Mie nu mi s-a cerut părerea…

Aug 21, 2025By

Sunt convins că cei care vor citi primele rânduri ale acestui text vor ajunge la concluzia că doamna Demență și-a găsit deja locul în mintea mea. E ca și cum aș declara că lumina apare odată cu răsăritul soarelui și dispare noaptea… De fapt, voiam să declar altceva, la fel de prostesc, și anume că părinții nu m-au întrebat ce nume să-mi dea. Dacă m-ar fi întrebat, aș fi acceptat, pentru simplul motiv că nici ei nu prea aveau de ales. Iată de ce. Străbunicul meu a avut șase copii, patru băieți și două fete. Toți au avut, la rândul lor, 2-4 copii, în afară de unchiul (tio) Gabriel, care a lăsat mai puțin de zece moștenitori. Cu excepția bunicului meu, toți au emigrat în Argentina în primul deceniu a secolului trecut și, cel puțin în primii ani, cu toții trăiau în aceeași urbe, Basavilbaso. Trăiau bine, dar unchiul Gabriel trăia și mai bine, în sensul că făcuse mulți bani (n-am idee din ce). Deci, având zece copii și bani, el a devenit capul (neîncoronat) al familiei, i-a ajutat pe toți care aveau nevoie, inclusiv pe răposatul meu părinte, aflat la studii medicale la Praga. Străbunicul a fost pus deoparte, tio Gabriel a devenit șeful ”tribului” și în cele două generații următoare, numele cel mai frecvent al noilor-născuți a fost Gabriel sau Gabriela.Read more…

Aug 21, 2025 7 comments

Charles Dickens și antisemitismul

Sep 18, 2025By

În adolescență am citit destul de multă literatură din secolul al XIX-lea și îmi amintesc de două cazuri în care m-am confruntat cu exemple crase de antisemitism.  Primul a fost în romanul Hector Servadac al lui Jules Verne.  Acolo apare un evreu pe nume Isaac Hakhabut, dar autorul nu îi face un portret, ci o caricatură: este o figură demnă de dispreț, ridicolă, un zgârcit al cărui singur scop în viață este de a se îmbogăți.  Evident că nu mi-a făcut plăcere, dar romanul era palpitant și cum Hakhabut avea un rol secundar în desfășurarea acțiunii, am făcut abstracție de el și am trecut mai departe. Abia acum mi-am pus întrebarea de ce oare Jules Verne l-a inclus în roman.  Să fi avut vreo legătură cu procesul Dreyfus?  Nu, romanul a fost scris cu vreo două decenii mai înainte.  Și atunci?  Se pare că în perioada în care Jules Verne scria romanul, a apărut în presă o știre cum că el s-ar fi numit în realitate Julius Olschewitz și că ar fi fost evreu polonez.  Știrea l-a enervat la culme și a dezmințit-o vehement, declarând că e francez get-beget și catolic din tată în fiu.  O altă ipoteză ar fi că Jules Verne a făcut-o din răzbunare, după ce s-a simțit escrocat în ce privește drepturile de autor de doi evrei. (Numai unul din cele două cazuri a putut fi dovedit).  Dacă asta este o scuză?  Oricum, eu eram abia prin clasa a VI-a și asemenea amănunte nu mă interesau. Dar romanul Oliver Twist al lui Charles Dickens l-am citit în liceu și nu am mai trecut cu atâta ușurință peste aspectele neplăcute.  De fapt, cel mai puternic mi s-a întipărit în memorie personajul Fagin – și este o figură cât se poate de antipatică: un pungaș, organizatorul unei bande de hoți de buzunare. Read more…

Sep 18, 2025 19 comments

Doi ani de agonie

Oct 1, 2025By

În curând se împlinesc doi ani de când statul Israel a fost lovit în moalele capului, în cele mai adânci şi intime colţuri ale personalităţii locuitorilor săi. Durerea a pus stăpânire pe oamenii cărora le-au fost ucişi copiii, soţii, fraţii, soţiile şi cine nu? La început au fost cei direct loviţi şi cei direct sinistraţi, apoi încet, încet, mass-media a răspândit felurite ştiri din care au ieșit la iveală erorile, inconştienţa, lipsa de pregătire şi aroganța premierului Netanyahu, a guvernului și, mai ales, ale armatei, de-a lungul multor ani. În ciuda succeselor militare ale armatei israeliene care a pornit un război împotriva teroriştilor Hamas, conflagraţia a adus cu sine soldaţi ucişi al căror număr se apropie de patru cifre, în timp ce numărul răniţilor depăşeşte demult cinci cifre. Războiul acesta nemilos continuă de doi ani și între timp, statul Israel coboară tot mai mult în ochii celor ai căror membri de familie s-au întors într-un sicriu – ori nu s-au întors deloc. Odată cu aceasta, pe măsura trecerii timpului şi a lipsei de perspectivă pentru sfârşitul acestui război, cât şi a unui program asupra reorganizării Fâşiei Gaza, ţările lumii, care au oferit în decursul ultimelor zeci de ani sprijin moral şi militar Israelului, s-au retras treptat din această colaborare,Read more…

Oct 1, 2025 42 comments

Locuitorii şi adresele din Clujul anului 1943. Pagini de poticnire

Oct 30, 2025By

În februarie 1943, la Editura Minerva din Cluj apărea publicaţia Kolozsvári lak és címjegyzék 1943 (Indexul locuinţelor şi adreselor din Cluj, 1943). Volumul gros, de 627 de pagini, era rodul muncii temeinice a trei funcţionari publici: Ödön Boga, revizor contabil, şef al administraţiei fiscale locale, Aurél Zámbó şi Ernő Gál, fruncţionari fiscali (perceptori). Publicaţia voluminoasă, elaborată cu profesionalism şi migală (astăzi ne e greu să ne imaginăm cum se alcătuia o bază de date atât de amănunţită fără ajutorul computerului) avea să fie utilizată circa doi ani. În octombrie 1945, Clujul a fost eliberat, curând numele străzilor şi pieţelor (cel puţin ale celor centrale) au fost schimbate[2], iar după ce Transilvania de Nord a reintrat în componenţa României, acest index, întocmit în limba maghiară şi reflectând situaţia din 1943, a devenit inutil. Mă îndoiesc că vrednicii funcţionari fiscali, Ödön Boga, Aurél Zámbó şi Ernő Gál, şi-ar fi imaginat vreodată că lucrarea lor, menită să înlesnească găsirea locuinţelor şi adreselor în timpul administraţiei maghiare a Clujului, avea să devină o importantă sursă istorică şi sociologică, mai cu seamă pentru populaţia evreiască a oraşului. De fapt, cred că volumul Kolozsvári lak és címjegyzék este ultimul loc în care evreii clujeni au mai fost trecuţi cu nume, prenume şi profesiune, ca cetăţeni ai urbei…Read more…

Oct 30, 2025 22 comments

Nomen est omen?

Nov 13, 2025By

„Străduiește-te până când nu mai trebuie să te prezinți.” „Lasă ca succesele tale să-ți fie cartea de vizită.” „Fă ca realizările să vorbească în numele tău.” Sunt multe fraze cu același mesaj șu ele m-au deranjat mereu. Cred că oricine a avut norocul să-l vadă vreodată pe Johnny Cash pe scenă știa foarte bine în prealabil cum se numește bărbatul acela cu vocea de o sonoritate absolut unică și cu chitara în mână – și totuși, de fiecare dată el zâmbea politicos și se adresa publicului cu: „Salut. Eu sunt Johnny Cash.” Era un act de respect față de cei care îl ascultau, un semn că dincolo de toate albumele de platină, dincolo de statutul de legendă vie și dincolo de potopul de premii și distincții obținute, era un om care nu se considera deasupra normelor sociale. Pe de altă parte, așa cum am explicat odată unei prietene, în această lume există mulți oameni care poartă nume similare. Eu am lucrat mai mulți ani în aceeași redacție, în același birou, cu doi bărbați care aveau același nume și același prenume, deși nu erau înrudiți în niciun fel. Ca urmare, unul dintre ei, cel mai tânăr, și-a ales o inițială în fața numelui, pentru a se diferenția de tizul său mai în vârstă… – Da, dar niciunul nu era cu adevărat celebru, nu-i? – se încăpățâna prietena mea, căreia îi plac frazele pe care le-am menționat în introducereRead more…

Nov 13, 2025 17 comments

David l-a învins din nou pe Goliat. Israel va participa la Eurovision 2026

Dec 7, 2025By

Cu toate amenințările cvartetului Spania, Irlanda, Olanda și Slovenia de a nu participa anul acesta la competiția Eurovision, dacă Israel va fi acceptată să participe, în 4 decembrie 2025 Consiliul Uniunii Europene de Radiodifuziune (UER) a acceptat fără vot cererea Israelului de a participa. La fel ca în sport, această organizație internațională nu acceptă politizarea competițiilor muzicale și dezbinarea dintre popoare. Singurele excepții sunt Rusia și Bielorusia care nu sunt acceptate în ambele competiții. Nu este prima oară că îmi exprim părerea împotriva boicotării Rusiei la sporturi, fiindcă această pedeapsă se îndreaptă în primul rând împotriva sportivilor care se antrenează ani de zile. Dar să revenim la subiectul zilei, propunerea de boicotare a Israelului la Eurovision. În primul rând Germania, Austria (țara gazdă a Eurovision 2026), Elveția, Luxemburg și se pare că și multe alte state sprijină includerea Israelului în competiția din 2026. Mulțumiri acestor state prietene și / sau corecte! Martin Green, directorul competiției Eurovision, și-a exprimat mulțumirea că această competiție nu este impregnată de politizare. Precum spuneam, Spania, Irlanda, Olanda și Slovenia (și poate vor mai fi și altele) continuă să susțină că ele se retrag din competiție din cauza genocidului săvârșit de Israel în Gaza. Care genocid? ONU definește genocidul drept acte comise în scopul de a distruge complet sau parțial o anumită națiune, o etnie, o rasă sau o religie, ceea ce nu corespunde intențiilor și faptelor armatei israeliene. Teoria genocidului este o minciună sfruntată, o variantă modernă a omorului ritual prin care evreii au fost acuzați că ar folosi sângele unor creștini în ritualele religioase. Am intrat la câteva grupuri de comentarii pe Facebook despre acest subiect. Dintre sutele de comentatori, majoritatea, cu nume care nu păreau evreiești sau israeliene, erau în favoarea Israelului și împotriva politizării UER. Dar erau și oponenți care, văzând că povestea cu genocidul nu are efect, au trecut la celălalt slogan: “Israelul nu aparține Europei”Read more…

Dec 7, 2025 27 comments

Mama mi-a promis vise frumoase

Dec 25, 2025By

De la vârsta de șapte-opt ani știam că părinții mei au trecut prin iadul lagărelor de concentrare naziste, bunicii mei din ambele părți, la fel ca și frații lor, au pierit la Auschwitz, rudele mele din România s-au redus la un unchi (fratele mamei), o mătușă și o verișoară. La întrebările mele din acea perioadă cu privire la holocaust, mama îmi spunea că nu trebuie să mă tem și mi-a promis o viață frumoasă și vise frumoase. Am avut părinți atenți și iubitori care au făcut totul pentru ca mie să-mi fie bine, am avut o viață bună, dar holocaustul (pe atunci nu îi cunoșteam semnificația și proporțiile) mă obsedează până astăzi și nu fără motiv. Părinții mei credeau în ideologia comunistă și îmi spuneau că adevărata egalitate între oameni se poate înfăptui doar în comunism. La întrebările mele repetate în legătură cu holocaustul, mama îmi răspundea de fiecare dată la fel: – În zilele noastre e imposibil să se repete, dar dacă totuși se va întâmpla, n-o să te las să treci prin ce am trecut eu. Această frază a mamei mele mă urmărește încă din copilărie. A venit 7 octombrie 2023, când 1200 de israelieni au fost măcelăriți de hoardele de hamasnici îndoctrinați de o ideologie criminală. Mi-au revenit în minte cuvintele mamei despre posibilitatea unui nou genocid al evreilor. Din păcate, nu a avut dreptate. Și eu, la rândul meu, am crezut în dictonul Never Again. Bineînțeles că în zilele noastre el și-a pierdut total înțelesul!Read more…

Dec 25, 2025 43 comments

Al cui medic ești, domnule doctor?!

Jan 8, 2026By

În aparență întrebarea din titlu nu are nicio o noimă. Medicul e doctorul pacientului său, atât. El/ea a învățat să îngrijească pacienți și dacă nu s-a îndepărtat de-a lungul vremii de medicina clinică, asta o va face până când se va considera de-ajuns de vârstnic/ă pentru a înceta să aibă grijă de bolile altora. Și cu toate acestea, ca medic, în fața ta se pune un semn de întrebare: în ce măsură ești răspunzător de sănătatea rudelor şi prietenilor sau obligat să le oferi de fiecare dată sfatul? –”Săptămâna trecută mi-am făcut analizele, ieri au venit rezultatele, poți să arunci o privire și să-mi spui ce crezi? Ți le trimit pe WhatsApp…” Prima reacție este să-l trimiți la medicul de familie, dar o programare se poate primi doar peste o săptămână și el, prietenul tău din copilărie, e îngrijorat și dorește un răspuns cât mai rapid. Uneori răspunsul e ușor de dat, pe baza unor noțiuni însușite pe parcursul studiilor și apoi a practicii curente. Dar nu de puține ori, întrebarea este în afara cunoștințelor tale de medicină generală și atunci ce-i spui prietenului? Că nu știi?! Păi, toată lumea e convinsă că un doctor știe TOT, altminterea n-ar fi doctor! Problema aceasta, cunoscută tuturor colegilor mei de breaslă, cere o analiză mai amănunțită.Read more…

Jan 8, 2026 9 comments

Kis Pajtás – o revistă scrisă de copii, pentru copii, în urmă cu opt decenii

Jan 22, 2026By

Războiul Mondial se terminase și, treptat, viața culturală a Clujului și-a reluat cursul. Au reînceput spectacolele de teatru, operă și teatru de păpuși, au apărut ziare și reviste noi, în limbile română și maghiară. Printre acestea s-a numărat și Dolgozó Nő (Femeia muncitoare), o publicație lunară în limba maghiară, organ al Uniunii Femeilor Antifasciste. Revista a funcționat între anii 1945–1989, sub egida Uniunii Democratice a Femeilor din România și, mai apoi, a Consiliului Național al Femeilor din RSR. Era o revistă de interes public, cu rubrici din viața femeilor de la orașe și sate, care cuprindea reportaje puternic politizate, dar și rubrici de sănătate, literatură, sport, sfaturi pentru gospodine. Din anul 1947, revista Dolgozó Nő a înființat și un supliment pentru copii, intitulat „Kis Pajtás” (Micul Prieten), care avea o trăsătură deosebită (poate unică): autorii articolelor erau copii, care scriau sub îndrumarea unor redactori. Acest articol mi-a fost inspirat de câteva imagini reproduse dintr-un caiet de amintiri, în care „redactorii revistei Kis Pajtás” s-au iscălit cu prilejul aniversării prietenei și colegei lor întru ziaristică, Judith Diamantstein. Read more…

Jan 22, 2026 11 comments

Lulu – cel mai iubit nebun al Clujului

Feb 19, 2026By

Clujul avea mai mulți bufoni ai străzii, cel mai vestit dintre ei fiind Lulu. Era ușor de reținut după chip – odată văzut, nu-l mai uitai. Era mic de statură, grăsuț, cu fața ovală, cu nasul, gura și ochii mari. Avea o voce groasă, inimitabilă. Era uşor retardat, „sărac cu duhul”, dar nu râdeai de el, ci alături de el. “Dă-mi un leu de tri” Astea erau vorbele pe care ți le spunea când te întâlnea. Uneori, când era prost dispus, putea să-ți ceară și “un leu de cinci” și dacă nu-i răspundeai, se lua după tine cu “Mă ceacănăule (prostălăule), ai auzit?” Avea ceva foarte blând și fragil și mult umor. În tinerețea mea, Lulu era unul dintre cei mai populari oameni ai Clujului, mai cunoscut decât multe personalități ale orașului. Toți se opreau să vorbească cu el și îl ajutau. Pe paltonul lui lung până la glezne erau cusute ecusoanele tuturor școlilor din Cluj. Cel mai mult îi plăcea să circule între strada Napoca și Piața Libertății. Avea buzunarele pline cu bomboane pe care le împărțea copiilor mici. La “Croco” venea des și era întâmpinat ca un rege,Read more…

Feb 19, 2026 5 comments