Nepoata lui Kasztner

Iar se apropie alegerile parlamentare, a patra serie din ultimii doi ani. Partidul Muncii, cel care a format primul guvern al Israelului modern sub conducerea lui David Ben-Gurion, a dominat alegerile până în 1977. De atunci, datorită devierii majorității populației israeliene spre dreapta, la conducerea țării s-a aflat aproape tot timpul partidul Likud. Partidul Muncii a decăzut și datorită unor lideri nepotriviți. La ultimele alegeri interne, în fruntea lui a ajuns o femeie, Merav Michaeli. Ea reprezintă Partidul Muncii în Knesset încă din 2013 și a ocupat funcții importante în diferite comisii parlamentare: cea pentru securitate și apărare, cea pentru educație, cultură și sport, cea pentru COVID-19 și preferata ei, comisia pentru întărirea poziției femeilor și egalitatea între genuri. Merav, născută în Israel în 1966, și-a început cariera publicistică încă în timpul serviciului militar, la postul de radio al armatei. Ea a fost publicistă, prezentatoare la radio și la televiziune, actriță, a produs și filme de televiziune. Esența poziției sale politice este feminismul, apărarea intereselor femeilor și egalitatea între genuri, religii și etnii din Israel. Mai puțin cunoscute sunt legăturile ei de familie – ea este nepoata lui Rezső KasztnerRead more…

Radu Cosaşu împlinește 91 de ani

Să spun că e pentru mine cel mai interesant scriitor român e prea puțin. Aș spune că e dintre puținii (foarte puținii) care au rămas atât fideli idealurilor de stânga din tinerețe, cât și sinceri în asumarea derapajelor și exceselor pe care le-au făcut în perioada socialistă, fără să-și „cosmetizeze” oportunist biografia. Și că din cărțile lui putem afla mai multe despre paradoxurile și complexitățile socialismului românesc și ale „tranziției” capitaliste, decât dintr-un milion de memoriale ale durerii și condamnări oportuniste ale „comunismului”. Îl simt aproape pentru că ne leagă multe lucruri: pasiunea pentru fotbal și decepția cvasi-dispariției echipelor preferate (Progresul și Rapidul…); aplecarea spre ironie în momentele nepotrivite, care o fi bună în literatură, dar sigur nu-i gustată de toată lumea în viața de zi cu zi;Read more…

Regina Jonas – prima femeie rabin din lume

“A fi binecuvântat de Dumnezeu înseamnă a dărui altora binecuvântări, bunătate și loialitate, indiferent de loc și de situație”. Acestea au fost ultimele cuvinte scrise de Regina Jonas la Theresienstadt, înainte de a fi trimisă la moarte la Auschwitz. De-a lungul istoriei femeia a avut adesea un rol secundar, limitat la îngrijirea familiei și a copiilor.  Era lipsită de multe drepturi care pentru bărbați par de la sine înțelese.  Și poate nicăieri inegalitatea nu este mai evidentă ca în cele trei mari religii monoteiste: funcțiile de preot, imam sau rabin erau (și într-o mare măsură mai sunt) ocupate exclusiv de bărbați.  În  secolul al XIX-lea femeile din Europa Occidentală s-au emancipat treptat, au început să învețe și să practice medicina, ingineria, științele, să scrie cărți, să învețe ziaristica și să predea la școli și la universități. Așa a apărut în Germania prima femeie rabin din lume, Regina Jonas. Dar cum se face că a rămas atât de puțin cunoscută? Nici măcar foștii ei colegi, rabinul Leo Baeck și psihoanalistul Viktor Frankl nu au găsit de cuviință să o amintească după Holocaust. Oare au uitat-o din motive de mândrie masculină?Read more…

Ibi néni salva sufletele cărţilor

Ibi néni era o prietenă apropiată a părinților mei. Băieții ei mi-au fost prieteni de joacă în copilărie. În anii cincizeci-șaizeci Ibi néni lucra la Centrala de distribuție a cărților din Cluj. Prin mâinile ei au trecut sute de mii de cărți. – Nu toate cărțile sosite la depozit puteau fi livrate librăriilor, povestea Ibi neni, chiar dacă fuseseră aprobate inițial de cenzură. Primeam zilnic lista cărților care ulterior au fost considerate necorespunzătoare eticii socialiste și care urmau să fie trimise înapoi tipografiilor. Încercam să salvăm câteva exemplare, pe care le împărțeam prietenilor noștri. Le salvam “sufletele”, obișnuiam să spunem. Aveam o ascunzătoare unde depozitam aceste cărți recenzurate, a continuat Ibi néni. Printre ele erau opere ale lui Konstantin Simonov, Vasili Grossman, Romain Gary, André Malraux și mulți alții. Le citeau studenți, scriitori și tot felul de oameni cărora le plăceau cărțile. Aranjasem o mică bibliotecă secretă. Dar cu timpul am ajuns să avem o publicitate prea mare, ceea ce s-a soldat cu închiderea bibliotecii și confiscarea cărților ascunse. O bună parte dintre ele au fost publicate abia după anii nouăzeci.Read more…

Păpușarul lăptar

Toni a terminat facultatea de teatru de la București. A fost repartizat la Teatrul Național din Craiova, dar a dorit să se întoarcă în Clujul natal și la familia lui. Teatrele din Cluj, nici cel maghiar şi nici cel român (vorbea bine și în limba maghiară) nu l-au primit, astfel încât nu a găsit altă soluție decât să se facă păpușar și să lucreze la Teatrul de Păpuși. S-a împăcat greu cu ideea, dar în cele din urmă a început să-i placă – oricum copiii erau spectatori generoşi. Salarul fiind mic, pe lângă actorie și-a luat încă un job: distribuia laptele la abonați. De aici i-a venit și numele de “Păpușarul Lăptar”. Era un om înalt, abia trecut de 30 de ani, jovial, un hâtru bun de glume. Abonații îl simpatizau și îi savurau glumele. Locuia în blocul de vizavi, chiar la același etaj, și ne puteam vedea pe geam. Așa se face că ne-am împrietenit. Ne vizitam des și ieșeam împreună în excursii. Îi plăcea vinul sec și când aveam un astfel de vin îl sunam. Venea cu plăcere și fumam amândoi.  Read more…

Max Eisikovits mi-a fost profesor de muzică

Mă mândresc cu profesorul meu de odinioară, datorită căruia m-am apropiat de muzica contemporană, uneori mai greu accesibilă, care era deschizător de drumuri pentru cei dornici de cunoaştere. In der Beschränkung zeigt sich der Meister (Goethe) Desigur, cadrul oferit de un modest Liceu Izraelit din Timişoara, exilat din propria sa reşedinţă în cămăruţele accesorii ale unui templu nu putea fi un teren propice pentru un om de calibrul său.Read more…

Amintiri despre poetul Otto Starck

Dl Starck a spus atunci ceva foarte frumos, care pe mine m-a emoţionat mult şi n-am mai uitat niciodată. A spus că el ar avea o altă versiune a metaforei ceştii de ceai: Să-ţi umpli ceaşca inimii până la refuz, apoi să te străduieşti o viaţă întreagă să limpezeşti conţinutul, să-l aduci la un asemenea grad de puritate încât întreaga lume să se reflecte în oglinda ceştii tale.
I-am sugerat dlui Starck să scrie o poezie folosind această metaforă splendidă. Dar a spus că imaginea nu e originală; a folosit-o poetul persan Rumi într-unul din poemele lui celebre.Read more…

Copiii din fotografie

Pe a fişul expoziţiei „Martori evrei ai unui secol românesc” – găzduite de Institutul Cultural Român din Tel Aviv în perioada 22 – 28 februarie 2018, apare fotografia a doi copii surâzători. O fetiţă cu chip angelic, cuminte şi ascultătoare, şi un băiat ceva mai neastâmpărat, lucru dovedit de basca aşezată puţin într-o parte şi privirea pusă pe şotii. Cine sunt cei doi copii şi în ce fel au fost martorii istoriei? – îşi poate pune întrebarea un privitor iscoditor care caută legătura dintre aspectul şi subiectul afişului. Răspunsul îl veţi afla de la semnatara acestor rânduri, legatara fotografiei originale.

Cei doi copii din fotografie sunt frate şi soră: Rifca şi Iţu Geller, verişorii primari ai mamei mele Sara Székely, născută Tabák. Erau copiii lui tanti Frida, mătuşa mamei dinspre tată, croitoreasă de meserie.Read more…

O evreică din Bahrain a fost numită ambasador

Houda Ezra Ebrahim Nonoo, născuta în 1964, a servit ca ambasador al Bahrainului, în Statele Unite în perioada anilor 2008-2013. Ea a fost numită în funcție prin decret, de ministrul de Externe, Khaled Ben Ahmad Al-Khalifa. Nonoo este prima evreică numită ambasador din Bahrain. Ea este, de asemenea, primul ambasador evreu din orice țară arabă din Orientul Mijlociu și primul ambasador femeie din Bahrain în Statele Unite. Unele mass-media locale au criticat numirea, nominalizarea ei fiind controversată în Bahrain. S-a sugerat că un evreu nu ar putea fi cea mai bună alegere pentru a apăra refuzul statului Bahrain de a recunoaște Israelul. Nonoo a trăit o perioadă de timp în Regatul Unit, unde a urmat o școală evreiască. Ea a obținut o licență în contabilitate de la City University din Londra și un MBA de la Universitatea Internațională din Europa, în Watford. S-a căsătorit cu un bărbat din Anglia, cu care a avut doi fii, Menashe și Ezra. După ce a murit tatăl ei, s-a întors în Bahrain pentru a prelua afacerile de familie, dovedind un succes deosebit.Read more…

Verişoara mea, Vera [Lőwy] Rimanóczy

A fost deportată la Auschwitz la vârsta de 14 ani. A supravieţuit. A murit mai târziu, doborâtă de boală. În fotografia făcută la Salonta, la 22 august 1940 o Vera Löwy avea 11 ani. Fotografia este sub formă de carte poştală. Pe spatele ei scrie „Iubitului meu bunic şi mătuşii mele [mama mea] cu drag de la a lor Vera.” Generaţiile de după marile războaie sunt dornice de viaţă. Chiar atunci. Imediat după…Chiar atunci, nu e timp de lamentări, nici de depresie. Sunt multe de recuperat. O tinereţe. O viaţă. O pâine. Nu, nu metaforic. Pâine, cât mai mare. Una, încă una şi încă…, să te asiguri că nu vei rămâne fără pâine.Read more…

Marca judecătoarei Ruth Bader Ginsberg: dizidenţa

Un stâlp al justiţiei din SUA, judecătoarea Curţii Supreme, Ruth Bader Ginsburg (RBG), a decedat la 18 septembrie 2020, la vârsta de 87 de ani. Răsunetul acestui nume a sporit în urma decesului, ea rămânând pentru americani o întruchipare legendară a feminismului. Pe măsură ce acumulam informaţii despre ea, atracţia faţă de personalitatea ei devenea tot mai puternică. Am înţeles că notorietatea ei se datora modului elegant şi hotărât în care a reuşit, în îndelungata ei carieră, să facă vizibile femeile, prin ochii constituţiei, ca cetăţeni cu drepturi şi responsabilităţi egale. Ruth, a doua fiica a lui Celia şi Nathan Bader, a crescut în Brooklyn. De la mama ei care – deşi elevă foarte bună – fusese nevoită să lucreze ca să contribuie la studiile universitare ale fratelui ei, neputând urma studii universitare, Ruth a preluat ambiţia de a reuşi să-şi făurească o carieră prin studiu. Acest lucru se petrecea într-o perioadă în care femeile erau cu greu acceptate la universităţile de elită şi obţinerea unui loc de muncă corespunzător studiilor era şi mai dificilă. În memoriile ei, RBG scrie că determinarea ei de a deveni o profesionistă a moştenit-o de la mama ei, Celia, care a decedat exact în ziua când ar fi trebuit să celebreze împreună absolvirea liceului de către fiica ei, ca premiantă. Fiica a preluat de la mamă două sfaturi călăuzitoare. Unul, în acord cu timpurile, era îndemnul de a etala întotdeauna un comportament civilizat, de lady, de a-şi păstra mereu controlul, pentru a nu se lăsa dominată de sentimente precum ura şi invidia, care ar împiedica-o să judece şi să îşi exprime gândurile limpede. Conform mărturiilor, respectarea acestui percept transmis de mama ei a devenit o caracteristică esenţială a lui RGB.Read more…

Pancho

„Țara arde și baba se piaptănă!”, veți zice pe bună dreptate. Ce mi-a venit să scriu acum un astfel de articol, despre un câine? Dar acum mai mult ca oricând, fiind atât de singură, aș fi avut nevoie cel puțin de compania unui câine. De ce sunt singură? Ai mei sunt toți la munte, la Bușteni, de unde își pot desfășura activitatea și acolo sunt mai protejați față de inamicul nevăzut și atât de periculos, infectarea cu virusul nemilos. Pancho, un cocker spaniel, a intrat în viața mea fără să-l fi dorit. Era de fapt câinele fiicei mele, dar era al casei. A venit în viața mea în 1976, acum mi se pare că ar fi trecut de atunci o mie de ani. Era un cățel care crescuse sub ochii mei și pe atunci nu-i dădeam prea mare atenție. Era foarte frumos, negru, cu șosete și plastron alb – nu-i lipsea decât papionul. Nu știam atunci nimic despre câini, nu-l cunoscusem decât pe Jimmy, câinele de pază al vecinului nostru, cizmarul din Câmpulung. Jimmy era ținut în lanț. Nu îndrăzneam să mă apropii de el, de fapt mă temeam de câini, și iată că m-am trezit cu un cățel în casă.Read more…

Mambo

O văd clar cu ochii minții, o am în fața mea, în diverse ipostaze care refuză să se suprapună: o unică prezenţă fizică, multiple personalități. Mi-o amintesc cum se iţea, ca decupată, în fereastra apartamentului ei de la etajul doi, în imobilul aflat exact vis-à-vis de blocul unde locuiam. Încadrată în chenarul ferestrei lungi şi înguste – parcă făcută la comandă pentru silueta ei – de unde ne muștruluia pe noi copiii care băteam mingea în mijlocul străzii pietruite şi cu circulaţie auto redusă. Ne jucăm “de-a ţările”, cu pasiune şi energie, dar vocea ei stridentă reușea să pună capăt jocului şi veseliei noastre şi ne împrăştiam spre alte activităţi, mai puţin zgomotoase. Copiii o porecliseră Mambo, probabil după şlagărul în vogă în acea epocă: “Mambo Italiano”, fără vreo legătură cu conţinutul cântecului, doar fiindcă “suna bine”. Porecla a prins instantaneu.Read more…

Edith Stein, o adevărată sfântă

Într-un articol pe care l-am publicat recent la Baabel am elogiat caracterul deosebit al primei femei rabin din lume, Regina Jonas. Între timp am citit cartea fostei președinte a Academiei Americane a Cultelor, teologa Dr. Emily Leah Silverman, Edith Stein and Regina Jonas: Religious Visionaries în the Time of the Death Camps (Edith Stein și Regina Jonas:  două vizionare religioase pe vremea lagărelor morții). Cartea a fost publicată în 2013 de editura Acumen, New York și apoi, în 2014 de editura ‎Routledge, Londra. Cartea face o paralelă între aceste două femei deosebite, amândouă evreice germane, care au ales o viață religioasă de excepție și s-au dedicat spiritual enoriașilor până la sacrificiu, urmându-i la moarte în lagărele de exterminare. Amândouă au fost vizionare rebele ale religiei. Stein a fost prima femeie care a primit doctoratul în filozofie de la “tatăl fenomenologiei”, Edmund Husserl, iar Jonas a fost prima femeie rabin din lume. Fenomenologia, definită în termeni simpli, este știința care studiază experiența legată de lumea trăită de un individ. Edith Stein, a crescut ca atee, dar mai târziu a trecut la religia catolică și a devenit novice într-o mănăstire Carmelită. Și totuși, Stein nu și-a renegat originea iudaică și, la fel ca Jonas, a fost ucisă la Auschwitz, deși ar fi putut scăpa de deportare. Read more…

Sanda (I) – Cum ne-am cunoscut, ne-am logodit şi ne-am căsătorit

Am început să scriu aceste rânduri amintindu-mi de emoționanta poveste de dragoste cu regretata mea soție Dr. Sanda Toivi, care nu a fost afectată nici de răstimpurile în care am fost obligaţi să trăim la distanţă unul de altul, de problemele noastre medicale și spitalizările survenite, de călătoriile peste hotare, de prietenii noștri și în final de tragica noastră despărțire prin trecerea Sandei într-o lume mai bună. Mi-am întâlnit viitoarea soție la Templul Coral Ploiești, cu ocazia sărbătorii de Roș Hașana din anul 5721. La ieșirea din sfântul lăcaș, S. îmi face cunoștință cu Sanda Brucăr, studentă la facultatea de medicină din București. Era nou venită în oraș, din Brașov, tatăl ei fiind numit recent director la întreprinderea textilă Dorobanțul Ploiești. Ne-am dus apoi cu toţii la plimbare pe bulevard.Read more…

Oameni pe care i-am cunoscut. George Sbârcea – un  destin artistic fabulos

Cȃnd m-am căsătorit mama soacră mi-a dăruit o carte în limba maghiară intitulată Szép város Kolozsvár (Oraş frumos e Clujul meu), scrisă de un scriitor-muzicolog şi diplomat romȃn, George Sbȃrcea. În acest artcol din cadrul ciclului “Oameni pe care i-am cunoscut”, mi-am propus să le prezint cititorilor personalitatea complexă şi multilaterală a lui George Sbȃrcea (1914-2005). L-am cunoscut în adolescenţa mea, la mijlocul anilor 1960, cȃnd el locuia în Capitală și venea să ne viziteze la Cluj. Era o cunoştinţă apropiată a părintelui meu care era un bun muzician, membru în orchestra “Goldmark” a medicilor evrei din perioada interbelică. Relaţia cu George Sbȃrcea era legată de dragostea pentru muzică, dar avea și alte aspecte. Îmi aduc aminte de el, ca  un domn mai degrabă scund, îmbrăcat pedant, carismatic și cu un umor ieşit din comun. Venea împreună cu prima lui soţie, de etnie maghiară, Anna Bodó, şi cu cele două fiice, Tereza și Cristina. În timpul mesei conversaţia se desfăşura în limba maghiară. Sbȃrcea stăpȃnea limba maghiară la nivel de limbă maternă, dar mai vorbea fluent încă cinci limbi de mare circulaţie. Cu cele două “zȃne”, cum îşi alinta George Sbȃrcea fiicele, discutam romȃneşte. Personalitate multilaterală, a avut numeroase legături cu lumea artistică, muzicală, literară şi politică a epocii sale, printre care îi amintesc pe Louis Armstrong și regizorul egiptean de origine maghiară Széfeddin Sefket Bey.Read more…

Viaţa unui evreu modest din Iaşi

Leizer F. a trăit toată viața la Iași. S-a născut în anul 1923 într-o familie obișnuită de meseriași evrei, cu 9 copii: 6 băieți și 3 fete. Căsuța în care locuiau era situată în mijlocul cartierului evreiesc, care poartă și acum numele „Târgul Cucu”. Din lipsă de mijloace materiale numai unul dintre ei a putut urma mai mult de școala primară, ceilalţi au îmbrățișat diverse meserii. Leizer își amintește că chiar dacă ar vrut să învețe, familia nu ar fi avut cum să-l întreţină, pentru că absolvise școala primară în plină criză economică mondială ale cărei urmări au fost resimțite mai ales de păturile mai sărace al țării. Read more…

In Memoriam Adi Garfunkel

N-o să mai vedem faƫa profesorului, întotdeauna de o eleganƫă distinsă. Nu-l vom mai întâlni la Conferinƫele Medicale, la Sindicatul medicilor stomatologi din Israel, la întâlnirile festive de la Ambasada României din Israel sau în localurile frecventate de israelienii originari din România. Prof. Adi Garfunkel, unul dintre pionierii patologiei orale (Oral Medicine), s-a stins din viaƫă acum câteva săptămâni la Ierusalim. Născut la București acum 78 de ani, viitorul profesor a aliat în Israel la vârsta de 19 ani. După cum mărturisea într-un interviu, într-o revistă de specialitate, cu puƫin înainte de a se stinge: “Mama îmi spunea întotdeauna: tu ești evreu, tu trebuie să fii mai bun ca ceilalƫi”.Read more…

Bătrânul și piscina

Și tu te uiți ca toată lumea la cicatricile mele? m-a întrebat Ițhac în vestiarul piscinei. Cea de pe umărul drept e din războiul din 1956, cea de pe umărul stâng e din 1967, de la Războiul de Șase Zile, iar cea de pe abdomen e din1973, de la Războiul de Iom Kipur. La altele n-am mai participat, că eram prea bătrân. Ițhak are 83 de ani și arată ca de șaptezeci. A venit cu părinții din Maroc la vârsta de 15 ani. Familia s-a stabilit în deșert, la Beer Șeva. A fost tehnician la Bezek, societatea israeliană de telefoane. Limba lui maternă fiind franceza, o vorbește de fiecare dată când are ocazia. Să nu-i critici pe francezi sau pe marocani în prezența lui! E foarte mândru de Mohamed al V-lea, regele Marocului, care în timpul ocupației germane, 1940-1944, nu numai că nu a permis deportarea cetățenilor evrei, a interzis chiar și stigmatizarea lor. Are numai doi băieți, pentru că soția lui iubită a decedat la vârstă tânără. De atunci a mai fost căsătorit încă de trei ori, ultima dată în urmă cu cincisprezece ani.Read more…