Să spun că e pentru mine cel mai interesant scriitor român e prea puțin. Aș spune că e dintre puținii (foarte puținii) care au rămas atât fideli idealurilor de stânga din tinerețe, cât și sinceri în asumarea derapajelor și exceselor pe care le-au făcut în perioada socialistă, fără să-și „cosmetizeze” oportunist biografia. Și că din cărțile lui putem afla mai multe despre paradoxurile și complexitățile socialismului românesc și ale „tranziției” capitaliste, decât dintr-un milion de memoriale ale durerii și condamnări oportuniste ale „comunismului”. Îl simt aproape pentru că ne leagă multe lucruri: pasiunea pentru fotbal și decepția cvasi-dispariției echipelor preferate (Progresul și Rapidul…); aplecarea spre ironie în momentele nepotrivite, care o fi bună în literatură, dar sigur nu-i gustată de toată lumea în viața de zi cu zi;Read more…
Regina Jonas – prima femeie rabin din lume
“A fi binecuvântat de Dumnezeu înseamnă a dărui altora binecuvântări, bunătate și loialitate, indiferent de loc și de situație”. Acestea au fost ultimele cuvinte scrise de Regina Jonas la Theresienstadt, înainte de a fi trimisă la moarte la Auschwitz. De-a lungul istoriei femeia a avut adesea un rol secundar, limitat la îngrijirea familiei și a copiilor. Era lipsită de multe drepturi care pentru bărbați par de la sine înțelese. Și poate nicăieri inegalitatea nu este mai evidentă ca în cele trei mari religii monoteiste: funcțiile de preot, imam sau rabin erau (și într-o mare măsură mai sunt) ocupate exclusiv de bărbați. În secolul al XIX-lea femeile din Europa Occidentală s-au emancipat treptat, au început să învețe și să practice medicina, ingineria, științele, să scrie cărți, să învețe ziaristica și să predea la școli și la universități. Așa a apărut în Germania prima femeie rabin din lume, Regina Jonas. Dar cum se face că a rămas atât de puțin cunoscută? Nici măcar foștii ei colegi, rabinul Leo Baeck și psihoanalistul Viktor Frankl nu au găsit de cuviință să o amintească după Holocaust. Oare au uitat-o din motive de mândrie masculină?Read more…
József Árkövy – un pionier al stomatologiei moderne
Cu ceva timp în urmă, citeam în Baabel articolul doctorului Tiberiu Ezri despre unguri eminenţi. Mi-a părut rău că printre aceştia nu figura şi numele lui József Árkövy, cel care a adus stomatologia modernă în Ungaria şi în estul Europei. În secolul al XIX-lea, în Europa răsăriteană stomatologia încă nu era o specialitate medicală de sine stătătoare. Nu era o disciplină obligatorie pentru studenţii medicinişti, dar, ceea ce era şi mai grav, stomatologia era practicată de indivizi care nu aveau nicio pregătire medicală de bază. Ei făceau anestezii, mici intervenţii chirurgicale şi extracţii dentare, periclitând viaţa pacienţilor şi provocându-le, uneori, decesul. Tehnicieni dentari şi chiar oameni fără nicio calificare făceau tratamente dentare prin tȃrguri sau alte locuri neadecvate, fără o minimă sterilizare a instrumentelor medicale. În 1851 se năştea la Pesta, într-o familie de evrei maghiari din clasa mijlocie, József Arnstein (care avea să-şi schimbe numele în József Árkövy). Tatăl său a fost tehnician dentar. Tȃnărul Árkövy a urmat medicina, având preocupări ştiinţifice încă din facultate, când s-a ocupat de transplantul de germeni dentari la pisici.Read more…
Amintiri despre „Omul Radio”
„Aici Radio Cluj.” Aceste cuvinte au fost rostite pentru prima oară acum 70 de ani, în 15 martie 1954, dintr-un studio situat într-o vilă frumoasă de pe strada Rákóczi. Înființarea acestui post de radio, eveniment deosebit în viața culturală a Clujului, este legată de conferențiarul universitar Dr. Ludovic Rațiu. Dr. Rațiu s-a născut în 1915 la Satu Mare, într-o familie mic-burgheză. La sfârșitul anilor 1930 s-a înscris la Facultatea de Medicină din Padova. În timpul primei sale vizite acasă, la Satu Mare, după ce Transilvania de Nord a fost anexată Ungariei, a fost arestat de către poliția hortistă pentru activitate antifascistă și închis la penitenciarul din Someșeni. În 1944 a fost deportat în lagărul de la Buchenwald unde a luat parte activă în rezistenţa subterană. În 11 aprilie 1945 a fost eliberat şi a revenit în Transilvania. Părinţii lui au pierit la Auschwitz, dar sora lui, Clara, a supravieţuit. După război Ludovic Raţiu s-a dedicat construirii unei societăți noi, drepte, egalitare, antifasciste. În momentul în care i s-a încredinţat conducerea Studioului de Radio Cluj, şi-a pus în slujba acestui scop toată toată priceperea şi energia, toată zestrea intelectuală – era un om citit, poliglot şi iubitor de cultură. Nu avea experiență în domeniu, ca de altfel toţi angajaţii tinerei instituţii de presă audio, dar şi-a însuşit cunoștințele de bază necesare pentru această muncă. A petrecut vreme îndelungată la studiourile de radio de la București, Moscova, Praga, Berlin și Budapesta pentru a învăța din experiența colegilor din alte țări. A fost directorul instituţiei timp de aproape douăzeci de ani.Read more…
Lucian-Zeev Herşcovici: CALENDARUL PERSONALITĂŢILOR EVREIEŞTI – (FEBRUARIE II)
Rubrica oferită de Lucian Herşcovici este alcătuită din fişe biografice ale unor personalităţi evreieşti de pretutindeni, din epoci diferite şi domenii diferite, ordonate după ziua lor de naştere. Acest episod aduce în atenţie personalităţile evreieşti npscute în cea de aRead more…
Amintiri despre Ádám Anavi
Evocare lirică a unui epic Francisc Frucht s-a născut la Turda, la 26 februarie 1909, şi s-a stins din viaţă, în 23 februarie 2009, la Timişoara (Cu siguranţă, el ar fi exclamat: Tocmai aceste ultime trei zile nu le-a maiRead more…
IOSIF AVRAM FERMO, un nume neobişnuit, un om neobișnuit, un evreu neobișnuit.
I.Fermo era un om total ieșit din tipare, deoarece la 17 ani, după bacalaureat, a plecat de unul singur la Paris și prima sa ocupație ca să se întrețină, a fost cea de ambalator la Galeriile Lafayette, franceza fiindu-i limbă la fel de cunoscută ca și cea română. Și așa a ajuns ziarist. Ani de zile a pendulat între Paris și București, reușind pe parcurs să-și facă numeroși prieteni, în cercuri din ce în ce mai suspuse, mai ales gazetari și oameni politici, cu un singur și ferm scop declarat, de a promova relații cât mai strânse franco-române, în avantajul surorii mai mici, România. Read more…
Destinul lui Yehuda Wachsman, un israelian originar din Târgu Mureş
Yehuda Wachsman s-a născut în România, la Târgu Mureș, în anul 1947. Tatăl său, Iƫhak-Şlomo Wachsman, a avut parte de o viaƫă zbuciumată, străbătută de mari cumpene: prima și a doua soƫie au murit din cauza unor boli incurabile. Iƫhak se căsătorește a treia oară. Cuplului i se nasc două fete. Ȋntre timp izbucnește cel de-al Doilea Război Mondial. Itzhak este trimis într-un lagăr de muncă obligatorie, iar soƫia împreună cu cele două fiice sunt deportate la Auschwitz. Toate trei au murit în camerele de gazare. După război Iƫhak se reîntoarce la Târgul Mureș unde se recăsătorește (a patra oară) cu Serena Rosenfeld și ea supravieƫuitoare a lagărului de la Auschwitz. Din această căsătorie li se nasc trei copii: primul, un băiat – Yehuda, , iar mai apoi încă două fete. (Toƫi trei trăiesc astăzi în Israel împreună cu familiile lor).Read more…
Un an de la moartea unui mare poet israelian – Haim Guri
Haim Guri a fost probabil cel mai mare poet israelian modern. Dispariția sa este o pierdere ireparabilă pentru cultura israeliană. De când ne-a părăsit, în 31 ianuarie 2018, de Tu Bișvat, pentru mine, ca vechi prieten, pierderea este dublă. Haim Guri s-a născut în 9 octombrie 1923 la Tel Aviv, din părinți originari din Rusia, veniți în Israel în 1919. Era o familie de intelectuali cu idei socialiste, oameni foarte modești și cultivați. Tatăl a fost membru în primul Kneset după dobândirea independenței. Guri a învățat la început la Tel Aviv, apoi a continuat în kibuțul Bet Alfa și a terminat liceul în 1941, la vestita școală agricolă Kaduri (care mai funcționează și astăzi), unde a învățat și Yițhak Rabin și mulți alți tineri luptători pentru independența țării și conducători de mai târziu. Apoi s-a înrolat voluntar în Palmah, unitățile paramilitare ale populației evreiești din Palestina care au existat până la înființarea înființarea armatei israeliene. În anul 1947 a fost trimis în Europa, în Ungaria, Austria și Cehoslovacia, unde a comandat primul curs de parașutiști israelieni. Acolo s-a ocupat și de supraviețuitori ai holocaustului, aflați în lagăre de refugiați. În 1948 s-a întors în țară și a luptat în Războiul de Independență, În 1950 s-a eliberat din armată.Read more…
A murit Victor!
Moartea lui a sosit pe neașteptate. În ultima vreme arăta în continuare foarte bine pentru cei 69 de ani ai lui, și puțini au știut că era amenințat de fapt de probleme medicale tot mai îngrijorătoare, pe care le-a privit însă cu același curaj care l-a caracterizat întotdeauna. Nu voi vorbi aici despre Victor Eskenasy arheologul medievist, istoricul devenit o autoritate în istoria evreilor din România, și autorul mai multor volume, nici de Victor, pasionatul de muzică clasică care i-a intervievat printre alții, pe Yehudi Menuhin și Sergiu Celibidache și nici de Victor Moroșan, redactorul BBC și al Europei Libere, ci de prietenul meu Victor. L-am cunoscut în 1984, la un an după ce emigrase în Elveția, când a fost angajat în secția româna a BBC, unde eu lucram de 14 ani. ”Ești primul evreu sefard (de rit spaniol) pe care îl cunosc și pe care-l cheamă Eskenasy (Ashkenazy este numele dat evreilor originari din Europa Centrală și de Est)”, i-am spus curând după ce ne-am cunoscut. ”Una din numeroasele contradicții din istoria evreilor”, mi-a răspuns. Mi-am dat foarte repede seama că nu avea să facă o îndelungată carieră la BBC. Era istoric și își închipuia că va putea lucra în domeniul lui și la postul de radio. Nu avea habar de politica BBC. În plus, era ultra-sensibil la tot ce părea sau aducea oricât de departe a anti-semitism.Read more…
Genealogie III – Sally Dormits, un revoluţionar fără noroc
După cum am mai povestit în două articole anterioar, interesul meu pentru istoria familiei este destul de recent. Am întocmit arborele genealogic al familiei pe site-ul www.geni.com și prin intermediul lui am căutat informații asupra unor rude de care nu mai știam nimic. Este un fel de a căuta „acul în carul cu fân”, dar în 2018 am aflat despre o verișoară a mamei. Din păcate nu mai era în viață, dar am văzut-o într-un videoclip și m-au trecut fiorii. Site-ul îmi trimite tot timpul „noutăți”, dar de obicei sunt rude foarte îndepărtate ale soțului meu – pe el nu-l interesează, mie nu-mi spun nimic, așa că de obicei șterg mesajele. Până când într-o zi… Mesajul vorbea de un anume Sally Dormits, „prietenul” unei verișoare de gradul doi a socrului meu. Eram pe punctul să-l șterg, când mi-a sărit în ochi faptul că se afla pe lista ”Famous people throughout history”: Samuel Zacharias (zis Sally) Dormits, luptător în rezistența olandeză (1909-1942). Cine ar fi rezistat tentației de a investiga?Read more…
Pancho
„Țara arde și baba se piaptănă!”, veți zice pe bună dreptate. Ce mi-a venit să scriu acum un astfel de articol, despre un câine? Dar acum mai mult ca oricând, fiind atât de singură, aș fi avut nevoie cel puțin de compania unui câine. De ce sunt singură? Ai mei sunt toți la munte, la Bușteni, de unde își pot desfășura activitatea și acolo sunt mai protejați față de inamicul nevăzut și atât de periculos, infectarea cu virusul nemilos. Pancho, un cocker spaniel, a intrat în viața mea fără să-l fi dorit. Era de fapt câinele fiicei mele, dar era al casei. A venit în viața mea în 1976, acum mi se pare că ar fi trecut de atunci o mie de ani. Era un cățel care crescuse sub ochii mei și pe atunci nu-i dădeam prea mare atenție. Era foarte frumos, negru, cu șosete și plastron alb – nu-i lipsea decât papionul. Nu știam atunci nimic despre câini, nu-l cunoscusem decât pe Jimmy, câinele de pază al vecinului nostru, cizmarul din Câmpulung. Jimmy era ținut în lanț. Nu îndrăzneam să mă apropii de el, de fapt mă temeam de câini, și iată că m-am trezit cu un cățel în casă.Read more…
Mambo
O văd clar cu ochii minții, o am în fața mea, în diverse ipostaze care refuză să se suprapună: o unică prezenţă fizică, multiple personalități. Mi-o amintesc cum se iţea, ca decupată, în fereastra apartamentului ei de la etajul doi, în imobilul aflat exact vis-à-vis de blocul unde locuiam. Încadrată în chenarul ferestrei lungi şi înguste – parcă făcută la comandă pentru silueta ei – de unde ne muștruluia pe noi copiii care băteam mingea în mijlocul străzii pietruite şi cu circulaţie auto redusă. Ne jucăm “de-a ţările”, cu pasiune şi energie, dar vocea ei stridentă reușea să pună capăt jocului şi veseliei noastre şi ne împrăştiam spre alte activităţi, mai puţin zgomotoase. Copiii o porecliseră Mambo, probabil după şlagărul în vogă în acea epocă: “Mambo Italiano”, fără vreo legătură cu conţinutul cântecului, doar fiindcă “suna bine”. Porecla a prins instantaneu.Read more…
Edith Stein, o adevărată sfântă
Într-un articol pe care l-am publicat recent la Baabel am elogiat caracterul deosebit al primei femei rabin din lume, Regina Jonas. Între timp am citit cartea fostei președinte a Academiei Americane a Cultelor, teologa Dr. Emily Leah Silverman, Edith Stein and Regina Jonas: Religious Visionaries în the Time of the Death Camps (Edith Stein și Regina Jonas: două vizionare religioase pe vremea lagărelor morții). Cartea a fost publicată în 2013 de editura Acumen, New York și apoi, în 2014 de editura Routledge, Londra. Cartea face o paralelă între aceste două femei deosebite, amândouă evreice germane, care au ales o viață religioasă de excepție și s-au dedicat spiritual enoriașilor până la sacrificiu, urmându-i la moarte în lagărele de exterminare. Amândouă au fost vizionare rebele ale religiei. Stein a fost prima femeie care a primit doctoratul în filozofie de la “tatăl fenomenologiei”, Edmund Husserl, iar Jonas a fost prima femeie rabin din lume. Fenomenologia, definită în termeni simpli, este știința care studiază experiența legată de lumea trăită de un individ. Edith Stein, a crescut ca atee, dar mai târziu a trecut la religia catolică și a devenit novice într-o mănăstire Carmelită. Și totuși, Stein nu și-a renegat originea iudaică și, la fel ca Jonas, a fost ucisă la Auschwitz, deși ar fi putut scăpa de deportare. Read more…
Ibi néni salva sufletele cărţilor
Ibi néni era o prietenă apropiată a părinților mei. Băieții ei mi-au fost prieteni de joacă în copilărie. În anii cincizeci-șaizeci Ibi néni lucra la Centrala de distribuție a cărților din Cluj. Prin mâinile ei au trecut sute de mii de cărți. – Nu toate cărțile sosite la depozit puteau fi livrate librăriilor, povestea Ibi neni, chiar dacă fuseseră aprobate inițial de cenzură. Primeam zilnic lista cărților care ulterior au fost considerate necorespunzătoare eticii socialiste și care urmau să fie trimise înapoi tipografiilor. Încercam să salvăm câteva exemplare, pe care le împărțeam prietenilor noștri. Le salvam “sufletele”, obișnuiam să spunem. Aveam o ascunzătoare unde depozitam aceste cărți recenzurate, a continuat Ibi néni. Printre ele erau opere ale lui Konstantin Simonov, Vasili Grossman, Romain Gary, André Malraux și mulți alții. Le citeau studenți, scriitori și tot felul de oameni cărora le plăceau cărțile. Aranjasem o mică bibliotecă secretă. Dar cu timpul am ajuns să avem o publicitate prea mare, ceea ce s-a soldat cu închiderea bibliotecii și confiscarea cărților ascunse. O bună parte dintre ele au fost publicate abia după anii nouăzeci.Read more…
Păpușarul lăptar
Toni a terminat facultatea de teatru de la București. A fost repartizat la Teatrul Național din Craiova, dar a dorit să se întoarcă în Clujul natal și la familia lui. Teatrele din Cluj, nici cel maghiar şi nici cel român (vorbea bine și în limba maghiară) nu l-au primit, astfel încât nu a găsit altă soluție decât să se facă păpușar și să lucreze la Teatrul de Păpuși. S-a împăcat greu cu ideea, dar în cele din urmă a început să-i placă – oricum copiii erau spectatori generoşi. Salarul fiind mic, pe lângă actorie și-a luat încă un job: distribuia laptele la abonați. De aici i-a venit și numele de “Păpușarul Lăptar”. Era un om înalt, abia trecut de 30 de ani, jovial, un hâtru bun de glume. Abonații îl simpatizau și îi savurau glumele. Locuia în blocul de vizavi, chiar la același etaj, și ne puteam vedea pe geam. Așa se face că ne-am împrietenit. Ne vizitam des și ieșeam împreună în excursii. Îi plăcea vinul sec și când aveam un astfel de vin îl sunam. Venea cu plăcere și fumam amândoi. Read more…
Max Eisikovits mi-a fost profesor de muzică
Mă mândresc cu profesorul meu de odinioară, datorită căruia m-am apropiat de muzica contemporană, uneori mai greu accesibilă, care era deschizător de drumuri pentru cei dornici de cunoaştere. In der Beschränkung zeigt sich der Meister (Goethe) Desigur, cadrul oferit de un modest Liceu Izraelit din Timişoara, exilat din propria sa reşedinţă în cămăruţele accesorii ale unui templu nu putea fi un teren propice pentru un om de calibrul său.Read more…
Amintiri despre poetul Otto Starck
Dl Starck a spus atunci ceva foarte frumos, care pe mine m-a emoţionat mult şi n-am mai uitat niciodată. A spus că el ar avea o altă versiune a metaforei ceştii de ceai: Să-ţi umpli ceaşca inimii până la refuz, apoi să te străduieşti o viaţă întreagă să limpezeşti conţinutul, să-l aduci la un asemenea grad de puritate încât întreaga lume să se reflecte în oglinda ceştii tale.
I-am sugerat dlui Starck să scrie o poezie folosind această metaforă splendidă. Dar a spus că imaginea nu e originală; a folosit-o poetul persan Rumi într-unul din poemele lui celebre.Read more…
Copiii din fotografie
Pe a fişul expoziţiei „Martori evrei ai unui secol românesc” – găzduite de Institutul Cultural Român din Tel Aviv în perioada 22 – 28 februarie 2018, apare fotografia a doi copii surâzători. O fetiţă cu chip angelic, cuminte şi ascultătoare, şi un băiat ceva mai neastâmpărat, lucru dovedit de basca aşezată puţin într-o parte şi privirea pusă pe şotii. Cine sunt cei doi copii şi în ce fel au fost martorii istoriei? – îşi poate pune întrebarea un privitor iscoditor care caută legătura dintre aspectul şi subiectul afişului. Răspunsul îl veţi afla de la semnatara acestor rânduri, legatara fotografiei originale.
Cei doi copii din fotografie sunt frate şi soră: Rifca şi Iţu Geller, verişorii primari ai mamei mele Sara Székely, născută Tabák. Erau copiii lui tanti Frida, mătuşa mamei dinspre tată, croitoreasă de meserie.Read more…
O evreică din Bahrain a fost numită ambasador
Houda Ezra Ebrahim Nonoo, născuta în 1964, a servit ca ambasador al Bahrainului, în Statele Unite în perioada anilor 2008-2013. Ea a fost numită în funcție prin decret, de ministrul de Externe, Khaled Ben Ahmad Al-Khalifa. Nonoo este prima evreică numită ambasador din Bahrain. Ea este, de asemenea, primul ambasador evreu din orice țară arabă din Orientul Mijlociu și primul ambasador femeie din Bahrain în Statele Unite. Unele mass-media locale au criticat numirea, nominalizarea ei fiind controversată în Bahrain. S-a sugerat că un evreu nu ar putea fi cea mai bună alegere pentru a apăra refuzul statului Bahrain de a recunoaște Israelul. Nonoo a trăit o perioadă de timp în Regatul Unit, unde a urmat o școală evreiască. Ea a obținut o licență în contabilitate de la City University din Londra și un MBA de la Universitatea Internațională din Europa, în Watford. S-a căsătorit cu un bărbat din Anglia, cu care a avut doi fii, Menashe și Ezra. După ce a murit tatăl ei, s-a întors în Bahrain pentru a prelua afacerile de familie, dovedind un succes deosebit.Read more…


















