S-ar putea să fi fost şi eu o balenă?

În cartea de bucate a domnului Xescu ai găsit cele mai gustoase ingrediente: Iubire, Adevăr, Stabilitate, Pace, Dumnezeu, Isus. Îți place cum sună; îți place și oala de inox în care el le amestecă la foc mic, fără patos şi fără exacerbări. Îți place că presară deasupra un sos de neamestecuri în treburi interne, pur românesc. Îți place bucătarul ăsta, pentru că nu seamănă deloc cu cei de până acum și care ţi-au servit mereu aceeași ciorbă fără gust și, mai ales, pentru că e foarte deosebit de fostul șef de restaurant care nu ți-a servit nimic, fiind mai tot timpul plecat prin excursii, pentru a învăța bucătăria japoneză, coreeană, malgașă, sud-americană, fără să învețe de fapt nimic. Te atrage mirosul îmbietor al mâncării, dar şi faptul că omul a chemat un sobor de preoți să o sfințească. Eşti un om credincios, cu frică de Dumnezeu, și te bucuri că înainte de a te așeza la masă ești invitat să spui o rugăciune de mulțumire către Cel de Sus.
Îți place atât de mult încât l-ai ales MasterChef. Apoi te apuci să guști și îți dai seama că nu pușcă. Nu are niciun gust, fiindcă ingredientele nu se potrivesc. Iubirea nu se potrivește cu Zelea Codreanu,,,Read more…

Hanuka. Gogoși, latkes și capul lui Holofern

De când trăiesc în Israel, m-am obișnuit: abia trece Yom Kipur, încă nici nu începe toamna, și iată că în cofetării, patiserii, la supermarket și chiar la piață apare un sortiment uriaș de gogoși, începând de la cele clasice, umplute cu gem, până la creațiile cele mai sofisticate, cu diverse umpluturi, glasate și decorate… Se pare că e o afacere bună! Sunt multe mâncăruri bazate pe ulei și când vorbesc de cele tradiționale, mă gândesc mai ales la cele făcute în casă. În copilărie mama ne făcea gogoși. Dar mâncarea de Hanuka prin excelență este latkes: chifteluțele de cartofi pe care ni le făcea bunica. Este o mâncare pentru oameni simpli, făcută din ingredientele cele mai comune: 3-4 cartofi cruzi se rad pe răzătoarea cu găuri mici, se adaugă sare, un ou și o lingură de făină, se ia câte o lingură din compoziție și se prăjesc în ulei. (Și mai bune, mai crocante ies dacă cartofi rași se storc de zeamă. Iar pentru o variantă fără gluten, făina poate fi înlocuită cu fulgi de ovăz.) Interesant că oricât ar fi de simple, cartea mea de bucate, Sanda Marin, nu le cunoaște. În Israel am cunoscut și varianta din nordul Africii, numită sfingi (nu știu cum se scrie, există diverse variante, dar rimează cu „mingi”). Dar să ne întoarcem la latkes: oare cât de „tradiționale” sunt ele?Read more…

Aforisme periferice 3

1. Pace contra teritorii. Cheia păcii impuse de comunitatea internațională. Israel da. Kosovo da. Armenia da. Ucraina nu. Etalonul păcii e diferit pentru țările lumii.

2. Mitul grelei moșteniri. O constantă a istoriei. Scuza de bază a oricărei guvernări. Vinovații sunt mereu în altă parte. Noi, cei de la putere, suntem mireni neprihăniți. Culpa este presată mereu spre trecut, spre regimul anterior, spre străini sau spre condițiile și contextul vitreg, potrivnic.

3. Societatea civilă s-a evaporat rapid precum alcoolul pus pe rana deschisă a societăților postcomuniste aflate în tranziție.

4. Avem de-a face cu o societate de încremeniți: unii în rutină, alții în tabieturi, puțini în proiect și mulți în statutul social sau în funcții. Ultimele două categorii sunt inamovibile pe căi pașnice.

5. Nu înțeleg de ce așteptați de la noii politicieni naționali sau transnaționali să rezolve problemele complexe ale actualității, când mulți dintre ei nu sunt în stare să facă deosebirea dintre o femeie și un bărbat. Din modesta mea experiență, sunt două feluri de femei: unele știu totul, altele știu totul mai bine. Majoritatea însă au ambele calități simultan: știu totul mai bine. Acceptați fără crâcnire supremația epistemologică a femeilor.

6. Nimbul poporului ales a pălit demult. Ca membru al acestuia, mereu strivit de obligațiile și înaltele cerințe ce decurg din această calitate, aștept momentul de grație când voi face parte din poporul reales.Read more…

Amintirea Holocaustului este moștenirea familiilor evreieşti

Încă sub impresia ecourilor ceremoniilor prilejuite de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului din 27 ianuarie, mă tot gândiesc de ce a fost stabilită această zi tocmai în data elberării lagărului Auschwitz. Înclin să cred că un argument este dragostea pentru viață a evreilor. Acea zi de 27 ianuarie 1945 a fost nu doar a eliberării lagărului Auschwitz, ci a reînvierii vieții evreilor. Atunci, după eliberare, avea să se afle că au murit 6 milioane de evrei, un genocid asupra poporului evreu. Acum se tot repetă că nu au murit doar evrei și e adevărat, au murit toți cei pe care naziștii îi considerau mai altfel decât rasa lor cea pură, care nici ea nu era pură, așa cum niciun popor nu este rasă pură. Au murit mai mulți din toată Europa, dar 90% au fost evrei și până la urmă, așa cum am mai spus, nu e vorba de cifre, ci de faptul că naziștii au vrut să lichideze un popor. În ce să stea puterea de a rezista a evreilor? Unii spun că Șabatul din fiecare vineri a ținut evreii împreună, alții spun că încrederea și dragostea de viață, viața care biruie moartea.Read more…

Moașa de la Auschwitz

Nu de mult am terminat de citit o carte a scriitoarei engleze Anna Stuart. Cartea m-a impresionat în mod deosebit. Este un roman despre o femeie creștină poloneză pe nume Stanislawa Leszczynska, moașă la un spital din orașul Lodz. Stanislawa și familia ei i-au ajutat pe evreii din ghetoul din oraș în anii ocupației naziste, salvând viața câtorva oameni din ghetou, dar ea a fost prinsă și deportată la Auschwitz-Birkenau împreună cu fiica ei. La sosirea în lagăr, la selecție, Stanislawa a fost întrebată ce ocupație are. Când Mengele a auzit că e moașă, a replicat râzând: – Moașă? Hm, ce rost are să fii aici moașă? Interesant! Și a trimis-o la baraca unde erau femeile însărcinate. După câteva pagini am pus cartea deoparte. Ce lucruri noi putea să-mi relateze autoarea despre această fabrică a morții? E absurd să aduci pe lume copii care oricum vor fi uciși! Totuși, peste câteva zile curiozitatea m-a făcut să reiau cartea și nu am regretat. Stanislawa a asistat la trei mii de nașteri la Auschwitz, în condiții îngrozitoare și cu mijloace primitive. Stanislawa le spunea femeilor că însuși actul nașterii este o bucurie a vieții. Cele câteva ore pe care le petreceau împreună cu copiii pe care i-au dus pe lume le făceau fericite. Durerea acestor mame când li s-au luat bebelușii, depresia de care au suferit, sunt descrise detailat și cu tandrețe de Anna Stuart.Read more…

Europa încotro?

Cred că mii de oameni cărora le pasă ce se va întâmpla cu continentul nostru își pun această întrebare și nu primesc răspuns. Oare este vina noastră că nu am prevăzut această despărțire brutală de partenerul nostru, America, respectiv Statele Unite, pe care, de secole, o vedeam ca un exemplu de urmat. Aveam în față democrația, libertatea, țara tuturor posibilităților și nu vedeam sau nu voiam să vedem alături și egoismul pronunțat, izolaționismul, parvenitismul, aprecierea persoanei în funcție de succesul material obținut, ridicarea pe culmi a celor care s-au îmbogățit excesiv, fără să cercetăm mijloacele folosite. Despre bogătașii americani se spunea că numai primul milion câștigat e greu și că nu trebuie cercetat cum au reușit să-l câștige. Și avem nenumărate exemple ale primei generații de milionari americani din secolul al XIX-lea mai ales, din perioada goanei după aur, care au trăit și au acționat în sălbăticie, dormind cu pistolul sub pernă și folosindu-l cu prima ocazie. Nu vreau să spun că așa a acționat întreaga societate americană; milioane de oameni cinstiți au muncit din greu, au desțelenit pământul, au construit căi ferate, numai că aceștia nu prea s-au îmbogățit. În societatea americană s-a impus o dublă morală: cea a muncii cinstite și cea a succesului în afaceri pe căi neortodoxe și adesea oamenii erau calificați, apreciați după aceste succese.
Desigur, nu trebuie să generalizăm. Să nu uităm nici sacrificiile pe care poporul american le-a adus, mai ales în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în Europa. Este adevărat că Statele Unite s-au implicat în război la provocarea Japoniei, dar în pofida izolaționismului declarat până atunci, a existat un imens ajutor material, acel Lend-Lease oferit Marii Britanii și mai târziu și Uniunii Sovietice, după intrarea acesteia în război. Iar povara celui de-al doilea front a fost suportată mai ales de americani, cu mari sacrificii de vieți omenești. război la provocarea Japoniei, dar în pofida izolaționismului declarat până atunci, a existat un imens ajutor material, acel Lend-Lease oferit Marii Britanii și mai târziu și Uniunii Sovietice, după intrarea acesteia în război. Iar povara celui de-al doilea front a fost suportată mai ales de americani, cu mari sacrificii de vieți omenești.
Nu vreau să fac o istorie a prezenței americane în Europa după terminarea războiului, a acelui plan Marshall care a ajutat refacerea rapidă a Europei de Vest. Că a fost teama de comunism, de avansul forțelor rusești până la Atlantic, nu are importanță. Important este că au fost prezenți, că au ajutat Europa, că s-a putut conta pe America, Statele Unite reprezentând și esența NATO.
Poate aici am greșit noi, europenii.Read more…

150 de ani de la naşterea lui Albert Schweitzer

Într-o zi urmăream o emisiune la unul din canalele TV occidentale. Era un concurs de cultură generală. Concurentul a fost întrebat ce personalitate enciclopedică a secolului XX cunoaşte, iar el a rspuns: Albert Schweitzer. Atunci am hotărât să scriu acest articol. Schtweitzer se înscrie pe linia “Marilor” din secolele trecute: Confucius, Platon, Aristotel, Newton, Mahatma Gandhi, Einstein și mulţi alții. Albert Schweitzer (1875-1965) s-a născut în Alsacia, într-o familie de preoţi evanghelişti liberali şi acest lucru i-a pecetluit viaţa. El a fost teolog, filozof, muzician, medic, misionar, luptător pentru pacea şi binele omenirii. A rămas celebru în istorie datorită conceptului său “respect pentru viaţă”, care susţine protejarea și respectarea tuturor formelor de viaţă: plante, animale şi oameni. Această filozofie a fost un pilon în activitatea sa, influienţând gândirea etică modernă. S-a născut într-un orăşel unde biserica era folosită de protestanţi şi catolici deopotrivă, ceea ce l-a dus la concluzia că toleranţa religioasă duce la unitate între oameni și nu la dezbinare. A studiat teologia la Universitatea din Strasbourg, deveninind preot și apoi profesor de teologie la aceeaşi universitate. A făcut studii legate de viaţa lui Isus şi cercetări privind Vechiul și Noul Testament.Read more…

Mi-e dor de Charlie Chaplin

Dintotdeauna am fost unul din admiratorii lui Charlie Chaplin. El m-a ajutat să fac, fără eforturi, tranziția de la filmul mut la cel vorbit – de fapt invers, pentru că eu am cunoscut filmul vorbit înaintea celui mut. Tot el m-a ajutat să apreciez calitatea acelor pelicule care, pentru că nu aveau sonor, scenariul trebuia să fie practic perfect ca să țină publicul în sală, să nu-i ofere pretextul de a ieși la mijloc. Am văzut (și am revăzut) câteva din filmele mute ale lui Chaplin, de la Emigrantul (1916) până la Timpuri Noi (1936) și mai ales filmul pe care îl consider cel mai reușit: Dictatorul (1940). Este un film sonor, o superbă satiră a nazismului hitlerist, cu ”trimiteri” la cel de al doilea dictator al Axei, Mussolini. L-am savurat și m-am întrebat în ce măsură Chaplin prevedea în acel an cumplitul dezastru care urma să se abată în curând asupra vechiului continent. După ce am trăit ani de zile într-un regim de dictatură și după ce am fost ”re-educat” de un sistem democratic în care trăiesc de mai bine de o jumătate de secol, am senzația că pericolul totalitarismului devine din ce în ce mai clar.Read more…

Funeraliile papei Francisc, prilej de dialog politic la nivel înalt

Sute de mii de credincioși au participat la funeraliile papei Francisc, alături de 170 de delegații oficiale, multe la cel mai înalt nivel. Suveranul Pontif fiind șeful statului Vatican, era firesc ca multe delegații să fie conduse de președinți de stat și să fie prezente chiar și capete încoronate, ca un omagiu adus poziției și rolului jucat de el în cei 12 ani de pontificat. Papa Francisc a fost iubit și apreciat de cea mai mare parte a lumii catolice și nu numai. A fost denumit papă al săracilor și foarte multe din gesturile lui, inclusiv ceremonia de înmormântare, au dovedit acest lucru. Atunci când sicriul a ajuns la biserica Santa Maria Maggiore, locul său de înmormântare în afara Vaticanului, acesta a fost întâmpinat, la cererea lui, de un grup de oameni ai străzii și imigranți. Papa Francisc a încercat să reformeze Biserica Catolică, să o aducă mai aproape de realitățile de astăzi, stârnind nemulțumirea catolicilor conservatori, printre care mai mulți cardinali și demnitari de la Vatican. Pentru el ecumenismul a reprezentat un ideal pentru care a militat și s-a pronunțat permanent pentru apropierea cultelor creștine. A vrut să cunoască credincioșii din întreaga lume, de aceea a călătorit în aproape toate continentele. Vizita lui din 2019 în România a rămas una dintre cele mai frumoase amintiri ale românilor, nu numai ale catolicilor, deoarece el, în spiritul ecumenismului, a onorat Biserica Ortodoxă, ținând o slujbă comună cu patriarhul Daniel. A recunoscut suferințele îndurate în timpul comunismului de membrii cultului greco-catolic și a beatificat lideri ai cultului, adevărați martiri, morți în închisorile comuniste. Read more…

Unchiul Jóska din Braşov, croitor de damă

După noaptea bucuriei nemăsurate a triumfului raţiunii în alegerile din România a venit dimineaţa duşului rece, legat de situaţia economică dificilă pe care guvernul instalat de noul preşedinte va trebui s-o gestioneze. Atunci i-am zis soţului meu „Exact ca în ziua de după nunta unchiului Jóska.” Mulţi ani nu l-am cunoscut personal pe unchiul Jóska. Auzisem de el doar sporadic, din poveştile fraţilor Farkas, verişorii tatii. De fapt, nu erau chiar verişori, ci mai degrabă „unchi de-al doilea” apropiaţi ca vârstă cu tatăl meu. Mama lor fusese sora cea mai mică a străbunicii mele Rachel Fischmann (născută Oppenheim), din Bănişor.  Jóska (pe numele său întreg József Farkas) era fratele lor după tată, adică fiul vitreg al surorii străbunicii mele Rachel. Curioasă să descopăr crâmpeie din trecutul familiei mele spulberate de Holocaust, am profitat de răgazul petrecut la Braşov, între două trenuri, pentru a-l cunoaşte pe József Farkas. Îi telefonasem în prealabil şi, foarte amabil, m-a invitat să-l vizitez: „Locuiesc chiar în spatele Hotelului Aro. E uşor de găsit”. Legătura de rudenie dintre noi era destul de îndepărtată și nu prea știam la ce fel de primire să mă aștept. Am găsit destul de uşor casa, am urcat la etaj şi am sunat. Mi-a deschis un bătrânel scund, cu ochelari cu ramă groasă şi  un zâmbet larg: „Pofteşte, pofteşte, te-am aşteptat cu masa pusă!”Read more…

A fost vecinul lui Hitler

Un articol scris de Astrid Probst și publicat în The Guardian în 10 mai 2025 povestește despre peripețiile unui evreu pe nume Edgar Feuchtwanger care a fost un timp vecinul lui Hitler.(1) Acum el are peste 100 de ani – în 1929 era un copil de cinci ani și trăia cu părinții la München, iar Hitler s-a mutat într-un un apartament somptuos de nouă camere în casa de vizavi (vezi poza de frontispiciu). Acoliții lui Hitler s-au mutat și ei în apropiere. În 1935, München a fost declarat oficial capitala mișcării naziste. Tatăl lui Edgar era publicist și avocat, iar mama pianistă. Ei aveau adeseori oaspeți de seamă, de exemplu scriitorul Thomas Mann și avocatul Carl Schmitt care a devenit mai târziu membru activ al partidului nazist. Spre norocul lor, în 1939 familia lui Edgar a emigrat în Anglia. El este istoric, locuiește la Winchester și se declară printre ultimii supraviețuitori dintre cei care au trăit în preajma lui Hitler. Conversația cu ziarista a avut loc în limba germană. “Îl vedeam prin geam pe Hitler șezând în fotoliu și nu ni se părea deloc amenințător.” Ei credeau că Hitler și mișcarea lui (care de la început se declarau antisemiți) erau un fenomen temporar.Read more…