”Evreii din Oradea” – expoziție fotografică

Feb 6, 2025By

În 27 ianuarie, cu ocazia Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, a fost vernisată la Muzeul Istoriei Evreilor din Oradea (Sinagoga Aachvas Rhein) expoziția fotografică cu titlul ”Evreii din Oradea” conținând 29 de lucrări fotografice ale americanului Daniel Owen.
Această zi de comemorare a fost decretată printr-o rezoluție a ONU în anul 2005 și un an mai târziu, secretarul general din acel moment al organizației, Kofi Annan, a afirmat că ”tragedia unică a Holocaustului nu poate fi anulată. Amintirea trebuie păstrată vie, cu rușine și groază, cât timp memoria umană va exista”. Vernisajul expoziției fotografice de la Oradea se înscrie în mod corect și empatic în această datorie de a păstra ”cu rușine și groază” amintirea ororii. Autorul fotografiilor expuse, Daniel Owen este un artist fotograf american care, vizitând-o pe viitoarea lui soție, a venit la Oradea acum mai bine de zece ani și a aflat atunci despre tragedia indescriptibilă a celor peste 30.000 de evrei orădeni deportați între 23 mai și 27 iunie 1944 la Auschwitz-Birkenau, cu scopul de a fi exterminați. Oradea era atunci ocupată de germani și se afla sub administrație horthystă din anul 1940. Între anii 2013-2015, Daniel Owen a făcut sute de fotografii în comunitatea evreiască de la Oradea şi interviuri cu membrii comunităţii…Read more…

Feb 6, 2025 13 comments

Földes Mária: A séta/Plimbarea – impresii de lectură

Feb 20, 2025By

Între copertele cartonate ale volumului suplu, de culoare albastru-deschis, sunt cuprinse două versiuni juxtapuse – cea maghiară şi cea română – a ultimei cărţi antume publicate de Mária Földes. Cartea, apărută în 1974, la Editura Kriterion, nu a mai apucat să aibă ecoul scontat, întrucât autoarea s-a stabilit în Israel, unde trăiau fiica şi fiul ei – drept pentru care scrierile ei, ca ale altor „trădători” care au ales exilul – au fost scoase din librării şi biblioteci. Peste doar doi ani, în 1976, Mária Földes îşi punea capăt zilelor, în noua sa patrie, unde nu-şi făcuse încă un nume, în timp ce în ţara sa natală, unde fusese o scriitoare cunoscută şi apreciată, avea să fie dată uitării vreme de câteva decenii. În 2024, la 50 de ani de la publicare, aceeaşi Editură Kriterion a restituit publicului cititor o ediţie revizuită şi bilingvă, întitulată Plimbarea/A Séta. Cele două texte sunt alăturate într-o viziune tipografică ingenioasă. Silueta feminină fragilă de pe coperta cărţii are postura inconfundabilă a Máriei Földes, aşa cum mi-o aminteam din copilărie. Locuiam în blocuri învecinate şi o vedeam adesea trecând pe stradă, de obicei la braţ cu soţul ei. O însoţeam admirativ cu privirea, pentru că era o personalitate: o scriitoare consacrată, autoarea unor piese de succes puse în scenă la Teatrul Maghiar din Cluj. Cum să nu-mi amintesc de ţinuta ei puţin adusă de spate, dar graţioasă?! Dar nu ştiam nimic altceva despre ea decât că era scriitoare.
Nu citisem nimic scris de Mária Földes înainte de a lua în mână această carte. O carte despre Auschwitz.Read more…

Feb 20, 2025 8 comments

Banalitatea notelor de călătorie

Mar 6, 2025By

Oare și alții au ajuns, ca mine, la concluzia că incidentele neplăcute în viața omului sunt semnificativ mai multe atunci când ne aflăm în afara casei? Bineînțeles, e ceva banal, știut de toți. Atunci cum să justific ideea de a aduce la cunoștința cititorului seria de momente neplăcute dintr-o călătorie nu mai lungă de o săptămână, prea multe pentru o singură călătorie și mai ales pentru un individ aflat în a noua decadă a vieții? Pe undeva răspunsul e similar cu ceea ce spuneam pe vremuri familiilor celor internați în secția mea de terapie intensivă: pregătiți-vă pentru ce poate fi mai rău, ca să vă bucurați pentru veștile bune la sfârșit!
Din păcate, optimismul meu are și găuri: atunci când e vorba de un proiect cu multe necunoscute sau elemente care nu țin de mine, am întotdeauna senzația că nimic nu poate fi 100% pozitiv. Și când apare ceva neprevăzut, mă enervez, dar de cele mai multe ori țin totul în mine, în loc să-mi revărs furia pe cel care (în ochii mei) e de vină, când, de fapt, vinovatul e adesea cel care semnează aceste rânduri.
O mică povestioară.Read more…

Mar 6, 2025 11 comments

O prietenie neobișnuită, intuită din două tablouri de Rembrandt

Mar 20, 2025By

Dacă Purim este o sărbătoare evreiască, unde este citită Cartea Esterei, care face parte din Biblia Ebraică, din secțiunea Ktuvim, ea i-a fascinat și pe ne-evrei, dovadă fiind numărul destul de mare de tablouri pe care le-a inspirat, mai ales în Țările de Jos. Aici i-aș aminti pe Rembrandt van Rjin, Jan Victors, Johannes Spilberg cel Tânăr, Jan Lievens și lista ar putea continua. Eu mă voi opri la lucrarea lui Rembrandt și nu doar pentru că poate fi văzută în secția de Arta Europeană a Muzeului Național de Artă al României. Acest tablou, aflat de mult timp în muzeu, a devenit mai cunoscut publicului în timpul Revoluției din Decembrie 1989, fiind deteriorat de gloanțele trase în timpul evenimentelor de atunci. Rembrandt a pictat Haman cerând iertare Estherei în jurul anului 1660, când era deja un artist consacrat, dar se confrunta cu unele dificultăți financiare. Ca artist era deja cunoscut pentru stilul său pe care îl regăsim în această lucrare, considerată una dintre cele mai importante din creația pictorului olandez. Prin folosirea clarobscurului, el reușește să creeze o atmosferă tensionată, iar expresiile personajelor redau emoții puternice de frică, hotărâre, disperare. Compoziția tabloului este dinamică, concentrându-se pe interacțiunea dintre Haman și Estera, în vreme ce regele Ahașveroș observă scena cu autoritate. Ar fi fost interesant de știut cine a comandat acest tablou, dar, din păcate, la fel ca în multe alte cazuri, informațiile despre comanda operelor de artă din secolul al XVII-lea sunt incomplete sau pierdute. Dată fiind mărimea tabloului, trebuie să fi fost o persoană cu o situație materială foarte bună – dar este posibil ca Rembrandt să nu-l fi pictat la comandă, ci pentru a-l vinde ulterior… Rembrandt a fost foarte apropiat de comunitatea evreiască din Amsterdam. A pictat numeroase portrete ale evreilor și pe alții i-a folosit ca modele pentru personajele din tablourile care reprezentau scene biblice.Read more…

Mar 20, 2025 5 comments

Porumbelul păcii

Apr 17, 2025By

De ani de zile îmi îngrijesc dinții la un stomatolog originar din Franța, pe nume Michel Rothé – soția lui mi-a fost colegă la servici. Ultima dată când am fost la el, trebuia să așteptăm câteva minute și am făcut o remarcă banală despre tablourile de pe pereții cabinetului. Dintre ele, unul singur îmi părea cu adevărat cunoscut: Porumbelul păcii, o schiță de Pablo Picasso, de bună seamă o reproducere. – Nu! Este o schiță autentică, semnată de marele artist. Și cum probabil există numeroase asemenea schițe, prețul nu a fost exorbitant. – Dar se vede mâna marelui artist! – Zău? Ei bine, desenul acesta are o poveste destul de ciudată. În primii ani ai carierei mele la Ierusalim, povestește Dr. Rothé, într-o zi am fost întrebat dacă aș fi dispus să tratez un pacient internat într-un spital psihiatric. Era, desigur, un risc, dar era și o provocare și cum mie îmi plac provocările, am acceptat. Câteva zile mai târziu, pacientul s-a prezentat în cabinetul meu, însoțit de asistenta socială a instituției unde era internat. Era un domn în vârstă care avea nevoie de o proteză dentară.Read more…

Apr 17, 2025 18 comments

Noaptea incendiului

May 1, 2025By

Am petrecut o noapte de groază!  Pentru prima dată în cei peste 50 de ani petrecuți în Israel mi-a fost cu adevărat frică, o mare parte din noapte nu am dormit. A fost o zi foarte ciudată, cu temperaturi cu peste 10 grade mai înalte ca de obicei. Tibi Ezri mi-a povestit că la ei au fost 38 de grade, dar eu nu am simțit, pentru că am stat în casă, la răcoare.  A bătut și un foarte puternic vânt de răsărit, numit hamsin.  (În limba arabă înseamnă 50, pentru că se zice că bate 50 de zile pe an.)  Și dacă în România vântul de răsărit, crivățul, aduce gerul din Siberia, aici el aduce căldura și uscăciunea din deșert.  Era un aer apăsător, totul în jur era cenușiu, era furtună de nisip. La început nu știam nimic de incendiu, pentru că vântul a dus fumul în direcția opusă.  Și până noaptea târziu l-am auzit șuierând.  Ne-am baricadat în casă, am închis ferestrele și ne-am prefăcut că totul ar fi în ordine.  Ce altceva puteam face? A fost și o coincidență – aseară ar fi trebuit să sărbătorim Ziua Independenței, dar bineînțeles că toate manifestările s-au anulat.  Și atunci e greu de spus: incendiul s-a aprins de la sine, din neglijența unora, sau a fost pus dinadins.  Fapt este că pe internet a apărut o campanie condusă de Hamas care îi ațâța pe arabi să pună focuri.  Au prins și un suspect, dar mie îmi vine greu să cred că acesta este cu adevărat vinovat – doar și-ar fi ars și propria familie!  Poate că a fost și una și alta, și cauze naturale și intenție rea, pentru că în același timp s-au aprins numeroase incendii, în toate părțile țării, dar cel mai mare a fost în apropierea noastră, în munții împăduriți de pe urcușul spre Ierusalim.  Read more…

May 1, 2025 17 comments

New Day Will Rise

May 29, 2025By

Israelul trece prin zile grele, negre. În ultimii doi ani, singurele momente de bucurie au fost eliberarea ostatecilor. În tunelurile întunecate ale Gazei mai sunt deținuți încă douăzeci de oameni vii, a căror eliberare nu face parte din prioritățile guvernului Netanyahu. Scopul principal al acestui guvern de extremă dreaptă este “Victoria totală”. Aparținătorii ostatecilor nu mai au încredere în guvernul actual și se adresează președintelui Statelor Unite. Trimisul special al președintelui american Donald Trump, Steve Witkoff, petrece mai mult timp în Orientul Apropiat decât acasă, încercând să negocieze eliberarea ostatecilor. Convingerea israelienilor este că guvernul american e mai interesat de soarta ostatecilor, decât guvernul Netanyahu. Ori de câte ori se întrevede o înțelegere privind eliberarea lor, guvernul Netanyahu, găsește un motiv de refuz. La șase luni după ultima conferință de presă, Netanyahu s-a hotărât să răspundă la întrebările ziariștilor israelieni (presei americane i-a acordat mai multe interviuri). A apărut cu un aer înfumurat, mai tot timpul a vorbit cu o mână în buzunar. După ce a trecut în revistă succesele militare în care și-a accentuat meritele personale, și-a prezentat argumentele pentru extinderea operațiunilor militare în Gaza, obiectivul principal fiind “Victoria totală” cu desființarea hamasului. Ostatecii, subiect mai puțin important.Read more…

May 29, 2025 7 comments

Pinocchio

Jun 11, 2025By

Nu-i așa că Pinocchio, băiețelul lui Geppetto, se năștea, creștea și se făcea băiat mare doar cât dura citirea poveștii cu acest nume? Pinocchio renăștea cu fiecare lectură a poveștii. Nepoții mei, cărora li s-a citit povestea de nenumărate ori, sunt mari acum. Când ei vor avea la rândul lor copii, Pinocchio va fi creat din nou, va crește și îi va încânta cu năzdrăvăniile lui, exact ca pe copiii generațiilor trecute. Ăsta e un lucru cert. În tot ce face, Pinocchio e urmărit de copii cu sufletul la gură, dar numai până când devine „băiat mare”, adică până când înțelege că a greșit să nu urmeze sfaturile primite și hotărăște să nu-l mai supere pe „creatorul” său care era să piară căutându-l și povestea se sfârșește. Oare jucăriile cresc și ele odată cu trecerea timpului? Mi-am pus această întrebare la ultima mea vizită la doi din nepoți, când am revăzut o jucărie pe care au primit-o cadou când erau mai mici. Jucăria reprezenta un sacagiu, un băiat care ducea pe umăr două găleți cu apă, susținute de un fel de cobiliță. Nepoților le-a devenit prieten drag. Având niște încălțări și un corp care le amintea de celebrul personaj al lui Carlo Collodi, l-au numit Pinocchio.Read more…

Jun 11, 2025 8 comments

Festivalul Medieval de la Oradea

Jul 10, 2025By

În ultimii 15 sau 20 de ani a devenit o obișnuință să asistăm, de-a lungul și de-a latul țării, la fel de fel de festivaluri – manifestări de o mare varietate a temelor abordate sau a domeniilor acoperite, toate menite să-i facă pe participanți să se bucure și să serbeze împreună diverse momente. La rădăcina cuvântului românesc festivalstăcuvântul latin festivus (sărbătoresc sau festiv), care provine el însuși din festus (bucuros, vesel). Cuvântul festival a ajuns la noi trecând prin franceza veche care l-a preluat desigur din latinescul festivare (a serba). Și cum suntem un popor destul de vesel și deschis la bucurii împărtășite, festivare aproape că ne îndeamnă să găsim lucruri de sărbătorit! Așa că, unul din festivalurile organizate la Oradea an de an, în primul sfârșit de săptămână al lunii iulie, este Festivalul Medieval, când celebrăm perioada medievală a Cetății orădene atestată documentar din secolul al XI-lea (1083-1085).Read more…

Jul 10, 2025 9 comments

Despre zahăr şi nu numai…

Jul 24, 2025By

Tuturor le plac dulciurile, cred că oamenii sunt „programați” astfel.  Dovada: cel mai simplu mijloc de a câștiga încrederea unui copil mic este să-i oferim dulciuri.  (Din păcate și infractorii au descoperit acesta adevăr.)  Dar înaintea perioadei moderne, mulți oameni nu aveau acces la dulciuri decât foarte rar sau chiar deloc, pentru că dulciurile erau foarte costisitoare.  Tot ce exista ca îndulcitor era mierea și fructele, mai ales cele uscate (stafide, smochine, curmale etc.) și, eventual, sucul de fructe concentrat prin fierbere.  Totuși trestia de zahăr se cunoaște de foarte multă vreme… Trestia de zahăr a fost domesticită în urmă cu cel puțin 6000 de ani în Papua Noua Guinee.  Triburile care au populat insulele din Pacific au luat-o cu ei.  Un al doilea centru de domesticire a fost Taiwan.  Mai târziu a ajuns în China și în India.  Dar ea era folosită ca „zarzavat”, ca plantă medicinală și… la îngrășat porcii.  Procesul de extracție a zahărului a fost inventat abia mult mai târziu, în urmă cu vreo 2500 de ani, în India.  (Așa se explică faptul că în multe limbi europene și în arabă, cuvântul pentru zahăr este foarte asemănător, pornind de la sanscritul śárkarā.) Romanii îl cunoșteau, dar era mult mai scump decât mierea și se folosea cel mult ca medicament.  În secolul I e.n., Dioscoride scria: „Există un fel de miere solidă numită sakharon, obținut din trestii în India și în Arabia Felix (Yemen).  Arată la fel ca sarea și cristalele pot fi sparte între dinți.  Dizolvat în apă e bun pentru intestine și stomac, precum și pentru dureri de vezică și de rinichi”.Read more…

Jul 24, 2025 22 comments

Goliat și David

Aug 7, 2025By

Cu doar două săptămâni după atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, am ascultat un interviu dat de Khaled Mashal, arhiteroristul Hamas, unui canal de presă saudit. Erau vremuri grele. Israelul își înmormânta miile de morți din atacul criminal și se pregătea de ripostă, dar pe Mashal, aflat la adăpost în Qatar, toate acestea îl lăsau rece. “Fiecare națiune se construiește prin sacrificiu. Uniunea Sovietică a sacrificat milioane de oameni în al Doilea Război Mondial, în Vietnam au murit milioane, în Afganistan la fel.”  Interviul acesta mi-a lăsat un gust amar și nu doar pentru că Mashal vorbea cu atâta nonșalanță despre viitoarele victimele palestiniene, ci și pentru că mi-am dat seama că nu dă doi bani pe concetățenii săi. După aproape doi ani, cruzimea lui Mashal s-a întâlnit cu lipsa de scrupule a actualilor lideri israelieni, purtători de kipa rotundă pe un cap pătrat. Aceștia, în orbirea lor mesianică, sunt dispuși să-i ofere ceea ce el nici nu sperase să obțină – recunoașterea unui stat palestinian. Franța a declarat deja că îl va recunoaște, Marea Britanie și încă zece state sunt pe drum. Aceste recunoașteri nu vor îmbunătăți viața niciunui palestinian, dar vor înrăutăți simțitor situația multor israelieni. Trebuie să o spunem cinstit: recunoașterea nu vine din grija pentru palestinieni, la fel cum acum 78 de ani, recunoașterea Israelului de către statele lumii nu a fost din dragoste pentru Sion. Atunci, după Holocaust, marea majoritate a țărilor europene nu voiau să se confrunte cu problema reintegrării puținilor evrei reveniți după Holocaust și au favorizat plecarea lor spre Palestina mandatară. Acum situația este asemănătoare, deși inversată – în fața amenințării cu un val de refugiați din Gaza, aceleași state europene recunosc Palestina, sperând ca prin asta să oprească influxul de refugiați.Read more…

Aug 7, 2025 42 comments

Patruzeci și nouă (49)

Aug 21, 2025By

Conform statisticilor oficiale, acesta este numărul de soldați israelieni activi sau rezerviști care și-au luat viața de la începutul acțiunii militare din Gaza. Patruzeci și nouă (49) de dosare la care pe ultimul paragraf, la cauza morții, sunt trecute aceleași patru litere: PTSD. În limbaj medical, PTSD înseamnă post traumatic stress disorder. Fiecare militar care a servit chiar și o singură zi în Gaza știe ce înseamnă sindromul de stres posttraumatic. Cazul lui Roi Wasserstein a fost cronica unei sinucideri anunțate. Avea 28 de ani și era din Natania. Un băiat sensibil, crescut în spiritul valorilor morale, prețuia adevărul și își iubea familia. Roi Wasserstein era paramedic la o unitate care în anul trecut făcuse 300 de zile de concentrare în Gaza. La fiecare permisie venea acasă tot mai abătut și se închidea ore întregi în camera lui…Read more…

Aug 21, 2025 24 comments

Moneda are două fețe

Sep 18, 2025By

Pe când eram elevă, în fiecare dimineață când veneam în bucătărie, prima privire era spre colțul mușamalei de pe masa pe care mâncam cu toții și care era și blat de bucătărie. Dacă vedeam o ridicătură, era semn bun. Dacă nu, mi se strângea inima – mama uitase oare să-mi lase bani?După cum ridicătura era mai mare sau mai mică, știam că sub mușama se găsește o monedă de 1 leu sau de 3 lei. Moneda de 3 lei trebuia să-mi ajungă pentru gustarea din recreații din trei zile consecutive. Administrarea banilor era riguroasă – dacă îi cheltuiam pe altceva, riscam să rămân nemâncată tot timpul cât eram la școală. Dacă nu se vedea nicio ridicătură, mai exista speranța ca mama să-mi fi lăsat o bancnotă. Foarte rar se întâmpla ca mama să uite să-mi lase bani. Zilnic, în drum spre școală, cumpăram de la băcănie pentru acest leu 10 biscuiți populari, care se vindeau la număr, nu se cântăreau. Băcanul știa precis că trebuie să-mi dea 10 bucăți. Aceasta era gustarea de la școală. Băcanul știa precis că trebuie să-mi dea 10 bucăți. Aceasta era gustarea de la școală. Îi împărțeam judicios pentru fiecare recreație, să nu mi se facă foame în timpul orei.Read more…

Sep 18, 2025 13 comments

Război și pace la San Francisco

Oct 15, 2025By

Am ajuns la San Francisco atunci când războiul din Gaza era în toi. Tratativele pentru eliberarea ostaticilor și pentru pace nu progresau, Israelul era izolat, drapelul israelian nu era arborat nici măcar la marile hoteluri din oraș. (Am văzut unul singur în geamul unui apartament de pe Lombard Street.) Am hotărât să nu mai urmăresc știrile nici la televizor și nici pe internet. San Francisco, orașul cel mai liberal din lume, m-a cucerit la prima vedere. Ieșind din hotel, am ajuns direct în Union Square care ne-a întâmpinat cu un soare strălucitor și un cer albastru, cu umbrele multicolore, cu mese și scaune care nu aparțineau niciunui restaurant, cu muzică sud-americană, cu oameni care dansau salsa și o cafenea cu prăjituri extraordinare. Străzile cu urcușurile și coborâșurile lor abrupte mă cam speriau. Ne-a salvat însă funicularul („Zdrăngăneala”, cum i-am pus numele, din cauza zgomotului și a hurducăturilor, cu toate că nu făcea mai mult de zece mile pe oră). De fapt, și el face parte din atracțiile orașului. Mulțimea pestriță de pe stradă, venită din toate colțurile lumii, nenumărații turiști, hippies, boschetari, ofereau un spectacol inedit.Read more…

Oct 15, 2025 2 comments

Ce ar fi fost dacă…?(3) Proiectul Uganda

Oct 30, 2025By

Înainte de 1948 au existat diferite planuri, inițiative, proiecte, încercări de a întemeia un stat național evreiesc sau măcar o regiune autonomă.  În primele două articole ale acestei serii am enumerat câteva, dar au mai fost și altele.  Majoritatea nu au fost inițiate și realizate de evrei, ci au fost „pomeni” primite de la alții.  Și nimeni nu a făcut-o nici din altruism, nici din considerente etice, ci, evident, din interes.  Ba au fost chiar și cazuri în care „statul evreiesc” a fost o acțiune dușmănoasă, ca în cazul Planului Madagascar. propus de naziști la începutul anului 1940. Madagascar era pe atunci o colonie franceză.  După ce Franța va fi cucerită, coloniile ei i-ar fi revenit Germaniei.  Germania spera să încheie pace cu Marea Britanie și atunci flota britanică i-ar fi putut transporta pe toții evreii europeni în Madagascar, un milion pe an, iar colonia să fie condusă de… SS!  Nu ar fi fost un stat național, ci un enorm lagăr!  Numai că pacea cu Marea Britanie nu s-a materializat, flota britanică nu s-a grăbit să îndeplinească ordinele venite din Germania și proiectul a fost abandonat, fiind apoi înlocuit cu „soluția finală”. Dar aici aș vrea să vorbesc mai pe larg despre Proiectul Uganda din 1903.  Că era nevoie de el nu încape nicio îndoială.  La sfârșitul secolului al XIX-lea  și începutul secolului XX, evreii din Europa Apuseană și Centrală primiseră drepturi cetățenești și o duceau satisfăcător, însă în Europa de Est situația era catastrofală. Read more…

Oct 30, 2025 70 comments