În timp ce vreo 170.000 de swifties cu paiete și cu pălării de cowboy se îndreaptă spre Viena pentru concertele lui Taylor Swift, eu părăsesc orașul pentru Festivalul de la Salzburg. Unele dintre prietenele mele – din generația mea, se înțelege – se pregătesc să strălucească în bluze sau fuste cu paiete, dar eu am preferat să-mi cumpăr o rochie nouă pentru Don Giovanni. Nu este o povestire scrisă cu naivitate sau indolență, acum când lumea arde. Să nu credeți că vor urma rânduri despre niște babe care se piaptănă. Există artiști care au schimbat lumea. Hype-ul pentru turneul de concerte a lui Taylor (la 34 de ani, cu o avere estimată la 1,3 miliarde USD), a făcut să crească din nou inflația într-o Europă bântuită de criză economică, de conflicte sociale și de tenebrele trecutului. Îmi pot imagina cum, în secolul al XVIII-lea, oamenii au perceput “copilul-minune” Mozart exact cum i-am admirat noi pe Michael Jackson, Britney Spears sau Ciley Myrus. La fel ca aceste vedete ale muzicii pop, ale căror părinți au devenit managerii și directorii de marketing ai propriului copil, și “Wolferl”, cum era alintat de tatăl lui, Leopold, a avut aceeași soartă. Leopold, el însuși muzician, a considerat talentul extraordinar al fiului ca pe un dar al lui Dumnezeu și a dorit să arate lumii întregi – pe atunci Europa –  virtuoz al pianului și al compoziției la numai 6 ani. Mozart a trăit la Viena poate ca Amy Winehouse, Kurt Cobain sau Elvis Presley, în petreceri opulente, apartament luxos, având o slăbiciune pentru haine extravagante și descoperirea unor noi voci feminine pentru operele sale. Starurile pop au lăsat în urma lor averi spectaculoase, drepturi de autor, pelerinaje la Graceland sau Neverland Ranch.Read more…

Este începutul lui decembrie. Stau pe un fotoliu pe iarbă, lângă piscină, cu o cafea în mână și mă bucur de soarele blând. Iarna încă nu se arată. E sâmbătă dimineața, nu e multă lume, e liniște, oamenii conversează în surdină. De departe se aude bătaia mingilor de tenis de pe terenul apropiat. Din difuzor se aude o muzică plăcută, șlagărele anilor 60-70-80. Simion (nu e numele lui adevărat, de fapt nu știu cum îl cheamă) se așază nu departe de mine. E un bărbat înalt, zdravăn, de vreo 60-70 de ani. Precis că a făcut sport de performanță, îmi spun. Nu știu nimic despre el, decât că e vorbește limba rusă. E client vechi al piscinei, dar se ține departe de ceilalți. Mă roade curiozitatea să aflu cine e acest Simion, dar nu îndrăznesc să intru în vorbă cu el. Într-un colț, lângă un mic bazin cu pești roșii, e o statuie a lui Ben Gurion, în costum de baie, bronzat și stând în cap. (Se știe că lui Ben Gurion îi plăcea să stea în cap.) O fetiță de vreo 5-6 anișori privește nedumerită statuia și o întreabă pe bunica ei: – De ce stă nenea acesta în cap? – Știi cine e nenea acesta? – o întreabă la rândul ei bunica. – Da, răspunde fetița. E Ben Gurion, cel care a creat Statul Israel. Dar nu mi-ai spus de ce stă în cap. – Așa putea să se gândească mai bine, improvizează bunica. Îmi place răspunsul ei. În timp ce mă desfăt la soarele prietenos, reflectez la anul care e pe terminate. În nord e armistițiu cu Hezbollah, în drum spre o înțelegere politică cu Libanul, care ar duce la încetare ostilităților pentru o perioadă mai îndelungată.Read more…

Din capul locului precizez că nu intenționez “să bag cititorii în sperieți” – incidentele grave legate de anestezie și sedație în cabinete stomatologice sunt rare. Cititorii vor continua să-și trateze dinții, dar sper că informațiile din acest articol îi vor ajuta să evite pe cât posibil complicațiile survenite la anestezie. În general stomatologii folosesc anestezia locală. Uneori pacienții se plâng că injecția le-a provocat un puls rapid, amețeli și dureri de cap. E neplăcut, dar nu e periculos. Aceste fenomene sunt adesea atribuite unei reacții alergice, dar nu este așa, ele sunt cauzate de injectarea întâmplătoare a anestezicului local într-un vas de sânge. Sedația și anestezia generală în timpul unor proceduri stomatologice se folosesc rar și numai în cazuri speciale, ca de exemplu la copii care nu pot sta liniștiți în timpul tratamentului, la adulți care au o fobie față de stomatologi sau la cei care au nevoie de proceduri complexe, care durează mai multe ore, ca de pildă implanturile. Ideea acestui articol mi-a fost sugerată de doamna Hava Oren, după ce i-am povestit în linii generale despre câteva cazuri tragice întâmplate în Israel în ultimii ani. Nu pot intra în detaliile acestor cazuri, dar mă voi referi la altele care au fost publicate. Sedația (din cuvântul latin sedatio = calmare) este administrarea unor medicamente care produc pacientului o stare de calm și somnolență. În general ea este făcută de anesteziști, dar în unele țări poate fi făcută și de stomatologi acreditați pentru acest lucru. Sedația este un proces dinamic și în funcție de doza de anestezic, o sedație superficială (anxioliză) se poate transforma cu ușurință în sedație adâncă și chiar anestezie generală, care afectează funcțiile vitale, mai ales respirația. În plus, nu toți pacienții reacționează la fel și o doză de anestezic potrivită pentru unul poate fi excesivă pentru altul. În sedația adâncă, pacientul poate avea nevoie de intubație și de ventilație, dar unele cabinete stomatologice nu au condiții pentru a oferi aceste tratamente. Ca rezultat bolnavul se sufocă, oxigenarea sângelui scade și în câteva minute se poate ajunge la stop cardiac.Read more…

Câteodată istoria nu ne permite să separăm cu ușurință legendele de adevăr. Așa a fost și cazul familiei Zwack, fabricanții vestitei băuturi Unicum-Zwack din Budapesta. Despre Holocaustul evreilor maghiari, ultima comunitate de evrei din Europa exterminată în lagărele de concentrare, s-au scris multe. Mai mulţi colaboratori ai revistei Baabel și-au pierdut rudele în această perioadă cumplită. După alianța cu Hitler, în urma mai multor arbitraje, Ungariei i-au fost alipite: Nordul Transilvaniei, o parte din Slovacia, o parte din RS Ucraineană (Transcarpatia) și o parte din Serbia (Voivodina). Aceste teritorii (“Ungaria Mare”) cuprindeau 725.000 de evrei plus 100.000 de evrei convertiți la creștinism, pe care naziștii îi considerau tot evrei. Dintre aceștia, cca 568.000 au fost uciși în lagăre de muncă sau de exterminare. Pe lângă numeroase filme documentare, cinematografia maghiară a realizat și câteva filme artistice legate de Holocaust, unele de succes mondial și premiate la diferite festivaluri. Printre ele se numără și Sunshine. Capodopera cinematografică realizată în 1999 de Szabó István, după scenariul scris de el împreună cu Israel Horovitz, urmărește soarta unei familii evreiești din Ungaria, familia Sonnenschein (Sunshine în germană), de-a lungul a cinci generații, din Austro-Ungaria secolului al XIX-lea până după revoluția anticomunistă din 1956. Read more…