La mulţi ani 2021!

Fac și eu, ca tot omul, un scurt bilanț în luna decembrie, în anul Domnului 2020. Cincizeci la sută din timpu acestui an l-am petrecut spălându-mă pe mâini, cel puțin douăzeci de minute de fiecare dată, așa cum ne-a fost recomandat. Treizeci la sută m-am distanțat social, aproape rupându-mă de lume timp de cel puțin trei luni, după care m-am întâlnit pe furiș cu câțiva oameni care îmi sunt toarte dragi: copii, nepoți, prieteni. Restul l-am petrecut la supermarket, pe Zoom, sau cum i-am mai zis, am zoom-zăit cu toți cei amintiți, am participat la simpozioane îmbrăcat cu haine de casă, ba uneori chiar în pijama, am urmărit diferite emisiuni pe diverse canale de televiziune, unele interesante, altele mai puțin. În mod masochist am vizionat și câteva emisiuni turistice, revăzând cu jind locurile pe care le-am vizitat și de care mă leagă atâtea amintiri plăcute. E drept, am văzut și câteva spectacole ale celor mai vestite teatre de operă din lume, concerte, etc., etc. În tot acest timp, ori de câte ori m-am aventurat să ies din casă, am purtat mască și am trecut pe lângă tot felul de cunoscuți fără să-i recunosc. Am învățat să vorbesc cu ochii celor pe care îi întâlneam cu diverse ocazii și am confirmat faptul că ochii oamenilor spun întotdeauna adevărul. Read more…

Lumea liberă e pe cale de dispariție. N-ați aflat până acum?!

Trebuie să mărturisesc că și eu aveam semne de întrebare legate de viabilitatea sistemului în care trăiesc de aproape o jumătate de secol. Uneori îmi puneam mie însumi întrebări la care nu aveam răspuns și totodată eram cuprins de îndoială, dacă nu cumva totalitarismul de care fugisem ca gonit de pârjol nu mă va ajunge și aici, unde mă aciuisem în speranța că voi fi ferit de monstrul controlului ”de sus”. Ei bine, acum nu mai am niciun semn de întrebare! Sfârșitul lumii, așa cum o cunoaștem noi, e mai aproape decât ne închipuim. Iată principalele elemente ale acestui proces care devine din ce în ce mai evident. Înainte de toate, o scurtă paranteză. Cele ce urmează le-am pus ”pe hârtie” după ce am găsit în mine resursele de răbdare necesare să mă reîntorc și să ascult, dar în etape (pentru că nu am rezistat să ascult fără pauză 70 minute) tot interviul oferit de o persoană care pare extrem de cunoscută în lume, și nu numai pentru că s-a născut în aceeași țară cu mine (sic!), dar mai ales pentru opiniile ei paranoice care, după părerea mea, au nevoie de confirmarea unui (sau mai multor) specialiști în psihiatrie. Cred că merit o decorație pentru dovada de rezistență și răbdare, în fața unor elucubrații pe care nu știu ce trebuie să fac ca să le uit cât mai repede. Bineînțeles, e vorba de Vera Sharav…Read more…

Ce facem cu scriitorii ruşi?

Fiind în vacanță și având la capul patului vreo șapte cărți proaspăt cumpărate, deși mi-am jurat că nu voi mai face acest lucru din lipsă de spațiu, mi-am luat inima-n dinți și am încercat să le găsesc loc. Și dacă tot trebuia să le aranjez, mi-am zis să le pun cât de cât pe categorii, adică după scriitori și după… neam. Cele englezești împreună, la fel cele israeliene și nu numai Amos Oz care ocupă un spațiu separat, nordicii – recunosc, sunt polițiste, precum și cele zece volume de John Le Carré în engleză și în română și bineînțeles rușii, foarte mulți și nu mă refer la clasici, ci la cei contemporani. Aici vreau să dau răspunsul la întrebarea din titlu. Este simplu – le citim. Sunt dintre cei care de la bun început au condamnat intervenția rusă în Ucraina. Chiar dacă știu că ucrainenii nu sunt neprihăniți, agresiunea este agresiune și trebuie respectate și strădaniile ucrainenilor pentru democrație. Am fost de acord și cu sancțiunile economice impuse Rusiei, cu toate că îmi dădeam seama de la început – am și scris de altfel – că vor avea efect de bumerang și vom suferi și noi. Nu sunt însă de acord cu exagerarea sancțiunilor, excluderea totală, fără alegere, a unor personalități din viața publică, a unor reprezentanți ai culturii, sau chiar ai sportului rusesc.Read more…

Iluminare

O verișoară m-a rugat s-o suplinesc câteva ore la supravegherea tatălui ei nonagenar. Îl știam de mică, fiind văr de-al doilea cu mama mea. Îl îndrăgeam mult și cred că și el avea aceleași sentimente pentru mine. În copilărie călătorisem cu el și cu soția sa, cu o mașină mică; îmi fusese rău pe drum și-mi acordase multă atenție și îngrijire, înțelegând starea proastă prin care treceam. M-am simțit ocrotită ca de părinții mei. Mai stătusem cu el câteva ore, cu o lună în urmă, când încă era doar suferind; am vorbit mult și mi-a depănat amintiri din tinerețea lui, pe care le știam doar parțial, dar atunci nu se agravase boala. Aparținătorul direct, fiica sa, alesese varianta des întâlnită în România în astfel de cazuri, de a da spitalului semnătură pe propria răspundere pentru externarea sa într-o stare de sănătate nu tocmai bună. Cum se mai spune, a luat bolnavul acasă, ca să moară ”pe perna lui”, cum își doresc mulți dintre cei care își simt sfârșitul aproape. În acea zi, 15 martie 2022, trebuia doar să-l supraveghez, să urmăresc continuitatea arderii unei lumânări și să-i umezesc din când în când buzele cu apă. Nu mai vorbea, ci doar gemea. Gemetele și chemarea mamei sale erau singurele semne pentru mine că încă trăiește, dar erau și momente fără gemete, când semnul de viață era doar mișcarea sacadată a sternului. Am înțeles atunci că lipsa geamătului nu înseamnă că nu mai există durere, ci că bolnavul nu mai are energie suficientă ca să scoată vreun sunet. ”Deci, doar de la cei vii vin toate gemetele lumii!” mi-am spus în gând. Și am mai adăugat: ”Dar există un singur moment în care voi ști că nu mai suferă, acela în care voi afla, în vreun fel anume, că nu mai e în viață.”Read more…

De vorbă cu Suleiman

Dr. Suleiman e medic la spitalul în care lucrez. Brunet, înalt, bine făcut, e o apariție plăcută. A terminat facultatea de medicină la București. Lui Suleiman îi face plăcere să vorbească limba română și când suntem singuri, vorbim românește. Călătorește des în România și se întâlnește cu prieteni și colegi. Îi place mâncarea și fotbalul românesc. Într-una din zile am mâncat împreună la cantina spitalului. De mult timp nu mai schimbasem o vorbă. – Unde ai dispărut, Suleiman? – l-am întrebat. Nu te mai vede omul. – Nu prea apar în public, mi-a răspuns. Dimineața intru în sala de operații și de acolo plec direct acasă. – De ce? – l-am întrebat, cu toate că presimțeam care va fi răspunsul. – De la 7 octombrie încoace trec printr-o criză teribilă. Simt privirile dușmănoase ale unor colegi. Încerc să nu intru în discuții legate de acest eveniment trist. Eu nu sunt religios, nu am nimic de-a face cu Hamas, la fel ca mulți alți arabi israelieni. – Totuși, ce părere ai despre măcelul din acea “sâmbătă neagră”? – l-am întrebat.Read more…

Europa a picat examenul la antiterorism

Ar trebui să ne uimească ceea ce s-a întâmplat la Bruxelles, patru zile după arestarea lui Salah Abdeslam, presupusul lider al grupării care a înfăptuit atentatele de la Paris? Nu ar trebui, o răzbunare de acest gen era de așteptat, cu toate că în mod logic, așa cum au explicat specialiștii în antiterorism, așa de repede nu se puteau pregăti atentate atât de bine coordonate ca cele din capitala Belgiei. Nu, concluzia acestor experți a fost că ele erau puse la cale de multă vreme și doar au fost avansate ca dată. Read more…

Holocaustul tuturor

Urmările Holocaustului asupra poporului evreu, a evoluției sale istorice, le cunoaștem. Dar care sunt elementele sale de influență și urmările sale asupra altor popoare? Oare călăii nu sunt victime la rândul lor? Oare nu există posibilitatea apariției viitoare a unor noi victime și a unor noi călăi? Din păcate istoria recentă a demonstrat că acest lucru este posibil. În Rwanda, un trib a vrut – și a încercat să realizeze – distrugerea fizică a altui trib. Îmi amintesc un program al unui post israelian de teleleviziune, care arăta un muzeu al Holocaustului în capitala Rwandei, amintind și despre tragedia din această țară. În Cambodgia crimele regimului lui Pol Pot au depășit chiar și limitele imaginarului. Lucru valabil și pentru crimele terorii staliniste, pe care unii ideologi și polemiști le-au comparat cu crimele Holocaustului. Evident că este o deosebire, aceste din urmă crime fiind bazate pe apartenență ideologică sau socială, iar Holocaustul pe apartenență etnică nativă, dar o crimă nu o scuză pe alta. Adăugăm și crimele de astăzi din Siria. Și altele. Read more…

Cadoul de Hanuca, al lui Donald Trump, pentru Israel

u câteva zile înainte de Hanuca, sărbătoarea care marchează un eveniment important care a avut loc în templul din Ierusalim, capitala Iudeii antice – victoria iudaismului asupra încercărilor de a schimba credința evreilor –, președintele Trump a făcut un dar Israelului. El a recunoscut oficial că Ierusalimul este capitala acestei țări, confirmând argumentele statului evreu cu privire la drepturile istorice asupra acestui oraș. Ca om politic, Donald Trump a recurs la argumente de bun simț.Read more…

Şase ani în Baabel şi…un tort aniversar

În 28 iulie se împlinesc şase ani de când am lansat pe talazurile spaţiului virtual ambarcaţiunea noastră gazetărească cu un echipaj fondator mic, entuziast şi optimist. Iată-ne navigând de şase ani, călăuziţi de aceleaşi coordonate stabilite în primul număr, cu un echipaj mult sporit, alcătuit din mateloţi de nădejde, competenţi, înţelepţi şi înzestraţi având cu toţii un grăunte de nebunie…de condeier.

În acelaşi timp am avut satisfacţia de a primi pe puntea noastră oaspeţi cititori de pretutindeni, unii dintre ei alăturându-se echipajului Baabel şi sporindu-i valoarea. E important de consemnat în jurnalul de bord că al şaselea an ne-a îmbogăţit cu mai mulţi colaboratori decât anii anterioriRead more…

Ucraina are un președinte evreu. Este bine sau nu?

Recentele alegeri prezidențiale din Ucraina au avut un rezultat care pentru comunitatea evreiască internațională ridică un mare semn de întrebare. Volodymir Zelensky, un actor și producător de filme artistice, de desene animate și seriale de televiziune, câștigătorul scrutinului cu o cifră neașteptată – peste 73 la sută – este evreu, din părinți evrei nereligioși din Krivoi Rog. De menționat că la ora actuală, până în octombrie, premierul ucrainean Volodymir Groysman este de asemenea evreu. O astfel de structură nu există decât în… Israel. Oare victoria lui Zelensky se datorează marii dragoste a ucrainenilor pentru evrei? Greu de spus la prima analiză. De-a lungul istoriei dragostea nu părea chiar atât de mare. Încă din vremea dominației țariste evreii au fost uciși în pogromuri, în perioada ocupației naziste au fost uciși de Einsatzgruppen ale armatei hitleriste, sau în lagărele de exterminare cu paznici ucraineni care au dat dovadă de o mare cruzime, unii dintre ei fiind chiar condamnați pentru crime de război. Pe de altă parte, în timpul regimului comunist, al marii foamete din anii 1930, evreii au murit cu miile alături de ucraineni, suferința lor fiind comună. Read more…

Aprilie 1944. Drumul din Transnistria la Botoșani

E luna aprilie 2020, în plină pandemie de coronavirus și stau în casă. Am timp berechet să mă gândesc la viața mea actuală și la cea care a trecut. Mă gândesc la viața mea ca la un vis și nu-mi vine să cred că eu am fost acea tânără de douăzeci de ani care a scăpat cu viață din deportare și care a îndrăznit să plece pe jos din ghetoul Djurin spre România. Armata sovietică a venit într-o sâmbătă. La început au venit căruțe cu soldați prost îmbrăcați și fără arme grele – ei doar tatonau terenul. Iar a doua zi, duminică, au venit cei mult-așteptați. Credeam că s-a sfârșit războiul. Era sfârșitul lunii martie 1944 și sfârșitul războiului era încă departe! Chiar în acea zi a fost un bombardament german. Evreii, fericiți că au scăpat cu viață, au ieșit din case și mulți au fost omorâți. Noi nu eram printre ei, pentru că mama, temătoare, nu ne-a lăsat să ieșim – ca acum în pandemie. Mi-amintesc că în timpul bombardamentului ne-a pus mie și surorii mele o pernă pe cap și s-a așezat pe ea ca o cloșcă, să ne apere. Read more…

Un șeic la Ierusalim

În piața de alimente Mahane Iehuda, cea mai populară piață de acest fel din Ierusalim, era forfotă mare. După mai bine de două luni de inactivitate datorită pandemiei de COVID 19, vânzătorii tocmai își deschiseseră dughenele. Șaul și Iakov erau zarzavagii. Erau prieteni din copilărie, și chiar dacă erau concurenți la comerț, era între ei o legătură puternică, amândoi erau suporteri ”înrăiți” ai echipei de fotbal Beitar Ierusalim, la fel ca majoritatea vânzătorilor din piață. Echipa avea fanii cei mai problematici din campionatul israelian de fotbal, intoleranți față de minorități, nu avea și nici n-a avut vreodată jucători arabi. Iusuf, un vânzător de falafel (mâncare specifică din Orientul Apropiat), avea taraba la mijloc între cei doi. – Ați auzit că noul sponsor al echipei, Moshe Hagag, se află în tratative cu un șeic din Emiratele Arabe Unite, pentru a-i vinde cinzeci la sută din acțiunile echipei Beitar, spuse Iakov. (În toamna lui 2020, Israelul și Emiratele Unite au semnat un acord de pace, acesta din urmă recunoscând existența statului Israel.)Read more…

Un împrumut achitat, la timp

Pentru un rebusist rutinat (ceea ce nu sunt), titlul acestui articol ar trebui să fie limpede: definiţia unui împrumut de timp care a fost înapoiat (trei cuvinte) adică: ora de iarnă. De la început (din 1979) trecerea la ora de vară mi s-a părut un rapt de timp. Eram obligată să împrumut (sistemului administrativ) o oră din viaţa mea cu speranţa că aveam s-o recapăt peste şase luni (dar fără dobândă). Apoi am aflat cu uimire că ideea – menită să se profite pe deplin de lumina naturală, economisindu-se combustibilii necesari iluminării – i-ar fi venit lui Benjamin Franklin, ]n veacul al XVIII-lea. În orice caz, avea să fie aplicată pentru prima oară în Germania şi Austro-Ungaria, abia în secolul XX, mai exact în 30 aprilie 1916, pentru a se economisi cărbunele necesar efortului de război, prin scăderea consumului casnic. Statele Unite ale Americii au urmat acest exemplu în 1918, decalarea făcându-se chiar cu două ore.Read more…

Orașul cu verbe la trecut. Și un pahar de bragă

Pentru mine familiile mixte sunt ca două mulțimi colorate și intersectate, exact ca în cărțile de aritmetică din clasele primare. Un cerculet verde, un cerculeț roșu, iar la mijloc zona de suprapunere, hașurată cu portocaliu. În care fiecare aduce ce are mai valoros de împărtășit: felurile în care îți manifești grija și iubirea, gusturile, mirosurile și ritualurile, rețetele de prăjitură de Crăciun, amintirile despre cei care nu mai sunt, marile drame, marile bucurii. Toate acele lucruri fără de care nu ești complet, întreg. TU. E început de iulie și e foarte cald. Stăm la o masă într-o cofetărie din centrul Brăilei, eu și fiul meu adolescent și proaspăt licean. Avem în față mai multe prăjituri cu frișcă. Mult mai multe decât am putea mânca. Sinaia și Brateș și eclere. Lângă prăjituri, pahare înalte și aburite de socată. Și cafea. Să mă țină în priză la volan pe drumul înapoi spre Cluj. 550 de kilometri, din care doar 35 pe autostradă. Cofetăria asta nu exista în vremea copilăriei mele, dar e singura în care mai găsești rămășițe din gusturile de atunci.Read more…

Unsprezece ani în Baabel

Iată-ne la cea de a 11-a aniversare a revistei Baabel, al cărei prim număr a fost „moşit” şi „năşit” de Eva Galambos şi de mine sau viceversa. Ca de fiecare dată, nu pot să nu trec în revistă semnificaţiile numărului 11, primul număr prim simetric care ascunde semnificaţii din cele mai interesante. Numerologii spun că 11 este un număr-maestru cu o vibraţie puternică, iar persoanele care au legătură cu numărul 11 dau dovadă de creativitate şi voinţă de a avansa. În astrologie, numărul 11 este asociat cu zodia Vărsător reprezentând un flux de energie și idei. Timp de un an, Baabel şi baabelienii au fost asociaţi cu numărul 11 şi pot spune că nu am dus lipsă de creativitate şi de voinţă de a avansa, nici de energie şi de idei noi, după cum s-au putut convinge cititorii noştri. În calitate de redactor fondator şi responsabil, eu cred totuşi că cea mai mare realizare a celor 11 ani a fost faptul că am continuat să existăm şi să apărem cu regularitate. Studiind şi traducând, de-a lungul timpului, mai multe articole despre presa scrisă din Transilvania, am observat că foarte multe periodice, ziare şi reviste au avut o viaţă cu mult mai scurtă decât Baabel. Revista noastră a continuat să apară şi să se diversifice şi în cel de al unsprezecelea an de existenţă, graţie inspiraţiei şi devotamentului de care au dat dovadă autorii şi redactorii baabelieni, precum şi competenţei şi promptitudinii furnizorului nostru de hosting şi service, Horaţiu Sasch-Cenuşă.Read more…

Israelul amenințat din trei părți

Israelul se află la ora actuală într-o situație pe care nu au dorit-o nici guvernul, nici militarii, și anume o amenințare din trei direcții, deși, întrebați la un moment dat, aceștia din urmă au declarat că pot face față. În primul rând este războiul din Gaza, care durează de peste șase luni, mult mai mult decât se credea, și care doar parțial a ajuns la rezultatele așteptate, în al doilea rând intensificarea atacurilor Hezbollah din nord, iar acum confruntarea cu Iranul. În ceea ce privește Gaza, nu s-a reușit nici până acum eliberarea ostaticilor, despre care unele informații susțin că ar fi murit, și nici distrugerea tuturor diviziilor Hamas, dintre care două se află în Rafah. De aceea, Israelul insistă pentru o intervenție terestră aici, mai ales că Hamas a refuzat și ultima propunere de armistițiu. Modalitatea în care se duce războiul din Gaza, cu un număr mare de victime colaterale, civili, inclusiv membri ai unor ONG-uri care aduc ajutoare, au știrbit prestigiul Israelului, statul evreu simțindu-se izolat. În nord, Hezbollah atacă în continuare localitățile de lângă graniță și duminica și-a coordonat acțiunile cu cele ale Iranului.Read more…