Rai 2030

În primăvara anului 2030, un grup mare de stegari, cam 400 la număr, au ajuns între nori, la o poartă pe care scria cu litere mari și roșii “RAI”. Comandantul stegarilor, un fost general de aviație, s-a oprit brusc în fața porții zicând stupefiat: – Măi băieți, noi am zburat deseori printre norii ăștia, dar niciodată nu am văzut intrarea în Rai. De fapt, eu nu cred în forțe supranaturale și nici în Rai. Cât despre Iad, îmi plăceau doar poveștile din mitologia greacă despre Hades și Cerber, câinele monstruos cu trei capete. Povești de adormit copiii! – Păi, șefule, zise stegarul de lângă el, nu vezi că ăștia sunt nori artificiali? Și totul din jur este creația inteligenței artificiale, controlată deocamdată de anumiți oameni. Este proprietatea Guvernului. – Dar nouă ni s-a spus că suntem trimiși într-o misiune specială împotriva inamicului. – Ce noroc, zise altul, că deși cele două sute de avioane cu care am venit s-au dezintegrat simultan, noi am rămas ca prin minune nevătămați. – Haideți, băieți, să intrăm pe poarta Raiului. Niciodată nu mi-am închipuit că există așa ceva.Read more…

Mircea Crişan a murit a doua oară.

Am aflat doar din întâmplare de moartea lui Mircea Crişan. Cineva a scris undeva, apoi un altul a confirmat ştirea şi aşa se face, că l-am plâns de la distanţă, aşa cum plângi pe cineva pe care l-ai iubit fără să-l cunoşti. La numai câteva luni am ajuns în oraşul în care fusese înmormântat, oraş mare, în mijlocul Germaniei. I-am vizitat mormântul, încă proaspăt, şi am depus o piatră… Read more…

Despre încercările mele autodidactice de a scrie un roman

Uneori îmi stabileam scopuri care păreau de neatins, probabil ca să îmi demonstrez mie însumi că încă mai sunt în viață. Pentru ultima variantă există, ce-i drept, indicii indirecte: pot, de pildă, fără prea mare efort, să îmi încrețesc fruntea. Dar pentru o realizare mai durabilă este nevoie de un efort ceva mai mare. Aproape ca în cazul unui practicant de sporturi extreme, care aspiră mereu spre noi provocări. Nici mai mult, nici mai puțin, vreau să îmi încerc puterile cu un roman. În vreme ce consituția sa fizică îi impune sportivului limite pe care dorește să le depășească în mod constant, în cazul meu capacitatea mentală, creativitatea disponibilă și factorul timp îmi așază în cale piedici aparent de neînlăturat în această colosală încercare. De amintit ar fi lipsa de experiență, dar nu voi considera așa ceva drept un impediment. Dar fiecare lucru trebuie încercat, mai întâi, chiar și scrierea unui roman. Poate dumneavoastră, stimată cititoare,1 veți fi de părere, văzând aceste considerații, că am devenit megaloman, sau că aș vrea să impresionez pe cineva, de exemplu pe frumușica de la tejgheaua cu cârnați din măcelărie de care visez din când în când. Nu, nu și încă o dată nu! Nimic de genul ăsta. Nu doresc altceva decât să scriu un bestseller, care să pună pe jar literatura mondială, iar pe mine să mă facă dintr-o lovitură faimos și nemăsurat de bogat. În rest nimic. Read more…

De vorbă cu Ițhak

În ziua celui treilea tur de scrutin al alegerilor pentru Kneset din martie 2020, ne-am întâlnit, unde altundeva, la bazinul de înot. – Ițhak, știu că nu se cade să te întreb, dar totuși, având în vedere că suntem amândoi pensionari, spune-mi cu cine ai votat? S-a uitat la mine cu o privire șugubeață și m-a întrebat: – Tu ce crezi?M-a pus într-o situație dificilă, nu știam ce să răspund. – Cu Partidul Muncii, mi-a răspuns Ițhak. Dintotdeauna votez cu ei. – Partidul pe care l-ai votat a pierdut foarte multe mandate, demult nu mai este un partid care atrage un număr semnificativ de alegători, i-am spus. – Pentru mine contează că este prezent în parlament. E singurul partid care îi are în vedere pe omenii de rând. – Vrei să știi cu cine am votat eu?Read more…

Mândruţa şi… cartea

Ce simplă e viaţa de când există Internet! Putem comunica în timp real cu cei de departe (chiar la mare depărtare), pentru că aceştia – practic – se află la “un click distanţă”. Poţi să-i auzi şi să-i vezi sau să le scrii instantaneu un text plin de prescurtări şi abundând de emoticoane sau stickere. Nu contest utilitatea acestei comunicări, de care mă folosesc şi eu, dar nu mă pot obişnui cu bagatelizarea comunicării. O scrisoare e altceva decât un email, şi nici un bileţel nu echivalează cu un sms sau un mesaj…cel puţin pentru mine. În limba română scrisoarea se mai numeşte şi „carte” (presupun că datorită faptului că era întocmită de ştiutorii de carte adică de cei care învăţaseră literele) şi apare ca atare şi în folclor, ajutându-ne să ne imaginăm însemnătatea ei în lumea de atunci. Am să mă opresc asupra unui cântec pe care-l cunosc (la fel ca mulţi alţii) de la petrecerile din studenţie: „De-ar fi mândra-n deal la cruce, de tri ori pe zi m-aş duce, dar mândruţa-i mai departe, nu pot mere făr’ de carte”.Read more…

Ayúdame!

Într-una din excursiile la Barcelona, trecând pe vestita stradă Ramblas, elegantă și plină de turiști, un cerșetor cu ambele picioarele amputate stătea într-un colț, pe trotuar, cu o pălărie în fața lui și striga cu o voce disperată: Ayúdame! Ayúdame!(ajută-mă). Nu știu din ce motiv nu i-am pus bani în pălărie. Toată ziua am avut mustrări de conștiință pentru că nu i-am dat câțiva bănuți, nu avea nicio importanță ce ar fi făcut cu ei. Vocea lui disperată n-am uitat-o niciodată! În ultimele zile urmăresc la diverse stații de televiziune emisiunile de actualități care prezintă imaginile cutremurătoare ale războiului din Ucraina. Nu am de gând să scriu aici despre motivele geostrategice ale războiului, nici despre Putin, Biden sau Macron; au făcut-o mulți alții, mai versați în această problemă. E cumplit ca în secolul douăzeci și unu un stat să încalce suveranitatea altuia și să declanșeze un nou război european. Mă interesează oamenii de rând, cetățeni nevinovați, speriați, a căror viață este în pericol, care se adăpostesc în stațiile de metro sau pe unde apucă, suferind consecințele acestui război, urmare a neputinței societății europene și a conducătorilor ei care nu au putut sau nu au vrut să-l prevină.Read more…

Note de jurnal în Israel, la sfârşit de octombrie 2023

Curg zilele spre cimitir/Trist, una câte una/Şi destrămând al vieţii fir/Se duc pe totdeauna. 23/10/2023.Îmi amintesc vag de o poezie în care se spune cum trec zilele, dar memoria nu mă ajută să pot identifica cine şi când a scris acele versuri. Căutând în catastiful internetic, am găsit aceste versuri ale lui George Bacovia, nu ştiu dacă aș fi putut găsi ceva mai potrivit. Trăiesc de aproape trei săptămâni momente de confuzie totală, aici în Israel, la o vârstă destul de înaintată. Nici în cele mai pesimiste clipe de daydreaming nu mi-aş fi închipuit că voi mai fi vreodată spectatorul unui război atât de crâncen. Și nu un război oarecare, ci un război care se desfăşoară aici, sub ochii mei, deocamdată ochi de privilegiat, un război în care privesc sau aud, prin intermediul unui ecran vorbitor, moartea animalică a unei generaţii, în durere greu de redat în cuvinte, în frustrare, în neputinţă desăvârşită și neînţeleasă, uneori în prezenţa unui soţ sau a unor copii care şi ei au urmat câteodată aceleiaşi nelegiuri, văzând doar pentru o clipă, o puşcă ameninţătoare îndreptată către ei, după care totul a deveni neant. Aceasta este realitatea începută la 7 octombrie, dată ce va rămâne de pomină în istoria de peste ani, de peste secole, ca un alt Tisha be Av a încercatului popor evreu. Hașabat hașhora – sabatul cel negru.Read more…

Singuri

În lumea modernă singurătatea, mai ales cea a bătrânilor, a devenit un fenomen de masă. Speranța de viață a femeilor este mai mare decât a bărbaților și lumea este plină de femei singure. Desigur și de bărbați singuri dar mai puțini. Englezii, care sunt preocupați de acest fenomen, vorbesc de o epidemie de singurătate. Adică singurătatea se răspândește ca o epidemie. Și ea este o cauză de suferință psihică, dar și fizică Oamenii singuri, mai cu seamă barbații, trăiesc, în medie, mai puțin cu cinci ani, decât cei care au o pereche care îi urmează în viață.Read more…

După doi ani

Cred că au trecut peste doi ani de când am scris în Baabel despre casa mea, despre parcul învecinat, „ghetoul” meu, așa cum îi spun, spațiul din ce în ce mai restrâns în care mă mai pot mișca. Și totuși, cu un efort în primul rând de voință, dar și cu un efort fizic, uneori chiar peste puterile mele, încerc să-l mențin în aceleași limite, știind că dacă renunț, aceasta va fi pentru totdeauna. Nu mi-e ușor să scriu acest articol. La hotărârea mea de a-l scrie a contribuit și articolul intitulat „Frica de bătrânețe”, apărut în ultimul număr din „Dilema”. De fapt nu vreau să vorbesc despre bătrânețe în general, ci despre felul în care mă lupt cu manifestările ei și despre cei doi ani care au trecut peste mine. Nu e ușor să privești conștient ceasul, cu timpul redus pe care-l mai ai înainte și să încerci totuși să duci o viață normală, o viață de om fără obligații, care își găsește bucurii în lucruri mărunte, banale, neînsemnate pentru cei mulți, într-un spațiu limitat de neputințe. Read more…

Va mai fi sărbătoare pe strada noastră

Actualmente trăim o pandemie a infecției cu un virus care până acum nu l-am băgat în seamă, nici măcar după epidemia de SARS. Viața modernă, globalizarea, ușurința cu care ne deplasăm dintr-o țară în alta, de pe un continent pe altul, a dus la realitatea de azi: Nu trăim doar în țara noastră, trăim pe întreg globul pământesc. La început problema epidemiei actuale a fost doar a chinezilor, dar în scurtă vreme ea a devenit problema noastră, a tuturor celor care trăim pe această planetă. Mii de oameni se îmbolnăvesc zilnic, multe vieți umane sunt pierdute. Este o criză economică asemănătoare celei din 2008. Mulți oameni își pierd slujbele, numărul șomerilor crește mai rapid ca numărul celor infectați. Își va reveni oare economia mondială? Omenirea a mai trecut prin crize economice de acest fel și și-a revenit mai devreme sau mai târziu. Nu uitați însă că nu sunteți singuri, milioane de oameni sunt în aceeași situație. Spiritual nu sunteți izolați.Read more…

Bagatelizarea Răului şi la Timişoara

O vorbă veche – un pic patetică ce-i drept – spune că poți părăsi Timișoara, dar ea, Timișoara, nu te va părăsi niciodată. O fi ea patetică, însă asta nu o făcea mai puțin adevărată. Eu, cel puțin, am simțit asta cu prisosință. Am simțit-o atunci când Timișoara a fost orașul erou care a aprins flacăra Revoluției și a stat singur în fața dictaturii, am simțit-o mai târziu ori de câte ori reveneam acasă. Timișoara mea nu m-a părăsit niciodată chiar şi atunci când s-a împotmolit în mâlurile tranziției. Era mereu acolo aşa cum o lăsasem, acel oraș unic prin multiculturalitate, Timișoara celor două muzee (de istorie și de artă), Timișoara celor trei teatre (maghiar, român și german), a celor patru parcuri (Scudier, Alpineț, Rozelor și Poporului), a celor cinci confesiuni, a celor şase cartiere, a celor şapte piețe. Zilele trecute însă am avut pentru prima oară impresia că nu mai îmi recunosc orașul.Read more…

Ziua ultimei babe

Mărţişorul căpătat în ajun de 1 Martie – pe  care-l prinsesem în piept, preocupată de tragedia războiului din vecini şi drama refugiaţilor care ne trec frontiera – s-a pierdut a doua zi, ca un semn de dispreţ al frivolităţii, dar şi de lipsa speranţa desprimăvăririi. Primele zile de martie pline de îngrijorare şi tristeţe pentru oamenii care suferă, de neîncredere în capacitatea făcătorilor de pace, de strădania de a participa, de contribui cât de cât (cu o emisiune, o traducere, o intermediere, o donaţie) la efortul comun în favoarea oamenii speriaţi şi dezorientaţi care vin încoace, căutându-şi salvarea, m-au făcut să uit să-mi aleg  o babă – un obicei vechi pe care-l respectam. Se spune că baba (una dintre cele nouă zile capricioase de început de martie) pe care ţi-ai ales-o, prezice cum va fi anul în curs. Nu pot să infirm sau să confirm această credinţă, întrucât nu-mi notez nicăieri ziua babei alese şi apoi uit de ea de-a lungul anului. Şi totuşi, an de an ţin să respect acest obicei românesc (poate nu e doar românesc, nu ştiu).Read more…

”Uzufruct”[1]

Curtea casei în care am copilărit nu avea o suprafață mai mare de 120 de metri pătrați. Am și acum schița terenului cu amprenta casei cu tot. Părinții mei au cumpărat-o și ne-am mutat în ea când eu aveam 7 ani. Forma geometrică a terenului nu era un dreptunghi, fie și aproximativ considerat, așa cum ar fi fost normal. Într-unul din colțuri lipsea un mic dreptunghi de vreo 4 m pătrați. După un timp, am înțeles că acolo e o cameră a vecinilor noștri, a căror curte n-o vedeam pentru că acel colț era spatele unei părți a locuinței lor, ei având accesul de pe altă stradă, perpendiculară pe a noastră. Noi vedeam doar doi pereți în unghi drept și un colț de acoperiș deasupra. Desigur, era bine ca părinții mei să fi avut în folosință acea suprafață lipsă. Ați înțeles că nu ne lăfăiam în camere mari, ci erau doar două: una a noastră, a celor două fete, și una a părinților noștri, între ele fiind o sală mică, transformată iarna în bucătărie.Read more…

Rasism şi negaţionism sub „egida” libertăţii de expresie

Din punctul meu de vedere şi al altor câţiva, ediţia recentă a Târgului de Carte de la Göteborg s-a transformat, într-un mod bizar, din eveniment cultural de amploare pe care îl aştept cu nerăbdare an de an, într-o farsă scandaloasă. În lunile premergătoare evenimentului, prestigios festival al cuvântului tipărit, organizatorii s-au răzgândit de câteva ori în privinţa prezenţei la Târg a publicaţiei Nya Tider (Timpuri Noi), una dintre cele mai acerbe purtătoare de cuvânt ale organizaţiilor rasiste şi neonaziste din Suedia, opuse în cel mai categoric mod principiilor respectării drepturilor omului şi corectitudinii politice.Read more…

Matineul pensionarilor COVID19

Are loc zilnic între orele 11.00 şi 13.00, dar nu e vreun spectacol de teatru, operă sau concert, cu abonamente dedicate sau bilete cu preţ preferenţial (toate aceste locuri de desfătare sunt acum închise), ci mai degrabă o mişcare care se desfăşoară simultan pe teritoriul întregii ţări, o competiţie care pune la încercare abilităţile persoanelor trecute de 65 de ani, a „dragilor noştri pensionari”, cum s-a exprimat deunăzi preşedintele ţării. Pensionada COVID19 este alcătuită din mai multe probe – fizice, de inteligenţă şi psihice – contra cronometru, având drept scop îndeplinirea tuturor activităţilor outdoor, în intervalul de două ore, bătut în cuie de prevederile Ordonanţei Militare nr. 3. Mai întâi competitorii seniori trebuie să-şi pună la contribuţie cunoştinţele din domeniul optimizării şi managementului resurselor, pentru a-şi stabili traseul în care să atingă maximum de obiective (cumpărături de alimente, medicamente, activităţi bancare, plimbarea cu sau fără animalul de companie, etc., în funcţie de necesităţi), în minim de timp. Acest traseu urmează să fie parcurs în marş sau alergare cu masca pe faţă…Read more…

Halal de mine, sunt… „jidănaș simpatic”.

În iulie 2012 m-am dus la întâlnirea cu colegii mei de la liceul Mihai Eminescu din Constanța, promoția 1962. Locuind din 1970 la Londra și lucrând la Radio BBC nu mă încumetasem să mă duc la întâlnirile anterioare, din era Ceaușescu, nu de alta dar să nu creez probleme celor cu care m-aș fi văzut. Printre participanții la întâlnirea din 2012 a fost și un vechi coleg de an. Fusese într-o clasă paralelă dar îl cunoșteam pentru că apărea din când în când în cercul meu de prieteni unde avea un amic. Într-o seară, plimbându-ne pe „faleză” cum numeam noi promenada din fața Cazinoului din Constanța, după ce mi-am amuzat prietenii cu un banc pe care abia îl auzisem, mi-a spus admirativ: „ești un jidănaș simpatic”. Nu era primul care-mi făcea un asemenea „compliment”, așa că am lăsat să treacă de la mine, cum făceam în astfel de ocazii, trebuie s-o spun, destul de rare. Aproape 50 de ani mai târziu, după ceremonia de la liceu, ne-am dus să sărbătorim evenimentul la un restaurant, unde colegul respectiv s-a așezat la masă chiar lângă mine.Read more…

Un taxi pentru Cosmos!

Conflictul actual dintre Rusia și Ucraina este urmărit cu interes și cu mare îngrijorare de miliarde de oameni. Dar există un om care îl urmărește chiar cu sufletul la gură, fapt cu atât mai ciudat cu cât acest om nu se află nici la Moscova, nici la Kiev și de fapt nici nu se află pe această planetă. Mark Vande Hei a pornit acum aproape un an într-o expediție de cercetare în spațiu. El ar trebui să își termine misiunea pe 30 martie. Problema este că Vande Hei e american, iar taxiul care ar trebui să-l aducă înapoi din delegația extraterestră e rusesc. De când Vande Hei a părăsit planeta, relațiile dintre America și Rusia nu doar s-au răcit, ci chiar au înghețat. „Criminal de război” îl numește președintele Biden pe președintele Putin, iar acesta la rândul lui face tot posibilul pentru a-i da dreptate. Adevărul este că Vande Hei are motive să fie îngrijorat. “Nu vom admite ca banii contribuabililor sovietici să fie folosiți pentru a aduce înapoi pe dușmanul yankeu”, scria nu demult pe Twitter președintele programului spațial rusesc, instabilul Dmitri Rogozin.Read more…

O „plăcere vinovată”

Una din întrebările din interviurile standard adresate unor vedete vizează „plăcerea vinovată” a interlocutorului. Fără a fi vedetă şi fără să-mi fi fost pusă această întrebare, recunosc chiar la începutul articolului de faţă că îmi place să urmăresc filmele de Crăciun. Ştiţi dumneavoastră care: cele care se petrec de obicei în orăşele de provincie (americane sau canadiene) cu peisaj înzăpezit, cu căsuţe idilice, unde El (sau Ea) cu o carieră în plină ascensiune într-o metropolă, dar cu inima zdrobită de o dezamăgire recentă în dragoste, revine acasă de sărbători şi se reîntâlnește cu Ea (sau El) – prima iubire din timpul liceului – care nu a părăsit localitatea natală unde conduce o mică afacere (restaurant, brutărie-patiserie, băcănie, garaj, fermă), implicându-se, în acelaşi timp, în proiectele locale idealiste (salvarea unei clădiri-monument sau a unui parc dendrologic ce urmează a fi preluat şi desfiinţat sau a propriei firme cu tradiţie, ameninţată de faliment). La început relaţia dintre cei doi e aproape ostilă, întrucât unul dintre ei e pentru progres şi prosperitate în afaceri, iar celălalt dedicat unor obiective care par desuete şi păguboase, dar sunt utile pentru păstrarea tradiţiilor şi coeziunea comunităţii.Read more…