Lea Goldberg – 50 de ani de la moartea unei poete

În ianuarie s-au împlinit 50 de ani de la moartea celei mai mari poete israeliene contemporane – Lea Goldberg. Ea a fost nu numai o poetă deosebită, care ne-a lăsat o moștenire de zeci de poezii, din care multe au devenit cântece foarte renumite, ci și o scriitoare care a scris zeci de cărți pentru copii cunoscute de fiecare israelian, traducătoare și mai ales profesoară de Literatură la Universitatea Ebraică din Ierusalim. Lea Goldberg s-a născut în 1911. Familia ei trăia la Kaunas, în Lituania, dar mama ei s-a dus să nască în condiții mai bune la Königsberg, în Prusia de Est (astăzi Kaliningrad în Rusia). În perioada Primului Război Mondial familia s-a refugiat în Rusia, întorcându-se după război. În Lituania tatăl ei a fost acuzat că era comunist. Lea a învățat la Gimnaziul Ebraic din Kaunas, după care a continuat la universitățile din Kaunas, Berlin și Bonn, luându-și doctoratul la renumitul ebraist Paul Kahle. Una din cele mai renumite cărți de poezii intitulate „MiȘirei Ereț Ahavati” (Din Cântecele Țării iubirii mele) vorbește despre dorul ei de meleagurile copilărieiRead more…

Anul de grație 1938 în Basarabia (Note istorice de familie)

În ultima vreme alerg după documente. Se pare că nu sunt singurul (vezi articolele publicate în Baabel de-a lungul anilor). Uneori mă trezesc în fața unor probe istorice de o claritate și corectitudine ieșite din comun. Iată despre ce e vorba: Pentru cei care urmăresc poveștile mele din Baabel, nu este o noutate faptul că unul din bunicii mei, cel patern, a fost timp de ani de zile directorul gimnaziului evreiesc Tarbut din micul orășel basarabean Soroca. era un adevărat cărturar, că poseda patru limbi (româna, rusa, ebraica și idișul), toate la nivelul unei limbi materne, că era sionist, că era un dascăl adevărat, prin mâna lui trecând sute și sute de elevi de toate vârstele, care au căpătat ca valoare culturală un reușit amestec de iudaism și științe exacte, așa cum se cuvine unui evreu nereligios, dar legat de neamul său cu un cordon ombilical imposibil de suprimat. Posed două scrisori pe care le-a scris în 1938, în ebraică şi le-a trimis în Palestina.Read more…

Adloiada – Carnavalul de Purim din Tel Aviv

Purim este în esență o sărbătoare din diaspora. Ea comemorează o întâmplare petrecută în diaspora, fără nicio legătură cu Ereț Israel. De aceea populației evreiești stabilite în Palestina i-a fost greu să găsească o temă principală pentru această sărbătoare. Unii intelectuali, cum ar fi poetul național Haim Nahman Bialik, au propus chiar ca în Israel această sărbătoare să fie desființată și să se serbeze numai Hanuca, care este o sărbătoare pur israeliană. În 1912, profesorul de desen Avraham Aldema de la Gimnaziul Ebraic din Tel Aviv a propus ca de Purim să aibă loc o paradă pe strada principală a orașului, strada Herzl, care să continue pe „Bulevard”, cea mai somptuoasă stradă de atunci. În propunere el include și deghizarea elevilor. Tel Aviv avea pe atunci doar 3 ani. Gimnaziul era mai vechi. El a fost înființat în 1905 la Iafo și în 1910 a trecut în Tel Aviv, pe locul unde se află astăzi Migdal Șalom. Din păcate în 1958 clădirea a fost demolată, școala mutându-se în nordul orașului, unde a rămas până astăzi.Read more…

Coronavirusul și literatura distopică

În Italia, în ultimele două luni înainte ca țara să intre în carantină, bestsellerul în librării a fost o carte apărută în 1947 – Ciuma a marelui scriitor francez Albert Camus. Eu am învățat acest roman în liceu în Israel; astăzi el nu se mai învață. Nu știu dacă în România se învăța. Cred că este momentul potrivit ca să amintim câteva din cele mai renumite romane dintre sutele de cărți de acest gen. Sunt sigur că cititorii vor avea fiecare alte propuneri, poate chiar mai adecvate. „Distopie” este un termen modern, construit prin opoziție cu „utopie” și care se aplică unei lumi imaginare negative. (Dicționarul Enciclopedic 1993 – 2009). El s-ar putea defini și ca „anti-utopie”. Literatura bazată pe idei distopice apare încă înaintea stabilirii termenului. Deja în 1848 apare cartea The Island of Liberty (Insula libertății), ca o replică la opera lui Thomas Paine din 1792 Rights of Man (Drepturile omului). Romanul povestește despre o insulă în care dorința de a ajunge la o egalitate totală îi aduce pe locuitori să trăiască în peșteri. Acțiunea romanului The Last Man (Ultimul om) de Mary Shelley, apărut în 1826, se desfășoară în anul 2100, când ultimul om din lume moare într-o epidemie teribilă. Astăzi acest gen este definit ca roman apocaliptic, nu distopic. Acestea au fost doar începuturile acestui gen literar. Romanele distopice s-au înmulțit în secolul XIX.

Read more…

Haiducii vechi și noi

Prin comportament, majoritatea așa-zișilor politicieni cu care ne-am blagoslovit alegându-i de bunăvoie și nesiliți de nimeni, se distinge prin haiducie. Doar că la noi, nu doar democrația (propusă de tov. Iliescu), ci și haiducia este originală: Conform uneia din definițiile DEX, haiducul originar era un om care fura de la cei bogați pentru a împărți averile săracilor. Conform definiției mele, noul haiduc fură de la toți, își ia copios partea și, spre a-și menține statutul, împarte pomeni tuturor.Read more…

Cugetări asupra semnificațiilor sociale și politice ale sărbătorii de Pesah

Pesah este considerată una din sărbătorile majore ale iudaismului. Timp de milenii credința a fost probabil cel mai puternic, dacă nu singurul motiv de a celebra această sărbătoare importantă, într-o lume în care religia era principala forță care reglementa ciclul anual, alături de evenimentele agricole. Abia după secularizare contextul sociologic și politic al Pesahului a devenit vizibil, cel puțin celor care au o anumită sensibilitate la aspectele non-religioase ale sărbătorii. Componenta socială este evidentă: eliberarea din sclavie și sfârșitul oprimării unei minorități asuprite. Există și un aspect politic: apariția unei națiuni care încearcă să-si intemeieze nu numai o nouă identitate, ci și o anumită prezență geografică. Văzut astfel, Pesah este un eveniment destul de complex. Dacă povestea tradițională corespunde adevărului istoric – ceea ce este foarte probabil, cel puțin în punctele ei esențiale – atunci putem spune că Pesah este amintirea colectivă lăsată de cea mai veche mișcare de eliberare cunoscută în istoria omenirii. Din câte știu, aceasta este cea mai veche sărbătoare ținută în mod regulat și continuu, cca. 3.300 de ani, și fără schimbări majore de formă sau conținut. Acest lucru reiese clar din faptul că între ceremoniile tuturor curentelor iudaismului contemporan, (așkenaz, sefard, sau oriental) există o asemănare izbitoare.Read more…

Deocamdată, America nu va avea un președinte evreu și social-democrat

În urmă cu câteva săptămâni Bernard Sanders, senator american care s-a lansat în campania de nominalizare a Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale, a declarat că se retrage din competiție, iar de curând a afirmat că îl va susține pe Joe Biden, care la ora actuală a rămas singurul candidat pentru nominalizare. Gestul lui Sanders a însemnat sfârșitul unui proces care, dacă ar fi avut succes, ar fi rezultat în două schimbări semnificative ale vieții politice americane. Dar demersul a eșuat, astfel că deocamdată America nu va avea un președinte evreu și nici unul cu ideologie social-democrată. Bernie Sanders reprezenta ambele calificative, numai că alegătorii democrați, precum și suprastructura partidului nu au agreat această opțiune. De fapt, ceea ce a atârnat mai greu în balanță nu a fost calitatea lui de evreu (cel puțin nimeni nu s-a folosit de acest argument, nu era ”politically correct”), ci ideile lui, ale unui om care în luptele electorale a reprezentat o cale proprie, independentă de partide. E bine de știut că Sanders a intrat în Partidul Democrat cu puțin timp înainte de a se lansa în 2015, în campania pentru nominalizare împotriva lui Hillary Clinton. Acea campanie s-a soldat de asemenea cu un eșec sau semieșec, fiindcă până la urmă a făcut echipă cu Hillary care îl desemnase vicepreședinte. Mult timp în viața lui politică Sanders s-a prezentat ca independent, având însă strânse relații cu Partidul Democrat. Sanders s-a născut și a crescut într-o familie de evrei, tatăl emigrând din Polonia iar familia mamei, din Rusia. Erau moderat religioși…Read more…

Despre singurătate și izolare

De când a început pandemia de coronavirus, ne plângem foarte mult și pe bună dreptate de izolarea care ne-a fost impusă celor vârstnici, dar și separarea familiilor în unități mici, limitarea mișcării libere, a întâlnirilor cu familia și prietenii, excursiile în aer liber, etc. Am învățat în această perioadă care sunt dezavantajele și chiar pericolul care ne paşte sănătatea fizică, psihică și intelectuală, până la cazuri extreme – oameni care au murit în singurătate și doar întâmplător s-a aflat de ei. Nici copiii și nici tinerii nu sunt scutiți de limitările pe care nu le cunoșteau și astfel sunt nevoiți să caute un mod de a se adapta acestei situații, a cărei durată nu o știe nimeni. Și nu în ultimul rând, în multe țări ale lumii rata șomajului a crescut cu zeci de procente. Mulți și-au pierdut pâinea de toate zilele. Gândindu-ne cu ce să echilibrăm aceste dezavantaje, putem ajunge la concluzii care să ne surprindă.Read more…

Ierusalimul ieri și azi: Schimbările din ultimii 50 de ani, așa cum le-am trăit eu însumi (III).

După Conrad Schick.
Dezvoltarea orașului_ Precum spuneam, acum 50 de ani deșertul stâncos ajungea până la zidurile cetății. Spre nord mai era o livadă de măslini, spre vest erau câțiva copaci, nu mulți, mai erau câțiva pe Muntele Măslinilor și în Grădina Ghetsimani, dar asta era tot. Erau numai stânci printre care caprele și oile pășteau în voie. În zilele noastre parcelele sunt îngrădite și pământul este cultivat până la 2-3 km în afara cetății. S-au plantat mulți copaci, casele noi au grădini, s-a făcut chiar un parc irigat, cu un chioșc pentru fanfară. În toate direcțiile s-au deschis drumuri carosabile, care trebuie stropite, altfel se ridică de pe ele nori de praf. Orașul se întinde tot mai mult pe culmile din vest și din nord. Și pe coastele Muntelui Măslinilor s-au construit case. În curând se va împlini proorocirea lui Ieremia: Toată valea unde se aruncă trupurile moarte şi cenuşa şi toate ogoarele până la pârâul Chedron, până la unghiul porţii cailor la răsărit vor fi închinate Domnului şi nu vor mai fi niciodată nici surpate, nici nimicite. (Ier. 31: 40). Fumul de pe coșurile fabricilor, casele noi care apar deasupra zidurilor cetății, copacii decorativi au schimbat cu totul aspectul orașului. Ar fi de așteptat ca un asemenea avânt să ducă și la o anumită bunăstare, dar din păcate nu este așa…Read more…

Trotuarele din Praga

În zilele grele pe care le trăim, turismul este un lux după care putem doar să tânjim, să facem plimbări virtuale, sau să ne plimbăm printre amintiri… Și precum am mai spus, nu cunosc niciun alt loc în lume unde mă plimb cu mai multă plăcere decât la Praga. Tot timpul sunt cu ochii în sus, mă fascinează arhitectura. Într-o toamnă am petrecut câteva zile la Praga împreună cu o prietenă din copilărie. Ea a observat: „Ce frumoase sunt trotuarele la Praga!” La început nici nu mi-am dat seama, dar avea dreptate: trotuarele nu sunt asfaltate, ca în multe alte orașe, ci sunt mozaicuri făcute din pietre de pavaj albe și cenușii, cu modele variate. Ce frumos! Dar acum am avut parte de încă o surpriză. Nu demult a demarat un proiect de reamenajare a Pieței Wenceslas, una din piețele centrale ale capitalei cehe. Read more…

Amintirile unui medic israelian în America

Am început să lucrez în prima luni din mai 1993. Departamentul de anestezie și terapie intensivă era al patrulea că mărime din SUA, cu 140 de anesteziști (80 de specialiști și 60 de rezidenți). De departament aparținea și clinica de tratament al durerilor cronice și camerele hiperbarice. Anual se specializau câte 30 de medici. După specializare și până ce treceau examenele, mulți dintre noii absolvenți treceau la practica privată, mai bine plătită. Aproape fiecare avea de restituit taxele de studii, care se ridicau la $200,000-300,000. După ce își plăteau datoriile, mulți reveneau la spitalele universitare. Între timp secprimeau medici străini, cu salarii mai mici, dar totuși bune față de cele din Israel. Cea mai importantă era expunerea la o cazuistică uriașă și o tehnologie avansată. Cele 30 de săli operative (față de opt la spitalul meu Kaplan din Israel) erau tot timpul active, de la operații simple și până la transplanturi, operații cardiovasculare complicate, neurochirurgie și traumatisme complexe. Lângă sala de operații era o pistă de aterizare pentru elicoptere, care îi aduceau pe bolnavii în stare critică…În prima zi eram într-o sală cu un rezident începător. Anestezie știam, dar nu cunoșteam mediul Cealaltă sală pe care trebuia s-o acopăr era goală, pregătită pentru accidente sau urgențe. La un moment dat mi-a sunat beeperul, dar nu găseam numărul pe listă. Peste câteva minute a apărut Steve și m-a muștruluit că nu am răspuns chemării – în cealaltă sală fusese adus un rănit în șoc hemoragic, cu un glonț în ficat. Read more…

O noapte în tren, pe vremea mineriadei

În mulțimea de evenimente, cu prea desele schimbări de priorități, iată că o știre mi-a trezit amintiri. Știrea este despre exploatarea lignitului, mineritul de suprafață din Bazinul Olteniei. Acolo sunt cariere din care se extrage un cărbune de o calitate care nu prea justifică continuarea exploatării. Se repune problema oportunității acestui minerit, pentru care costurile sunt mari față de calitatea cărbunelui. Să nu mai vorbim despre costurile reconstrucției ecologice care se impune în aceste situații, ca să nu rămână acolo un teren sterp, cu aspect selenar. De fapt nu asta mi-a zgâriat auzul, ci ”vânturarea” ideii că minerii vor veni la București, eventual încolonați, ca să ”rezolve” problema. Această parte mi-a amintit despre o mineriadă din anii 90. Întâmplarea a făcut să mă nimeresc tocmai în trenul cu care minerii au venit la București. Este o poveste care mi-a rămas vie în minte și nu o voi uita niciodată. Este vorba despre Mineriada din septembrie 1991 și un tren al groazei. Despre această întâmplare nu am povestit până acum, dar o fac aici, pornind de la ce am scris mai sus. Read more…

De vorbă cu un boschetar

Era într-o seară de iunie. Afară era plăcut, liniște. În parcul public câțiva boschetari se culcaseră. Unii aveau saci de dormit, alții doar o pătură. Mă întorceam acasă după o zi de muncă. Pe neașteptate un om înalt, cu barbă roșie, s-a ridicat din sacul lui de dormit și s-a apropiat de mine. – Dă-mi, te rog, o țigară, m-a rugat omul.
În prima clipă m-am speriat. Pe vremea aceea eram și eu fumător, așa că i-am întins două țigări. – De ce îmi dai două? – m-a întrebat omul cu barbă roșie. – Nu știu, i-am răspuns. De fapt mă gândeam să-i las întregul pachet. Nu eram prea obosit, timp aveam berechet, așa că am intrat în vorbă cu el.
– De unde ești? – l-am întrebat
– De aici, din oraș. Mă numesc Șai și am cinzeci și cinci de ani, continuă interlocutorul meu.
Am tăcut o vreme, mă întrebam cum să continui conversația, sau poate să-mi văd de drum. Între timp, văzându-l pe Șai că fumează, s-au mai adunat și alți colegi de „dormitor”. Le-am oferit lor pachetul de țigări.
– Ai lucrat vreodată undeva? – l-am întrebat pe noul meu cunoscut. – Am fost șofer de autobuz timp de douăzeci și opt de ani…Read more…

Aproape toate se potrivesc perfect, dar din păcate nu toate…

Cu un cuvânt: nu avem dreptul să ne plângem! E drept, situația e cu totul anormală, dar aș dori ca cineva să mă ajute să definesc noțiunea de ”situație normală”. E adevărat, umblăm cu mască pe față, nu ne mai întindem mâna unul altuia, ne ținem prietenii și rudele mai la distanță, călătorim mult mai puțin, iar cât despre zboruri în străinătate, ce să mai vorbim! Și uite așa, deodată nu mai am nevoie de agenda mea zilnică. Mă bucur că pot ține minte puținele date de care am nevoie, cum ar fi un mers la bancă sau un zoom cu cei cu care trebuia să mă întâlnesc pe undeva pe mapamondul care azi pare fiecăruia de neatins. Cercul vicios e cel care-ți conduce viața: nu pleci la congres, deci nu trebuie să pregătești diapozitive. Nu ai întâlniri pentru proiecte deja începute, deci nu e cazul să pui la punct documente care în mod normal ar trebui distribuite peste mări și țări. Și atunci cum îți umpli timpul? Read more…

Unicul evreu executat în statul Israel

În 30 iunie s-au împlinit 72 de ani de la unica execuție a unui evreu în statul Israel. Acest fapt s-a petrecut la numai șase săptămâni de la proclamarea statului. Ea a lăsat o amprentă adâncă în memoria poporului. Această pată în istoria Israelului este comemorată în fiecare an, iar la împlinirea a 68 de ani, la locul execuției a fost fixată o placă memorială. Acest eveniment tragic este cunoscut drept „afacerea Tobianski”. La începutul Războiului de Independență forțele arabe au atacat noul stat din toate direcțiile. Situația era foarte gravă mai ales la Ierusalim. În primăvara anului 1948 orașul era asediat și bombardat fără încetare. Armata iordaniană știa cu precizie unde se află țintele de bombardat. Israelienii aveau suspiciuni că în rândurile lor se află un trădător. Suspiciunile au dus la un ofițer care lucra ca inginer la societatea de electricitate din Ierusalim, Meir Toviansky. Read more…

Isus, Spinoza, Marx și alți evrei

Articolul de față pornește de la ecourile pe care le-a stârnit un articol mai vechi al subsemnatului, apărut în revista Baabel acum vreo șase luni https://baabel.ro/2020/01/dati-ni-l-inapoi-pe-isus/. Dar recent au apărut unele ecouri neașteptate, care mi-au dat de gândit. Bineînțeles, fiecare cu părerea sa. Nu vreau să polemizez cu nimeni: sunt un adversar al polemicilor, prefer explicațiile. Articolul la care mă refer era intitulat Dați-ni-l înapoi pe Isus și se referea la prezentarea denaturată a lui Isus Hristos, respectiv Yehoshua ben Miriam, de către arabii palestinieni, care l-au prezentat ca pe primul palestinian, iar Crăciunul ca pe o sărbătoare palestiniană. Eu am afirmat că Isus era evreu, fiind născut de o mamă evreică, unul dintre evreii celebri care au influențat evoluția istorică a omenirii. Este adevărat că pe atunci Yehoshua, fiul lui Yosef și al lui Miriam, cunoscut ulterior ca Isus din Nazaret, a fost respins de fruntașii învățaților în Tora din Ierusalim. Dar acest lucru nu-l face mai puțin evreu. Unii evrei l-au considerat un rabin eretic, creștinii l-au considerat Mântuitorul lor, iar musulmanii l-au considerat profet, dar unul inferior lui Mahomed. Este adevărat că a fost crucificat la porunca guvernatorului roman Pontius Pilatus. De-a lungul timpului istorici, juriști și teologi creștini și evrei, de diferite tendințe, au căutat să reconstituie procesul lui, folosind argumente logice și istorice. Totuși aceste lucruri nu au schimbat realitatea: el a rămas evreu, pentru că s-a născut evreu. Read more…

Călătorii pe urmele muzicii

Subiectul acestui articol este muzica de operă pe care am savurat-o în excursiile noastre peste hotare. De obicei comandam biletele cu mult înainte, ca să fim siguri că găsim locuri. Când planificam o călătorie, căutam întâi programele culturale din orașul de destinație. De exemplu la Budapesta găseam de toate: teatru, operă, operetă, muzică clasică, balet. Prin 1998 am văzut Bal Mascat de Verdi, la celebra operă din Budapesta, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea după modelul operei vieneze. Din păcate în ultimii ani ea este în renovare, majoritatea spectacolelor de operă fiind prezenate pe scena teatrului Erkel. Acolo am văzut Bohema de Puccini și baletul Spăgătorul de nuci al lui Ceaikovsky, amândouă realizări fantastice. O întâmplare hazlie a fost legată de spectacolul La Traviata, pe care urma să-l vedem la Budapesta în decembrie 2018. În rolul lui Alfredo urma să cânte celebrul tenor peruan Juan Diego Flórez. Cu luni înainte am cumpărat patru bilete online. Biletele îmi păreau cam ieftine… Dar era prima ocazie pentru fiul nostru Ephraim și soția lui Hila, de a vedea live o operă întreagă. Afară era frig și ningea. Am ajuns la sala Urania. De aici încolo totul s-a pe trecut ca într-o opera bufă. Aveam locuri în rândul întâi și mă bucuram că-i vom putea vedea pe cântăreți de aproape. Sala era destul de goală… Apoi scena mi s-a părut ciudat de îngustă și în pe ea era un ecran enorm. După câteva minute am înțeles: era o transmisiune directă de la Metropolitan Opera în New York! Când s-au stins luminile, ne-am furișat afară. Abia atunci am înțeles de ce erau biletele atât de ieftine…Read more…

Consecințele stranii ale întâlnirii sârbo-kosovare de la Washington ”The winner is…Israel”

La sfârșitul săptămânii trecute s-au desfășurat la Washington convorbiri între președintele Serbiei, Alexandar Vucici, și premierul kosovar Avdullah Hoti. Din 2008. de la secesiunea fostei provincii iugoslave Kosovo și declararea ei ca stat independent, relațiile dintre Belgrad și Priștina care oricum erau tensionate, au devenit de-a dreptul dușmănoase, uneori aflându-se chiar pe pragul războiului. Independența Kosovo a fost recunoscută de un mare număr de state, inclusiv Statele Unite și multe țări europene, membre ale UE, deși organizația ca atare nu s-a pronunțat. Cu Serbia conflictele au continuat până în momentul în care Belgradul și-a manifestat dorința de a adera la Uniunea Europeană. Bruxelles-ul a condiționat acceptarea Serbiei cu reglementarea relațiilor cu Kosovo. În pofida încercărilor făcute atât de UE cât și de negociatori americani, rezultatele politice s-au lăsat așteptate. Acum partea americană, se pare că la inițiativa lui Donald Trump care nu uită că este un om de afaceri, a invitat la Washington părțile și a propus ca Serbia și Kosovo să înghețe pentru un an disputele politice legate de independența provinciei și de condițiile cerute de Serbia pentru a recunoaște eventual noul statut al Kosovo și să se concentreze asupra dezvoltării economice, acordurile să cuprindă prevederi legate de acest aspect, avantajos ambelor părți. Se preconizează realizarea unei zone economice comune, desființarea unor opreliști, libertatea de investiții și de circulație, ceea ce ar deschide larg, mai ales pentru Kosovo dar și pentru Serbia, poarta investițiilor străine. Nu s-a inclus în documente problema recunoașterii independenței provinciei.Read more…

Bucurii și necazuri în Israel de Anul Nou Iudaic

În această săptămână în lumea evreiască și în primul rând în Israel se sărbătorește Roș Hașana – Anul Nou. O sărbătoare veselă, cu mese la care-ți inviți familia și prietenii și consumi mere și miere pentru ca întreg anul să fie dulce, să scapi de necazuri. Din păcate, în acest an lucrurile stau altfel. Aproape nicăieri evreii nu pot să se adune în sinagogi și să se roage, sau dacă da, într-un număr mic, iar după slujbă nu pot să-și strângă mâinile, să se îmbrățișeze când îşi urează reciproc Hag Sameach (Sărbători fericite!). Coronavirusul a pus capăt apropierii, manifestărilor de prietenie, de dragoste, rămân doar cuvintele rostite de la distanță. Cea mai grea situație este în Israel, unde un alt val de îmbolnăviri a obligat guvernul să decreteze din nou starea de urgență, de fapt este singurul stat care a procedat astfel și, probabil, tocmai din cauza sărbătorilor, căci acum toamna urmează un șir întreg, în care sinagogile se umplu de enoriași și se duc la templu până și cei care de obicei nu-l frecventează. Autoritățile israeliene au vrut să evite o răspândire mai mare a epidemiei prin aceste contacte. De aceea, pentru israelieni nu mai este vorba de veselie, ci de îngrijorare, de necazuri. Totuși, de Anul Nou Israelul a căpătat și un cadou frumos, care ar putea să-i bucure atât pe cei ce trăiesc acolo, cât și pe majoritatea evreilor care urmăresc cu atenție evenimentele din jurul țării și se preocupă de securitatea ei. După decenii de izolare și de ostilitate a lumii arabe, se pare că lucrurile se schimbă.Read more…