Golem

Până nu demult, dacă cineva mi-ar fi pus această întrebare i-aș fi râs în nas și i-aș fi spus că a citit prea multă literatură științifico-fantastică.  Roboți?  Care roboți?  Robotul de bucătărie care bate spuma de albușuri?  Sau roboții industriali, de fapt niște „brațe” programate să facă 24 de ore pe zi aceeași muncă, fără să obosească, să cârtească sau să facă grevă?  Dar de când au apărut roboții umanoizi conduși de inteligență artificială, parcă nu mai sunt chiar atât de sigură… „Roboții” (adică cei ce robotesc) au fost inventați de scriitorul ceh Karel Čapek în 1920, în piesa R.U.R.  Spre deosebire de cei de astăzi, roboții lui nu erau aparate, ci ființe vii, create artificial pentru a-i sluji pe oameni – erau mai degrabă sclavi decât roboții de astăzi.  Biologul care i-a creat era convins că roboții nu au suflet, dar s-a dovedit că nu avea dreptate.  Roboții s-au răsculat și în lupta care a urmat, umanitatea a fost anihilată.  A fost o idee cât se poate de modernă, formulată cu peste un secol în urmă și, după părerea mea, faptul că ea a apărut în Cehia nu este întâmplător.  După cum autorul însuși declară într-un interviu din 1935, piesa este o interpretare modernă a legendei evreiești a golem-ului din Praga.Read more…

Bernard Politzer. O tinerețe în România

Pe urmele lui Francis Dov Por (1927, Timișoara – 2014, Ierusalim), zoolog, hidrobiolog și biogeograf israelian, uimită de întorsăturile nefaste din biografia lui, am fost tentată să-i citesc amintirile publicate sub pseudonimul Bernard Politzer, numele strămoşilor lui. Este o lectură captivantă despre anii 1940-1960 în România, despre idealismele fatale care au frământat aceşti ani, despre entuziasme şi decepții, despre oameni si neoameni şi, în pagini de antologie de literatură memorialistică, despre infernul penitenciar în regimul comunist.Read more…

Întâlnire cu prima iubire a Mamei

De puţine ori am fost mai emoţionantă decât în toamna lui 1996, în Israel, când îl aşteptam – în locuinţa unor foarte buni prieteni din Ramat Gan – pe cel de care Mama fusese îndrăgostită la vârsta de 13 ani. Povestea lor de iubire am aflat-o din relatările Mamei şi mi se părea atât de nedrept modul în care se întrerupsese încât îmi propusesem să forţez un epilog, fie el şi după 51 de ani. Mama s-a măritat cu tata, din dragoste, la 15 (cincisprezece) ani şi jumătate, în vara anului 1946. Au trăit împreună 53 de ani şi în tot acest răstimp am simţit între ei vibraţia iubirii, i-am văzut respectându-se şi, mai ales, râzând cu poftă împreună. A fost o căsnicie durabilă pentru că s-au îndrăgostit de foarte tineri (tata avea 23 de ani şi mama 15), au înfruntat greutăţile vieţii şi s-au desfătat cu bucuriile ei, şi-au făcut un viitor şi au devenit oameni respectaţi, s-au modelat unul după altul, pentru a desăvârşi şi a păstra armonia dintre ei. Au existat desigur şi tensiuni şi frecuşuri, uneori se certau, dar niciodată nu se duceau la culcare fără să se fi împăcat.Read more…

Personaje principale în garderoba de la 9-la-5

În momentul în care începe un nou sezon – așa cum se întâmpla zilele astea – , disciplina şi perseverenta cu care am ținut „rezoluțiile” stilistice de la început de an devin mai dificil de strunit. Intervine soarele care ne momește la o pauza de prânz prelungita, pofta de shopping pentru culori vii şi imprimeuri primăvăratice, dorința de a ieși din pantaloni, cizme şi paltoane dar pe care le înlocuim cu… ce anume?Read more…

Adevărata scăpare din mormânt

Varşovia nu e un oraş turistic. Războiul a distrus tot, totul a fost refăcut în stil comunist, şi nimic nu te impresionează ca vizitator. Iar cei peste 400 kilometri spre Cracovia, parcurşi pe o şosea de mult depăşită de traficul extrem de intens, nu spun nimic şi nu arată nimic. Nu ai ce vedea pe drum, chiar dacă afară e soare şi cald, dar mai ales când cerul e negru şi ploaia nu conteneşte. Dar Cracovia, ei bine, Cracovia e cu totul altceva…Read more…