Amintiri cu Egon Lővith (IV): Dublu portret…dispărut

„Dublu portret, gips, 50 cm. Nesemnat, nedatat”- aşa figurează această sculptură pe lista lucrărilor donate de către Egon Marc Lővith, Comunităţii Evreilor din Cluj, în septembrie 2004. Portretul bărbatului care veghează asupra iubitei sale, cu nesfârşită duioşie, ocrotind-o şi apărând-o cu îngrijorarea celui care poartă în palmă tot ceea ce are mai de preţ, alături de portretul iubitei care doarme sau doar se odihneşte, abandonându-se cu încredere maximă îmbrăţişării protectoare a omului iubit. El şi Ea într-o îngemănare desăvârşită, sau muza care îşi doarme somnul inspirator în palma artistului. Dublul portret se încadrează perfect în ciclul Eternul cuplu. În Catalogul lucrărilor lui Egon Marc Lővith – alcătuit de dr. Alexandra Rus, cu ocazia expoziţiei retrospective din anul 2000, de la Muzeul de Artă din Cluj – apar două lucrări de grafică purtând acest titlul[1], dar nicio sculptură. Fapt care îmi întăreşte bănuiala că a fost modelat după plecarea lui Margot din această lume, în iunie 1999. Prima oară am văzut Dublul portret sculptat în gips, în locuinţa artistului, cu prilejul interviului din luna iunie 2003.Read more…

Muzicianul

La ieșirea din sala de spectacole a orașului, spectatorii sunt așteptați de un om în vârstă care interpretează la clarinet un fragment dintr-una din piesele muzicale prezentate de orchestra simfonică sau un fragment muzical care se asortează la spectacolul de teatru din acea seară. Așezat pe un trepied cu clarinetul în mână și cu tocul instrumentului deschis unde oamenii pun bănuții, e prezent în fiecare seară de spectacol. L-am văzut într-o seară fugind la locul lui lângă intrarea în sala de spectacole. A întârziat, a pierdut sfârșitul reprezentației. Nu s-a alarmat, s-a așezat pe trepiedul lui și-a interpretat un fragment din programul concertului. Nu o mai făcea pentru bănuții pe care spectatorii îi dădeau, o făcea de dragul de-a cânta. Spre marea mea surpriză, la unul din concertele orchestrei filarmonice l-am întâlnit printre spectatori. Nu-l mai văzusem până atunci în ipostază de spectator. Am încercat să aflu mai multe despre muzicianul care ne aștepta la sfârșitul fiecărui concert, dar în afară de numele lui nu am avut succes…Read more…

Cititorul

În zona de restaurante ale unuia din mall-urile orașului, la o masă cu o butelie cu apă în față, stătea un om vârstnic cu o barbă albă lungă și niște ochelari mari cu ramă neagră și citea o carte. Întotdeauna când treceam pe acolo, îl vedeam așezat la aceeași masă. Cine să fie omul acesta cu înfățișarea lui Lev Tolstoi, citind dintr-o carte? m-am întrebat, dar n-am îndrăznit să-l deranjez. Într-una din zile l-am văzut scriind cu stiloul pe niște foi de hârtie. A simțit privirea mea curioasă, s-a oprit și m-a privit prin ochelarii cu ramele mari și negre. – Ne cunoaștem? m-a întrebat el în limba rusă. Am făcut semn din cap că nu. – Vorbești ebraică? l– -am întrebat. – Niemnojkă, (puțin în limba rusă), dar vorbesc engleza, mi-a răspuns cititorul cu înfățișarea lui Tolstoi. Acum, dacă m-a lovit curiozitatea, trebuie să continui convorbirea și încă în engleză, mi-am spus. – Ce dorești? – m-a întrebat omul cu cartea pe un ton calm, într-o engleză fără accent. – Bună întrebare, i-am răspuns. Mi-ai atras atenția, pentru că te-am văzut așezat în acest loc, citind mereu. Probabil nu sunt singurul care a remarcat asemănarea dumitale cu Lev Tolstoi.Read more…

Omagiu lui Nahum Heiman

Nu cred că există vreun israelian care să nu cunoască măcar unul din sutele de cântece pe care le-a compus de-a lungul anilor Nahum (Nahce) Heiman. În 17 august s-a stins din viață în vârstă de 82 de ani.
Heiman a fost distins cu Premiul Israel pentru contribuția lui la cântecul israelian. „Heiman a fost un artist al sufletului, a compus și a scris ceea ce simte fiecare din noi” a spus președintele statului, Reuven Rivlin.Read more…

Daniel

Un personaj real pentru unii dar imaginar pentru alții a fost proorocul Daniel ( vezi Biblia ), dar o controversă pe această temă nu are nici-o relevanță; importante sunt însușirile atribuite personajului –un virtuos neîntrecut în evlavie, respect față de lege, vizionar, autor a numeroase fapte bune.
Neîndoios că astfel de oameni există printre noi, iar atitudinea lor în cursul unor viitoare evenimente deosebite le va pune în lumină adevărata valoare. Read more…

Cum l-am cunoscut pe Ben Gurion

La 1 decembrie 2018 se împlinesc 45 de ani de la moartea celui mai important politician evreu al epocii moderne, David Ben Gurion. Marele om politic a murit la 1 decembrie 1973, cu mai puțin de două luni după izbucnirea celui mai sângeros război al Israelului, Războiul de Yom Kipur, despre care am scris nu de mult. Poate că frământările și suferințele produse de acest război și pierderile grele care le-a înregistrat Israelul i-au grăbit moartea. În acest articol voi scrie despre întâlnirile mele personale foarte scurte cu Ben Gurion și despre întâlnirile noastre profesionale. Dar înainte de toate, o scurtă biografie. Ben Gurion, pe numele său inițial David Grün, s-a născut în 16 octombrie 1886 în orașul polonez Płońsk, pe atunci anexat de Rusia, într-o familie cu cinci copii. Până la vârsta de 15 ani a învățat la școli religioase evreiești, dar după ce a absolvit s-a distanțat de religie. S-a înscris în partidul Poalei Țion. La 6 septembrie 1906 a ajuns la Yafo, făcând parte din al doilea val de aliya. Read more…

Souvenir de Lugoj sau despre cum l-am cunoscut pe omul care s-a născut de două ori

Mai înainte de toate, pentru ca povestea să își urmeze cursul ei și sensul să fie deplin, este demn de amintit că acest episod are un ascendent în anul 2006. Acest arc în timp, de exact 13 ani, a fost ca un itinerar în căutarea unui neobișnuit sfat pe care Oliver Lustig mi l-a scris pe prima pagină a unei cărți: „În viață poți să pierzi totul, dar nu uita cunoașterea de a trăi. Șimleu-Silvaniei, 31.07.2006”. Lugoj, 31.07.2019: Citeam programul școlii de vară organizate de către Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” pentru profesorii de istorie. În lista de invitați figura Iancu Zuckerman. Nici n-am parcurs bine rândurile notate în dreptul numelui, că în sală își face apariția așteptatul invitat. Începe să ne vorbească nouă, profesorilor de istorie, despre viața din Iașii anilor interbelici, despre căderea spre regimurile autoritare și antisemite și despre consecințele din viața cotidiană, despre clivaje, despre normalitate și aruncare în absurd, despre Pogrom și despre cât de firavă este granița dintre umanitate și bestialitate. Tonul vocii domniei sale, la venerabila vârstă de 96 de ani, este senin, mintea lucidă și ageră, iar când atinge nuanțele tragice ale desfășurării pogromului, apar acordurile sobre, dar sine ira et studio.Read more…

Un evreu care nu voia să fie președinte

Era Albert Einstein, unul din cei mai cunoscuți și mai importanți oameni ai planetei. În zilele noastre pline de lupte pentru putere, iată câteva gânduri despre un om extraordinar, care nu voia să acceadă la putere, deși i s-a oferit ”pe tavă”. ”Prietenia” mea virtuală cu Einstein datează de pe vremea când mă fascina fizica și mai cu seamă teoria relativității, în scurta mea viață de liceu. Spun scurta, nu fiindcă tuturor le pare scurtă această incomparabilă epocă a marilor iubiri și a micilor aventuri amoroase, ci pentru că într-adevăr am apucat perioada în care după modelul sovietic durata studiilor liceale a fost amputată de la opt clase la șase. Deci am făcut liceul ”pe trei sferturi”, dar asta nu m-a împiedicat să-mi completez deficitul anilor de studii cu lecturi nocturne din biblioteca bogată (raportat la epocă) a tatălui meu, fost negustor de vinuri avid de cultură. M-am ”împrietenit” cu Einstein în ”orele suplimentare” de noapte, în care, cu setea de adevăr a copilului maturizat precoce, căutam răspunsuri la marile nedumeriri cu care m-a confruntat viața. Printre ele era și teoria relativității, care îmi zdruncina toate convingerile, după ce timp de șase ani am înghițit și am digerat postulatele și demonstrațiile fizicii newtoniene. Simpatia mea pentru Einstein se baza și pe similitudinea vârstei în care am început studiile universitare, la 16 ani – el la Universitatea Federală Politehnică din Zűrich (ETH), eu la Institutul Politehnic Timișoara (IPT). Read more…

Ármin Vámbéry – orientalist și explorator

Se spune că cei cu limba maternă maghiară au dificultăți la învățarea limbilor străine. Ar fi și logic, pentru că maghiara este foarte diferită de limbile popoarelor din jur. Se cunosc însă și excepții. Ármin Vámbéry (1832-1913) a fost un adevărat geniu lingvistic. S-a născut cu numele de Hermann Wamberger într-un orășel de lângă Bratislava (pe atunci în Ungaria), într-o familie de evrei săraci. De la început a avut numai greutăți: era orfan de tată, era șchiop și, familia fiind foarte săracă, după școala primară a fost dat ucenic la un croitor. Totuși, el a dat ore particulare și a făcut liceul, apoi a studiat la Bratislava, Viena și Budapesta. La 20 de ani știa maghiara, slovaca, franceza, germana, engleza, latina, greaca, ebraica, limbile scandinave, rusa și începuse să studieze limba turcă. Orientul îl fascina. A plecat la Istanbul, unde și-a găsit de lucru ca profesor de limbi europene. În scurtă vreme și-a făcut relații prin protipendada locală, s-a convertit la islam, luând numele de Reșit Efendi și a devenit secretarul marelui vizir, Fuat Pașa. În timpul liber a făcut traduceri din istoricii turci, a publicat un dicționar și a studiat diferite limbi înrudite cu turca. În semn de apreciere a realizărilor lui, Academia Maghiară l-a ales membru corespondent, iar în 1861 i-a dat o bursă pentru a cerceta originile limbii maghiare și înrudirea ei cu alte limbi asiatice.Read more…

Anticarul

În cursul plimbărilor prin parcul din vecinătatea mea, întâlneam de fiecare dată, așezat pe aceeași bancă, un om de vreo șaptezeci de ani, cu o șapcă cu cozoroc, citind. Eram curios ce citește, dar nu îndrăzneam să-l întreb. De câteva ori am constatat că la un moment dat își punea cartea într-un rucsac și pornea la drum, mergea chiar repede. Într-una din zile, când treceam pe lângă el, mi s-a adresat: – Domnule, vezi că ți s-a desfăcut șiretul de la pantofi. I-am mulțumit și m-am oprit să-mi leg șiretul. Acum e momentul să aflu ce citește, mi-am spus. – Nu te supăra, te-am văzut de câteva ori cu câte o carte în mână, citind. Aș vrea să știu ce carte citești. – O cunoști pe Ludmila Ulițkaia? – mă întrebă el. Am dat din cap în semn că da. E una din cele mai citite scriitoare din Rusia, după câte știu a fost tradusă în mai multe limbi, a continuat. (În limba româna au apărut: Medeea și copii ei, Daniel Stein traducătorul, Imago și Seara lui Iacov.)Read more…

Tatăl meu, Hary Eisikovits

Am multe amintiri despre tatăl meu, unele superbe, altele doar frumoase. Nu am amintiri urâte. Tatăl meu nu m-a certat și nu m-a lovit niciodată, nici pe mine nici pe sora mea și nu l-am auzit niciodată înjurând sau vorbind urât despre cineva – cu o excepție! Citez: “nemernicii aceia criminali” care au comis Holocaustul… Da, pe ei nu i-a iertat niciodată, pentru că i-au ucis părinții și pe Marta, sora lui de numai 16 ani. Au pierit cu toții la Auschwitz. Pentru el, mama și noi, copiii, eram binecuvântarea prin care Dumnezeu i-a dat putere să continue viața, să învețe, să muncească și să-și trăiască destinul modest și generos. Era medic pediatru și mulți din generația mea au fost în îngrijirea lui… Niciodată nu a cerut nimic pentru serviciile sale de o rară competență. Pe vremea aceea era obiceiul ca după consultație să mai lași medicului un plic, sau o găină, sau o sticlă de țuică – de fapt obiceiul s-a păstrat până în zilele noastre. Din câte știu eu, tata refuza constant acest onorariu… Dacă s-a întâmplat vreodată să nu refuze (e posibil, de ce nu?) eu nu știu de așa ceva.Read more…

Iosif Sava – personalitate plurivalentă a culturii române

Desăvârşit muzicolog şi inegalabil realizator de emisiuni de radio şi televiziune, Iosif Sava, s-a născut în urmă cu nouă decenii, la 15 februarie 1933, la Iaşi, în familia Segal, o familie de muzicieni evrei, a căror activitate s-a desfăşurat de-a lungul a peste 300 de ani. Tatăl său, Bernard Segal, a cântat în orchestra Filarmonicii Moldova din Iaşi şi a condus orchestra Teatrului Evreiesc de Stat din Iaşi încă de la înfiinţarea lui, în 1949. În aceeaşi orchestră a cântat şi Icu Segal, fratele lui Iosif Sava. Bernard Segal a avut şapte fraţi, toţi cu rezultate deosebite în pregătirea muzicală, iar bunicul său absolvise Conservatorul din Iaşi, fiind, pentru o vreme unul dintre colaboratorii lui Gavriil Musicescu şi dirijorul corului Mitropoliei ieşene; iar străbunicul fusese printre primii absolvenţi ai aceluiaşi Conservator, întemeiat de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. La vârsta de doar 6 ani, în anul 1939, Iosif Sava cânta la orga Bisericii Catolice din Iaşi. A studiat muzica, viola şi pianul, la şcoala gimnazială şi la liceu. În anii 1944-1945 a urmat cursurile Conservatorului Municipal din Iaşi. În perioada 1945-1947 a frecventat cursurile Academiei de Muzică „George Enescu“ din Iaşi, iar în anii 1947-1949 a studiat la Institutul de Artă din Iaşi.Read more…

Filantropul-jazzofil clujean nominalizat la JJA

La ora bilanțurilor anului 2023, am recepționat o propunere/solicitare din partea eminentului jazzolog Howard Mandel, președinte al JJA (= Jazz Journalists Association) – Asociația Criticilor de Jazz bazată în Statele Unite, ce mi-a făcut onoarea de a mă include printre membrii săi încă de acum trei decenii. Ideea era să propun un JJA Jazz Hero for 2024, mai explicit: „un erou local – activist, avocat, susținător și încurajator al jazzului” de prin partea mea de lume. Printr-o fastă coincidență, în aceeași săptămână asistasem la două excelente reprezentații clujene ale duo-ului româno-american Lucian Ban/pian, pian electric & Alex Harding/sax bariton. Prima avusese loc în subsolul casei unde locuiesc frații Thomas și Micha Mendel. În acel spațiu – improbabil dar ospitalier, grație amfitrionilor – avuseseră loc în ultimul deceniu numeroase serate muzicale de orientare preponderent avangardistă, reunind artiști din țară și de pe Glob. Al doilea recital Ban/Harding, organizat sub dubla egidă Mendel Collective și ClujSmileSociety s-a ținut la Clubul Insomnia, condus de artista fotografă Tünde Márkos, și fu inserat în memoria deja arhiplină a localului drept „concertul anului 2023”. În ultimă analiză, „instigatorul” și principalul realizator al unor asemenea evenimente este Thomas Mendel. Amândoi suntem născuți la Cluj, eu în 1951, el după vreo trei decenii. Și-a petrecut primii ani ai copilăriei într’o frumoasă casă, vizavi de fermecătoarea Grădină Botanică. În 1988, a emigrat împreună cu părinții – George și Marcela – în Israel, unde și-a însușit la perfecțiune limba ivrit, stăpânind în continuare la același nivel și româna, maghiara și engleza. Repatriat la începutul noului secol în bimilenara urbe transilvană, a studiat stomatologia la Universitatea de Medicină din Cluj.Read more…

Medici evrei în Clujul interbelic şi postbelic

Platon spunea că: „e mai uşor să vorbeşti de zei, decât de oameni”, iar cineva a adăugat: dintre oameni, cel mai greu e să vorbeşti despre medici fiindca ei şi familiile lor au prea multe orgolii pe care e greu să le eviţi sau să le previi. Pe medicii despre care voi vorbi, i-am admirat şi aş spune că i-am iubit. Aceşti medici evrei împreună cu medicii români, maghiari şi germani au facut din Clujul medical ceea ce a fost de-alungul deceniilor şi este şi azi.Read more…

La moartea prietenei mele Sarina Ionescu

Sarina era din Câmpulungul meu natal, iubit și urât de mine în același timp. Era cu 7 ani mai tânâră decât mine și nu am cunoscut-o la Câmpulung deoarece nu prea dai atenție celor cu atâția ani mai mici decât tine. Fiică unică a unei familii respectabile, tatăl avocat nu prea activ, dar ginere al unui negustor bogat și cunoscut în oraș, a fost și ea, copil de 11 ani deportată în Transnistria și a fost – am aflat-o după mulți ani– la Șargorod, unde au fost majoritatea evreilor din Câmpulung. Sașa nu mi-a povestit multe despre ea și familia ei din acea perioadă tristă și știu numai că s-au întors, nu știu dacă toți, în orașul natal.Read more…

Doctorul Carol Lőwy (scriitorul Dániel Károly) a plecat dintre noi

În 24 noiembrie doctorul Carol Lőwy împlinea 93 de ani – pregătirile pentru petrecerea surpriză fuseseră făcute – însă cunoscutul medic pediatru, o figură emblematică a Clujului a căzut la pat, răpus de slăbiciune şi peste nici zece zile, în 6 octombrie (cea de a 5-a zi de Hanuka) a trecut pragul veşniciei. A avut o viaţă îndelungată, interesantă, rodnică şi frumoasă în care vocaţia de medic pediatru s-a împletit cu cea de mânuitor de al condeiului (cu mai multe volume la activ). Era un om de spirit, meloman, iubitor de carte şi de arte. Un romantic şi un desăvârşit partener de discuţie. Înalt cu o claie de păr nins, doctorul Lőwy era o prezenţă distinsă şi familiară, la spectacole de teatru, concerte, vernisajele expoziţiilor şi la evenimentele organizate de comunitatea evreilor. Era un atent observator al vieţii culturale clujene şi un cronicar avizat al acestora, publicându-şi opiniile în cotidianul maghiar clujean Szabadság.Read more…

Amintiri despre scriitorul András Szilágyi – unchiul meu

Târgu Mureș. Anul universitar 1964-1965. Închiriasem o cameră împreună cu prietena mea și ea studentă la medicină. Trăiam modest, ne plăcea literatura, poeziile, muzica, mâncam după posibilităţile studenţeşti, dar mai primeam și de acasă pachete pe care le devoram pe nerăsuflate. Într-o zi urma să vină unchiul meu din Cluj – András Szilágyi, pe vremea aceea ziarist la revista Utunk . Ne dăm întâlnire într-o cafenea. Ce bune erau cafelele din Tg. Mureș ! Cu puțin rom sau coniac, o specialitate târgu-mureşeană. András apare la ora stabilită. Ne salută cu in zâmbet absent… mereu același zâmbet, de parcă nu era pe lumea asta, ci undeva departe în povestirile lui pe jumătate reale, pe jumătate născocite. De data asta era în vizită la Tg. Mureș la soția lui internată în spital. Ne așezăm în jurul mesei. „Fetelor, v-am adus ceva” spune unchiul meu, scotocind într-o geantă mare, fără fund. Noi îl urmăream curioase şi ce să vezi, scoate din geantă o ….portocală! Unchiul meu trăia în idealuri și simboluri. Și amprenta asta a lăsat-o în tot ce a făcut și a scris. Read more…