Încă ceva despre Amos Oz

Jan 17, 2019By

După frumoasele articole despre Amos Oz apărute în Baabel, din care multe s-au concentrat pe ideile lui politice și mai puțin pe opera literară, aș vrea să adaug încă un aspect al activități sale de peste 55 de ani, mai puțin cunoscut chiar și în Israel și care evidențiază mai bine activitatea sa literară și publicistică. Este vorba despre participarea, în calitate de coautor, la scrierea și editarea cărții cu titlul Siah lohamim (Voci ale luptătorilor), care a apărut în octombrie 1967, după Războiul de Șase Zile și care a fost vândută până acum în 150.000 de exemplare, fiind considerată în mod unanim de exegeți drept best-seller-ul absolut apărut până azi în Israel. Redactorul cărții a fost Avraham Șapira, iar la scrierea și editarea ei au participat numeroase personalități precum Amos Oz, Muki Țur, Yariv Ben Aharon și mulți alții. Titlul complet al cărții este: Siah lohamim, pirkei hakșava vehitbonenut (Voci ale luptătorilor, ascultate și consemnate). Cartea este o culegere de consemnări ale evenimentelor trăite de tinerii luptători în timpul Războiului de Șase Zile, declanșat la 6 iunie 1967. Acești tineri erau cu toții locuitori din kibutz, acesta fiind primul război din viața lor; ei au povestit cum au trecut prin ororile războiului, având prima lor întâlnire cu moartea pe câmpul de luptă.Read more…

Jan 17, 2019 0 Comments

Lansare de carte: EPPUR SI MUOVE… şi totuşi continuă, de Veronica Rozenberg

Mar 19, 2020By

Veronica Rozenberg-România-Israel este cunoscută unei părți a publicului românesc pentru lucrarea sa de doctorat despre procesele funcționarilor superiori evrei din comerțul exterior, din anii 50-60, una din victime fiind însuși tatăl autoarei. Cartea a fost lansată în urmă cu doi ani la Centrul de Istorie a Evreilor din București. De această dată, revine cu un volum în parte literatură, în parte impresii de călătorie. Aici descoperim o altă latură a talenului Veronicăi Rozenberg. Lucrarea de doctorat a fost rodul cercetărilor obiective de mulți ani și a redării stricte a faptelor care au stat la baza tragediei inculpaților, acuzați pe nedrept, pentru ca, după ce regimul comunist s-a folosit de capacitățile și cunoștințele lor, să scape de ei, aruncându-i în închisoare. Volumul ”EPPUR ŞI MUOVE… şi totuşi continuă ” transmite în mod direct sentimentele autoarei, deci este o abordare cu totul subiectvă, într-un fel literară a ceea ce a simțit și a trăit ea însăși. Prima parte a cărții dar și impresiile de călătorie sunt pătrunse de sentimentul de prietenie profundă față de personajele reale cu care a interacționat autoarea. Paginile cărții i-au impresionat și pe vorbitorii de la lansarea volumului la Librăria Eminescu. Din păcate nu am putut participa la acest eveniment, motiv pentru care am rugat-o pe autoare să ne împărtăşească impresiile ei. În final cititorii Baabel pot să lectureze un fragment din acest volum pe care sper să-l citească integral.Read more…

Mar 19, 2020 4 comments

„Nu sunt eu” – scrie Maia Morgenstern

Mar 11, 2021By

În general mă feresc să cumpăr cărţi înfoliate. Îmi place să pipăi textura copertei, a paginilor răsfoite şi să citesc câteva fraze alese la întâmplare pentru a intui – cât de cât – conţinutul şi stilul cărţii pe care o voi cumpăra. Am intrat în librărie curioasă, însetată de lectură şi după vreo jumătate de oră de căutare şi cumpănire am ales două cărţi: Cele patru colţuri ale inimii, de Francoise Sagan şi De mine viaţa şi-a tot râs, de David Grossman. În timp ce mă îndreptam spre cassă ca să plătesc, un volum zărit cu coada ochiului m-a făcut să mă opresc din drum.Fotografia de pe coperta unei cărţi înfoliate, reprezentând o tânără cu privirea pătrunzătoare, dar senină, cu chipul oval încadrat de părul negru, bogat şi cârlionaţat, era leită Margot Lővith (născută Breuer) care s-a căsătorit cu sculptorul şi pictorului clujean Egon Marc Lővith, la Dachau[i], imediat după eliberare. Am fost foarte apropiată de soţii Lővith, de talentatul şi prietenosul Egon şi de frumoasa sa soţie, tăcuta şi înţeleapta Margot, trecuţi amândoi, de mulţi ani, la cele veşnice, încât am întins mâna după cartea înfoliată care se întitula „NU SUNT EU!”. Abia apoi am observat că autorul era Maia Morgenstern şi chipul care mă privea de pe coperta cărţii ferecate în folie, era al actriţei, la vârsta de 18 ani. La aceeaşi vârstă Margot Lővith (născută Breuer) era deportată de la Budapesta la Dachau…Read more…

Mar 11, 2021 4 comments

Jacob Sadé – Opt povestiri:  8. Spitalul Central al Văii Izreel, 1967

Mar 10, 2022By

În luna mai 1944, împreună cu prietenul meu Yohanan, ședeam înghesuiți pe bancheta din spate a autobuzului nr. 9, în drum spre Universitatea Ebraică de pe Muntele Scopus.  Autobuzul abia își trăgea sufletul la urcuș, de-a lungul zidului Cetății Ierusalimului, își croia drum anevoie printre zarzavatul și fructele multicolore care se rostogoleau din coșurile precupeților.  Mergea cam tot atât de repede ca oamenii care cărau pe cap coșuri de unde apăreau toate culorile curcubeului – portocaliu, violet, verde și roșu aprins al lubenițelor tăiate în două, pentru a atrage mușteriii.  Autobuzul trecea pe lângă arăboaice în rochii brodate care își ofereau marfa și lăsa în urmă străduțe înguste, cu bătrâni cu barba sură îmbrăcați în jalabiyeh și fumând narghilele, așezați pe scăunele scunde de rafie.  Era întruchiparea perfectă a Orientului. război.  Armata germană fusese înfrântă în nordul Africii, dar convoiul, având un soldat cu o mitralieră Bren pe fiecare vehicul blindat, trebuia să păstreze atmosfera de război și să amintească tuturor cine era stăpânul la Ierusalim. Parcă toată lumea de lângă zidurile Orașului Vechi se afla la inspecție.  Yohanan și cu mine, studenți la biologie și comandanți de grupă în Hagana, urmăream îngrijorați scena prin fereastra autobuzului.  Noi care aveam în cel mai bun caz puști Lee Enfield din Primul Război Mondial, uneori nici atât, cum să ne măsurăm cu soldații antrenați, înarmați cu mitraliere și care radiau o încredere în sine fără limite?Read more…

Mar 10, 2022 4 comments

Visul american al lui Andy Markovits

Jun 15, 2023By

Una din cele mai recente apariții la Editura Hasefer este volumul intitulat Casa din pașapor (The Passport as Home) al lui Andy Markovits, profesor universitar american originar din Timișoara. Andy Markovitz a moștenit visul american de la tatăl său, Lajos. La faimosul meci de fotbal Germania-Ungaria din cadrul Campionatelor Europene din 1954, acesta i-a spus fiului său: ”Pe noi nu ne interesează cine a câștigat, pe noi ne interesează că s-a jucat la 4 iulie, ziua declarării independenței Americii”. Era o subtilă explicație a antipatiei, justificate de altfel de istorie, față de cele două țări care i-au prigonit pe evrei, trimițându-i în lagărele morții. Fiind timișoreni, membrii familiei Markovits au scăpat de Holocaust și subiectul nu a fost abordat foarte frecvent nici în familie, nici în cercul de prieteni, dar el nu putea fi evitat, deoarece chiar sora tatălui, mătușa Manci, care trăise la Oradea, a fost deportată și a avut norocul să supraviețuiască. Abia mai târziu, în adolescență, la Viena și în America, Andy a aflat despre ce a însemnat Holocaustul și despre consecințele pe termen lung ale acestuia pentru supraviețuitori, despre sentimentul de vinovăție pe care l-au avut mulți dintre ei, inclusiv tatăl lui, că au scăpat cu viață. Visul american al tatălui lui Andy își are și el originea în Holocaust, în teama ca acesta să nu se mai repete în Europa. Andy și-a petrecut adolescența la Viena împreună cu tatăl său (mama murise la Timișoara). Nu a avut niciodată probleme de limbă, fiind de cultură germană și urmând școala germană, și-a însușit chiar accentul vienez. Dar garanția supraviețuirii evreilor, spunea Markovits Lajos, este America, țara democratică unde evreii sunt acceptați și pot să se integreze.Read more…

Jun 15, 2023 8 comments

Limba idiş în România, în spatele Cortinei de Fier

Sep 7, 2016By

Hotărâtoare în privinţa cunoaşterii adevărate a limbii idiş a fost întâlnirea mea în 1944 cu viitorul meu soţ ,Israil Bercovici, care deşi vorbea foarte bine româneşte, m-a cucerit povestindu-mi în idiş o carte deosebită, azi aproape uitată, ”der telemiid” (le juif aux psaumes) a lui Şalom Aş. Urmarea a fost că am început sa citesc mult din marea literatură idiş, să vorbesc idiş şi iată-mă printre ultimii care mai ştiu câte ceva din această limbă în România. Motivul dispariţiei vorbitorilor de idiş, a literaţilor și a oamenilor simpli, care au cultivat și iubit aceasta limba este bine cunoscut: dispariţia lor fizică în special prin Holocaust, emigrările succesive şi, bineînţeles, dispariția prin moarte naturală sunt cauzele directe ale acestui fenomenRead more…

Sep 7, 2016 3 comments

Mihai Eminescu în limbile ebraică și idiș

Jan 18, 2018By

Mihail Eminescu a beneficiat de traduceri numeroase, în circa 60 de limbi diferite. Printre care și în limbile ebraică și idiș. Traducătorii erau iubitori ai operei lui, care stăpâneau limba română, aveau cultură românească și cultură filosofică – și care stăpâneau limba ebraică și cunoșteau Biblia Ebraică și Talmudul, sau limba idiș și gândirea evreiască est-europeană. Eminescu nu a fost primul poet român tradus în limba Bibliei și în limba vorbită de evreii așkenazi. El a fost precedat de Vasile Alecsandri, tradus sub formă de poezii izolate în ”Anuar pentru Israeliți”. La început, Eminescu a fost tradus de asemenea sub formă de poezii izolate în periodice sau în volume generale de poezie românească tradusă. O asemenea traducere ebraică a apărut la Viena la sfârșitul secolului al 19-lea; deocamdată nu am putut-o identica. Tot la Viena a apărut o traducere în limba idiș a poetului botoșănean Solomon Segall, în antologia sa intitulată ”Antologye Segal: rumenișe dikhtung”, în anul 1922Read more…

Jan 18, 2018 32 comments

„Adausuri la istoria armenilor din Transilvania”- o carte actuală şi după 150 de ani

Jan 31, 2019By

Cartea apărută la opt ani după publicarea lucrării sale de referinţă, scrisă în limba latină, Historia Armenorum Transsylvaniae (1859), este o scriere polemică de relativ mică întindere care detaliază şi sistematizează ideile privitoare la pericolele care ameninţau identitatea armenilor din Transilvania, în condiţiile în care restaurarea episcopiei armeano-catolice din Gherla (desfiinţată în urma decesului episcopului Oxendiu Vărzărescu, de binecuvântată amintire) avea să treneze timp de un veac şi jumătate, în ciuda diligenţelor neîntrerupte ale armenilor transilvăneni la Roma şi la Viena. Kristóf Lukácsi a optat pentru publicarea acestei cărţi (cea dintâi scrisă în limba maghiară) după ce articolele sale cu acelaşi subiect, apărute în cotidianul catolic Idők Tanúja, din Budapesta, fuseseră receptate cu ostilitate şi primiseră răspunsuri virulente care contestau toate afirmaţiile sale. În acelaşi timp, în noua conjunctură istorică şi politică a creării Monarhiei Austro-Ungare şi a încurajării afirmării etnice şi religioase a populaţiilor trăitoare între graniţele acestui nou stat, arhidiaconul paroh, director de şcoală, ctitor de aşezăminte pentru orfanii şi bătrânii din Gherla, personalitate religioasă şi culturală recunoscută în Transilvania, spera că într-adevăr venise vremea pentru rezolvarea cât mai grabnică a „chestiunii naţionalităţilor” . Nădăjduia că era un moment oportun pentru restaurarea episcopiei armeano-catolice din Transilvania, fără de care prezervarea limbii armene şi confesiunii de rit armean aveau să fie serios periclitate. Constatând că, la un veac şi jumătate distanţă de la publicarea cărţii lui Lukácsi, „chestiunea naţionalităţilor” nu a fost soluţionată grabnic, ba chiar putem observa că ea nu a fost rezolvată pe deplin nici până în prezent, de vreme ce nu a fost adoptat un Statut al minorităţilor şi că unele limbi şi confesiuni minoritare sunt insuficient protejate, putem spune că scrierea lui Kristóf Lukácsi este de actualitate.Read more…

Jan 31, 2019 1 comment

Pagini de jurnal indirect în versuri și în proză. Pe marginea a două cărți de Cleopatra Lorințiu

Mar 19, 2020By

Ce reprezintă poezia, eseistica și publicistica unui autor? Poate fi considerată o formă de jurnal personal, în care autorul face diferite mențiuni ale trecerilor și petrecerilor vieții sale zilnice, sufletești și practice? Chiar dacă nu este un jurnal de fapt, cred că poate fi considerat ca atare. Fără să exprime totul, notează totuși ceva din gândurile și faptele autorului. Ideea a apărut în câteva rânduri, referitoare la unii scriitori. Un caz este cel al lui Mihail Sebastian: un editor a realizat o antologie a publicisticii acestuia, pe care a intitulat-o ”Jurnal indirect”, pentru a o deosebi de Jurnalul său adevărat. Deci, chiar dacă indirect, totuși jurnal. Am adoptat acest termen atunci când am citit două cărți recente ale scriitoarei Cleopatra Lorințiu, prima o culegere antologică de eseuri intitulată ”Scurte întâlniri – Există un limpede loc” (Editura Charmides, Bistrița, 2016) și a doua, o culegere antologică de versuri intitulată ”Anii scurți: antologie 1976-2018” (Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2019).Pe lângă plăcerea unei lecturi datorată frumuseții versurilor și povestirilor eseistice, cele două cărți prezintă cititorilor aspecte din viața și activitatea autoarei, atât personală cât și profesională, în mod direct sau indirect. Read more…

Mar 19, 2020 1 comment

Dorian Galbinski – reporterul vieţii sale (de până acum)

Apr 8, 2021By

Abia după ce am citit din scoarţă în scoarţă elegantul volum publicat în acest an (2021) la Editura Humanitas, am înţeles pe de-a-ntregul (sper) titlul pe care l-a dat Dorian Galbinski cărţii sale de memorii. Viaţa trece ca un glonţ. Memoriile unui reporter BBC pare a fi o aluzie la faptul că la scrierea acestui volum, reporterul sobru, echidistant şi elegant – din emblematica redacţie a radioului public britanic – face tandem cu un povestitor talentat, cu har de umorist. Prin credibilitatea sa de necontestat, cel dintâi girează autenticitatea şi veridicitatea conţinutului, pe care cel de al doilea îl condimentează cu savoarea întâmplărilor ieşite din comun. Citind memoriile lui Dorian Galbinski, am întreprins o călătorie fascinantă prin Europa şi Israelul ultimei jumătăţi de veac, călăuzită de un ghid competent şi discret, care m-a ajutat să observ detaliile şi să nu pierd din vedere ansamblul, mi-a sugerat, uneori, ce aş putea întrevedea dincolo de rânduri, dar m-a lăsat să desluşesc singură ceea ce era (sau cred că era) de descoperit… Read more…

Apr 8, 2021 8 comments

O carte despre dragoste în vremea Holocaustului şi comunismului

Mar 10, 2022By

Petru Clej este cunoscut în România drept un ziarist care activează la Radio France Internationale, implicat în problema antisemitismului din România și în Holocaust. În urmă cu ani i-am dat un interviu, ca unul dintre puținii supraviețuitori ai Holocaustului din România, fost deportat în Transnistria. Iată că Petru Clej își încearcă și talentul de scriitor în cartea apărută în 2021, la Iași, la Editura Meridiane: Șapte povești de dragoste în vremea Holocaustului, Comunismului și Azi. Am primit cartea curând după apariția ei, prin bunăvoința autorului căruia i-am mulțumit și-i mulțumesc și pe această cale. Nu sunt critic literar, nu sunt în măsură să emit o părere despre valoarea literară a acestei cărți, dar ca cititor obișnuit pot spune că am citit-o cu plăcere. Mi-a plăcut subiectul, mi-a plăcut felul cum e scrisă și mesajul pe care îl transmite. Din introducerea scrisă de autor aflăm motivul pentru care s-a decis să scrie această carte cu rădăcini în istoria ultimilor 80 de ani. Read more…

Mar 10, 2022 1 comment

Eminescu din nou în limba ebraică

Jul 27, 2023By

Recent am primit un volum de traduceri noi din poeziile și proza lui Mihai Eminescu: Poezii alese; ediție bilingvă româno-ebraică; traducere în ebraică de Adina Rosenkranz-Herșcovici. Volumul, pe două coloane, pagină vizavi de pagină, a apărut la Editura Teșu din București, în colaborare cu Centrul Cultural Israeliano-Român din Tel Aviv, ambele conduse de editorul și scriitorul Teșu Solomovici, care a inițiat proiectul și a scris prefața, împreună cu regretatul academician, criticul și istoricul literar Eugen Simion. Volumul, apărut anul acesta, include 38 poezii și două fragmente de proză. Poezii de Eminescu au fost traduse și în trecut în limba ebraică. Mă refer la volume de traduceri de Yehoshua (Iosua) Tan-Pai (Tel Aviv 1954), Ahuvah Bat-Hanah (Tel Aviv 1990), Tomy Sigler (Haifa 2008). Am scris despre ele într-un articol apărut în revista Baabel (2018), republicat în câteva rânduri, printre care în revista ieșeană Scriptor (2022) și în volumul Un deceniu de scris românesc în Israel, editat de Adrian Grauenfels (2021). Fiecare poet traducător are selecția lui, stilul propriu, limba sa ebraică și modul de folosire a acesteia. Traducerile făcute de poeta Adina Rosenkranz-Herșcovici reflectă gândirea și atașamentul ei pentru creația eminesciană.Read more…

Jul 27, 2023 4 comments

Istoria stranie și paradoxală a comunismului românesc

Nov 3, 2016By

Cunoscutul istoric Lucian Boia a publicat recent la Humanitas un nou volum intitulat „Strania istorie a comunismului românesc (și nefericitele ei consecințe)”. Volumul de 232 de pagini nu ne aduce noi informații, ci o interpretare originală a evenimentelor, scoțând în evidență trăsăturile „speciale”, cu adevărat „stranii și paradoxale”, ale comunismului românesc. Din introducere autorul definește astfel trăsăturile specifice ale experimentului comunist românesc:
– Țara cu cei mai puțini comuniști a devenit țara cu, relativ, partidul cel mai numeros;
– Virulent antinațional într-o primă fază, comunismul în România a sfârșit prin a deveni ultranaționalist;Read more…

Nov 3, 2016 1 comment

Iosif Hechter față-n față cu realitatea

Jan 18, 2018By

“De două mii de ani”… Un volum care nu-ți permite să adormi liniștit. Iată ceva, acel ceva , despre care se poate scrie foarte puțin dar și foarte mult, o poveste care rămâne valabilă de aproape două mii de ani. Antisemitismul. Dar cum să scrii despre el? Cum să faci ca să nu repeți ceea ce s-a scris în mii de volume publicate în zeci de limbi? Și de ce eu să fiu acela care să dezgrop niște amănunte despre o realitate de mult dispărută? De ce? Pentru ca am purtat steaua galbenă? Pentru că am trăit ani de zile în umbra absenței tatălui meu, luat ca medic în lagărele de concentrare? Nu-i de ajuns, mi-am zis. Dar iată că am găsit răspunsul la dilema care nu-mi dădea pace din momentul când am terminat de citit ultima pagina a volumului cu pricina. Voi putea scrie, mi-am zis, doar dacă voi reuși să mă transpun, cu ajutorul poveștilor acumulate în casa părintească, în lumea Bucureștiului de acum aproape o sută de ani, în anii 20-30 ai secolului trecut și să încerc să descriu în nu prea multe fraze, cum îl văd eu, evreu israelian de aproape 50 ani, născut, crescut și educat în România de după război, pe evreul Iosif Hechter/alias Mihail Sebastian, născut, crescut și educat în România înaintea acelui război care nu mai poartă nume pentru că e unic…Read more…

Jan 18, 2018 9 comments

Tandemul Gary-Désérable – deliciul lecturii mele de seară

Feb 14, 2019By

Oricât de obosită aş fi, chiar dacă pic de pe picioare, chiar şi atunci când mă prăvălesc în pat ca un bolovan, nu pot să nu citesc măcar o pagină, înainte de a adormi. Mai exact, nu pot adormi fără a citi măcar o pagină. Noptiera mea e ticsită de cărţi. Unele abia începute, altele lăsate – deocamdată – la jumătate, altele – puţine şi speciale – păstrate pentru recitit.

Sevrajul provocat de absenţa unei cărţi noi mă împinge să cutreier librăriile şi să cercetez avidă noile apariţii, să ochesc titluri, să răsfoiesc pagini şi să-mi aleg precum Promisiunea zorilor – o carte de Romain Gary, pe care nu apucasem s-o citesc până acum –, alteori e o carte nouă, scrisă de un autor tânăr, necunoscut (mie), ca de pildă François-Henri Désérable, autorul romanului Un anume domn Piekielny, inspirat de Promisiunea zorilor. Am avut norocul să mă înscriu pe traseul jalonat de către redactorii editurii Humanitas, seria Raftul Denisei, care au inclus cărţile mai sus pomenite în planul editorial al anului 2018. Am cumpărat cele două volume la o săptămână distanţă, dând peste cartea lui Désérable tocmai când citeam cartea lui Gary şi zăbovisem deja asupra episodului în care intră în scenă domnul Piekielny.Read more…

Feb 14, 2019 3 comments

Ierusalimul ieri și azi: Schimbările din ultimii 50 de ani, așa cum le-am trăit eu însumi

Apr 23, 2020By

după Conrad Schick. Drumul spre Ierusalim. Am plecat din Basel împreună cu Ferdinand Palmer în 6 septembrie 1846 și în șapte zile am ajuns la Triest, trecând prin pasul Gotthard, prin Milano și prin Veneția. Acolo am așteptat două săptămâni, pentru că un vapor cu legătură spre Beirut pleca doar o dată pe lună. În zilele noastre este un vapor în fiecare săptămână. La plecare marea era calmă, dar în zilele următoare ne-a prins o furtună teribilă. Valurile se revărsau peste punte. Nu ne rămânea decât să ne rugăm ca să scăpăm cu viață. De atunci am parcurs de mai multe ori acest drum, dar așa o furtună n-am mai pomenit! Am coborât la Smyrna și abia după zece zile am găsit un vapor care pleca la Alexandria, prin Chios, Rodos, Cipru și Beirut. În dimineața celei de a cincea zi am zărit vârfurile înzăpezite ale Munților Libanului și orașul Beirut. Aveam emoții, oare cum ne vom descurca, doar nu știam limba. Dar Domnul ne-a ajutat și în aceeași seară ne aflam deja cu toate bagajele la bordul unei corăbii cu pânze care pleca spre Jaffa. Drumul a durat patru zile, dar până ce corabia a intrat în port și până am debarcat ni s-a părut o veșnicie.Read more…

Apr 23, 2020 2 comments

Două hagade deosebite: Hagada din Sarajevo și Hagada Kaufmann

May 20, 2021By

Soțul meu colecționa Hagade și printre ele se află și facsimilele unor exemplare foarte valoroase. Cu ocazia vizitei unui prieten din străinătate care dorea să le vadă, le-am privit și eu cu mai multă atenție și printre ele am găsit două cu totul speciale: facsimilele foarte reușite ale Hagadei din Sarajevo și ale Hagadei Kaufmann. Precum se știe, Hagada este cartea care stabilește ordinea ritualurilor din Seder Pesah (prima seară de Paște). Citirea Hagadei la masa Seder este o împlinire a poruncii scripturale adresate fiecărui evreu de „a spune fiului său” despre eliberarea evreilor din robia egipteană. Deși articolul s-ar fi potrivit mai bine de Pesah, nu cred că greșesc prea mult scriind pe această temă, chiar dacă acum sunt subiecte de actualitate, mult mai importante. Am pregătit acest subiect și nu aș vrea să-l amân. Facsimilul Hagadei din Sarajevo, aflat în biblioteca mea, este o carte deosebit de frumoasă, editată la Belgrad în 1962.Read more…

May 20, 2021 2 comments

Peter Rosenthal: În capcana timpului (4)

Jun 16, 2022By

Părinții mei erau plecați de câteva săptămâni și în curând avea să se afle că fugiseră.  Era timpul să dispar pentru o vreme de pe ecran.  Mi-am petrecut o parte din vacanța de vară într-o tabără de pionieri.  De data aceasta am plecat la Moneasa, o stațiune care pe ungurește se numea Menyháza, ceea ce s-ar putea traduce prin „Casa din cer”, sau „Casa din rai”.  Ei bine, numai rai nu era!  Eram doisprezece într-un dormitor, înghesuiți ca sardelele în consevă.  Hrana era mai degrabă din iad – foarte curând aveam cu toții stomacul stricat.  Nu s-au organizat activități de nici un fel.  Profesorii care ar fi trebuit să se ocupe de noi erau cu totul nepăsători.  Singurul lucru care-i interesa era să ne trimită cât mai repede în dormitoarele posomorâte ca să scape de grija noastră.  Spiritul țării și al sistemului apăsa greu asupra întregii tabere: lipsă de perspective, nepăsare, deprimare, lene, lipsă de interes, tocire a sentimentelor, mai ales a simțului răspunderii, a compasiunii – bineînțeles că erau bătăi – să nu mai vorbim de integritatea morală.  Dar noi copiii, pionierii, nu ne dădeam seama, nici nu ne interesa.  Noi eram între noi și profesorii între ei.

Peste zi ne învârteam prin satul liniștit, așezat într-un peisaj deluros încântător.  În centru era o piscină, unde ne petreceam diminețile mai mult sau mai puțin de capul nostru.  Seara ședeam împreună în sala comună sau în dormitoare.

Read more…

Jun 16, 2022 5 comments