Așa cum văd eu lucrurile, există o relație foarte strânsă între tatăl meu și Baabel. Să explic. Tata era medic pediatru și își iubea mult profesiunea, dar cel puțin tot atât de mult îi plăcea să afle lucruri noi și să le împărtășească și altora: să povestească, să explice, să expună un subiect, să predea. La Arad, în afară de o circumscripție avea și ore la școala de surori, într-o vreme a fost chiar diriginte. Țin minte cu câtă însuflețire ne-a povestit că într-o oră de dirigenție le-a vorbit elevelor despre George Enescu… Tata avea întotdeauna ceva interesant de povestit. Era bine informat, știa mai multe limbi, era un bun cunoscător al literaturii, al muzicii clasice și al artelor și dacă stau să mă gândesc, era în cea mai mare parte autodidact. Mergea la concerte, citea enorm și când un subiect îl interesa, îl studia în profunzime. Avea și un cerc de prieteni cu interese similare și când se întâlneau la noi acasă, era o plăcere să asist la discuții. Am crescut într-o casă în care era de la sine înțeles că în comunism nimeni nu-ți poate lăsa moștenire o avere, dar nici cultura pe care o acumulezi nu ți-o poate lua nimeni. În România anilor 1960 posibilitățile de exprimare erau limitate. O vreme a scris cronica muzicală în ziarul local (și când am citit Bucuriile muzicii de Mihail Sebastian am avut tot timpul impresia că îl aud pe tata vorbind). La sfârșitul anilor 1960, când a fost permis, tata a ținut un ciclu de conferințe de iudaistică foarte apreciate. Dar în rest nu a făcut nimic public. Cred că eu am moștenit unele dintre însușirile tatălui meuRead more…
