Titlul acestui articol – “minciuni medicale” – ar putea deruta pe cititori. Nu este vorba de a pune o stigmă colectivă medicilor, considerând că marea majoritate a personalului medical este alcătuită din oameni cinstiți și sinceri. Totuşi, şi printre medici și personalul medical există mincinoși. Eu sunt convins că, spre deosebire de mincinoșii patologici, mincinoșii din domeniul medical au mai multe șanse de a se vindeca, spre binele lor și al pacienților. “Vindecarea” lor depinde în mare măsură de “tratarea și vindecarea” sistemului medical. Însă, pentru a ști cum să ne vindecăm, trebuie în primul rând să înțelegem cauzele care conduc la minciunile medicale. Pentru a înțelege etiologia minciunii medicale este important să găsim răspunsuri la câteva întrebări… Read more…
La sfârșitul săptămânii un tânăr evreu religios a fost ucis de către teroriști palestinieni. Din păcate evenimente asemănătoare au loc nu rareori în Israel. Ceea ce a fost însă ieșit din comun de această dată a fost faptul că victima, în vârstă de 19 ani, a fost găsită cu o carte în brațe. Autorul cărții, David Grossman, este unul din scriitorii cei mai cunoscuți în Israel și nu numai, cărțile sale fiind traduse în treizeci de limbi. În limba română au apărut: „Unul cu care să fugi de acasă”, „Un cal intră într-un bar“, „Până la capătul pământului”. Pe la începutul anilor 2000, la o expoziție a cărții la Tel Aviv, un cititor a plecat cu o carte fără să plătească. Autorul, binecunoscutul publicist și politician israelian Tomi Lapid, a fost de față. Într-unul din articolele sale el vorbește despre dilema în care s-a aflat, fiind martor la furtul cărții sale. Pe de o parte, scrie domnia sa, a fost măgulit că cititorul era atât de entuziast răsfoind noua lui nuvelă, încât a uitat să plătească, pe de altă parte a găsit că este de datoria lui să anunțe vânzătorul.Read more…
– Șalom, domnule. Ai auzit că în apartamentul de la etajul trei se mută un etiopian? – m-a întrebat Igal, președintele comitetului de locatari. Nu. Și apoi ce importanță are? – i-am răspuns. Cum, nu înțelegi? Locuim într-un imobil foarte bine cotat, pe o stradă cu case elegante, vecini buni, oameni din clasa mijlocie. Dacă un om de culoare se mută în blocul nostru, prețurile apartamentelor vor scădea, după ce până acum au crescut în fiecare an, spuse Igal. De fapt toți vecinii sunt îngrijorați. Crezi că așa se va întâmpla? Încă nici nu știm cine este noul locatar, cum arată, cu ce se ocupă și deja tragi concluzii pesimiste. – Așa se întâmplă în multe cazuri, a continuat Igal. Folosesc niște condimente cu miros neplăcut, mai încercă președintele comitetului de locatari….Read more…
Este bine cunoscut faptul că oamenii care locuiesc în zone de interes turistic nu prea fac turism la ei acasă, ci duc o viață cât se poate de obișnuită. Abia când au vizitatori străini se duc și ei prin locurile turistice. Așa și noi – stăm la Ierusalim, dar prin Orașul Vechi nu mergem decât o dată sau de două ori pe an, cu prieteni veniți de departe. Am făcut o asemenea plimbare acum vreo zece ani împreună cu un prieten din SUA. Am urmat ruta obișnuită și oaspetele s-a oprit din loc în loc, a scos un aparat de fotografiat sofisticat, l-a montat pe un trepied și a făcut poze – era un fotograf pasionat. Trecând prin Cartierul Creștin, deodată a rămas țintuit locului în fața unui atelier fotografic. Abia atunci mi-am dat seama cât de neobișnuit era: în vitrină erau expuse o sumedenie de fotografii istorice, în alb-negru. Bineînțeles că am intrat. Înăuntru ne-a întâmpinat figura zâmbitoare a proprietarului, Kevork (adică George) Kahvedjian. Prăvălia este un adevărat muzeu: sute de fotografii, de la cărți poștale până la fotografii înrămate, gata de pus pe perete. Aveai senzația unei călătorii în timp, parcă te plimbai prin Ierusalimul anilor 1930-40-50…Din povestirile patronului, din carte și din diverse surse de pe internet am aflat despre viața zbuciumată a tatălui său. Așa cum se poate ghici după nume, familia Kahvedjian este de origine armeană. Elia a fost unul din supraviețuitorii genocidului armean. Read more…
Tânăra israeliană Naama Issachar, 26 de ani, a fost arestată la Moscova în aprilie, în timp ce se întorcea dintr-o călătorie în India. O cantitate mică de marijuana, în jur de 10 grame, a fost adulmecată de câinii polițiștilor, în timp ce valiza ei a fost transferată de personalul aeroportului la zborul de legătură Moscova – Tel Aviv. Potrivit Jerusalem Post, în Israel deținerea acestei cantități este în limitele legii, în timp ce în Rusia, persoana asupra căreia se găsește această cantitate de droguri se soldează cu câteva luni de închisoare. Totuși, Naama a fost condamnată la șapte ani și jumătate de închisoare fiind învinuită de contrabandă cu droguri, chiar dacp nu ar fi avut acces la substanțele interzise înainte de a ajunge înapoi în Israel, fiind în tranzit în Rusia. Oficialii israelieni sunt de părere că tânăra israeliană prinsă cu 10 grame de droguri în Rusia este reținută ca parte a unei campanii de presiune pentru eliberarea unui un hacker rus deținut de Israel. De ce ar fi interesată Moscova de soarta hackerului Aleksey Burkov?Read more…
La ora la care toamna colorează frunzele în ruginiu, cerul în gri plumburiu şi vitrinele în roșu, bleu şi oranj, plonjez scurt în lookbook-uri, prezentări de colecții şi conturi de Instagram pentru a extrage o serie de manevre stilistice, asocieri noi de culori şi detalii de outfit styling care merită a fi înscrise, cu discreție sau cu aplomb, în ţinutele pe care ni le pregătim în următoarea perioadă. Armoniile cromatice în tente de cafeniu în contact cu tușeuri de galben intens sau muștar
Paleta de culori – atât de simplă, delicată şi modernă – creată prin alăturarea de alb (sau crem, ecru, ivoire), liliachiu şi bej sepia
Cât de bine arată două nuanţe neutre clasice – aici, bleumarin şi verde măsliniu -, suprapuse unor piese fals-basicRead more…
Nu este un om ci un oraș, care cu 110 ani în urmă era o dună de nisip, iar astăzi este o metropolă modernă, care doar pe ici-pe colo mai păstrează urmele modeste ale începuturilor sale, transformate cu gust și iscusință în ”muzee” vii și ispititoare. În prima seară după sosirea noastră în Israel am ieșit la o plimbare pe celebra stradă Allenby, una din străzile vechi din Tel-Aviv, primul oraș evreiesc modern. Orașul Tel-Aviv fost întemeiat în 1909, lângă Jaffa, pe malul Mării Mediterane. Șaizeci de familii de olim (imigranți) au întemeiat o așezare la nord de vechiul port, pe un teren care le-a fost pus la dispoziție (contra cost) de compania privată Ahuzat Bait. Compania împrumuta banii necesari pentru achiziționarea de terenuri și pentru construcții de la Fondul Național Evreiesc (Keren Kayemet Leisrael, KKL), un ”ONG” înființat în acest scop la cel de-al V-lea Congres al Organizației Mondiale Sioniste, în 1901. Dar de unde veneau banii? Herzl, temerarul inițiator al sionismului modern a încercat să-i convingă pe bogătașii evrei ai timpului (familia Rothschild, baronul Hirsch, etc.) să finanțeze ”întreprinderea” sionistă. Prima urgență era dobândirea de terenuri pentru a transforma visul unui stat evreu în realitate. Evreii bogați au contribuit sume importante, dar era totuși prea puțin și prea încet. Read more…
În aprilie 1929, în nordul Siriei, la 11 km nord de Latakia, un țăran din satul Ras Șamra ara pământul. Deodată a simțit că plugul său s-a lovit de ceva. Era o stâncă pe care se vedeau niște desene. A avut buna inspirație să anunțe autoritățile. Foarte repede s-a dovedit că „stânca” făcea parte dintr-un mormânt vechi de mii de ani. Au fost chemați arheologii. Directorul secției de antichități siriene, lingvistul francez specialist în limbi semitice și în persană, Charles Virolleaud, a înțeles că mormântul aparținea unui sit foarte mare. Cu sprijinul Universității Sorbonne și a muzeului Louvre a fost trimisă o misiune de explorare, condusă de doi arheologi eminenți: René Dussaud și Claude Schaeffer. Excavațiile au continuat câțiva ani, au fost întrerupte și apoi reluate din anii 50 până în anii 70. S-au descoperit rămășițele unei culturi foarte dezvoltate pentru sfârșitul epocii bronzului, din mileniul II î.e.n. Era un puternic oraș-stat (de tipul Monaco), un port important la Marea Mediterană. Orașul se întindea pe o suprafață de 60 de hectare, cam o treime fiind deja excavat. Pe la 1200 î.e.n. orașul a fost devastat și ars de asirieni, apoi s-a acoperit cu pământ, rămânând uitat cu desăvârșire mai bine de 3100 de ani. Numele orașului era Ugarit.Read more…
De mulți ani în biblioteca noastră se află o carte foarte neobișnuită care are o poveste extrem de interesantă. Este vorba de o culegere a lucrărilor marelui istoric evreu Iosephus Flavius (37 – cca. 100 e.n.), în traducere olandeză. Cartea a fost tipărită la Amsterdam în anul 1665. S-ar putea crede că este o raritate și ca atare e foarte valoroasă, dar nu este așa. Cărți asemănătoare pot fi găsite fără mare dificultate în anticariatele din Olanda, la un preț acceptabil. Motivul e simplu: în Olanda protestantă oamenii erau încurajați să nu se bazeze numai pe cuvintele predicatorilor, ci să citească ei înșiși Biblia. În fiecare casă se găsea câte o Biblie. Și cum între sfârșitul Vechiului Testament și începutul Noului Testament este un decalaj de vreo șase secole, cei interesați să afle care a fost „istoria lumii” în acea perioadă, îl citeau pe Iosephus Flavius. Lucrările lui s-au bucurat de o foarte mare popularitate în țările protestante. De pe pagina de frontispiciu aflăm că volumul este dedicat preaonoratului domn Schout (primarul orașului Dordrecht) și preaînțeleptului domn Nicolaus Tulp (membru în parlament și fost primar al orașului Amsterdam). Da, este același dr. Tulp care predă „Lecția de anatomie” a lui Rembrandt! Read more…
Mă despart cu o oarecare nostalgie de anul 2019, aparent un an anost, neinteresant nici măcar numerologic, un număr impar, total dizgrațios, nici nu știu cum se poate ține minte. Eu mi-l voi aminti ca fiind anul în care am publicat o carte cu peste 1000 de pagini. Este prima și probabil ultima mea carte, cu un titlu neobișnuit: Evreu fără frontiere. În aceste împrejurări complicate și grave intenția mea de a lansa al doilea volum al cărţii Evreu fără frontiere ar putea părea nepotrivită. Sper că nu este chiar așa, căci în timp ce demonstrațiile antiamericane și anti-Trump duduiau la Teheran, Bagdad sau Basra și chiar la New York, Philadelphia, Washington sau Seattle, la Hollywood era veselie mare la distribuirea Globurilor de Aur 2020. Pentru mine și familia mea, ziua de 8 Tevet (după calendarul evreiesc) este o zi de doliu. Mama mea și Tatăl meu au trecut la veșnicie în aceeași zi de 8 Tevet. Pentru poporul evreu ziua de 10 Tevet este o zi de doliu. În urmă cu 5756 de ani (data a fost verificată cu migală de numeroase generații de talmudiști), armata regelui babilonian Nabucodonosor a început asediul Ierusalimului…Read more…
Septembrie este noul ianuarie al modei”, susținea Cândy Pratts-Price, fosta fashion director la Vogue şi Harper’s Bazaar, în „The September Issue” (îl țineți minte, e acel documentar clasic din 2009 despre industria şi revistele de moda). „Acesta e momentul când mă schimb, acesta e momentul când încerc să port din noul tocuri înalte – ‘cos that’s the look”, spunea ea. S-a schimbat peisajul modei în vreun fel, în ultimii 10 ani? Cât şi în ce fel? De fapt, îngustând „pâlnia” şi uitându-ne doar la reviste, ați observat când edițiile de ianuarie le-au înlocuit în importanţă pe cele de septembrie?Read more…
Deși încerc să rămân, în general, neutra atunci când scriu sau postez despre moda, tendințe şi manevre de styling, asta nu mă împiedică să creionez, în forul meu interior, lista celor pe care le găsesc profund iritante. Din când în când, le verbalizez tranșant şi le tratez cu fermitate. Atenție: urmează un articol foarte, foarte, foarte subiectiv. Locul #1: încălțămintea albă. Deși sunt şi voi rămâne mereu fana tenișilor albi (preferații mei sunt Superga) – din punctul meu de vedere, se potrivesc la absolut orice şi absolut oricui -, nu am reușit să mă împrietenesc defel cu nicio altă formă de încălțăminte albă. Pe măsură ce le vedeam în supra-doză şi supra-stimulare vizuală pe Instagram, în picioarele oricui se nimerea, pe atât îmi scădea interesul. Am ajuns în punctul în care îmi e imposibil să îi descriu în termeni pozitivi – starea lor aparent (şi temporar) imaculată mă face să mi-i imaginez vopsiți cu pastă albă corectoare…Read more…
În acest început de an şi de deceniu, căutarea bucuriei şi păcii interioare pare că a devenit mai trendy decât o pereche de bascheți Off White, mai prețioasa decât o rochie haute couture. E o stare de fapt care pare pozitivă pe hârtie, dar care mie îmi strânge stomacul. Pentru că, contrar stării de împăcare pe care oamenii o căutau cândva în liniștea unei biserici, în timpul unei plimbări solitare, în orele petrecute în compania unei cărți bune sau în efortul curat şi simplu al câtorva asane făcute pe un covoraș decolorat de yoga, vânătoarea care ni se propune astăzi vine însoțită de un altfel de cost. Şi nu mă refer doar la cel financiar… Costul este cel al vieții trăite în lipsa unor repere interioare, pe care le compensam cu ușurința prin achiziții, la propriu. Pentru că, nu-i așa? Cum să te învinovățești când cheltui 150 lei pe un covoraș de yoga din plastic reciclat, dacă e posibil ca el să îţi aducă entuziasmul şi fericirea pe care nu le mai trăiești în relația de cuplu? Cum să nu dai 500 lei pe suplimente alimentare care iți injectează bucurie direct în venă? Read more…
Ce reprezintă poezia, eseistica și publicistica unui autor? Poate fi considerată o formă de jurnal personal, în care autorul face diferite mențiuni ale trecerilor și petrecerilor vieții sale zilnice, sufletești și practice? Chiar dacă nu este un jurnal de fapt, cred că poate fi considerat ca atare. Fără să exprime totul, notează totuși ceva din gândurile și faptele autorului. Ideea a apărut în câteva rânduri, referitoare la unii scriitori. Un caz este cel al lui Mihail Sebastian: un editor a realizat o antologie a publicisticii acestuia, pe care a intitulat-o ”Jurnal indirect”, pentru a o deosebi de Jurnalul său adevărat. Deci, chiar dacă indirect, totuși jurnal. Am adoptat acest termen atunci când am citit două cărți recente ale scriitoarei Cleopatra Lorințiu, prima o culegere antologică de eseuri intitulată ”Scurte întâlniri – Există un limpede loc” (Editura Charmides, Bistrița, 2016) și a doua, o culegere antologică de versuri intitulată ”Anii scurți: antologie 1976-2018” (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019).Pe lângă plăcerea unei lecturi datorată frumuseții versurilor și povestirilor eseistice, cele două cărți prezintă cititorilor aspecte din viața și activitatea autoarei, atât personală cât și profesională, în mod direct sau indirect. Read more…
Mitul fondator al Revoluției Romăne a fost erodat practic în decurs de două decenii prin relativizare, compromitere și marginalizare. Evenimente minore sau periferice din istoria altor popoare sunt ridicate relativ rapid în panteonul național și li se atribuie conotații simbolice și mitice. Națiunea română a reușit performanța istorică rarissimă de a-și terfeli in mocirla platitudinii, mediocrității și indiferenței sublima revoltă populară din decembrie 1989, eroismul colectiv și racordarea unică la un destin istoric superior. “Mămăliga“ și fatalismul mioritic au explodat superb, stârnind admirația și sprijinul generos al întregii lumi. Fostele structuri de securitate şi noii lideri de opinie misiți intereselor oculte ale oligarhilor și politicienilor actuali au dus campanii profesioniste concertate de degradare, minimalizare și deturnare a semnificației istorice a Revoluției Romăne. Poporul romăn a fost scos cu forța din rolul măreț de actor principal și distribuit apoi în cel de figurant neînsemnat al evenimentului istoric deosebit. Romănii au fost intoxicați în mod subversiv că totul a fost făcut din exterior, de la pupitrul de comandă al marilor puteri și că de fapt evenimentele din decembrie 1989 au fost o diversiune, o conspirație …Read more…
De obicei nu scriu despre subiecte de actualitate, dar în zilele noastre este aproape imposibil să le evit…Pentru cine nu mă cunoaște, sunt farmacistă, am lucrat la Hadassah de la stagiu și până la pensionare și am continuat chiar benevol până la începutul epidemiei actuale, când direcțiunea spitalului a hotărât să renunțe la ajutorul pensionarilor, pentru care riscul de contaminare este cel mai serios. Deci acum stau și eu acasă, la fel ca toată lumea.Read more…
De obicei se învață că exilul de aproape două mii de ani a început după distrugerea celui de al Doilea Templu, în anul 70 e.n. Dar adevărul istoric este că părăsirea în masă a țării natale și desființarea comunității evreiești din Iudeea a început cu circa 65 de ani mai târziu. În Iudeea au avut loc două revolte contra romanilor, la o diferență de 65 de ani. Prima revoltă a avut loc între anii 66-70 e.n. a avut cel puţin trei cauze: guvernarea nemiloasă a romanilor, conflictele dintre locuitorii evrei și cei din alte religii și conflicte dintre diferitele fracțiuni evreiești. Romanii i-au trimis pe Vespasianus și pe fiul său Titus, ca să înăbușe revolta. Apogeul a avut loc în anul 70 când a fost cucerit Ierusalimul și templul a fost distrus. Dar revolta nu s-a încheiat, ci a mai durat cam trei ani până când ultima redută, Masada (Mețada) a fost cucerită. Răscoala a fost un eșec total și consecințele au fost crunte. Sute de mii de evrei au fost uciși, mulți expulzați și alții vânduți ca robi și ca gladiatori…Read more…
Într-unul din zborurile mele spre America trebuia să schimb avionul la Frankfurt. Am pierdut legătura spre Chicago și am fost nevoit să rămân în oraș. Era la începutul serii, aveam timp suficient să mă plimb. Lângă hotelul la care stăteam era o stație de metro, așa că în douăzeci de minute am fost în centrul orașului. Era în 17 decembrie, în ajunul Crăciunului. Orașul era împodobit feeric. Era o atmosferă de sărbătoare, piața centrală era plină de de dughene cu bere, se simțeau miresme îmbietoare de cârnați și varză, pomul de Crăciun îți fura privirea. Am intrat într-un bistrou, m-am așezat la bar și-am cerut o halbă de bere. Lângă mine stăteau doi tineri cu berea în mână, cu un drapel al echipei de fotbal Eintracht Frankfurt și fulare cu culorile echipei. Nu păreau prea veseli, probabil că echipa lor a pierdut, mi-am spus. – Cu cine a jucat Eintracht și care a fost rezultatul? am întrebat eu în engleză. – Cu Hertha Berlin și am pierdut, a spus unul dintre ei, care s-a prezentat mai târziu pe numele de Helmuth. – Nu prea merge echipa în ultimul timp, a spus Dietrich amărât, celălalt fan al echipei. – Îmi pare rău, am spus. Prosit! am continuat cu berea în mână. Să bem pentru un An Nou fericit și mai bun și pentru echipa voastră. – Prosit! mi-au răspuns. De unde sunteți? m-au întrebat. – Din Israel, le-am spus și m-am prezentat.Read more…
Ieri, Israelul a sărbătorit cea de a 72 aniversare a independenței sale într-un fel aparte, potrivit zilelor noastre. Vreau să vă duc înapoi la acele zile tulburi și unice și să privim oamenii care au produs acțiunea minuțioasă care a permis ca independența țării să fie anunțată în după amiaza zilei de vineri, 5 Iyyar Tașah după calendarul evreiesc, adică 14 Mai 1948. În afară de marea grabă în care s-au desfășurat lucrurile, era nevoie și de păstra secretul total al acestei operațiuni. Persoana care a condus și a monitorizat toată această operațiune a fost un evreu venit din România, un politician de elită, o personalitate foarte puternică. Din cauza modestiei sale proverbiale, Zeev Sherf a rămas un nume destul de puţin cunoscut nu numai în România, ci și în Israel. Am văzut pe internet o listă a evreilor celebri în Israel, originari din regiunea Sucevei, de unde provenea și el. Pe această listă figurează actori, scriitori, medici și alții, dar lipseşte numele său care, după părerea mea, trebuia să fie pe primul loc. În Israel, cu toate că foarte multă lume habar nu are cine este, a apărut măcar o carte despre el. Cartea întitulată Primul secretar, a fost scrisă de Roi Dror și a apărut în 2014. Și pe site-ul organizației de olim numit „Bukowina” există o descriere scurtă despre el.Read more…
Inspirat de viziunea celui mai longeviv premier israelian, Beniamin Netaniahu, citez din memorie: „Dacă arabii vor renunța la arme va fi pace în Orientul Mijlociu, dacă Israelul va renunța la arme, a doua zi nu va mai fi Israel” , voi aborda chestiunea esențială și dramatică a perspectivelor strategice ale Israelului, într-o zonă de conflict în permanentă schimbare. 1. Lipsa adâncimii strategice, adică îngustimea extremă a teritoriului ramâne o veșnică problemă în politica de apărare a Israelului, dar ea a fost în mare parte rezolvată prin creșterea mobilității forțelor de apărare terestre, prin eficiența extraordinară a forțelor aeriene și a celor de intervenție rapidă. Contextul strategic este favorabil actualmente în acest sens, adică posibilitatea unui atac terestru cu blindate este minimă, având în vedere starea precară a armatelor statelor vecine precum Siria, Irak, respectiv prevalența relațiilor de pace cu Iordania și Egiptul. Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
