Am început cu publicarea unor note de călătorie, am continuat cu jurnalistica unor probleme controversate și în final am abordat romanele de acțiune. Primele note de călătorie au apărut în revista Minimum, a regretatului Alexandru Mirodan. Inițial privind locuri unde în anii respectivi dețineam, ca să mă exprim așa un “monopol”(! ), adică zone mai puțin sau de loc frecventate de publiciștii și cititorii de limba româna din Țara Sfânta: Azerbaidjan, Republica Democrată Germană, Moscova, Varșovia, Szeged, Novisad…În romanele mele Am abordat intriga temelor cu interes si am recitit manuscrisele cu o satisfacție narcisistă, admirându-mi fara modestie personajele create! Mi-a făcut plăcere faptul că eroii acționează – prin voința autorului – folosind procedee inteligente, pentru triumful dreptății asupra răului…Read more…
Primăvara e după colţ. Azi e Mărţişorul, ziua primei Babe din cele nouă (numărul cojoacelor lepădate de Baba Dochia) un răstimp capricios în care vremea blândă şi însorită poate fi degrabă alungată de viscol şi ger, exact ca acum, în 2018. A sosit momentul să ne alegem o babă ca să aflăm cum ne va merge tot anul, judecând după vremea din ziua babei preferate. Dacă va fi o babă rea cu vreme rece, vântoasă şi înnorată, ne va merge rău. Dacă va fi o zi senină cu vreme călduţă, va fi o babă bună… Dar cine a auzit de babe bune? Baba Cloanţa Cotoroanţa şi Baba Iaga sunt vrăjitoare patentate… Read more…
Au trecut cinci ani de când părinții mei au depus cererea de a emigra în Australia și era imposibil de știut dacă va fi vreodată aprobată. Ne-am obișnuit cu așteptarea: spiritele noastre erau deja departe, doar trupurile mai lâncezeau. Timpul picura monoton, fără a aduce cu sine mari schimbări. Tata lucra mai departe la farmacie, mama în laboratorul spitalului, iar eu mergeam la Liceul Nr. 3. Efectul cel mai vizibil al cererii noastre de emigrare din 1964 a fost că nu am mai primit apartamentul de bloc cu încălzire centrală, ci doar locuința cu o singură cameră în care stătea o pereche mai în vârstă. Fiind „cetățeni de nădejde”, li s-a dat lor locuința de bloc, iar noi am fost repartizați în locuința părăsită de ei. În plus am luat ore particulare de engleză și am făcut progrese frumoase. Libertatea noastră de mișcare, limitată ce-i drept, nu a fost însă afectată. În acești ani am făcut câteva călătorii în țările vecine. După ce excursia noastră din 1968, din munții Tatra din Slovacia, a fost întreruptă de o invazie străină, așa cum am mai povestit (https://baabel.ro/2017/10/incolo-si-inapoi-aventurile-noastre-din-cehoslovacia-august-1968/), tatăl meu a depus cerere pentru o călătorie în Iugoslavia în vara următoare. În primăvara anului 1969, tata a fost somat să se prezinte la miliție și spre surprinderea lui a fost informat că autoritățile au binevoit să aprobe ambele cereri: nu numai vacanța la marea Adriatică ci și emigrarea în Australia. Read more…
M-am născut în 1940 la Cernăuți. Anii războiului i-am petrecut cu părinții mei în Rusia ca refugiați, după care am revenit la Cernăuți. Apoi am ajuns în România. (Dar despre asta mai pe larg, altădată). În 1947 locuiam într-un oraș de graniță din vestul Transilvaniei. Foarte devreme am început să citesc ziare și tot felul de publicații. Acasă primeam zilnic ”UNIREA” – cotidianul Comitetului Democrat Evreiesc (ulterior desființat), așa că eram mai mult sau mai puțin la curent cu evenimentele zilei. Răsfoiam tot ce-mi cădea în mână, de pildă niște reviste numite ”WEG UND ZIEL” – organ teoretic al Partidului Comunist din Austria, numai că literele erau prea mici, greu de citit, iar conținutul cam încâlcit și destul de plictisitor. În schimb îmi plăceau ”ANALELE ROMÂNO-SOVIETICE”. Aici am găsit o cronică elogioasă despre concertele unui tânăr și foarte talentat pianist din Leningrad, Sviatoslav Richter. Și un alt lung articol pe teme muzicale unde un anume Jdanov se arăta foarte supărat pe niște compozitori, din motive greu de înțeles. Mult mai interesant era ”ORIGINEA ȘI EVOLUȚIA VIEȚII” de academicianul Oparin. Read more…
Sunt oameni care cred că statul Israel s-a născut ca urmare a celui de al Doilea Război Mondial și, mai ales, Holocaustului. Aceasta este părerea lor. Nu vreau s-o combat, s-o critic. Sunt alți oameni care vorbesc despre statul Israel ca despre realizarea visului mesianic al evreilor din întreaga lume. Nu vreau să analizez nici această părere. Alții afirmă că statul Israel s-a născut ca urmare a fenomenului renașterii naționale evreiești de la sfârșitul secolului al 19-lea. Poate că fiecare are dreptate în felul său, iar adevărul este undeva la mijloc, reunind toate aceste aspecte, ba poate și altele. Deși unii oameni din generațiile mai vechi nu credeau într-o asemenea posibilitate, a apariției unui stat evreiesc. Chiar și în perioada Holocaustului, erau oameni care nu credeau acest lucru ca fiind posibil. Dar viața s-a dovedit a fi mult mai puternică decât ei și decât noi. Astăzi, Israelul este o realitate, de care întreaga lume trebuie să țină seama. Unicul stat din lume în care tradiția și cultura iudaică stau la baza formației sale, ele reușind să se împletească cu dezvoltarea economică. Un stat care a reușit să transforme deșertul în pământ roditor, să prefacă apa sărată în apă potabilă, să dezvolte o industrie Hi-Tech într-un timp record și să dezvolte știința medicală rapid, salvând vieți omenești. Un stat mic, dar care are câțiva laureați ai Premiului Nobel în câteva domenii. Read more…
Săptămâna trecută președintele Donald Trump i-a primit, rând pe rând, pe Emmanuel Macron, președintele Franței, și pe cancelarul Germaniei, Angela Merkel. Pe lângă multe alte probleme care, de la instalarea președintelui american, au devenit surse de conflict între Europa și Statele Unite, miza cea mare a fost acordul nuclear cu Iranul, în mod paradoxal inițiat de Washington. Este adevărat de către președintele Obama, a cărui politică în Orientul Mijlociu a ridicat și atunci și mai mult acum – din cauza consecințelor ei – multe semne de întrebare. Pentru SUA și marile țări europene și nu numai, a apărut ca o necesitate vitală temperarea pericolului iranian, țară care era pe cale să ajungă un membru al ”clubului nuclear”. Adevărul este că Teheranul a reușit să învăluie în mister stadiul în care se găsea în procesul de fabricare a armei nucleare. Existau mai multe elemente concrete care indicau că procesul este în curs de desfășurare, dar nimeni nu știa unde se găsea Iranul, care va fi data probabilă în care va reuși să finalizeze arma letală. Iar dacă regimul iranian susținea (firesc) că intenția lui este folosirea uraniului în scopuri pașnice, nu exista posibilitatea de a constrânge țara să semneze acordurile nucleare existente în care statele posesoare de arme nucleare se angajează să nu le folosească.Read more…
De când colaborez la această inteligentă și interesantă revistă digitală am evitat să amestec în materialele mele aspecte ale vieții profesionale, căreia m-am dedicat de mai bine de o jumătate de secol. Mi-am spus și cred pe bună dreptate căRead more…
La prima vedere, cele două evenimente nu par a avea nimic în comun, poate doar… succederea lor. Abia s-au terminat ”Podurile” și a avut loc căsătoria. Dar nu este așa, există o legătură, fiindcă, trebuie să recunoaștem: prințul Harry, mai mult, întreaga familie regală britanică a trecut peste ”Podurile Toleranței”. ”Podurile Toleranței” reprezintă o manifestare inițiată de B’nai B’rith Europa pentru Europa centrală și de est și pusă în aplicare, pentru al cincilea an, de B’nai B’rith România, cu mare succes…Este cunoaștere, apropiere, prietenie, schimb de experiență și de valori între populația majoritară și minorități. Și dacă la primele ediții a fost vorba de raportul evrei-români și contribuția evreilor la dezvoltarea României, următoarele trei au atras încetul cu încetul celelalte minorități și aceasta ultimă s-a referit la minorități versus populația majoritară în contextul românesc…Prințul Harry a pășit pe ”Podurile Toleranței”, împreună cu familia lui. Acceptarea căsătoriei prințului Harry cu cineva care nu numai că provine dintr-un cu totul alt mediu social, de fapt o fată săracă, actriță, divorțată și pe de-asupra mulatră, este un mare pas făcut de regalitatea britanică, un pas obligatoriu către lumea de astăzi, în continuă schimbare. Desigur, se poate spune că a fost un mod de a consolida imaginea monarhiei britanice, de a demonstra cum se adaptează Coroana la actualitate,Read more…
Am ascultat discursul rostit de Oratorul în Cămaşă Albă, în faţa mulţimii adunate în Piaţa Victoriei din capitală. L-am ascultat şi atunci, în direct, şi apoi – pentru a încerca să-l înţeleg – l-am reascultat într-o înregistrare postată pe Internet. Ar fi fost bine să găsesc şi textul scris, ca să-l pot parcurge de mai multe ori, să revin asupra unor pasaje şi să caut logica lor. Voiam să înţeleg sensul celor rostite, timp de mai bine de o jumătate de oră, către mulţimea adusă – cu trenurile şi autobuzele – de pe tot cuprinsul ţării, felicitată de însuşi Oratorul în Cămaşă Albă, pentru curajul ei de a veni la Bucureşti, într-un număr atât de mare. Din cuvântarea ilustrată, pe ecranul din fundalul scenei, cu imagini desprinse parcă din benzi desenate, nu am reuşit să reţin logica, ci doar cuvintele cheie: stat paralel, securişti, stalinişti, delaţiune, interceptări, abuzuri, ba chiar şi tiranie. Dacă la început acest „stat paralel” era nebulos, după doar zece minute de cuvântare, reprezentanţii săi erau identificaţi cu şefa DNA, jurnaliştii şi magistraţii „acoperiţi”, ba chiar şi preşedintele României Read more…
Spre deosebire de Cetăţeanul Turmentat – emblematicul personaj peren din istoria ţărişoarei noastre – niciodată un am avut vreun dubiu cu privire la candidatul căruia îi acordam votul pentru Camera Deputaţilor. Candidatul pe numele căruia puneam ştampila era reprezentantul minorităţii mele, pe care-l cunoşteam personal, cu care puteam interacţiona direct şi, gândindu-mă că facem parte dintr-o minoritate mică, din „acelaşi trib” aş putea să spun – exagerând, desigur…puţin, că eram chiar… înrudiţi. Niciodată nu m-am îndoit de faptul că reprezentantul minorităţii mele mă reprezintă şi pe mine, din moment ce – acolo în parlament – îmi apără interesele de minoritar, adică posibilitatea de a-mi păstra şi îmbogăţi cultura, de a-mi conserva tradiţiile, de a-mi practica religia, de a-mi studia trecutul şi asigura viitorul; face toate diligenţele pentru elaborarea unor legi care asigură egalitatea în drepturi a tuturor naţionalităţilor şi confesiunilor, previne şi sancţionează ura rasială, xenofobia şi antisemitismul.Întotdeauna am fost încredinţată că reprezentantul minorităţii mele acţionează fără preget pentru instaurarea unei democraţii autentice şi consolidate, pentru că numai o astfel de democraţie constituie un mediu propice şi protector, o chezăşie pentru existenţa şi prosperitatea minorităţilor… Dar iată că a venit momentul – mai exact ziua de luni 18 iunie 2018 – când Parlamentul României a adoptat (pe repede înainte, la ceas de noapte şi presiunea majorităţii parlamentare ) modificarea Codului de Procedură Penală…Read more…
În fiecare dintre ultimii trei ani, Andrei Zador (colaborator al revistei Baabel) a publicat câte o carte care aduce completări valoroase în diferitele domenii ale istoriei şi culturii Clujului natal. Monografia uzinei Tehnofrig – prezintă o întreprindere emblematică pentru industria clujeană din a doua jumătate a secolului XX, Personalităţi marcante ale evreimii clujene – evocă portretele câtorva figuri ilustre din societatea evreiască interbelică, iar cel mai recent dintre volumele sale Monografia tenisului de masă clujean (1927-2019), scrisă în colaborare cu reputaţii ziarişti sportivi Demonstene Şofron (coautor) şi András Killényi (autor al unui capitol), trece în revistă istoria de peste opt decenii, a sportului care a adus glorie Clujului, bucurie şi mândrie clujenilor de-a lungul unui „secol scurt” şi frământat. După cum semnalam şi în avanpremiera apărută în Baabel, publicarea volumului a fost sincronizată cu un eveniment important desfăşurat la Cluj: Campionatul European de Juniori şi Cadeţi, a cărui organizare a revenit României la o distanţă de aproape 60 de ani (precedentul a avut loc în 1959). Read more…
Inspirat de romancierul francez Raymond Queneau (1903 – 1976), ale cărui „Exerciții de stil” sunt o capodoperă a parodiei literare, m-am permis să parodiez propriul meu articol despre tarator (https://baabel.ro/2018/07/o-incursiune-istorica-si-culinara-in-lumea-legendarului-tarator/) în mai multe variante stilistice. Am urmat o singură regulă: în fiecare variantă se găsește rețeta a taratorului sau cel puțin ingredientele sunt menționate. De pildă: Pentru iubitorii de animale La prepararea taratorului se folosesc numai ingrediente de origine vegetală: un castravete mare, cojit și ras, iaurt vegetarian de soia, apă (care în niciun caz nu trebuie luată din adăpătoarea animalelor), apoi puțină sare, mărar, doi căței de usturoi (scuzați expresia anticanină!) pisați și trei nuci tocate. Toate se amestecă cu grijă și se adaugă după gust ulei de măsline extravirgin. Acoperiti oala cu un ștergar, să nu cadă și să se înece vreo muscă in ea. Din mâncarea preparată oferiți câte o treime întâi pisicii, câinelui și papagalului, iar rămășițele se servesc oamenilor.Read more…
La începutul secolului XX, marele romancier și dramaturg maghiar Franz Molnár a scris unul din cele mai frumoase romane pentru tineret ale tuturor timpurilor: „Băieții din strada Pál” (în maghiară A Pál útcai fiúk). De peste o sută de ani el a delectat generații de copii care creșteau la est de Viena. Inspirat de exemplul marelui maestru, la al cărui nivel nu voi ajunge din păcate niciodată, am ales un titlu asemănător. Numele străzii e practic același și articolul meu vorbește tot despre întâmplări pe care le-am trăit în copilărie, chiar dacă acestea s-au petrecut în alt loc, în altă perioadă și în alte împrejurări. Nu am aceleași pretenții literare, dar strada Pavel a existat cu adevărat, la fel și copiii de care mă leagă amintiri, unele vesele, altele mai puțin. Trebuie să fi fost prin 1965 când am părăsit în sfârșit locuința din fabrica Cotex, Oradea și ne-am mutat în primul nostru apartament normal, în strada Pavel (pe atunci Severinului) Nr. 29. Read more…
Pe Júlia Szegő (1893-1987) sau cum îi spuneam noi copiii, Uli néni, o cunoşteam de când mă știam. Venea des în casa copilăriei mele, fiind prietenă de familie. Era o femeie mică de statură, dar cu o personalitate uriașă, care te fascina din prima clipă.
De la ea am învăƫat “cântarea”. Ȋn casa de pe str. Republicii, aproape lipită de vestita Grădină Botanică din Cluj, dădea ore de “cântare” copiilor preșcolari sau celor din primele clase. Aceste lecƫii existau și înainte de război. Acolo, la Uli néni, învăƫaseră primele noţiuni de muzică și cei doi fraƫi ai mei, Peter și Ştefan, pieriţi la Auschwitz… Şi tot acolo am învăƫat și eu, în anii 1950. Acolo a învăƫat și sora mea, Zsuzsi.
Aproape de pensionare, cu un program de lucru mai lejer, am mai mult timp pentru cei patru nepoți ai mei. Vorbim ebraică, ei știu doar câteva cuvinte în limba româna și maghiară. N-am încă rutina să mă ocup cu toți patru, așa că mă ocup doar cu câte doi deodată. Adeseori merg cu ei la filme pentru vârsta lor și uneori mi-se întâmplă să adorm pe parcursul proiecției. Nepotul mai mare mă întreabă de ce mi se întâmplă asta.
“Sunt obosit”, îi răspund, dar nu știu dacă mă crede. Tuspatru sunt fani ai jocurilor interactive, din fericire în Beer Sheba există două centre de genul aceasta. Am fost de mai multe ori cu ei și niciodată nu ne-am plictisit, nici măcar eu. Mă joc și eu cu ei sau singur și trebuie să recunosc că de multe ori nu mă descurc fără ajutorul lor.Read more…
Zvonuri, zvonuri, zvonuri. În ajunul plecării noastre în Israel, Iașul era inundat de zvonuri de tot soiul și toate culorile. Tânărul stat Israel abia înfiripat a și fost atacat de arabi, dar neputând să-l răpună pe front, au găsit o altă metodă: un boicot agricol total. Israelul ducea lipsă de cele mai elementare produse agricole. Se improrta până și ceapa din Cipru. Dar cel mai deocheat zvon și de aceea cel mai credibil era că în Israel e foarte căutat salamul românesc, mai ales cel de Sibiu. Se spunea că cine vine în Israel cu o cantitate de salam cât de cât e un om făcut. Pe noi zvonurile nu ne-au afectat. Bani de salam tot nu aveam. Abia aveam bani să plecăm la București și de acolo la Constanța ca să ne îmbarcăm pentru voiaj. Am ajuns la București într-o seară târzie și ploioasă de octombrie. Bani de hotel nu aveam. Mama avea adresa unei rude îndepărtate, un bătrân pe jumătate surd care locuia în oraș. Tot întrebând am ajuns la el uzi leoarcă. Am bătut multă vreme până ne-a auzit. Ne-a deschis ușa speriat. Mama i-a explicat cine suntem și că suntem în drum spre Țara Sfântă. Pe bătrân nu l-a lăsat inima să ne lase pe stradă. S-a înduplecat și ne-a oferit ospitalitate. Am lăsat boccelele într-un colt, ne-am culcat pe jos și, răpuși de oboseală, am dormit până dimineața. A doua zi ne-am dus la consulatul israelian să ne interesăm de plecare.Read more…
Cu îngăduința cititorului și speranța că acesta va încerca să facem împreună un exercițiu de gândire logică, voi începe, ca și în alte ocazii, cu o definiție. Asta pentru că sunt mulți cei care folosesc termeni fără să fie siguri dacă le cunosc înțelesul. Auzim sau citim discursuri care declară ”suntem impotriva oricărei forme de discriminare”. Să luăm al doilea înțeles al aceastei definiții: ”Politică prin care un stat sau o categorie de cetățeni ai unui stat sunt lipsiți de anumite drepturi pe baza unor considerente etnice, rasiale, sexuale etc.” Indiferent unde trăiește, evreul a fost de-a lungul istoriei, acel exemplu tipic de discriminare a unei minorități, Suntem o minoritate care a străbătut epoci ca să ajungă să își obțină drepturi civile, iar asta este un adevăr istoric și mai ales valabil în multe țări. Prin urmare, un popor care a suferit consecințele discriminării, intoleranței, antisemitismului și a trecut prin Holocaust este un popor care nu poate fi de acord cu discriminarea. Acum aș mai face un pas spunând că evreii sunt cetățeni loiali ai țărilor pe teritoriul cărora s-au născut. Desigur că mă refer la majoritatea acestei minorități, pentru că pădure cu uscături avem și noi. Evreii sunt inteligenți, educați și au calități native cultivate de-a lungul generațiilor, dar asta nu înseamnă că sunt toți așa. Suntem o diversitate ca oricare alții. Au fost găsite urme ale existenței evreilor pe aceste meleaguri încă din lumea antică, prin urmare evreii care sunt născuți aici sunt de aici, adică nu pot fi considerați străini în propria țară, nici dușmani, nici spioni ai unora sau altora sau mai știu eu ce altă alegere din clișeele profund antisemite aflate pe agenda unor extremiști. Cred că putem recunoaște că, cel puțin deocamdată, antisemitismul nu este pe agenda oficială, declarată a vreunui partid. Reorientările ce au loc în prag de alegeri europene fac obiectul unei alte teme, una de natură să îngrijoreze. Am să citez doar ce a spus acum câteva zile un om politic, desigur că nu de pe la noi, ci dintr-o țară pilon a Uniunii Europene. A spus că ”Patriotismului i se opune naționalismul”. Este ceva ce trebuie să ne dea de gândit tuturor, dar voi reveni la această temă… Să mergem la al treilea înțeles al definiției discriminării: ”Acordarea unui tratament favorabil unui grup, categorii sociale etc. pentru a-l ajuta să devină egal cu celelalte”. Aici începe lumea civilizată actuală să aibă o problemă.Read more…
Zilele acestea se desfășoară cea de a 24-a Conferință a Părților la Convenția cadru a ONU privind schimbările climatice (COP24). Anul acesta evenimentul are loc în perioada 2-14 Decembrie 2018, la Katowice, în Polonia, țară care are Președinția acestei convenții pentru a treia oară. Îmi vin în minte momentele primei mele întâlniri cu colegii polonezi, la ședința pregătitoare a Primei Conferințe a Părților la această convenție, care a avut loc la New York, în februarie 1995. Eram la începutul participărilor mele la asemenea dezbateri și acea ocazie a reprezentat o experiență din care am învățat multe în materie de limbajul propriu convențiilor internaționale și negocierilor lor, dar nu numai. Atunci am intrat în contact cu specialiști în materie de planificarea mediului și negocieri globale, reușind să demarăm primele proiecte internaționale ale României sub auspiciile acestei convenții. Am folosit prilejul să fac cunoscuți colegii din domeniile conexe și ulterior aceștia au confirmat prin prestații de valoare în grupurile științifice de lucru și organismele convenției. Este poate cea mai dezbătută și negociată convenție globală, pentru că debutul și l-a făcut la ”Summitul Pământului” din 1992, de la Rio, apoi a intrat în vigoare in martie 1994 și a deschis astfel calea unei dinamici impresionante de negociere. Read more…
În 24 noiembrie doctorul Carol Lőwy împlinea 93 de ani – pregătirile pentru petrecerea surpriză fuseseră făcute – însă cunoscutul medic pediatru, o figură emblematică a Clujului a căzut la pat, răpus de slăbiciune şi peste nici zece zile, în 6 octombrie (cea de a 5-a zi de Hanuka) a trecut pragul veşniciei. A avut o viaţă îndelungată, interesantă, rodnică şi frumoasă în care vocaţia de medic pediatru s-a împletit cu cea de mânuitor de al condeiului (cu mai multe volume la activ). Era un om de spirit, meloman, iubitor de carte şi de arte. Un romantic şi un desăvârşit partener de discuţie. Înalt cu o claie de păr nins, doctorul Lőwy era o prezenţă distinsă şi familiară, la spectacole de teatru, concerte, vernisajele expoziţiilor şi la evenimentele organizate de comunitatea evreilor. Era un atent observator al vieţii culturale clujene şi un cronicar avizat al acestora, publicându-şi opiniile în cotidianul maghiar clujean Szabadság.Read more…
Cea mai faină şi longevivă piesă vestimentară cumpărată la reduceri a fost (este, încă!) un palton de la Stefanel. L-am luat la un preț cu vreo 60% mai mic decât cel original, în urmă cu vreo 2 ani, şi il port obsesiv în fiecare iarnă. Pe el mă bazez, se potrivește la absolut orice ţinută: de la ultra-casual, la foarte elegante. Cea mai proastă decizie de shopping pe care am luat-o vreodată a fost o pereche de cizme Musette. Trecuseră prin cinci niveluri de reduceri şi erau absolut splendide. „Uau, ale mele sunt, ce deal extraordinar!”, mi-am spus pe moment. Ba deloc, pentru că tocurile erau prea înalte pentru a fi comode, rise-ul (înălțimea şi circumferința pârții care înfășoară laba piciorului) era pentru un picior mai îngust şi, pentru că nu aveau fermoar, era un coșmar sa le descalț. Le-am purtat o singură dată în 6 ani. De ce v-am istorisit întâmplările astea două? Pentru că sezonul de reduceri de iarnă tocmai a debutat (online şi offline).Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
