grupurile neafiliate pentru a realiza o majoritate parlamentară cu ajutorul căreia să poată continua reformele și să mențină orientarea euroatlantică a României. De menționat că Tomac este liderul unui partid, PMP, care nu a intrat în parlament dar a fost ales de președintele Nicușor Dan ca independent.Se pare însă că , cu excepția PSD care a condiționat votul cu un program imposibil de realizat, a primit peste tot câte un refuz. Ar mai exista o șansă minimă, dialogul om la om respectiv cu fiecare parlamentar la care s-a angajat Tomac. Mă gândesc și la anumite grupuri din partidele proeuropene, la persoane conștiente că într-un fel sau altul trebuie să se pună capăt crizei, care au în vedere interesul național, chiar dacă pentru mulți această expresie și-a pierdut semnificația. Vom vedea la vot.Read more…

Etiopia la Ierusalim

Atunci când am ajuns pentru prima dată la Ierusalim, în urmă cu peste o jumătate de veac, m-a impresionat enorma diversitate a oamenilor.  În Aradul anilor 1960 trăiau români și „naționalități conlocuitoare”, puținii turiști străini erau priviți ca niște curiozități.  La Ierusalim am găsit un adevărat caleidoscop de fețe, de costume, de limbi…  Israelul a fost și a rămas o țară de imigranți.  Apoi sunt arabii locali.  Lor li se adaugă (cel puțin pe timp de pace) puhoaie de turiști și de pelerini din toate colțurile lumii.  În plus, diverse rituri creștine își mențin o prezență la Ierusalim și pe străzi se văd fețe bisericești, călugări, măicuțe.  Printre figurile cele mai exotice se numără etiopienii. Etiopia este singura țară din Africa Neagră unde creștinismul nu a fost adus de colonialismul european, din contră, Etiopia este chiar una din primele țări creștine din lume.  După tradiția lor, regele Ezana (330 – 360 e.n.) fost convertit de învățătorul său, Sf. Frumentius, un misionar din Fenicia.  De atunci creștinismul a devenit religia națională, iar Frumentius a fost primul episcop.  Până astăzi, creștinii reprezintă cam 2/3 din populația țării.  Crezul lor este o variantă a religiei ortodoxe. Etiopienii se consideră urmașii Reginei din Saba și ai regelui Solomon.  Evident că acestea sunt figuri legendare, dar… parcă Saba era asociată cu Yemenul de azi!?  De fapt, Yemen și Etiopia / Eritreea sunt despărțite numai de o strâmtoare, între ele au existat dintotdeauna legături strânse și nu e de mirare că împart și legendele.  În orice caz, această „descendență” este luată foarte în serios, Leul Iudeei este simbolul suveranității naționale.Read more…

Ce scriu? De ce scriu? Pentru cine?

Adeseori, înainte de a mă apuca de scris un articol pentru Baabel (şi nu numai) mă cuprinde îndoiala privitor la ce scriu, de ce scriu, pentru cine scriu? Dacă are rost să mai scriu? Oare scriu pentru mine sau pentru alţii? Scriu din nevoia imperioasă de a mă exprima şi de a fi citită sau din dorinţa de a împărtăşi experienţa şi trăirile mele pentru a îndrepta, a ajuta, a sprijini, a avertiza? Sau toate aceste obiective sunt amestecate şi oricât mă străduiesc nu le voi putea separa? Pentru a-mi limpezi gândurile am făcut o incursiune în trecut, în etapele prin care au trecut scrisul meu şi eu: „cea care scrie.” Dacă stau să mă gândesc, scriu de foarte multă vreme, chiar dinainte de a şti să citesc. Totul a început în iulie 1958, la Sovata, unde îmi petreceam vacanţa cu părinţii, şi tata mi-a dăruit un caiet cu pătrăţele, cartonat, de culoare albastru închis, pe care-l adusese de la Moscova (unde-şi făcea aspirantura la Universitatea Tehnică Bauman) şi mi-a spus: „Acesta va fi jurnalul tău în care îţi vei scrie de acum încolo impresiile.” Eu i-am răspuns nedumerită: „Dar eu nu ştiu să scriu” însă tata a continuat fără să-mi ia în seamă argumentul: „Până când vei merge la şcoală şi vei învăţa să scrii, o să scrii în jurnal prin mijlocirea noastră. Tu ne vei dicta şi noi vom scrie în caiet.” Şi aşa s-au şi petrecut lucrurile. Mai păstrez şi azi caietul cartonat pe care scrie ОБЩАЯ ТЕТРАДЬ (caiet general) şi a fost fabricat în 1957, în anul celei de-a 40-a aniversări a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, lucru menţionat şi pe coperta superioară. Foile uşor îngălbenite stau dovadă seriozităţii, conştiinciozităţii şi exactităţii cu care tata şi mama transcriau impresiile pe care le dictam aproape zilnic. De-abia în vacanţa dintre clasa întâia şi a doua am început să completez jurnalul singură, moment în care am schimbat şi limba, trecând de la maghiară (limba mea maternă) la română (limba în care învăţam la şcoală). În anii de gimnaziu simţeam nevoia imperioasă de a scrie şi scriam pentru mine, deşi uneori îmi imaginam cum ar fi fost dacă cele scrise de mine ar fi fost citite şi din acest motiv eram atentă şi la „stil”. Totuşi, nu pot spune că îmi doream un public cititor. Lucrurile s-au schimbat atunci când am scris prima poezie… Read more…

Un nou ghetou în lumea occidentală

Trăim vremuri îmbâcsite de agresivitate și transformări geopolitice. În aceas atmosferă tot mai tulbure și neliniștită asistăm la un fenomen care, deși este prezentat drept progres și toleranță, ascunde o contradicție profundă. Tot mai mulți politicieni occidentali își declară afecțiunea față de poporul evreu, în timp ce se distanțează de una din componentele fundamentale ale identității evreiești de-a lungul mileniilor: legătura neîntreruptă dintre poporul evreu și pământul său ancestral. Nu este o simplă nuanță politică. Este o lipsă de onestitate intelectuală și morală. Și incorectitudinea de acest fel nu rămâne niciodată fără consecințe. A celebra cultura evreiască, dar a trata autodeterminarea evreiască drept o jenă diplomatică nu înseamnă toleranță, ci selectivitate. A onora istoria evreiască și memoria Holocaustului, în timp ce condamni mișcarea națională care a izvorât direct din această istorie, nu este o critică legitimă, ci o contradicție care ar trebui să fie stânjenitoare pentru cei care o promovează. De asemenea, a declara solemn necesitatea păstrării memoriei victimelor Holocaustului, a-i îmbrățișa și decora pe supraviețuitori, a exprima regrete pentru crimele comise împotriva evreilor, dar a respinge în același timp ceea ce majoritatea lor covârșitoare afirmă deschis despre propria identitate nu înseamnă solidaritate și nici alianță. Este doar o punere în scenă.Read more…

Punctul critic – COVID 19 și vaccinările

Lumii îi este greu să uite de pandemia care a ucis milioane de oameni, dar și controversele legate de necesitatea vaccinării, deși s-a demonstrat științific că vaccinarea ușurează boala COVID-19. Un articol publicat la BBC în 2020 descrie cum un om de afaceri a contaminat alți 11 oameni cu virusul corona.(1) Un anume Mr. Walsh a contactat virusul la o conferință în Singapore. De acolo a plecat la schi în Franța, unde a infectat 11 oameni: cinci din Anglia, cinci din Franța și unul din insula Mallorca, Spania. În acel moment, în Anglia erau doar opt persoane infectate. Dar nu se știe câți au fost infectați mai târziu în Anglia, Franța și Mallorca. Acest articol mi-a atras atenţia asupra posibilității de contaminare în timpul unor întâlniri sau conferințe. Un caz asemănător, tot real, a fost descris de Malcolm Gladwell în cartea Revenge of the tipping point (Răzbunarea punctului critic) (2), publicată în 2024. Ideea este că o schimbare minoră (un punct critic) poate provoca o situație gravă și uneori ireversibilă, sau „buturuga mică răstoarnă carul mare”.Read more…

Inteligent/ă poți fi, dar frumos/frumoasă?! (I)

Celebrul bogătaș belgian-israelian Ehud Arye Laniado a decedat ca urmare a unui atac de cord în timpul intervenției chirurgicale pentru elongarea penisului. Intervenția a avut loc la clinica estetică Saint-Honoré-Ponthieu din Paris. Operatorul a fost nu mai puțin celebru: chirurgul cunoscut sub numele de Guy H. Tribunalul parizian a suspendat dreptul acestuia de liberă practică și l-a condamnat la 15 luni de închisoare. Această știre oarecum senzațională mi-a fost trimisă de o prietenă și am înțeles imediat că subiectul merită o discuție mai amplă. Dar oare subiectul îi va interesa pe cititorii revistei Baabel? Și atunci am apelat la statistica oferită de redacția revistei. În anul 2025, procentul bărbaților care au răspuns la sondaj a fost dublu decât al femeilor și cca 80% erau trecuți de 56 de ani. Cu alte cuvinte, sunt șanse ca cineva să citească articolul până la capăt. Deși… La prima vedere aș zice că subiectul nu va interesa pe mai nimeni. Dar, on second thought, mi-am zis: într-adevăr, cititorul nostru e bărbat și demult trecut de prima tinerețe, dar el are copii și nepoți. Așadar nu ar fi rău să-i aduc la cunoștință ce am descoperit. Deci, la treabă. În cariera mea profesională am fost implicat foarte rar în chirurgia estetică, practicată aproape în întregime în instituții medicale particulare. De aceea recurg la literatura de specialitate.Read more…