Niciun film nu a stârnit vreodată atâtea emoții aici, în Israel, precum documentarul NAZA. Filmul se bazează pe mărturiile unor ofițeri de informații despre utilizarea sistemului de inteligență artificială Lavender care estimează numărul de victime colaterale în cazul lichidării teroriștilor Hamas. Filmul a fost aplaudat timp de 25 de minute (record mondial!) la Festivalul de la Veneția. Trebuie să recunosc că pe mine nu m-a impresionat nici durata și nici intensitatea aplauzelor. Și Ceaușescu a fost aplaudat minute în șir la ultima sa Plenară, cu o lună înainte de a fi executat. În filmul NAZA există însă o dihotomie între două narațiuni care se bat cap în cap și, din păcate, ambele sunt adevărate. Pe de o parte, documentarul – din care am văzut doar câteva secvențe-pirat – va fi exploatat din plin de antisemiți. Majoritatea celor care astăzi îl ridică în slăvi, în Europa, nu o fac din dragoste pentru Sion și nici din apreciere pentru autorii israelieni. Pentru mulți dintre cei care comentează (și care, bineînțeles, nu l-au văzut nici ei) este doar încă un pretext de a-și revărsa veninul asupra Israelului. Pe de altă parte, filmul deschide și un subiect despre care aici s-a vorbit foarte puțin. Niciun canal de televiziune din Israel (și aici includ și canalele de stânga pe care suporterii lui Netanyahu le numesc tendențios „Al Jazeera”) nu au arătat ce se întâmplă dincolo de gard, în Gaza.Read more…
Dilema mea de Iom Kipur
În zilele acestea care preced Iom Kipur sau Ziua Ispăşirii, mi-am amintit de un dialog pe care l-am auzit în autobuz în preajma Paştelui Ortodox. Era frântura unei discuţii între două tinere, eleve de liceu sau studente care şedeau în spatele meu: – Tu ţii post de Vinerea Mare? – Încerc, dar nu cred că voi reuşi. – Cum aşa? – Nu sunt în stare să ţin post negru o zi încheiată, deşi am reuşit de multe ori să nu mănânc multe ore, atunci când făceam cură de slăbire cu metoda postului intermitent. Uneori mă abţineam de la mâncare chiar şi peste limita de timp, dar în Vinerea Mare nu pot… Confesiunea ei era, într-un fel, şi a mea. Sunt zile în care nu mănânc aproape deloc, am renunţat la carne de pe o zi pe alta şi nu mă ating de ea de peste trei decenii, am renunţat la preparatele cu gluten, la majoritatea dulciurilor şi nu mi-e greu deloc, în schimb mi-e foarte greu să ţin postul de Iom Kipur. În articolul de faţă nu mi-am propus să găsesc explicaţia acestei situaţii, ci să prezint (după posibilităţile mele) asemănările şi diferenţele dintre abţinerea de la mâncare atunci când e vorba de dietă respectiv, de post, precum şi dilema mea.Read more…
Odiseea lui Pierre Massart și Marcel Brugnon (I)
Istoria supravieţuiri a lui Pierre Massart şi Marcel Brugnon a ajuns în paginile revistei noaastreprintr-o întâmplare fastă. George Dehut, un francez emigrat în Australia, a găsit pe internet amintirile Palmei Stern publicate în Baabel cu câţiva ani în urmă[1]. Numele ei îi era cunoscut din poveștile bunicului său, Perre Massart, care era unul dintre cei doi francezi cu care Palma a trecut ilegal frontiera României, pentru a se salva de deportarea la Auschwitz. Georges a reconstituit biografia bunicului său decedat, bazându-se pe însemnările care au rămas în urma lui, pe amintirile din familie şi, mai ales, pe o serie de discuții cu fostul său camarad de arme, Marcel Brugnon, celălalt francez care apărea în memoriile Palmei. În continuare vom publica în foileton povestea supravieţuirii celor doi militari francezi evadaţi. 1. Lagărul picăturii de apă și al morții lente – 25 iunie 1942. La intrarea în lagăr era o poartă masivă de fier. Trecând prin ea, sub privirea unui ofițer german, am observat lagărul: patru clădiri solide, două încă neterminate, un fost grajd al armatei sovietice, barăci din lemn, totul înconjurat de sârmă ghimpată și turnuri de pază. Câțiva prizonieri, atrași de sosirea convoiului nostru, se îndreaptă spre noi. Poartă uniforme vechi și saboți sau sandale de lemn în picioarele goale. Alții, scheletici și epuizați, ies din clădirile de cărămidă, sperând fără îndoială să recunoască vreun camarad. Un ofițer se răstește la noi: e interzis să vorbim cu ei înainte de percheziție. Ne duc pe un teren viran, unde așteptăm câteva ore să ne vină rândul. Apoi ne îndrumă spre grajdul din centrul lagărului, unde vom fi cazați. Pe jos era pământ gol, fără lumină și fără ventilație. De-a lungul unor coridoare înguste se înșirau priciuri supraetajate pe trei nivele, pentru prizonieri. Fără paie, fără pături. Dormeam direct pe scânduri și înghețam. Ca să ne mai încălzim, ne îngrămădeam unii lângă alții și când unul se întorcea, cei din jur trebuiau să se întoarcă și ei. Majoritatea eram francezi, dar erau și câțiva belgieniRead more…
Victoria Alternativei pentru Germania – o atenționare pentru Europa
Victoria electorală în landul Saxonia-Anhalt a Alternativei pentru Germania (AfD), partid de extremă dreaptă de sorginte nazistă, a provocat un șoc puternic nu numai în Germania, ci în numeroase state din Europa unde funcționează astfel de partide și care se pregătesc în viitorul apropiat sau îndepărtat de alegeri, fie prezidențiale, fie legislative, fie locale. Succesul AfD s-a înregistrat într-un land al cărui teritoriu a făcut parte odinioară din Germania de Est și deși au trecut peste 35 de ani de la reunificarea Germaniei, landurile estice nu au reușit să atingă nivelul de trai al celor din vest, deși s-au investit multe fonduri. Multe provincii se depopulează, nu există locuri de muncă și, un aspect important, în aceste regiuni nu s-a făcut niciodată o denazificare, generații au crescut într-o ideologie naționalistă, cu nostalgie pentru fosta RDG. Pe acest fundal nu este de mirare că programul AfD a prins, mai ales respingerea imigranților și schimbarea narativei despre istoria perioadei naziste. Înființată în 2013, AfD a crescut în sondaje, mai ales în ultimii ani, când situația economică a Germaniei s-a înrăutățit, determinată în primul rând de cea politică, de războaiele din Ucraina și din Golf. Din păcate, guvernul de coaliție al lui Friedrich Merz nu a reușit să elaboreze un program credibil care să aducă o rază de speranță germanilor. Aceștia constată zilnic scăderea nivelului de trai, astfel încât nici promisiunea lui Merz de a reduce la jumătate popularitatea Alternativei nu s-a îndeplinit, ba dimpotrivă,Read more…
Jucăria
Mă simt așa cum presupun că s-au simțit colegii lui Fosbury când, pe la începutul anilor ʼ60, l-au văzut trecând ștacheta de peste 2 metri cu noul stil de săritură, care și azi îi poartă numele. „Oare este legal?” cred că s-au întrebat o parte din ei. Îmi place să citesc, să aflu, să povestesc ce am descoperit. Pe la mijlocul secolului trecut umblam prin școli, biblioteci, librării și anticariate, la filme și spectacole, să intru în contact cu alți oameni și să aflu despre experiențele lor. Notițele mele au devenit jurnale intime în care au apărut primele schițe și povestiri pe care desigur că nu le-am arătat nimănui. La sfârșitul mileniului a apărut internetul și Google și eu m-am bucurat, deoarece căutarea nu mai implica și umblatul. Îmi rămânea doar să descopăr și să relatez. Mi-a luat timp să înțeleg că această „democratizare” a accesului la informație vine cu un cost. Ce rost mai are relatarea despre cum arăta Kaufering în vara anului 1944 în amintirile tatălui meu, când toată lumea are acces nu doar la imagini contemporane, ci chiar la filme și fotografii din anii 1944-5? Până la sfârșitul anului 2022, atunci când a „explodat” utilizarea în masă a inteligenței artificiale (IA), mai trebuia să fac efortul de a căuta, dar de atunci, dacă sunt curios, trebuie doar să întreb și, fiind chițibușar, să verific. Cred că ceea ce aflu nu mai poate fi numit „descoperire” … Acestea erau sentimentele mele când am dat peste un filmuleț nou din seria General Knowledge Read more…
Evoluția și involuția mea pe piramida lui Maslow
Piramida ierarhică a nevoilor umane este o teorie propusă în 1943 de psihologul american (din părinți evrei ucraineni) Abraham Maslow. Ea este valabilă pentru fiecare dintre noi, de la necesitățile fizice cele mai primitive, până la nevoia de auto-realizare. Primul nivel cuprinde satisfacerea necesităților celor mai fundamentale: aer, apă, hrană, somn și adăpost, toate esențiale pentru supraviețuire. Al doilea nivel al piramidei este nevoia de siguranță, de un loc de muncă stabil, sănătate și resurse financiare. Al treilea nivel este nevoia de dragoste manifestată prin relații sociale, prieteni, sentimentul de apartenență la o comunitate și întemeierea familiei. Al patrulea nivel este stima de sine, respectul față de ceilalți, obținerea unui prestigiu pentru realizări personale și comunitare. Iar apogeul piramidei este nevoia de împlinire personală, de dezvoltare a potențialului, a creativității și a tuturor nevoilor spirituale. Oamenii încearcă să-și rezolve întâi nevoile de bază și abia după ce ele sunt satisfăcute, ei se pot concentra asupra nevoilor superioare.Read more…
Clujul meu în pastel (III)
Într-o zi de decembrie am cumpărat o cutie de pasteluri pentru nepoata mea Henrietta, pasionată de desen și pictură. Din nefericire, cutia mi-a scăpat din mână și cretele s-au risipit pe podeaua magazinului. Una dintre crete nu am mai găsit-o nicicum, degeaba am căutat-o peste tot. Am cumpărat altă cutie, cea incompletă am păstrat-o pentru mine. Deschideam deseori cutia, aducându-mi aminte de anii de liceu, când desenam cu mare plăcere portrete, peisaje, fiind deseori lăudată de domnul profesor István Gergely, plastician renumit al Clujului, profesorul meu de desen. Într-o după-masă m-am trezit cu o foaie de desen în față, schițând contururile unei case dragi mie de pe strada Brătianu, de care mă legau amintiri frumoase din frageda copilărie. Acesta a fost prima lucrare din ciclul Clujul meu în pastel, care apare în foileton în paginile virtuale ale revistei Baabel. Urmează episodul al treileaRead more…
De voie, de nevoie, dar cine te întreabă?!
În aparenţă, subiectul de mai jos este de interes strict religios. Promit că nu mă voi aventura cu glume ieftine legate de obiceiul devenit pentru mulți literă de lege. Practica circumciziei la bărbat e curentă la evrei şi musulmani și, deşi există diferenţe între prescripţiile celor două religii, în ambele cazuri este o obligaţie religioasă provenită din Vechiul Testament, respectiv din Coran. Şi cu toate acestea practica ei are aspecte medicale şi etice de primă importanţă. Importanţa majoră a circumciziei în zilele noastre, nu numai în ţările musulmane și în lumea iudaică, stă la baza deciziei mele de a readuce în discuție acest subiect. Spuneam că circumcizia e considerată primul act chirurgical din istorie, deşi ne putem referi și la excizia coastei lui Adam pentru a o crea pe Eva și la sursele istorice medicale care amintesc trepanaţia craniană din antichitate, efectuată pentru a alunga duhurile necurate. Şi totuși, circumcizia la bărbat are o vechime considerabilă.Read more…
Miniatură cu un caiet
În România tocmai a început un nou an școlar, firesc prilej de emoții copilărești și părintești și de festivități la care politicienii împart discursuri sterile și popii împart binecuvântări. Data începerii și terminării anului școlar demult nu mai este 15 septembrie, respectiv 15 iunie, așa cum a funcționat fără greș timp de zeci de ani. Acum aceste date se schimbă anual, Dumnezeu știe pe ce criteriu. Dar nici nu e atât de important, până la urmă. Sunt alte aspecte care ar trebui aprofundate în legătură cu educația din țara noastră care, adesea, mi se pare că a ajuns absolut marginală în societate și confundată cu o glumă proastă. Timp de milenii din istoria omenirii învățătura de carte a constituit o valoare, un enorm atu și parcă tot mai evident acest lucru nu mai este valabil. Ca orice copil, la vremea când începea școala eram emoționată. Festivitatea de deschidere a anului școlar se petrecea în curtea mare a școlii noastre unde copiii învățau din clasa a cincea până își dădeau bacalaureatul. Eram așezați în careu, cu toții îngrijit îmbrăcați în uniformele noi, în mâini cu buchete modeste de flori multicolore din grădini, curioși la ce va urma, la noile manuale, la cum va fi anul acesta.Read more…
E vacanță? Hai la Operă!!!
Chiar așa se și întâmplă la Opera Israeliană din Tel Aviv-Yaffo, instituția care a transformat vacanțele elevilor în intersectări ale propriilor stagiuni, fiecare dintre acestea purtând o amprentă specifică, din rațiuni de ordin artistico-educațional-economic. Aici funcționează cu adevărat piața spectacolelor pentru copii și familie din Israel, concentrată masiv în perioada vacanțelor școlare, în special în timpul sărbătorilor de iarnă (Hanuka), primăvară (Pesach) și vedeta tuturor, Vacanța-de-peste-vară. Suma acestora se constituie într-o generoasă plajă temporală pentru o industrie teatral-muzicală unică prin amploarea sa economică și vizuală. În ultimul deceniu (2016–2026), pe scena Operei din Tel Aviv-Yaffo (Shlomo Lahat Opera House), acest sector a fost marcat de o strategie artistică duală: pe de o parte, megaproducții muzicale de anvergură pe Scena Mare, iar pe de altă parte, mini-opere originale și adaptări pentru copii din repertoriul clasic produse în cadrul programelor sale de tineret (Children’s Opera Hour / Meitar Opera Studio). Scena mare a găzduit sau a co-produs spectacole de teatru muzical de anvergură, create special pentru publicul larg, identificabile ca megaproducții originale și musicaluri de familie.Read more…
Activitatea mea literară
Mi-a trebuit timp pentru a-mi mărturisi vechea pasiune de a mă exprima prin scris. Poate că acum mi-e mai ușor să vorbesc despre mine însămi, pentru că simt că am intrat într-un fel de familie a baabelienilor, ceea ce îmi creează platforma unei confesiuni. De la o vârstă fragedă am simțit nevoia să-mi aștern pe hârtie gândurile și emoțiile și totuși, până acum nu am încercat să public, de parcă scriam doar pentru mine când, de fapt, acesta era dintotdeauna modul meu de a comunica cu semenii mei, cu lumea. Cu toată dragostea mea pentru literatură, m-am dedicat celeilalte pasiuni, carierei de muzician, în special celei de dascăl care m-a împlinit. În Israel, la încurajarea lui Leon Volovici, care vedea în mine un eventual potențial, am participat la un concurs inițiat de Alexandru Mirodan și am fost premiată. Totuși nu am perseverat și nu am încercat să public. Am continuat să scriu, dar eram total acaparată de profesiunea de muziciană. După ani de acumulări și metamorfoze, am înțeles că doresc și pot să mă fac auzită și înțeleasă la o scară mai mare…Read more…
JOI. UN AN. SEPTEMBRIE (I)
Peter Rosenthal a mai publicat sporadic în revista Baabel, cel mai recent fiind romanul autobiografic În capcana timpului, apărut în foileton în 2022. Peter este „medicul-condeier” prin excelență. Și când a primit un post, o dată pe săptămână, în zilele de joi, la o clinică de psihiatrie în celălalt capăt al orașului Köln, i-a venit o idee: să consemneze, timp de un an, întâmplările mărunte din zilele de joi, scenele inedite la care a fost martor, impresiile, ideile, stările de spirit… Așa s-a născut culegerea de proză scurtă intitulată Donnerstags [Joi], apărută în decembrie 2025 la editura Parasitenpresse. 21 Septembrie Tulburări de ritm cardiac. Nu știu dacă acest episod a avut loc într-una din vacanțele pe care mi le-am petrecut la țară, la bunici, unchi și mătuși, sau poate după plecarea părinților în RFG, în perioada în care am fost despărțiți. Nu știu nici de ce mi-am amintit de această întâmplare tocmai acum, într-o zi în care, la clinică, mă ocup de pierderea memoriei – poate tocmai de aceea. De fapt, este vorba de investigarea unei aritmii. Ieri, pacientul a avut anomalii ale electrocardiogramei cu blocare parțială între atrii și ventricule și a avut sincope și stări de leșin, așadar trebuia tratat de urgență, orice amânare putea fi periculoasă. Numai că de la el nu puteam afla nimic, era total dezorientat, nu știa nici măcar cum îl cheamă, în schimb povestea cu lux de amănunte despre întâmplări din vremurile imediat după război. Read more…
11 septembrie 2001
În urmă cu 250 de ani, în 1776, luptând cu Anglia, cea mai mare putere mondială a acelor timpuri, treisprezece colonii americane s-au desprins din imperiul ei colonial. După această premieră istorică, ele au pus bazele viitorului stat american care de atunci a fost într-o ascensiune continuă plasându-se în fruntea statelor avansate economic, cultural și militar. În urmă cu 25 de ani, în 11 septembrie 2001, forțele răului au dezlănțuit un atac terorist de amploare la New York City, soldat cu 3000 de victime civile. Atunci s-a auzit puternic și clar o chemare către americani, asemănătoare, în esență, cu cea auzită de romani cu două milenii în urmă: Hannibal ante portas! Dar o chemare la vigilență este ca o flacără care se stinge dacă nu e întreținută. Atunci, în urma chemării ei, America s-a mobilizat împotriva unui inamic clar definit – terorismul islamic fundamentalist.Read more…
Urmare neașteptată la memoriile Palmei Stern
Cred că nu există mai mare bucurie pentru un istoric amator decât să dea peste două povești de viață care „se intersectează”, se confirmă și se completează reciproc. Și tocmai de o asemenea șansă am avut parte. Cititorii fideli își vor aminti că revista Baabel a publicat memoriile Palmei Stern, născută Weinberger, o bună prietenă a mamei mele. Și chiar meritau publicate, pentru că Palma a trecut prin niște peripeții demne de un roman: a evadat din ghetoul de la Cehu Silvaniei, a stat o vreme la Budapesta cu acte false, acolo a cunoscut niște refugiați francezi și împreună cu doi dintre ei a trecut clandestin granița înapoi în România, a fost arestată ca spioană, a făcut pușcărie la Sibiu, fiind eliberată chiar înainte de 23 August… Și iată că nu demult am primit un mesaj de la un anume Georges Dehut, un francez emigrat în Australia: din întâmplare a găsit pe internet amintirile Palmei și asta i-a trezit curiozitatea. Numele de Palma Weinberger îi era cunoscut din poveștile bunicului său – acesta era unul din cei doi francezi împreună cu care Palma a trecut ilegal în România! O asemenea coincidență m-a lăsat efectiv cu gura căscată și l-am rugat să-mi dea mai multe amănunte.Read more…
Patru asasinate sau doar folclor politic?
Pe vremea „aceea”, în tot blocul comunist informațiile veneau doar din surse controlate, adică presa și radioul aflându-se sub supravegherea strictă a celor care aveau grijă ca nicio știre care ar putea păta renumele regimului să nu penetreze cenzura spre marele public. Știrile neplăcute treceau de la un om la altul, de manieră folcloristă, ele se înmagazinau, fără ca cel care le primea să le poată verifica. Mai exista și postul de radio Europa Liberă, dar de obicei bruiajul autorităților anula posibilitatea de a obține noutăți care ar fi putut afecta sau știrbi impresia pe care sistemul o dorea intactă, curată ca lacrima. Și după această introducere, complet inutilă pentru cei care, ca și autorul acestor rânduri, și-au petrecut o bună parte a vieții sub soarele socialismului atotbiruitor, să trecem la fapte. În anii 1950-60 se vorbea (în șoaptă, la ureche, sau într-o încăpere din care nu se putea auzi afară absolut nimic) despre asasinarea unor lideri comuniști din mai multe țări ale blocului comunist, unele ordonate de Stalin, altele chiar după moartea sa. Nu erau „simpli” activiști de partid, ci șefii partidelor comuniste din țările respective. „Nu iese fum fără să faci foc”, spune zicala din popor. Și, într-adevăr, se pare că zvonurile aveau în spate anumite date care ar fi putut conduce la concluzia cum că era vorba, în fiecare caz, de asasinat, ordonat de cele mai înalte sfere ale conducerii sovietice.Read more…
Sala de aşteptare
Deunăzi am petrecut câteva ore pe coridorul Spitalului Militar în aşteptarea unei consultaţii programate la ora 8.45. Ştiind că e un spital administrat de armată, m-am dus la prima oră, ca nu cumva să întârzii. Pe coridorul sobru şi… sumbru din clădirea seculară nu mai era decât o singură femeie care sosise înaintea mea. Era programată pentru ora 8.00. Am întrebat-o dacă e cineva în cabinetul medical, mi-a răspuns că încă nu e nimeni. M-am aşezat pe unul din scaunele tapiţate cu vinilin şi mi-am spus că totul e OK, doamna era prima, eu a doua, totul va decurge în ordine, ca la militărie. Mi-am scos telefonul şi am început să „scrollez” site-urile de ştiri. Treptat, au venit şi alţi pacienţi, fiecare a întrebat dacă a sosit medicul, au aflat că încă nu venise, s-au aşezat, ocupând rând pe rând scaunele goale, şi-au scos telefoanele şi s-au cufundat în universul informaţiilor accesate pe ele. Medicul întârzia, la fel şi asistenta medicală, pacienţii priveau din când în când ceasul de pe perete şi uşa zăvorâtă a cabinetului şi apoi se întorceau în universul virtual al telefoanelor inteligente. Nimeni nu vocifera, nu-şi exprima nemulţumirea. Era linişte. Potrivit unui anunţ afişat pe perete, militarii aveau prioritate şi am dedus că ordinea consultaţiilor nu va coincide cu cea cronologică… De fapt, în acest articol nu e vorba de modul de organizare a accesului pacienţilor în cabinetul medical al spitalului despre care am făcut vorbire, ci despre amintirile şi cugetările declanşate de timpul petrecut în sala de aşteptare,Read more…
Revista Oglinda Lumii, 1928
Mi-a ajuns în mâini un obiect extraordinar, foarte, foarte rar și cu atât mai deosebit, cu cât nu l-am întâlnit într-un anticariat, un muzeu sau o arhivă, ci a fost păstrat cu grijă de cineva timp de aproape un secol. Legată în carton cenușiu (poate că inițial avea altă culoare) se află o colecție de reviste intitulate Oglinda Lumii din anul 1928, săptămânal ilustrat care a apărut la București între anii 1923 și 1933. Numerele revistei Oglinda lumii, apărute în fiecare sâmbătă, au fost cusute împreună și apoi au primit o copertă, dar lucrul cel mai ieşit din comun este că această colecție a fost păstrată din 1928 până în anno domini 2026. Încă puțin și se împlinește veacul, ceea ce se vede în fragilitatea hârtiei îngălbenite și subțiate, în culorile estompate ale caricaturilor și în cerneala decolorată a literelor. Oglinda lumii avea 15 pagini în format A3 și, lucru absolut particular, majoritatea articolelor erau publicate în română, germană și franceză. De altfel, revista avea pe frontispiciu numele ei și în celelalte două limbi: Weltspiegel și Miroir du Monde. Prețul era 7 lei, abonamentul anual costa 350 de lei, iar numere mai vechi se puteau obține la un preț ceva mai ridicat, 8 lei. Revista era bogat ilustrată. Avea și o rubrică „Actualitatea în caricatură”. La „Pagina femeilor” regăsim ultima modă la coafuri, pălării și rochiile epocii, desigur variantele cele mai extravagante.Read more…
Una lacrima sul viso
Nu-mi prea place să evoc trecutul. S-a întâmplat, este firesc, a fost o parte a dezvoltării mele, dar prefer să trăiesc în prezent și, în ciuda vârstei, îmi mai fac planuri de viitor, din păcate, cam modeste, fizic nu mai pot să mă angajez la aventuri îndrăznețe, dar le caut pe cele ce mi se potrivesc. Norocul meu este că starea creierului este acceptabilă și îl pot folosi la activități intelectuale, de exemplu să scriu articole. Recunosc, multe lucruri le-am uitat, de fapt, am uitat numai detaliile, știu că au fost, văd în mintea mea figuri, imagini, fețe, dar numele le-am uitat. În sfârșit, de-ale bătrâneții… Dar există momente, personaje, evenimente care m-au impresionat atât de puternic, încât mi s-au întipărit în minte și îmi face plăcere să le evoc, aș vrea să le mai revăd. Oare e bine? Nu știu. Încerc să-mi analizez o experiență recentă și să trag o concluzie. În tinerețe am avut o mare slăbiciune: îmi plăcea să-l ascult pe Bobby Solo, cântărețul italian cu o voce catifelată, mângâietoare, cu totul specială. S-a spus că îl imita pe Elvis Presley, dar acesta nu era printre favoriții mei. Poate că ar fi trebuit să-mi placă originalul, nu copia, dar mie îmi plăcea Bobby Solo.Read more…
Avantaje și greșeli ale inteligenței artificiale (IA) în medicină
În ultimii ani, IA pătrunde tot mai mult în medicină. Dar nu totul este „roz”, așa cum încearcă să ne convingă companiile care vând aparate și programe medicale înzestrate cu IA. Ilustrația de mai sus prezintă un „braț” chirurgical al robotului Da Vinci cu care se operează cancere de prostată, colon, ginecologice etc. Avantajul principal al sistemului este precizia. FDA (Food and Drug Administration), instanța care aprobă folosirea medicamentelor și echipamentului medical nou în SUA (recunoscută și în alte țări, inclusiv Israel) a publicat în mai 2025 lista de aparate medicale care folosesc algoritmii IA. (1) Ea cuprinde echipamente medicale cu software (logiciale) introduse în aproape toate specialitățile medicale ale spitalelor cu profil general. Și Israel contribuie la dezvoltarea sistemelor IA în medicină. Un mare avantaj al IA este în radiologie, la depistarea unor patologii, de exemplu cancere, pe care medicul nu le observă ori pentru că sunt prea mici, ori pentru că îi lipsesc cunoștințele necesare pentru a pune diagnosticul corect.Read more…
Clujul meu în pastel (II)
Într-o zi de decembrie am cumpărat o cutie de pasteluri pentru nepoata mea Henrietta, pasionată de desen și pictură. Din nefericire, cutia mi-a scăpat din mână și cretele s-au risipit pe podeaua magazinului. Una dintre crete nu am mai găsit-o nicicum, degeaba am căutat-o peste tot. Am cumpărat altă cutie, cea incompletă am păstrat-o pentru mine. Deschideam deseori cutia, aducându-mi aminte de anii de liceu, când desenam cu mare plăcere portrete, peisaje, fiind deseori lăudată de domnul profesor István Gergely, plastician renumit al Clujului, profesorul meu de desen. Într-o după-masă m-am trezit cu o foaie de desen în față, schițând contururile unei case dragi mie de pe strada Brătianu, de care mă legau amintiri frumoase din frageda copilărie. Acesta a fost prima lucrare din ciclul Clujul meu în pastel, care apare în foileton în paginile virtuale ale revistei Baabel. Urmează episodul al doilea.Read more…

















