Nicio alarmă nu seamănă cu alta

Nu-mi amintesc de alarmele din copilăria mea, deși la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial aveam deja aproape 6 ani. Probabil că la acea vreme războiul se îndepărtase de Moldova și pentru populația regiunii pacea luase deja locul conflagrației militare. Timp de zeci de ani știam despre alarmele antiaeriene mai mult din citit decât din auzit (în adevăratul înțeles al cuvântului). Dar Războiul de Yom Kippur, care a avut loc cam la un an și jumătate de la emigrarea noastră în Israel, ne-a inclus în ”meniu” alarme aproape zilnice, la orice oră. Îmi amintesc perfect ordinul de a vopsi în albastru farurile mașinilor. Seara toate luminile orașului erau stinse, pentru a preveni un eventual atac. Apoi a venit războiul din Irak și cele aproape 40 rachete lansate de Saddam Hussein spre Israel, ceea ce a dus pentru câteva săptămâni la o schimbare totală a ritmului vieții israelianului. Rachetele rămân rachete și alarmele rămân alarme, se schimbă doar locul de unde sunt lansate. Locuind în sudului Israelului, în ultimii aproape 40 ani nu am dus lipsă nici de rachete, nici de alarme. În ultimii ani ele veneau din Fâșia Gaza, care devenise independentă și suverană în 2005, când s-a retras ultimul soldat israelian. Suveranitatea s-a dovedit ”fructuoasă” – vecinii noștri au început imediat (și continuă până astăzi) să ne semnaleze periodic evoluția armelor îndreptate împotriva populației civile, mai ales cea din apropierea graniței. Casa mea se află la 30-40 km de Gaza, la ”o bătaie de pușcă” pentru o rachetă cu capacitate minimă. Read more…

Inteligența artificială și prostia naturală

Săptămâna trecută s-a încheiat la Davos Forumul Economic Mondial, aflat deja la a 56-a ediție. și după ce am consultat buletinele de știri și am întrebat și inteligența artificială, am înțeles că, fără îndoială, ziua a doua a conferinței a fost cea mai interesantă. Ea a fost dedicată chiar acestui subiect arzător care ne înconjoară și poate că deja ne stăpânește – Inteligența Artificială. Cele mai interesante prelegeri din acea zi au fost ținute de două personalități care au strălucit și strălucesc încă prin viziune și care provin fiecare dintr-o țară mică din Asia: taiwanezul devenit american Jensen Huang, fondatorul și președintele companiei NVidia, cotată astăzi la 5 trilioane de dolari și israelianul rămas (sper) tot israelian, Yuval Noach Harari, autorul câtorva cărți despre evoluția omenirii, cărți care au fost traduse în 65 de limbi și s-au vândut în tiraj de peste 50 de milioane de exemplare. Fiecare a oferit viziunea sa despre viața alături de IA, viziuni care pleacă de la aceleași date, dar trag concluzii oarecum contradictorii. În vreme ce Huang vede IA ca pe o unealtă digitală, Harari o vede altfel. Un cuțit este o unealtă, spune el. Un cuțit poate fi folosit pentru a tăia pâine sau pentru a ucide un om – dar asta nu e decizia cuțitului. Cuțitul nu ia decizii. Spre deosebire de cuțit, IA poate lua decizii. IA nu este o unealtă pasivă, precum cuțitul, ci un agent autonom care poate lua hotărâri în locul nostru.Read more…

Lista medicilor evrei din Cluj

Pentru mine, cel mai impresionant moment al simpozionului desfăşurat la Cluj, în 27 septembrie, a fost cel în care – alături de prietenul meu din copilărie, doctorul Johanan (János) Vass – am prezentat publicului “Lista incompletă a medicilor evrei clujeni”, cuprinzând nume de medici din perioada interbelică până în anii 1970. Publicăm această, rugând cititorii Revistei Baabel s-o completeze cu alte nume de medici care au funcţionat la Cluj, respectiv cu informaţii despre care figurează deja pe listă. Am dori să finalizăm acţiunea până în luna iunie 2017, pentru a putea include Lista în volumul V din seria File din Istoria evreimii clujene, care va cuprinde lucrările prezentate la simpozionul din acest an.Read more…

Rusofobia – justificată sau nu?

Revista ”Baabel” încearcă, prin articolele publicate, pe de-o parte să dea curs diferitelor opinii, pe de altă parte – chiar dacă nu întotdeauna reușește – să păstreze echidistanța față de o serie de probleme, mai ales cu caracter politic. De asemenea, prin rubrica de comentarii, citiorii se pot pronunța asupra temelor dezbătute și, cu excepția atacurilor la persoană sau articole care propagă ura, sunt prezentate cele mai diferite opinii. De aceea, ne-am gândit să publicăm punctul de vedere al lui Ivan Sipos, cititor al revistei care trăiește în SUA (textul a fost scris în engleză, tradus de noi), precum și opiniile politologului dr. Armand Groșu, profesor universitar, specialist în spațiul ex-sovietic și Europa centrală și de est. De fapt, prof. Groșu explică nu rusofobia occidentală, ci teama noastră, a românilor față de politica din ultimii ani ai Rusiei și explică dacă temerile față de Rusia sunt corecte, practic la ce ne putem aștepta de la vecinul nostru mai îndepărtat În ceea ce mă privește, am dorit să prezint părerile expertului român, ca să zic așa, din motive personal-egoiste deoarece am regăsit multe din părerile mele. Read more…

Apăraţi-i pe cei mulţi şi solid ancoraţi

.şi năpustiţi-vă asupra celor puţini, răzleţi, diferiţi şi vulnerabili – încondeiaţi indirect dar cu fermitate – drept pericolul major pentru slăbirea celor dintâi. Nu pot înţelege altfel obstinaţia de a purcede la referendumul – pe care-l credeam dat uitării (pe cale de bun simţ sau de înţelegerea, în fine, a inutilităţii sale pentru societate ) – pentru redefinirea familiei în Constituția României. Se pare însă că e mare nevoie de reluarea acestei campanii, mai mult un vector pre-electoral pentru cei care par a pierde tot mai mult teren din pricina nepriceperii şi haotismului instalat la guvernare. Read more…

La trecerea dintre ani

Trecerea dintre ani este pentru mine marcată de sentimente contradictorii, un fel de amestec între nostalgie și speranță, între introspecție și exuberanță. Mă simt uneori tristă și cuprinsă de un fior de însingurare, chiar dacă sunt împreună cu cei dragi, parcă ne fuge gândul la ce poate nu am reușit să facem, la cei care nu mai sunt și pe care i-am dori împreună cu noi la masa festivă. Este sentimentul de a fi singur în fața analizei tale, a bilanțului anului ce se încheie. Cu siguranță că nu doar eu simt asta, doar că oamenii nu prea au timp să stea o clipă în loc, o clipă cât un an în care să analizeze ce simt cu adevărat. Nu vă mințiți! Această stare străbate întreaga perioadă de pregătire a evenimentului sfârșitului de an și a zilelor de după, atunci când noul an a început. Felicitările curg din toate direcțiile, animația este mare, internetul se încinge de atâta trafic, primim la interval de câteva minute fix aceleași ilustrate virtuale, încărcate de inspirație mobilizatoare, pe care tocmai le trimisesem și noi, uneori din partea acelorași persoane. Lumea pare fericită și totul este plin de strălucire în case, pe străzi, pretutindeni. Până ce și politica ia pauza cuvenită de sărbători și totuși suntem în fața propriei judecăți, chiar dacă suntem plasați în mijlocul celei mai mari și gălăgioase aglomerații. Să nu credeți că aș avea eu timp mai mult la dispoziție decât majoritatea oamenilor, atâta doar că de la o vreme am început să îmi dăruiesc acele momente personale în care opresc timpul din goana lui, doar puțin, atâta cât să îmi dau voie să mă gândesc la una, alta.Read more…

Baabel şi 2 G

Mama îmi povestea despre orfelinat, despre asediul Budapestei, despre intervenţia lui Wallenberg pentru salvarea copiilor evrei, despre revenirea în Transilvania unde nu a mai găsit pe nimeni din familie. Despre anii antebelici de la fabrica de cherestea din Gheorgheni, despre mama şi bunica ei pierite la Auschwitz… Sau altundeva, nu se ştie cu exactitate unde. Tata purta pe antebraţ numărul tatuat A-13058 şi povestea foarte, foarte rar. Din crâmpeiele amintirilor sale de la Auschwitz, am aflat cum a întâlnit-o din întâmplare pe mama lui care era atât de slăbită şi chinuită încât nu a mai recunoscut-o…Şi nici nu a mai revăzut-o vreodată… Unchiul meu, deportat la vârsta de 15 ani, nu a povestit nimic, timp de şase decenii…Eu, fiica a doi supravieţuitori, fac parte dintr-o categorie codificată cu: 2G – Second Generation of Holocaust Survivors, căreia i s-au consacrat studii ample privitoare, mai ales, la trauma transgeneraţională şi consecinţele ei. Read more…

“Corona și noi: subiect periferic sau esenţial?

În toate țările, chiar și în cele mai dezvoltate din punct de vedere economic, resursele terapeutice, mai ales cele necesare în caz de urgență, sunt limitate. Numărul de paturi spitalicești în general, și de terapie intensivă (TI), sunt în cel mai bun caz suficiente pentru vremuri așa-zise normale. Literatura de specialitate susține că numărul de paturi de TI ar trebui să fie în jur de 10% din totalul paturilor oricărui spital, dar în realitate acest procent este mult mai mic și asta aproape peste tot. Eforturile de a găsi un pat liber într-o secție de TI se soldează de multe ori cu un eșec dureros, iar pacientul în nevoie este tratat ”alternativ”, în condiții improvizate, după ce toate încercările de transfer într-un alt spital, sau de eliberare a unui pat într-o secție adecvată, au dat greș. Dar nu este vorba numai despre paturi de TI. Aparatura medicală de TI e scumpă! Ventilatoarele, monitoarele, ca să nu mai vorbim de aparatele cord-plămân, așa numitele ECMO (extracorporeal membrane oxygenators), toate costă foarte mult, și de aici politica intuitivă a administrațiilor medicale ca în vremuri ”normale” să reducă procurarea lor la un minimum necesar.Read more…

Simpatia iraţională faţă de underdog

Ce este un „underdog”? Cuvântul nu are un echivalent românesc și nici nu se poate traduce direct din engleză. În dicționarul Dexonline.ro: underdog s. m. (cuv. engl. americ.) ◊ „Cea mai largă categorie socială, aceea numită de americani «underdogs» (textual: câini învinși într-o competiție canină și, prin extensiune, orice perdant, orice handicapat sau neprivilegiat în lupta pentru existență […]” R.lit. 19 V 77 p. 2 [pron. ándărdog]. Este vorba de partea dintr-un conflict, care, în mod anticipat, este considerată inferioară și care este confruntată, în mod real sau prezumtiv, cu nedreptatea. Desigur, termenul acesta este bine cunoscut sociologilor și psihologilor, dar mai ales este foarte la modă în mass-media și cercurile stângii progresiste, care solidarizează cu patos cu orice subiect care poate fi considerat un underdog. Conform acestei ideologii, oprimatul are întotdeauna dreptate, iar adversarul puternic este, a priori, de partea greșită a istoriei lumii. Aș vrea să mă apropii acum din perspectiva canis lupus familiaris asupra conflictului din Orientul Apropiat și să combat percepția publică, care urmărește evenimentele recente ca un discipol fidel al mișcării underdog – și asta în mod explicit în dezavantajul Israelului.Read more…

La ce i-a trebuit?

Așa ar fi comentat bunica mea decizia lui Vladimir Putin de a trimite armata rusă în Ucraina. Chiar ce s-ar fi întâmplat dacă Putin nu mai făcea nimic în legătură cu Ucraina după „realipirea peninsulei Crimeea la patria-mumă”? Adevărat, Occidentul a protestat atunci și a impus unele sancțiuni, dar nu a trecut la represalii dure ca acum și cu vremea ar fi acceptat probabil noua situație, mai ales că unii comentatori din Vest subliniau că teritoriul nu a aparținut Ucrainei decât după ce Nikita Hrușciov i l-a făcut cadou în 1954. În definitiv, atunci Ucraina făcea parte din același stat cu Rusia, nu? Deci schimbarea nu avea mare importanță iar roata istoriei, cum le plăcea comuniștilor să spună, nu se întoarce niciodată. Desigur, Putin nu putea să nu sprijine rebeliunea „fraților ruși din Donetsk și Luhansk”, dar nu era nicio problemă să-i ajute în continuare „discret și indirect”, prin tot felul de mijloace clasice care oricum ar fi fost greu de dovedit. Nu a făcut-o. A ales opțiunea cea mai directă și mai brutală, intervenția armată împotriva unui stat independent și a unui guvern ales pe cale democratică. În ciuda numeroaselor tentative, nimeni nu a reușit să explice cu argumente convingătoare ce a fost în mintea liderului rus când a luat decizia. De fapt e imposibil. Read more…

Destinatarul a fost găsit

A trecut mai mult de un an de când în revista Baabel am publicat un text despre profesoara mea de română din clasa a cincea cea care mi-a deschis gustul pentru literatură, mi-a spus că am talent și m-a încurajat să scriu. Am scris atunci despre profesoara care iubea culoarea verde având o mică, foarte mică speranță că astfel o voi regăsi. Apoi a trecut timpul (un an și aproape 4 luni) și m-am consolat. Profesoara mea nu era de găsit. Dar anul nou a început miraculos, cu un mesaj pe Facebook. O doamnă din Brăila mea natală a citit articolul publicat în Baabel în octombrie 2021, m-a căutat și mi-a spus că este vecină cu profesoara mea din gimnaziu. Că urmează să printeze și să îi transmită articolul, că doamna trece acum printr-o perioadă foarte grea și că povestea mea cu siguranță îi va aduce multă alinare. Am primit și adresa unde locuiește, iar zilele acestea îi voi scrie o scrisoare. Pe care s-o expediez cu plic, timbru și ștampilă poștală. Scriu despre această fericită întâmplare nu ca să mă laud, ci pentru că mă tot gândesc de atunci cât de rar și de puțin avem obiceiul să le spunem oamenilor pe care îi iubim ce mult a contat prezența lor în viața noastră. Read more…

Ziua de după

În ultima vreme „ziua de după” a devenit un termen tot mai uzual în discuțiile dintre israelieni. Nu știu exact după ce – căci și aici definițiile s-au schimbat. Înainte era vorba despre după distrugerea Hamasului. Acum se vorbește mai ales despre după anihilarea capacităților lui militare; despre după eliberarea ostatecilor , din păcate, se vorbește mai puțin. Am și eu o soluție pentru ziua de după. Se ia un bomfaier mare, din acelea care se găsesc la magazinele de bricolaj, poate ceva mai mare. Cu acest firiz se dezlipește Fâșia Gaza de Israel. Iar aceasta, devenită Insula Gaza, va pluti în derivă de-a lungul și de-a latul mării, precum Arca lui Noe. Veți spune că e o soluție absurdă, dar nu e cu mult mai absurdă ca alte soluții propuse de membrii cabinetului Netanyahu. Una din ele, propusă de miniștrii Danon și Gamliel, vizează dislocarea populației palestiniene și strămutarea ei în Congo – strămutare voluntară, spun ei.Read more…

Război de uzură cu succese operaționale israeliene

Recenta știre a lichidării conducătorului politic și militar al temutei organizații Hezbollah, Hassan Nasrallah, este un succes extraordinar al Israelului, încă unul din seria de succese a asasinatelor țintite: Ismail Hanieh, liderul politic al Hamas la Teheran, Fuad Shukr, șeful statului major al Hezbollah la Beirut, iar acum frișca de pe tort în persoana liderului Hezbollah, nemaivorbind de una din cele mai reușite operațiuni Mossad, cea a exploziei pagerelor și a walkie-talkie-urilor conducătorilor Hezbollah, mega-acțiune de precizie chirurgicală prin care peste 3000 de teroriști au fost răniți sau cel puțin scoși din schemă pentru o bună bucată de vreme. Desigur, în ciuda loviturilor încasate, Hezbollah rămâne cea mai redutabilă organizație teroristă din Orientul Mijlociu, ba mai mult, un stat în interiorul statului libanez, un stat militarist susținut în mod decisiv de Iran, un stat terorist care ține captiv statul libanez, odinioară o oază de pace și prosperitate în Orientul Mijlociu. În ciuda seriei de acțiuni militare reușite, după un an de război de uzură, Israelul este departe de a fi câștigat strategic conflictele cu Hamas și Hezbollah. După cum e cunoscut, doctrina militară a Israelului susține că Statul Evreu, dacă este atacat, trebuie să reacționeze rapid, cu forță maximă și pe cât posibil să ducă războiul în afara teritoriului național, în statul agresorului. De asemenea este notoriu faptul că Israelul, prin resursele sale umane, economice și financiare modeste nu poate susține un război de uzură, deci are interesul fundamental să distrugă orice agresor în cel mult câteva săptămâni.Read more…

Noul război sau fiecărei generaţii îi este sortit cel puţin unul

Da, poporul acesta se scoală ca o leoaică și se ridică întocmai ca un leu; nu se culcă până ce n-a mâncat prada și n-a băut sângele celor ucişi. (Num. 23: 24). Îmi e foarte greu să-mi imaginez cum e când faci naveta între adăpost şi locuinţă… Şi, din păcate, de câteva zile, asta e realitatea din Israel. Este noul război cu Iranul. Chiar premierul Benjamin Netanyahu i-a găsit numele Am keLavi (Popor ca un Leu). Cine e specialist în Tanach ar putea explica mai bine semnificaţia afirmaţiei de mai sus, care s-a transformat din blestem în binecuvântare adresată poporului lui Israel. Pentru noi, neştiutorii, în acest enunţ rămâne, cred, un iz de violenţă, dar… De peste o săptămână nu se mai numără zilele războiului din Gaza, mass-media a fost preluată de războiul cu Iranul. S-a resetat și numărătoarea, zilele noului război ajungând la 10. Dacă ne gândim, legătura Israelului cu SUA a fost atât de bine potrivită, încât exact după cele 60 de zile de graţie, acordate de preşedintele Trump iranienilor ca se ajungă la o înţelegere privind stoparea programelor nucleare, Israelul a demarat acţiunea militară. Iranul se află la peste 1500 km, are o populaţie de peste 90 milioane. Îmi vin în minte Călătoriile lui Gulliver în Țara Uriaşilor, deşi comparaţia nu poate fi cu adevărat aplicată, pentru că Uriaşilor le erau importante valorile morale. lucrurile sunt dinamice. În ultimele zile rachetele balistice iraniene, deşi ceva mai puține, lovesc cu precizie cutremurătoare. Au fost distruse clădiri și zone urbane din Tel Aviv, Ramat Gan, Petah Tikva, Beer Șeva (inclusiv spitalul), Haifa, Institutul de cercetări Weizmann de la Rehovot. Rachetele iraniene atacă oraşe, centre industriale, științifice, medicale, obiective exclusiv civile.Read more…

Unde este linia roșie pentru Donald Trump?

Vorbesc despre linia roșie ca limita maximă pe care nu o poți depăși fără să afectezi politic, economic, militar sau moral legislația sau securitatea unei țări, o persoană, o acțiune politică și multe altele. A trece peste linia roșie se face numai în cazuri extreme. Întâi atragi atenția adversarului ce înseamnă pentru tine linia roșie. De pildă, în relațiile lumii cu Iranul, linia roșie a fost crearea unor capacități tehnice pentru realizarea programului său nuclear, pentru Rusia – atacul mișelesc și agresiv împotriva Ucrainei. Deosebit de gravă trebuie să fie situația când se procedează la amestecul în treburile interne ale unui stat. De obicei, un lider politic se ferește să depășească linia roșie, conștient fiind de consecințe. Dacă nu-și dă seama că a ajuns la acea limită, este avertizat de către consilierii săi, de specialiști sau chiar de către cei vizați. Liderul poate să-i asculte sau nu, în funcție de personalitatea lui. De când Donald Trump este președintele Statelor Unite, m-am întrebat adesea dacă pentru el există noțiunea de linie roșie pe care nu ar trebui să o depășească. Probabil, când este vorba de alții împotriva Statele Unite. Altfel, pur și simplu, nu-i pasă și se poate afirma că uneori a și abuzat de situație. Din această atitudine au luat naștere toate tulburările pe plan global care au dat peste cap ordinea mondială postbelică, acordurile care au reglementat relațiile dintre state și ne-au ferit de un al treilea război mondial.Read more…

“Antisemit” – responsabilitatea unei etichetări

Combaterea, stăvilirea şi eradicarea antisemitismului sunt obiectivele oricărei societăţi democratice, fiind consfinţite şi în legislaţia acestora. Orice cetăţean, orice Om responsabil este dator să semnaleze, să-şi ridice glasul împotriva manifestărilor antisemite – dar şi rasiste, xenofobe, ostile faţă de oamenii aparţinători unor grupări etnice, religioase – pe care le sesizează în spaţiul public, fie el real sau virtual. Pe de altă parte, aceste acţiuni implică responsabilitate şi discernământ în identificarea antisemitismului, a expresiilor sale şi a antisemiţilor care le dau glas, incitând la ură şi acţiuni duşmănoase îndreptate împotriva evreilor. Constat, din păcate, că eticheta de „antisemit” este aplicată cu uşurinţă în conflicte sau vendete politice şi personale, fiind o acuzaţie menită să stigmatizeze, să scoată din luptă un rival, un inamic. A acuza de antisemitism preşedintele statului – care se bucură de respectul şi aprecierea evreimii din România şi a celor mai importante organisme evreieşti internaţionale – pe motiv că nu-ţi ies pasienţele politice şi a argumenta acest fapt prin martiriul strămoşilor, mi se pare un comportament imatur şi iresponsabil care duce la demonetizarea, bagatelizarea unei primejdii reale, grave, care de-a lungul istorie s-a dovedit generatoare de moarte.Read more…

Mitul ziaristului independent

Pentru a treia oară, câteva mii de oameni au ieșit în stradă la Budapesta pentru a demonstra împotriva închiderii cotidianului de centru stânga ”Népszabadság” și pentru libertatea presei. Ceea ce s-a întâmplat cu ”Népszabadság”, de altfel cu multe publicații nu numai din Ungaria, aduce pe tapet o problemă mult dezbătută, cea a independenței ziaristului. Am mai scris despre această chestiune și opinia mea de atunci este confirmată…Read more…