Nu sunt istoric și trebuie să recunosc că pentru a scrie articolul de față nu am apelat la tratate serioase din care să mă inspir pentru a prezenta aici modul în care eu văd situația creeată între Rusia putiniană și Ucraina lui Zelenski (pentru cifre am apelat la Dr Google, bine ințeles…). Deci să discutăm faptele în mod organizat. secolului al XIXlea aveau aceiași politică expansionistă, dar economia de piață liberă americană a permis menținerea unei situații economice acceptabile chiar și pentru interminabilele valuri de emigranți spre Lumea Nouă. rămas precară pentru majoritatea rușilor până în ziua de azi. de ani. În schimb Rusia, cea țaristă, și apoi cea bolșevică, a reușit să cucerească teritorii, și în plus, spre deosebire de alte puteri ocupante (să zicem Anglia), politica de expansiune a fost dublată de o permanentă activitate de diluare a populației locale, prin transfer de diverse etnii (ca în Basarabia) sau prin translocarea unor mase de ruși spre noile teritorii anexate.Read more…
Ziua ultimei babe
Mărţişorul căpătat în ajun de 1 Martie – pe care-l prinsesem în piept, preocupată de tragedia războiului din vecini şi drama refugiaţilor care ne trec frontiera – s-a pierdut a doua zi, ca un semn de dispreţ al frivolităţii, dar şi de lipsa speranţa desprimăvăririi. Primele zile de martie pline de îngrijorare şi tristeţe pentru oamenii care suferă, de neîncredere în capacitatea făcătorilor de pace, de strădania de a participa, de contribui cât de cât (cu o emisiune, o traducere, o intermediere, o donaţie) la efortul comun în favoarea oamenii speriaţi şi dezorientaţi care vin încoace, căutându-şi salvarea, m-au făcut să uit să-mi aleg o babă – un obicei vechi pe care-l respectam. Se spune că baba (una dintre cele nouă zile capricioase de început de martie) pe care ţi-ai ales-o, prezice cum va fi anul în curs. Nu pot să infirm sau să confirm această credinţă, întrucât nu-mi notez nicăieri ziua babei alese şi apoi uit de ea de-a lungul anului. Şi totuşi, an de an ţin să respect acest obicei românesc (poate nu e doar românesc, nu ştiu).Read more…
Subiectivisme (I)
Naționalismul este un instrument excelent de manipulare și diversiune a opiniei publice pe termen scurt și mediu. El aduce întotdeauna într-o primă fază mulți votanți, apoi adepți înfocați, apoi susținători fanatici și în final criminali odioși, în stare să împlinească fizic și concret “marile idealuri“ promovate de conducătorii mesianici. Pe termen lung, naționalismul duce întotdeauna la război civil sau fratricid, la asasinate în masă, la războaie pustiitoare cu vecinii, la epurări etnice sau religioase și în final la dezastrul națiunii ai cărui lideri l-au generat și propovăduit. Bunăstarea pe termen scurt sau mediu este aproape imposibil de realizat, dar pe termen lung este cel mai mare atu al oricărei guvernări, aducând beneficii solide și de durată. Dacă cetățenii sunt mulțumiți de starea lor materială și de statutul lor social, simbolistica și narativa tradițional-națională devin de-a dreptul secundare sau terțiare.Read more…
Subiectivisme (II)
Stabilitatea și relativa prosperitate economică a Europei din ultimele trei decenii au fost asigurate în mare parte de colaborarea reciproc avantajoasă dintre industria vest-europeană, în speță germană, și sectorul energetic al Rusiei postsovietice, mai ales în domeniul exporturilor rusești de gaze naturale și petrol, care au acoperit mai mult de jumătate din necesarul industriei occidentale. Această sinergie s-a manifestat chiar și în plan simbolic, când fostul cancelar german Gerhard Schröder a devenit membru al consiliului de administrație al companiei gigant a gazului rusesc, Gazprom. Mulți alți politicieni și demnitari occidentali au ocupat fotolii sus-puse și excelent remunerate în diferite conduceri ale companiilor mixte ruso-europene. finalizată anul trecut, a cărei exploatare și dare în funcțiune n-a mai fost aprobată de forul guvernamental german de specialitate, probabil din cauza presiunii americane și mai nou din pricina invaziei rusești a Ucrainei.Read more…
Viața ca o imagine
Meir avea o zi grea, trebuia să termine un proiect de restaurare a unei clădiri vechi. A terminat seara târziu. Și-a întins mâinile cu satisfacție, s-a lăsat pe spătarul scaunului, a deschis radioul să asculte muzică, a dat însă de știri. Crainicul tocmai vorbea de un elicopter care s-a prăbușit în mare. Doi dintre membrii echipajului au supraviețuit, ceilalți doi nu au fost găsiți; câteva elicoptere și scafandri continuau să-i caute pe ceilalți piloți. Eran, fiul lui cel mic, era pilot de elicopter. De mic copil visase să fie aviator. Meir începea să se neliniștească, de două zile nu vorbiseră. A încercat să-l sune, dar nu a primit niciun răspuns. A sunat la spitalul local, dar băiatul nu era printre răniții care au fost internați. După câteva ore a fost anunțat că Eran nu a fost printre supraviețuitori. Printre lucrurile care-i aparținuseră copilului său era și telefonul celular, pe care l-a descoperit abia cu o săptămână după înmormântare. După câteva zile a luat telefonul în mână – știa că aparatul care a fost găsit în apa sărată a mării nu va funcționa. A încercat totuși, dar în zadar. Soția lui, Revivit, l-a întrebat nedumerită: Ce rost are? Chiar dacă reușești să-l deschizi, tot ce vei găsi pe el îți va provoca doar durere și suferință. Vreau să văd ultimele clișee pe care le-a făcut, ele aparțin lui Eran și nouă.Read more…
Reflecții la moartea unui corespondent de război
Săptămâna trecută, în timpul unui schimb de focuri între soldați israelieni și palestinieni înarmați în orașul Jenin din Cisiordania a murit Shireen Abu Akleh, o jurnalistă cunoscută a postului de televiziune Al Jazeera. Avea cincizeci de ani și o dublă cetățenie, israeliană și americană. Numele ei se leagă de transmisiile directe ale intifadei, precum și ale numeroaselor conflicte armate israeliano-palestiniene. Este un eveniment regretabil. Războaiele răpun viața multor jurnaliști care lucrează pe front. Numai în ultimele două luni, în timpul războiului ruso-ucrainean, au murit 10 jurnaliști din diverse țări. În timpul războiului civil din Siria au murit 139 jurnaliști! Niciunul dintre aceste evenimente tragice nu a ajuns pe prima pagină a ziarelor și nicidecum în dezbaterile Organizației ONU pentru Drepturile Omului. Cazul jurnalistei palestiniene Shireen Abu Akleh a ajuns să fie discutat de Comisia de Securitate a ONU, pentru prima oară în istoria acestei organizații. moartea jurnalistei. Patologul palestinian care a autopsiat-o pe Shireen Abu Akleh nu a ajuns la o concluzie clară. Israelul a propus Autorității Palestiniene o anchetă comună, în prezența unei a treia părți neutre, în cazul de față SUA, dar s-a lovit de un refuz de la Ramallah.Read more…
Arhitectură
Încă din tinerețe m-a interesat arhitectura, cred că a început odată cu posibilitatea de a călători. Pe lângă latura estetică, m-a fascinat încercarea de a recunoaște un stil, o perioadă istorică, de a-mi imagina oamenii care locuiau sau frecventau o clădire deosebită. Aspectul unui oraș poate genera din primul moment o senzație plăcută, sau nu – uneori nici nu pot defini exact de ce îmi place un oraș sau altul. Știu însă că cea mai mare dezamăgire a tinereții mele a fost… Parisul! Abia mai târziu am înțeles de ce. Pe de o parte aveam așteptări exagerate, nerealiste, și pe de altă parte am plecat la Paris cu capul plin de romanele lui Alexandre Dumas. Numai că Cei trei mușchetari se petrece pe la 1620, iar peisajul urban din centrul Parisului este de la sfârșitul secolului al XIX-lea și nu se potrivea deloc cu ce îmi închipuiam eu. Fapt este că m-am întors de mai multe ori în Franța, dar de fiecare dată am ocolit dinadins Parisul! Și ce am căutat? Tot arhitectură: catedrale, castele, orășele medievale, biserici – pentru că eu văd în construcții urmele cele mai tangibile pe care ni le-au lăsat generațiile trecute. Cu timpul a început să mă atragă tot mai mult perioada din preajma Primului Război Mondial. M-a încântat șuvoiul de creativitate și imaginație dezlănțuit începând din ultimii ani ai secolului al XIX-lea în art nouveau sau Jugendstil. Întotdeauna am regretat că nu am ajuns la Bruxelles, să văd operele lui Horta. Am văzut însă o mulțime la Praga și la Budapesta, ba chiar și unele din creațiile Reginei Maria, la Pelișor.
Read more…
“De ce eu?”
Am aflat cu emoție de organizarea acestui eveniment. Cu și mai mare emoție am luat la cunoștință că voi avea oportunitatea de-a lua cuvîntul. Și mi-am pus întrebarea “De ce eu?” – o întrebare care periodic reapare în spațiul public. Ce m-ar face pe mine mai calificat decît pe alții să vorbesc azi? În cîteva clipe, mi s-au perindat prin minte antecedentele mele biografice, de om născut într-o familie maghiară, vorbind acasă limba maternă maghiară, din primii ani ai vieții, dar trimis de părinți, încă din clasa întîi, la școala în limba română. Astfel am ajuns să stăpînesc româna mai bine decît maghiara. În scurtă vreme am fost cucerit apoi de limbile străine, pe care am avut posibilitatea să le studiez. Am devenit traducător din franceză în română, iar pe urmă am trecut la limba italiană, pe care o predau de la catedră de peste treizeci de ani. Dar ce legătură aveau toate acestea cu evenimentul la care ne aflăm? M-am străduit să pricep de-a lungul deceniilor fărîmițarea mea etnică și lingvistică, de care am avut parte prin biografia mea, iar una din concluziile pe care le-am și scris undeva, într-una din cărțile mele, este că am ajuns să mă conduc în viață după valori etice, nu etnice. Din toate cioburile, nu izbuteam să-mi recompun o apartenență etnică, unde să mă simt inclus și acceptat și iubit. Ei bine, dacă am avut această trufie să mă proclam sub zodia eticului, foarte repede am fost izbit de cel mai mare impas etic, pe care a trebuit să-l iau la cunoștință: Holocaustul. Problema evreilor. Ca intelectual, m-am bucurat să aflu, întîi de toate, că poporul evreu este poporul cărții, al scrisului. Poate tocmai datorită sorții pline de vitregie, care i-a frămîntat pe apartenenții săi de-a lungul secolelor, evreii au înțeles cu multă legitimitate că, dacă scrii, dacă pui pe hîrtie, memoria se păstrează. Read more…
Patriarhul Avraam și “cuiul din talpă”
Eram deja de vreo 10 ani în Israel; locuiam în municipiul Beer-Șeva, într-un apartament primit de la Ministerul Absorbției. Împreună cu soția am hotărât să cumpărăm o căsuță individuală. Am găsit ceva frumos, nestandardizat, cu o curte spațioasă, în partea veche a orașului, pe strada Hagar. L-am întrebat pe vânzător ce semnificație are numele străzii. Mirat că nu știu (aveam, și mai am încă, destule lucruri pe care nu le cunosc), mi-a răspuns: e numele concubinei Patriarhului Avraam. Mda, anumite elemente de cultură generală – din Biblie, istorie biblică, etc., nu erau compatibile cu învățământul practicat în socialism…Textul Genezei se referă la o societate patriarhală, în care bărbatul juca un rol predominant în viața comunității, femeia având un rol secundar. Descendența era stabilită în linie paternă…În general, căsătoria era monogamă. În lipsa unui moştenitor natural, soţia îi putea ”împrumuta” soțului pe sclava ei. Aceasta devenea „soție secundară” (Geneza 16:1), iar fiul ei devenea moștenitorul de drept – dar numai cu consimțământul soţiei legitime, nicidecum atunci când bărbatul își permitea o soţie secundară după bunul său plac.Read more…
10 ani în Baabel. Strul Moisa: Iniţial mi s-a reproşat că scriu prea „inginereşte”
Citesc Revista Baabel încă de la apariţia ei, din 2012, dar personal colaborez doar de doi ani: din mai 2020. Primele două articole publicate erau legate de Ziua Ierusalimului. În ele descriam două stări sufletești pe care le-am trăit la date diferite: 15 iunie 1967 (susținerea Examenului de Stat, imediat după Războiul de Șase Zile și Reunificarea Ierusalimului) și 20 mai 1974 (mă aflam în vizită în Israel și am trăit ”pe viu” bucuria zilei Reunificării Ierusalimului). Nu știu dacă numărul de vizualizări – 985 și respectiv 1368 – exprimă multe; cert este însă că eu eram începător în genul de articole gazetărești. Inițial mi s-a reproşat că scriu prea inginerește; eram obișnuit cu un „tipar” cerut de articolele de specialitate. Treptat m-am dezbărat (sper) de această meteahnă. În articolele mele am încercat să abordez o paletă largă de subiecte; însă apolitice. Unele din articolele publicate în Revista Baabel abordau subiecte pe care intenționam să le introduc în noua mea carte aflată în pregătire. De fapt doream feedback-ul cititorului. Rezultatele nu s-au lăsat așteptate: au apărut o serie de observații pertinente – atât în comentarii, cât și în corespondența electronică cu cititorul – pe care le-am introdus în materialul meu. Iar la subiectele publicate, axate pe specialitatea mea, ingineria materialelor, am avut plăcerea să (re)întâlnesc personalități universitare de calibru, unele la comentarii, altele în corespondență personală.Read more…
Povești evreiești de supraviețuire în condiții extreme
Nu demult am primit o nouă carte apărută la editura Hartung-Gorre din Konstanz, Germania: Extreme jüdische Überlebungsschicksale (Povești evreiești de supraviețuire în condiții extreme). Este o sinteză a 21 de cărți apărute în decursul anilor la aceeași editură, printre care figurează și cartea mea. Pentru generațiile actuale, subiectul este istorie, dar pentru mine este încă deosebit de viu, de parcă întâmplările s-ar fi petrecut ieri. Cartea cuprinde jurnale, amintiri scrise de supraviețuitori, sau de copiii sau rudele lor, precum și cazuri de salvare în condiții extreme.
Herman Kondratowisch Abraham: Sub lumina roșie a Nordului. Născut în 1924 la Gura Humorului, deportat cu familia în Transnistria, ajunge în ghetoul de la Moghilev. După eliberarea orașului e înrolat în Armata Roșie și trimis pe front. Herman dezertează cu gândul să ajungă în România, dar e arestat și condamnat la opt ani de lagăr la Workuta, aproape de Polul Nord. Relatarea vieții de lagăr, a activității în brigada groparilor, condițiile de viață sub lumina roșie a nordului sunt descrise amănunțit. Un accident de muncă din 1949 duce la amputarea brațului drept. Condițiile de viață de la Workuta se ameliorează abia după moartea lui Stalin. În 1956 este eliberat și pleacă în Israel, unde încearcă să recupereze anii pierduți.
Margit Bartfeld-Feller
Născută în 1923 la Cernăuți, în 1941 e deportată împreună cu familia în Siberia, într-un sat din regiunea Tomsk. Curând tatăl moare. Viața grea a familiei, la fel ca a localnicilor, este de fapt o luptă pentru supraviețuire. În cele din urmă își câștigă existența ca profesoară de muzică. Reușește să emigreze cu familia în Israel abia în 1990. Amintirile despre Cernăuți și Siberia devin cărți foarte apreciate. Două povestiri au apărut chiar în traducere în revista Baabel.Read more…
O microistorie a igienei bucale
Marele faraon, Tutankamon, al Egiptului, se trezi dimineaţa. La nouă ani era deja faraon şi trăia fericit alături de soţia sa, care îi era şi soră vitregă. Primul lucru pe care l-a făcut cȃnd s-a sculat din patul de faraon, a fost să se spele pe dinţi. Într-adevăr, acesta era un obicei al clasei conducătoare şi bogate a Egiptului Antic.Se folosea o pastă de dinţi făcută din cenuşă de oase, smirnă, coajă de ou arsă şi pisată şi praf de piatră ponce. Dar oare cu ce „periuţe” se spălau anticii? Arheologii au descoperit în mormintele egiptene şi babiloniene nişte bastonase din crengi subţiri de copac, strivite pȃnă ajungeau nişte aşchii moi (ca o măturică). Mai tȃrziu, grecii şi romanii au îmbunătăţit „pasta de dinţi” a vremii, adăugȃndu-i praf de scoici. Pe la 1500 î.e.n, chinezii, care au inventat foarte multe lucruri, au confecţionat şi o perie de dinţi care avea forma de pensulă, iar mai tȃrziu, beţisoare de bambus în care legau fire de păr de porc sau de păr de cal. În secolele următoare a fost introdusă şi metoda curăţirii dinţilor cu burete. Această metodă era folosită mai mult de oameni cu nivel educaţional mai ridicat.Read more…
A murit o eră!
Președintele Franței, Emmanuel Macron, spunea acum câteva zile englezilor: „A fost Regina voastră, dar pentru noi a fost „Regina”. Cu alte cuvinte, unica, singura, care nu avea nevoie de niciun alt calificativ. Toată lumea știa despre cine era vorba. Dar, fără să vrea, Macron a evidențiat ceea ce pentru englezi era un postulat, și anume că Elisabeta a Doua a fost regina lor, a fiecăruia dintre ei. Când m-am stabilit în Marea Britanie, în 1970, am fost foarte mirat să văd portretul reginei sau fotografia ei cu prințul Philip în numeroase locuințe. (În definitiv, în primii 20 de ani de viață, în România nu văzusem în nicio casă particulară portretul lui Gheorghiu Dej.). Cu trecerea anilor însă, am înțeles că dragostea britanicilor pentru regină este sinceră, profundă și nestrămutată. Miile, zecile de mii de oameni care s-au adunat în ultimele zile în jurul reședințelor regale aducând flori, mulți cu obrajii scăldați în lacrimi, cetățeni ai Commonwealth-ului care au venit din străinătate să aducă personal omagiile lor în fața sicriului regal, condoleanțele sincere prezentate familiei regale din toate colțurile lumii, toate acestea spun mult despre ce a reprezentat Elisabeta a Doua, și nu numai pentru britanici, mult mai mult decât pot reda sutele de necrologuri apărute în întreaga lume, autorii lor chinuindu-se să găsească cele mai adecvate adjective care să o caracterizeze. Superlativele s-au devalorizat complet, fiind folosite ad nauseam în cancanuri despre „celebrități”, despre care nicio persoană care nu urmărește Big Brother sau Love Island nu a auzit vreodată, interpreți de manele, comedieni stand-up fără pic de umor, dar cu un bogat bagaj de vulgarități, etc. De aceea nu se poate scrie, cred eu, un necrolog cu adevărat excepțional pentru o femeie cu adevărat excepțională, sub domnia căreia am avut privilegiul să trăim, unii dintre noi chiar să o cunoaștem personal.Read more…
Italia. Victoria extremei drepte
În decurs de două săptămâni, două partide de exremă-dreapta au ajuns pe prim planul politicii europene, provocând unde de șoc printre țările membre ale UE. În Suedia ”Democrații Suediei” au devenit, în urma alegerilor, cel de-al doilea partid ca popularitate. Chiar dacă nu a intrat în guvernul de centru-dreapta, va sprijini cu cei 73 de deputați măsurile promovate de noul cabinet și cu certitudine va putea impune anumite poziții. Alegerile de duminică din Italia aduc la guvernare o coaliție compusă din partide de centru-dreapta și extremă dreaptă. Unul dintre ele, ”Frații Italiei”, deși nu se consideră de extremă-dreaptă își are sorgintea în formațiunile postfascite din țară. Spre deosebire de Suedia, ”Frații Italiei” conduse de Giorgia Meloni care a obținut, potrivit rezultatelor provizorii, 26 la sută vor intra în guvern împreună cu Liga lui Matteo Salvini, de asemenea considerată de extrema dreaptă și Forza Italia a lui Silvio Berlusconi –deși aceste două paride au obținut voturi sub așteptări. Această coaliție va putea obține majoritatea și în Camera Deputaților și în Senat. Ținând cont de rezultate, pentru prima dată, prin persoana Giorgiei Meloni, Italia va avea un prim-ministru femeie. Stânga italiană a obținut rezultate mai slabe fiind și fărămițată.
Victoria extremei drepte în două țări membre ale Uniunii Europene este fără doar și poate un semnal negativ pentru Europa, tocmai în momentele în care ar fi nevoie, mai mult ca niciodată, de unitate…
Read more…
Ţepe autumnale
Europa asistă neputincioasă, ca o fată mare, la violarea integrității sale energetice, economice, financiare și chiar alimentare. Miliarde de euro investiți de cetățenii europeni în asigurarea stabilității energetice și a prosperității economice se scurg literalmente în mare. Odată cu gazul scurs și conductele ciuruite, Marea Baltică înghite, atât în mod fizic cât și simbolic, bunăstarea și pacea europeană. Precum Titanicul odinioară, dar într-un mod camuflat, belicos și intenționat, o epocă de relativ belșug și echilibru este scufundată în modul cel mai josnic și irațional. Ne merităm soarta nevolnică și prăbușirea. Întreg lobby-ul verde european n-a cârtit și n-a mișcat în front, măcar de formă, cel puțin împotriva gravei poluări a mediului. În istorie lașitatea și ipocrizia se plătesc înzecit. Atacul sub steag fals asupra unui obiectiv economic civil de importanță strategică deschide cutia Pandorei în ce privește terorismul de stat. Distrugerea unor segmente importante ale conductelor de gaz North Stream 1 și 2 reprezintă practic o agresiune teroristă împotriva UE, împotriva siguranței energetice a cetățenilor europeni. Există doar câteva state în lume capabile să execute o asemenea acțiune de comando la o adâncime de cca 200 m sub nivelul mării. Nu mă voi lansa în niciun fel de speculații, dar după toate regulile scrise și nescrise ale războiului, atacarea obiectivelor civile de către „forțe necunoscute” constituie o escaladare fără precedent și fără viitoare limite a actualului război mondial nedeclarat.Read more…
În această iarnă – nicio șansă pentru o pace în Ucraina
Războiul din Ucraina durează de aproape nouă luni, iar perspectivele păcii nu se întrezăresc din nici o parte. Cu durere în suflet trebuie să spunem că este explicabil. Rușii în pierdere temporară de teren – și spun temporară, deoarece mobilizarea a 200.000 de militari, poate și mai mulți, precum și tactica de tabula rasa în ceea ce privește Ucraina, le-ar putea conferi avantaje, mai ales după pauza din iarnă. Părții ruse nu-i pasă de numărul crescând al propriilor militari morți. În consecință, Moscova va merge până în pânzele albe. Chiar în primele zile ale războiului am scris că lucrurile s-ar putea schimba numai dacă numărul morților ruși va fi atât de mare, încât populația se va revolta și va cere schimbarea lui Putin, sau oprirea războiului, sau amândouă. Se pare însă că deocamdată nu s-a atins acea limită după care populația să protesteze. De altfel, în condițiile actuale rușii sunt dezinformați, nu prea știu ce se întâmplă în Ucraina, cum se duce războiul, atrocitățile comise, o mare parte dintre ei mai crede că este vorba de o „operațiune specială” pentru salvarea conaționalilor lor. Analiștii politici care urmăresc desfășurarea evenimentelor apreciază că nici schimbarea lui Putin nu ar fi o soluție, deoarece el ar putea fi înlocuit de o persoană din cercul său apropiat care nu este în niciun caz democrat și ar putea fi mai naționalist decât Putin, ar putea deplânge mai tare pierderea ”măreției” Rusiei și ar striga mai tare ”răzbunare”. Mulți dintre analiști spun că rușii au pierdut războiul. Eu aș spune că nu l-au câștigat… deocamdată. Dar chiar dacă ar pierde, Rusia nu ar fi în situația Ucrainei, cu o țară devastată și teritorii pierdute. Nimeni nu a aspirat la atacarea integrității teritoriale a Rusiei. În condițiile actuale, este limpede că Ucraina nu poate intra în negocieri de pace.Read more…
Jumătăţile din… autobuz
La începutul Mileniului III, când telefoanele celulare începuseră să se răspândească, am întrebat-o pe mama (rămasă văduvă dureros de brusc) dacă nu şi-ar dori unul. Mi-a răspuns în stilul ei direct şi tonic: „De ce? Ca să sune în autobuz şi eu să răspund: Sunt în autobuz?”. Era un argument foarte nostim dar neconvingător, astfel încât i-am făcut cadou un telefon mobil pentru liniştea (sau neliniştea mea). Pe de o parte eram mai puţin îngrijorată, având mijlocul de a o găsi oriunde ar fi fost, pe de altă parte eram neliniştită dacă nu-mi răspundea, închipuindu-mi că a intervenit cine ştie ce nenorocire. De altfel, înţelegeam obiecţia mamei, pentru că şi eu, o bună bucată de vreme, am resimţit acut atât disconfortul soneriilor stridente ale telefoanelor mobile în locurile publice, cât şi senzaţia frustrantă că o persoană singură aflată în proximitatea mea vorbea cu glas tare, dar nu mi se adresa mie… Prima reacţie era să mă îndepărtez cât mai repede, ca să nu „trag cu urechea” la o discuţie care nu mă privea.Read more…
Edith Stein, o adevărată sfântă
Într-un articol pe care l-am publicat recent la Baabel am elogiat caracterul deosebit al primei femei rabin din lume, Regina Jonas. Între timp am citit cartea fostei președinte a Academiei Americane a Cultelor, teologa Dr. Emily Leah Silverman, Edith Stein and Regina Jonas: Religious Visionaries în the Time of the Death Camps (Edith Stein și Regina Jonas: două vizionare religioase pe vremea lagărelor morții). Cartea a fost publicată în 2013 de editura Acumen, New York și apoi, în 2014 de editura Routledge, Londra. Cartea face o paralelă între aceste două femei deosebite, amândouă evreice germane, care au ales o viață religioasă de excepție și s-au dedicat spiritual enoriașilor până la sacrificiu, urmându-i la moarte în lagărele de exterminare. Amândouă au fost vizionare rebele ale religiei. Stein a fost prima femeie care a primit doctoratul în filozofie de la “tatăl fenomenologiei”, Edmund Husserl, iar Jonas a fost prima femeie rabin din lume. Fenomenologia, definită în termeni simpli, este știința care studiază experiența legată de lumea trăită de un individ. Edith Stein, a crescut ca atee, dar mai târziu a trecut la religia catolică și a devenit novice într-o mănăstire Carmelită. Și totuși, Stein nu și-a renegat originea iudaică și, la fel ca Jonas, a fost ucisă la Auschwitz, deși ar fi putut scăpa de deportare. Read more…
Velvl Zbarjer – un trubadur evreu din veacul al XIX-lea
După ce am scris despre pogromul din Iași de la 1899, colegul nostru Ilia Ehrenkranz mi-a recomandat două cărți ale scriitoarei Jill Culiner, pe subiecte apropiate. Prima este o biografie a lui Velvl Zbarjer. „Cine??? Nu știu. N-am auzit.” Acesta este leitmotivul cărții, pentru că este o figură uitată (pe nedrept!) din istoria evreilor din Europa de Răsărit din secolul al XIX-lea. De fapt Velvl Zbarjer este o poreclă, el se numea Beniamin Wolf Ehrenkranz (cca 1824 – 1884). Velvl în idiș este un diminutiv de la Wolf (în germană ar fi Wolferl – ceea ce mă duce cu gândul la copilăria lui Mozart), iar Zbarjer pentru că era originar din orășelul Zbaraj, pe atunci în Galiția, astăzi în vestul Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. A fost poet, cântăreț, actor – o celebritate la vremea lui. Autoarea cărții i-a citit versurile, corespondența, precum și amintirile celor care l-au cunoscut și apoi a pornit pe urmele lui pentru a încerca să-i reconstituie biografia. Era fiul lui Moșke Șoihet (Moise care tăia animalele pentru carne cașer). A mers la heder, unde învățau toți băieții din târg, dar fiind un copil înzestrat, l-au trimis să-și continue educația la yeșiva din orașul alăturat, Tarnopol. Părinții sperau că va deveni rabin, dar…La o vârstă fragedă Velvl a dat peste o carte a filosofului Moses Mendelssohn, întemeietorul mișcării iluministe evreiești, Haskala. La prima vedere părea ceva foarte normal: o carte de comentarii biblice, scrisă cu litere ebraice… Numai că textul era în germană – un vorbitor de idiș putea, cu efort, să-l înțeleagă. Iar Velvl a făcut efortul, pentru că erau comentarii raționaliste(!), pentru el ceva nemaivăzut! Read more…
Benny Hill și politica israeliană
Israelul își schimbă guvernul. Doar că de data asta e mai mult decât o simplă schimbare de persoane. Este o schimbare la față. Va fi un guvern cu mulți religioși, dar fără niciun Dumnezeu, a cărui intenție declarată este să transforme Israelul dintr-un stat evreiesc și democratic într-unul evreiesc și teocratic. Celor care mă întreabă cum a fost posibilă această transformare le dau exemplu un filmuleț cu Benny Hill, celebrul comic englez din anii 80. Benny Hill conducea o mașină pe un drum pustiu de coastă, când dintr-o dată îi iese în față o autostopistă tare sexy. Fascinat de perspectiva unei distracții în doi, el oprește motorul, la care autostopista face un semn cu mâna și din spatele arbuștilor unde erau pitiți până atunci, năvălesc către mașină niște indivizi dubioși cărora nimeni nu le-ar fi oprit în mod normal. În scena finală a filmului, mașina se îndepărtează, în vreme ce Benny Hill rămâne cu buzele umflate și cu pantalonii în vine pe marginea șoselei, privind abătut cum autostopista cea sexy se pierde în zare împreună cu dubioșii în propriul său automobil. Era în epoca de dinaintea lui #meetoo și a corectitudinii politice, când asemenea finaluri erau încă posibile. Exact la fel ca în acel clip, în spatele autostopistei sexy cu engleza ei perfectă, talentul oratoric și studiile la MIT se ascundeau habotnicul, homofobul, rasistul și delicventul eliberat pe cauțiune, pregătiți să sară în automobil și să preia cârma.Read more…