„Acolo nu v-au dat nici măcar un măr?” – această întrebare i-a fost adresată lui Laci Nussbaum[1], de către rudele sale din Turda, în vara lui 1945, după revenirea lui din deportarea la Auschwitz şi Buchenwald…În 11 aprilie 1945, la auto-eliberarea lagărului de la Buchenwald, Laci Nussbaum avea 16 ani şi o lună. La începutul verii, după un drum sinuos şi îndelungat, cu vaporul pe Elba sau în trenurile ticsite de călători (uneori călătorind pe acoperiş), a ajuns la Cluj, unde nu a mai avea pe nimeni şi fosta locuinţă era devastată. Nu mai avea niciun rost să rămână în oraş şi s-a dus la Turda[2] , unde trăiau un unchi şi o mătuşă (fraţii mai mici ai mamei: Jenő şi Zitta Weinberger). Aceştia l-au primit cu multă dragoste pe nepotul supravieţuitor al infernului nazist. La început povestea despre cele îndurate la Auschwitz şi rudele îl ascultau cu multă atenţie, însă le era imposibil să priceapă grozăviile prin care trecuse nepotul lor, acestea păreau să depăşească limita de înţelegere a unui om normal…Read more…
Sionism și islamism
După 7 octombrie 2023, în contextul amplificării incidentelor antisemite din întreaga lume, am auzit în repetate rânduri și sub diferite forme ideea că sionismul și islamismul sunt comparabile și ar trebui considerate ideologii similare. Eu sunt de altă părere și în cele ce urmează voi încerca să explic de ce această afirmație este total inacceptabilă. Sionismul a apărut ca o expresie a naționalismului secolului al XIX-lea, o ideologie considerată la acea vreme cu adevărat progresistă. Potrivit acestei ideologii, grupurile etnice înlănțuite și asuprite de diverse imperii au dreptul la propriul lor stat național independent. Acest principiu a fost aplicat încă din secolul al XIX-lea și cu atât mai mult după Primul Război Mondial, când Imperiul Otoman și cel Austro-Ungar au încetat să existe, iar Rusia a pierdut un teritoriu considerabil. Astfel, în locul imperiilor, pe hartă au apărut mai multe state noi și nu numai în Europa. Destrămarea Imperiului Otoman a permis și independența unor state arabe și a condus la o formă de naționalism arab. Și acestea au fost văzute ca o formă de progres și cu atât mai mult noile state arabe apărute mai târziu, prin destrămarea imperiului colonial britanic și a celui francez.Read more…
NU-MĂ-UITA – CENTENARUL GENOCIDULUI ARMEAN
Am primit o insignă reprezentând o floare de nu-mă-uita din care izvorăşte o nesfârşită tristeţe. O floare-ochi cu o pupilă întunecată, cuprinzând suferinţa şi jalea trecutului, înconjurată de un inel galben alcătuit din douăsprezece segmente – numărul dalelor monumentului deRead more…
Clişee despre evrei
Mă preocupă subiectul « clişeelor » despre evrei. Ce este un clişeu? După Dex, înţelesul la figurat este de « formulă stilistică, expresie banalizată din cauza repetării excesive; șablon » şi vine din limba franceză, de la « cliché ». De unde provin clişeele? De ceRead more…
Moda gardurilor
Primul gard, de fapt zid de despărțire a unor țări și oameni, a fost cel de la Berlin. A durat aproape 30 de ani și a fost dărâmat când europenii au crezut că a venit timpul eliminării diferențelor și unificarea popoarelor. Dar ideea zidului nu a murit. Îmi aduc aminte cam la începutul anilor 2000 (poate în 2003) Benjamin Netanyahu, pe atunci ministru de finanțe al IsraeluluiRead more…
Randevu peste 100 de ani!
Imperiul islamic se întindea pe trei continente, era atotputernic, aproape invincibil, deși spre sfârșitul secolulul XV, Spania se eliberase de prezența musulmană (și nu numai!!) și dăduse exemplu și altor țări interesate să se despartă de prezența și influența islamică. Dar mai există un aspect, nu mai puțin interesant: influența musulmană se făcea simțită nu numai prin cuceriri și ocupații, ci și prin progresul științei și tehnologiei…Cu alte cuvinte secolele de care pomeneam, islamul reprezenta religia pe care se baza toată civilizația și devoltarea culturală și economică a lumii în care trăim azi, motiv de mândrie ușor de explicat. Și acum un salt peste câteva sute de ani, un exercițiu foarte simplu pentru muritorii de azi, pentru că e vorba de lumea în care trăim în aceste momente. Unde e islamul și unde e lumea civilizată?! Organizația națiunilor cele mai dezvoltate (OECD) numără 32 țări, însă doar un stat musulman (Turcia) face parte din această grupă respectabilă. Pe lista producției pe cap de locuitor Egiptul e pe locul 157, Pakistanul ocupă locul 178, Yemenul 183 și Irakul 184. Da, Arabia Saudită, cea bogată, e deabia pe locul 58. Cauzele acestei degringolade de secole sunt multiple și unele foarte ușor de explicat, dar eu nu voi cădea în această periculoasă capcană.Read more…
Ierusalimul de Aur
În anul 1965 a fost ales un nou primar al Ierusalimului. Evident un social- democrat, membru al Partidului Muncii, partidul lui Ben-Gurion, aflat la putere în Israel dela proclamarea independenței. Noul primar Teddy Kollek, avea să aibe marea șansă ca în cursul mandatului său să devină primul primar al Ierusalimului Unificat. Din momentul alegerii lui ca primar a muncit, a inovat și a creat pentru Ierusalim. Prima lui realizare remarcabilă începută încă din primul său an de activitate, a fost Muzeul Israelului (primul muzeu de pe teritoriul palestinian din timpul Mandatului Britanic). Din complexul muzeal face parte și ”Chivotul Cărții” spațiul în care se păstrează ”manuscrisele de la Marea Moartă” ale Torei. Tot în primul său an de activitate, Teddy Kollek a organizat ”Festivalul Cântecului Israelian” o premieră absolută în țara care încă se zbătea în lipsuri, în nevoia disperată de a construi locuințe și a crea locuri de muncă pentru zecile de mii de imigranți evrei care soseau din diferite țări europene, dar și din numeroase țări arabe de unde au fost izgoniți după proclamarea independenței Statului Israel. În ciuda dificultăților și vicisitudinilor, Festivalul Cântecului Israelian a avut loc la Ierusalim spre sfârșitul lunii mai a anului 1965. La concurs a participat tânăra poetă și compozitoare Naomi Shemmer, căreia noul primar i-a comandat un cântec .dedicat festivalului, despre Ierusalim .Cântecul a plăcut, a avut succes, textul frumos cu o notă de tristețe, care vorbea nostalgic. despre Ierusalimul vechi -”ir hatika ”-,orașul însingurat și părăsit aflat sub stăpânire străină. Cântecul cu un titlu care avea să devină repede cunoscut ,” Ierushalaim șel zahav” ( Ierusalimul de aur – ebr) devenise atât de popular și de iubit ca un fel de al doilea imn – neoficial – al tânărului Stat Israel. Refrenul devenit celebru ”Ierusalim, oraș de aur și aramă, lucitor / Pe corzile viorii mele te cânt cu dor” sugera frustrarea evreilor cărora după ce au fost expulzați din cartierul evreiesc al orașului vechi, li s-a interzis accesul la ”Zidul de Vest” (Zidul Plângerii) de către autoritățile iordaniene care ocupaseră Ierusalimul de Est.incluzând și ”Orașul Vechi” Read more…
Cum am învățat româna în maghiară. Două momente din liceu.
Pe data de 8 august 2017 bunicul meu, scriitorul Kormos Gyula (născut Székely Dávid Gyula) ar fi împlinit o sută de ani. Păstrez o singură amintire cu el, aceasta fiind probabil prima mea amintire. Într-o cameră însorită (camera mea de mai târziu) oameni mari stau la o masă. Figurile se văd estompat, ca într-un vis; bunicul este una dintre ele. Joacă cărți. (Jucau probabil canastă.) Oameni mari, chiar monumentali – cum altfel i-ar fi văzut un copil de doi-trei ani? Sentimentul demnității și al respectului însoțesc această amintire. A murit când eu aveam trei ani. Era un om înalt, frumos, cu ochi albaștri – mereu l-am privit cu admirație în fotografii. Nu i-am moștenit toate calitățile. Am început să îl descopăr în mod ciudat, s-ar spune că a venit să mă ajute. În adolescență, în căutarea identității mele, greu mi-am acceptat situația, aceea de a fi elev la o „școală profesională română” și m-am simțit marginalizat față de foștii mei colegi, care au intrat la „școlile de elită maghiare” din oraș. Îmi era rușine. Când, la ora de română, am ajuns la lectura obligatorie Moromeții de Marin Preda, eu am citit volumul gros în limba maghiară, în traducerea lui Kormos Gyula. Până astăzi îmi este vie acea senzație puternică, mândria pe care o simțeam citind și recitind în colofonul cărții numele bunicului meu: traducere de Kormos Gyula! Ca adolescent nu i-am descoperit scrierile și volumele proprii sau activitatea sa de redactor. Ceea ce m-a atins cumva a fost acea deschidere spre „cealaltă” cultură, care a început să mă împingă spre reconsiderarea poziției mele.Read more…
Iluzitania sau Țara Orbilor
Personajele acestei povestiri sunt pur imaginare, la fel ca și acțiunea și locul unde ea se petrece. In regione caecorum rex est luscus (În țara orbilor, chiorul este împărat.) Acest proverb apare pentru prima dată în colecția Adagia, publicată de Desiderius Erasmus în 1500. A fost odată ca niciodată o țară mare și îndepărtată pe nume Iluzitania. Țara era prosperă grație unui popor harnic și a modernizării accelerate. Majoritatea populației adulte avea studii superioare, mai ales în domeniul ciberneticii și a științelor exacte. Și medicina era foarte avansată. Toate operațiile se făceau cu roboți independenți. alariile erau egale – fiecare cetățean primea lunar 5,000 iluzolari. Iluzitanii erau longevivi – majoritatea ajungeau la 100-120 de ani.Sistemul politic era o monarhie constituțională. Spre deosebire de alte monarhii istorice sau contemporane, regele era ales în mod democratic odată la patru ani. În ultimii 12 ani țara era condusă de regele Iluzorus al V-lea. La început regele a fost foarte iubit, dar în ultimii ani a luat unele măsuri care au provocat nemulțumiri…Read more…
Darul identităților multiple
Când cineva afirmă că „se caută pe sine însuși”, nu-mi pot stăpâni un zâmbet. Această căutare de sine mi-o imaginez cam așa: individul copleșit de îndoieli descoperă la un moment dat că nu mai știe cine este, pornește în căutări, deschide disperat toate sertarele… Și deodată, într-un moment de inspirație, descoperă cu uimire că se află în propriul său trup! Să se fi văzut în oglinda din baie? Pe scurt: o tâmpenie! O fi așa, n-o fi, dar nu este nici chiar atât de simplu cum apare în imaginația mea hiperrațională. De când mă știu soarta m-a dăruit cu o serie întreagă de identități lingvistice, etnice, socio-culturale… În asemenea condiții siguranța de sine este practic exclusă. Încă din copilărie mă deprinsesem să trec instantaneu de la o identitate la alta, în funcție de situația în care mă aflam și cu cine aveam de-a face. Eram ca Zelig, protagonistul filmului cu același nume al lui Woody Allen. Nu e de mirare că Zelig a apărut în mediul intelectual evreiesc din Manhattan. Nu pot să-mi închipui un grup etnic mai potrivit schimbărilor continue de identitate ca evreii așkenazi, neurotici, care trebuie să se afirme într-o majoritate diferită, uneori chiar ostilă. Ei bine, Oradea copilăriei mele nu era chiar New Yorkul marelui cineast, dar se pot găsi totuși anumite paralele.Read more…
9 (nouă) ani… în cifre și litere
Primul număr din Baabel apărea în 28 iulie 2012. Au trecut 9 (nouă) ani de când această revistă apare bilunar şi se străduieşte nu numai să se menţină, ci să se şi dezvolte, să devină mai bogată, mai diversă, mai interesantă, mai atractivă pentru cititori din spaţiul virtual, pretenţioşi, dinamici, tentaţi de oferta aflată în continuă creştere şi diversificare. De nouă ani alcătuirea fiecărui număr constituie o provocare pentru redactorii şi autorii baabelieni și de nouă ani reuşim să-i facem faţă cu brio (îmi permit să mă laud, doar acum, la zi aniversară). Trecând în revistă arhiva Revistei Baabel (o găsiţi la subsolul fiecărei pagini) se poate observa că an de an a sporit numărul articolelor/ediţie, s-a lărgit paleta subiectelor abordate, a crescut nivelul lor calitativ. În paralel a crescut şi audienţa. Nu putem vorbi de o creştere spectaculoasă, dat fiind specificul publicaţiei noastre, dar tendinţa s-a menţinut ascendentă. An de an a sporit numărul autorilor baabelieni şi, din păcate, unii dintre ei s-au mutat la cele veşnice. În pofida pandemiei care a bântuit și mai bântuie, toţi baabelienii au trecut cu bine al nouălea an din viaţa revistei, ba mai mult, colectivul autorilor a sporit cu oameni valoroşi şi dedicaţi, pe care am bucuria să-i prezint în cele ce urmează.Read more…
Ainsi va la vie, ainsi va l’amour…
Scriu aceste rânduri în ziua de 1 Mai, așa-zisa sărbătoare mondială a muncitorilor, a proletarilor (care trebuiau, toți, din toată lumea, să se unească). O vorbă pe jumătate vulgară spune că unora nu le plac copiii, dar sunt entuziasmați de crearea lor. Ei bine, pe noi stația finală ne interesa prea puțin; ceea ce părea esențial în acea dimineață, de obicei însorită și caldă, era traseul, și nu întâmplător, pentru că pe tot parcursul drumului de câțiva kilometri se aflau puncte bine marcate, vizibile de la distanță, unde se vindeau… crenvurști!! În vremurile când 1 Mai era sărbătorit de toate organizațiile comuniste din lume (și nu numai), nimeni nu punea la îndoială faptul că așa-zisa ideologie marxist-leninistă își făcuse un loc clar și de lungă durată în istoria popoarelor de tot felul, din țări de tot felul, dezvoltate și mai puțin dezvoltate, bogate și mai puțin bogate, democrate și mai puțin democrate. Aveam cu toții certitudinea că it is here to stay! Căci cine credea în minuni, cine își putea închipui că un imperiu ca cel comunist poate cădea, așa de la sine, fără o conflagrație care ar fi purtat numele de cel de al Treilea Război Mondial, sau chiar Primul Război Mondial Nuclear, dacă lăsăm de o parte Hiroșima și Nagasaki. Și uite că, pe nepusă masă, acum mai bine de 30 ani, totul s-a năruit ca un castel de nisip. Acum vreo 40 ani, în timpul unui tur prin Viena, în Stephanplatz, ghidul ni s-a adresat: pe Hitler! Azi, dacă întrebi, nimeni n-a fost acolo…Read more…
Victimele colaterale ale războiului din Ucraina
Suntem în al doilea an al sângerosului război din Ucraina, cu mii de victime, civile de partea Ucrainei, militari din partea ambelor părți. Ca și alții, admir curajul poporului ucrainean, abnegația lui de a nu părăsi câmpul de luptă chiar când poate știința militară ar recomanda o altă strategie, capacitatea președintelui Zelensky de a insufla curaj poporului și de a-i cere sacrificii pentru cauza țării. Într-un cuvânt, am susținut și susțin cauza lor, este o țară agresată fără motiv, deoarece argumentele Rusiei sunt puerile și sper că se va ajunge la un moment dat la o pace rațională. Subliniez cuvântul rațional, deoarece chiar dacă îți propui obiective maximaliste, trebuie să fii realist și să-ți dai seama ce se poate și ce nu. Concret, cel puțin după opinia mea, eliberarea întregului teritoriu ucrainean, inclusiv Crimeea, este o himeră. Niciodată Rusia nu va fi de acord, iar eu nu cred că la ora actuală Ucraina are capacitatea de a o cuceri militar, sau dacă da, cu niște sacrificii imense, cu numeroase victime colaterale. Teoretic, Crimeea ar putea fi recăpătată printr-un tratat de pace în condițiile spulberării armatei ruse și ale existenței unor imense presiuni internaționale, ceea ce în prezent nu este cazul, deoarece, din păcate, nu întreaga lume consideră războiul din Ucraina un casus belli global, ci o problemă între Europa, SUA și Rusia, iar Moscova mai are dacă nu chiar prieteni, susținători din varii interese. În continuare, Ucraina ar trebui să mențină marea simpatie de care s-a bucurat de la începutul războiului și să nu se afle în situații care i-ar înstrăina prietenii.Read more…
Au conștientizat cetățenii germani cuvintele înscrise pe zid?
Zilele trecute, peste 1,4 milioane de germani din marile orașe ale țării au participat la demonstrații de masă împotriva partidului Alternativa pentru Germania, formațiune de extremă dreaptă, populistă și antieuropeană. Această trezire a conștiinței – ”E cam târziu, am așteptat prea mult, ne-am complăcut în indiferență”, a declarat un participant – a fost declanșată de informația potrivit căreia în noiembrie anul trecut reprezentanți ai partidului au participat la o reuniune secretă a unor organizații de extremă dreaptă la Potsdam în care ar fi dezbătut un plan cu privire la relocarea imigranților (remigrație), respectiv expulzarea lor. Nu era vorba de imigranți ilegali, ci expulzări pe criterii etnice, inclusiv ale celor care aveau de-acum cetățenie germană. Dar situația din Germania depășește această problemă, ea este mult mai complexă și întrebarea care se pune este dacă cetățenii germani au știut să interpreteze „cuvintele înscrise pe zid” : mene, tekel, fares – care îi avertizau pe babilonieni de iminența dispariției lor. La demonstrațiile din Berlin, alături de manifestanți s-au aflat reprezentanți ai cabinetului, ai marilor partide democratice, inclusiv cancelarul Olaf Scholz (social-democrat), ministrul de externe Annalena Baerbock (Verzii) și ministrul de interne Nancy Faeser (social-democrat). Cancelarul a lansat un apel populației, cerând să ia poziție cu toții ”pentru coeziune, toleranță, pentru Germania noastră democratică”.Read more…
Încă al meu? Posibil…
Întreaga mea viață profesională în Israel s-a desfășurat la ”periferie”… E adevărat, în Israel e greu de definit periferia, o țară atât de mică, distanțe care se pot parcurge în orice direcție în timp relativ scurt. Dar eu nu am lucrat nici în Ierusalim, capitala de jure și nici la Tel Aviv, capitala de facto, astfel încât m-am obișnuit cu ideea că ”reflectoarele” opiniei publice nu vor fi niciodată îndreptate spre ceea ce se întâmplă între pereții spitalelor în care am activat. În ce măsură m-a afectat acest fapt?! Probabil că m-am obișnuit de la bun început cu ideea. Nu mă deranja prea mult că despre ”noi” se vorbește și/sau se scrie doar când e vorba de o catastrofă și îmi închipui că în asemenea situații mulți găseau și explicația erorii sau accidentului: la ce te așteptai, doar e periferie… Îmi amintesc un episod din acele vremuri, în care eram invitat la direcția spitalului de fiecare dată când eram vizitați de o personalitate politică de vază. La ședință, oaspetele se adresa celor prezenți cu o întrebare de complezență (în spatele căreia nu se afla niciun gând concret): ce ar trebui să facem pentru a îmbunătăți condițiile de lucru în spitalul dvs.? Iar eu, cu recunoscuta mea impertinență, îi dădeam pe loc replica: nimic deosebit, trebuie doar ca 2-3 membri ai Parlamentului să se interneze la noi și restul va veni de la sine!Read more…
LILIACUL ÎN FLOARE
Azi mi-am cumpărat de la piaţa din cartier un buchet de liliac şi venind cu el spre casă un coleg m-a întrebat “Ce tufă ai jumulit?”. A ascultat cu vădită suspiciune răspunsul meu justificativ în care îi dădeam şi amănuntul că buchetul mă costase 3 lei şi bătrânelul mi-a spus că le culesese de dimineaţă din grădina lui, ca apoi să conchidă: „Nimeni nu culege liliac, toată lumea îl fură…” Adevărul-adevărat este că şi eu am fost ispitită de nenumărate ori să mă caţăr şi să rup câteva dintre crengile de liliac revărsate peste garduri, dar nu m-am încumetat nici în vremurile mai “sprintene”, de odinioară, când furatul liliacului era la ordinea…nopţilor de mai ale Clujului năpădit de tufele împovărate de ciorchinile florilor albe şi lila.Read more…
Hitler, seara, la televizor
Hitler în imagini color, pomădat, îmbrăcat elegant, jovial, primindu-şi invitaţii, mângâind pe cap copiii din fosta şcoală primară unde a învăţat, fiindu-ne prezentat şi chipul inocent al copilului-Hitler, alături de colegii săi. Hitler ţinând în braţe copiii apropiaţilor (potentaţi ai regimului nazist) lângă pomul de Crăciun…Toate acestea le văd aproape seară de seară la televizor, difuzate de canalele de filme documentare, canalele cu credibilitate[1]. Sunt imagini autentice care-l prezintă pe „omul Hitler”. Aş putea să schimb canalul, să-l alung din casa mea pe Hitler, cu o apăsare de buton pe telecomandă, dar rămân ţintuită de scaun …Read more…
Eu, alegătoarea minoritară
A trecut pe nesimţite jumătate de campanie electorală. După aplicarea noilor prevederi care reglementează procesul alegerilor, s-a înstăpânit monotonia cenuşie garnisită, din loc în loc, cu panouri stil gazetă de perete pe care se află afişele terne ale candidaţilor… Toţi o apă şi un pământ. Uniformi la aspect şi la slogan…Nu am observat prea mulţi privitori în faţa acestor panouri. Candidaţii se perindă pe la diferitele emisiuni electorale ca nişte replici tridimensionale ale portretelor de pe afişele A3 şi rostesc replici şablonizate. Chiar şi « locomotivele » diferitelor formaţiuni politice pufăie anevoie . Stânga pare interschimbabilă cu dreapta, inclusiv prin faptul că nu se adresează deloc alegătorilor minoritari. Şi viaţa va continua aproape neschimbată (la bine şi la rău). Atunci ce mai contează dacă – eu alegătoarea minoritară – mă mai duc la vot şi, mai ales, cu cine votez ?!Read more…
A pleca sau a rămâne?
Multă lume mă întreabă cum de n-am emigrat? Şi uneori mă întreb şi eu…În cele ce urmează încerc să caut un răspuns. E puţin probabil să-l găsesc. Voi încerca, totuşi… Unul dintre bancurile, al căror tâlc nu l-am descifrat multă vreme, suna astfel: „Un individ se plimba prin talcioc, şoptindu-le trecătorilor «Vând bilete de avion în America!». Unul dintre ei îl întrebă: «Cât costă un bilet dus-întors?», la care vânzătorul îi răspunse: «Cu tâmpiţii nu am ce discuta!»”. Aveam să-mi amintesc de acest banc, peste ani, când tot mai mulţi oameni din preajma noastră aveau să-şi „depună actele” pentru plecarea definitivă. Nimeni nu povestea despre asta deschis. Mai întâi era un zvon care se confirma, după ceva vreme, cu sancţiunile aplicate petenţilor: întâi şi întâi excluderea pilduitoare din PCR, apoi îndepărtarea din funcţia ocupată dacă era de conducere, de răspundere sau didactică. Nu ţin minte ca cineva să fi rămas fără loc de muncă, dar transferul era pe un post inferor. Persoanele cu pricina erau stigmatizate – îndeobște, mai mult de „ochii lumii” decât din convingerea că ar fi „dezertori” sau „duşmanii poporului”, însă erau traşi pe tuşă, împinşi la periferie unde aşteptau – uneori ani de zile – ca să „li se dea drumul”…Părinţii mei nu şi-au propus niciodată să plece…Read more…
”Podurile Toleranței” și căsătoria prințului Harry
La prima vedere, cele două evenimente nu par a avea nimic în comun, poate doar… succederea lor. Abia s-au terminat ”Podurile” și a avut loc căsătoria. Dar nu este așa, există o legătură, fiindcă, trebuie să recunoaștem: prințul Harry, mai mult, întreaga familie regală britanică a trecut peste ”Podurile Toleranței”. ”Podurile Toleranței” reprezintă o manifestare inițiată de B’nai B’rith Europa pentru Europa centrală și de est și pusă în aplicare, pentru al cincilea an, de B’nai B’rith România, cu mare succes…Este cunoaștere, apropiere, prietenie, schimb de experiență și de valori între populația majoritară și minorități. Și dacă la primele ediții a fost vorba de raportul evrei-români și contribuția evreilor la dezvoltarea României, următoarele trei au atras încetul cu încetul celelalte minorități și aceasta ultimă s-a referit la minorități versus populația majoritară în contextul românesc…Prințul Harry a pășit pe ”Podurile Toleranței”, împreună cu familia lui. Acceptarea căsătoriei prințului Harry cu cineva care nu numai că provine dintr-un cu totul alt mediu social, de fapt o fată săracă, actriță, divorțată și pe de-asupra mulatră, este un mare pas făcut de regalitatea britanică, un pas obligatoriu către lumea de astăzi, în continuă schimbare. Desigur, se poate spune că a fost un mod de a consolida imaginea monarhiei britanice, de a demonstra cum se adaptează Coroana la actualitate,Read more…