Știrile de la BBC erau agasante, ca în multe alte zile: președintele Trump e acuzat de implicare a Rusiei în ultimele alegeri prezidențiale, premierul israelian Netanyahu e învinuit de luare de mită, președintele Africii de Sud (un erou al luptei împotriva apartheidului) și-a dat demisia. În statul Florida, un tânăr de 19 ani a tras în elevii unui liceu, ucigând 17 și rănind alte zeci de oameni. Parcă am duce lipsă de terorism! Dacă nu jihadiștii, atunci se găsesc diverse persoane dezaxate care ajung, fără probleme, în posesia unei arme. Până și la Olimpiada din Pyeongchang, în Coreea de Sud, s-a prăbușit o pancartă de reclame pe pârtia de schi, rănind câțiva oameni. Am vrut să schimb canalul, când deodată pe ecran a apărut imaginea unui copil de vreo 3-4 ani, într-o stație de metro din Spania…Read more…
Bunica mea adoptată, Erzsi, făcea mămăligă cel puţin o dată pe săptămână. După ce-şi pierduse un fiu la Auschwitz şi celălalt a plecat clandestin în America de Sud, scoaterea din frumoasa locuinţă cu patru camere din centrul Clujului – pe motiv că nu li se mai cuvine, închiderea biroului de „expert contabil” al bunicului Nándor, strîmtorarea la propriu şi la figurat (salariu mic de funcţionar la Uzinele Electrice şi mutarea forţată în căsuţa de la periferie, fără apă curentă şi WC în casă) nu i s-au mai părut atât de tragice…Read more…
Până nu de mult nu m-am putut imagina în postura unui om bătrân și cu toate acestea mi-a venit rândul să mă încadrez și eu în această lume care îmi era departe, pe care nu puteam sau poate în mod conștient nu voiam să admit că ar putea să se potrivească cu felul meu de a fi, cu energia pe care o aveam și cu impresia că sunt invincibil – din punctul de vedere al puterilor, dorințelor și al posibilităților fizice și intelectuale. Astăzi bătrânețea mi-a bătut la ușă, iar eu am lăsat-o să intre în viața mea de zi cu zi, o ascult și încerc să-mi însușesc multe dintre sugestiile pe care mi le oferă; Read more…
În pauza de lunch, cu puţin înainte de plecare, ne îndreptăm spre micul restaurant din vecinătate. Dintr-o eroare regretabilă depăşesc intrarea în parcarea localului şi colegul cu care eram începe să urle la mine ca să întorc imediat. Încetinesc şiRead more…
În Franța secolului al XV-lea, femeile purtau o „châteleine”, ornament similar unui săculeţ din catifea sau mătase prins de betelia rochiei, iar bărbații îşi legau de mijloc pungi din piele în care țineau bani, documente şi chiar gloanțe sau pumnale. Borseta zilelor noastre aduce şi cu tolbele indienilor nativi, coloniștilor şi cowboyilor din Vestul Salbatic, asa-numitele buffalo pouches, pe care bărbații le purtau de-a latul pieptului. Borseta modernă – un mister semiotic al modei, pentru că i se spune şi „fanny pack”, „hip pack” sau „money belt” (in US), „bauchtasche” (în Elveția), „bum bag” (în UK), dar şi „le banane” (în Franța) – a fost de fapt inventată în 1962, de către Melba Stone, o australiancă care le-a creat inițial pentru alpiniști, salvamontiști, schiori, cicliști şi iubitori ai echitației.Read more…
Jignitoarea afirmație nu a fost făcută de vreun antisemit notoriu, ci de însuși prim-ministrul polonez, Mateusz Morawiecki, care la Conferința pentru Securitate de la München a spus că Holocaustul „a fost comis de polonezi, de evrei, de ruși sau de ucraineni, nu numai de germani”. Purtătorul său de cuvânt a avut dificila sarcină de a învăța întreaga planetă să citească și a afirmat că aceste vorbe nu trebuie interpretate „ca fiind o tentativă de negare a Holocaustului, sau de a trece asupra evreilor, care au fost victime, vina genocidului comis de naziștii germani”.
Poate că explicația facilă că toți am înțeles greșit ar fi izbutit să stea pe picioare, clătinându-se mai rău ca un bețiv, dacă ea ar fi fost singulară în spațiul polonez și dacă „neinspiratul” șef de guvern nu i-ar fi adăugat pe germani la înșiruire. Așa, afirmația este revoltătoare și ofensatoare,Read more…
Nu cred că omul s-a născut bun, nu cred că bunătatea există în genele noastre, dar ea se poate forma prin educație, exemplul personal, circumstanțe, o anume etică ce a evoluat la rândul său de-a lungul veacurilor și toate acestea îi fac pe oameni să devină civilizați, înțelegători, poate chiar atenți la nevole celuilalt. Și cu toate că, ceea ce vedem în jurul nostru ar trebui să ne dezamăgească, să ne creeze o viziune pesimistă cu privire la viitor, eu cred în progres, în perfectibilitatea omului, în capacitatea lui de a dirija spre o direcție mai bună dezvoltarea lumii și a speciei noastre. Știu că este o credință naivă, dar fără ea cum am putea să trăim pe acest pământ? Și totuși, recent, această convingere a mea, a fost puternic zdruncinată de două lucrări extrem de provocatoare despre prezentul și viitorul omenirii. Este vorba de volumele lui Ygal Noah Harari – ”Sapiens” și ”Homo Deus”.Read more…
Într-un fel, cartierul meu face legătura între zona centrală a orașului – Universitate, Piața Rosetti-Armenească – și una din marginile sale, cea estică, Piața Obor. Pentru copilul ultracitadin, aceasta mare piaţă, cu lumea sa pestriță, gălăgioasă, cu călușeii și “lanțurile” spectaculoase, cu beția de culori și zgomotul infernal, aducea ceva din magia unei lumi necunoscute, mai greu de înțeles pentru mine. Tata, crescut la țară, mă ironiza că nu știu să mă urc in copac….Deseori, o însoțeam pe mama la cumpărături. Cele cotidiene se făceau în imediata apropiere a casei, la colțul străzii Traian cu bulevardul Carol. O mică Alimentara unde eram serviți de “șeful” (reponsabilul), domnu’ Dobrescu. Acesta, volubil și amabil, povestea mândru clienților de ținuturile sale natale, de Oltenia. Apoi, intram alături într-un “paradis al simțului olfactiv” la magazinul de cafea. Aici ne servea unul din cei doi armeni (pe unul chiar îl chema Armenak), ginere și socru. Magazinul, în care se prăjea și se vindea cafea, în pachete cafenii, era acum de stat, foștii patroni erau doar gestionari în magazinul rebotezat “Cafea-Dulciuri”. Read more…
Nu se prea vorbea în România comunistă despre Basarabia. Subiectul era semitabu, pentru că orice discuție pe această temă putea avea consecințe neplăcute pentru cei ce îndrăzneau să discute despre ceea ce fusese timp de 22 ani parte integrantă din România după mai bine de 100 ani de înstrăinare…Dar eu ştiam ce se întâmplase cu buncii mei, acolo, departe de noi, în acei ani. Știam că bunicul fusese directorul gimnaziului evreiesc din Soroca, o așezare în nordul Basarabiei, că decedase cu două săptămâni înaintea intrării trupelor sovietice – iunie 1940 – și că fusese înmormântat în acea urbe, reședința lui Petru Rareș. Despre bunica mea lucrurile erau mult mai puțin clare. Supraviețuitorii tragediei transnistriene povestiseră tatei cum că bunica Milca fusese ucisă de un ofițer român, cam prin anul 1942, pe marginile unui drum cu pulbure, între două lagăre de concentrare. Cu un singur foc de armă… Și aruncată într-un șanț. Și mai știam că cei doi fii – tatăl meu și fratele său – puseseră o placă funerară pe mormântul bunicului, în amintirea celei ce le fusese mamă și nouă bunică pe care n-am cunoscut-o niciodată. Cu aceste date în minte m-am întâlnit pentru prima oară, în anul 2000, cu medici anesteziști ”moldoveni” la un congres în București…Read more…
La sărbătorirea lui Mircea Tivadar s-au reunit membrii comunităţii armene din Cluj, delegaţi ai unor comunităţi din ţară, lideri ai Uniunii Armenilor din România, reprezentanţi ai Comunităţii Evreilor din Cluj, prieteni români şi maghiari, reprezentanţi ai administraţiei publice, etc. Cel mai de vază invitat al festivităţii a fost Serghei Minasian, proaspăt numitul ambasador al Armeniei la Bucureşti.Trebuie să menţionez – cunoscându-l de peste 17 ani pe Mircea Maximilian Tivadar – că Premiul „Kristóf Szongott”, reprezentat printr-un artefact elegant de cristal, având gravat chipul lui Kristóf Szongott – i se potriveşte perfect.Read more…
Se apropie ziua când vom aniversa 70 de ani de independență a Statului Israel. Pentru poporul evreu este noul început al vieții întreruptă brutal cu 2000 de ani în urmă. Poate nu chiar exact, dar nici nu are importanță la această scală a măsurării timpului o eroare de câțiva ani :). In anul 1948 Statul Israel a apărut pe harta Orientului Mijlociu. Înființarea statului evreu modern a fost un proces dificil care a durat aproape 70 de ani (socotind de la așezarea primelor „pietre de temelie” ale viitorului stat evreu – primele așezări sioniste din jurul anului 1880 – până la proclamarea independenței în 1948 (5 Iyar 5708 – după calendarul ebraic) Evenimentul, pregătit de multă vreme, a fost o ”surpriză” așteptată și întâmpinată de cei mai mulți evrei din întreaga lume cu imensă bucurie, de cei mai mulți arabi cu proteste, iar de țările arabe vecine, cu război. Restul lumii a primit evenimentul cu o oarecare indiferență având alte priorități…Read more…
De ce tocmai logica unei dimineți de miercuri? S-ar potrivi la fel de bine ”unde dai și unde crapă”! Asta fiindcă plecăm cu un gând, pentru ca mai apoi, în funcție de firul logicii fiecăruia, să ajungem undeva departe. Pentru cine nu știe, poate să pară un salt la alt subiect, dar nu asta este. Este pur și simplu logica fiecăruia dintre cei care gândesc cu creierele lor. Mai mult chiar, un același individ poate gândi diferit o aceași situație, dacă se află în alte circumstanțe. Oare câți știu cât timp ne ia să ne simplificăm frazele scrise, să le facem mai ușor de citit, dar să rămână totuși inteligibile? De fapt, eu una încă nu am reușit în totalitate! Necesitatea de a proceda așa provine din dorința pur umană de comunicare. Limbajul actual a devenit scurt și concis, dar doar aparent mai clar. Câți mai citesc frumoasa literatură clasică, modernă sau contemporană? A scrie esența și a pătrunde cu ea prin modul actual de a citi, cel ”pe sărite sau pe diagonală”, pe care-l are marea majoritate a cititorilor, asta este o provocare reală a zilei de astăzi!Read more…
Pe vremea lui Mao, Alain Peyreffitte, ministru francez în câteva guverne, a făcut un sejur de trei săptămâni în China, de unde a revenit cu o carte întitulată profetic “Când China se va trezi” în care afirma că modernizarea acestui uriaş stat va schimba într-o bună zi politica lumii. S-a râs de el. China exporta pe atunci stilouri, păsări din hârtie colorată, ceva materii prime şi ideologie. Zeci de milioane de chinezi, mai ales tinerii, defilau cu cărtica lui Mao şi oamenii de ştiinţă erau trimişi la muncă de reabilitare la ţară, ca să crească porci şi să cureţe găinaţul de la raţe. Dar Peyreffite a avut dreptate. China s-a trezit, a devenit o putere economică mondială şi o putere armată ultramodernă. A renunţat la carnetele roşii cu învăţătura lui Mao şi la tunicile tip Mao şi sutele de milioane de oameni au renunţat la defilări, au adoptat moda europeană şi s-au apucat de muncă. Acum China a început să cumpere America.Read more…
De-a lungul străzii Venlo [în original Entlang der Venloer Straße] este titlul unei cărţi de dimensiuni prietenoase, cu o copertă sugestivă, destinată parcă cititorului-voiajor care îşi petrece, citind, călătoria cu trenul sau cu tramvaiul. Atâta doar că în cazul de faţă cartea este vehicolul care-l ia la drum pe cititorul care încalecă alături de autor pe bicileta cu care pedalează zilnic către cabinetul său medical de pe strada Venlo din Köln. Curând se dovedeşte că strada Venlo nu străbate doar oraşul Köln, ci se ramifică pe cărările memoriei, având destinaţii din cele mai diferite, din Banat şi până la New York, dar şi o staţie constantă de îmbarcare şi popas: Aradul natal al lui Peter Rosenthal, scăldat de Mureş şi populat cu personajele copilăriei, precum şi o alta – de destinaţie – Kölnul de pe malul Rinului care, uneori, se confundă cu Mureşul.Read more…
Yehuda Wachsman s-a născut în România, la Târgu Mureș, în anul 1947. Tatăl său, Iƫhak-Şlomo Wachsman, a avut parte de o viaƫă zbuciumată, străbătută de mari cumpene: prima și a doua soƫie au murit din cauza unor boli incurabile. Iƫhak se căsătorește a treia oară. Cuplului i se nasc două fete. Ȋntre timp izbucnește cel de-al Doilea Război Mondial. Itzhak este trimis într-un lagăr de muncă obligatorie, iar soƫia împreună cu cele două fiice sunt deportate la Auschwitz. Toate trei au murit în camerele de gazare. După război Iƫhak se reîntoarce la Târgul Mureș unde se recăsătorește (a patra oară) cu Serena Rosenfeld și ea supravieƫuitoare a lagărului de la Auschwitz. Din această căsătorie li se nasc trei copii: primul, un băiat – Yehuda, , iar mai apoi încă două fete. (Toƫi trei trăiesc astăzi în Israel împreună cu familiile lor).Read more…
La vârsta de 20 de ani, am avut 68 de kilograme. 35 de ani mai târziu s-au mai adăugat încă 25 de kilograme, deci 92. Aşa o diferenţă, evident este foarte vizibilă, mai ales dacă e observată spontan, fără nici o continuitate, ca într-o revedere cu cineva cu care nu te-ai văzut de decenii. Aşa s-a întâmplat, că la apogeul meu gravitaţional mă aflam într-o delegaţie de servici în Germania, la Frankfurt, şi am avut un sfârşit de săptămână liber. Am hotărât să iau o pauză de la colegii de afaceri şi de la discuţii forţate pe teme asociate cu lucrul, ca să fac o seară “socială” şi să mă întâlnesc cu prieteni adevăraţi, cu care pot să mă relaxez, amuz sau cu puţin noroc, ambele.Read more…
Să-mi fie cu iertare că încep cu unele idei și păreri care de fapt reprezintă chintesența aspectelor prezentate ; pe de altă parte subliniez că nu am intenția de a denigra țara în care trăiesc prezentînd întâmplări negative dar din păcate reale . Deci , încep cu ideile de bază iar mai apoi descriu evenimentele așa cum au fost prezentate de media locală și așa cum le-am înțeles .
Existența unui stat fără libertate este limitată în timp, iar libertatea fără un stat este de neconceput . Libertatea nu este posibilă fără un simț al măsurii implementat de stat. ( „ fără disciplină v-ați sui toți în copaci, v-ați da pantalonii și v-ați … „ spunea un personaj din „Șvejk in al doilea război mondial„ de Bertold Brecht ). Statul , un edificiu al ordiniibsociale , poate fi dărâmat de mase violente amețite la propriu ( de băutură ) sau la figurat ( de demagogi )…Read more…
Era nesuferit de cald la Munchen, copiilor le era foame așa c-am intrat la restaurantul cel mai apropiat. Era un restaurant croat, zăpușeală în interior, mai ceva ca la Beer-Sheba în august. Doua ventilatoare leneșe nu reușeau să ne facă mai bine dispuși. O femeie , în jur de 70, cu păr argintiu dirija chelnerii şi nu scăpa din ochi pe bucătari. Era proprietara localului. Din când în când se uita şi în jur la clienții. Figura ei îmi era foarte familiară şi încercam să-mi dau seama de unde. Brus am înțeles totul. Semăna foarte mult cu mama mea. Când a trecut lângă masa noastră , ca să întimpine niște clienți vechi, i-am văzut numărul de înregistrare de la lagărul de concentrare din Auschwitz, la fel ca pe brațul mamei meleRead more…
Am început cu publicarea unor note de călătorie, am continuat cu jurnalistica unor probleme controversate și în final am abordat romanele de acțiune. Primele note de călătorie au apărut în revista Minimum, a regretatului Alexandru Mirodan. Inițial privind locuri unde în anii respectivi dețineam, ca să mă exprim așa un “monopol”(! ), adică zone mai puțin sau de loc frecventate de publiciștii și cititorii de limba româna din Țara Sfânta: Azerbaidjan, Republica Democrată Germană, Moscova, Varșovia, Szeged, Novisad…În romanele mele Am abordat intriga temelor cu interes si am recitit manuscrisele cu o satisfacție narcisistă, admirându-mi fara modestie personajele create! Mi-a făcut plăcere faptul că eroii acționează – prin voința autorului – folosind procedee inteligente, pentru triumful dreptății asupra răului…Read more…
De astă data vă propun două aluaturi, uşor de preparat, propuse de mama mea, Irina Szmuk. Era o teoreticiană a artei culinare, dar şi o gospodină iscusită. Nici acum, după 50 de ani de la publicarea cărţii, cele 1000 de reţete ale ei nu se « demodează ». Cele două aluaturi pe care vi le prezint sunt pentru începutul şi sfârşitul unei mese festive, dar pot să fie servite şi în cadrul meselor de zi cu zi. Chiar dacă, la prima vedere, ambele par preparate de sezon, ingredientele prospete pot fi înlocuite şi cu cele congelate.
Ruladă de spanac cu șuncăRead more…
