Fostul senator Rick Santorum a spus că Barack Obama ar fi putut să unească națiunea, dar de fapt a amplificat rasismul. Acest aspect e pus în evidență și de modul cum a reacționat în cazurile în care poliția a folosit arme de foc. „De fiecare dată când a fost o controversă cu cineva de culoare, Obama a fost părtinitor împotriva poliției. Obama nu ne-a unit, ci ne-a divizat.” Subscriu la această părere, ca și la cea a candidatului Trump, care în 2016 afirma că președintele Obama va intra în istorie ca unul din cei mai proști președinți ai S.U.A. Locuind de 20 de ani în S.U.A., am o părere despre fiecare din ultimii patru președinți, părerea limitată a unui simplu cetățean chemat la vot odată la patru ani, deci nevoit să aibă o părere. În cele de mai jos voi motiva prin exemple de ce mă raliez la cele afirmate de senatorul Rick Santorum.Read more…
În ultimul moment am luat un autobuz de noapte și am ajuns clandestin la Paris, Place de la Madeleine. De acolo m-am dus la comunitatea evreilor. Pe baza faptului că vorbeam franceză binișor, că aveam o barbă stufoasă și că încă eram sub un an de la plecarea din România, mi s-a acordat un sejur temporar de 6 luni, cu posibilitate de reînnoire și cu un ajutor modest dar complet de casă, masă și transport în comun. În scurt timp mi s-a oferit ocazia de a lucra într-o tabără hasidică Lubavitch, în Bretagne, ca instructor de înot, arte marțiale și ajutor la bucătărie. Ambiția lor, mai târziu și mărturisită, era să mă “salveze”, să mă re-educe și să mă transforme dintr-un evreu pierdut, de tip comunist, calitatea a III-a, în evreu “Calitatea I, confort sporit”, prin reîmprospătarea credinței mozaice, a educației și practicii religioase, a creșterii cunoștiințelor și a respectului pentru istoria și cultura iudaică și îndoctrinarea mea cu disprețul și ignorarea culturii, a istoriei, a valorilor morale și a stilului de viață al tuturor celor care nu erau ca ei.Read more…
Așa, ca pentru descrețirea frunții, vă redau câteva întâmplări ale scenei, la care am fost martor și care sigur nu figurau în scenariu. Dintre ele, una era să se sfârșească tragic. Iată-le:
Opera Română, 1940, sala Regina Maria din fosta Piață a Senatului. (Piața își primise numele după fundația pe care înainte de Primul Război Mondial urma să se ridice clădirea Senatului României, dar nu s-a mai ridicat. Pe acea fundație s-a construit un bloc de 17 etaje, cunoscut ca blocul Gioconda, după numele grădinii de vară unde se dădeau filme bunicele. În imediata vecinătate a blocului Gioconda exista o clădire, folosită mai întâi ca sală de sport, apoi ca sediu al Operei Române.)
Se cânta „Liliacul”, scena balului. Golind sticla de șampanie, Prințul Orlowski o aruncă peste umăr, spre valetul care conform scenariului urma să o prindă – știam asta de la părinții mei care mai văzuseră spectacolul. Dar, de data asta bietul om nu reușește, sticla cade pe pardoseală și se face țăndări Read more…
Deși îmi plac zilele lungi şi însorite din perioada asta, vara îmi dă uneori bătăi de cap. Stilistice, of course. Apropo de tema articolului, recunosc că dacă ar fi după mine, mi-aş arunca toate sutienele, aş îndemna toate femeile să facă la fel (cel puțin vara) şi aş falimenta industria. Însă „presiunea socialului” își spune cuvântul, iar eu constat asta cu stupoare şi tristețe: puține femei îşi permit libertatea de a se îmbrăca vara fără a apela la sutien, multe femei le privesc cu ochi critici („neobrăzatele, cum îşi permit?”), iar şi mai multe continuă să creadă că decolteul umflat de un push-up este atrăgător şi dezirabil. În fine, hai să nu divaghez, mai bine revin la subiect: bluzele verii au decolteuri atipice, topurile sunt din ce în ce mai diafane şi vaporoase, cele mai multe rochii sunt adânc răscroite sau decupate în lateral, ceea ce evident ridică întrebarea: ce sutiene li se potrivesc? Ce sutien alegem, fără sa fie mult prea vizibil sau prea incomod?Read more…
Am ascultat discursul rostit de Oratorul în Cămaşă Albă, în faţa mulţimii adunate în Piaţa Victoriei din capitală. L-am ascultat şi atunci, în direct, şi apoi – pentru a încerca să-l înţeleg – l-am reascultat într-o înregistrare postată pe Internet. Ar fi fost bine să găsesc şi textul scris, ca să-l pot parcurge de mai multe ori, să revin asupra unor pasaje şi să caut logica lor. Voiam să înţeleg sensul celor rostite, timp de mai bine de o jumătate de oră, către mulţimea adusă – cu trenurile şi autobuzele – de pe tot cuprinsul ţării, felicitată de însuşi Oratorul în Cămaşă Albă, pentru curajul ei de a veni la Bucureşti, într-un număr atât de mare. Din cuvântarea ilustrată, pe ecranul din fundalul scenei, cu imagini desprinse parcă din benzi desenate, nu am reuşit să reţin logica, ci doar cuvintele cheie: stat paralel, securişti, stalinişti, delaţiune, interceptări, abuzuri, ba chiar şi tiranie. Dacă la început acest „stat paralel” era nebulos, după doar zece minute de cuvântare, reprezentanţii săi erau identificaţi cu şefa DNA, jurnaliştii şi magistraţii „acoperiţi”, ba chiar şi preşedintele României Read more…
La prima vedere, întâlnirea istorică Trump-Kim a fost benefică pentru ambele părți. Declarația comună vorbește despre denuclearizarea peninsulei coreene, prin renunțarea la armele nucleare de către Coreea de Nord, dezvoltarea unor noi relații dintre SUA și Phenian. Totodată, Statele Unite se angajează să garanteze securitatea Coreei de Nord. Toate acestea sunt formulări vagi, singurul paragraf mai concret este cel referitor la o viitoare întâlnire a secretarului de stat american Mike Pompeo cu personalitatea relevantă nord-coreeană, vizând enunțarea detaliilor cu privire la punerea în aplicare a celor convenite de cei doi șefi de stat.
Opinia analiștilor este că ”the winner is” Kim Jong Un. Se știa că scopul principal al dezvoltării arsenalului nuclear nord-coreean a fost menținerea la putere a actualului regim din țară, respectiv a ”dinastiei Kim”. Amenințările nord-coreene cu atacuri cu rachete ținteau două țări: Statele Unite și Coreea de Sud, de unde ar fi putut proveni încercările de destabilizare, de schimbare a conducerii și regimului nord-coreean. Garanția de securitate oferită de Donald Trump permite ca liderul nord-coreean să facă propunerea ”generoasă” de denuclearizare a peninsulei coreene. Dar în declarația comună nu există nimic concret care să specifice când și cum se va întâmpla acest proces, cum se va realiza verificarea și de către cine. Și apoi, având experiența iraniană a unor situri secrete, nu se va ști ce va păstra Kim din arsenal ”just in case”.Read more…
În anul 1923 la Riga, capitala Letoniei, a fost întemeiat o nouă organizație sionistă care și-a luat denumirea emblematică ”Betar”. Fortăreața Betar a fost cea din urmă redută a ultimei revolte a evreilor conduși de Bar Kochba, în anul 139 (d.Cr) împotriva armatei romane de sub comanda generalului Severus. A fost începutul exilului din Iudeea. Pentru evrei a fost un dezastru comemorat împreună cu Distrugerea Templului din Ierusalim, în ziua de 9 Av (Tișa be Av) ziua celui mai profund doliu. Tinerii care s-au adunat la Riga și-au asumat denumirea de Betar nu în amintirea doliului, ci în cel al rezistenței eroice și al sacrificiului suprem. Acest model de atitudine poate mai mult asemănătoare spiritului teuton decât celui evreiesc, a însemnat pentru o anumită parte a tineretului evreu cu convingeri sioniste, un imbold spre eroism și jertfă pentru un ideal. După aproape două mii de ani de la răscoala din Iudeea o altă răscoală, cea din Ghetoul Varșoviei împotriva armatei germane, a fost începutul unui nou capitol în istoria confuză și zbuciumată a poporului evreu. A fost începutul recuceririi statului Iudeu. Omul care a întemeiat mișcarea Betar a fost Zeev Jabotinsky.Read more…
Îmi aduc aminte de parcă s-a întâmplat acum câteva zile. Profesorul nostru de literatură română ne vorbea de Eminescu, noi notam totul în caiete. Era o după amiază de primăvară bucureșteană. Prin geamurile deschise sufla un vânt călduț, care te îmbia să părăsești clasa și s-o iei razna, spre parcul Carol zis al Libertății. Profesorul ne vorbi despre cel mai mare poet al națiunii române, un talent ieșit din comun, dublat de un puternic sentiment patriotic românesc (asta era voie pe vremea aceea!). Și ca exemplu, el cită versurile de mai sus. “Iată”, spunea el , “numai un adevărat patriot e legat de glia lui, de natura ce-l înconjoară, de tot ce-i oferă pământul pe care trăiește, el și copiii lui. Numai un adevărat patriot poate iubi tot ce vede în fața lui și ca să fii patriot nu trebuie să fi bogat sau educat, un singur lucru e necesar: să iubești și să respecți tot ce vezi în jurul tău și e al tău, pe vecie”. Și acum să revenim la oile noastre, adică la realitatea ultimelor săptămâni, care mi-a readus în minte versurile celebrului poet. Pentru cine nu urmărește evenimentele de la granița Israelului cu fâșia Gaza, (oare câți dintre cititorii acestei publicații sunt la curent cu ce se întâmplă acolo/aici?) de mai bine de două luni e vorba de o serie de manifestații violente la graniță…Read more…
Am cunoscut revista Die Stimme [Vocea] din anul 1971, când am fost pentru prima dată în vizită în Israel. Apărea inițial săptămânal și apoi lunar, în limba germană, cu subtitlul Mitteilungsblatt für die Bukowiner, începând din anul 1944, adică de când evreii din Bucovina de nord și de sud au început să emigreze în Israel, acei puțini care s-au întors din deportarea în Transnistria și cei rămași la Cernăuți, cei mai mulți vorbitori de germană. Revista a fost fondată de binecunoscutul cernăuțean Dr. Elias Weinstein. Noi, cei din Bucovina aveam pentru Cernăuți, „mica Vienă”, aceeași admirație și nostalgie ca cei din regat pentru București, „micul Paris”. Die Stimme era cunoscută, iubită și sprijinită financiar de bucovineni; îmi amintesc chiar că o rudă pe care am vizitat-o la prima mea excursie scria din când în când la rubrica apreciată de femei, despre mâncăruri specifice bucovinene, pe care le-aș gusta și azi cu plăcere. Nu era o revistă performantă în ceea ce privește știrile la zi. Și cu toate acestea e o mare minune că a rezistat atâția ani în condiții relativ precare, fără subvenții, numai din dragostea cititorilor. Read more…
Ca toți copiii, îmi plăcea să mă joc cu zmeul. A durat un timp până am învățat jocul, de a face și a înălța zmeul, de la un copil mai mare. Nu înțelegeam care este legătura între zmeul de hârtie lipită cu două șindrile și cu o coadă lungă din sfoară, pe care îl înălțam, și zmeul din poveste. Nici de ce caii, telegarii iuți, se spunea că sunt ca niște zmei și alergau ca niște zmei. Din povești învățasem că zmeul era un personaj rău, bătăuș, care voia să prindă copii și să-i mănânce de vii, care voia să răpească fete și zâne (ce știam noi pe atunci de asta?), să jefuiască în sate, să omoare vite și oameni, dar până la urmă vine Făt Frumos, reușește să-i taie cele șapte capete …Dar nu mi-am închipuit niciodată că un joc nevinovat de copii poate deveni o armă primejdioasă în război.Cele petrecute în vecinătatea Gazei m-au făcut să-mi aduc aminte de aceste scene din copilărie. Zmeul de hârtie a devenit o armă. Este înălțat de adulți, nu de copii. Jocul copiilor a fost furat de oameni răi, adevărații zmei-balauri-șerpi din poveste. Înălțat în Gaza și trimis să zboare deasupra așezărilor evreiești vecine, să le incendieze.Read more…
În 1970 apărea la Tel Aviv cartea scrisă de Zoltán Singer şi întitulată “Volt egyszer egy Dés…Bethlen, Magyarlápos, Retteg, Nagyilonda és környéke” [A fost odată un Dej…Beclean, Târgu Lăpuş, Reteag, Ilonda şi împrejurimi]…Am citit cartea cu nesaţ, aflând din ea o mulţime de lucruri despre istoria evreilor din oraşul Dej, odinioară “micul Ierusalim” şi tragedia distrugerii acestei comunităţi puternice, prospere, pioase, cu sete de învăţătură iudaică şi receptivă – de timpuriu – faţă de idealul sionist. Din aceeaşi carte am aflat şi despre comunităţile din celelalte localităţi importante de pe valea Someşului, fostul judeţ Someş sau (în vremurile imperiului) comitat Solnoc-Dăbâca. La distanţă de aproape o jumătate de veac, editura Hasefer a publicat versiunea în limba română a cărţii, tradusă de Julianna Köpeczi şi coordonată de lector universitar dr. Raluca Moldovan. Volumul masiv, de peste 700 de pagini, este o adevărată frescă a istoriei evreilor din Dej şi o descriere impresionantă a tragediei ghetoizării, deportării şi dispariţiei majorităţii lor covârşitoare, ilustrată cu fotografii şi reproduceri de documente, de o mare valoare.Read more…
În momentul de față eu sunt ultimul descendent al familiei Singer, o familie care înainte de Holocaust a fost mare și numeroasă. A fost o familie educată, alcătuită din intelectuali, cu oameni de litere și de spirit, dar pe care eu nu am reușit să o cunosc. Doar câțiva ani am trăit alături de bunicul meu Zoltán, dar și pe el l-am pierdut încă din copilărie. Dar nici în acei ani nu aveam o limbă comună, astfel încât am comunicat foarte puțin. De fapt îmi amintesc îmbrățișările sale timide și pupicii apăsați pe obraz mai mult decât vreo conversație pe care să fi avut-o cu el…Cea mai vie amintire pe care o am despre el este o imagine sfâșietoare: îl văd așezat în camera sa de lucru, o odăiță strâmtă, plină până la refuz cu cărți; un bărbat înalt, foarte lat în umeri, înghesuit, aplecat peste birou, într-o supremă concentrare, ore în șir… Stă acolo zile întregi și ani întregi, de dimineața până seara, aproape fără pauze, doar cât merge la baie sau la masă. Misiunea lui a fost de a cerceta efectul Holocaustului asupra comunității din Dej Read more…
Ciudat, nicio moarte în familie nu m-a șocat în așa măsură ca decesul vărului meu Ardelean Gavril, în martie 2012, nici măcar cea a părinților care, spre deosebire de el, ajunseseră la o vârstă înaintată. Gabi și cu mine aveam amândoi doar 56 de ani când m-a părăsit pe neașteptate. Pe vremea aceea era concertmaistrul filarmonicii din Oradea, un violonist apreciat și cu multă experiență. Deși ar fi putut străluci și ca solist, s-a simțit mai bine în sânul unei orchestre, fie ea o orchestră simfonică, fie cercul intim al muzicienilor formației locale de Klezmer. Moartea lui subită în timpul unui concert a fost o veste cutremurătoare pentru colegi, prieteni și puținele rude pe care le mai avea, ca să nu mai vorbim de pierderea pentru cultura locală și cea națională…De când mă știu l-am avut întotdeauna în preajmă, Gavril, Gabor, sau Gabi, cel mai vechi și cel mai bun prieten al meu. Abia mult mai târziu am aflat că mi-era văr primar. Mama lui, Klàri néni, era sora mai tânără a tatălui meu. Tatăl meu Làszlo era primul din cei șapte copii ai lui Jozsef Bauer, iar Klàri néni era penultima. Cei șapte frați aveau mame diferite: după moartea primei soții, Nina Freikind – bunica mea, Jozsef o luă de soție pe sora ei mai tânără, Sara Freikind – bunica lui Gabi. Read more…
Maladiile la modă în timpul războiului la Iași erau vătămătura la ficat și tuberculoza. Tuberculoza bătea recordul. Unde te duceai, tot timpul auzeai: „Uite la doamna Barash, cum tușește și ține batista la gură”, sau „Ai auzit? Domnul Shuster a murit. Tuberculoză.” Nu e de mirare deci că mama s-a speriat. Vecinii și rudele arătau cu degetul spre mine și spuneau, „Nu vezi ce mititel e și ce slăbuț? Trebuie să aibe tuberculoză.” La nouă ani chiar eram mic pentru vârsta mea și slab de mi se vedeau coastele prin cămașă. Mama, săraca, a pus repede un cazan de apă la încălzit, m-a spălat bine cu cenușă, că nu aveam săpun și m-a dus la spitalul Ghelerter, spital evreiesc, că doctorii români nu tratau copii evrei.Read more…
A urmat a doua etapă a zborului spre Amsterdam, unde prietenul meu mă aștepta îngrijorat la aeroport. Reîntâlnirea a fost simplă, cordială. Prietenul meu știa foarte bine prin ce am trecut și înțelegea condițiile din care am venit. La aeroport am remarcat un steag imens, tricolorul olandez, și mi-a venit imediat în minte expresia “mândrul tricolor”. Am repetat mintal de câteva ori această expresie și am constatat că nu mi se mai asocia cu niciun sarcasm sau cinism. Pentru mine era un nou tricolor, care părea că nu i se “fâlfâia” de mine… După ce am stat o lună în locuința binefăcătorului, meu, din motive de bun simț și spirit de libertate am hotărât să mă mut pe cont propriu și să stau singur.
Am găsit o garsonieră la parter, pe o stradă liniștită din Amsterdam, în cartierul Jordaan, foarte central și pitoresc, cu multe biserici vechi, boutique-uri, magazine de curiozități, librării, berării vechi de secole, canale sau “gracht”-uri pitorești, specifice Amsterdamului. În apropiere era o piață mare unde se vindea pește proaspăt, fructe, legume și tot felul de bunătăți locale. Populația cartierului era foarte colorată și mie îmi plăcea sa observ vânzătoarele, multe din ele fete tinere cu trăsături aspre și rurale, dar frumoase și sănătoase, cu ciorapi groși de lână și saboți de lemn, care le îngreuiau mersul.Read more…
Voi încerca, dragii mei cititori, să vă iau într-o plimbare ca să vedeți Praga prin ochii mei. De la început vă avertizez nu voi vorbi deloc sau aproape deloc despre monumentele „clasice” – pe acelea le puteți găsi în orice ghid turistic. Pentru fiecare loc pe care îl pomenesc voi da adresa exactă ca să-l puteți vizita, pe Google Maps sau „per pedes apostolorum”, fiecare după gustul și posibilitățile lui. Întâi de toate vreau să vă conduc la hotelul meu preferat: „Dům u velké boty” (Casa de la cizma cea mare, pe str. Vlašská 30).Se află pe o străduță liniștită din Malá Strana, dar asta nu înseamnă că e greu accesibil: stația de tramvai din Piața Mare (Malostranské náměstí) e la o distanță de numai câteva minute. Hotelul este o afacere de familie, unde fiecare musafir este primit ca un prieten și răsfățat ca un prinț. (Ce ați dori să vă fac la micul dejun?) Ajunge să scoți capul pe fereastră și te simți în plin secol al XVII-lea. Read more…
A fost descoperită de curând a treia piramidă din Antarctica. Este o consecinţă a topirii gheţarului care acoperă acest continent sudic,o calotă care variază ca înălţime între 2,5 şi 3,5 kilometri. Programul Google Earth care fotografiază zilnic planeta noastră a descoperit piramida în apropierea ţărmului. La ora actuală încă o piramidă nu mai emoţionează pe nimeni în lumea ştiinţiei fiindcă în ultimii ani, datorită fotografierii din satelit sunt recenzate pe tot globul 800 de piramide.Sunt piramide nu numai în Egipt dar şi zeci de asemenea monumente megalitice în China,în Mexic etc.. Cine le-a construit şi cum le-a construit ? Ştim că la cea a lui Keops, din Egipt, au lucrat 20.000 de oameni, timp de 50 de ani, câte șase luni pe an, lunile în care ţăranii nu se ocupau de agricultură fiindcă terenurile roditoare erau acoperite de apele Nilului. Despre celelalte piramide nu ştim nimicRead more…
Pe Mordechai l-am cunoscut când avea 88 de ani. L-am consultat în vederea unei intervenții chirurgicale (operație de cataractă). A treia generație de ”sabres”(născuți în Israel), avea un trecut bogat, atât în ce privește Curriculum Vitae cât și în privința bolilor asociate. Era kibuțnik, a luptat în trei războaie ale Israelului și avea o listă de boli care amintea de cuprinsul faimosului manual de medicină internă cunoscut sub numele de “Harrison“, din care învață studenții de medicină din toată lumea. Era complet lucid și mai lucra în kibuț pe cât îl țineau puterile. După ce l-am consultat și am văzut rezultatele tuturor testelor de laborator, i-am spus:Read more…
Weekendul acesta a marcat intrarea oficiala în vara calendaristică. O data cu el, temperaturile au început să urce uşor-uşor, la peste 30 de grade, ceea ce transpune în realitate stilistică hashtagul cu #thestruggleisreal. Sunt 3-4 lucruri care, atunci când termometrele sfârâie, ne ajută să ținem nivelul de fierbințeală la cote suportabile: hidratarea constantă, aplicarea cremelor cu SPF ridicat (da, chiar şi când rămânem în peisaj urban!), căutarea spaţiilor cu umbră sau răcoare şi, nu în ultimul rând, alegerea unor haine din fibre textile potrivite sezonului. Separat de asta, dar totuși cu legatura, în ultimele saptamani am triat, ordonat şi organizat mai multe garderobe ca de obicei, iar multe dintre întrebările celor cu care m-am întâlnit se învârteau în jurul acestei teme: care sunt cele mai potrivite materiale pentru vară? Pot să fac ceva pentru ca inul să nu se şifoneze? Nu ţi se pare că în hainele din poliester transpirăm mai mult?Read more…
Trebuie să conștientizăm în sinea noastră, a membrilor generației noastre și în cea a generațiilor care urmează cel mai mare pericol. Faptul că, în lipsa atenției și a unor hotărâte proteste, sisteme democratice sau democrații disimilate pot da naștere unor regimuri distorsionate care sunt în stare să construiască societăți în care, așa cum a fost în cazul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa Centrală și de Est, inclusiv în Ungaria și în România, statul și instituțiile sale – parlamentele naționale, guvernele, armata, forțele de ordine, administrația publică, forțele politice șșmd. ‒ pot adopta legi și decrete îndreptate împotriva unor grupuri ale propriilor lor cetățeni, cu scopul distrugerii acestora. Să ucidă cu legea în mână, am putea spune, pentru că și în timpul Holocaustului a existat câte o lege în vigoare pentru fiecare oroare și fărădelege comisă…O altă sarcină este de a repara, pe cât este posibil, prejudiciul pricinuit. Tratatele de Pace de la Paris din 1947 au prescris în mod foarte clar: bunurile mobile și imobile care au aparținut familiilor de evrei distruse în întregime, care au rămas fără moștenitori și nu puteau fi astfel revendicate de către nimeni, și care au intrat fără vreun just temei în posesia statelor noastre, trebuie restituite comunităților evreilor supraviețuitori. Cu toate că această prevedere imperativă a fost inclusă în anul 1948 în dreptul intern atât în Ungaria, cât și în România, prin adoptarea de către parlamentele naționale a unor legi speciale, restituirea acestor bunuri nu a fost efectuată nici până astăzi. O licărire de speranță în acest sens a venit la semnarea în anul 2009 atât de către Ungaria, cât și de către România a Declarației de la Terezin, prin care statele participante se angajau să restituie averile în cauză respectivelor comunități ale supraviețuitorilor….Read more…
