Povestea Annei Frank am aflat-o când se știa deja despre lagărele de exterminare, despre Auschwitz, despre soarta evreilor din Europa în general. Piesa m-a impresionat profund, într-atât de mult încât trebuie să mărturisesc că am văzut-o de aproape 30 de ori (poate și pentru că TES. era foarte aproape de casă) şi pot afirma că știam replicile artiștilor atât de bine încât dacă aș fi avut talent, la nevoie, aș fi putut juca fiecare rol în parte. Spectacolul a făcut vâlvă. Se juca cu sala plină nu numai pentru că mai erau evrei în țară, ci şi pentru că regia (Gerge Teodorescu, de fapt regizor atunci la operă) decorurile (Dan Nemțeanu) și artiștii în frunte cu Lia König –Anne, dar și toți ceilalți, Beno Poplicher, Samuel Fischler, Carol Feldman –Peter, Leonie Eliad, sora Annei, au fost magistrali. Spectacolul a fost văzut și apreciat de foarte mulți neevrei și lăudat pe toate căile, în condiţiile în care eram categorisiți minorități conlocuitoare la categoria „și alții”. Atunci nu ştiam că piesa se juca cu mult succes pe Brodway și că prima ecranizare s-a făcut mai târziu, în 1959.Read more…
Crede şi nu cerceta – precept biblic sau folclor?
Pe la ora 18.00 am fost chemat de urgenţă la regiment. Chemarea se făcea telefonic, prin rețeaua orașului. Ţin minte şi acum numărul de telefon de acasă – 326. Existau doar telefoane fără disc. Când doreai o convorbire telefonică, ridicai receptorul și o voce îţi spunea: „Bună seara, sunt operatoarea cutare, ce doriți?” Iar tu rosteai numărul dorit. Operatoarea suna apelatul şi-ţi spunea: „Aveţi legătura” şi vorbeai. Simplu şi… cu martori. Iată dovada: într-o seară mă sună tata din București: „Cum a fost friptura de aseară?” „De unde ştii?” întreb eu uimit. „Mi-a spus aseară centralista că nu eşti acasă. Te invitase maiorul C. la o friptură”. Se înțelege că orice convobire mai… intimă era exclusă şi se recurgea la un limbaj cifrat, adesea inutil… Ajung la sediul regimentului, la o distanță de circa 600 de metri. În munți, la vreo 40 km de Rădăuți, un soldat s-a împușcat în timpul misiunii de pază a frontierei. Erau multe tentative de sinucidere; militarii din trupele de grăniceri – azi se numeşte poliţia de frontieră – erau singurii care purtau arme cu muniție de război. Folosirea ei rămânea la discernământul militarului, nu întotdeauna pregătit pentru așa ceva. Pe atunci nu se făcea triaj psihologic. Răspunderea era a militarului şi era soluția extremă în cazul violării frontierei.Read more…
Primele file din 2019
De fiecare dată, liniştea primei dimineţi din noul an îmi dă impresia unei file noi de caiet care mă îmbie să aştern pe ea ceva deosebit, caligrafiind slovele cu atenţie, însă după prima pată de cerneală, începe să semene izbitor cu cele anterioare, răsfoite şi mototolite. Simpla schimbare a foii nu înseamnă şi schimbarea mea, a noastră, a celor care sperăm ca odată cu ruperea ultimei foi din calendarul vechi şi începerea celui nou – după trecerea Revelionului, sărbătorit cu exuberanţă şi speranţă – va începe un răstimp nou, cu totul diferit. Cafeaua din dimineaţa primei zile din Anul Nou poartă gustul zaţului de anul trecut şi chiar dacă-i savurez aroma, nu pot să nu mă gândesc la convenţionalul acestei sărbători. Hotarul dintre ani poate fi trasat în orice zi a crugului celor 365 de zile, lucru dovedit de ceilalţi „ani noi”: evreiesc, chinezesc, al pomilor, etc, fiecare cu setul său de simboluri şi superstiţii prin care dorim să ne încredinţăm că toate forţele naturii şi cele aflate deasupra ei concură la îndeplinirea dorinţelor, împlinirea năzuinţelor noastre neîmplinite, neîndeplinite în anul care tocmai a trecut sau în anii anteriori. Şi totuşi, în pofida experienţei anilor noi de „mai an”, nu preget, an de an, să-mi împodobesc casa cu ramuri de vâsc, să-mi pun mărunţiş în buzunare, să gătesc peşte, să mânânc struguri,Read more…
Preşedintele FCER – primul nongerman căruia FDGR îi conferă Insigna de Onoare de Aur.
La 18 ianuarie a.c., la Casa de Cultură ”Friedrich Schiller” din București, președintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), dr. Aurel Vainer, a primit Insigna de Onoare din Aur, cea mai înaltă distincție acordată de către Forumul Democrat al Germanilor din România (FDGR). Caracterul excepțional al evenimentului a fost subliniat de dr. Paul Jürgen Porr, președintele FDGR, care a arătat că este pentru prima dată în istoria de 29 ani a organizației că această distincție se acordă unui nongerman. ”Onorăm cu această insignă pe omul Aurel Vainer iar insigna este un simbol al colaborării celor două comunități – cea germană și cea evreiască. Ea a început demult și s-a continuat la nivelul parlamentului”, a arătat el. ”Această insignă recompensează gestul simbolic făcut de către minoritatea evreiască, la un moment de cumpănă al FDGR. FCER a fost singura comunitate din România care a luat apărarea Forumului Democratic al Germanilor din România, atunci când a fost defăimat ca organizație nazistă”, a declarat președintele FDGR.Read more…
Evreii din Emiratele Arabe
La începutul lunii februarie, papa Francisc a vizitat Emiratele Arabe. Cu această ocazie a fost organizată o întâlnire interreligioasă cu participarea reprezentanților tuturor religiilor importante, inclusiv ai comunității evreiești. Religia iudaică a fost prezentă prin intermediul unuia dintre cei mai importanți rabini americani, rabinul Marc Schneier din New York. În afară de participarea la dezbateri, rabinul Schneier a avut ocazia să se întâlnească cu oficiali din guvern și să viziteze, pentru a cunoaște mai bine, comunitățile evreilor din Emirate, care până acum erau lăsate în umbră, fără să fie recunoscute. Rabinul Schneier este președintele Fundației Internaționale pentru Înțelegere Etnică, organizație care promovează dialogul între iudaism și islam și este unul din autorii cărții ”Celebrăm Toleranța”, de a cărei tipărire s-a îngrijit ministrul Toleranței al Emiratelor Arabe Unite, Nahyan Bin Mubarak Al Nahyan, cu ocazia vizitei papei. În această carte sunt recunoscute toate minoritățile religioase, inclusiv iudaismul. Este vorba despre minoritățile religioase din Emirate: bahai, armeni, hinduși, budiști, copți, evangheliști, luterani, catolici, maroniți și, desigur, evrei.Read more…
O excursie la Marea Moartă în 1908
Această povestire se bazează pe un jurnal de călătorie publicat în 1909, în revista Das Heilige Land (Țara Sfântă), care apărea în Germania, la Köln. Autorul, abatele Louis Heidet (1850 – 1935) era alsacian de origine. Între 1890 și 1907 a fost atașat la Patriarhatul Latin (catolic) din Ierusalim, apoi a fost capelan la Tantur, lângă Betleem “Pe la sfârșitul lui aprilie, vechiul meu prieten F.K., originar din Baden dar locuind de ani de zile la Ierusalim, m-a invitat să-l însoțesc într-o călătorie de plăcere la izvoarele termale de la Callirrhoe. ” Read more…
Cinci moduri de a purta mai multă culoare
Viitorul e luminos. Şi colorat. Când spun „viitor”, mă refer la primăvara care tocmai a debutat şi la vara pe care o așteptăm „ca şi când”. Iar când spun „colorat”, mă refer la o multitudine de tonuri pline de energie bună – de la roșu-muşcată şi albastru-garofiţă, trecând prin liliachiu, roz bujor şi alte nuanțe picante -, care abia așteaptă să ne îmbrace, să îşi facă loc în garderobele noastre, sa ne binedispună diminețile! M-am gândit să fac o scurtă trecere în revistă a celor 5 culori-vedetă de care ne vom tot ciocni în lunile următoare prin magazine, feed-uri de social media şi pagini de revista.Read more…
Dar noi de unde venim?
Deunăzi mă întorceam de la cumpărături la noi în Rehovot și așteptând la un semafor mi-am ciulit urechile la o discuție între doi trecători. Ceea ce am apucat să aud este că “Noi, sefarzii, spre deosebire de ashkenazim, votăm pentru Likud”. Departe de mine de a mă mira de preferința electorală a celor doi, ceea ce m-a surprins era faptul că ei se considerau și se declarau sefarzi, deși amândoi păreau evrei etiopieni. Subiectul originii evreilor este unul complex și fascinant. Cu toate că în tinerețe eram conștient numai de existența câtorva comunități evreiești, în primul rând sefarzii (evreii spanioli) și ashkenazimii (evreii germanici), diversitatea evreilor este enormă. Read more…
„Moscheea jidanilor”
Acum câteva săptămâni postul BBC a transmis un program în care se afirma că antisemitismul în România este „bine, mersi”. Printre exemplele citate era desecrarea cu lozinci antisemite a casei din Sighet unde a copilărit compatriotul nostru și marele umanistRead more…
Disputa polonezo-israeliană privind rolul poporului polonez în masacrarea evreilor
După săptămâna în care am comemorat jertfele Holocaustului, am trăit 36 ore sub amenințarea bombardamentelor având ca origine Gaza, am sfințit pe cei căzuți pentru apărarea Israelului și m-am bucurat de a 71-a aniversare a existenței acestei țărișoare, am simțit nevoia să mă ocup în aceste rânduri scrise în românește de un subiect pe care deja l-am tratat și publicat pe blogul meu în ebraică în urmă cu câteva săptămâni. E vorba de disputa între două guverne (sau mai bine zis între două opinii publice): cel polonez și cel israelian, privitor la rolul poporului polonez în masacrarea a șase milioane de evrei, dintre care trei milioane de evrei polonezi. Imensa majoritate a israelienilor consideră poporul polonez ca părtaș la ororile hitleriste, întrucât cea mai mare parte a evreimii poloneze a fost dusă spre cuptoare cu sprijinul (sau în cel mai bun caz cu indiferența) populației poloneze în mijocul căreia trăia.Read more…
Din nou alegeri legislative în Israel
Șapte săptămâni după ce Benjamin Netanyahu s-a declarat victorios în alegeri, israelienii vor trebui să revină la urne în condițiile în care premierul nu a reușit să-și formeze un guvern de coaliție. Noul scrutin se va organiza peste trei luni. Este pentru prima dată în istoria Israelului când învingătorii din alegeri nu au reușit să formeze un guvern. Knesset-ul s-a autodizolvat pentru a permite organizarea de noi alegeri. Principala cauză a eșecului guvernului de coaliție compus din Likud și o serie de partide ultrareligioase și extremiste a fost lupta pentru putere între forțele seculare naționaliste ale fostului ministru al apărării, Avigdor Libermann (Israel Beitenu -Casa Noastră Israel) – care a cerut portofoliul apărării și în acest cabinet – și facțunile ultrareligioaseRead more…
Jakob Mincinosul
Filmul Jakob mincinosul a fost făcut în 1974 la studiourile DEFA din RDG. El nu a stârnit niciodată mare interes în România, iar acum este aproape uitat, chiar și de bătrâni ca mine. Mie mi-a plăcut mult, dar nu aveam cu cine discuta despre el, deoarece chiar cei din lumea mea mică nu l-au văzut. Multă vreme mi-a rămas în amintire, fiind vorba despre evrei dintr-un ghetou în 1944 și la fel cum am adunat tot ce am găsit ca literatură sau document în legătură cu Holocaustul, astfel de filme erau preferatele mele. Au trecut anii și mai țineam minte doar titlul și subiectul în mare. Filmul lui Benigni Viața e frumoasă, din 1997, mi-a reamintit filmul Jakob Mincinosul și am putut compara modalitățile diferite de a aborda aproape același subiect: minciuna care salvează. Întâmplarea face că tocmai am primit un cadou de la un prieten din Berlin: un DVD, o ediție specială în cinstea aniversării a 60 de ani a casei de film DEFA, Berlin. Este tocmai filmul Jakob Mincinosul, ediție jubiliară unică. Și iată că am putut să revăd după atâția ani acest film, cu ochii și mintea vârstei actualeRead more…
A patra fiică – moştenitoarea poveştilor
Cea mai recentă carte publicată de Madeleine Davidsohn – A patra fiică, Editura Hasefer 2019 – deapănă poveşti din viaţa evreilor români, petrecute în prima jumătate a veacului XX. Poveşti despre prigoană, teroare, război şi deportarea în Transnistria, despre moarte şi supravieţuire. Poveşti despre iubire, despre familie, despre nădejde şi deznădejde, despre despărţiri sfâşietoare şi întâlniri miraculoase, despre bogăţie şi scăpătare, libertate şi temniţă, pe care le urmărim cu emoţie, alături de eroina principală. După război şi moartea timpurie a mamei, Lora, fiica mezină – cea de a patra – a unui negustor-tapiţer dintr-un orăşel din nordul Moldovei, este adoptată de un unchi înstărit, din Capitală, care-i schimbă nu numai viaţa, ci şi numele. Lora devine Mira (de la Mirabella) şi începe o existenţă senină şi îndestulată în buricul Bucureştiului. Curând, însă, odată cu instalarea regimului comunist, eleva isteaţă şi iubitoare de lectură se va confrunta cu grijile, nesiguranţa şi sărăcia, dar în acelaşi timp va căpăta o moştenire preţioasă. Va deveni legatara frânturilor de amintiri ale înaintaşilor ei, destăinuite în scrisori, pe petice de hârtie mototolită şi îngălbenită sau în caiete tăinuite care cuprind manuscrisul unui roman, primite sau descoperite pe căi întortocheate şi misterioase. Read more…
Wimbledon 2019
Finala masculină a turneului de tenis de la Wimbledon 2019, a fost nu numai cel mai lung meci de tenis din istoria Wimbledonului, ci și cel mai fascinant, emoționant imprevizibil pe care l-am văzut vreodată. Doi dintre cei mai buni jucători de tenis din lume „bătrânul” Roger Federer, 38 de ani, de opt ori campion al celui mai prestigios turneu de tenis, cel de la Wimbledon, și „mai tânărul Novak Djokovič, de 32 de ani , s-a dus o luptă “pe viață și pe moarte”, timp de aproape 5 ore!. Un stadion umplut până la refuz ,15.000 de oameni, 100.000 de mii de oameni în afara stadionului și sute de milioane de telespectatori au urmărit această partidă de tenis cu sufletul la gură. Roger Federer, un gentleman adevărat, un jucător tehnic, de un fair play desăvârșit și Novak Djokovič , puternic și ambițios, au încântat o lume întreagă. Djokovič cu o tenacitate ieșită din comun, după primul set pierdut, a revenit, a egalat și în final a câștigat meciul N-a fost cel mai frumos joc de tenis, au admis comentatorii sportivi , dar a fost extrem de interesant. Sincer, mi-a părut rău caă Federer a pierdutRead more…
Boris Johnson –un brexitist pur și dur
Dacă cineva credea că până la urmă Marea Britanie se va răzgândi și va renunța la Brexit, s-a înșelat. Alegerea lui Boris Johnson în fruntea Partidului Conservator, alegere prin care el devine premierul Marii Britanii, înclină balanța mult către decizia părăsirii de către britanici a Uniunii Europene. Iar plecarea cu orice preț la 31 octombrie, chiar fără acord, este opțiunea cea mai rea. Alegerea lui Johnson face parte dintr-o tendință politică ciudată care se manifestă în Europa și Statele Unite. Personaje mai ”colorate”, mai ieșite din tipic, care în discursul lor îmbrățișează și susțin populismul, sunt bine văzute și simpatizate. Discursul lor ”place”, chiar dacă nu este adevărat. Este plin de promisiuni frumoase, de cele mai multe ori neîndeplinite, sau dacă da, cu consecințe nefaste. Johnson face parte din marea familie a lui Trump, Salvini, Orban și alții. Așa cum am scris în titlu, Johnson este un brexitist pur și dur, iar noul său cabinet este înțesat de persoane care gândesc ca el. Este firesc, are nevoie de sprijinitori pentru politica sa. În primul său discurs în Camera Comunelor el a promis ”un viitor de aur” pentru britanici, ”recâștigarea măreției Marii Britanii”. Numai că britanicii cei mai raționali, analiștii politici și economici care se ocupă de multă vreme de diferitele variante ale Brexitului, sunt unanimi în părerea că un Brexit fără acord, acel ”no deal”, va avea cel puțin în prima etapă consecințe nefaste pentru Marea Britanie.Read more…
Norman Manea și Mihail Sebastian
Întoarcerea Huliganului, de Norman Manea, este un document inedit al perioadei din România, din cele două regimuri de teroare. Este tragedia incertitudinii existenţiale, tragedia lipsei de identitate. Este și tragedia evreilor din cei 2000 de ani de diaspora. Titlul nu este ales întâmplător. În 1934 apare cartea lui Mihail Sebastian Cum am devenit huligan. Ea este un răspuns la insultele aduse la adresa lui de către intelectualii acelei vremi, care se alăturaseră deja la grupurile legionare și mai ales un răspuns la prefaţa pe care intelectualul legionar Nae Ionescu a scris-o la cartea lui Sebastian De două mii de ani..Read more…
Bardini
Revenind de la Paris, unde am fost cu o bursă de studii oferită de guvernul francez, nu mai voiam să lucrez ca asistent de regie la Teatrul Municipal din Haifa. Câțiva ani frumușei am asistat regizori străini renumiți, invitați la noi. Am lucrat printre alții cu Jean-Marie Serreau (vestitul regizor francez care i-a lansat pe Beckett și Ionescu), Robert Postec, Alberto Cavalcanti și bineînțeles cu Iosef Millo, directorul teatrului din Haifa. Cu experiența acumulată de-a lungul anilor și având acum și studii la Paris, m-am simțit destul de copt să-mi încerc norocul ca regizor independent. Așa că decum am aterizat la aeroportul Ben Gurion, în loc să plec la Haifa, m-am dus direct acasă la Tel-Aviv.Acasă mă aștepta o telegramă (încă nu aveam telefon), cerându-mi să mă prezint imediat la teatru. “Al dracului efectul Parisului,” mi-am zis în sinea mea. “Abia am ajuns acasă, încă nu am deschis bagajele și deja mă cheamă la teatru, probabil ca să-mi ofere cel puțin o regie. Miracolul străinătății, ce mai!” Mi-am pus o cămașă curată, o cravată de mătasă veritabilă și am îmbrăcat unicul meu costum, adus de la Paris. Am mai strâns câteva piese de teatru pe care aveam de gând să le montez, piese scrise de tineri autori Israelieni. De la bun început m-am pus în slujba autorilor necunoscuți, că doar Cehov și Shakespeare nu au nevoie de ajutorul meu. Am luat primul tren spre – H aifa. Călătoria de o oră mi s-a părut interminabilă. Am ajuns la teatru. Iosef Millo, directorul, m-a întâmpinat cu un zâmbet larg. – Vino repede! Bardini abia așteaptă să te vadă. Vei lucra cu el. A început cu câțiva asistenți, dar nu s-a înțeles cu ei. Read more…
Amintiri despre scriitorul András Szilágyi – unchiul meu
Târgu Mureș. Anul universitar 1964-1965. Închiriasem o cameră împreună cu prietena mea și ea studentă la medicină. Trăiam modest, ne plăcea literatura, poeziile, muzica, mâncam după posibilităţile studenţeşti, dar mai primeam și de acasă pachete pe care le devoram pe nerăsuflate. Într-o zi urma să vină unchiul meu din Cluj – András Szilágyi, pe vremea aceea ziarist la revista Utunk . Ne dăm întâlnire într-o cafenea. Ce bune erau cafelele din Tg. Mureș ! Cu puțin rom sau coniac, o specialitate târgu-mureşeană. András apare la ora stabilită. Ne salută cu in zâmbet absent… mereu același zâmbet, de parcă nu era pe lumea asta, ci undeva departe în povestirile lui pe jumătate reale, pe jumătate născocite. De data asta era în vizită la Tg. Mureș la soția lui internată în spital. Ne așezăm în jurul mesei. „Fetelor, v-am adus ceva” spune unchiul meu, scotocind într-o geantă mare, fără fund. Noi îl urmăream curioase şi ce să vezi, scoate din geantă o ….portocală! Unchiul meu trăia în idealuri și simboluri. Și amprenta asta a lăsat-o în tot ce a făcut și a scris. Read more…
Lecturi obligatorii
L-am cunoscut pe Aram Azaryan într-una din concentrările mele în armată. Lucra cu mine. Făcea parte din echipajul sanitar al batalionului. Terminase cursul de paramedici, dar în civil era profesor de istorie la Liceul Armean din Ierusalim. Într-una din diminețile de Şabat, ieșind din sala de mese, mi-am aprins o țigară, ca de obicei pe vremurile când fumam. Aram s-a apropiat de mine și mi-a spus în șoaptă: – Domnule doctor, ar trebui să vă îndepărtați cu țigara de sala de mese. Sunt printre noi religioși pe care îi deranjează fumatul în timpul Şabatului. Eu sunt creștin, n-ar trebui să mă intereseze, dar oricum trebuie să-i respectăm. Mi-am stins țigara și l-am întrebat: – Aram, tu de ce faci armată? (În Israel, cetățenii arabi de religie musulmană sau creștină nu sunt obligați să efectueze serviciul militar, pot să-l facă însă în mod voluntar). – Sunt cetățeanul acestei țări, deci am și eu obligația să satisfac serviciul militar. Asta-i tot. M-am născut aici, în Ierusalim, iubesc acest oraș, mă simt acasă. – Ai auzit de scriitorul Franz Werfel? m-a întrebat Aram. Read more…
Să votăm și-n turul doi!
Mulți dintre cititorii revistei Baabel se numără și printre prietenii mei de pe pagina de socializare, așa că ați avut prilejul să citiți ce am scris “la cald”, după primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Atunci simțeam tristețea și frustrarea alegătorului care vede din nou spectrul unui tur doi în care avem de ales ”răul cel mai mic”. Așa a fost și în urmă cu ani, când am votat cu toții un președinte mai moderat față de varianta național xenofobă a celuilalt. Atunci am ales ce ne era mai potrivit în sensul de ponderat, am ales să votăm ”contra” a ceva și nicidecum ”pentru” ceva, pentru vreun program care să ne fie potrivit. Acel mecanism de vot ”contra” pare că nu mai este același, deși modelul este același. Aplicat astăzi, acel model de vot ”contra” poate crea surprize, pe care unii și le doresc în străfundurile sufletelor măcinate de înverșunare împotriva a tot ceea ce s-a adunat în multe decade, deja generații. Suntem în fața unei premiere: nu avem dezbatere ”unu la unu”. După unele voci, asta ar înseamna abandonul dezbaterii cu un contracandidat, care mai este și femeie. După alții, asta se traduce, ușor forțat și cu jenă, ”ce să discute El cu o femeie?!”. Read more…