„Un singur cuvânt nu poate vreodată rezuma toate știrile, evenimentele sau esența poveștilor dintr-un anumit an, mai ales când vorbim despre un an cu atât de multe schimbări şi întâmplări notabile” a declarat într-un comunicat de presă Peter Sokolovski, unul dintre editorii principali ai dicționarului Merriam-Webster. „Dar când un sigur cuvânt este căutat cu atâta asiduitate şi volumul de căutări online îl depăşeşte pe al altora, e semn că [cuvântul] este asociat cu evenimente importante. Descoperim lucruri noi despre noi (ca societate) prin prisma vocabularului.”
„Feminis” este cuvantul ales de Merriam-Webster pentru 2017.Read more…
În fiecare an, la 15 decembrie, mă gândesc cu drag la un om care s-a stins din viață la această dată, în 2004, un om căruia îi datorez poate tot ceea ce sunt și am realizat în viață. Și asta pentru că în ciuda aparențelor, dovezilor și sfaturilor (bine intenționate de altfel) ale colaboratorilor săi, a avut încredere într-un tânăr de 25 de ani, care nu era nici pe departe ceea ce căuta el, George Campbell, șeful secției în limba română de la BBC World Service din Londra, în decembrie 1969. Dar s-o luăm în ordine. Mă aflam pe malul de est al Canalului de Suez în luna de concentrare pe care fiecare veteran israelian trebuie s-o facă anual până la vârsta de (în prezent) 40 de ani. Privirea mi s-a oprit asupra unui anunț în engleză într-un ziar israelian.Read more…
În urmă cu câteva zile, cineva m-a întrebat de ce frazele mele încep cu ”eu”? Desigur că întrebarea era nuanțată, adică lăsa portița deschisă interpretărilor de orice fel. Cred că nu sunt exagerat de sensibilă dacă spun că întrebarea m-a pus pe gânduri. Totdeauna am învățat câte ceva de la orice interlocutor, așa că am luat in serios întrebarea și prin urmare i-am dat răspunsul, fără să stau prea mult pe gânduri. Mi se pare firesc ca frazele mele să înceapă cu ”eu”, fiindcă ne formulăm propriile opinii, viziuni despre viață, percepții, exemple din propria experiență. Cu alte cuvinte ne referim la ce am face noi într-o anume situație, cum am acționat în trecut într-o situație similară. Adică, ne dăm exemplu pe noi înșine și nu dăm sfaturi, ci spunem ceva trăit de fiecare dintre noi.Read more…
Acum câțiva ani a apărut, cuprinzând traduceri din ebraică, aramaică și greacă veche, cartea întitulată „Cele mai frumoase povestiri din Biblie. Primul legământ”. În cele ce urmează doresc să reamintesc trei povestiri din Pentateuh-Geneza care narează cele mai mari nedreptăți aduse Omului.Read more…
De mulţi, foarte mulţi ani, practic de când m-am măritat, petrecem Crăciunul şi Paştele la familia soţului meu, la Turda. În ultimii ani, de când soacra mea a atins o vârstă venerabilă, suntem invitaţii familiei Nicioară, cumnaţii mei. Casa lor ne aşteaptă întotdeauna împodobită cu obiecte, confecţionate de mâinile îndemânatice ale cumnatei mele Reli, şi cu bucate din cele mai deosebite şi gustoase, ornate cu multă fantezie. Şi pentru că o dificultate în plus pentru gospodina casei o reprezintă cumnata vegetariană (subsemnata😊) întotdeauna pregăteşte ceva nou, special şi foarte gustos. Anul acesta mi-a preparat un chec de ciuperci, a cărui reţetă o împărtăşesc şi cititorilor Revistei Baabel:Read more…
De vreo două luni apăruse în parcarea imobiliarului în care locuiesc în Beer Sheva, o mașină mică marca Fiat, de culoare verde. După atâta amar de vreme, n-am reușit sa-l cunosc pe proprietar. Nici nu era de mirare. Pleca dis de dimineață în jur de ora cinci şi se întorcea seara pe la unsprezece şi ceva. Vineri şi sâmbătă mașină verde nu se mișca din parcareDe multe ori mi- l închipuiam scund (altfel cum ar fi încăput într-o asemenea mașină?!), cu chelie , între două vârste, vorbitor de limba rusă, ursuz şi retras… Altfel l-aş fi cunoscut!Read more…
Cu ani în urmă, de sărbători, cutia noastră de scrisori era doldora de plicuri. De la cele de format mic – cu fotografii alb-negru sau desene colorate de sezon –, pe al cător verso abia încăpea mesajul expeditorului, până la cele de dimensiuni mari, pudrate cu praf de sticlă şi imprimate în relief cu urări în diferite limbi, trimise din străinătate. De Crăciun şi de Anul Nou primeam cele mai multe. Le înşiram pe birou şi apoi le răspundeam pe rând, mulţumind şi întorcând urările. Ne străduiam să găsim texte adecvate pentru fiecare destinatar, sperând să-i aducem un zâmbet pe buze. De o vreme încoace felicitările vin din spaţiul virtual, multe dintre ele având mesaje standard, expediate via e-card sau Youtube, fiind individualizate doar prin numele expeditorului, fără însă a înceta să reprezinte evidenţa virtuală a unei urări, a faptului că cineva s-a gândit la mine şi mi-a dorit binele, măcar preţ de un e-mail sau de o postare pe Facebook…Read more…
De obicei în decembrie, răstimpul dinainte de sărbătorile de iarnă – Hanuka, Crăciun, Anul Nou – mă înscriu şi eu în traseele marcate cu licăriri, scânteieri, luminiţe şi sclipiri (mai reale şi mai false), îmi iuţesc paşii pentru a-mi umple tolba de cadouri şi sufletul de impresii şi să ajung, în final, la limanul sărbătorilor, să mă scald în lumina lor caldă, aromitoare, liniştitoare şi îmbucurătoare ca o îmbrăţişare. Iată că la sfârşitul acestui an care, deja din prima lună, a stat – pentru mine şi pentru mulţi alţii – sub hasthagul #neîcredere, mi-e aproape imposibil să mă transpun în atmosfera plină de vrajă a sărbătorilor…Read more…
În veacul al XV-lea, Uriașul Califat Arab (Imperiu:) a fost supus de o dinastie turcă, cea a Otomanilor care, venind dinspre Asia Centrală prin Anatolia, a creat un nou califat care avea să stăpânească lumea arabă aproape jumătate de mileniu. Ierusalimul devenise un ”sandjak” turcesc ponosit și prăfuit anexat administrativ ”vilayet”ului Damasc. Singurii care îl considerau centrul lumii erau cele câteva sute sau chiar mii de evrei care – cu aceste cuvinte mereu pe buze – nu au părăsit niciodată Ierusalimul. Odată cu instalarea puterii otomane la Ierusalim, sultanul Suleyman Magnificul a construit zidurile care înconjoară și astăzi ”Orașul Vechi” împărțit în 4 cartiere: Creștin, Musulman, Evreiesc și Armenesc care, în spiritul toleranței religioase practicate de turci, conviețuiau în pace și fără pizmă. Cum și de ce a devenit Ierusalimul un loc atât de sfânt pentru arabi și prin contagiune pentru lumea musulmană ? Când de fapt timp de multe secole nu a jucat un rol major religios, politic sau militar pentru islam și cu atât mai puțin pentru arabi?Read more…
Regele Mihai a murit și a fost înmormântat cu toate onorurile. Am aflat că există un protocol a cărui origine se datorează regelui Carol I care a dorit ca ultimul drum al unui monarh să se caracterizeze prin sobrietate. Chiar dacă nouă ni s-a părut o ceremonie măreață, probabil, comparativ cu alte înmormântări de acest rang, ea a fost reținută. Așa s-au prezentat și familia regală, rudele ei, alți monarhi, prinți și prințese. Și-au adus omagiul celui dispărut și familiei, fără țipete, plânsete sau alte gesturi necontrolate. Au existat regrete, chiar dureri în suflet, manifestate discret prin câteva lacrimi. Nu știu în ce măsură aceasta ceremonie demnă de rangul pe care l-a reprimit în ultimii 20 de ani regele Mihai în România (am spus România deoarece maiestatea sa a rămas monarh și după ce a fost alungat din țară) ar fi însemnat pentru domnia-sa o satisfacție, sigur nu avem de unde să știm, dar dacă am analiza mai atent personalitatea lui, nu cred că l-ar fi interesat prea mult acest aspect, cunoscând extraordinara lui modestieRead more…
În cursul celor peste 60 de ani ai carierei mei de jurnalist, am participat – în calitate de reporter – la mai multe ediţii ale Jocurilor Olimpice. Dintre toate, cel mai adânc mi s-a întipărit în memorie, cu toate detaliile, Olimpiada din Munchen la care s-a petrecut atacul mârșav comis de teroriștii palestinieni împotriva participanților israelieni. Într-o corespondenţă viitoare voi descrie acele zile de tragedie şi mânie, dar acum voi începe cu câteva istorioare interesante, legate de această olimpiadă.
Aş vrea să precizez că deşi am lucrat la Radio Free Europe (RFE) în München, timp de un deceniu, în perioada anilor 60 şi 70, nu am făcut niciodată parte din departamentul romanesc, fiind mai întâi reporter şi mai târziu redactor la secţia centrală de ştiri, Central News Room, (CNR). Lucram într-o secţie specializată unde se produceau știrile din regiunea de limba germană din Europa, numită German News Desk. Read more…
Cel puțin un outsider vede segregarea și voalarea femeilor (nu și a bărbaților!) ca pe un lucru irațional. Singura explicație este că acest comportament este rezultatul unor impulsuri venite din subconștient. Desigur, mulți, poate cei mai mulți, se supun doar unor constrângeri sociale, religioase sau tradiționale. Dar, privind obiectiv, e ciudat că asemenea comportamente inexplicabile sunt adoptate de grupuri întregi aparținând unor culturi și perioade istorice cât se poate de variate. Ritualurile au apărut încă din zorii civilizației. Oameni influenți, cum ar fi întemeietorii de religii, profeții, etc. (eu îi numesc cu termenul generic „guru”) le-au conceput și le-au împărtășit timp de generații comunităților lor. Dar până la urmă toți acești guru, oricât ar fi fost ei de inspirați, au primit și ei motivele lor de undeva. Probabil că au ieșit din subconștientul lor, fiind apoi proclamate ca obligatorii publicului dispus să le accepte.Read more…
În 1945, foarte tânăra supravieţuitoare a Holocaustului folosea materialele procurate în sărăcia de după război, pentru a sluji arta şi adevărul. Pentru a se reconstrui pe sine însăşi. Cine priveşte portretul fetiţei surâzătoare şi o cunoaşte adică nu a uitat fotografia făcută cu doar un an înainte, în care aceeaşi fetiţă, prigonită, privea chinuită lumea necruţătoare din preajma ei, poate recunoaşte în desenul în cretă colorată al Klarei Szűcs, incredibila flexibilitate sufletească a copilăriei. Pe care o poate regăsi în supravieţuitoarea unei generaţii exterminate, căreia iubirea ocrotitoare i-a redat bucuria de a trăi. Şi poate aprecia, plin de emoţie şi recunoştinţă, empatia tinerei pictoriţe.Read more…
Pe aeroportul de la Madeira, aşteptând avionul spre Madrid, s-a apropiat de mine un om între doua vârste, afro-american.
– Sunt Raul Santos, medic anestezist la Havana, şi vă cunosc de la prezentarea dumneavoastră la simpozion.Ştiu că veniti din “Ţara Sfântă” . Iertaţi-mi îndrăzneala, dar n-am vorbit niciodată cu un israelian, putem vorbi? Desigur, i-am răspuns, cu plăcere, nici eu n-am avut ocazia să vorbesc cu un cubanez, mai ales cu un anestezist.Read more…
În China, ţara unde au fost inventate atât hârtia, cât şi tiparul, a fost deschisă pentru public una dintre cele mai mari şi originale biblioteci din lume, ca înfățișare – o adevărată bibliotecă futuristă . Are în compoziția sa o clădire în formă de cupolă în care vor putea fi depozitate 1,2 milioane de cărţi şi publicaţii. Privite din toate unghiurile, contururile sălilor seamănă cu un ochi. Impresionantul lăcaș de cultură nu a fost construit în capitală, la Beijing, ci la Tianjin, un oraş de provincie care are un potenţial de zeci de milioane de cititori.Read more…
Aceasta este povestea a patru familii din Transilvania, Ezri și Ablakos (familia mea) și Grünfeld și Feldman (familia soției mele din partea tatei), originare din Marghita și Oradea, două orașe vecine din Transilvania. Istoria familiilor noastre continuă în sumbra perioadă a Holocaustului, apoi în Timișoara post-belică, unde ni s-au alăturat și familiile soției mele din partea mamei, Gömöri – Vásárhelyi și povestea continuă actualmente în Israel.Este o poveste atât de frecvent întâlnită la evrei în general și la evreii transilvăneni în particular, povestea evreilor care au trecut prin Holocaust și au supraviețuit.Read more…
Educatorii mei din copilărie au încercat să mă înveţe germana, iar cei din perioada şcolară şi universitară ceva franceză şi foarte multă rusă. La vârsta fragedă de 3 – 6 ani, în Ploiești, pe str. Rudului, am început ”studiul” limbii germane cu d-ra Buton. În Brasov am continuat frecventând grădinița de limba germană de pe str. Hirsch şi conversând cu d-na Neiger, proprietăreasa noastră din str. Carmen Silva, doamnă care nu știa o boabă românește. Părinţii discutau uneori în idiş, atunci când erau interesați să nu înţeleg conversaţia, situaţie care a dus în mod contradictoriu la înţelegerea parţială a limbii lui Şalom Alehem în care se prezentau spectacolele de la TES.Read more…
Curățim peștele, îl tăiem felii, îl sărăm. Turnăm uleiul în tigaie, prăjim ceapa tăiată mărunt pănă devine aurie, adăugăm boia, așezăm în tigaie feliile de pește peste care turnăm două pahare de apă. Prăjim peștele cu grijă, încet, sub capac. Dizolvăm o lingură de făină în 200 g smăntănă, vărsăm amestecul peste pește și coacem mâncarea în cuptorul încins, fără capac, timp de zece minute. Apoi scoatem peștele din cuptor, turnăm deasupra zeama cu smântână. Servim peștele cu găluște de vreun fel și cu o salată.Read more…
Este întrebarea care mă face de fiecare dată să-mi dau ochii peste cap. Nu, nu e „vii la piesa aia de teatrul experimental cu mine?”, nici „te superi dacă măi ascultam doar o dată, a suta oară, Despacito?” Întrebarea care mă terorizează e: „Cu ce te îmbraci la petrecerea X/ de Crăciun/ de Revelion?” Aaargh, nu stiu, mă voi gândi în seara respectiva! Refuz să îmi bat capul cu chestia asta, mai ales în perioada asta a anului, în care toate femeile se înfășoară în catifea, se pudrează cu glitter, explodează de paiete şi strălucesc de cristale.Read more…
Revenind la dineul regal, câteva zeci de membri ai comunității locale ne-am adunat să-i primim pe Regele Mihai și Regina Ana, cu care am petrecut o seară fabuloasă. Cum Regina Ana nu vorbea româneste, am avut onoarea ca Majestatea Sa să fie așezată între mine și soția mea. Sincer să fiu, Regina a discutat mai ales cu Marion despre preferințele lor de muzică clasică și operă, dar i-am respectat alegerea. Eram înțeleși dinainte ca după plecarea suveranilor să ne întâlnim cu toții la noi acasă pentru un “drink” și niște tarte delicioase. Așadar, când seara se apropria de sfârșit, l-am rugat pe Dan, în românește, să le reamintească celor de față că îi așteptăm. De mult n-am fost atât de uluit, rămăsesem de-a dreptul “bouche bée” când Regina Ana mi s-a adresat cu un surâs: “What about us?? Could we also come to your home for a drink??” După ce mi-am revenit, am răspuns: “Of course, Your Majesty, please come!!”Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
