Arta Manuelei Holban

Jan 3, 2019By

Manuela Holban este un artist care s-a pregătit din cea mai fragedă tinerețe să devină pictor, nepermițând nicio clipă vieții să o abată de la acest țel. Și-a început studiile la Liceul de Arte Plastice din București, urmând apoi cursurile Institutului de Arte Plastice din capitală, unde a fost studenta maestrului Corneliu Baba. Înainte de a lua în 1987 calea exilului, a lucrat ca restaurator la Muzeul Național de Artă, o experiență care a învățat-o să aprecieze și să respecte operele și arta trecutului. Ajunsă în Statele Unite, într-o lume care nu îi era familiară, și-a continuat dezvoltarea artistică bazându-se primordial pe valorile însușite acasă. În decursul celor peste trei decenii care au trecut de atunci și-a expus lucrările în cadrul a douăzeci și cinci de expoziții personale, dar și a altor peste patruzeci de expoziții de grup, în SUA, Europa şi din alte ţări. Expoziția pe care am avut plăcerea să o vedem pe simezele Muzeului de Artă din Cluj la sfârșitul lunii octombrie și începutul lunii noiembrie a marcat într-un mod absolut feeric întoarcerea artistei în țara sa de baștină după 31 de ani de pribegieRead more…

Jan 3, 2019 3 comments

Moartea unui om care a ieșit din turmă

Jan 3, 2019By

Trebuie să recunosc că ultimul impuls care m-a așezat în fața calculatorului a fost propunerea unei însemnate persoane din redacția revistei Baabel (H.O.), care mi-a oferit o idee bine inspirată (și pentru care îi mulțumesc), acea de a scrie despre cel care a fost Simcha Rotem (Kazik), ultimul luptător al ghetoului din Varșovia, care a decedat în urmă cu câteva zile, în Israel, la vârsta de 94 ani. Povestea vieții sale se încrucișează în mod total cu tragedia Holcaustului din timpul celui de al Doilea Război Mondial. Am evitat cu bună știință termenul ”se încadrează”, pentru că faptele lui Simcha Rotem nu fac parte din atmosfera lugubră în care o imensă turmă umană a fost condusă spre o moarte sigură, în abatoarele denumite lagăre de concentrare, fără ca aproape nimeni să fi opus rezistență. Pentru orice om rațional, care nu voia să se înșele pe sine însuși, sfârșitul era clar. Odată cu trecerea timpului știrile despre lagărele de exterminare se răspândeau în toată lumea, iar simplul fapt că niciun evreu nu se întorsese vreodată dintr-un lagăr de concentrare impunea celor încă rămași în viață concluzia că nu există scăpare, totul e doar o chestiune de timp. Milioane de evrei s-au supus acestei cumplite soarte, nefăcând nimic, nici ca s-o împiedice, nici ca s-o amâne. În această atmosferă a avut loc revolta din ghetoul din Varșovia.Read more…

Jan 3, 2019 31 comments

Primele file din 2019

Jan 3, 2019By

De fiecare dată, liniştea primei dimineţi din noul an îmi dă impresia unei file noi de caiet care mă îmbie să aştern pe ea ceva deosebit, caligrafiind slovele cu atenţie, însă după prima pată de cerneală, începe să semene izbitor cu cele anterioare, răsfoite şi mototolite. Simpla schimbare a foii nu înseamnă şi schimbarea mea, a noastră, a celor care sperăm ca odată cu ruperea ultimei foi din calendarul vechi şi începerea celui nou – după trecerea Revelionului, sărbătorit cu exuberanţă şi speranţă – va începe un răstimp nou, cu totul diferit. Cafeaua din dimineaţa primei zile din Anul Nou poartă gustul zaţului de anul trecut şi chiar dacă-i savurez aroma, nu pot să nu mă gândesc la convenţionalul acestei sărbători. Hotarul dintre ani poate fi trasat în orice zi a crugului celor 365 de zile, lucru dovedit de ceilalţi „ani noi”: evreiesc, chinezesc, al pomilor, etc, fiecare cu setul său de simboluri şi superstiţii prin care dorim să ne încredinţăm că toate forţele naturii şi cele aflate deasupra ei concură la îndeplinirea dorinţelor, împlinirea năzuinţelor noastre neîmplinite, neîndeplinite în anul care tocmai a trecut sau în anii anteriori. Şi totuşi, în pofida experienţei anilor noi de „mai an”, nu preget, an de an, să-mi împodobesc casa cu ramuri de vâsc, să-mi pun mărunţiş în buzunare, să gătesc peşte, să mânânc struguri,Read more…

Jan 3, 2019 4 comments

Rákóczi 72 sau soartă de transilvănean

Jan 3, 2019By

Pe strada Rákoczi, astăzi General Grigorescu, la numărul 72, vis a vis cu Leagănul de Copii, se află și acum o clădire cu două etaje, cu pereții acoperiți cu viță sălbatică, cu o grădină cu pomi fructiferi și o curte care în ochii mei de atunci părea enormă, unde am jucat fotbal. Erau șase apartamente, însă în anii cincizeci era locuită de 12 familii. Casa, construită prin anii treizeci, a aparținut unui negustor clujean de pantofi, pe nume Hofmann, care a pierit într-un lagăr de concentrare nazist. Mai erau și alți copii în jur și cu toții vorbeam două limbi: româna și maghiara. Pe vrema aceea strada era foarte liniștită, circula doar o singură linie de autobuz, autoturismele erau o raritate. În ciuda tuturor problemelor din acea perioadă, între vecini domnea o armonie totală, sau cel puțin așa ni se părea nouă. Fiecare dintre imobile avea trupa lui de copii. Ne întâlneam adesea, ne mai și ciorovăiam, dar adevărata luptă se ducea pe „terenul de fotbal” din spatele casei noastre.Read more…

Jan 3, 2019 4 comments

Palestina – cum apare în ebraică?

Jan 3, 2019By

Scriu acest articol scurt ca un comentariu privitor la aspectul ebraic prilejuit de excepționalul articol al lui Peter Biro din ediția trecută. Cred că este important faptul că numele de Palestina apare nu numai în documente în limba latină, ci și în scripturi ebraice din perioada aceea. Există cel puțin trei surse, și anume trei midrașim, care sunt cărți care cuprind și legende, dar și prelegeri ale unor mari rabini din perioada aceea. În aceste documente, scrise în prima jumătate a primului mileniu, găsim și multe detalii istorice. În afară de asta, limba ebraică și aramaică, în care sunt scrise, ne pot învăța multe despre evenimente petrecute în aceea perioadă. Primul document este midrașul ”Eicha Raba”, compus în Ereț Israel spre mijlocul primului mileniu, care conține spusele înțelepților din Israel din primele secole ale erei noastre. În primul capitol avem o descriere a situației din Yerușalaim din perioada distrugerii celui de al doilea Templu: ”Până când Yerușalaimul nu a fost distrus, el nu a fost un oraș important. Însă, imediat după ce a fost distrus, a devenit un oraș imperial metropolitan”. După enumerarea tuturor celor care au vrut să îl cucerească de-a lungul anilor, în document stă scris: ”Vespasian a asediat orașul trei ani și jumătate și erau cu el (adică forțele care asediau) patru ducate, ducatele de Africa, Alexandria, Plastini (în unele ediții este un alt nume)Read more…

Jan 3, 2019 0 Comments

Nu vei mai simți niciodată frigul dacă…

Jan 3, 2019By

Tema articolului de azi e legata de o revelație avută recent. Well, revelație e mult spus – hai să o numesc descoperire practică şi minunată care va face ca iarna să treacă mult mai ușor. O invenție pe care nu am avut-o până acum în vedere, dar care e la fel de logică şi binevenită precum sunt bocancii cu tălpi striate în zilele cu polei. Niște piese vestimentare care nu par a avea nimic de-a face cu stilul, care nu sunt vizibile şi nu îmbunătățesc aspectul unui outfit, dar fără de care anumite ţinute de iarna nu ar putea fi purtate. Mă refer la lenjeria de corp termoreglabilă. Maieuri, tricouri cu mânecă scurtă sau lungă, body-uri, helanci, colanți şi chiar dresuri din țesături termoreglabile! Ca să folosesc o expresie mult prea uzitata, eu le vad drept un game-changer. Poate chiar life-savers… Vă înțeleg mirarea. Nu putem descrie lenjeria asta de corp drept sexy.Read more…

Jan 3, 2019 1 comment

Scriitorul Amos Oz a plecat dintre noi

Dec 29, 2018By

Există o legendă hasidică despre ”oamenii drepți”, cei care prin comportamentul lor dau dovadă de înțelepciune și bunătate, sunt vizionari și, în pofida obstacolelor, a rezistenței semenilor lor, se străduiesc să-și realizeze cu sau fără succes viziunile. Un exemplu mai bun decât Amos Oz este greu de găsit. Plecarea lui este o pierdere uriașă pentru societatea israeliană, pentru literatura ebraică al cărei reprezentant inegalabil a fost, dar și pentru literatura și cultura universală. O lume întreagă, cu excepția Comisiei ”Nobel”, l-a considerat printre cei mai mari scriitori contemporani. Nu știu în ce an a fost trecut pe lista propunerilor pentru Premiul Nobel dar șansa, norocul l-au ocolit (ajutat de subiectivismului unora), așa cum l-a ocolit pe tatăl lui, Arieh Klausner, șansa de a căpăta un titlu, un post de profesor universitar deși era un om cu o excepțională erudiție, cu cercetări literare serioase care cunoștea 17 limbi străine. Nu prea cred în premoniţii, totuși ceva trebuie să existe fiindcă în urmă cu câteva zile am dorit să recitesc Poveste despre dragoste și întuneric, poate cea mai bună creație a scriitorului.Read more…

Dec 29, 2018 13 comments

”Trădare, trădare, dar s-o știm și noi”

Dec 23, 2018By

Cu puțină exagerare, acest citat cred ca acoperă cel mai bine esența ultimei decizii luate de președintele Donald Trump: retragerea militarilor americani din Siria și Afganistan. Este o atitudine greu de calificat atât pe planul politicii interne americane, cât și in relațiile externe față de aliați fie europeni, fie din Orientul Mijlociu, cu abandonarea a doi dintre cei mai fideli dintre ei – kurzii și Israelul.

Pragmatic, luând în considerare promisiunile electorale ale actualului președinte care – continuând politica fostului președinte Obama – se retrage dintr-o serie de zone fiebinți ale globului care nu mai prezintă interes pentru Statele Unite, putem gândi că are dreptate. Numai că atunci când se iau niște măsuri de anvergură și importanță ca aceasta, cu consecințe pe termen lung, nu te rezumi numai la pragmatism. Te uiți puțin mai departe. Da, grosul armatei Statului Islamic a fost înfrânt și alungat, dar estimări din mai multe surse arată că mai există aproximativ 15.000 de luptători ISIS care abia așteaptă o slăbire a presiunilor militare ca să se lanseze din nou, sub o formă sau alta, într-un ”război sfânt”. Read more…

Dec 23, 2018 14 comments

Relatare despre 21 decembrie 1989

Dec 21, 2018By

Au trecut 29 de ani de la Evenimentele din decembrie 1989 şi se pare că peste ele s-a aşternut zăpada uitării, în care apar tot mai mult urmele paşilor hotărâţi care îşi croiesc drum în sens invers. Publicarea acestui articol – apărut cu 9 ani în urmă, în revista electronică Acum – este un apel spre neuitare. M-.aş bucura ca el să-i îndemne pe cititorii Baabel să-şi depene amintirile sau să-şi exprime opiniile legate de Revoluţia din Decembrie 1989. În 21 decembrie 1989, la ora 16.00, la Cluj erau deja 12 morţi şi 26 de răniţi. După morţii căzuţi în Piaţa Libertăţii au urmat cei din zona Astoria-Metropol. În 21 decembrie eram convocaţi la institut pentru adunarea de condamnare a incidentelor de la Timişoara. De câteva zile la Cluj domnea o atmosferă sumbră. Pe străzi apăruseră patrule de miliţieni. Locuiesc într-o zonă, la poalele Dealului Hoia, unde, şi în prezent, recepţia undelor radio este foarte slabă. Pe vremea aceea nu prindeam nici Europa Liberă şi nici Radio Budapesta, astfel încât informaţiile despre revolta de la Timişoara îmi parveniseră cu o zi sau două întârziere şi eram temătoare să le comentez. Mă învăţasem să nu discut anumite lucruri decât cu oamenii foarte apropiaţi. Mă străduiam să ţin ore interesante, dădeam ore particulare de fizică pentru admiterea la medicină, la facultatea de fizică şi cea de chimie (nu şi pentru politehnică unde eram în comisia de admitere). Plata n-o primeam în bani, ci în alimente (soluţia mi-o sugerase un coleg profesor de matematică).Read more…

Dec 21, 2018 9 comments

Și lumina a biruit forțele întunericului…

Dec 20, 2018By

Nu de mult am sărbătorit un eveniment din familie și am organizat o mică petrecere. Din rudele soțului meu, din Olanda, a venit sora lui și Lammert de Jong. De fapt Lammert nu ne este rudă, dar a fost absolut normal ca noi să-l invităm și ca el să vină. Relația noastră este atât de veche încât aș putea să-l numesc „fratele adoptiv” al soțului meu. Cred că povestea lui merită să fie cunoscută. Soțul meu este originar din Olanda. Simplul fapt că a venit pe lume a fost de fapt o minune, pentru că aproape trei sferturi din evreii olandezi au fost uciși în timpul Holocaustului. Părinții soțului meu au supraviețuit, fiind ascunși de olandezi inimoși, care și-au riscat propria viață pentru a o salva pe a lor. Socrul meu a fost prins de nemți în timpul unei razii și dus la lagărul de tranzit Westerbork. De acolo urma să ajungă într-unul din lagărele din Polonia, dar în ultimul moment a reușit să evadeze. Până la sfârșitul războiului a fost adăpostit într-un sat, în casa preotului. Dar aș vrea să relatez aici mai pe larg povestea soacrei mele. Ali Meijers, soacra mea, s-a născut în 1925, deci la începutul războiului avea 14 ani. Era fiica unui măcelar și trăia cu familia ei într-un orășel din estul Olandei, aproape de granița cu Germania. Tatăl ei a fost printre primii deportați, în octombrie 1941. A fost luat la muncă silnică, în cariera de piatră de la Mauthausen și nu s-a mai întors. Mai târziu au deportat-o și pe mama ei, care a pierit în mai 1943 la Sobibor. Dar soacra mea a scăpat cu viață…Read more…

Dec 20, 2018 7 comments

”Vestele galbene” nu sunt ce par a fi

Dec 20, 2018By

De peste cinci săptămâni Parisul și alte orașe din Franța sunt martorele protestelor așa-numitelor ”veste galbene”, inițial șoferi, mecanici auto, persoane implicate în transporturi și care poartă veste galbene. Numai că azi această îmbrăcăminte nu le mai aparține în exclusivitate. Ea a fost confiscată adoptată? de reprezentanți ai celor mai diferite grupuri, membri unor organizații și partide politice franceze, de la extrema stângă la extrema dreaptă, alături de anarhiști, mișcări feministe radicale, dar și sindicate, studenți, elevi, funcționari publici, pensionari. Ca atare, pe lângă cele câteva cerințe comune, îndreptate în primul rând împotriva reformelor considerate prea radicale ale președintelui Macron, împotriva însuși președintelui, revendicările sunt dintre cele mai diferite. În încercarea de a aduce din punct de vedere economic Franța la nivelul Germaniei, Macron a inițiat o serie de reforme considerate ultraliberale, de reducere a impozitelor pentru întreprinzători și pentru marile societăți pentru a le stimula, ceea ce a adus profit acestora, în schimb nivelul de trai al celor săraci s-a deteriorat.Read more…

Dec 20, 2018 6 comments

Orice sfârșit are un început

Dec 20, 2018By

Odată cu redobândirea drepturilor, evreii au fost supuși – de data asta în mod egal cu cetățenii de alte etnii sau religii – vexațiunilor mai mici sau mai mari, ale unei armate de ocupație, nu foarte blânde sau condescendente față de cetățenii unui stat devenit peste noapte aliat, după mult mai mulți ani în care a fost dușman de moarte. Locuiam la Deva. În sfârșit mica noastră familie – mama, tata și cu mine (unicul copil:) – eram împreună după ani în care ”vremurile” ne-au despărțit. Cu ”rușii” nu am avut conflicte majore, niște ofițeri au fost încartiruiți în locuința noastră, dar în ciuda zvonurilor înspăimântătoare s-au purtat pașnic, față de mine chiar prietenos. La școală, ajunsesem cu succes în ”ultimul an” (clasa a IV-a 🙂 tot la școala primară evreiască deși aș fi putut fi primit deja la cea de stat! Ceea ce m-a făcut să-mi doresc totuși să rămân la școala evreiască a fost – pe lângă prieteniile care le-am legat cu mulți copii evrei, colegii mei de clasă – sentimentul meu de apartenență, ”davka” (tocmai de acea:). ”Pentru că nu mai sunt obligat să urmez școala evreiască eu vreau acum s-o fac ”, mă gândeam probabil în sinea mea. Cred că a fost prima mea ”manifestare” sionistă… Unul din prietenii mei de la școală, Zoli Huber, m-a dus la prima mea întrunire (siha-ebr) sionistă în organizația de tineret Dror Habonim care avea un ”ken” (cuib,filială-ebr) și la Deva, proaspăt înființat în 1945.Read more…

Dec 20, 2018 0 Comments

Doctorul Carol Lőwy (scriitorul Dániel Károly) a plecat dintre noi

Dec 20, 2018By

În 24 noiembrie doctorul Carol Lőwy împlinea 93 de ani – pregătirile pentru petrecerea surpriză fuseseră făcute – însă cunoscutul medic pediatru, o figură emblematică a Clujului a căzut la pat, răpus de slăbiciune şi peste nici zece zile, în 6 octombrie (cea de a 5-a zi de Hanuka) a trecut pragul veşniciei. A avut o viaţă îndelungată, interesantă, rodnică şi frumoasă în care vocaţia de medic pediatru s-a împletit cu cea de mânuitor de al condeiului (cu mai multe volume la activ). Era un om de spirit, meloman, iubitor de carte şi de arte. Un romantic şi un desăvârşit partener de discuţie. Înalt cu o claie de păr nins, doctorul Lőwy era o prezenţă distinsă şi familiară, la spectacole de teatru, concerte, vernisajele expoziţiilor şi la evenimentele organizate de comunitatea evreilor. Era un atent observator al vieţii culturale clujene şi un cronicar avizat al acestora, publicându-şi opiniile în cotidianul maghiar clujean Szabadság.Read more…

Dec 20, 2018 4 comments

Új Kelet (Noul Răsărit) din Cluj – o sută de ani de la apariţie (1918 – 2018)

Dec 20, 2018By

Evenimentele din preajma Primului Război Mondial au pus dileme serioase în fața evreilor transilvăneni. Printre faptele și evenimentele care au creat această situație se află: participarea tineretului evreu ca militari pe front (unii decedați și înmormântați cu onoruri militare), prizonieratul, contactul cu evrei din alte țări, cu soldați de alte naționalități, apoi declarația Balfour din 1917 (care exprima pentru prima oară dorința Regatului Unit al Angliei de a sprijini crearea unui cămin național evreiesc în Palestina), principiile wilsoniene de autodeterminare a națiunilor, dezagregarea Imperiul Austro-Ungar, etc. În aceste condiții începe îndepărtarea evreilor de iluziile asimiliste și reluarea firului propriei istorii și lupte ca națiune.

Astfel la întrunirea istorică de la cafeneaua Urania din 20 noiembrie 1918, reprezentanții evreimii clujene în frunte cu rabinii șefi Moses Glasner – ortodox și Mátyás Eisler – neolog hotărăsc crearea Uniunii Naționale a Evreilor din Transilvania – UNET. Acesta a fost primul pas în redeșteptarea conștiinței naționale evreiești și reluarea ideilor sioniste după o paranteză de 50 de ani. În acest context, în 19 decembrie 1918 apare primul număr al ziarului Új Kelet, rezultat al noii orientări a evreimii transilvănene.Read more…

Dec 20, 2018 8 comments

Sărutul

Dec 20, 2018By

Iarna anului 1946 era deosebit de grea. Erau geruri năprasnice, de-ți înghețau și aburii din gură. Crivățul șuiera prin străzile pustii. Zăpada rămânea pe trotuare cu săptămânile. Oamenii ședeau acasă, lânga sobele care scoteau fum, căci lemnele erau umede și ardeau greu. Pe deasupra mai bântuia și o foamete de moarte. Gările erau arhipline de călători. Cine nu avea loc în vagoanele supraaglomerate sau pe scări călătorea pe acoperiș. Plecau spre Transilvania sau Banat, unde se spunea că se mai găsea de mâncare. Mulți mureau pe drum. Așa geruri și așa foamete nu s-a mai pomenit în Moldova de ani de zile. Autoritățile încercau să salveze copiii, îi adunau de pe la școli și îi internau în cămine unde trăiau pe un regim destul de restrâns. Împreună cu vreo 60 de băieți de vârste diferite, eu am fost repartizat la un cămin de pe strada Sf. Andrei. Acolo supraviețuiam cu câteva fire de macaroane pe zi, în care se punea și o lingură de unt de arahide, pe care căminul îl primea în colete de la JOINT, din America. De fapt untul de arahide ne-a salvat viața. În pachete se mai găseau și țigări Camel, pastile de vitamină C și gumă de mestecat. Read more…

Dec 20, 2018 3 comments

Hippocrate și teroristul

Dec 20, 2018By

Într-una din zilele lui octombrire 1998, după un atac terorist nu departe de Beer Sheva, au fost admiși aproape în același timp doi răniți la Terapia Intensivă a spitalului în care lucrez. Unul era victima, un kibuțnic, celălalt agresorul, palestinian din Hevron, rănit de soldații israelieni. Amândoi erau în stare foarte gravă și aveau puține șanse de supraviețuire. Kibuțnicul era elev de liceu, palestinianul nu avea nici el mai mult de 20 de ani. Părinții victimei și ai agresorului veneau zilnic să-și viziteze băieții. Cei doi răniți erau tratați fără nicio deosebire. În fiecare zi unul din membrii echipei medicale stătea de vorbă cu rudele răniților, le dădea informații în legătură cu starea pacienților și răspundea la întrebările lor. Am avut și eu ocazia să stau de vorbă cu părinții din ambele părți. Într-o convorbire între patru ochi, tatăl tânărului din kibuț m-a întrebat:Read more…

Dec 20, 2018 3 comments

Comparații inutile

Dec 20, 2018By

M-am întors din România. Ca deobicei sejur scurt, conferințe, mese suculente și prețioase întâlniri cu prieteni și colegi. Fără ninsoare, sau aproape deloc, deși decembrie.

Ca de obicei, primul lucru pe care l-am făcut când am aterizat la Otopeni a fost un scurt popas la chioșcul de ziare. Ideea e de a achiziționa câteva cotidiene, ca să încerc (de multe ori eșuez!) să înțeleg cam ce s-a întâmplat în această țară de la ultima mea vizită.

Un amănunt: de data aceasta am cumpărat și un exemplar din ultimul număr al Vieții Medicale, la care am colaborat nu de mult și despre care am fost informat că și-a schimbat formatul. Într-adevăr, acum acest săptămânal e mult mai redus ca dimensiuni, dar din păcate și-a pierdut enorm din greutatea sa specifică, transformându-se dintr-o publicație de interes informațional-științific într-un amestec de știri și de anunțuri de posturi libere. Sau așa mi se pare mie, doar pentru că nu mai sunt colaborator?! Nimic nu e exclus.

Dar să trecem la ceea ce, de fapt, vroiam să relatez.

Prin urmare, cele trei ziare cotidiene achiziționate, răsfoite cu atenție în orele până la decolarea următorului avion, mi-au oferit ocazia de a afla, poate pentru prima oară, în ce mare pericol este țara în care m-am născut în urmă cu aproape optzeci de ani….Dar a venit momentul despărțirii și iată-mă din nou în drum spre casă, în avionul ELAL de vineri, care aduce de fiecare dată cotidienele israeliene de sfârșit de săptămână, adică adevărate volume de gazetărie printată. Două ore și un sfert mi-au fost puse la dispoziție pentru a trece în revistă acele evenimente care s-au petrecut în lipsa mea…Read more…

Dec 20, 2018 10 comments

200 de ani de la nașterea lui Ignacz Semmelweiss, salvatorul mamelor

Dec 20, 2018By

Până la jumătatea secolului al XIX-lea medicii în general și chirurgii obstetricieni în special nu dădeau importanţă unui simplu gest pe care azi toţi medicii îl știu: spălarea pe mâini inainte de orice consultaţie sau operaţie medicală. Ce se intâmpla înainte “revoluţia” doctorului Semmelweiss? Medicii obstetricieni de la spitalul vienez făceau dimineaţa autopsia cadavrelor femeilor care muriseră cu o zi înainte. Fără a se spăla pe mâini treceau în sala de nașteri, asistând femeile insărcinate. Ȋn felul acesta, doctorul Semmelweiss a ajuns la concluzia că medicii produceau fără voia lor infecţii la femeile însărcinate. Boala se numea febra puerperală și mortalitatea ajungea la 18% dintre femeile însărcinate. Doctorul nostru a mai observat și faptul că la femeile care erau asistate de moașe, nu de doctori, mortalitatea era foarte mică. Singura deosebire era că moașele nu făceau autopsii. Atunci încă nu se cunoșteau bacteriile, dar astăzi se știe că febra puerperală este produsă de stafilococul hemolitic din grupa A. Semmelweiss a presupus că există o legătură între contactul cu cadavrele și manifestarea bolii.Read more…

Dec 20, 2018 1 comment

Limba asta este cu siguranță a mea!

Dec 20, 2018By

Limba ebraică a fost folosită constant, începând de la primele surse scrise, tăblițele din El Amarna din cca. 1500 î.e.n. și până la editarea cărții Mișna, cca. 185 e.n. Mai târziu nu avem dovezi că limba ar fi fost vorbită curent. Ideea de a folosi limba în viața de zi cu zi reapare în 1879 în săptămânalul HaȘahar redactat de Pereț Smolensky la Viena. Articolul Întrebare importantă, semnat de un ”oarecare” Eliezer Ben Yehuda, originar din Bielorusia, este un eseu politic care se întreabă dacă identitatea evreiască este în primul rând una națională sau una religioasă. Cu alte cuvinte: suntem mai întâi români și pe urmă evrei sau invers? Articolul trage concluzia că poporul evreu este o națiune, că ar fi firesc să trăiască în Palestina și să vorbească limba ebraică. El însuși a făcut alya cu doi ani mai târziu, în 1881. Pentru ca o limbă să fie vie există două condiții esențiale: să existe mijloace de comunicare (ziare, cărți – azi radio, televiziune, internet) și să fie limbă de predare în școli. El a înființat ziarul HaȚvi, al doilea ziar din Ereț Israel (în diaspora mai erau câteva). Era un proiect foarte dificil, pentru că aprobarea autorităților otomane era aproape imposibil de obținut. În plus tipografiile erau puține și primitive. Pe otomani i-a păcălit, dar adevăratele probleme au început mai târziu, cu evreii.Read more…

Dec 20, 2018 2 comments