Povestea unei sinagogi rătăcitoare și a unei prietenii deosebite

Aug 23, 2018By

Cu câtva timp în urmă, la începutul anilor șaptezeci și în a doua decadă a tinereții mele trăite în România, lucram în timpul verilor ca ghid internațional în stațiunile de vacanță de pe litoralul Mării Negre. Acolo am întâlnit o mulțime de oameni interesanți din toată Europa și faptul că vorbesc fluent mai multe limbi m-a ajutat să satisfac cu brio nevoile și interesele turiștilor mei, având și o recompensă suplimentară, aceea de a-mi face și mulți prieteni.M-am apropiat în mod special de un cuplu din Republica Cehă, venit să își petreacă luna de miere la Mamaia, un loc superb, de fapt nava amiral a stațiunilor României de la Marea Neagră. Mireasa era gravidă în luna a patra și cuplul era foarte fericit. Pavel, mirele, era un intelectual rafinat, sofisticat, ce poseda cunoștințe enciclopedice de istorie, muzică și arte. El era atât un profesor de istorie cehă și filozofie cât și un fin lingvist care a fost mândru și bucuros să cizeleze și să îmbogățească ceha mea în timpul conversațiilor noastre. Am petrecut multe seri plăcute, cu destul vin ca să ne relaxăm, dar să rămânem totuși coerenți. S-a creat o prietenie solidă, bazată pe aceste interese comune, și după terminarea vacanței lor am rămas în contact timp de zece ani, corespondând des.Read more…

Aug 23, 2018 10 comments

Înainte nu înseamnă înapoi!

Aug 23, 2018By

Am încercat să îmi explic ce s-a întâmplat cu noi, societatea românească în toată diversitatea ei! Am aici o parte a explicației, atât cât mă încumet să dau din perspectiva cetățeanului obosit și deja marcat de prea multă dezbinare și manipulare. Este o parte a adevărului, fără context internațional, în al cărui rol determinant cred, pentru că lumea de astăzi merge împreună spre viitor, iar alternativa este să rămânem atârnați între secole trecute. Suntem oare în secolul 21? Să ne întoarcem la ”atunci” versus ”acum”, la ”solidaritate” versus ”dezbinare”! Ce era de împărțit înainte de 1989? Exista nomenclatură și prin urmare oameni cu condiții de viață mai bune, dar cetățenii nu aveau ce să își împartă între ei. Dacă împărțeau coada la produse de strictă necesitate, atunci se chema că devin solidari și cu respect unul față de celălalt. Își cunoșteau familiile din povestiri, știau tristețile, lipsurile lor și ale altora. ”Atunci” eram solidari și eram ”ai noștri” cu bune sau mai puțin bune! ”Acum” însă, polarizarea societății a ajuns la dezbinare, pentru ca tocmai să intre în conflict, pe care în niciun caz nu l-aș numi conflict de idei sau de doctrine! Cu alte cuvinte, ”ai noștri” de atunci devine ”ai noștri” și ”ai lor” aflați în dispută, al cărei fel nu îl voi comenta aici.Read more…

Aug 23, 2018 8 comments

Baloane și zmeie din Gaza

Aug 23, 2018By

În renumita carte a lui Khaled Husseini ”Vânătorii de zmeie,” care a devenit și film, nu este vorba despre zmeie și jocuri pașnice, ci despre un război îngrozitor și despre bombardamente din avioane rusești și, mai târziu, americane și despre alte fapte ale unei societăți închise din Afganistan. Și uite că oameni care precis nu au citit cartea asta și nu au văzut nici filmul, inventează un război foarte periculos, la care participă chiar zmeie. Asta se întâmplă pe granița cu Gaza, în anul 2018. După ce au încercat toate metodele de teroare pe care ni le putem închipui și după ce au văzut că nici teroarea cu tuneluri nu le prea merge, fiindcă pentru prima dată în istorie, israelienii au construit un mecanism (încă secret) care descoperă tuneluri, s-au gândit să încerce prin aer. Fiind inventivi, au ajuns la cea mai surprinzătoare armă: zmeul. Acest joc de copii, care pare atât de inocent, se poate transforma într-o armă de distrugere de proprietate și chiar o armă care să omoare.Read more…

Aug 23, 2018 2 comments

Fără evrei, dar cu voluntari. Pe urmele istoriei evreilor din Mediaş

Aug 23, 2018By

De patru ani, în fiecare primăvară, Departamentul de Asistență Socială al Universității Babeș-Bolyai din Cluj organizează “Olimpiada Voluntarilor”, prin care invită liceenii activi ca voluntari în domeniul social să își descrie experiențele trăite în acțiuni de într-ajutorare a semenilor. Citind reflecţiile adolescenților sunt întotdeauna impresionată cu cât entuziasm și speranță în viitor se dăruiesc acestei activități în folosul altora și cât de multe semnificații desprind în urma ajutorului acordat. În acest an am fost impresionată de eseul unei liceene din Mediaș, Timea Beatrice David, care a (re)adus în discuție o valoare adesea uitată sau voit omisă azi: cunoașterea diversității comunității și a aportului minorităților la viața comunității. Cu cuvintele lui Timy, „am ales diversitatea … cu scopul cunoaşterii mai multor grupuri de oameni şi al intrării în contact cu diferite probleme cu care se confruntă aceştia”. Modalitatea prin care ea și colegii ei au intrat în contact cu „diversitatea” a fost și el special: a petrecut câteva ore săptămânal la sinagoga din Mediaș unde, în absența unei comunități evreiești care să organizeze activități de menținere ale propriilor tradiții culturale, o fundație vieneză, alături de fundațiile Casa de lângă sinagogă și Hosman Durabil au mobilizat liceenii să salveze „lucrurile rămase în biserică, inclusiv bunurile cele mai de preţ – sutele de cărţi uitate de timp”.Read more…

Aug 23, 2018 2 comments

Copiii din strada Pavel

Aug 23, 2018By

La începutul secolului XX, marele romancier și dramaturg maghiar Franz Molnár a scris unul din cele mai frumoase romane pentru tineret ale tuturor timpurilor: „Băieții din strada Pál” (în maghiară A Pál útcai fiúk). De peste o sută de ani el a delectat generații de copii care creșteau la est de Viena. Inspirat de exemplul marelui maestru, la al cărui nivel nu voi ajunge din păcate niciodată, am ales un titlu asemănător. Numele străzii e practic același și articolul meu vorbește tot despre întâmplări pe care le-am trăit în copilărie, chiar dacă acestea s-au petrecut în alt loc, în altă perioadă și în alte împrejurări. Nu am aceleași pretenții literare, dar strada Pavel a existat cu adevărat, la fel și copiii de care mă leagă amintiri, unele vesele, altele mai puțin. Trebuie să fi fost prin 1965 când am părăsit în sfârșit locuința din fabrica Cotex, Oradea și ne-am mutat în primul nostru apartament normal, în strada Pavel (pe atunci Severinului) Nr. 29. Read more…

Aug 23, 2018 11 comments

World puzzle

Aug 23, 2018By

În cele de mai jos prezint parte din gândurile mele despre lumea în care trăim, ce am înțeles eu prin prisma experienței personale, din cele citite / auzite. Nici vorba de o tratare științifică , exhaustivă a vreunui subiect abordat Prin anii 70 am citit o carte cuprinzând ideile Clubului de la Roma ( think tank ) referitoare la viitorul omenirii. Cartea , intitulată „Limitele creșterii” , avea un motto sumbru Pământul are cancer, iar acest cancer este omul , iar conținutul prezenta previziuni pesimiste pentru următorii 100 de ani. Prognozele sumbre, însoțite de cifre, se refereau la creșterea nelimitată a populației mondiale vs. resursele limitate ale globului .Read more…

Aug 23, 2018 1 comment

Foști colegi de prestigiu – Amintiri despre Dr. ”G”

Aug 23, 2018By

“G”, tânărul inginer din fosta echipă a consultantului nr. 1 (consultant deja dispărut din peisajul nostru), a obținut titlul de Master și într-o bună zi s-a prezentat în serviciul nostru ca angajat. Fără a fi un component al trioului de doctori ingineri în construcții care au format nucleul inițial al departamentului, l-am considerat în categoria “oameni de știință” din motive care vor fi relatate mai departe…Discut cu el și îmi mărturisește că va lucra la noi numai câteva săptămâni, urmând să fie trimis de întreprindere la Stanford University din California, pentru obținerea titlului de doctor. “Pentru a fi trimis la studii trebue să lucrez un timp la voi, așa este regula”, afirmă viitorul PhD.Read more…

Aug 23, 2018 1 comment

Darul lui Poseidon: cochilii, ghiocuri şi scoici, trending în bijuterii

Aug 23, 2018By

Cu câțiva ani în urmă mă întâlneam cu un tip foarte mișto. Parte din farmecul lui – pe lângă inteligenţă, ochii de culoarea mierii, spiritul de aventurier şi mirosul de cocos al pielii – era că purta la încheietură o brățară cu scoici. Le culesese chiar el, în timp ce făcea scufundări în Bali, în timpul unui an sabatic. Well, desigur… Prețiozitatea lui mă irita la fel de mult precum capacitatea-i de a vorbi doar despre el însuși. În fine, fac fast-forward câțiva ani până astăzi, când regret ca nu i-am șterpelit-o. Nu ca suvenir al întâlnirilor noastre, ci ca să o port.

De ce? Pentru că bijuteriile cu scoici şi cochilii au fost unul din trendurile frumoase ale verii 2018 şi se anunță a fi unul din cele mari pentru toamna acestui an. Şi când spun „mari”, imaginați-vă că nu îi veți putea rezista, iar cutiile voastre cu accesorii vor arăta precum cuferele piraților.Read more…

Aug 23, 2018 1 comment

Lac anti-graffiti şi camere de supraveghere

Aug 9, 2018By

Ştirea care a făcut ocolul lumii, aducând în atenţie Casa Memorială Elie Wiesel din Sighetu Marmaţiei (România) – din păcate nu pentru ceea ce reprezintă acest muzeu vizitat de foarte mulţi turişti şi nici pentru calitatea şi dăruirea muzeografilor de acolo – a fost despre vandalizarea faţadei cu mâzgălituri incoerente de culoare roz care adunau de-a valma tot felul de invective antisemite şi de altfel. Lumea s-a scandalizat pe bună dreptate. Diferite instituţii publice naţionale şi locale, organizaţii naţionale şi internaţionale au emis comunicate oficiale de condamnare a acestei fapte incalificabile (şi greu de priceput de o gândire normală). Au fost scrise nenumărate mesaje de revoltă şi înfierare din partea unor persoane publice şi particulare, existând o mobilizare de anvergură post-factum.Între timp poliţia municipală anunţă că a demarat cercetările şi există (ca de obicei) un cerc de suspecţi. Din experienţa altor vandalizări (inclusiv cele din Cluj) făptaşii nu sunt identificaţi sau – în mod interesant – îndeobşte se dovedesc a fi „nişte adolescenţi rebeli” care oricum nu pot fi condamnaţi. Descoperirea lor este şi mai dificilă dacă obiectivul vandalizat nu este înzestrat cu un sistem de supraveghere. Din lipsă de fonduri, evident.Read more…

Aug 9, 2018 6 comments

UN SECOL fără un sfert

Aug 9, 2018By

Vom comemora anul viitor 75 de ani de la deportarea evreilor din Transilvania de Nord

Mama ar fi împlinit 114 ani la 7 august. Mai sunt câțiva ani până va împlini 120 de ani, în sufletul și în memoria mea – desigur dacă eu voi apuca să trăiesc această împlinire. Vi se pare stranie și ireverențioasă această asociere? Eu știu că ea va muri de tot și de adevărat doar odată cu mine. Căci de când m-a născut ea a trăit doar pentru mine și prin mine. Și am uneori senzația că mai trăiește și împărtășește bucuriile și disperările mele. Până în ultima clipă a vieții ei binecuvântate a fost cu mine. A murit în brațele mele, chinuită, căci la vârsta de 83 de ani a dat peste ea un cancer nemilos și necruțător. A îndurat cu seninătatea ei născută în liniștea satului unde a copilărit, barbaria unui tratament atunci încă și mai neputincios. Acum se odihnește în liniștita Casă a Vieții (Beth HaHaim) a evreilor din Brașov, așteptându-și fiul. Să nu fie în acest cimitir singura din familia ei cândva numeroasă, ale cărei morminte sunt risipite în lume sau… nu sunt deloc.Read more…

Aug 9, 2018 10 comments

In memoriam György Szepesi – un comentator sportiv fără egal

Aug 9, 2018By

Zilele trecute a decedat una dintre cele mai mari personaliăți ale radiodifuziunii în general și a celei de limbă maghiară în special: György Szepesi. S-a născut într-o familie de evrei, Friedländer (ulterior și-a schimbat numele). Tatăl a murit în lagărul de concentrare Buchenwald, el însuși a fost trimis în 1942 într-un detașament de muncă forțată în Ucraina. Mama lui și el au suprviețuit infernului nazist ascunși într-o pivniță, prin bunăvoința unor vecini adevărați…Și-a început cariera de crainic reporter la scurtă vreme după terminarea războiului, în 1945, cu transmisia meciului dintre selecționatele Ungariei și Austriei. Rănile războiului se simțeau peste tot, meciul de fotbal fiind în perioada aceea una din puținele bucurii ale oamenilor. Acesta a fost și jocul de debut al lui Ferenc Puskás, care avea să devină o legendă a fotbalului anilor cinzeci. În 1953 a transmis de pe stadionul Wembley din Londra istoricul meci de fotbal dintre Anglia și Ungaria, care s-a terminat cu o mare surpriză: Ungaria a învins cu 6-3. A fost prima dată când echipa de fotbal a Angliei a pierdut pe teren propriu. Cred că nu sunt singurul care i-a ascultat în copilărie și în tinerețe transmisiile sportive unice în felul lor.Read more…

Aug 9, 2018 4 comments

Leii Ierusalimului

Aug 9, 2018By

Leul a fost un simbol al Ierusalimului încă din vremuri străvechi. După cum scrie în Geneza, cap. 49: Fiind pe patul de moarte Iacov a chemat pe fiii săi și a zis: Strângeți-vă și vă voi vesti ce vi se va întâmpla în vremurile care vor veni… Iuda este un pui de leu… Toiagul de domnie nu se va depărta din Iuda, nici toiagul de cârmuire dintre picioarele lui…Cu timpul, tribul lui Iuda a primit un loc dominant printre cele douăsprezece triburi ale lui Israel, regii David și Solomon au aparținut tribului lui Iuda, regele David a stabilit capitala regatului unit la Ierusalim. De atunci Ierusalimul a rămas pentru totdeauna capitala noastră, chiar dacă timp de multe secole acest lucru nu era o realitate fizică ci se afla numai în inimile evreilor răspândiți prin lume. Iar leul a rămas un simbol al Ierusalimului chiar și atunci!Read more…

Aug 9, 2018 2 comments

Evrei români care au contribuit la construcția Israelului modern: David Judelovitch

Aug 9, 2018By

David Judelovitch s-a născut la Iași, în 25 iunie 1863, într-o familie ultrareligioasă de cohanim și rabini. A primit o educație religioasă, a învățat la heder, dar a învățat și limbi străine în particular. În anul 1883 a făcut aliya, cam în același timp cu grupul Bilu, care se afla la Mikve Israel, o școală agricolă nu departe de Yafo, înființată de Karl Netter și care există până astăzi. El li s-a alăturat. După moartea lui Netter, ei s-au răspândit care încotro. Majoritatea s-au dus la Rișon LeZion, iar o altă parte au plecat la Ierusalim ca să învețe o meserie. David Judelovitch s-a hotărât să meargă cu ei și cu toții au fost trimiși la Yafo să învețe fierăria cuțitelor la un templier german. Ziua lucrau, iar noaptea învățau limba și literatura ebraică. În 1886 David Judelovitch a plecat la Paris pentru a lucra în noua sa meserie și în același timp a fost discipolul rabinului Israel Levi. În anul 1888, îndrumat de Eliezer Ben Yehuda, s-a întors în Palestina ca să se dedice educației și limbii ebraice. Despre îndrumătorul său trebuie să știm că Ben Yehuda, originar din Bielorusia, venit în Palestina în 1882, este cea mai importantă personalitate în renașterea limbii ebraice și în dezvoltarea educației și jurnalismului în Israel.Read more…

Aug 9, 2018 9 comments

Ceasul meu cu cuc

Aug 9, 2018By

Pe vremea când eram tineri căsătoriţi, ne distram cu soțul meu, povestindu-ne unul altuia dorințele. El era rațional și modest, nu prea spunea multe, îl interesau mai mult ale mele, care erau în număr de trei: o chitară, un ceas cu cuc și… o vizită la Băile Herculane. Să încep cu ultima. De ce Herculane? Citisem în adolescență un roman, nu mai știu despre ce era vorba, doar că acțiunea se petrecea în podgoriile Aradului, la Mehadia și la Băile Herculane. Din păcate am ajuns acolo doi ani la rând, de nevoie. La 40 de ani am suferit de o criză de lombosciatică, de care am scăpat numai după doi ani de tratament. Dar am fost la Herculane!

Chitara! Chitara a fost scoasă imediat de pe listă de către soțul meu care mi-a spus scurt: ce-ți trebuie chitară când nu ai voce și nu știi să cânți. El vedea chitara ca un instrument însoțitor al cântecului și în acest context avea dreptate, nu am voce.

A rămas ceasul cu cuc care m-a însoțit o viață. Aș fi putut să-l am, pe vremuri piața românească era plină de ceasuri cu cuc rusești, dar erau din plastic, iar eu vroiam unul adevărat, din lemn sculptat, cum erau cele elvețiene sau germane și spre ghinionul soțului meu, văzusem unul splendid la un fost șef de-al lui. Astfel de ceasuri nu se găseau la noi.Read more…

Aug 9, 2018 9 comments

Trei planuri cincinale într-o singură răsuflare

Aug 9, 2018By

Am ajuns pe aeroportul din Saloniki și am înțeles că soarta zborului nostru se afla în mâna unei companii aeriene (ASTRA grecească) incapabile să facă față unor deficiențe/defecțiuni apărute în mod neașteptat. Ei bine, eu am folosit acele ore de așteptare și am cugetat. În primul rând am făcut o recapitulare a ceea ce era important pentru mine în acel moment. Deci, la anul trec în cea de a noua decadă a vieții (am mai amintit lucrul ăsta și îmi cer scuze), sunt relativ sănătos, adică sufăr de boli cronice ținute în frâu pe cale medicamentoasă, preocupat de o mulțime de lucruri, pentru că sunt ocupat cu diverse îndeletniciri care îmi fac plăcere și îmi aduc satisfacții. Dar imediat a urmat celebra întrebare pusă de Woody Allen într-unul din filmele sale: totul e in ordine, dar până când?! Cu alte cuvinte, cum facem ca treaba să continue? Mai ales că mai nimic nu depinde de mine. Și cu toate acestea, ceva îmi mai rămâne, mi-am zis eu în timp ce eram așezat pe un scaun incomod, pe care-l părăseam doar din când în când pentru a vizita acel loc în care până și regele merge singur… Acel ceva este planificarea, planurile de viitor.Read more…

Aug 9, 2018 12 comments

Cum am învățat medicina practică

Aug 9, 2018By

Când am început facultatea de medicină la Iași, în mai 1945, al Doilea Război Mondial era pe sfârșite și nici în visele mele cele mai frumoase nu m-aș fi putut gândi ce dezvoltare va lua știința în viitor. De aceea am folosit în titlu termenul de medicină practică, adică un fel de medicină generală, pentru că numai pe aceasta o aveam atunci în vedere: trebuia să te descurci înarmat numai cu stetoscopul, aparatul de tensiune și radiologia. Cum am mai scris cândva, credeam în misiunea medicului ca om care prin înțelegerea bolii, prin cunoștințele sale și posibilitățile de tratament, poate să aducă alinarea suferințelor și eventual vindecarea. Și din acest motiv, chiar în anul IV de studenție am dat concursul de externat (după sistemul francez atunci încetățenit în România) ca să lucrez timp de doi ani direct la patul bolnavului, iar apoi internatul. Acești ani au fost hotărâtori în evoluția mea ca medic. Trebuie să spun că cel mai mult am învățat atunci de la surori (nu existau atunci asistente) și chiar de la infirmiere.Read more…

Aug 9, 2018 2 comments

“Vacanţa” cu… militarii eliberatori sovietici

Aug 9, 2018By

Plecam la gară. Tata scoate bilete de tren dus-întors, ne urcăm pe platforma unui vagon de marfă, destinată frânarului. Eram veseli, bine dispuşi, aveam cu noi merinde pentru o zi întreagă, seara urma sa ne înapoiem. Timpul cald, senin, tocmai bun pentru o asemenea excursie. Cu numai câteva clipe înainte de plecarea trenului, patru militari sovietici se urcă pe platforma vagonului următor; doi dintre ei coboară pe tampoane şi vin la noi. Scot pistoalele, le pun în pieptul sorei mele şi al meu şi începe jaful. Repet, aveam unsprezece ani. Tata, în speranţa că vom scăpa, scoate din portofel o bancnotă pe care le-o oferă; militarii sovietici râd, i-l smulg din mână şi continuă jefuirea. Ne iau absolut tot ce puteau lua de la tata şi de la sora mamei: aparat de fotografiat, ceas de buzunar, ceasul de mână al mătuşii noastre, cercei, brăţară, broşă, până şi batiste. În vremea asta, soră-mea şi cu mine ne-am putut strânge mâinile şi ne-am rugat. După încheierea operaţiunii sar din trenul care mergea cu viteză mică aşa cum merge orice marfar. Pachetele cu mâncare ni le-au lăsat.Read more…

Aug 9, 2018 6 comments

Portocala

Aug 9, 2018By

Aseară după spectacol, în timp ce mă demachiam, colegul meu de cabină, actorul Dumitru Onofrei, îmi spune: “Hai spală-te mai repede, îmbracă-te şi vino cu mine am să-ţi arăt ceva.” Onofrei era actor mai vechi la Teatrul Naţional şi mai în vârstă decât mine cu vreo 10-12 ani. Eu aveam 14 ani şi el avea 24 sau 26. Mă uitam la el ca la un frate mai mare şi el avea grijă de educația mea artistica. L-am urmat imediat şi am ieșit împreună pe la intrarea actorilor ce se afla în spatele teatrului direct în strada principală Cuza Vodă… Strada, în trecut atât de falnică şi mândră, era acum jalnică, de parcă trecuse un tanc peste ea. Nu magazine, nu cofetării, din cele două cinematografe numai unul mai funcționa, din când în când: Trianon. Ne-am oprit în faţa unui magazin de delicatese, prăfuit. Oblonul era tras, dar la lumina felinarului de pe strada ne-am uitat înăuntru, prin gratiile oblonului magazinului care era gol. Complet gol. La fel şi vitrina. Goală şi prăfuită. în mijlocul ei era o farfurioară cu ceva ca o minge de culoare galbenă. Onofrei se apleacă spre mine şi mă întreabă: „Ştii ce-i asta?“ „Nu”, zic eu cu ochii la globul auriu. Asta este o portocalăRead more…

Aug 9, 2018 3 comments

Altă școală, într-o altă vară!

Aug 9, 2018By

Tot aici, în paginile virtuale ale revistei Baabel, scriam cu câteva săptămâni în urmă despre amintirile mele de la școala de vară pe care am trecut-o cu bine la Universitatea Berkeley, în California. În final menționam o altă școală, dintr-o altă vară! Iată-mă poposind acolo cu amintiri la fel de frumoase!

Este vorba despre vara anului 1996 în campusul Universității Harvard. Atunci am participat la cursul dedicat ”Economiei Mediului și Analizelor Politice, conturi verzi”. A fost o vară fierbinte la propriu și la figurat, fiindcă a trebuit să facem față căldurii, în același timp cu afluxul de informații pe care le-am primit cu acea împrejurare. Am audiat prelegerile Profesorului Theodore Panayotou[1] , invitat ca titular la acel curs de vară, o personalitate plină de carismă care ne-a prezentat lucruri noi într-o manieră care ne făcea să nu știm când trece timpul. Şi ceilalți lectori erau personalități în domeniile în care erau invitați să vorbească. Eram ocupați toată ziua, așa că temele de casă le făceam noaptea. Ziua aveam studii de caz, scenarii, vizite pe teren și pregătirea lucrării de absolvire. Trebuia să fii rezistent fizic și psihic ca să dai randament, mai ales într-o limbă străină. Este drept că dăduserăm test de limba engleză la Ambasada SUA, înainte de plecarea din țară.Read more…

Aug 9, 2018 7 comments

Bucătăria de vară – Taratorul bulgăresc în diverse stiluri

Aug 9, 2018By

Inspirat de romancierul francez Raymond Queneau (1903 – 1976), ale cărui „Exerciții de stil” sunt o capodoperă a parodiei literare, m-am permis să parodiez propriul meu articol despre tarator (https://baabel.ro/2018/07/o-incursiune-istorica-si-culinara-in-lumea-legendarului-tarator/) în mai multe variante stilistice. Am urmat o singură regulă: în fiecare variantă se găsește rețeta a taratorului sau cel puțin ingredientele sunt menționate. De pildă: Pentru iubitorii de animale La prepararea taratorului se folosesc numai ingrediente de origine vegetală: un castravete mare, cojit și ras, iaurt vegetarian de soia, apă (care în niciun caz nu trebuie luată din adăpătoarea animalelor), apoi puțină sare, mărar, doi căței de usturoi (scuzați expresia anticanină!) pisați și trei nuci tocate. Toate se amestecă cu grijă și se adaugă după gust ulei de măsline extravirgin. Acoperiti oala cu un ștergar, să nu cadă și să se înece vreo muscă in ea. Din mâncarea preparată oferiți câte o treime întâi pisicii, câinelui și papagalului, iar rămășițele se servesc oamenilor.Read more…

Aug 9, 2018 5 comments