Să auzi și să nu crezi…

Jan 23, 2020By

Emigrația evreilor din Uniunea Sovietică în anii 1990-2000 a avut o influență uriașă asupra întregii realități israeliene. Mai bine de 900.000 indivizi (în imensa lor majoritate evrei, dar nu numai) au întâlnit cam vreo 7 milioane de israelieni și s-au integrat cu succes (cea mai mare parte a lor) în viața de toate zilele a acestor locuri. Ați urmărit vreodată cum apa aruncată pe podea umple cele mai mici și ascunse crăpături? Exact așa s-a întâmplat cu emigrația sovietică în acești ultimi 30 ani. De la măturători de stradă și până la miniștri, olimii din fosta Uniune Sovietică și-au găsit rostul în toate domeniile, și au devenit foarte repede un factor important în dezvoltarea societății israeliene, iar limba rusă a devenit a doua limbă a țării, chiar inaintea limbii arabe, dacă luăm in considerare și emigrarea rusă/sovietică din toți anii de după apariția Israelului pe harta lumii. Treptat, ei și-au făcut simțită prezența, nu numai în economie, dar și în cultură, sport (și încă cum!), în medicină, în politică, pe scurt, peste tot! O mulțime de expresii rusești s-au încadrat în mod natural în limba ivrit,…Read more…

Jan 23, 2020 21 comments

Un oraș pentru eternitate

Jul 23, 2020By

Trebuia să-mi omor timpul vreme de o oră până la o întâlnire cu un coleg în Ierusalim. Am intrat în cofetăria “Marțipan”, situată în fostul cartier german, mai bine zis al Templierilor, unul din cartierele pitorești din capitală. Cunoșteam cofetăria, o vizitam des pe vremea rezidenției. De cum am intrat în local, privirea mi-a fost atrasă de un preot franciscan în hainele tradiționale ale ordinului, stând la o masă cu o cafea în față. M-am așezat la masa de vizavi, nu puteam să-mi iau ochii de la el. Nu mai văzusem preot franciscan în haine bisericești stând la o cafea, nici măcar în Italia. Privirea mea mea iscoditoare i-a atras atenția. Într-o ebraică corectă mi s-a adresat: – Mă cunoști de undeva? – Nu, i-am răspuns rușinat, doar că n-am mai întâlnit un preot îmbrăcat în haine tradiționale într-o cofetărie. M-a invitat la masa lui. – Giacomo, s-a prezentat, sunt preot la Mănăstirea Sf. Salvator. – De unde știi să vorbești atât de bine ebraica? – Am învățat ebraica întâi în cadrul institutului unde am studiat. Sunt de trei ani în Israel, doi ani am luat ore particulare cu o profesoară deosebită. Îmi place limba aceasta.Read more…

Jul 23, 2020 7 comments

Profesori evrei la universitățile clujene, după 1945

Jan 28, 2021By

Consecvent obiectivului principal al inițiatorilor și organizatorilor simpozionului File din istoria evreimii clujene (7 ediții în perioada 2011-2019) de a evidenția aportul evreimii clujene la dezvoltarea economică, culturală și socială a orașului, propun spre publicare o primă listă a profesorilor evrei care au predat, în principal, la cele șase instituţii de învăţământ superior din Cluj, după anul 1945. Aceasta vine în completarea listelor cu medici, întreprinzători/industriași, mici meseriași, comercianți, oameni de cultură (scriitori, publiciști, filosofi, compozitori, artiști plastici, actori și regizori) evrei prezentate cu ocazia simpozioanelor, în volume sau unele articole în coloanele revistei Baabel. Tematica profesorilor universitari clujeni evrei a fost abordată încă de la prima ediție a simpozionului File din istoria evreimii clujene din 2011 de către cunoscutul istoric local György Gaal. Lucrarea sa Profesori evrei la Universitatea din Cluj/Kolozsvár (1872-1919) a scos în evidență contribuția a aproximativ 30 de profesori de origine evreiască (unii erau convertiți la creștinism) care au activat în aproape toate domeniile științifice, mai ales în medicină, dar și în matematică, chimie, botanică, arheologie, drept ș. a. Zsigmod Purjesz, Pál Steiner, Nathan Feurer, Aladár Elfer, Imre Hegyesi, Miklós Elekes au fost întemeietori de școli medicale, renumiți medici sau savanți. Read more…

Jan 28, 2021 22 comments

Eram numai urechi: ce “vedeam” de sub plapumă

Nov 18, 2021By

Când ni s-a divizat apartamentul gen vagon în două apartamente, despărţite în dreptul coloanelor de un perete de lemn, am rămas cu două camere mari, bucătărie, baie şi o terasă. Eu împărţeam camera mai mare cu bunica. Restul încăperii funcţiona ca sufragerie şi salon şi se anima în fiecare seară cu nenumăraţi prieteni, cu rude şi cunoştinţe care se perindau în vizite mai lungi sau mai scurte. Eu fusesem de mult trimisă la culcare în patul din partea mai întunecoasă a camerei şi se presupunea că dorm, o presupunere cât se poate de departe de adevăr! Citeam mult sub ascunzișul plapumei şi îmi amintesc că eram pasionată de Insula Misterioasă a lui Jules Verne şi am jurat în gând că nu-l voi trăda niciodată pe romancierul francez, acordând locul de frunte din Panteonul meu mintal vreunui alt scriitor. Alternam însă cititul cu o participare pasivă, dar foarte angrenată, la conversaţia din jurul mesei.Read more…

Nov 18, 2021 8 comments

Amintiri despre Egon Lővith (II). Ultimul desen

May 5, 2022By

În mod interesant, după ce atât părinţii mei, cât şi Egon s-au concentrat asupra dezvoltării profesionale, întâlnirile dintre familiile noastre şi vizitele în atelierul artistului s-au rărit. Tata a urcat în ierarhia universitară ajungând la cel mai înalt nivel (profesor universitar şi şef de catedră), mama şi-a finalizat studiile şi a ajuns tot cadru didactic universitar, eu am terminat liceul şi am intrat la facultate. Egon muncea cu râvnă şi încrâncenare, căutându-şi stilul propriu, original, în sculptură. concentrat pe ceramică, apoi pe cioplitul în piatră şi mai apoi pe sculptura în bronz. Îi priveam cu admiraţie munca şi-l ascultam vorbind despre creaţiile sale. Uneori dădea glas optimismului şi speranţei, alteori nemulţumirii şi frământărilor. Prima expoziţie personală de anvergură a avut loc în 1973, în sălile Galeriei UAP din Cluj, şi a dezvăluit fără echivoc inconfundabilul „stil Lővith”, uimind spectatorii şi câştigând sufragiile criticii. La fiecare vernisaj, Egon îşi invita prietenii, din toate perioadele vieţii şi toate categoriile sociale, astfel încât aceste evenimente, dincolo de sărbătorirea artistului, erau şi prilejuri de revedere a oamenilor dragi de demult pe care  – din varii motive – nu-i mai întâlnisem. Luna iunie 1999 a fost tragică pentru ambele familii. S-au stins din viaţă, la o diferenţă de doar câteva zile, mai întâi tatăl meu (brusc, în câteva minute) şi apoi, în urma unei boli îndelungate, Margot, soţia iubită, muza şi stâlpul vieţii lui Egon. Durerea acestor pierderi ne-a făcut să ne apropiem din nou.Read more…

May 5, 2022 6 comments

Polițistul cu ochii albaștri

Jan 26, 2023By

– Poftim fularul dumitale! M-am uitat la omul care mi-a ridicat fularul căzut pe jos. Era un om bine făcut, înalt cu ochi albaștri, zâmbitori. Stăteam unul lângă altul, cocoțați pe niște scaune înalte, la un bar din New Bedford, Massachusetts. – Mulțumesc mult, i-am spus. Ce fel de bere ai comandat? l-am întrebat în continuare, dorind să intru în vorbă cu el. – Samuel Adams seasonal, mi-a răspuns. Dumneata ce bei? – Bere pilsen cehească, i-am răspuns. – De unde ești? – m-a întrebat. Ai un accent puternic pe care nu-l cunosc. – Din Israel, i-am răspuns. – Tocmai iarna ți-ai găsit să vii în America ? m-a întrebat omul cu ochii albaștri. Pe scurt i-am satisfăcut curiozitatea. – Faci sport? – l-am întrebat, văzându-l înalt și zdravăn. – Am făcut destul sport la viața mea, mi-a răspuns noul meu cunoscut. Am fost jucător de hochei pe gheață în tinerețe, am continuat cu arte marțiale care îmi erau necesare pentru munca mea. Pe piept avea o insignă de poliție și un fluier.Read more…

Jan 26, 2023 7 comments

Femeia în bluză galbenă

Oct 5, 2023By

Trecuseră zece zile de la începutul războiului de Yom Kipur. Ioav pilota un avion Phantom. Era deasupra Kuneitrei, pe partea siriană a podișului Golan. Își terminase misiunea și se pregătea să se întoarcă la bază. Deodată aparatul s-a cutremurat puternic. Fusese atins de o rachetă antiaeriană siriană, s-a gândit Ioav. Motorul din partea dreaptă a luat foc, nici vorbă de aterizare forțată. Singura soluție era să se catapulteze și să se roage ca parașuta să se deschidă. N-a mai reușit să se orienteze unde va cădea cu parașuta, de partea israeliană sau de cea siriană. A aterizat lin într-o pădurice. Timp de câteva minute a fost liniște. Nu departe de el erau împrăștiate fragmentele avionului pe care îl pilotase. De după copaci au apărut soldați sirieni cu țevile armelor îndreptate spre el. – Sus mâinile! – a strigat într-o ebraică stâlcită unul dintre ei care avea gradul de sergent. Nu ar fi avut niciun rost să folosească pistolul cu care era înarmat. În timp ce ridica mâinile, și-a amintit cuvintele comandantului flotilei aeriene de care aparținea: – În situația în care sunteți luați prizonieri, trebuie să vă fie clar: singurul lucru important este să supraviețuiți!Read more…

Oct 5, 2023 8 comments

Dumneata pictezi cu cafea?

May 16, 2024By

Recent m-am întors din Portugalia. Nu a fost prima vizită în această țară, dar această ultimă călătorie a fost cea care m-a impresionat cel mai mult. Starea de război în care se află Israelul, demonstrațiile pro-palestiniene și antisemite din orașele europene, relatările despre comportarea agresivă a autorităților față de turiștii israelieni din diversele aeroporturi din Europa m-au făcut să fiu îngrijorat, sceptic în legătură cu vizita în Portugalia. Mă temeam de atitudinea ostilă a personalului din aeroportul din Lisabona. Până la urmă nu am avut niciun fel de probleme nici la aeroport, nici la hoteluri. Totul a decurs normal. Mi s-a sugerat să folosesc pașaport străin și să nu-mi dezvălui naționalitatea. Dar mie nu-mi stă în fire să-mi ascund etnia. Nu am făcut-o pe vremea când eram în România, de ce să procedez altfel în Portugalia? Nu am întâlnit oameni care să se poarte dușmănos. Mă așteptam să mă ciocnesc de demonstrații pro-palestiniene, dar nu am dat decât de defilări cu ocazia Zilei Libertății, sărbătorită în 25 aprilie. Cu patruzeci de ani în urmă a avut loc revoluția care a dus la căderea regimului fascist al lui Salazar, Revoluția Garoafelor Roșii. În orașul Porto, toți oamenii purtau în mână câte o garoafă roșie. Am cumpărat și eu una și am continuat vizita pitorescului oraș Porto cu garoafa în mână. La colțul uneia din nenumăratele străzi pitorești ale Lisabonei, privirea mi-a fost atrasă de un om îmbrăcat în haine după moda anilor 1920-30Read more…

May 16, 2024 2 comments

Un armean din Limassol

Jul 6, 2017By

Aşteptând să plătesc, am remarcat, pe o etajeră aflată lângă casa de marcat, două steguleţe armeneşti, un hacikar şi stema Armeniei, sculptate în lemn. Cu gândul la cadoul pe care puteam să-l fac prietenului meu din Cluj, Mircea Tivadar, l-am întrebat pe vânzător dacă aceste obiecte puteau fi cumpărate şi cât costă. Iar el mi-a răspuns: „Nu sunt de vânzare, sunt aduse din Armenia”. Sunteţi armean? „Da.” Şi cum de expuneţi steagul şi simbolurile armeneşti în magazin? „Dacă aş trăi în Armenia nu le-aş expune, dar aici, în diaspora, mă simt mai ataşat de simbolurile naţionale…”. Aşa a demarat conversaţia cu armeanul cipriot care vorbea o frumoasă engleză britanică. Evident, am început cu obişnuita întrebare (nerelevantă, de fapt): Câţi armeni sunt în Cipru? „Au fost mult mai mulţi, dar acum au rămas vreo 5000 de suflete”Read more…

Jul 6, 2017 1 comment

Amintirea bunicului meu, Zoltán Singer

Jun 14, 2018By

În momentul de față eu sunt ultimul descendent al familiei Singer, o familie care înainte de Holocaust a fost mare și numeroasă. A fost o familie educată, alcătuită din intelectuali, cu oameni de litere și de spirit, dar pe care eu nu am reușit să o cunosc. Doar câțiva ani am trăit alături de bunicul meu Zoltán, dar și pe el l-am pierdut încă din copilărie. Dar nici în acei ani nu aveam o limbă comună, astfel încât am comunicat foarte puțin. De fapt îmi amintesc îmbrățișările sale timide și pupicii apăsați pe obraz mai mult decât vreo conversație pe care să fi avut-o cu el…Cea mai vie amintire pe care o am despre el este o imagine sfâșietoare: îl văd așezat în camera sa de lucru, o odăiță strâmtă, plină până la refuz cu cărți; un bărbat înalt, foarte lat în umeri, înghesuit, aplecat peste birou, într-o supremă concentrare, ore în șir… Stă acolo zile întregi și ani întregi, de dimineața până seara, aproape fără pauze, doar cât merge la baie sau la masă. Misiunea lui a fost de a cerceta efectul Holocaustului asupra comunității din Dej Read more…

Jun 14, 2018 1 comment

Fără evrei, dar cu voluntari. Pe urmele istoriei evreilor din Mediaş

Aug 23, 2018By

De patru ani, în fiecare primăvară, Departamentul de Asistență Socială al Universității Babeș-Bolyai din Cluj organizează “Olimpiada Voluntarilor”, prin care invită liceenii activi ca voluntari în domeniul social să își descrie experiențele trăite în acțiuni de într-ajutorare a semenilor. Citind reflecţiile adolescenților sunt întotdeauna impresionată cu cât entuziasm și speranță în viitor se dăruiesc acestei activități în folosul altora și cât de multe semnificații desprind în urma ajutorului acordat. În acest an am fost impresionată de eseul unei liceene din Mediaș, Timea Beatrice David, care a (re)adus în discuție o valoare adesea uitată sau voit omisă azi: cunoașterea diversității comunității și a aportului minorităților la viața comunității. Cu cuvintele lui Timy, „am ales diversitatea … cu scopul cunoaşterii mai multor grupuri de oameni şi al intrării în contact cu diferite probleme cu care se confruntă aceştia”. Modalitatea prin care ea și colegii ei au intrat în contact cu „diversitatea” a fost și el special: a petrecut câteva ore săptămânal la sinagoga din Mediaș unde, în absența unei comunități evreiești care să organizeze activități de menținere ale propriilor tradiții culturale, o fundație vieneză, alături de fundațiile Casa de lângă sinagogă și Hosman Durabil au mobilizat liceenii să salveze „lucrurile rămase în biserică, inclusiv bunurile cele mai de preţ – sutele de cărţi uitate de timp”.Read more…

Aug 23, 2018 2 comments

Tandemul Cenuşă sau „Baabel, extremă urgenţă!”

Mar 14, 2019By

Suntem dependenţi de computer, laptop şi toate accesoriile smart, intervenţia salvatorilor IT este imperios necesară, iar competitivitatea pretinde ca operaţiunea de salvare să aibă loc în timp… real. Un salvator eficient trebuie să fie la zi cu toate actualizările softului şi permanent în poziţia de „start”, gata să răspundă la SOS-ul lansat de beneficiarul disperat – în general o întreprindere, o companie, o instituţie. Şi pentru că salvatori IT de top sunt puţini, iar strigătele de ajutor sunt tot mai multe, pe bună dreptate se pune întrebarea ce şanse are o revistă precum Baabel – bazată în totalitate pe voluntariat şi adresată unei nişe (de elită, spunem noi, dar totuşi nişă) – să beneficieze de servicii de salvare prompte şi de cea mai înaltă calificare? Cred că vă daţi seama că sunt minime. Totuşi, Baabel se bucură de ajutorul echipajului de Hatzalah virtuală – alcătuită din fraţii Horaţiu şi Silviu Cenuşă. Ori de câte ori apare o problemă accesez contul lor de pe Messenger (creat special pentru Baabel) şi în cel mai scurt timp primesc un răspuns liniştitor, o promisiune onorată cu promptitudine maximă şi cu profesionalism desăvârşit. Read more…

Mar 14, 2019 6 comments

Prietenii mei din Dresda

Jan 23, 2020By

Prietenia mea cu familia Z. datează încă de la sfârșitul secolului trecut. În Dresda se mai vedeau ruinele rămase după bombardamentele nimicitoare de la sfârșitul celui de al Doilea Război Mondial. Biserica emblematică a orașului, Frauenkirche, era în reconstrucție, fiind redeschisă abia în 2002. Sub egida asociației de prietenie cu Israelul a avut loc promovarea Jurnalului de Ghetou (apărut inițial în limba germană sub titlul Deportiert). Era iarnă, dar în biserică a apărut un public numeros, în paltoane. Printre ei se afla și familia Z. Aproape toate locurile au fost ocupate. Faptul că am răspuns la întrebări în germană a contribuit la o și mai mare apropiere față de public. Pentru mine era o noutate să citesc în public și succesul mi-a făcut bine. Am mai revenit la Dresda de încă două ori. Prietenia noastră a început mai târziu, când ei mi-au cerut sfatul pentru îndrumarea profesională a fiicei lor adoptive, care întâmpina unele dificultăți la învățătură. Posibilitatea de a fi în legătură imediată prin internet ne-a apropiat și mai mult.Read more…

Jan 23, 2020 3 comments

Viața bate filmul

Jul 23, 2020By

Titlul nu este deloc original și nu pretind că eu l-aș fi inventat. Răsfoind printre amintiri, lucru pe care-l fac tot mai des de când sunt singură, am dat de un personaj, prieten bun al soțului meu și ca atare și al meu, domnul Șulem Rubinger, a cărui viață se potrivește perfect cu titlul articolului de față. O viață ca a lui merită cunoscută de baabelieni. De ce acum? Nu prea știu, dar gândindu-mă la cei care-și fac vacanța la mare, mi-am amintit că odată, prin anii 60, el m-a învățat să înot. Ce n-au putut face alții, el a reușit. Nouă zile s-a căznit și în a zecea noapte am visat că știu să înot și de atunci chiar știu. Ce e și cu subconștientul! Dar nu aceasta este tema acestui articol. Vreau să relatez o simplă poveste de dragoste care m-a impresionat mult. Șulem Rubinger era bucovinean, din Cernăuți, un muncitor autodidact. Lucra la o fabrică de oglinzi și era un social democrat convins, bundist. Știa perfect idiș, germana și destul de bine româna. Chiar a apucat să-l cunoască personal pe Eliezer Stainbarg, poetul și fabulistul genial care a murit în 1932. Eu l-am cunoscut pe domnul Rubinger mult mai târziu. Era om însurat, cu soția grav bolnavă, întors din Uniunea Sovietică, dezamăgit de realitatea de acolo.Read more…

Jul 23, 2020 3 comments

In Memoriam Hary Kuller, în pragul aniversării nașterii sale

Feb 25, 2021By

În 23 februarie se împlinesc 92 de ani de la nașterea lui Hary Kuller și 64 de la căsătoria noastră. Hary nu mai există, fizic, alături de mine, dar trăiește în sufletul meu prin toată ființa lui, trăiește prin lucrările pe care le-a scris și poate, de undeva, sufletul său veghează asupra mea. 23 februarie era o sărbătoare importantă în mica noastră familie şi doresc ca anul acesta, primul în care nu mai putem sărbători împreună această zi, s-o marchez în revista Baabel, publicând un articol alcătuit din confesiunile lui Hary Kuller, despre viața şi cariera sa, publicate în Realitatea Evreiască, în 2004 şi 2006, cu prilejul împlinirii a 75 şi 77 de ani.Read more…

Feb 25, 2021 11 comments

Operaţia de amigdale – alte amintiri cu medici din Clujul anilor 1950

Nov 18, 2021By

Îmi amintesc foarte bine de ziua în care, de mână cu ambii părinţi, mă îndreptam către aşa-numita Casă Pop Alexandru, de pe strada Moţilor. Edificiul se afla vizavi de vechiul sanatoriu “Parc”, al profesorului Mátyás Mátyás (unde în prezent se află Clinica de Pediatrie I). Ne duceam la doctorul Mihai Iubu ca să-mi scoată amigdalele. Am fost întâmpinaţi de Maya Pop, văduva lui Alexandru Pop, prietena mamei mele. Era o femeie deosebită, una dintre cele mai elegante doamne ale Clujului acelor ani. Era vestită pentru felul în care se îmbrăca, pentru bijuteriile pe care le purta, pentru viaţa socială pe care o organiza și preocupările extravagante pe care le avea, toate învăluite într-o bunătate de netăgăduit. Soţul ei, profesorul Alexandru Pop (1895-1954), a fost unul dintre corifeii chirurgiei clujene, alături de alte nume de chirurgi vestiţi din perioada interbelică și postbelică (Iacobovici, Nana, Cosma, Mircioiu, Țeposu, Roth, Mátyás Mátyás).Read more…

Nov 18, 2021 4 comments

A doua slujbă

Jun 2, 2022By

Ziv, rezident de terapie intensivă într-un spital din nordul țării, era satisfăcut de munca sa, îi displăceau doar discuțiile cu rudele bolnavilor. Încerca să fie obiectiv, să redea situația bolnavilor cu toate problemele lor, uneori exagera gravitatea bolii, pentru a nu le da rudelor speranțe neîntemeiate. Intensiviștii procedau astfel în mod normal, pentru a nu provoca nemulțumiri sau reclamații în eventualitatea în care situația bolnavilor se agrava. Ziv se simțea extenuat după fiecare convorbire de acest fel. Asistenta socială Rada, care participa și ea la discuțiile cu rudele bolnavilor, era tânără, dar avea experiență cu asemenea discuții. Încă de la începutul colaborării lor, Ziv a apreciat munca Radei, care știa să-i asculte cu răbdare pe oameni. Simțea că îl completează în discuțiile cu rudele. Era originară din Kiev și trăia în Israel de cinci ani. – Ce profesiune ai avut în Ucraina? – a întrebat-o Ziv. – Am fost asistentă socială și am lucrat la un centru medical din Kiev, a răspuns Rada. După sosirea în Israel, diploma din Ucraina nu mi-a fost recunoscută și a trebuit să-mi completez studiile în țară. Am venit aici cu doi copii, divorțată și cu părinții trecuți de cincizeci de ani. – Unde ai lucrat după venirea în țară? – Am făcut curățenie în mall-uri și în blocuri de locuit, așa cum făceau și alți nou-veniți. Banii erau puțini și trebuia să întrețin cinci persoane, pentru că în primii ani părinții mei nu au găsit de lucru. – Și totuși, cum te-ai descurcat? Știu din proprie experiență ce salarii mici primesc oamenii care fac această muncă. – Timp de doi ani, până mi-am terminat studiile, am fost și call girl, ca o a doua slujbă, a răspuns Rada…Read more…

Jun 2, 2022 2 comments

Un iranian în Israel

Feb 9, 2023By

Mohsen Banaie s-a născut în 1965 la Teheran, într-o familie strict musulmană, cu vederi de stânga și care a participat activ la revoluția islamică din 1979.  Cum spune el însuși:  „Tatăl meu s-ar fi răsucit în mormânt dacă ar fi aflat că plec în Israel.” Și totuși…  Tatăl lui lucra la fabrica unui evreu și se bucura de condiții foarte bune.  Așa se face că în copilărie Mohsen nu prea știa ce să creadă: pe de o parte un evreu asigura existența familiei sale, pe de altă parte evreii erau priviți ca dușmanii declarați ai musulmanilor.  Ura împotriva evreilor a crescut în timpul revoluției islamice; pentru băiatul de 13 ani totul era limpede: dușmanii țării sale erau în primul rând Israelul și abia după aceea SUA. La un an după revoluție Mohsen a intrat în Mojahedin-e-Khalq, o organizație musulmană stalinistă, opusă regimului Khomeini.  Ei aveau legături strânse cu organizația PLO, care i-a instruit în lupte de gherilă și atentate.  Bineînțeles că ura față de Israel era la odinea zilei. În 1981 organizația Mojahedin-e-Khalq a fost scoasă în afara legii.  Au urmat arestări, deportări, tortură, execuții în masă.  Mohsen și-a petrecut următorii patru ani ascuns.  Neputând merge la școală, citea tot ce îi cădea în mână – printre altele și Mein Kampf.  De altfel subiectul îi era cunoscut, tatăl lui era un mare admirator al lui Eichmann….Împotriva evreilor existau prejudecăți „nevinovate”, ca de exemplu „zgârcit ca un evreu”, dar și zvonuri că evreii ar ucide copii musulmani, folosind sângele lor în ritualuri satanice.  Și totuși, în copilărie el a avut o bună prietenă de joacă, o fetiță evreică pe nume Șirin.Read more…

Feb 9, 2023 9 comments