Olimpiada pe vreme de COVID

Aug 26, 2021By

Puțini au crezut că Olimpiada 2020 de la Tokyo va avea loc. Din cauza epidemiei cu coronavirus, anul trecut Olimpiada s-a amânat până în 2021. Cu cât se apropia deschiderea, cu atât mai mult se adunau problemele. Numărul îmbolnăvirilor cu COVID creștea în țara organizatoare. Opinia publică din Japonia, în majoritatea ei, se opunea desfășurării Jocurilor Olimpice în contextul pandemiei. Comitetul Olimpic Japonez a perseverat și în 23 iulie Olimpiada a început, dar publicului i-a fost interzis accesul la concursuri. În ciuda tuturor greutăților, în fața stadioanelor, bazinelor și sălilor de sport aproape goale, a avut loc o olimpiadă de succes, cu rezultate impresionante și cu noi recorduri mondiale și olimpice. Au fost multe scene de neuitat, cum ar fi strigătul de bucurie al înotătorului tunisian Ahmed Hafnaoui, necunoscut până atunci, când a cucerit proba de patru sute de metri liber la înot, cu toate că părea să nu aibă nicio șansă.Read more…

Aug 26, 2021 1 comment

Albă ca Zăpada și Holocaustul

Sep 23, 2021By

Albă ca Zăpada și cei șapte pitici a fost primul și cel mai cunoscut film de animație lansat de Walt Disney. Premiera a avut loc în 1937, când Germania nazistă se afla în culmea puterii. Filmul se bazează pe un basm german al Fraților Grimm, și totuși el nu a rulat în Germania. La început motivul nici măcar nu era unul ideologic, era urmarea unei simple neînțelegeri financiare între Studiourile Walt Disney și compania de distribuție germană. Bineînțeles că în anii următori ostilitatea dintre cele două țări s-a intensificat și Germania a boicotat tot ce venea din SUA. Totuși filmul era cunoscut în Germania, cel puțin într-un cerc restrâns. Se spune că Goebbels era un mare admirator al filmului și chiar dorea să înființeze în Germania un studio de filme animate, pe care să-l folosească apoi în scop de propagandă. Însuși Hitler îl admira pe Walt Disney și în special Albă ca Zăpada – printre lucrurile lui au fost găsite două afișe al filmului. Totuși Hitler nu cunoștea limbi străine, cum a reușit să-l înțeleagă? Cu toate că filmul nu a fost difuzat în Germania, a existat o versiune sincronizată în limba germană. Ea a apărut în 1938 cu titlul Schneewittchen und die sieben Zwerge..Read more…

Sep 23, 2021 5 comments

Guvernul viral – ficţiune din viitorul apropiat

Oct 7, 2021By

Guvernul eterogen Bennett-Lapid a fost primul din istorie care a intrat în coaliție și cu un partid arab israelian, ajungând să reprezinte o mare parte a populației țării, ceea ce după părerea mea este un lucru pozitiv. Deși încă din 2021 unii politicieni din opoziție au prezis că guvernul nu va supraviețui mai mult de 100 de zile, iată că el se menține de aproape patru ani, în care Bennett a fost prim ministru primii doi ani, urmat de Lapid pentru încă doi ani. În domeniul politicii externe, Bennett și Lapid au reușit să aplaneze conflictele provocate de guvernele din trecut cu Iordania și Egipt. Iar cu Siria și Liban s-a creat o stare de nonbeligeranță, chiar dacă aceasta nu este pecetluită de o înțelegere în scris. Și cu palestinienii lucrurile s-au schimbat. Abu Mazen s-a retras în sfârșit din viața politică la vârsta de aproape 90 de ani și noul guvern tehnocrat al palestinienilor a început în mod intensiv să strângă legăturile economice cu Israelul. Nivelul de trai al palestinienilor s-a îmbunătățit simțitor. Și fiindcă atunci când trăiești bine, nu prea ai chef să te lupți și să sabotezi, ci vrei să-ți crești și să-ți educi copiii în liniște, tulburările din Iudeea și Samaria au încetat. Chiar și în Gaza, cuibul Hamasului, lucrurile s-au mai liniștit. În Iudeea și Samaria și chiar în Gaza, Israel a construit numeroase fabrici și uzine,Read more…

Oct 7, 2021 12 comments

Va avea succes în Europa Centrală modelul israelian al schimbării de guvern?

Oct 21, 2021By

După două decenii de guvernare Likud-Benjamin Netanyahu și mai multe tentative eșuate de alegeri, care nu s-au soldat cu victoria vreunuia dintre partidele de opoziție, acestea au ajuns la concluzia că numai prin realizarea unui front larg vor putea dărâma regimul Netanyahu. Deși numitorul comun al celor opt formațiuni politice aflate azi la guvernare a fost ceea ce am menționat anterior, liderii partidelor au vrut efectiv să și conducă Israelul. Se pare că țări central-europene, și mă refer concret la Cehia și Ungaria, au preluat modelul israelian. De fapt, era mai mult o chestiune de bun simț. Atât opoziția cehă, cât și cea maghiară și-au dat seama (din păcate a trebuit să treacă destul de mult timp) că numai împreună, în pofida marilor diferențe ideologice și de program ale partidelor componente, vor putea învinge un regim recunoscut de o mare parte a opiniei publice ca fiind corupt și în ce privește Ungaria – autocrat.Read more…

Oct 21, 2021 6 comments

Un împrumut achitat, la timp

Nov 4, 2021By

Pentru un rebusist rutinat (ceea ce nu sunt), titlul acestui articol ar trebui să fie limpede: definiţia unui împrumut de timp care a fost înapoiat (trei cuvinte) adică: ora de iarnă. De la început (din 1979) trecerea la ora de vară mi s-a părut un rapt de timp. Eram obligată să împrumut (sistemului administrativ) o oră din viaţa mea cu speranţa că aveam s-o recapăt peste şase luni (dar fără dobândă). Apoi am aflat cu uimire că ideea – menită să se profite pe deplin de lumina naturală, economisindu-se combustibilii necesari iluminării – i-ar fi venit lui Benjamin Franklin, ]n veacul al XVIII-lea. În orice caz, avea să fie aplicată pentru prima oară în Germania şi Austro-Ungaria, abia în secolul XX, mai exact în 30 aprilie 1916, pentru a se economisi cărbunele necesar efortului de război, prin scăderea consumului casnic. Statele Unite ale Americii au urmat acest exemplu în 1918, decalarea făcându-se chiar cu două ore.Read more…

Nov 4, 2021 3 comments

Madame Mélanie

Nov 18, 2021By

Adriano nu-și amintea exact împrejurările în care el și fratele lui mai mare, Claude, au ajuns la creșa mănăstirii Sainte Marie din Grenoble. Era în 1944, părinții lui, Alfred și Ernestina Indig, refugiați evrei din Austria, au bătut din ușă în ușă, încercând să-i lase pe cei doi copii ai lor la prieteni, cunoștințe, oriunde, numai să-i salveze de la deportare. Nu au găsit pe nimeni. Un vecin le-a recomandat-o pe Madame Mélanie, educatoarea de la mănăstirea Sainte Marie, care i-a primit pe cei doi micuți. Adriano avea patru ani când a văzut-o prima dată pe Madame – așa-i spuneau toți copiii din creșă. – Era o femeie frumoasă, înaltă, blondă. Avea o față severă, dar știa și zâmbească și chiar să râdă cu copiii, mi-a povestit Adriano. Eram douăzeci de copii și după câte știam, noi eram singurii evrei. Adriano era un coleg cu care am lucrat mulți ani la același spital. Într-o zi, la cafenea, a început să-mi povestească viața lui. Auzisem de la alți colegi că familia lui avea o istorie neobișnuită. Am băut împreună multe cafele până a terminat saga familiei Indig.Read more…

Nov 18, 2021 2 comments

Energia apei (II). Centrale hidroelectrice

Dec 2, 2021By

Peste 70% din suprafaţa Terrei este acoperită cu apă – mări, oceane, lacuri, râuri, fluvii cu un potenţial energetic uriaş, din care se poate produce o cantitate mare de energie electrică. În prezent cea mai răspândită utilizare a energiei apei este producția de energie electrică. De-a lungul istoriei, energia apei a fost utilizată pentru irigaţii, pentru acționarea roţilor de moară (folosite pentru a măcina, dar și pentru a pune în mișcare maşini textile, fierăstraie mecanice, etc.) În epoca modernă, odată cu dezvoltarea şi perfecţionarea turbinelor, s-a dezvoltat exploatarea acestui potenţial energetic, prin realizarea centralelor hidroelectrice. În prezent, centralele hidroelectrice furnizează un total de 715 GW sau 19% din energia electrică mondială produsă anual, mai mult ca energia electrică produsă din energia nucleară (15,2%) şi din ţiţei (6,6%). În zilele noastre energia hidroelectrică este cea mai importantă sursă de energie regenerabilă. Celelalte (soarele, vântul, biomasa și energia geotermică) produc în total 2,1%. În Elveţia hidrocentralele produc cca. 60%, în Austria cca. 66% şi în Germania cca. 5% din consumul anual de energie electrică. Read more…

Dec 2, 2021 1 comment

Viitorul președinte al Franței – o femeie?

Dec 16, 2021By

Doar câteva luni ne despart de evenimentul care ar putea schimba harta politică a Franței – alegerile prezidențiale. Emmanuel Macron a fost cea mai mare surpriză a ultimului scrutin prezidențial. Chiar dacă nu a fost un anonim, având în spate drept susținător un partid nou, înființat de el, alegerea lui nu era o certitudine. Totuși, analiști care cunoșteau gândirea lui și situația Franței, mizau pe acest candidat tânăr, dinamic, european, dar și atașat națiunii sale. Macron dorea să redea Franței rolul său primordial, dar în aceeași măsură dorea și o Europă puternică, bazată pe propriile forțe, de-aici insistența lui pentru mult visata armată a Uniunii Europene. În gândirea economică, Macron era un radical, numai că a trebuit să se confrunte cu conservatismul, nu numai a unei părți din clasa politică, ci și al populației, al puternicelor sindicate care se opuneau unor reforme care urmau să ducă la modernizarea Franței. A mai intervenit și pandemia de coronavirus care impunea o poziție destul de dură, dar adevărul este că datorită acestor măsuri, deși pandemia a reizbucnit, astăzi Franța se confruntă mai ușor cu valul cinci, cu mai puține sacrificii și poveri asupra spitalelor. De-a lungul mandatului său, Macron nu a scăpat de nemulțumirea manifestată de diferitele grupări ale populației, cum au fost demonstrațiile ”vestelor galbene” care au încetat numai când a apărut coronavirusul. De menționat însă că el nu a cedat presiunilor. Ghinionul lui Macron este apariția unui candidat (mai bine zis candidată) care s-a dovedit o personalitate politică foarte capabilă. Ea se bucură de o mare simpatie și ca familie politică nu este foarte departe de Macron. Este vorba de Valérie Pécresse, președintele Consiliului regional Île de France (de care aparține și Parisul), cea mai populată regiune din Franța.Read more…

Dec 16, 2021 5 comments

Artemiu Vanca m-a călăuzit pe un tărâm care nu mai există: Uranus

Dec 30, 2021By

Terminând de citit Uranus. Obidă, revoltă, speranţă [Editura Universitară Bucureşti, 2021], cea mai recentă carte publicată de Artemiu Vanca, m-am întrebat – ca de fiecare dată când închei lectura unei cărţi – ce am înţeles, ce sentimente am încercat şi ce am învăţat din cele citite? Încep prin a spune că atât formatul prietenos, cât şi structurarea logică (din care transpare formaţia de bază, de inginer, a autorului) îmbie la lectură, promiţându-i cititorului grăbit din ziua de azi că va afla deznodământul naraţiunii într-un timp rezonabil. E cartea potrivită de citit într-o călătorie cu trenul, într-o zi de duminică sau în serile de iarnă. Am aşezat-o pe noptieră, alături de alte câteva volume pe care le citesc în paralel, alternându-le în funcţie de starea mea de spirit. Totuşi, nu a intrat în circuitul lecturilor mele alternative, pentru că după primul capitol am continuat s-o citesc, „pe nerăsuflate”, chiar dacă finalul ei era sugerat încă din introducere.
Read more…

Dec 30, 2021 6 comments

Răsfoind niște cărți de vizită…

Jan 13, 2022By

În sertar am găsit creioane colorate și acuarele, pixuri, chiar și o peniță și un toc, echer, riglă, compas, ace cu gămălie, ceară pe care o puteai folosi pentru scrisori, facturi și foi de garanții vechi, un stick de memorie, lucruri strânse de când am cumpărat biblioteca, în 1977. Dar ceea ce mi-a făcut plăcere și mi-a trezit tot felul de amintiri a fost teancul de cărți de vizită pe care l-am descoperit. Precizez că mai am încă două colecții de cărți de vizită. Nu le-am aruncat, fiindcă mă gândeam că odată și odată aș putea avea nevoie de ele, o adresă, un număr de telefon, o adresă de email. Cele câteva sute de cărți de vizită datează de după 1990, când lumea s-a deschis şi pentru mine atât personal, cât și profesional. În numerele următoare ale revistei noastre vreau să povestesc despre o serie de întâmplări inspirate de aceste cărți de vizită, întâmplări destul de interesante, cel puțin pentru mine, poate într-o ordine cronologică. Acum însă am luat din teancul din sertar două cartonașe. Read more…

Jan 13, 2022 6 comments

Ultima mea obsesie: cărţile!

Jan 27, 2022By

Realitatea în care trăiesc și în jurul căreia mă învârt mă obligă să mă întorc tot timpul la ideea că în curând (cât de curând? nu știu!) noi, cei obișnuiți să luăm o carte în mână și dacă ne place, să-i întoarcem paginile până la ultima, noi ”ăștia” vom fi nevoiți să renunțăm la acest mod de a citi un text. Iar eu personal voi trebui să fac abstracție de faptul că unul din lucrurile care le datorez părinților mei e obiceiul (care a devenit pe parcurs o necesitate) de a căuta cărți, de a le procura, de a le depozita lângă patul meu în dormitor, de a le lua în mână pentru a le citi din scoarță în scoarță când le vine rândul, și apoi de a le găsi un loc în rafturile bibliotecii noastre. Și nu un loc la întâmplare, ci conform unei atente distribuiri după limbă, după autor, și chiar după subiect. Să nu mi se spună că sunt un fel de Casandra, pentru că am dovezi.Read more…

Jan 27, 2022 9 comments

Prietenie – începutul (1)

Feb 10, 2022By

Cred că prietenia, ca noțiune, este sora mai mică a iubirii. Doar puțin mai mică, foarte, foarte aproape de iubire, altfel nu pot explica trezirea afinității față de o persoană, rezonanța inimilor și a minților unor oameni, găsirea și regăsirea pe îndelungatul drum al vieților lor, ne- strămutarea unor sentimente de loialitate, devotament și bunăvoință. Consider prietenia aproape mai valoroasă decât iubirea pentru un singur argument, acela că prietenia poate dura o întreagă viață, pe când extrem de rar iubirea este în stare de așa ceva. Sau, în orice caz, la cupluri la care iubirea durează decenii multe, ea se transformă la rândul ei într-o prietenie cu valoare de briliant, tot atât de prețioasă și… tot atât de rară. Nu la iubire vreau să mă refer acum, ci la prietenie și la felul în care aceasta mi-a fost dăruită acum multe decenii, într-un timp când destinul părea să ne fi încarcerat în minciună, frică, penurie și amărăciune.Read more…

Feb 10, 2022 13 comments

Persecuţii rasiale (IV). Eşecul salvării

Feb 24, 2022By

Articolul anterior, partea a treia a ciclului “Persecuţii rasiale” s-a încheiat în momentul în care, în gara Clujului, tatăl meu, Imre, şi fratele său, Laci, căutau o cale de scăpare. Aveau două posibilităţi: să meargă la Budapesta (unde erau şanse să se poată ascunde) sau la Baia Mare (la Compania X de muncă obligatorie comandată de colonelul Reviczky, care mai salvase de deportare adolescenți evrei, ascunzându-i printre tinerii înrolaţi). Planurile lor au fost zădărnicite de întâlnirea cu un ofiţer de contrainformaţii care îl cunoştea pe tata. După ce i-a legitimat pe cei doi tineri şi a constatat că actele lor erau false, i-a obligat să plece la Baia Mare. Acolo au ajuns direct în arestul unităţii militare. La orele prânzului, autobuzul electric numărul 44 (linia directă care mă duce în cartierul unde stă unchiul meu, în celălalt capăt al oraşului) e aproape gol. Mă aşez confortabil pe scaun şi gust din plin bucuria apropiatei întâlniri. Dacă prind cursa de la ora 11.45, în nici douăzeci de minute ajung la staţia terminus. Cobor şi mă îndrept către strada Unirii unde-l zăresc pe unchiul meu, Laci, care-şi face plimbarea zilnică de la miezul zilei. Unchiul se îndreaptă către cea de a 93-a aniversare, dar se ţine bine, e în putere şi are mintea limpede. Plimbările noastre sunt şi un prilej de evocare a vremurilor trecute. Discutăm şi încercăm să reconstituim istoria familiei mele, frântă de Holocaust.Read more…

Feb 24, 2022 7 comments

Dialog despre Oameni şi patrii

Mar 10, 2022By

Cartea pe care o propun cititorilor Revistei Baabel, am primit-o – prin bunăvoinţa lui Sorin Antohi – de îndată după apariţia ei, dar am citit-o în mai multe etape, întrerupte de răstimpuri în care am împrumutat-o altora. De ce? Pe de o parte, pentru că îmi părea rău s-o termin de citit prea curând, pe de alta, pentru că doream să dau întâietate unor oameni din preajma mea (printre care o şi prietenă, medic chirurg, de vârsta lui Jean-Jaques Askenasy) considerând că merită această prioritate. După fiecare absenţă, cartea revenea însoţită de aprecierea celui care tocmai o citise. De curând am terminat lectura ei şi o recomand cu căldură, fiind încredinţată că o vor aprecia şi cei care o vor citi la îndemnul meu. Oameni şi patrii, istoriile şi geografiile identităţii – cartea alcătuită pe baza dialogului dintre Sorin Antohi şi Jean-Jaques Askenazy – a apărut la Editura Polirom în 2021. Volumul se poate obţine atât în format tipărit, cât şi electronic: https://www.polirom.ro/web/polirom/ebook/-/ebook/7650, fiind deci uşor accesibilă cititorilor de limbă română de pretutindeni. Acesta este şi motivul pentru care nu doresc să detaliez conţinutul ei, ci doar să scot în evidenţă câteva trăsături care m-au determinat s-o recomand spre lectură.Read more…

Mar 10, 2022 1 comment

Visele și legătura lor cu gândurile

Mar 17, 2022By

De-a lungul anilor am observat, fără să mă pricep la psihologie, că visele mele sunt de multe ori influențate de gânduri tulburătoare pe care le-am avut în acea perioadă, de remușcări sau de evenimente plăcute sau neplăcute pe care le-am trăit recent, sau în trecutul îndepărtat. Cu timpul, visele mi s-au maturizat, împreună cu caracterul și trupul. Dacă în adolescență aveam adeseori vise erotice mi le aminteam după ce mă trezeam, în studenție și în rezidențiat nu reușeam să rețin ceea ce visam, atât de ocupat și de obosit eram la culcare. Asta nu înseamnă că nu visam. Mai târziu, când am devenit responsabil asupra hotărârilor medicale profesionale ale unui întreg departament, aveam uneori vise tulburi, somnul agitat și adeseori îmi aminteam fragmente de vise în care aveam remușcări: oare acest bolnav a fost tratat corect? Oare putea fi salvat? Oare acțiunile mele au fost adecvate? Iar acum, la bătrânețe timpurie, visele mă duc înapoi la istoria vieții mele, a familiei, a colegilor și a prietenilor dragi și chiar la perioada când lucram în Texas. Recent am visat că nu găsesc intrarea la departamentul de anestezie din Houston, unde lucrasem doi ani. Visul acesta se repetă de multe ori. Oare ce legătură are el cu gândurile mele de odinioară sau cu cele actuale?Read more…

Mar 17, 2022 47 comments

Prietenie (5). După 30 de ani

Apr 7, 2022By

Prietenia dintre mine și Émilie rezistă de decenii până azi. Continuăm să fim în legătură, uneori prin scrisori, sau mai ales prin vederi pe care ni le trimitem din călătorii, dar și prin mijloacele actuale facilitate de tehnica avansată căreia îi suntem martore și beneficiare. Așa cum am început, continuăm să vorbim englezește, desigur cu multe inserții de cuvinte românești și franțuzești. Esențialul este că ne înțelegem, o româncă și o franțuzoaică, și putem depune mărturie că în prietenie, oamenii trec peste bariere impuse de distanță, cultură și timp. La un moment dat, acum vreo 15 ani, într-o convorbire telefonică, ne-am promis una alteia că în anul când vom împlini fiecare 50 de ani, ne vom întâlni negreșit. Suntem fete paroliste și așa se face că în 2011 Émilie și Pascal au venit din nou în România, tot cu trenul, la fel ca în tinerețe, făcând o călătorie foarte lungă, cu schimbări în patru locuri. Trecuseră aproape 20 de ani de când Émilie fusese la noi ultima oară șera încântată de schimbările în bine pe care le recepta mult mai acut decât suntem noi capabili să o facem. Ziua mea este în iunie, iar a ei în decembrie și, pentru că Émilie a putut să vină doar în luna septembrie, am stabilit o sâmbătă ca fiind ziua noastră și am instituit o zi comună de naștere, la fel cum făcusem cu celebrarea Crăciunului în august, în Franța, la prima noastră vizită. Fiul meu, Mircea, ne-a comandat un tort aniversar, pe care a cerut să fie scris Bonne aniversaire 100!Read more…

Apr 7, 2022 8 comments

Un altfel de turn

Apr 21, 2022By

La începutul anilor 2000 vizitam pentru prima dată muzeul de istoria artei din Viena, Kunsthistorisches Museum Wien, pe mare fugă, fiindcă eram într-un grup de care a trebuit să mă desprind pentru două ore ca să intru la muzeu, într-o după amiază, cu puțin timp înainte de închidere. Puțin timp, dar suficient ca pașii să-mi fie purtați spre sala în care este expus flamandul Pieter Bruegel cel Bătrân, unde minutele petrecute în fața tablourilor Vânători în zăpadă și Marele Turn Babel m-au făcut să-l ador pentru totdeauna. Mulți ani mai târziu, în 2018, fiul meu trăia la Bruxelles și în timpul vizitei mele la el, în mod paradoxal și total neașteptat, primul loc pe care m-a dus să-l văd a fost o biserică aflată în apropierea locuinței lui, o biserică în fața căreia se afla statuia unui pictor. Biserica era Notre-Dame-de-la Chapelle și acolo se află mormântul geniului picturii flamande de ale cărui lucrări fusesem fermecată la Viena. Pieter Bruegel cel Bătrân a murit la Bruxelles în anul 1569, iar statuia din fața bisericii este bineînțeles a lui. Mi-am amintit de după-amiaza vieneză din urmă cu mulți ani, când fusesem atât de grăbită, și m-am simțit încântată și privilegiată să ajung pe urmele pașilor idolului meu! Ne facem fiecare, tot timpul, fel de fel de planuri, neștiind că destinul are uneori pentru noi realități chiar mai bune. Nu știm pe cine vom cunoaște, pe cine vom reîntâlni, ce locuri vom vedea și cât de bogați vom fi prin toate acestea peste cinci sau zece ani și adesea uităm să fim recunoscători pentru fiecare zi încărcată de senin, îmbogățită și iluminată de prezența unor oameni dragi, din trecut sau din prezent.Read more…

Apr 21, 2022 13 comments

Eu și limba germană

May 5, 2022By

Din toate limbile străine pe care le-am învățat, limba germană este cea pe care o cunosc cel mai puțin. (Nu socotesc ebraica pe care am învățat-o doi ani la masterat. Am uitat-o, nu mai știu decât literele și nu toate. Dar am o scuză – aveam 70 de ani). Revenind însă la germană, totuși cu puținul pe care l-am știut (și în ultimă instanță nu era chiar atât de puțin) m-am descurcat cu câteva prilejuri, uneori chiar asigurându-mi existența. Contrar obiceiurilor familiilor burgheze din Ardeal, din cauza condițiilor… istorice nu am avut Fräulein. Era perioada războiului, evreii oricum nu aveau voie să aibă personal de serviciu și în niciun caz de naționalitate germană, astfel că bona noastră (ilegală) a fost Imi néni, o tânără învățătoare unguroaică șomeră. A fost la noi vreo patru ani, până când s-a măritat. Avea talent la copii, am iubit-o foarte mult și fratele meu la fel, petreceam cu ea mult mai mult timp decât cu mama. După aceea, până m-am dus la școală nu am mai avut bonă, aveam o femeie de serviciu care mă spăla, mă îmbrăca și mă pieptăna, atât. Când am învățat să scriu (de citit știam încă înainte de școală), urma să încep o limbă străină. Se terminase războiul și familia mamei mele care era din Târgu Mureș, aproximativ 30 de persoane, a pierit în Holocaust, așa că nu s-a pus problema limbii germane și am fost dată la franceză. Și totuși în familie și în jurul meu se vorbea germană și multe cuvinte ”s-au lipit” de mine, le înțelegeam, dar desigur nu știam să vorbesc.Read more…

May 5, 2022 8 comments

Ainsi va la vie, ainsi va l’amour…

May 19, 2022By

Scriu aceste rânduri în ziua de 1 Mai, așa-zisa sărbătoare mondială a muncitorilor, a proletarilor (care trebuiau, toți, din toată lumea, să se unească). O vorbă pe jumătate vulgară spune că unora nu le plac copiii, dar sunt entuziasmați de crearea lor. Ei bine, pe noi stația finală ne interesa prea puțin; ceea ce părea esențial în acea dimineață, de obicei însorită și caldă, era traseul, și nu întâmplător, pentru că pe tot parcursul drumului de câțiva kilometri se aflau puncte bine marcate, vizibile de la distanță, unde se vindeau… crenvurști!! În vremurile când 1 Mai era sărbătorit de toate organizațiile comuniste din lume (și nu numai), nimeni nu punea la îndoială faptul că așa-zisa ideologie marxist-leninistă își făcuse un loc clar și de lungă durată în istoria popoarelor de tot felul, din țări de tot felul, dezvoltate și mai puțin dezvoltate, bogate și mai puțin bogate, democrate și mai puțin democrate. Aveam cu toții certitudinea că it is here to stay! Căci cine credea în minuni, cine își putea închipui că un imperiu ca cel comunist poate cădea, așa de la sine, fără o conflagrație care ar fi purtat numele de cel de al Treilea Război Mondial, sau chiar Primul Război Mondial Nuclear, dacă lăsăm de o parte Hiroșima și Nagasaki. Și uite că, pe nepusă masă, acum mai bine de 30 ani, totul s-a năruit ca un castel de nisip. Acum vreo 40 ani, în timpul unui tur prin Viena, în Stephanplatz, ghidul ni s-a adresat: pe Hitler! Azi, dacă întrebi, nimeni n-a fost acolo…Read more…

May 19, 2022 17 comments