De la începutul războiului cu Ucraina, în mod neașteptat pentru mulți, Uniunea Europeană a depășit numeroasele slăbiciuni și neînțelegeri manifestate în ultimii ani și a prezentat lumii un front unitar în aprecierea cauzelor care au dus la izbucnirea conflictului, a nominalizării agresorului și a necesității de a sprijini statul agresat, atât prin ajutoare umanitare cât și militare. S-a considerat pe bună dreptate că este vorba de încălcarea unor acorduri internaționale și o eventuală acceptare a agresiunii ruse ar fi putut arunca în aer stabilitatea europeană menținută după cel de-al Doilea Război Mondial și după 1989. La această poziție comună s-a adăugat și recunoașterea necesității unor sancțiuni aplicate Rusiei, cu consecințele dureroase în primul rând pentru economia europeană, dar și pentru cea globală. Merită de remarcat aceste demersuri, obținute prin consensul tuturor statelor membre, deși ele au afectat puternic viața de zi cu zi a cetățenilor lor.Read more…
Cu puținele mele informații reale și cunoștințe colaterale, voi încerca să deslușesc situația militară cu care se confruntă Israelul în particular și Orientul Mijlociu în general. Din perspectiva mai largă a Orientului Mijlociu, încep cu declarația belicoasă a lui Nasrallah, liderul Hezbollah, care a amenințat Ciprul că în cazul în care continuă să acorde sprijin logistic Israelului, organizația sa îl va ataca. Să nu uităm că Ciprul, așa mic cum este, e un stat suveran al UE, care adăpostește și două importante baze navale și aeriene britanice. Dacă interpretăm ad litteram, cel mai important proxy al Iranului a amenințat oficial un stat al UE cu o agresiune militară. Dacă o luăm mai domol, Hezbollah încearcă cu toate mijloacele de presiune pe care le are la îndemână să descurajeze Israelul de a lansa un război de anvergură împotriva sa și a Libanului ca stat gazdă, practic un stat nefuncțional, cvasi simbolic, aflat sub dominația sa militară și teroristă. În acest context trebuie să amintesc că din Cipru, britanicii lansează atacuri aviatice asupra houthi-lor din Yemen, asupra ISIS din Siria și Iraq și la nevoie asupra dronelor și rachetelor iraniene care au atacat Israelul. Mai mult, în Cipru, britanicii au instalații de ascultare și spionaj care acoperă tot spațiul Orientului Mijlociu.Read more…
Nu știu cine a conceput strategia lui Donald Trump și anume ca prin declarațiile lui de intenție să provoace cât mai des șocuri. Poate că strategii lui s-au gândit că un șoc foarte puternic sperie opinia publică americană și internațională care protestează și atrage atenția asupra consecințelor lui nocive. Atunci Trump renunță și vine cu o altă idee, tot atât de neașteptată dar, renunțând la prima, cealaltă idee este considerată mai blândă și este acceptată, deși este tot atât de nocivă ca cea anterioară. Nu știu dacă am dreptate, dar desfășurarea evenimentelor îmi confirmă într-un fel ipoteza. O altă inițiativă șocantă, care ar transforma Statele Unite într-o țară colonialistă, încălcând principiile pe care s-a clădit democrația americană, a fost intenția de a anexa Canalul Panama, Canada și Groenlanda. Poate că președintele american se aștepta la aplauze, la mulțumiri, credea că cetățenii acestor state vor jubila că devin americani, dar, ce să vezi, nu a fost așa!Read more…
Eram la San Francisco. Am ieșit din hotel pe Union Square, ca să-mi scot bani dintr-un bancomat, dar mi-a ieșit în cale o demonstrație pro-palestiniană. Nu voiam să mă amestec în mulțimea de demonstranți “înarmată” cu drapele palestiniene și ale Hamasului, așa că am intrat în prima cofetărie care mi-a ieșit în cale. În local era multă lume. Mi-am comandat o cafea, m-am așezat la o masă cât mai departe de fereastră și m-am uitat în jur. Majoritatea consumatorilor erau tineri; cei câțiva oameni cu părul cărunt păreau să fie turiști. La un moment dat, privirea m-a fost atrasă de un tânăr cu keffieh, care bea un ceai. Un demonstrant care face o pauză scurtă, mi-am spus, și am început să-mi consult harta turistică. – “Puteți să-mi dați un plic cu zahăr brun, am uitat să-mi iau”, mi s-a adresat demonstrantul. L-am servit și m-am întors la harta mea. “Dumneata ești turist?” – l-am auzit pe omul cu keffieh într-o engleză fără accent. “Da” i-am răspuns scurt. Nu aveam niciun chef să stau la taifas cu el. Ultimul lucru care mi-l doream era să intru într-o discuție cu un demonstrant pro-palestinian. “De unde ești?” – nu s-a lăsat omul. Am tăcut o vreme, nu știam dacă să-i răspund sau nu. “După înfățișare pari grec sau italian, mi-a spus omul cu keffieh. Sau poate că ești verișorul meu evreu?”Read more…
Cred că cel mai simplu și mai onest răspuns este – ”nu știm”. Nu știm cine sunt deoarece se opun cu vehemență încercărilor autorităților de a-i înregistra, identifica în țara în care au ajuns mai întâi, de obicei una careRead more…
Oricât de frumoase şi ispititoare ar fi nopţile de mai, împrospătate de răpăiala ploilor de primăvară, nici pe departe nu mai sunt ce au fost atunci când în liniştea nopţii răsunau serenadele! În Clujul acela, impregnat de învăţătură, populat de profesori, elevi şi studenţi, luna mai era o continuă sărbătoare a absolvenţilor şi, conform unui vechi şi îndrăgit obicei, în acest răstimp elevii şi studenţii din ultimul an se perindau în pâlcuri pe sub geamurile profesorilor, cântându-le la ore târzii din noapte. Potrivit ritualului profesorul căruia îi era adresată serenada aprindea lumina şi ieşea la fereastră pentru a saluta şi a le mulţumi celor care l-au onorat cu GaudeamusRead more…
Întotdeauna am emoții când trebuie să vorbesc în public, mai ales despre această temă, un fel de trac pe care nu am reușit să-l depășesc nici după atâția ani, mai ales că nu sunt în stare să citesc un text pregătit pentru că am nevoie să văd reacția directă, ochii celor care mă ascultă și, în funcție de aceasta, îmi ordonez ce vreau să zic. În cazul de față era vorba de copii, cărora mai de grabă le-aș fi povestit un basm decât ororile trăite de mine în post adolescență. Mai este important pentru mine că nu vreau niciodată să am un ton moralizator sau acuzator, mai ales, când e vorba de copii așa de mici și trebuia să găsesc o formă care să-i intereseze ca să fie atenți. Mai mult, nu știam dacă au habar despre Holocaust. M-am gândit că poate ar fi bine să-mi pună ei întrebări și eu să improvizez în funcție de acestea. Și am lăsat lucrurile să curgă și cred că n-am făcut rău pentru că a fost mai ușor decât mi-am închipuit.Read more…
Într-o noapte în care somnul întârzia să pună stăpânire pe scoarța mea cerebrală mi-am adus aminte de această carte specială, în felul ei, și deodată mi s-a năzărit gândul că unul din puținele lucruri care mi-ar face o deosebită plăcere în ziua de azi ar fi să intervievez un politician palestinian, unul dintre aceia care fac parte din ”secția de propagandă” (așa se numea pe vremea mea) a Autorității Palestiniene. Să-i pun întrebări, dar să-l oblig să-mi ofere răspunsuri clare și fără să se ascundă după deget. Știu, nu am nicio șansă să ajung la un asemenea personaj. Trăim aproape unul (unii) de altul (alții), dar nu ne vedem, nu ne vorbim, deci nu ne cunoaștem. Ba mai mult, tot ce știm despre opiniile celuilalt primim prin intermediul mijloacelor de comunicație care, în cel mai bun caz, prezintă jumătăți de adevăruri și, în cel mai rău caz, pubică știri măsluite.Read more…
La o apreciere superficială, am putea spune că este regizorul minorităților, marele succes al lui fiind Aferim, un film despre robii țigani de la începutul secolului al XIX-lea. Abia după aceea s-a apropiat de subiectele evreiești. Dar regizorul nu s-a oprit la aspectul particular de minoritate. Îndemnul spiritual și generalizator este nedreptatea și adevărul, manifestate cu certitudine mai pregnant atunci când este vorba de minorități. Nedreptatea cauzată de prejudecățile multiseculare (sau chiar multimilenare) față de aceste categorii, față de „ceilalți”, ale căror obiceiuri, idei, port și limbă provoacă temeri, sunt străine populației majoritare care nici nu vrea să le cunoască. Consecința acestor prejudecăți a fost de multe ori moartea. Cam în acest fel se aproximează interesul lui Jude față de situația și problematica evreilor.Filmul său cel mai recent Îmi este indiferent dacă vom intra în istorie ca barbari este o mărturisire deschisă a crezului regizorului, o pledoarie și un angajament pentru dezvăluirea adevărului și pentru asumarea răspunderii în ceea ce privește crimele comise împotriva evreilor din teritoriile administrate de România în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În mod concret este vorba de executarea evreilor din Odessa drept represalii pentru dinamitatea cartierului general al armatei române. Nu era vorba de executarea făptașilor care nu au fost prinși, ci de o răzbunare sângeroasă ale cărei victime au fost evreii. Filmul a câștigat Globul de cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. Read more…
Cred că nu greșim afirmând că viața sportivă din România și nu numai, se desfășoară sub zodia ”fenomenului Halep”. Așa cum în urmă cu patru-cinci decenii, dacă te duceai în Africa neagră sau în Orient (am constatat fenomenul în Egipt, la proprietarii de cămile de lângă piramide) și spuneai că ești român, ți se răspundea „Ah, Nadia, Hagi”, acum cuvântul de ordine este Halep. E frumos, te mângâie pe suflet să vezi onorurile aduse de această tânără plină de harul tenisului și pe de-asupra foarte modestă. Și dacă am amintit de ”fenomenul Halep”, este pentru că pe lângă ea a apărut în țara noastră o pleiadă de jucătoare de tenis care, chiar dacă nu au ajuns la nivelul Simonei, se află printre primele 100, 50 sau 30 de jucătoare din lumea tenisului. Personal, am urmărit-o pe Simona de când a început să-și facă un nume. Îmi plăceau răspunsurile pe care le dădea la interviuri sau conferințe de presă și am descoperit două dintre calitățile ei: modestia și tenacitatea sau, cu alte cuvinte, ambiția. Read more…
În urmă cu câteva săptămâni, butonând seara televizorul, am dat de un post unguresc de stat, V4, dedicat în mod special Grupului de la Visegràd – organizația central-europeană care include Ungaria, Polonia, Cehia și Slovacia. Se prezenta o piesă de teatru și spre bucuria mea am recunoscut dramatizarea unuia dintre romanele mele preferate din literatura maghiară – Umbrela Sfântului Petru a scriitorului Kálmán Mikszáth. (Romanul a fost tradus în românește încă în anii 60). Mi-am dat seama imediat de ce a fost aleasă această dramatizare. Acțiunea și personajele proveneau din mediul slovac, respectiv din Felvidék, sudul Slovaciei care până în 1918 aparținuse Ungariei. Nu a fost cea mai bună dramatizare, dar prezența ei mi-a declanșat niște gânduri, niște conexiuni, legate de modul în care apar etniile din cadrul Ungariei multinaționale, în literatura ungară a secolului al XIX-lea, până în 1918. Situația din Ungaria, unde etnia maghiară reprezenta mai puțin de 50 la sută din populație, nu putea fi ignorată nici de scriitori, nici de publiciști, istorici sau sociologi, nemaivorbind de oamenii politici, așa că nu este surprinzătoare apariția lor în literatura vremii. Problema se pune cum apar diferitele etnii și aici intră în joc marele scriitor și publicist Kálmán Mikszáth.Read more…
Pe internet am descoperit un fapt ciudat: în Brazilia se folosește ca nume de botez… Adonai. Am găsit un arbitru de fotbal, un frizer, un informatician, precum și un atelier de artizanat, un hotel, o școală…Adonai?! Sună ebraic, dar de aproape cincizeci de ani de când stau în Israel nu am auzit așa un nume. Ba da, am auzit! În rugăciunea Șma Israel, Adonai Eloheinu, Adonai ehad. (Ascultă, Israele, Adonai, Dumnezeul nostru, Adonai este unic.) Cuvintele aparțin celei mai fundamentale rugăciuni a iudaismului, comparabilă poate cu „Tatăl nostru”. Nu e de mirare că niciun părinte nu a îndrăznit să-și numească astfel odrasla. V-ați putea închipui situația: „Adonai, ți-ai făcut lecțiile?” „Adonai, astâmpără-te!” E absurd! Site-urile onomastice de pe internet cunosc numele, dar nu dau niciun fel de explicații, spun doar că e un nume foarte rar. Am întrebat o cunoștință, originară din Brazilia. Răspunsul ei: numele apare uneori, mai ales în zone îndepărtate și izolate. De unde să fi cunoscut creștinii de acolo un nume atât de insolit? Răspunsul a venit parcă de la sine: conversos! Poate că numele exista de multe generații în unele familii? E timpul să mă documentez…Read more…
“Dacă cineva mi-ar pune pistolul la tâmplă și m-ar obliga să-i spun într-un singur cuvânt care e subiectul cărților mele, i-aș răspunde: familiile. Şi dacă m-ar pune să-i spun asta în două cuvinte i-aș spune: familiile nefericite. Familiile, chiar și cele mai banale, ascund în ele cele mai tulburătoare secrete. Nu în regate, imperii ori în cancelariile așa-ziselor conspirații mondiale, ci în familii se află cele mai necunoscute taine ale lumii” Așa spunea în cadrul unui interviu marele scriitor Amos Oz, cu puțin timp înainte de a pleca dintre noi. o suferință autentică, spun cei care au citit-o. Ceilalți doi frați, Fania și Daniel, îi contrazic. “Nu am fost o familie nefericită. Din cartea Galiei reiese că am fi avut un tată abuziv, aproape un sadic. Noi am cunoscut un alt Amos Oz.” În această dispută nici nu mai contează cine are dreptate. La fel ca în gluma cu rabinul, probabil că există adevăr în afirmațiile ambelor părți. contează însă un amănunt care a fost necunoscut tuturor și a fost descoperit pur întâmplător printre manuscrisele lui Amos Oz, după moartea acestuia.Read more…
Cehov a fost, într-un fel, salvatorul meu. Eram în ultimii ani de studenție și îmi căutam un drum de întoarcere la pasiunea adolescenței mele, voleiul. În ultima clasă de liceu jucasem la ”Tânărul dinamovist”, dar începutul studiilor medicale pusese capăt tendinței mele de a deveni ”cineva” în acel sport. Mentorul meu, tata, medic, a priceput imediat despre ce e vorba. Într-o seară mi-a vorbit; în cuvintele sale parcă nu-l recunoșteam pe părintele meu care niciodată nu vorbea despre aspectele intime ale vieții: – Fiule, să știi că medicina e cea mai aprigă amantă! Dacă te prinde că o înșeli, te aruncă din patul ei pentru totdeauna! Oare mai e nevoie să amintesc că orice legătură ulterioară între mine și acel sport a devenit pe loc nulă și neavenită? Au trecut anii, părintele meu a dispărut pe veci, iar eu am trecut demult de vârsta în care viața te pune la răscruce de drumuri și te obligă să iei decizii eroice. De fapt, de mult mă bătea gândul să scriu, orice, dar să scriu. Aș fi făcut-o cu plăcere, dacă cuvintele răposatului meu părinte nu mi-ar fi rămas întipărite în minte, o dată pentru totdeauna. Să scriu, da, dar numai literatură medicală. Să public, da, dar numai articole și cărți care îmi pot îmbunătăți CV-ul în vederea avansării academice. Și deodată am găsit – nici nu știu unde – următoarea declarație a celui care va deveni pentru mine mentor surogat (dintr-o scrisoare a sa către un bun prieten, în 1888): ”Mă sfătuiești să nu alerg după doi iepuri deodată, și cumva să uit de medicină… Dar eu mă simt mult mai alert, mai confortabil și mai împlinit cu mine însumi când realizez că am două ocupații în loc de una…”Read more…
Îmi amintesc că atunci când scriam programe în limbaj COBOL (în anii 1970) existau aşa-numite cuvinte rezervate care, având un rol special, nu puteau fi folosite ca atare în corpul programului. Pentru mine cuvântul Holocaust are acelaşi statut. Utilizarea sa frecventă îi diminuează unicitatea definită în lucrările de referinţă care tratează negaţionismul sub toate aspectele lui. Multă lume confruntată cu tragedia unui masacru caută metafore cât mai sugestive şi atunci spune: holocaust şi e greu să vii cu lexiconul sau cu articolele de specialitate ca să infirmi validitatea comparaţiei, chiar dacă ea nu e potrivită. Consider că e nepotrivită pentru că Holocaustul, care a dus la uciderea a şase milioane de evrei şi a sute de mii de romi, a avut loc printr-o acţiune metodică şi consecventă, legiferată de parlamentele şi executată de guvernele ţărilor cu regim fascist, asupra cetăţenilor proprii, lipsiţi total de apărare, cu şanse aproape inexistente de a se salva. Dimensiunile şi durata Holocaustului nu pot fi comparate cu nicio altă crimă în masă.Read more…
“Libertate, Egalitate, Fraternitate“ erau cuvintele emblematice ale revoluționarului Robespierre. Din 1789, lozinca a fost simbolul Revoluției Franceze, care a însemnat nu numai asaltul Bastiliei la 14 iulie, ci și abolirea absolutismului despotic al monarhiei. În 11 iulie 1789, generalul Lafayette, cel care a condus armata franceză de partea americanilor în Războiul de Independență, aduce în Adunarea Națională „Declarația drepturilor omului și cetățeanului”, după modelul american, care va sta mai târziu la baza constituției franceze. De-a lungul secolelor, celebrele cuvinte au cunoscut diverse “versiuni”. În 1793, în teroarea care a cuprins întreaga țară, parola a degenerat în Liberté, Égalité, Fraternité ou la mort! Revoluția își ucidea eroii, Robespierre devenind victima ghilotinei, familia soției lui Lafayette a fost decapitată, doar soții reușind să se salveze în ultimul moment. Dată uitării în timpul Imperiului Francez, sintagma a reapărut odată cu revoluțiile din 1848 în Europa. În secolul al XXI-lea cuvintele celebre au fost adaptate ideologic de partidele politice, socialiștilor li s-a părut discriminatorie la adresa femeii și au înlocuit Fraternité cu Solidarité (fără conotația masculină a cuvântului “frate”). La alegerile pentru Parlamentul European, partidul ecologist francez aduce o variantă mai progresistă: Liberté, Égalité, Biodiversité. Așa că mi-am permis și eu să adaptez deviza democrației franceze doar pe durata Campionatului European de Fotbal, pentru că îmi doresc ca echipa Franței să devină campioană, în 14 iulie, chiar de Ziua Națională. La conferința de presă din Hamburg, starul echipei Les Bleus, Kylian Mbappé face un apel pentru participarea la vot în turul al doilea de scrutin, în speranța că s-ar mai putea schimba ceva din rezultatul final al alegerilor.Read more…
Sute de mii de credincioși au participat la funeraliile papei Francisc, alături de 170 de delegații oficiale, multe la cel mai înalt nivel. Suveranul Pontif fiind șeful statului Vatican, era firesc ca multe delegații să fie conduse de președinți de stat și să fie prezente chiar și capete încoronate, ca un omagiu adus poziției și rolului jucat de el în cei 12 ani de pontificat. Papa Francisc a fost iubit și apreciat de cea mai mare parte a lumii catolice și nu numai. A fost denumit papă al săracilor și foarte multe din gesturile lui, inclusiv ceremonia de înmormântare, au dovedit acest lucru. Atunci când sicriul a ajuns la biserica Santa Maria Maggiore, locul său de înmormântare în afara Vaticanului, acesta a fost întâmpinat, la cererea lui, de un grup de oameni ai străzii și imigranți. Papa Francisc a încercat să reformeze Biserica Catolică, să o aducă mai aproape de realitățile de astăzi, stârnind nemulțumirea catolicilor conservatori, printre care mai mulți cardinali și demnitari de la Vatican. Pentru el ecumenismul a reprezentat un ideal pentru care a militat și s-a pronunțat permanent pentru apropierea cultelor creștine. A vrut să cunoască credincioșii din întreaga lume, de aceea a călătorit în aproape toate continentele. Vizita lui din 2019 în România a rămas una dintre cele mai frumoase amintiri ale românilor, nu numai ale catolicilor, deoarece el, în spiritul ecumenismului, a onorat Biserica Ortodoxă, ținând o slujbă comună cu patriarhul Daniel. A recunoscut suferințele îndurate în timpul comunismului de membrii cultului greco-catolic și a beatificat lideri ai cultului, adevărați martiri, morți în închisorile comuniste. Read more…
Îmi amintesc că în copilărie, unul din jocurile mele preferate era să merg pe la prietene și să împodobim împreună pomul de Crăciun. Petreceam ore în șir, făceam podoabe din hârtie colorată… Și când totul era gata se aprindeau lumânărelele. Într-o zi l-am întrebat pe tata dacă pot să fac și eu un pom de Crăciun acasă. „Nu!”, a venit răspunsul. „Lumânărelele le aprindem de sărbătoarea noastră.” Am acceptat (cu părere de rău) hotărârea tatei și acum, când înțeleg mai mult, tind să-i dau dreptate: dacă nu ne păstrăm propriile sărbători, cine să le păstreze pentru noi? De fapt, nu m-aș mira dacă Hanuka și Crăciunul ar avea pe undeva o origine comună, ar fi ecouri ale unui ritual străvechi de a aprinde focuri pentru a alunga întunericul în nopțile cele mai lungi ale anului. Și, precum se știe, adesea religiile noi adoptă obiceiurile mai vechi – e mai simplu decât să încerce să le combată… Dar… lumânărele?? Doar Hanuka comemorează miracolul căniței de ulei care a ajuns pentru opt zile pentru lampa din Templu. Atunci de unde lumânărele? Într-adevăr, evreii care trăiau în jurul Mediteranei, în locuri unde cresc măslini, foloseau lămpi cu ulei.Read more…
La ora actuală, trebuie să recunoaştem, chestiunea refugiaţilor este cea mai arzătoare problemă a Europei și a lumii. Mulți analiști consideră că Europa se confruntă cu cea mai mare criză de la cel de-al doilea război mondial, situație care, deRead more…
Potrivit constituţiei o persoană – învinuită, eventual reţinută, dar încă necondamnată definitiv – nu poate fi frustrată de dreptul de a alege şi a fi ales. Dar majoritatea covârşitoare a candidaţilor sunt propuşi şi susţinuţi de formaţiuni politice care ar putea să impună criterii de integritate. Din păcate partidele perseverează în a rula aceleaşi persoane controversate şi se pare că procedura e aducătoare de profit electoral. Care poate fi explicaţia ? Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
