De-a lungul istoriei, majoritatea oamenilor își petreceau cea mai mare parte a vieții în locul unde se născuseră. Sigur că au fost și excepții: migrațiunea popoarelor, expediții militare, cruciade, pelerinaje, dar călătorii de plăcere, așa cum ne-am obișnuit cu ele în ultimele decenii, sunt un fenomen destul de recent. În loc de a călători ei înșiși, oamenii citeau cu mare plăcere cărți de călătorie. S-ar putea crede că acest gen de literatură a cunoscut o înflorire deosebită odată cu marile descoperiri geografice din sec. XV-XVII, dar nu este așa. Călătoriile italianului Marco Polo au apărut pe la 1300. Cu un secol mai devreme au apărut călătoriile evreului spaniol Benjamin din Tudela. Au fost și multe altele și toate au găsit un public interesat. De fapt lucrările geografilor din antichitate pot fi considerate și ele în aceeași categorie. Toate aceste cărți de călătorie au un element comun: un om „de-ai noștri” pleacă într-o țară necunoscută, își relatează aventurile și descrie locurile pe care le-a vizitat și pe băștinași – care a priori sunt considerați ciudați, primitivi. V-ați putea însă închipui situația inversă, unde cartea să fie scrisă tocmai de un „băștinaș”? Asemenea cărți sunt rarisime, dar ele există. Aș vrea să povestesc despre un asemenea „băștinaș” și despre cartea lui. Au trecut de atunci cel puțin 25 de ani. Aveam un vecin, pensionar, care în tinerețe făcuse parte din corpul diplomatic și fusese staționat în diferite țări, printre care și Peru. Am găsit în biblioteca lui o carte despre incași…Read more…