Vreau să confecționez costume de carnaval și urechi de imense de Uriaș Prietenos. Vreau să nu-mi fie rușine de ce fac și de ce las în urmă. Dar nicicum nu mai vreau să mă trezesc dimineața cu sentimentul îngrozitor că peste noapte s-au luat hotărâri care-mi afectează grav viața și viitorul. Nu vreau să-mi petrec zilele lipită de televizor și de calculator, cu impresia că o nouă măgărie, neghiobie sau obrăznicie se vor produce sub ochii mei fără să pot riposta. Nu vreau să citesc texte de lege, ordonanțe de urgență și nici să mă specializez în drept constituțional. Că dacă aș fi vrut asta, aș fi dat la Drept.Read more…
În cei peste 70 de ani care au trecut de la înfiinţarea ONU, au fost convocate 11 Adunări Generale Extraordinare, ultima fiind cea din 23 decembrie 2017. Peste jumătate din acestea (șase) au avut ca obiect și subiect Statul Israel. Celelalte 5 s-au ocupat de diferite alte teme majore ale lumii și anume „invazia sovietică în Ungaria” (1956) „Criza din Liban” (1958), „Criza din Congo”(1960) „Invazia sovietică în Afganistan”(1980) „Invazia Africii de Sud în Namibia” (1981). În Adunările Generale ordinare au fost votate 81 de Rezoluții privitoare la Israel (unul din cele 193 state membre ale ONU, unul din cele mai mici state ale lumii), iar în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului rezoluțiile care au condamnat Israelul au reprezentat 46% (adică aproape jumătate:) din totalul celor adoptate de acest Consiliu înființat în 2008. Consiliul de Securitate – cel mai important organism al ONU – a emis 131 de Rezoluții referitoare la conflictul arabo-israelian.Read more…
Pe data de 7 octombrie vom avea un referendum național despre redefinirea articolului 48 din Constituția României. În textul actual familia este definită ca fiind rezultatul căsătoriei între soți. Referendumul propune o definiție nouă, potrivit căreia familia este rezultatul căsătoriei între bărbat și femeie.
Familia nucleală propusă de Coaliția pentru Familie este un model ideal, aproape metaforic, care nu reflectă realitatea românească: realitatea în care generații de tineri au copilărit fără tată sau mamă (ei lucrând în Spania, Franța sau Italia); ignoră cuplurile heterosexuale necăsătorite, cuplurile homosexuale sau oamenii care nu pot sau nu vor să aibă copii. Deși nu avem o statistică despre procentajul acestor oameni, sunt convins că prin redefinirea familiei excludem din constituție circa 25% din societate. Redefinire familiei este un trend în cercuri ultra-religioase din Statele Unite, Rusia și Europa de Est, ca o reacție față de așa-zisul ”sexo-marxism” (o traducere unică a termenului englez ”cultural marxism”). Deși mișcarea este una bine cunoscută în cercuri ultra-religioase din Statele Unite și Rusia, la noi – la fel ca şi alte chestiuni din România – a fost prezentată în forma etno-ortodoxă, ”mioritică”. Iată trei argumente care înlesnesc înţelegerea efectelor negative, a inutilităţii referendumului,Read more…
După săptămâna în care am comemorat jertfele Holocaustului, am trăit 36 ore sub amenințarea bombardamentelor având ca origine Gaza, am sfințit pe cei căzuți pentru apărarea Israelului și m-am bucurat de a 71-a aniversare a existenței acestei țărișoare, am simțit nevoia să mă ocup în aceste rânduri scrise în românește de un subiect pe care deja l-am tratat și publicat pe blogul meu în ebraică în urmă cu câteva săptămâni. E vorba de disputa între două guverne (sau mai bine zis între două opinii publice): cel polonez și cel israelian, privitor la rolul poporului polonez în masacrarea a șase milioane de evrei, dintre care trei milioane de evrei polonezi. Imensa majoritate a israelienilor consideră poporul polonez ca părtaș la ororile hitleriste, întrucât cea mai mare parte a evreimii poloneze a fost dusă spre cuptoare cu sprijinul (sau în cel mai bun caz cu indiferența) populației poloneze în mijocul căreia trăia.Read more…
Gabor Rostaș, de etnie rom, era un bărbat de 70 de ani, înalt și cu o mustață stufoasă. Era internat la Clinica de Boli Infecțioase cu o hepatită severă. În primele zile de boală, când pur și simplu zăcea în pat, nu au venit vizitatori. Pe măsură ce se ameliora, în salonul în care era internat se desfășura un du-te-vino al familiei: femei mai în vârstă, mai tinere și arătoase, precum și o puzderie de copiii, nu știu dacă erau nepoții sau copiii lui. – Domnule doctor, mi s-a adresat într-o zi Gabor, vă rog să mă mutați în alt salon. Vecinul de cameră nu prea e mulțumit de mine. Cu asta sunt obișnuit, dar mai e și altă problemă, eu sunt fumător înrăit, nu pot să mă las de pacostea asta. L-am mutat într-un salon cu balcon, unde putea fuma și l-am rugat să nu fumeze în cameră. S-a ținut de cuvânt și nu a fumat în salon. Peste câteva zile starea lui s-a agravat, a intrat în comă hepatică, din care puțini se mai reîntorc la viață. Primea perfuzii cu sânge, plasmă, etc. Surorile abia mai puteau să-i prindă o venă. Într-o zi m-au rugat să le ajut, poate reușesc eu să-i găsesc o venă accesibilă. L-am dezbrăcat de cămașa de pijama și cu tamponul cu spirt îi căutam vena. Pe brațul drept am reușit în sfârșit. Deodată am văzut un tatuajRead more…
”Pe căi anevoioase spre stele”. Mi-am adus aminte de acest dicton latin în timp ce urmăream un mic film trimis de o prietenă, despre plasarea pe Marte a vehiculului-robot Perseverance, o expediție marțiană organizată de NASA. Era o sală cu câteva zeci de persoane, am aflat că erau inginerii care au construit robotul și un elicopter special care urmează să fie lansat de pe Marte. Ținând cont de unde se făcea transmisiunea, imaginea era totuși destul de clară, puteai urmări toate etapele ”amartizării”, de fapt încă nu s-a găsit expresia potrivită, alături de aterizare și aselenizare, deși Perseverance nu este primul instrument trimis pe Marte. Secretele planetei roșii sunt cercetate de câțiva ani, multe state au organizat misiuni de explorare a planetei. Statele Unite au trimis în 2004 două vehicule, Spirit și Opportunity și în 2012 Curiosity (ce nume potrivit!), recent Emiratele Arabe Unite și China s-au implicat și ele în astfel de expediții, dar vehiculul Perseverance, care a costat 2,7 miliarde de dolari, are o misiune științifică mai complexă. În ultimă instanță va încerca să găsească probe materiale care să demonstreze că pe Marte ar fi existat viață, cu milioane de ani în urmă. Unul dintre elemente a fost de-acum găsit pe această planetă: urme de apă.Read more…
De-a lungul istoriei, malaria a fost una dintre amenințările majore pentru locuitorii de pe teritoriul Israelului actual. Ea a fost și o enormă piedică pentru recolonizarea țării de către evrei la sfârșitul secolului al XIX-lea. Malaria este o boală infecțioasă produsă de parazitul unicelular Plasmodium, transmis prin înțepătura țânțarului anofel. Cele mai răspândite specii ale parazitului sunt Plasmodium falciparum și P. vivax, dar există și altele. Țânțarul (interesant că numai femela!) primește parazitul când înțeapă un om bolnav. După opt zile parazitul ajunge în glandele salivare ale țânțarului, de unde este transmis la toți oamenii pe care țânțarul îi înțeapă în continuare. În organismul omului, parazitul primește un înveliș care îl „ascunde” de acțiunea sistemului imunitar, făcându-l foarte greu de combătut. Modul cea mai eficient de luptă împotriva malariei este distrugerea țânțarilor care o transmit, prin asanarea mlaștinilor, precum și prin diverse alte metode. La început m-am mirat de unde atâtea mlaștini și ape stătătoare, când în Israel problema pare a fi mai degrabă lipsa apei? Și totuși… Malaria exista pe aceste meleaguri de când lumea, ea fiind menționată și în Biblie: „Voi trimite peste voi groaza, lingoarea și frigurile, care vor face să vi se stingă ochii și să piară viața din voi.” (Lev. 26: 16) Cuvântul biblic קדחת / kadahat este folosit și în ebraica modernă pentru malarie. Read more…
Războiul din Ucraina durează de aproape nouă luni, iar perspectivele păcii nu se întrezăresc din nici o parte. Cu durere în suflet trebuie să spunem că este explicabil. Rușii în pierdere temporară de teren – și spun temporară, deoarece mobilizarea a 200.000 de militari, poate și mai mulți, precum și tactica de tabula rasa în ceea ce privește Ucraina, le-ar putea conferi avantaje, mai ales după pauza din iarnă. Părții ruse nu-i pasă de numărul crescând al propriilor militari morți. În consecință, Moscova va merge până în pânzele albe. Chiar în primele zile ale războiului am scris că lucrurile s-ar putea schimba numai dacă numărul morților ruși va fi atât de mare, încât populația se va revolta și va cere schimbarea lui Putin, sau oprirea războiului, sau amândouă. Se pare însă că deocamdată nu s-a atins acea limită după care populația să protesteze. De altfel, în condițiile actuale rușii sunt dezinformați, nu prea știu ce se întâmplă în Ucraina, cum se duce războiul, atrocitățile comise, o mare parte dintre ei mai crede că este vorba de o „operațiune specială” pentru salvarea conaționalilor lor. Analiștii politici care urmăresc desfășurarea evenimentelor apreciază că nici schimbarea lui Putin nu ar fi o soluție, deoarece el ar putea fi înlocuit de o persoană din cercul său apropiat care nu este în niciun caz democrat și ar putea fi mai naționalist decât Putin, ar putea deplânge mai tare pierderea ”măreției” Rusiei și ar striga mai tare ”răzbunare”. Mulți dintre analiști spun că rușii au pierdut războiul. Eu aș spune că nu l-au câștigat… deocamdată. Dar chiar dacă ar pierde, Rusia nu ar fi în situația Ucrainei, cu o țară devastată și teritorii pierdute. Nimeni nu a aspirat la atacarea integrității teritoriale a Rusiei. În condițiile actuale, este limpede că Ucraina nu poate intra în negocieri de pace.Read more…
Nu sunt jurnalist specializat în politică externă, nu am nici sursele de informaţii şi nici calificarea pentru a comenta situaţia actuală din Israel, nu sunt corespondent de război şi nici nu trăiesc în mijlocul acestui conflict îngrozitor, asemeni colegilor mei de redacţie israelieni, deci nu am cum să relatez despre el. Mi-a fost imposibil să scriu despre conflictul din Israel şi am preferat să abordez subiecte neutre, paşnice, chiar cu note de umor, dorind să descreţesc frunţile cititorilor. În acelaşi timp, însă, nu pot să nu scriu despre îngrijorările, îndoielile şi întrebările care mă frământă. Sufletul mi-e încărcat de tristeţe şi compasiune pentru fraţii mei israelieni asaltaţi de terorişti, măcelăriţi, torturaţi, răpiţi… Sunt îngrijorată pentru prietenii mei, pentru toate cunoştinţele mele, pentru militarii care luptă în Gaza, pe un teren plin de capcane, înţesat de inamici. Discut cu prieteni din Israel şi aud sunând alarma. Întrerupem convorbirea pentru că interlocutorul se duce în adăpost sau dacă nu are adăpost, în casa scărilor. Aştept înfrigurată să se încheie alarma şi să reluăm convorbirea.Read more…
Duminică, 9 iunie, am pornit să-mi exercit dreptul constituţional dimineața devreme – din cauza căldurii. Din 1990 nu am lipsit de la nicio alegere. Dacă pe vremea lui Ceaușescu eram obligată, acum mă duc de bunăvoie. Nu aveam mult de mers până la secţia de votare, vreo 10 minute, dar pe drum am și văzut primele semne ale evenimentului. Foarte multă lume mergea în aceeași direcție, spre liceul în care votez de vreo 30 de ani. Semn bun, la intrare și la sălile de clasă era coadă și nu numai de pensionari. Recunosc, erau mulți seniori, dar am zărit și multe persoane din altă categorie de vârstă, între 30 și 50 de ani. Tineri nu erau, dar era prea devreme. Oricum, impresia mea a fost că la vot au venit mai mulți decât în alți ani și acest lucru mi-a fost confirmat la sfârșitul zilei, când s-au publicat date despre prezența la urne. Decizia de a comasa alegerile locale cu cele europarlamentare a înclinat balanța către primul element al ecuației. Efervescența la vot, la noi la București, s-a datorat în primul rând alegerii primarului general al Capitalei, precedat de multe luni de dezbateri, luări de poziții, mai ales pe rețelele de socializare. Interes a stârnit și alegerea primarului de sector, la mine 6, care, justificat, a fost reales cu 71%. Plimbându-te prin cartier, înțelegi și de ce. Și la capitală a ieșit cine trebuia, cel puțin în ce mă privește. Toate bune și frumoase, dar interesul pentru alegerile europarlamentare a fost aproape zero.Read more…
Ioav fost studentul meu. Era îndrăgostit de terapia intensivă, și-a împlinit visul și a ajuns medic specialist în domeniul pe care și-l dorea. Am lucrat mult împreună, am fost examinatori ai studenților de medicină care făceau rotație în secția de Anestezie și Terapie Intensivă la spitalul Soroka. Avea un umor deosebit. La examene, înaintea întrebărilor de specialitate, îi relaxa pe studenți cu întrebări despre literatură, muzică, religie. Aceasta a devenit o tradiție îndrăgită de studenți pe parcursul anilor. Era citit, îl interesa literatura, filosofia, istoria. Era o plăcere să stau de vorbă cu el. Era întotdeauna nelipsit de la demonstrațiile de sâmbătă seara împotriva reformei judiciare. La începutul războiului a refuzat propunerea spitalului de a-l reține la locul de muncă și s-a înrolat în armată. ” Pe front e mai mare nevoie de mine,” spunea. A fost medicul unei unități de comando. În prima sa permisie a participat la demonstrația de solidaritate cu ostatecii deținuți de Hamas… În decembrie 2023, în timp ce îi trata pe soldați, a fost el însuși foarte grav rănit, în creier și în masivul facial. La sosirea la spitalul Soroka, nimeni din personal nu l-a recunoscut din cauza rănilor extinse ale feței.Read more…
Primarul proaspăt ales, Zohran Mamdani, care își va începe activitatea la 1 ianuarie 2026, este cel de al 111-lea în această funcție, de la Thomas Willett încoace, cel dintâi ocupant al acestui post, în1665. De-a lungul anilor, New York-ul a fost poreclit în mai multe moduri, ca de pildă: Gotham, Orașul care nu doarme niciodată, Orașul Imperiu, atribuindu-i-se şi cunoscuta butadă: “City so nice, they named it twice”. Cu toate acestea, numele cel mai înrădăcinat în imaginația publicului rămâne “Big Apple”. Progresul major în domeniul politic sau economic poate inspira alte calambururi, mai ales în rândul jurnaliştilor creatori de titluri cât mai şocante. Cei de la New York Post par să fi fost mai consecvenţi în ceea ce priveşte titlurile ingenioase și ireverențioase de pe prima pagină. După actualele alegeri pentru primăria New Yorkului, New York Post a găsit un titlu de răsunet, glosând pe marginea celei mai cunoscute porecle a oraşului: The Red Apple… Noul primar al New York-ului, născut în Uganda din părinți indieni expulzați de Idi Amin și având o diplomă în studii africane, era practic necunoscut înainte de a-și lansa campania electorală. Cum se explică oare acest rezultat? Au contribuit, fără îndoială, o serie de factori, dintre care mulți sunt legați de presiunile economice cu care se confruntă generațiile tinere. Eu cred, însă, că este greu de ignorat legătura dintre victoria sa categorică și valul alarmant de antisemitism care a izbucnit în campusurile universitare.Read more…
Așa cum era de așteptat (doar naivii puteau crede inversul), legea 217 a stârnit, încă înaintea intrării ei în vigoare, controverse în societatea românească. De fapt, nu este vorba de o lege nouă ci completarea Ordonanței nr 31 din 2002Read more…
Sadiq Kahn, fiul unui șofer de autobuz care a emigrat din Pakistan, absolvent al unei universități britanice, avocat specializat în drepturile omului, este produsul democrației britanice. Imaginea lui a plăcut societății londoneze, el a câștigat confortabil fotoliul de primar, în fața contracandidatul său, Zac Goldsmith, și nu a fost votat numai de musulmanii din Londra. Primul gest al lui Kahn după alegeri a fost să participle la ceremoniile de Iom Hașoah, organizate de comunitatea evreiască din Marea Britanie în memoria victimelor HolocaustuluiRead more…
Odată cu emanciparea femeii, denumirile tot mai multor profesiuni au căpătat şi formă feminină. Doctoriţa, frizeriţa, şoferiţa, sudoriţa, poliţista sunt cuvinte intrate în vocabularul nostru cotidian, iar directoarea, deputata, procuroarea şi primăriţa capătă tot mai multă vizibilitate. E drept că nu am întâlnit mineriţe, macaragiţe sau tanchiste, dar asta nu înseamnă că ele nu există. Dar acum, în preajma Zilei Femeii, gândul nu mă duce la semnele lingvistice ale emancipării ei, ci tocmai la cele care îi dezvăluie …unicitatea (sau monopolul ?).Read more…
Anul acesta România modernă îşi sărbătoreşte Centenarul. Împlineşte 100 de ani… Mi se pare mai degrabă o vârstă umană decât una istorică şi de aceea mi-e mai uşor s-o privesc ca pe o zi de naştere. La noi, în România, cel aniversat – sărbătoritul – obișnuiește „să facă cinste” adică să-i omenească şi să-i onoreze pe invitaţii cu care doreşte să-şi împărtăşească bucuria zilei de naştere. Vrea ca aceştia – rude, prieteni, colegi, vecini – să se simtă cât mai bine în tovărăşia lui, după cum şi el îşi doreşte să se bucure de prezenţa invitaţilor. Aceştia aduc daruri alese, rostesc urări de sănătate şi viaţă lungă, deapănă amintiri comune şi cântă cu toţii, din suflet, „Mulţi ani să trăiască!” . Frumoasele aniversări memorabile jalonează viața unui om şi dau speranţa unui viitor mai bun.Read more…
Cetăţenii români sunt chemaţi la urne, timp de două zile – 6 şi 7 octombrie 2018 – pentru a decide răspunsul la o întrebare sibilinică legată de o chestiune deja soluţionată atât în Constituţie, cât şi în Codul Civil actual: definirea căsătoriei. În consecinţă, în urma acestui plebiscit va apărea doar o precizare suplimentară în textul Articolului 48 (I) care reglementează căsătoria, în sintagma „între soţi” fiind înlocuită cu „între un bărbat şi o femeie”. Practic în realitatea socială nu se va schimba nimic, în schimb se deschide o breşă în relaţia dintre majoritari şi minoritari. Odată cu victoria acestui referendum, se deschide calea pentru ca majoritarii să decidă, prin vot, adoptarea unei legi antiminoritare, prin simplul fapt că sunt majoritari, adică mult mai mulţi. De data aceasta calul de bătaie îl constituie cuplurile de acelaşi sex (aflate într-o minoritate infimă)Read more…
Era o zi caldă de iunie la Madeira. Într-o pauză a simpozionului am ieșit să fumez în liniște o țigară. În fața mea se afla un coleg care mă privea cu atenție. Precis vrea să întrebe ceva în legătura cu prezentarea mea foarte controversată, mi-am spus. S-a apropiat de mine. Era cam de vârsta mea, cu părul negru, cu o înfățișare mediteraneană. Mi-am aruncat privirea asupra ecusonului de pe pieptul lui și am știut că va urma o discuție interesantă. “Ești din Israel? Din ce oraș? “m-a întrebat. Eu sunt din Siria. “Nobody is perfect, i-am răspuns în glumă.” A izbucnit în “Ești primul israelian cu care vorbesc, nu avem voie să avem relații cu voi. Tu ai mai cunoscut alți sirieni?” I-am povestit de studenții mei din țările arabe din perioada cât eram asistent la Clinica de Boli Infecțioase din Cluj. Printre ei era și un sirian pe nume Murad. S-a căsătorit cu o colegă româncă și și-a terminat rezidența la Cluj. Ne-am reîntâlnit la Cluj la cinci ani după ce am emigrat în Israel și i-am cunoscut și familia. La banchetul festiv cu ocazia terminării facultății de medicină am fost invitat ca asitent preferat al unei grupe de studenți în care majoritatea erau palestinieni și toți știau de plecarea mea în Israel.Read more…
Situația actuală, datorată printre altele pandemiei de COVID 19, a redeschis o problemă care atrăgea atenția într-o măsură mai mică: situația oamenilor vârstnici. Vârsta a treia. Bătrânii. De fapt această problemă a existat dintotdeauna, în orice societate. În ultimii ani, în toate țările lumii se vorbea despre ea, făcându-se calcule. Dacă speranța de viață crește, iar natalitatea scade, ce consecințe economice vor urma? Cine va munci? Cum vor fi plătite pensiile de bătrânețe? Oare nu ar trebui să fie crescută vârsta de pensionare? Pe scurt, ce e de făcut? De fapt, vârsta de pensionare a fost deja crescută în multe țări. Dau ca exemplu Israelul, țară în care trăiesc. Vârsta de pensionare este de 62 de ani pentru femei și de 67 de ani pentru bărbați. Dacă femeile ajunse la 62 de ani vor să lucreze în continuare, pot să facă acest lucru, având dreptul de a se pensiona la fel ca bărbații, la 67 de ani.Read more…
Intrarea în Parlament a partidului AUR, populist și naționalist, care a obținut nouă la sută la alegeri, a produs un val de șoc și de nedumerire în lumea politică și în societatea civilă. Aceasta deoarece, Partidul România Mare, cu un profil asemănător, dispăruse de mulţi ani de pe scena politică. Totuşi, fenomenul AUR nu ar fi trebuit să uimească pe nimeni. Semnele existau, le puteai descoperi în discursurile populiste sau cu iz naționalist ale reprezentanților unor partide, foști membri ai României Mari, care nu au dispărut în neant ci s-au ”reșapat”, și-au schimbat culoarea politică și se regăsesc în actualele formațiuni politice, cel mai bun exemplu fiind Olguța Vasilescu, primarul Craiovei. Originile lor pot fi deduse din luări de poziție care indică derapaje de la linia partidului din care fac parte, dar alunecarea freudiană de limbă este involuntară, nu o poți controla. Pandemia de coronavirus a îngreunat din toate punctele de vedere viața românilor, punându-le răbdarea la încercare. Ea a dat naștere celor mai fanteziste teorii și celor mai denaturate interpretări ale noțiunii de libertate și democrație. Și cum statul român nu a reușit nici până astăzi să explice pe înțelesul tuturor de ce trebuie luate niște măsuri care limitează libertatea de mișcare a populației și duce la pierderea locurilor de muncă, cum factorii responsabili au avut niște bâlbâieli, între timp corectate, partidul AUR care a luat în brațe nemulțumirile nu putea decât să reușească.Read more…
Site-ul baabel.ro foloseste cookies pentru a oferi un maxim de performanta experientei tale aici. Cookie-urile sunt pentru autentificare, statistici trafic Pentru a continua te rugam sa dai click pe ACCEPT, in caz negativ pe REFUZ
