Glasul sângelui

Dec 12, 2024By

La Brno, în Republica Cehă, unde e stabilit de ani buni, fiul nostru cel mare are prin curte vreo patru pisici. Una din ele e privilegiata familiei. Vine și pleacă oricând vrea. Face exact ce facem noi la hotel, unde ne reîntoarcem de câte ori simțim nevoia. În rest, hălăduim ca să vedem cât mai multe obiective turistice.
Privilegiata duce o viață după pofta inimii. În casă are doar câteva restricții pe care le respectă cu rigurozitate. Privilegiul și l-a tras de la faptul că a fost foarte bolnavă, a avut un virus care a putut fi răpus numai după un tratament îndelungat. La una din consultații l-a zgâriat chiar pe binefăcătorul ei. Vina o purta numai fiul meu. Și i-am spus-o în față. Nu a pregătit-o psihologic, explicându-i detaliat pentru ce e supusă unor constrângeri într-o incintă medicală! Ca să nu fie agresivă și să nu mai pună ghearele în acțiune, a fost sedată. Acum, după repetate tratamente și după îndelungate monitorizări, e bine. A ajuns în situația să le privească pe suratele ei cu condescendență, acceptând să-și petreacă timpul și cu ele, în loc să huzurească prin casă. Are nevoie să se simtă liberă, fie și cu un confort diminuat.Read more…

Dec 12, 2024 11 comments

Israelul are nevoie de prieteni

Dec 25, 2024By

În ultimele câteva săptămâni situația din Orientul Mijlociu s-a schimbat radical și neașteptat. De pe o zi pe alta s-a prăbușit ”axa răului” din regiune, respectiv alianța agresivă Iran-Siria-Houthi plus organizațiile teroriste Hezbollah-Hamas. De-acum strategiile se vor modifica, se întărește rolul unor puteri regionale ca Turcia, Egipt și Arabia Saudită. Se fac și se desfac alianțe, iar în spatele lor se conturează alte grupări care tind să umple niște goluri și despre care nu se știe încotro vor evolua. Deocamdată, după prăbușirea regimului Assad, o parte a Siriei este administrată de organizația de sorginte islamistă, Hayat Tahrir al Sham, (HTS) grupare desprinsă de Al Qaida, care l-a doborât pe Bashar el-Assad și a preluat conducerea țării. Numai că trecutul său este departe de a fi glorios. Pentru ca acesta să fie dat uitării și pentru a se face acceptat de comunitatea internațională, HTS încearcă să-și modifice imaginea și și-a formulat un program în cadrul căruia promite drepturi egale minorităților etnice și religioase din Siria, înțelegere și drepturi pentru femei, în încercarea de a evita apariția unui nou Afganistan. Ele sunt în fază de proiecte, iar în calea realizării lor sunt zeci de obstacole, interne și externe, care pot oricând exploda.Read more…

Dec 25, 2024 9 comments

Începutul sfârșitului sau sfârșitul începutului?

Jan 20, 2025By

Au trecut peste 15 luni de la începutul unui război impus în mod barbar de o grupare teroristă care își duce existența pe o bucată de pământ eliberată de aproape 20 ani de orice ocupație străină (israeliană). Atacul de la 7 octombrie 2023 a schimbat complet fața locului. Aceste ultime 15 luni reprezintă o perioadă extrem de încordată și de dureroasă. Israelul a pierdut peste 1200 civili și aproape 900 soldați și s-a găsit în fața unei catastrofe umane, prin răpirea a 250 de cetățeni, copii, femei, bătrâni. Au urmat, la foarte scurt timp, atacuri militare venite din țările vecine, întâi din Liban, apoi Yemen, Irak și Siria, totul impus și condus de Iran, un stat membru al ONU care are ca țintă principală a politicii sale dispariția Israelului. Această stare de fapt a avut și are o influență extrem de puternică asupra vieții de toate zilele a israelianului de rând. De la Războiul de Independență încoace, Israelul nu a purtat niciodată un război atât de lung. Niciodată nu a fost obligat să transfere zeci de mii de cetățeni dintr-o parte în alta a țării, transformându-i în refugiați în propria lor patrie. Niciodată nu a fost necesară mobilizarea a sute de mii de rezerviști timp de luni în șir. Niciodată această țară nu a fost izolată de întreaga lume ca în aceste 15 luni, când aproape toate companiile aeriene străine (cu excepția câtorva, inclusiv TAROM) și-au încetat zborurile spre și dinspre Israel. Și niciodată anti-israelismul (noua formă de antisemitism fățiș) nu a fost atât de violent, de murdar și de mincinos. Și lista poate continua. Datorită acestei situații incredibile, economia israeliană are de suferit, în primul rând din lipsă de mână de lucru, dar și din cauza încetării aproape complete a transportului maritim spre portul Eilat din cauza atacurilor permanente ale teroriștilor din Yemen. În ciuda pronosticului sumbru, Israelul a rezistat acestui cataclism care a afectat viața de zi cu zi a fiecăruia din cetățenii săi. Read more…

Jan 20, 2025 10 comments

„Azi, 19 decembrie 1944, la 17 şi 15, inaugurez emisiunile” – impresii după lectura cărţii lui Carol Iancu despre Ilarie Voronca

Feb 6, 2025By

Am citit pe nerăsuflate cea mai recentă carte a istoricului Carol Iancu, întitulată POURQUOI LE POÈTE ILARIE VORONCA S’EST IL SUICIDÉ? Corréspondances Inédites (1939-1947) [De ce s-a sinucis poetul Ilarie Voronca? Corespondenţa inedită (1939-1947)], apărută în 2024 la Editura L’Harmattan, Paris, în colecţia „Mondes Juifs et lumières du judaïsme”. Cartea caută motivele pentru care poetul român-francez şi-a pus capăt zilelor la doar 43 de ani, studiind corespodenţa acestuia cu persoanele care i-au devenit apropiate în anii grei ai războiului şi prigoanei antievreieşti. Volumul se înscrie în mod firesc în cercetările cunoscutului istoric şi profesor emerit al Universităţii din Montpellier a cărui prodigioasă activitate de cercetare cuprinde, pe lângă istoria socială, economică şi politică a evreilor din România, şi viaţa şi opera artiştilor, scriitorilor şi poeţilor evrei români care s-au remarcat în Franţa. Recenta sa carte este rodul unei munci de cercetare care s-a întins pe câteva decenii şi s-a desfăşurat nu numai în biblioteci şi arhive, ci şi „pe teren”, unde a realizat interviuri cu prietenii şi cunoştinţele poetului şi a avut acces la scrisorile pe care aceştia le deţineau. Prin publicarea cărţii, cuprinzând corespondenţa inedită a poetului, Carol Iancu oferă cititorilor (dar şi cercetătorilor) informaţii care limpezesc nu numai cauza sfârşitului tragic, ci şi unele aspecte mai puţin cunoscute ale vieţii lui Ilarie Voronca. Poate pentru că am citit şi alte relatări despre sinuciderea lui Voronca, am căutat în scrisorile sale indicii privind elementele care l-au animat, i-au oferit o oarecare satisfacţie şi i-au inspirat un dram de speranţă, în zbuciumaţii ani parizieni care au precedat decizia sinuciderii. Şi cred le-am descoperit. Următoarele fragmente din scrisorile adresate soţilor Mazenq sunt relevante pentru emoţia, agitaţia şi (uneori) chiar optimismul pe care le-a simţit poetul în noua sa ipostază de jurnalist de radio. Read more…

Feb 6, 2025 13 comments

Negocierile de pace Putin-Trump: un nou München?

Feb 20, 2025By

De la faimoasa convorbire telefonică Trump-Putin, al cărei conținut nu-l cunoaștem, evenimentele se desfășoară cu o viteză uluitoare. Deşi, teoretic, încheierea războiului din Ucraina ar trebui să fie o veste de bun augur, ceea ce știm până acum despre intențiile președintelui SUA (ce vrea Putin este clar) este de rău augur. Să precizăm un lucru: nu orice acord de pace este bun, deși în război mor oameni, orașe întregi sunt distruse, case ajung în ruine – vezi imaginile din Gaza, dar și din Ucraina. Poate că înainte de a accepta să te așezi la masa negocierilor, ar trebui să stabileşti niște condiții. Am spus a te așeza la masa negocierilor? Greșit. Se pare că în acest caz, subiectul în cauză, Ucraina, nici măcar nu este prezent, cel puțin acum, în etapa pregătitoare care se desfășoară în Arabia Saudită. Partea americană a încercat să-l liniștească pe președintele Zelensky, promițându-i că la negocierile propriu-zise va fi de faţă şi Ucraina, dar deocamdată, așa cum se prezintă lucrurile, mă simt nevoită să evoc conferința de la München din 1938.Read more…

Feb 20, 2025 9 comments

Lizzie Adler sau soarta tristă a unei Papieren Kind

Mar 6, 2025By

La sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX mulți oameni din Europa, bărbați și femei, familii întregi, oameni săraci în majoritate, cărora soarta nu prea le zâmbise și care, deși munciseră din greu generații de-a rândul, nu reuşiseră să agonisească mai nimic, își părăseau țara și chiar Europa îndreptându-se către Lumea Nouă. De acolo veneau multe povești de succes prin intermediul scrisorilor și fotografiilor. Printre acești oameni disperați, dar și plini de speranță, erau mulți evrei, majoritatea din Europa de Est: Polonia, Ucraina, Rusia, România, Serbia, Bulgaria și chiar Ungaria. Dacă ne-evreii plecau mai ales din motive economice – sărăcie și impozite mari – evreii aveau un motiv în plus: antisemitismul care lua adesea forme violente. Nu am găsit informaţii privind numărul evreilor care au plecat în acea perioadă de pe meleagurile româneşti. Aici, în America, am cunoştinţe care îmi spun: ”Străbunicii au venit din România” sau ”Tatăl străbunicului a venit de la Galați. Știi unde este oraşul acesta din România?” Unii dintre ei mai găsesc printre hârtiile vechi ale familiei fotografii şi scrisori într-o limbă necunoscută lor și, mai rar, chiar jurnale, dar nu le înţeleg. Chiar dacă mulţi dintre cei care părăseau România promiteau că vor veni în vizită sau chiar că se vor întoarce, ajungeau doar să trimită ceva bani, multe scrisori și chiar fotografii despre noua viață pe care începeau să și-o clădească aici puțin câte puțin. Părinții arătau scrisorile rudelor, vecinilor și oricui îi întreba despre copiii plecați. Le arătau și poze să vadă vecinii cât de eleganți erau. În lipsa copiilor, acestea au căpătat denumirea de Papieren Kind – copil de hârtie… Deși scrisorile erau sincere şi chipurile din poze erau zâmbitoare, viața nu era deloc ușoară pentru noii sosiți care nu doar ajungeau într-o lume nouă, cu reguli diferite, greu de intuit, dar şi limba era necunoscută majorităţii dintre ei. Locuiau în condiţii mizere și munceau din greu. Uneori visul pentru o viață mai bună era curmat brusc. Un astfel de caz a fost cel al lui Lizzie Adler.Read more…

Mar 6, 2025 10 comments

Cine mai scrie de mână?!

Apr 3, 2025By

Pe masa mea de lucru este pahar de bachelită vechi, de sorginte rusească. Iniţial a stat zeci de ani pe biroul masiv al tatii. Îl adusese în 1961, când a revenit de la Moscova, unde îşi susţinuse doctoratul, şi îl utiliza drept recipient pentru ustensilele de scris: creioane Koh-i-Noor bine ascuţite, cu mine de toate tipurile, creioane automate şi pixuri de calitate. Îmi amintesc de momentele când îşi alegea cu grijă instrumentul adecvat şi apoi se apleca să-şi aştearnă notele de curs sau să schiţeze un desen tehnic pe colile veline, aranjate în top în biblioteca din spatele biroului. După plecarea tatii din această lume, am adus acasă la mine paharul de bachelită şi l-am umplut cu creioane automate, pixuri, linere şi carioci de mult uscate, pe care le ţin numai ca să-mi amintească de tata. Ce să fac cu atâtea instrumente de scris? Nici nu am loc să scriu pe o coală A4, masa mea de lucru fiind cotropită de computer. Dacă totuşi scriu de mână, o fac doar ca să-mi notez câteva idei, să-mi întocmesc o listă de obiective pe termen scurt sau de cumpărături. Acestea le notez pe bilețele, pe care apoi le pun, în funcţie de destinaţie, în buzunar, în geantă sau le prind într-un dispozitiv cu clemă ca să le am mereu în faţa ochilor. (De pildă, pe un astfel de bileţel scrie: „de terminat articolul pentru Baabel).Read more…

Apr 3, 2025 10 comments

Adevărul e absolut?

Apr 17, 2025By

În viață, nu toate sunt negru sau alb, nu toate sunt bune sau rele; destul de multe aspecte sunt pestrițe. De multe ori ne cramponăm de o anume idee, fiind convinși de un adevăr de netăgăduit. Și totuși, schimbând înălțimea periscopului, noua perspectivă poate cuprinde un câmp de observație mai larg: poți vedea armonia sau disonanța, s-ar putea să apară surprize plăcute sau neplăcute, minunate sau dezolante. Adevărul are multe fețe; dar nu întotdeauna e absolut. E bine să-i analizăm fiecare față. Subiectul meu este analiza comparativă a aceluiași moment istoric redat în două surse diferite. Rămâne la latitudinea cititorului să concluzioneze care a fost „adevărul istoric”. După moartea regelui Solomon, Regatul Unit s-a dezmembrat în două mini-regate: Regatul de Sud – Iudeea, cu capitala la Ierusalim și Regatul de Nord – Israel, având succesiv capitala la Șhem, Tirța și apoi Samaria.Read more…

Apr 17, 2025 5 comments

Familia orădeană

May 15, 2025By

Există oameni care au capacitatea reală de a sfinți locul, cum se spune. Ei își făuresc un destin aparte care îi atinge pe cei din jur și lasă urme chiar peste veacuri. Nu sunt mulți asemenea oameni; cel pe care doresc să vi-l aduc în atenție este Iosif Vulcan, cărturarul bihorean din secolul al XIX-lea care a întemeiat revista Familia, publicația despre care a învățat fiecare elev român, pentru că aici a debutat Mihai Eminescu. Am stat pe gânduri dacă să folosesc cuvântul ”cărturar”, dar îndoielile mi-au trecut repede, fiindcă Iosif Vulcan merită această caracterizare, și-a câștigat-o prin activitatea sa prodigioasă de îmbogățire și promovare a culturii române, susținută pe patru decenii. A fost scriitor, poet, dramaturg, traducător, promotor al teatrului și publicist de o profundă cultură și de un caracter plin de devotament patriotic. Născut în 1841 în satul bihorean Holod, fiu de preot greco-catolic, Iosif Vulcan a urmat școala primară la Leta Mare (azi pe teritoriul Ungariei), apoi gimnaziul la Oradea și dreptul la Universitatea din Budapesta. Absolventul care iubea mult mai mult literatura decât dreptul a înființat în capitala maghiară revista Familia, o publicație în limba română destinată răspândirii culturii și cunoștințelor de interes general cititorilor din ”părțile ungurene” ale Imperiului Austro-Ungar. În acest an se împlinesc 160 de ani de la apariția revistei Familia. Autorizația de publicare a fost solicitată Prefecturii poliției din Pesta în 5 aprilie 1865. Read more…

May 15, 2025 11 comments

Partidul Social Democrat și interesul național

May 29, 2025By

Pentru opt zile – de la 18 la 26 mai – ne-am bucurat de ceea ce am putea numi salvarea democrației în România. Victoria lui Nicușor Dan ne-a oferit, teoretic, garanția continuării drumului european al țării noastre, păstrarea alianței transatlantice, apartenența la NATO și respectarea tuturor drepturilor democratice înscrise în Constituție. Din păcate, convingerea că am ales bine este împărtășită doar de ceva mai mult de jumătate din români, restul crede că celălalt candidat, cel „suveranist”, ar fi adus schimbarea mult așteptată, cu toate că, pe parcurs, ar fi putut să-și dea seama că promisiunile, proiectele, programele prezentate, în primul rând de AUR și liderul său, George Simion, sunt lozinci populiste, fără bază reală. Victoria acestei orientări ar fi dus la prăbușirea economică a țării. Este suficient să ne amintim ce s-a întâmplat cu leul, cu bursa, cu dobânzile după primul tur de scrutin câștigat de Simion. Nici nu vreau să-mi imaginez cum ar fi arătat indicii economici dacă el ar fi devenit președinte, ce s-ar fi întâmplat cu orientarea țării, cu libertățile noastre, cu marea simpatie a acestor formațiuni față de ideologia legionară. Am spus până la 26 mai, ziua când Nicușor Dan a fost confirmat de Parlament, a depus jurământul și s-a instalat la Cotroceni. Nu este cazul să intru în amănunte despre situația economică dramatică a țării și măsurile foarte dureroase pe care guvernul va trebui să le ia. Iar pentru a duce la capăt aceste obiective obligatorii este nevoie de un guvern susținut de o majoritare parlamentară conștientă că trebuie să-și asume măsuri nepopulare care ar putea duce în viitor la pierderea simpatiei, a sprijinului alegătorilor față de partidele care au acceptat această răspundere.Read more…

May 29, 2025 2 comments

Art Nouveau la Subotica

Jun 11, 2025By

Acest curent artistic apărut cu mai bine de un veac în urmă, a înfrumusețat major atât de multe locuri și atât de multe lucruri. Pentru amprenta splendidă lăsată în lume, Art Nouveau este sărbătorit internațional în 10 iunie iar eu, ca o mare iubitoare a lui, aș vrea să povestesc despre răspândirea urmelor lui într-o zonă destul de apropiată de noi: Serbia. De fapt, în recenta mea excursie la Subotica m-a frapat să regăsesc un aspect extrem de asemănător Oradiei, datorat arhitecților orădeni Dezső Jakab și Marcell Komor care au lucrat în ambele orașe. Evident, la vremea lor arhitecții au lucrat în diverse zone ale Imperiului Austro-Ungar, publicând în reviste budapestane și atingând o faimă binemeritată. La Oradea ei sunt autorii, printre altele, ai splendidului palat „Vulturul Negru” din Piața Unirii. De câțiva ani îmi doresc să ajung în Serbia, mai cu seamă la Belgrad și la Subotica, despre care am auzit că sunt orașe foarte frumoase, să văd Dunărea care îmi este foarte dragă – fiindcă ajunge la mare – și pentru că eram curioasă să văd cum arată o țară europeană din afara Uniunii și care, relativ recent, a avut un război oribil care a dus la dizolvarea Iugoslaviei pe care o știam eu. Mărturisesc că nu mă așteptam ca în Voivodina, regiunea învecinată cu Banatul nostru, să găsesc atât de multe urme ale curentului Art Nouveau și o asemănare atât de uimitoare cu părțile noastre ardelene, orădene în speță. Orașul este inclus în circuitul patrimoniului Art Nouveau european (alături de Budapesta, Viena, Barcelona, Riga, Helsinki, Bruxelles, Glasgow, dar și Timișoara) datorită, în special, creațiilor celor doi arhitecți orădeni, Dezső Jakab și Marcell Komor, care au proiectat clădirea primăriei orașului, sinagoga și alte câteva clădiri emblematice.Read more…

Jun 11, 2025 7 comments

Cenușerul

Jul 10, 2025By

În spatele blocului meu, cred că de când ne-am mutat, odată cu darea lui în folosință, acum 37 de ani, a crescut un arbore, chiar în dreptul apartamentului nostru. E un cenușar sau oțetar fals, cum i se mai spune. Poate a fost plantat de vreun locatar sau poate a supraviețuit, nu a fost rupt accidental pe șantierul creat pentru ridicarea blocului. Noi locuim la etajul patru. După ce arborele a depăşit, pe rând, înălţimea primelor trei nivele, a ajuns și în dreptul apartamentului nostru, dela patru. Ramurile lui ne băteau în ferestre la orice adiere mai puternică a vântului. Foșnetul său ne aducea în urechi o mică parte din foșnetul plăcut pe care îl auzeam prin parcuri sau când hălăduiam prin vreo pădure. În perioada de înflorire, nu vă pot descrie ce mireasmă împrăștia și cu ce bucurie deschideam fereastra ca să intre în casă acel parfum! Se dovedea că este, într-adevăr, un arbore melifer iubit mult de albine. De-a lungul anilor, printre frunzele copacului nostru multe păsări și-au găsit nu numai adăpost, ci și perechea. La orice rafală mai mare de vânt, priveam cu îngrijorare ca trunchiul, aparent firav, să nu se rupă.Read more…

Jul 10, 2025 14 comments

Un american în mijlocul războiului din Orientul Mijlociu

Jul 24, 2025By

Am sosit în Israel la începutul lui iunie pentru a-mi lua locul la întâlnirea noastră anuală de la kibuțul Ein Ghev. Este o așezare pe țărmul Mării Galileii, cu Înălțimile Golanului ridicându-se amenințător la distanță, umbrită de un deal mai apropiat care găzduiește rămășițele unui antic oraș grec, Hippos, sau în ebraică Susita. Acest parc arheologic servea drept fundal al reuniunii noastre de trei zile cu prieteni vechi, care au lăsat în urmă, fiecare, o impresionantă viață profesională. Acum pensionați, împărtășeam cu pasiune amintirile anilor trecuți, schimbând bancuri “noi” și pândind pe ascuns semne de declin cognitiv la ceilalți. Rutina mea în cursul unor asemenea călătorii cuprinde excursii în locuri pitorești sau istorice, vizite la veri și scufundarea în miezul evenimentelor și contactelor cu oameni. După Ein Ghev am fost invitat la un minunat concert la Savion, oferit de Baroccada, un ansamblu specializat în muzica barocă interpretetă la instrumente de epocă. Fiind în Israel, anunțurile publice nu cereau spectatorilor să-și amuțească telefoanele, ci informau publicul despre localizarea adăpostului proxim în caz de alarmă. Pentru ceea ce va urma iau ca punct de referință vizita mea din anul trecut. La sfârșitul vacanței mele din 2024, tensiunile dintre Iran și Israel au escaladat și au erupt într-un conflict real, cu mesaje livrate de focoasele rachetelor. La 1 octombrie anul trecut, 200 de rachete balistice din Iran au vizat centrele intens populate din Israel… Am crezut că nu a fost decât un episod care a coincis, aleatoriu, cu vizita mea din 2024. Dar la 12 iunie anul curent mi-am descoperit deșteptarea unui sentimentul de responsabilitate sau culpabilitate. Se repetă povestea? Nu se poate, m-am gândit. Poate că oi fi având un mojo, o forță magică, și asta e cauza? – a intervenit imediat sentimentul evreiesc de vinovăție.Read more…

Jul 24, 2025 5 comments

Ion Iiescu a murit. Să încercăm să nu-l judecăm pripit

Aug 6, 2025By

Mâine, 7 august 2025, va fi doliu naţional în România. A murit primul preşedinte ales al României democratice şi i se acordă onorurile cuvenite. Totuşi, unul dintre partidele politice aflate la guvernare, USR, este împotriva funeraliilor de stat, la care nu va participa, dar şi a zilei de doliu naţional. Concomitent, a fost lansată o petiţie online cu acelaşi subiect. Din momentul în care vestea decesului a devenit publică, au început să apară reacţiile, majoritatea foarte critice la adresa omului politic Ion Iliescu şi a mandatelor sale. Şi e de înţeles, pentru că un articol echilibrat nu face audienţă. Totuşi, am fost uimită de unele dintre ele, ştiut fiind că printre criticii vehemenţi se număra şi cel care îi căutase anturajul şi publicase o carte despre el[5]. Majoritatea acestor articole îl acuză pe Ion Iliescu de toate relele care s-au abătut peste România după răsturnarea regimului ceauşist: morţii revoluţiei, procesul Ceauşescu, mineriadele, înfiinţarea FSN, formarea noii clase politice corupte care a jefuit ţara, încheierea tratatului de pace cu URSS (care oricum n-a mai avut obiect după disoluţia imperiului sovietic), apariţia şi consolidarea partidelor naţionaliste etc. Toţi aceşti critici uită sau nu înţeleg că în decembrie 1989 România trăia într-o paradigmă nord-coreeană din care, potrivit acestor critici acerbi, ar fi trebui să facă un salt graţios şi să aterizeze de îndată într-o democraţie occidentală consolidată.Read more…

Aug 6, 2025 11 comments

Petra

Sep 4, 2025By

În primii ani petrecuți în Israel, în timpul studenției, am auzit niște zvonuri relatate în șoaptă: undeva, prin Iordania, se află o cetate de un farmec nemaivăzut.  I se spune Hasela haadom (Stânca roșie).  Mai mult nu se prea știa, cel puțin eu nu am aflat.  În imaginația mea se întrețeseau legendele din 1001 de nopți cu romanul Castelul fetei în alb din seria Cireșarii, una din cărțile de căpătâi ale copilăriei mele.  Când am ajuns în lumea adulților, cu grijile familiei și ale slujbei, aceste visuri au fost date uitării – dar generații noi de tineri le păstrau.  Despre ele s-a scris și o baladă.  “Dincolo de munți și de deșert, legenda spune că este un loc de unde nimeni nu a revenit.  E Stânca roșie. Trei tineri au ieșit la asfințit spre vechiul vis al munților Edom, o hartă, niște apă și-au pornit spre Stânca roșie. Înainte mergea un cercetaș, după stele căutând drumul, dar tot ce vedea în fața lui era Stânca Roșie. Când au poposit lângă un stei, cu voce de lunatic zice el:  Văd fața palidă…  Aiurezi, i-au spus ceilalți, e Stânca roșie. Discul soarelui lovea în cap, plămânii plini de praf și de zăduf, deodată sângele le-a înghețat: Stânca Roșie! A răsunat rafala de pistol.  M-au nimerit!!  Apoi a amuțit.  Răspuns-au ceilalți cu cenușă-n glas: Aici e Stânca roșie. Dincolo de munți și de deșert, legenda spune că este un loc de unde nimeni nu a revenit.  E Stânca roșie.” Și într-adevăr, zeci de tineri și-au pus viața în pericol mergând pe urmele acestui vis. Unii au pierit în accidente, mușcați de șerpi sau scorpioni, dar mai ales, prinși ca spioni când treceau clandestin granița în Iordania dușmană. Pentru generații succesive de tineri, aceasta era provocarea supremă, dovada extremă de curaj, un fel de psihoză colectivă. Cântecul a fost interzis, ca să nu ducă și mai mulți tineri la pierzanie…Read more…

Sep 4, 2025 15 comments

Sfârșit de vară pe insula Krk

Oct 1, 2025By

Acum câteva zile a fost echinocțiul de toamnă, vara s-a sfârșit și vedem asta nu doar în calendar, ci și în vremea de afară care ne-a pus, de pe o zi pe alta, să ne căutăm prin dulapuri haine mai calde. Fiindcă vara asta am scris despre insule grecești, voi celebra sfârșitul ei încheind seria evocărilor mele estivale tot cu o insulă, de data aceasta din Croația, și anume insula Krk. Am fost câteva zile într-o vacanță mult dorită și așteptată în Croația, o destinație relativ apropiată și extrem de ofertantă în ceea ce privește diversitatea reliefului, a siturilor istorice și a frumuseții în general. Țara asta are de toate: munți acoperiți de codri uluitori, parcuri naturale dominate de ape în cascade, lacuri, râuri și pâraie vijelioase, țărm lung de mare cu o multitudine de insule, unele locuite altele nu, istorie diversă, modernitate și oameni primitori dincolo de așteptări. Am făcut o (prea) scurtă vizită în parcul-rezervație naturală Plitvice despre care mă rezum să spun că, dacă Paradisul există, eu una cred că așa o fi arătând. Croația are o imensă componentă insulară care cuprinde peste 1000 de insule și insulițe dintre care 48 sunt locuite permanent. Insula Krk, cea mai mare dintre acestea, este situată în golful Kvarner, în apropierea peninsulei IstriaRead more…

Oct 1, 2025 13 comments

Ce ar fi fost dacă…? (2). Birobidjan 

Oct 15, 2025By

Proiectul colhozurilor evreiești din Crimeea și Ucraina avea multe avantaje, dar și un defect fundamental: pământul era revendicat de alte populații, ceea ce crea tensiuni.  Din punctul de vedere al conducerii sovietice ar fi fost de preferat un pământ pustiu sau aproape pustiu, de exemplu în Siberia.  Oricum voiau să dezvolte Siberia, de ce să nu-i trimită încolo pe evrei, mai ales că astfel ar închide și gura sioniștilor.  Vreți o patrie?  Poftim!  Așa a apărut ideea de a crea Regiunea Birobidjan Autonomă Evreiască.  (Nu întâmplător îmi amintește de Regiunea Mureș Autonomă Maghiară – ambele au fost create de același sistem și în același scop: să dea unei minorități iluzia libertății.  Chiar numele Birobidjan e bazat pe două râuri locale, Bira și Bidjan, la fel ca în cazul nostru Mureș.)  Așadar, începând din 1928, sprijinul acordat la început colhozurilor evreiești a fost îndreptat înspre Birobidjan. Nu mi-a fost ușor să găsesc locul pe hartă, e cu adevărat la capătul lumii.  Noroc că e pe linia Transsiberianului.  Pornind din stația terminus, Vladivostok, (vezi linia roșie de pe hartă), ar trebui să mergem cu trenul vreo 12 ore spre nord, la Habarovsk, și de acolo încă vreo două ore spre vest, în total aproape 1000 km.  (Până la Moscova sunt vreo 10.000.)  Teritoriul se află la granița cu China și chiar a aparținut Chinei până în 1860.  Nu numai izolarea îl face extrem de neatrăgător.  Iarna durează șase luni pe an și când se topesc zăpezile apar țânțarii – nici nu știu ce e mai rău.  Condițiile nu prea sunt prielnice pentru agricultură, în schimb există bogății minerale, printre care și aur, precum și păduri întinse.Read more…

Oct 15, 2025 15 comments

Perla

Nov 13, 2025By

Doar noi doi mai rămăseserăm să ne spălăm pe mâini și să mergem la masă, unde ne așteptați de un grup mare de prieteni. Am dat drumul la robinet și apa a început să facă zgomotul cunoscut. Dacă închideam ochii, m-aș fi putut închipui în mijlocul naturii, stând lângă un izvor. Și asta, pentru că el era foarte aproape de mine. Poate de aceea sunetul apei ne atrage și dorim să-l ascultăm. Apa robinetului susură ca oricare apă curgătoare, liberă să plece la drum, fără să-i pese de obstacolele pe care le va avea de înfruntat. Vrea să câștige doar bătălia cu natura, neștiind că ea însăși e natură. Cel mai ușoară îi va fi trecerea printre pietre. Va aluneca, netezindu-le puțin, le va îmbrățișa și va pleca mai departe. Lucrurile moi, fără consistență, îi vor da de furcă, ele vor încerca s-o oprească din drum și să o supună, dar vor reuși numai cu apa molcomă. Apa impetuoasă, odată scăpată din strânsoarea moliciunii, nu-și va mai aminti nimic și va merge mai departe. Nu voiam să prelungesc spălatul pe mâini, așa că nu am închis ochii. Mi-am pus mâinile sub jet și din acel moment am început să trăiesc iubirea, pentru că el mi-a luat fața în mâini și m-a sărutat, exact cum săruți un copil drag. Aveam mâinile „legate” și n-am putut răspunde în niciun fel, folosindu-mi brațele. Așteptam demult acest răspuns la o întrebare pe care nici nu i-o pusesem. Apropierea aceea a buzelor lui pe obrazul meu, odată cu susurul apei, a fost totul. Eu îl iubeam platonic, iar el nu-mi arătase până atunci vreun sentiment.Read more…

Nov 13, 2025 14 comments

Ucraina, așa cum o vede Donald Trump

Nov 27, 2025By

Donald Trump s-a obișnuit să facă planuri de pace… pe puncte. Cel din Orientul Mijlociu avea 20. Cel din Ucraina are, deocamdată, 28. Și de fiecare dată subiectul în cauză nu e consultat, așa cum a fost cazul populației din Gaza, pe care la început Trump voia să o dea afară pentru a putea crea o nouă Rivieră. Noroc de vecinii arabi care au refuzat să o primească, temându-se de frații lor ca dracul de tămâie. Nici Ucraina nu a fost consultată într-o primă etapă, probabil că părerea ei nu conta nici pentru americani, nici pentru ruși. De ce să conteze, dacă potrivit unor opinii americane, chiar la nivel înalt, planul ar fi fost întocmit de… ruși și trimis americanilor ”pentru informare”. Departamentul de Stat a negat ipoteza, a declarat că planul este american, ceea ce e cu atât mai rău, deoarece, surprinzător, semăna cu ceea ce dorea Putin și ceea ce afirma ori de câte ori era chestionat. Criticile vehemente, venite chiar din rândul unor legiuitori americani, al europenilor și, firește, al Ucrainei, ”o țară nerecunoscătoare față de eforturile noastre de pace” cum spunea cu năduf Donald Trump, au trezit la realitate cercurile apropiate de președintele american, conștiente că nu trebuie să se repete ceea ce s-a întâmplat cu aproape 90 de ani în urmă la München: să se pronunțe asupra sorții unei țări fără participarea acesteia. În consecință, pentru prima dată de când se discută despre viitorul Ucrainei, Statele Unite s-au gândit că ar trebui să fie întrebată şi ea. Astfel că la Geneva discuțiile s-au desfășurat între americani și ucraineni.Read more…

Nov 27, 2025 7 comments

Creștini se roagă pentru pacea Ierusalimului

Dec 11, 2025By

Ierusalimul este centrul religiilor abrahamice. El trăiește în inima și în sufletul fiecărui evreu, creștin și musulman credincios. Cum se manifestă acești oameni când se gândesc la Orașul Sfânt? Ce-i doresc ei orașului și locuitorilor lui? Ne vom referi la prietenii Israelului și ai Ierusalimului în mod special. Un fapt special, repetat anul acesta, ne-a făcut să ne gândim la orientarea unei părți importante a creștinilor evangheliști. În anul 2002 a fost întemeiată organizația Eagles’ Wings (Aripile vulturilor), care și-a ales ca deviză versetul 122:6 din Tehilim (Psalmi): Șaalu șlom Yerușalaim (Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului). Întemeietorii ei sunt pastorul american Robert Stearns, astăzi episcop al Bisericii Tabernacolului (Tabernacle Church) și pastorul și scriitorul american Jack W. Hayford (1934-2023). Scopul acestei organizații este rugăciunea pentru pacea Ierusalimului, așa cum este văzută în Psalmul menționat. Ei au ales prima zi de duminică a lunii octombrie ca Day of Prayer for the Peace of Jerusalem (Ziua de rugăciune pentru pacea Ierusalimului). Această zi a fost aleasă deoarece este apropiată de Iom Kipur. Câteva sute de membri ai acestei organizații vin la Ierusalim în această zi și se roagă la Locurile Sfinte pentru pacea Orașului Sfânt. Rugăciunea are loc dincolo de porțile Orașului Vechi al Ierusalimului. Prima rugăciune în masă a avut loc în anul 2004.Read more…

Dec 11, 2025 7 comments